Acțiune introdusă la 21 iunie 2010 - K-Mail Order/OAPI - IVKO (MEN'Z)
(Cauza T-279/10)
Limba în care a fost formulată acțiunea: germana
Părțile
Reclamantă: K-Mail Order GmbH & Co. KG (Pforzheim, Germania) (reprezentant: Avocat T. Zeiher)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: IVKO Industrieprodukt-Vertriebskontakt GmbH (Baar-Wanderath, Germania)
Concluziile reclamantei
Anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 30 martie 2010 pronunțate în cauza R 746/2009-1;
admiterea opoziției formulate împotriva înregistrării mărcii comunitare contestate și, în subsidiar, trimiterea cauzei la Camera de recurs în vederea pronunțării unei alte decizii;
obligarea părții care cade în pretenții la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii.
Motivele și principalele argumente
Solicitantul mărcii comunitare: IVKO Industrieprodukt-Vertriebskontakt GmbH.
Marca comunitară vizată: Marca figurativă MEN'Z pentru produse din clasele 9, 14 și 18.
Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Reclamanta.
Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: Denumirea "WENZ", utilizată în comerț în Germania pentru produse din clasele 14, 18 și 25.
Decizia diviziei de opoziție: Respinge opoziția.
Decizia camerei de recurs: Respinge recursul.
Motivele invocate: Încălcarea articolului 8 alineatul (4) coroborat cu articolul 41 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009
1, precum și a articolului 76 alineatul (1), întrucât denumirea reclamantei are relevanță mai mare decât cea strict locală.
____________1 - Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1).