Language of document :

Acțiune introdusă la 2 octombrie 2009 - Annco/OAPI - Freche et fils (ANN TAYLOR LOFT)

(Cauza T-385/09)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Annco, Inc. (New York, Statele Unite) (reprezentant: G. Triet, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Freche et fils associés SARL (Paris, Franța)

Concluziile reclamantei

Declararea faptului că recursul este fondat;

anularea deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 1 iulie 2009 în cauza R 1485/2008-1;

modificarea deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 1 iulie 2009 în cauza R 1485/2008-1, în sensul înregistrării mărcii comunitare în cauză pentru clasele 18 și 25, în plus față de clasa 35;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: marca "ANN TAYLOR LOFT", pentru produse și servicii din clasele 18, 25 și 35

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: cealaltă parte la procedurile în fața camerei de recurs

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca înregistrată franceză "LOFT" pentru produse din clasele 18 și 25

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția

Decizia camerei de recurs: respinge recursul

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât camera de recurs a decis în mod eronat că exista o posibilitate de confuzie între mărcile în cauză; încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât camera de recurs s-a întemeiat în mod eronat pe dovezi și motive cu privire la care reclamanta nu a avut ocazia să comenteze.

____________