Cauza T‑198/12

Republica Federală Germania

împotriva

Comisiei Europene

„Apropierea legislațiilor – Directiva 2009/48/CE – Siguranța jucăriilor – Valori‑limită pentru nitrozamine, substanțe nitrozabile, plumb, bariu, arsen, antimoniu și mercur prezente în jucării – Decizia Comisiei de a nu aproba în întregime menținerea dispozițiilor naționale care derogă de la aceste valori‑limită – Aprobare limitată în timp – Dovada asigurării unui nivel de protecție mai ridicat pentru sănătatea umană oferit de dispozițiile naționale”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 14 mai 2014

1.      Acțiune în anulare – Acțiuni ale statelor membre – Acţiune îndreptată împotriva deciziei Comisiei de neaprobare în totalitate a menţinerii dispoziţiilor naţionale preexistente şi derogatorii – Admisibilitate necondiţionată a justificării unui interes de a exercita acţiunea

(art. 263 TFUE)

2.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conţinut – Decizie care se înscrie în linia deciziilor precedente – Necesitatea unei motivări explicite numai în cazul în care există o evoluţie în raport cu practica anterioară – Decizie în cadrul procedurii prevăzute la articolul 114 alin. (4) TFUE – Domeniu de aplicare

[art. 114 alin. (4) TFUE şi art. 296 al doilea paragraf TFUE]

3.      Apropierea legislațiilor – Articolul 114 TFUE – Procedură de aprobare a dispoziţiilor derogatorii de drept intern – Cerere prin care se urmărește menținerea unor dispoziții naționale preexistente – Posibilitate a statului membru solicitant de a-şi întemeia cererea pe o evaluare a riscului pentru sănătatea publică diferită de cea reţinută de legiuitorul Uniunii – Obligaţia de stabilire a unui nivel de protecţie a sănătăţii publice mai ridicat decât cel stabilit prin măsura de armonizare a Uniunii – Obligația de respectare a principiului proporționalității

[art. 114 alin. (4) şi (6) TFUE]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 37 şi 38)

2.      Deși o decizie a Comisiei care se încadrează într‑o practică decizională constantă poate fi motivată în mod succint, în special prin referire la această practică, atunci când aceasta este în mod considerabil mai extinsă decât deciziile precedente, Comisia trebuie să își dezvolte în mod explicit raționamentul. În ceea ce privește o decizie care se înscrie în cadrul procedurii prevăzute la articolul 114 alineatul (4) TFUE, obligația Comisiei de a‑și motiva decizia în mod suficient se dovedește a fi cu atât mai importantă cu cât în cadrul acesteia nu se aplică principiul contradictorialității.

În această privință, motivarea unui act trebuie să fie logică și în special să nu prezinte contradicții interne care să împiedice înțelegerea adecvată a motivelor care au stat la baza adoptării acestui act. Astfel, o contradicție în motivarea unei decizii constituie o încălcare a obligației care decurge din articolul 296 al doilea paragraf TFUE, de natură să afecteze validitatea actului în cauză dacă se dovedește că, din cauza acestei contradicții, destinatarul actului nu este în măsură să ia cunoștință, în tot sau în parte, despre motivele reale ale deciziei și că, drept urmare, dispozitivul actului este, în tot sau în parte, lipsit de orice temei juridic.

(a se vedea punctele 47-50)

3.      Un stat membru poate să îşi întemeieze o cerere prin care se solicită menținerea dispozițiilor sale naționale preexistente pe o evaluare a riscului pentru sănătatea publică diferită de cea reținută de legiuitorul Uniunii la momentul adoptării măsurii de armonizare de la care derogă dispozițiile naționale respective. În acest scop, revine statului membru solicitant sarcina de a dovedi că dispozițiile naționale menționate asigură un nivel de protecție a sănătății publice mai ridicat decât măsura de armonizare a Uniunii și că ele nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

De altfel, dacă, pentru a justifica menținerea dispozițiilor naționale, evaluări divergente ale acestor riscuri pot fi efectuate în mod legitim de statul membru solicitant, fără a fi întemeiate în mod necesar pe date științifice diferite sau noi, revine statului respectiv sarcina de a dovedi motivul pentru care probele deja prezentate Comisiei au fost apreciate în mod eronat de aceasta și necesită o interpretare diferită din partea instanței Uniunii.

(a se vedea punctele 70, 92 şi 100)