Language of document : ECLI:EU:T:2009:202

Cauza T‑450/07

Harwin International LLC

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marca comunitară figurativă Pickwick COLOUR GROUP – Mărci naționale anterioare PicK OuiC și PICK OUIC Cuadrado, S.A. VALENCIA – Cerere privind dovada utilizării – Articolul 56 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 57 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009]”

Sumarul hotărârii

Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Examinarea cererii – Dovadă a utilizării mărcii anterioare

[Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 43 și art. 56 alin. (2)]

În privința principiilor, este necesar să se definească după cum urmează logica mecanismului prevăzut la articolul 56 din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară în ceea ce privește procedura de declarare a nulității, care face trimitere de asemenea la articolul 43 din regulamentul menționat care se referă la procedura de opoziție:

– titularul unei mărci anterioare nu este obligat să dovedească utilizarea mărcii sale decât dacă această utilizare este contestată de titularul mărcii pentru care s‑a solicitat declararea nulității;

– în lipsa unei asemenea contestări, Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) se poate limita la examinarea existenței unui risc de confuzie, fără a proceda la examinarea dovezii privind utilizarea;

– în prezența unei asemenea contestări a utilizării, fie că aceasta se efectuează prin intermediul unei cereri privind dovada utilizării formulate de titularul mărcii pentru care s‑a solicitat declararea nulității, fie prin intermediul unei contestări de către acesta din urmă a elementelor de probă prezentate cu acest scop de titularul mărcii anterioare, Oficiul este obligat să examineze problema privind dovada utilizării anterior celei privind existența unui risc de confuzie.

(a se vedea punctul 25)