Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2011 - Hitachi și alții/Comisia

(Cauza T-112/07)1

("Concurență - Înțelegeri - Piața proiectelor referitoare la instalații de comutație cu izolație în gaz - Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE - Împărțirea pieței - Dreptul la apărare - Dovada încălcării - Încălcare unică și continuă - Amenzi - Gravitatea și durata încălcării - Efect descurajator - Cooperare")

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Hitachi Ltd (Tokyo, Japonia); Hitachi Europe Ltd (Maidenhead, Regatul Unit); și Japan AE Power Systems Corp. (Tokyo) (reprezentanți: M. Reynolds, P. Mansfield și B. Roy, solicitors, D. Arts, avocat, N. Green, QC, și S. Singla, barrister)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial F. Arbault, apoi X. Lewis, ulterior P. Van Nuffel și J. Bourke, iar în final P. Van Nuffel, N. Khan și F. Ronkes Agerbeek, agenți, asistați de J. Holmes, barrister)

Obiectul

Cu titlu principal, o cerere de anulare a Deciziei C(2006) 6762 final a Comisiei din 24 ianuarie 2007 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/F/38.899 - Instalații de comutație cu izolație în gaz), în măsura în care le privește pe reclamante, și o cerere de anulare a amenzilor care le-au fost aplicate, cu titlu subsidiar, o cerere de anulare a articolului 2 din decizia menționată în măsura în care le privește pe reclamante și, cu titlu mai subsidiar, o cerere de anulare sau de reducere a cuantumului amenzilor aplicate reclamantelor

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă reclamantele la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 129, 9.6.2007.