HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

12 decembrie 2014(*)

„Concurență – Înțelegeri – Piața cerii de parafină – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor – Dovada încălcării – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Perioada de referință – Calcularea valorii vânzărilor – Gravitatea încălcării – Concentrare în perioada în care a fost săvârșită încălcarea – Egalitate de tratament – Proporționalitate”

În cauza T‑551/08,

H&R ChemPharm GmbH, cu sediul în Salzbergen (Germania), reprezentată inițial de M. Klusmann, avocat, și de S. Thomas, profesor, și ulterior de M. Klusmann,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de A. Antoniadis și de R. Sauer, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect, cu titlu principal, o cerere de anulare a Deciziei C(2008) 5476 final a Comisiei din 1 octombrie 2008 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.181 – Ceară de lumânări) în ceea ce privește reclamanta, precum și, cu titlu subsidiar, o cerere de reducere a cuantumului amenzii aplicate acesteia,

TRIBUNALUL (Camera a treia),

compus din domnul O. Czúcz (raportor), președinte, doamna I. Labucka și domnul D. Gratsias, judecători,

grefier: doamna K. Andová, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 10 iulie 2012,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Situația de fapt

1.     Procedura administrativă și adoptarea deciziei atacate

1        Prin Decizia C(2008) 5476 final din 1 octombrie 2008 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.181 – Ceară de lumânări) (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia Comunităților Europene a constatat că reclamanta, H&R ChemPharm GmbH, a încălcat, împreună cu alte întreprinderi, articolul 81 alineatul (1) CE și articolul 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE prin participarea la o înțelegere pe piața cerii de parafină în SEE și pe piața germană a gaciului de parafină.

2        Destinatarii deciziei atacate sunt următoarele societăți: ENI SpA; Esso Deutschland GmbH, Esso Société anonyme française, ExxonMobil Petroleum and Chemical BVBA și Exxon Mobil Corp. (denumite în continuare, împreună, „ExxonMobil”); H&R ChemPharm, H&R Wax Company Vertrieb GmbH și Hansen & Rosenthal KG (denumite în continuare, împreună, „H&R”); Tudapetrol Mineralölerzeugnisse Nils Hansen KG (denumită în continuare „Tudapetrol”); MOL Nyrt.; Repsol YPF Lubricantes y Especialidades SA, Repsol Petróleo SA și Repsol YPF SA (denumite în continuare, împreună, „Repsol”); Sasol Wax GmbH, Sasol Wax International AG, Sasol Holding in Germany GmbH și Sasol Ltd (denumite în continuare, împreună, „Sasol”); Shell Deutschland Oil GmbH, Shell Deutschland Schmierstoff GmbH, Deutsche Shell GmbH, Shell International Petroleum Company Ltd, The Shell Petroleum Company Ltd, Shell Petroleum NV și The Shell Transport and Trading Company Ltd (denumite în continuare, împreună, „Shell”); RWE Dea AG și RWE AG (denumite în continuare, împreună, „RWE”), precum și Total SA și Total France SA (denumite în continuare, împreună, „Total”) [considerentul (1) al deciziei atacate].

3        Ceara de parafină este produsă în rafinării prin prelucrarea țițeiului. Aceasta este utilizată pentru fabricarea unei varietăți de produse cum ar fi lumânări, produse chimice, anvelope și produse auto, precum și în industria cauciucului, a ambalajelor, a adezivilor și a gumei de mestecat [considerentul (4) al deciziei atacate].

4        Gaciul de parafină este materia primă necesară pentru fabricarea cerii de parafină. Acesta este produs în rafinării ca derivat al fabricării uleiurilor de bază din țiței. Este totodată vândut unor clienți finali, de exemplu producătorilor de plăci aglomerate [considerentul (5) al deciziei atacate].

5        Comisia și‑a început investigația după ce Shell Deutschland Schmierstoff a informat‑o, prin scrisoarea din 17 martie 2005, cu privire la existența unei înțelegeri, adresându‑i o cerere de imunitate în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea din 2002 privind cooperarea”) [considerentul (72) al deciziei atacate].

6        La 28 și la 29 aprilie 2005, Comisia a efectuat, în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269), verificări la fața locului în incintele „H&R/Tudapetrol”, ale ENI, ale MOL, precum și în cele aparținând întreprinderilor din grupurile Sasol, ExxonMobil, Repsol și Total [considerentul (75) al deciziei atacate].

7        Între 25 și 29 mai 2007, Comisia a transmis o comunicare privind obiecțiunile fiecăreia dintre societățile enumerate la punctul 2 de mai sus, printre care și reclamantei [considerentul (85) al deciziei atacate]. Prin scrisoarea din 14 august 2007, societățile din grupul H&R, printre care și reclamanta, și Tudapetrol au răspuns în comun la comunicarea privind obiecțiunile.

8        La 10 și la 11 decembrie 2007, Comisia a organizat o audiere, la care societățile din grupul H&R, printre care și reclamanta, și Tudapetrol au fost reprezentate în comun [considerentul (91) al deciziei atacate].

9        În decizia atacată, având în vedere probele de care dispunea, Comisia a apreciat că destinatarii, care constituie majoritatea producătorilor de ceară de parafină și de gaci de parafină din cadrul SEE, au participat la o încălcare unică, complexă și continuă a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, care acoperea teritoriul SEE. Această încălcare consta în acorduri sau în practici concertate referitoare la stabilirea prețurilor și la schimbul și la divulgarea de informații sensibile din punct de vedere comercial privind ceara de parafină (denumită în continuare „componenta principală a încălcării”). În ceea ce privește RWE (ulterior Shell), ExxonMobil, MOL, Repsol, Sasol și Total, încălcarea privind ceara de parafină viza de asemenea împărțirea clienților sau a piețelor (denumită în continuare „a doua componentă a încălcării”). În plus, încălcarea săvârșită de RWE, de ExxonMobil, de Sasol și de Total privea și gaciul de parafină vândut clienților finali de pe piața germană (denumită în continuare „componenta încălcării privind gaciul de parafină”) [considerentele (2), (95) și (328) și articolul 1 din decizia atacată].

10      Practicile ilicite s‑au concretizat în cadrul unor reuniuni anticoncurențiale denumite de participanți „reuniuni tehnice” sau, uneori, reuniuni „Blauer Salon” și în cadrul unor „reuniuni privind gaciul de parafină” dedicate în mod special problemelor referitoare la gaciul de parafină.

11      Amenzile aplicate în speță au fost calculate pe baza Orientărilor privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264) (denumite în continuare „Orientările din 2006”), în vigoare la data notificării comunicării privind obiecțiunile societăților enumerate la punctul 2 de mai sus.

12      Decizia atacată cuprinde printre altele următoarele dispoziții:

„Articolul 1

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 81 alineatul 1 [CE] și, începând de la 1 ianuarie 1994, articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea, în perioadele indicate, la un acord continuu și/sau la o practică concertată în sectorul cerii de parafină în cadrul pieței comune și, începând de la 1 ianuarie 1994, în cadrul SEE:

[…]

Tudapetrol Mineralölerzeugnisse Nils Hansen KG: de la 24 martie 1994 până la 30 iunie 2002;

H&R Wax Company Vertrieb GmbH: de la 1 ianuarie 2001 până la 28 aprilie 2005;

Hansen & Rosenthal KG: de la 1 ianuarie 2001 până la 28 aprilie 2005;

H&R ChemPharm GmbH: de la 1 iulie 2001 la 28 aprilie 2005;

[…]

Articolul 2

Pentru încălcarea menționată la articolul 1 se aplică următoarele amenzi:

ENI SpA: 29 120 000 EUR;

Esso Société anonyme française: 83 588 400 EUR,

din care, în solidar cu

ExxonMobil Petroleum and Chemical BVBA și ExxonMobil Corporation, pentru 34 670 400 EUR, din care, în solidar cu Esso Deutschland GmbH, pentru 27 081 600 EUR;

Tudapetrol Mineralölerzeugnisse Nils Hansen KG: 12 000 000 EUR;

Hansen & Rosenthal KG, în solidar cu H&R Wax Company Vertrieb GmbH: 24 000 000 EUR,

din care, în solidar cu

H&R ChemPharm GmbH pentru 22 000 000 EUR;

MOL Nyrt.: 23 700 000 EUR;

Repsol YPF Lubricantes y Especialidades SA, în solidar cu Repsol Petróleo SA și cu Repsol YPF SA: 19 800 000 EUR;

Sasol Wax GmbH: 318 200 000 EUR,

din care, în solidar cu

Sasol Wax International AG, Sasol Holding in Germany GmbH și Sasol [Ltd], pentru 250 700 000 EUR;

Shell Deutschland Oil GmbH, Shell Deutschland Schmierstoff GmbH, Deutsche Shell GmbH, Shell International Petroleum Company Limited, The Shell Petroleum Company Limited, Shell Petroleum NV și The Shell Transport and Trading Company Limited: 0 EUR;

RWE‑Dea AG, în solidar cu RWE AG: 37 440 000 EUR;

Total France SA, în solidar cu Total SA: 128 163 000 EUR.”

2.     Legăturile dintre grupul H&R și Tudapetrol

13      În decizia atacată, Comisia a arătat următoarele:

„(22)       Grupul [H&R] își desfășoară activitatea la scară mondială în sectorul produselor petroliere. Tudapetrol […] era o întreprindere de comercializare și distribuție ale cerii de parafină și ale gaciului de parafină pentru H&R. Investigația a revelat că H&R și Tudapetrol sunt două întreprinderi distincte și independente. Cu toate acestea, din cauza legăturilor personale strânse existente (după cum se va explica în detaliu mai jos, unul dintre asociații Tudapetrol, [domnul H.], era și salariat al H&R), precum și din cauza legăturilor întreținute de H&R și Tudapetrol în sectorul distribuției, cele două întreprinderi sunt desemnate în continuare «H&R/Tudapetrol». Grupul H&R/Tudapetrol este stabilit în principal în două localități germane, Hamburg și Salzbergen.

(23)      Intrarea H&R/Tudapetrol pe piața cerii de parafină a avut loc la 24 martie 1994, atunci când Hansen & Rosenthal KG a cumpărat, în cadrul unei achiziții comune, o rafinărie (SRS GmbH) de lubrifianți la Salzbergen (Germania) care aparținea Wintershall AG, o filială a BASF, și a transformat‑o în întreprindere de producție.

(24)      Rafinăria de la Salzbergen (SRS GmbH) este administrată de H&R Chemisch‑Pharmazeutische Spezialitäten GmbH, filială deținută integral de H&R ChemPharm GmbH. La rândul său, H&R ChemPharm GmbH este o filială deținută integral de H&R Wasag AG. Acționarul principal al H&R Wasag AG este H&R Beteiligung GmbH (restul acțiunilor a fost repartizat între mai mulți acționari). La rândul său, H&R Beteiligung GmbH este deținută de H&R Wax Company Vertrieb GmbH, filială deținută integral de Hansen & Rosenthal KG (societatea‑mamă de bază a H&R).

(25)      Inițial, ceara de parafină și gaciul de parafină erau distribuite de Tudapetrol, o întreprindere independentă («Komplementäre» [asociații comanditați] sunt [domnii HA., HAN. și H.], iar «Kommanditist» [asociatul comanditar] este [domnul HANS.]). La 1 mai 2000, distribuția a fost transferată către H&R Wax Company Vertrieb Komplementär GmbH & Co. KG, iar începând cu 1 ianuarie 2001, distribuția este administrată de H&R Wax Company Vertrieb […]. Totuși, din investigație reiese că, deși Tudapetrol a părăsit în mare parte sectorul parafinei la 1 mai 2000, aceasta a păstrat câțiva clienți [care cumpără produse de parafină].

[…]

(28)      Persoanele responsabile pentru administrarea grupului H&R/Tudapetrol în sectorul cerii de parafină și al gaciului de parafină, care reprezentau H&R/Tudapetrol sau erau la curent cu acordurile descrise în prezenta decizie, sunt […]:

[domnul H.]: stagiar la SRS GmbH, 1994-1997; departamentul de vânzări și marketing al Tudapetrol […], 1997-2002; responsabil cu vânzările la H&R Wax Company Vertrieb GmbH din anul 2001 până în prezent; [Geschäftsführer (administrator)] începând cu anul 2002 al H&R Wax Company Vertrieb GmbH;

[domnul G.]: responsabil cu produsele la SRS GmbH, 1994-2001; responsabil cu produsele la H&R Management & Service GmbH/H&R ChemPharm GmbH din anul 2001 până în prezent (în anul 2002, H&R Management & Service GmbH a fost redenumită H&R ChemPharm GmbH); responsabil cu vânzările pentru Tudapetrol[…], 1999-2000; responsabil cu vânzările pentru H&R Wax Company Vertrieb GmbH din anul 2001 până în prezent;

[domnul W.]: responsabil cu vânzările pentru Tudapetrol […], 1994-1998; consilier pentru Tudapetrol […], 1999; responsabil cu vânzările pentru SRS GmbH (începând din luna iulie 2001, salariat la H&R Management & Service GmbH, care a fost redenumită H&R Chem‑Pharm GmbH în anul 2002), 2000-2001; înainte de anul 1994, responsabil cu vânzările la Wintershall AG.

(29)      În [decizia atacată] și în lipsa unei mențiuni contrare, întreprinderile din grupul Hansen & Rosenthal/Tudapetrol care au participat la încălcare sunt denumite «H&R/Tudapetrol».”

 Procedura și concluziile părților

14      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 decembrie 2008, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

15      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 12 august 2009, reclamanta a prezentat o cerere incidentală în sensul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prin care a solicitat retragerea din dosar a rectificării memoriului în apărare, depusă de Comisie la 28 iulie 2009.

16      Prin Ordonanța Tribunalului (Camera a patra) din 28 octombrie 2009, cererea incidentală a fost unită cu fondul.

17      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale. În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a invitat părțile să răspundă în scris la anumite întrebări și să îi comunice anumite documente. Părțile au răspuns la întrebări în termenul stabilit și au comunicat anumite documente. Cu toate acestea, Comisia a arătat că nu putea comunica nici copia și nici transcrierea anumitor declarații confidențiale depuse în cadrul programului său de clemență.

18      Prin Ordonanța din 12 iunie 2012, adoptată, pe de o parte, în temeiul articolului 24 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, în temeiul articolului 65 litera (b) și al articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Tribunalul (Camera a treia) a dispus comunicarea de către Comisie a transcrierilor sau a copiilor declarațiilor confidențiale menționate la punctul 17 de mai sus. Aceste documente au putut fi consultate de avocații reclamantei la grefa Tribunalului înainte de ședință.

19      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 10 iulie 2012.

20      Având în vedere legăturile factuale cu cauzele T‑540/08, Esso și alții/Comisia, T‑541/08, Sasol și alții/Comisia, T‑543/08, RWE și RWE Dea/Comisia, T‑544/08, Hansen & Rosenthal și H&R Wax Company Vertrieb/Comisia, T‑548/08, Total/Comisia, T‑550/08, Tudapetrol/Comisia, T‑558/08, Eni/Comisia, T‑562/08, Repsol YPF Lubricantes y especialidades și alții/Comisia, și T‑566/08, Total Raffinage Marketing/Comisia, precum și apropierea dintre chestiunile de drept invocate, Tribunalul a decis să pronunțe hotărârea în prezenta cauză numai în urma ședințelor desfășurate în cauzele conexe menționate, dintre care ultima avut loc la 3 iulie 2013.

21      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        cu titlu principal, anularea deciziei atacate în măsura în care o privește;

–        cu titlu subsidiar, reducerea adecvată a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată în decizia atacată;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

22      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii în totalitate, inclusiv a cererii subsidiare;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

1.     Cu privire la cererea de retragere a unui document din dosar

23      În ceea ce privește cererea reclamantei privind retragerea din dosar a rectificării memoriului în apărare, depusă de Comisie la 28 iulie 2009, trebuie să se arate că această rectificare corectează unele erori materiale prezente în memoriul în apărare, în majoritatea cazurilor în notele de subsol, a căror natură eronată putea fi ușor detectată atât de reclamantă, cât și de Tribunal pe baza deciziei atacate și a altor înscrisuri şi mijloace materiale de probă prezentate de părți în cadrul procedurii la Tribunal.

24      De altfel, la punctul 93 din versiunea inițială a memoriului în apărare, Comisia solicită Tribunalului „respingerea ca nefondate a celor trei motive invocate de reclamantă”, în timp ce, potrivit rectificării, Comisia solicită respingerea a patru motive. Caracterul eronat al versiunii inițiale a fost însă ușor decelabil atât de către Tribunal, cât și de reclamantă, întrucât, la punctul 94 din versiunea inițială a memoriului în apărare, Comisia solicită Tribunalului respingerea acțiunii în totalitate.

25      Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că rectificarea a avut ca scop doar să faciliteze activitatea Tribunalului și că erorile materiale pe care urmărea să le corecteze erau ușor de detectat atât de reclamantă, cât și de Tribunal. Mai mult, niciuna din corectările efectuate de Comisie nu a privit esența argumentării sale, astfel încât reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că adăugarea rectificării la dosar putea să îi restrângă dreptul la apărare.

26      În orice caz, Tribunalul a adresat o întrebare scrisă reclamantei pentru ca aceasta să poată explica pretinsele efecte dezavantajoase ale rectificării respective asupra dreptului său la apărare. În răspuns, reclamanta nu a identificat asemenea efecte.

27      În consecință, cererea de retragere din dosar a rectificării memoriului în apărare este respinsă.

2.     Cu privire la fond

28      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive. Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a articolelor 81 CE și 253 CE, precum și a dreptului său la apărare, ca urmare a motivării pretins nediferențiate a deciziei atacate în ceea ce privește grupul H&R și Tudapetrol. Al doilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, este întemeiat pe încălcarea articolului 81 CE ca urmare a inexistenței vreunei dovezi a unei încălcări săvârșite de reclamantă. Al treilea motiv, invocat de asemenea cu titlu subsidiar, este întemeiat pe o încălcare a articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, rezultată din stabilirea pretins eronată a cifrei de afaceri luată în considerare la calcularea cuantumului amenzii. Al patrulea motiv, invocat tot cu titlu subsidiar, este întemeiat pe o încălcare a articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 ca urmare a unor erori de apreciere care viciază calculul cuantumului amenzii.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcări ale articolelor 81 CE și 253 CE, precum și ale dreptului la apărare, ca urmare a motivării pretins nediferențiate a deciziei atacate

29      Primul motiv cuprinde două părți. Primul aspect este întemeiat pe o încălcare a articolelor 81 CE și 253 CE. Al doilea aspect privește încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o încălcare a articolelor 81 CE și 253 CE

30      Reclamanta observă că Comisia a considerat grupul H&R și Tudapetrol ca fiind două întreprinderi distincte și independente [considerentul (22) al deciziei atacate]. Cu toate acestea, în decizia atacată, în cadrul examinării dovezilor încălcării, Comisia a tratat cele două întreprinderi în mod nediferențiat și le‑a denumit „H&R/Tudapetrol”.

31      În primul rând, reclamanta susține că Comisia a încălcat obligația de motivare care îi revine și articolul 81 CE prin faptul că nu a prezentat, în decizia atacată, o motivare separată în ceea ce privește comportamentul pretins ilicit al Tudapetrol și cel al societăților din grupul H&R.

32      În special, reclamanta consideră că, dacă H&R și Tudapetrol sunt două întreprinderi distincte, Comisia trebuie să demonstreze că fiecare dintre aceste întreprinderi a participat, în mod individual și autonom, la întreaga încălcare a articolului 81 CE, în discuție în prezenta cauză. Or, în decizia atacată, Comisia ar fi omis să efectueze o asemenea demonstrație.

33      Reclamanta critică deopotrivă, în ceea ce privește perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2001 și 30 iunie 2002, stabilirea de către Comisie a unei răspunderi paralele în sarcina Tudapetrol, pe de o parte, și în sarcina Hansen & Rosenthal sau în sarcina filialei acesteia, H&R Wax Company Vertrieb, pe de altă parte, precum și în sarcina H&R ChemPharm începând cu 1 iulie 2001.

34      Problema dacă și în ce măsură reclamanta poate fi considerată răspunzătoare pentru o încălcare a articolului 81 CE alături de Tudapetrol nu ar apărea în motivarea deciziei atacate din cauza „punctului de vedere unitar” adoptat de Comisie.

35      În al doilea rând, reclamanta consideră că nu are obligația de a identifica motivarea deciziei atacate în informațiile care sunt cuprinse în aceasta și de a reconstrui logica ce a determinat Comisia să stabilească în sarcina sa răspunderea pentru anumite reuniuni tehnice și pentru anumite perioade. Decizia atacată ar trebui să cuprindă o motivare explicită în această privință.

36      În al treilea rând, prezența doar a domnului G. la unele reuniuni tehnice nu poate fi suficientă pentru a demonstra participarea H&R ChemPharm la încălcare, astfel încât simpla referire la această împrejurare nu ar constitui o motivare suficientă în sensul articolului 253 CE. Domnul G. nu ar fi fost salariat în cadrul diviziei comerciale a reclamantei și ar fi lucrat pentru aceasta doar 30 % din timpul său de muncă. Sarcina sa, ca unul dintre responsabilii pentru produse în cadrul reclamantei, ar fi constat în dezvoltarea produselor de parafină și de emulsie de ceară cu noile compoziții chimice, fără a implica astfel nicio sarcină și nicio responsabilitate aferentă activității comerciale a reclamantei. Mai mult, în perioada în discuție, H&R ChemPharm ar fi fost o societate holding și, așadar, nu ar fi avut ca atare o activitate de producție.

37      Prin urmare, în opinia reclamantei, Comisia ar fi trebuit să explice în decizia atacată motivele pentru care prezența domnului G. implica participarea H&R ChemPharm la înțelegerea privind prețurile pentru ceara de parafină, având în vedere că, în calitatea sa de responsabil cu produsele, nu putea lua decizii referitoare la acest aspect în privința H&R ChemPharm și că aceasta din urmă nici nu producea, nici nu vindea vreun produs.

38      În primul rând, trebuie analizată critica reclamantei întemeiată pe motivarea insuficientă.

39      Trebuie amintit, în această privință, că motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (Hotărârea Curții din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C‑17/99, Rec., p. I‑2481, punctul 35, și Hotărârea Curții din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, Rep., p. I‑8947, punctul 145).

40      Astfel, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că obligația de a motiva o decizie individuală are ca scop, în afară de a permite un control judiciar, să furnizeze persoanei interesate un indiciu suficient pentru a cunoaște dacă decizia prezintă eventuale vicii care să permită să i se conteste validitatea (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 2 octombrie 2003, Corus UK/Comisia, C‑199/99 P, Rec., p. I‑11177, punctul 145, și Hotărârea Curții din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P‑C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctul 462).

41      În principiu, motivarea trebuie comunicată persoanei interesate în același timp cu decizia cauzatoare de prejudiciu. Nemotivarea nu poate fi remediată prin faptul că persoana interesată află care este motivarea deciziei în cursul procedurii în fața instanțelor Uniunii (Hotărârea Curții din 26 noiembrie 1981, Michel/Parlamentul, 195/80, Rec., p. 2861, punctul 22, Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctul 463, și Hotărârea Curții din 29 septembrie 2001, Elf Aquitaine/Comisia, punctul 39 de mai sus, punctul 149).

42      Potrivit unei jurisprudențe constante, cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului actului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acesta. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 63, și Hotărârea Curții din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, Rep., p. I‑4951, punctele 166 și 178).

43      Atunci când, precum în speță, o decizie de aplicare a normelor Uniunii în materia dreptului concurenței privește o pluralitate de destinatari și se referă la imputabilitatea încălcării, aceasta trebuie să cuprindă o motivare suficientă în raport cu fiecare dintre destinatari, în special cu acei destinatari care, potrivit deciziei respective, trebuie să poarte răspunderea pentru această încălcare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, punctul 39 de mai sus, punctul 152 și jurisprudența citată).

44      Primo, în speță, trebuie arătat că, în considerentul (22) al deciziei atacate, Comisia a precizat că utilizarea denumirii comune „H&R/Tudapetrol” era justificată de legăturile personale strânse dintre Tudapetrol și grupul H&R, precum și de legăturile întreținute de acestea în sectorul distribuției.

45      În ceea ce privește legăturile personale, din considerentul (28) al deciziei atacate reiese că fiecare dintre cele trei persoane care au participat la reuniunile anticoncurențiale, și anume domnii H., G. și W., era salariată, în diferite perioade în discuție, a Tudapetrol și a grupului H&R. Mai mult, domnul H. era simultan asociat comanditat al Tudapetrol și, începând cu anul 2001 și chiar la momentul adoptării deciziei atacate, responsabil cu vânzările la H&R Wax Company Vertrieb. În plus, în intervalul 1999-2000, domnul G. era simultan responsabil cu produsele la SRS GmbH (o societate din grupul H&R, deținută indirect de H&R ChemPharm) și responsabil cu vânzările la Tudapetrol.

46      În ceea ce privește legăturile comerciale dintre H&R și Tudapetrol, în considerentul (22) al deciziei atacate Comisia a precizat că aceasta din urmă era o întreprindere de comercializare și de distribuție a cerii de parafină și a gaciului de parafină pentru H&R.

47      Prin urmare, trebuie să se constate că motivele pentru care Comisia a tratat adesea Tudapetrol împreună cu grupul H&R sub denumirea comună „H&R/Tudapetrol” reies în mod clar din decizia atacată.

48      Secundo, trebuie analizat dacă decizia atacată conține o motivare suficientă în ceea ce privește comportamentul imputat societăților din grupul H&R și, respectiv, Tudapetrol.

49      În considerentul (106) al deciziei atacate, Comisia a descris funcționarea componentelor încălcării privind ceara de parafină (componenta principală și a doua componentă ale încălcării). Astfel, reprezentanții întreprinderilor participante s‑ar fi întâlnit întotdeauna în cadrul unor „reuniuni tehnice”. Aceste reuniuni au fost „întotdeauna divizate în două părți: o discuție inițială privind probleme tehnice, urmată de discuții de natură anticoncurențială privind, printre altele, stabilirea prețurilor, împărțirea piețelor și a clienților (în anumite cazuri), precum și schimbul și divulgarea de informații sensibile din punct de vedere comercial, cum ar fi politicile de prețuri actuale și viitoare, clienții, capacitățile de producție și volumele de vânzări”.

50      În considerentele (381) și (610) și la nota de subsol 625 ale deciziei atacate, Comisia a stabilit în mod separat, în privința Tudapetrol, pe de o parte, și în privința societăților din grupul H&R, pe de altă parte, începutul, încetarea și durata participării la încălcare. Potrivit deciziei atacate, H&R ChemPharm a participat astfel la încălcare de la 1 iulie 2001 până la 28 aprilie 2005, respectiv trei ani și nouă luni, iar SRS de la 22 februarie 2001 până la 1 iulie 2001, respectiv trei luni. Participarea Hansen & Rosenthal și a H&R Wax Company Vertrieb a durat de la 1 ianuarie 2001 până la 28 aprilie 2005, respectiv patru ani și trei luni. Tudapetrol a participat la încălcare de la 24 martie 1994 până la 30 iunie 2002, respectiv opt ani și trei luni. Comisia a precizat de asemenea că, în cadrul examinării duratei participării la încălcare, elementul determinant a constat în perioadele în care domnii W., H. și G. ocupau funcții în societățile în sarcina cărora a fost stabilită răspunderea pentru încălcare, precum și în prezența cunoscută a persoanelor menționate la reuniunile tehnice. În această privință, Comisia a făcut trimitere la anexa la decizia atacată.

51      În anexa la decizia atacată, Comisia a identificat 14 reuniuni tehnice la care, potrivit probelor disponibile, „H&R/Tudapetrol” a luat parte în perioada de participare la încălcarea reținută în privința H&R ChemPharm (de la 1 iulie 2001 până la 28 aprilie 2005). În notele de subsol care se referă la aceste reuniuni, Comisia a identificat salariatul H&R ChemPharm care a participat la reuniune, respectiv domnul G., și a precizat elementul de probă care demonstrează prezența acestuia.

52      Astfel, din decizia atacată, interpretată în contextul adoptării sale, reiese în mod clar că reclamantei i‑au fost imputate doar reuniunile tehnice în care era menționată prezența „H&R/Tudapetrol” în documentația aflată la dispoziția Comisiei și la care a participat domnul G., salariatul acesteia.

53      Tertio, trebuie examinată însă și perioada cuprinsă între 1 iunie 2001 și 30 iunie 2002, în privința căreia Comisia a reținut răspunderea atât în sarcina H&R ChemPharm, cât și în sarcina Tudapetrol.

54      În această privință, trebuie amintit (a se vedea punctul 50 de mai sus) că, în cadrul definirii duratei participării la încălcare, elementul determinant luat în considerare de Comisie a constat în perioadele în care domnii W., H. și G. au ocupat funcții în societățile în sarcina cărora s‑a stabilit răspunderea pentru încălcare. Or, Comisia a menționat în anexa la decizia atacată că, în reuniunile tehnice din perioada cuprinsă între 1 iulie 2001 și 30 iunie 2002, entitatea „H&R/Tudapetrol” a fost reprezentată de domnii G. și H. De asemenea, în considerentul (28) al deciziei atacate, Comisia a precizat că domnul G. a fost în acea perioadă responsabil cu vânzările la H&R Wax Company Vertrieb și responsabil cu produsele la H&R ChemPharm, în timp ce domnul H. a fost atât salariat în cadrul departamentului de vânzări și de marketing al Tudapetrol (1997-2002), cât și responsabil cu vânzările la H&R Wax Company Vertrieb (începând cu anul 2001 și de asemenea la momentul adoptării deciziei atacate).

55      Prin urmare, din decizia atacată reiese în mod clar că Comisia a imputat societăților în cauză doar perioadele în care a fost săvârșită încălcarea și în care salariații fiecăreia dintre acestea au participat la reuniunile tehnice și că motivul stabilirii unei răspunderi paralele în privința perioadei cuprinse între 1 iulie 2001 și 30 iunie 2002 a fost acela că persoanele care au participat la aceste reuniuni ocupau funcții atât la Tudapetrol, cât și la societățile din grupul H&R, în special la reclamantă.

56      Quarto, trebuie examinate argumentele reclamantei, invocate în replică, prin care arată că singura referire la raportul de muncă dintre domnul G. și reclamantă nu poate constitui o motivare suficientă, întrucât aceasta „nici nu produce[a, nici] nu vinde[a] vreun produs”, domnul G. era responsabil cu produsele, iar nu responsabil comercial, și lucra la reclamantă doar 30 % din timpul său de muncă.

57      În această privință, trebuie arătat că afirmația reclamantei potrivit căreia „nici nu produce[, nici] nu vinde vreun produs” este în contradicție cu propriile declarații date în cursul procedurii administrative. Scrisoarea din 8 decembrie 2005 a reclamantei este însoțită de o listă de „producători de parafine/microceară din Europa”, în care și aceasta apare printre alți producători. În scrisoarea din 15 decembrie 2006, reclamanta a declarat că „H&R ChemPharm [era] doar o întreprindere de producție și nu vinde[a], așadar, parafine către terți”. În plus, în scrisoarea din 31 ianuarie 2008, reclamanta arată că cifrele de afaceri ale Hansen & Rosenthal și ale H&R Wax Company Vertrieb sunt „în foarte mare parte realizate din distribuția de produse ale H&R ChemPharm”.

58      În ceea ce privește funcțiile domnului G., în scrisoarea din 19 ianuarie 2007 reclamanta a precizat că acesta era „interfața dintre producție și distribuție”, deoarece exercita o funcție dublă, și anume funcția unui responsabil cu produsele și funcția unui responsabil cu vânzările. Potrivit aceleiași scrisori, această funcție dublă era prevăzută în contractul de muncă încheiat cu reclamanta.

59      Rezultă că afirmațiile reclamantei cu privire la lipsa producției la H&R ChemPharm și cu privire la neimplicarea domnului G. în distribuția cerii de parafină sunt neîntemeiate. În plus, faptul că acesta nu consacra mai mult de 30 % din timpul său de muncă reclamantei nu îl putea împiedica să influențeze comportamentul comercial al acesteia din perspectiva informațiilor dobândite cu ocazia reuniunilor tehnice. Motivarea deciziei atacate este, așadar, compatibilă cu explicațiile date de reclamantă în procedura administrativă și permite înțelegerea motivelor pentru care Comisia a corelat răspunderea reclamantei pentru încălcare cu raportul de muncă dintre aceasta și domnul G.

60      Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că decizia atacată, interpretată în ansamblu și în contextul adoptării sale, conține o motivare suficientă în privința faptelor constitutive ale încălcării care au fost imputate și că permite diferențierea acestora de faptele care au fost imputate Tudapetrol.

61      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție prin argumentul reclamantei potrivit căruia nu i se poate impune să identifice motivarea deciziei atacate în notele de subsol și în anexele la aceasta și să reconstruiască în acest mod logica ce a determinat Comisia să îi rețină răspunderea în privința anumitor perioade.

62      Astfel, având în vedere volumul mare de informații și de aprecieri care susțin decizia de aplicare a unor amenzi mai multor societăți, fiecare fiind îndreptățită să dispună de o motivare suficientă în ceea ce privește elementele care o vizează, Comisia nu poate fi criticată că organizează motivarea deciziei la mai multe niveluri. În special, Comisia nu încalcă nicio normă de drept prin faptul că reia în text doar considerațiile principale care îi întemeiază decizia, precum și considerațiile expuse în privința argumentelor specifice prezentate de întreprinderile în cauză în răspunsurile lor la comunicarea privind obiecțiunile și prin faptul că prezintă informațiile sau considerațiile explicative și trimiterile la probe în notele de subsol sau în anexa la decizie.

63      Trebuie să se adauge că, în comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a utilizat deja denumirea comună „H&R/Tudapetrol”, în special în contextul examinării probelor și în tabelul recapitulativ care menționează prezența la reuniunile tehnice specifice ale întreprinderilor participante, în timp ce durata participării la încălcare a fost stabilită separat pentru H&R și pentru Tudapetrol. Cu toate acestea, reclamanta nu a contestat această abordare în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, pe care l‑a depus în comun cu Tudapetrol și cu celelalte societăți din grupul H&R, în pofida faptului că această comunicare privind obiecțiunile a fost adresată separat fiecărei societăți. Mai mult, în răspunsul menționat, H&R și Tudapetrol au utilizat sistematic și în argumentația lor denumirea „H&R/Tudapetrol”, cu excepția punctului 2.7.2, care conține un fragment în care s‑a afirmat că încălcarea săvârșită de Tudapetrol era prescrisă din cauza unei pretinse încetări a activităților sale privind ceara de parafină la 1 mai 2000. În aceste condiții, reclamanta nu poate critica în mod întemeiat Comisia că nu a efectuat o motivare mai explicită în ceea ce privește chestiunile în discuție.

64      În al doilea rând, trebuie analizată critica întemeiată pe o încălcare a articolului 81 CE.

65      Primo, trebuie examinată utilizarea denumirii comune „H&R/Tudapetrol”, la care a recurs Comisia în decizia atacată.

66      În această privință, mai întâi, trebuie să se observe că, în decizia atacată, Comisia s‑a referit la legăturile personale dintre Tudapetrol și H&R, care nu au fost contestate de reclamantă.

67      În plus, din extrasele din notele și din procesele‑verbale de care dispunea Comisia și din declarațiile date de participanții la înțelegere, reluate în decizia atacată, precum și din dosarul ce cuprinde toate probele la care reclamanta a avut acces înainte de adoptarea deciziei atacate reiese că ceilalți participanți la încălcare s‑au referit adesea la o entitate comună „SRS/Tudapetrol” sau „H&R/Tudapetrol” ori au asociat în alt mod Tudapetrol cu societățile din grupul H&R în contextul comportamentului ilicit. În consecință, trebuie arătat că utilizarea frecventă de către Comisie a denumirii comune „H&R/Tudapetrol” corespunde și percepției celorlalți participanți la înțelegere.

68      În continuare, Comisia s‑a referit și la legătura verticală dintre grupul H&R și Tudapetrol.

69      Reclamanta nu a contestat faptul că Tudapetrol era „o întreprindere de comercializare și distribuție ale cerii de parafină și ale gaciului de parafină pentru H&R”, astfel încât exista o legătură verticală între cele două întreprinderi. Din această legătură verticală rezultă că cele două întreprinderi au partajat un interes comercial care a vizat maximizarea beneficiilor privind produsele din ceară de parafină fabricate sau comercializate de ele. Acest interes era realizat prin participarea la încălcarea în discuție, care avea ca obiect în special stabilirea prețurilor, permițând astfel realizarea unor marje de profit care le depășeau pe cele care ar fi putut rezulta din libera concurență. Mai mult, întrucât ceara de parafină vândută de Tudapetrol fusese produsă de grupul H&R, această legătură verticală putea să întărească impresia celorlalți participanți la înțelegere că cele două întreprinderi erau strâns legate, astfel încât le percepeau ca o singură entitate, ceea ce reiese, de altfel, din documentele aflate la dispoziția Comisiei.

70      Rezultă că, în mod întemeiat, Comisia a putut să menționeze legătura verticală dintre Tudapetrol și grupul H&R printre elementele care justifică utilizarea denumirii comune „H&R/Tudapetrol” în anumite părți ale deciziei atacate.

71      În sfârșit, trebuie amintit că societățile din grupul H&R și Tudapetrol au prezentat în comun răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile. În consecință, Comisia a urmat o abordare logică prin prezentarea argumentelor invocate de acestea ca fiind argumente ale „H&R/Tudapetrol”.

72      În consecință, având în vedere legăturile personale dintre cele două întreprinderi, percepția celorlalți participanți la înțelegere, precum și legătura verticală dintre Tudapetrol și H&R și răspunsul comun la comunicarea privind obiecțiunile, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu a încălcat articolul 81 CE atunci când a utilizat denumirea comună „H&R/Tudapetrol” în cadrul examinării anumitor aspecte ale încălcării.

73      Secundo, trebuie amintit că Comisia i‑a imputat reclamantei numai reuniunile tehnice la care participase o persoană care ocupa o funcție la H&R ChemPharm, potrivit analizei documentației aflate la dispoziția sa (a se vedea punctele 45-52 de mai sus). Or, prezența unui salariat sau a altor reprezentanți la reuniunile anticoncurențiale este un element de fapt care permite Comisiei să stabilească răspunderea unei întreprinderi pentru o încălcare a articolului 81 CE. Astfel, potrivit jurisprudenței, competența Comisiei de a sancționa o întreprindere atunci când aceasta a săvârșit o încălcare presupune numai acțiunea ilicită a unei persoane care este general autorizată să acționeze în numele întreprinderii (Hotărârea Tribunalului din 29 aprilie 2004, Tokai Carbon și alții/Comisia, T‑236/01, T‑239/01, T‑244/01-T‑246/01, T‑251/01 și T‑252/01, Rec., p. II‑1181, punctul 277, Hotărârea Tribunalului din 15 decembrie 2010, E.ON Energie/Comisia, T‑141/08, Rep., p. II‑5761, punctul 258; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Curții din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, Rec., p. 1825, punctul 97).

74      Așadar, prin utilizarea denumirii comune „H&R/Tudapetrol” în anumite părți ale analizei cuprinse în decizia atacată, însă menționând că participarea la reuniunile tehnice era imputată reclamantei din cauza prezenței unuia dintre salariații săi la acestea, Comisia nu a încălcat articolul 81 CE.

75      Întrucât reclamanta nu a demonstrat nici o încălcare a obligației de motivare, nici o încălcare a articolului 81 CE, primul aspect al primului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare

76      Reclamanta susține că, întrucât motivarea deciziei atacate nu a făcut distincție între actele ce i‑au fost imputate și actele imputate Tudapetrol, aceasta nu îi permite să identifice comportamentul material care îi este imputat. Prin urmare, posibilitățile sale de a prezenta probe dezincriminatoare ar fi limitate. Întrucât în sarcina sa a fost stabilită răspunderea și pentru comportamentele Tudapetrol, în aceste condiții ar trebui, pentru a‑și dovedi nevinovăția, să conteste toate obiecțiunile materiale invocate împotriva Tudapetrol în ceea ce privește perioada participării sale la încălcare.

77      Potrivit unei jurisprudențe constante, respectarea dreptului la apărare impune ca, în cursul procedurii administrative, întreprinderii în cauză să i se fi oferit posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor și a circumstanțelor invocate, precum și asupra documentelor reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei încălcări (Hotărârea Musique Diffusion française și alții/Comisia, punctul 73 de mai sus, punctul 10, Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 66, și Hotărârea Curții din 25 ianuarie 2007, Dalmine/Comisia, C‑407/04 P, Rep., p. I‑829, punctul 44).

78      Regulamentul nr. 1/2003 prevede, la articolul 27 alineatul (1), transmiterea către părți a unei comunicări privind obiecțiunile care trebuie să conțină în mod clar toate elementele esențiale pe care se bazează Comisia în acest stadiu al procedurii, pentru a permite persoanelor interesate să ia cunoștință în mod efectiv de comportamentele care le sunt reproșate de Comisie și să se poată apăra în mod util înainte de adoptarea de către aceasta a unei decizii definitive. O asemenea comunicare privind obiecțiunile constituie garanția procedurală prin care se aplică principiul fundamental al dreptului Uniunii care impune respectarea dreptului la apărare în orice procedură (Hotărârea Curții din 3 septembrie 2009, Papierfabrik August Koehler și alții/Comisia, C‑322/07 P, C‑327/07 P și C‑338/07 P, Rep., p. I‑7191, punctul 35, și Hotărârea Tribunalului din 17 mai 2011, Elf Aquitaine/Comisia, T‑299/08, Rep., p. II‑2149, punctul 135).

79      Acest principiu impune în special ca o comunicare privind obiecțiunile adresată de Comisie unei întreprinderi căreia intenționează să îi aplice o sancțiune pentru încălcarea normelor de concurență să conțină elementele esențiale reținute în privința sa, precum faptele imputate, calificarea acestora și elementele de probă pe care se întemeiază Comisia, pentru ca respectiva întreprindere să fie în măsură să își susțină în mod util argumentele în cadrul procedurii administrative inițiate împotriva sa (a se vedea Hotărârea Papierfabrik August Koehler și alții/Comisia, punctul 78 de mai sus, punctul 36 și jurisprudența citată).

80      În special, comunicarea privind obiecțiunile trebuie să precizeze fără echivoc persoana juridică căreia i se vor putea aplica amenzi, trebuie să îi fie adresată acesteia din urmă și trebuie să indice calitatea în care acestei persoane i se vor imputa faptele invocate (Hotărârea din 17 mai 2011, Elf Aquitaine/Comisia, punctul 78 de mai sus, punctul 137; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Papierfabrik August Koehler și alții/Comisia, punctul 78 de mai sus, punctele 37 și 38).

81      În primul rând, în această privință, trebuie arătat că, prin scrisoarea din 29 mai 2007, Comisia a adresat reclamantei o comunicare privind obiecțiunile.

82      La punctul 104 din comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a prezentat deja tabelul cuprins în considerentul (124) și în anexa la decizia atacată, precizând, potrivit propriilor informații, reuniunile la care a participat entitatea „H&R/Tudapetrol”.

83      Comisia a precizat de asemenea, la punctele 2 și 257 din comunicarea privind obiecțiunile, precum și la nota de subsol 493 aferentă punctului 257 menționat, că intenționa să rețină răspunderea H&R ChemPharm pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2001 și 28 aprilie 2005 pentru o încălcare a articolului 81 CE constând în acorduri sau în practici concertate referitoare la stabilirea prețurilor și la schimbul și la divulgarea de informații sensibile din punct de vedere comercial, care a afectat piața cerii de parafină. Comisia a menționat deopotrivă că, în definirea duratei participării la încălcare, elementul determinant a constat în perioadele în care domnii W., H. și G. ocupau funcții în societățile reținute drept răspunzătoare pentru încălcare. La punctul 31 din comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a precizat deja datele încadrării în muncă și funcțiile ocupate de aceste trei persoane, în același mod ca și în considerentul (28) al deciziei atacate. În plus, în dezvoltările cuprinse sub titlul „4.2. Informații detaliate privind reuniunile tehnice” sunt menționate elementele de probă luate în considerare de Comisie în privința fiecărei reuniuni tehnice.

84      Așadar, din comunicarea privind obiecțiunile reiese în mod clar că singurele reuniuni tehnice care au fost luate în considerare și imputate H&R ChemPharm au fost cele la care a participat unul dintre salariații săi. Astfel, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că această comunicare privind obiecțiunile nu îi permitea să identifice comportamentul care îi era imputat și că, pentru a‑și putea dovedi nevinovăția, trebuia să conteste toate obiecțiunile materiale invocate împotriva Tudapetrol.

85      Cu titlu suplimentar, trebuie amintit că Tudapetrol și societățile din grupul H&R au răspuns în comun la comunicarea privind obiecțiunile, în pofida faptului că o comunicare privind obiecțiunile a fost adresată separat fiecărei societăți. În plus, Tudapetrol și societățile din grupul H&R au utilizat în răspunsul acestora denumirea comună „H&R/Tudapetrol”. Reclamanta nu a susținut că această denumire o punea în imposibilitatea de a se apăra față de obiecțiunile invocate numai împotriva sa.

86      Având în vedere cele de mai sus, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins și, prin urmare, primul motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 81 CE, ca urmare a inexistenței vreunei dovezi a unei încălcări săvârșite de reclamantă

87      Al doilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, cuprinde două aspecte. În cadrul primului aspect, reclamanta susține că Comisia nu a reunit suficiente probe pentru a demonstra răspunderea sa individuală. În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta susține că răspunderea sa nu poate fi dedusă nici din probele care incriminează celelalte societăți din grupul H&R.

 Cu privire la primul aspect, privind inexistența probelor care demonstrează răspunderea directă a reclamantei

88      În opinia reclamantei, Comisia nu a demonstrat că reclamanta a săvârșit cu titlu personal un act ilicit.

89      În primul rând, în cadrul aprecierii probelor, Comisia nu ar fi luat în considerare faptul că nu a stabilit în sarcina reclamantei răspunderea pentru două componente ale încălcării unice, și anume împărțirea clienților și a piețelor (a doua componentă a încălcării) și componenta privind piața germană a gaciului de parafină (componenta încălcării privind gaciul de parafină). Având în vedere considerentul (328) al deciziei atacate, în sarcina sa ar fi fost reținută doar componenta principală a încălcării, și anume stabilirea prețurilor și schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial pe piața cerii de parafină. Prin urmare, reclamanta consideră că administrarea probelor de către Comisie ar fi trebuit să fie mult mai exactă, pentru a identifica probele care o vizează și pentru a evita reținerea în sarcina sa a unor elemente de probă susceptibile să demonstreze încălcări săvârșite numai de terți.

90      În al doilea rând, în ceea ce privește perioada încălcării care a fost reținută, cuprinsă între 1 iulie 2001 și 28 aprilie 2005, la reuniunile anticoncurențiale nu ar fi participat niciun salariat al reclamantei care lucra în mod activ pentru aceasta. Domnul G., „responsabil cu produsele” începând cu anul 2001 în cadrul acesteia, nu ar fi exercitat funcții în divizia sa comercială. Acesta ar fi lucrat pentru reclamantă doar 30 % din timp. Fiind unul dintre cei trei responsabili cu produsele, sarcina sa în cadrul reclamantei ar fi constat în dezvoltarea produselor de parafină și din emulsie de ceară cu o nouă compoziție chimică. Această activitate nu ar fi implicat nicio sarcină și nicio responsabilitate aferente activității comerciale a reclamantei și, a fortiori, nici în ceea ce privește reprezentarea acesteia. În această privință, reclamanta propune ca probă mărturia administratorului acesteia, domnul S.

91      În opinia reclamantei, în scrisoarea din 19 ianuarie 2007 s‑ar fi menționat că domnul G. era „sales manager” (responsabil cu vânzările) în cadrul H&R Wax Company Vertrieb, o societate distinctă de reclamantă. Reclamanta contestă faptul că H&R Wax Company Vertrieb ar fi fost societatea sa de distribuție. Aceasta din urmă ar fi fost autonomă pe plan juridic, iar reclamanta nu ar fi deținut părți sociale ale acestei societăți, nici prerogative de conducere. Reclamanta contestă și că H&R Wax Company Vertrieb ar fi avut calitatea de asociat sau ar fi dispus de „drepturi speciale de control” în privința sa. Prin urmare, în sarcina sa nu poate fi stabilită răspunderea ce revine H&R Wax Company Vertrieb.

92      Mai mult, potrivit reclamantei, Comisia nu a demonstrat că domnul G. ar fi acționat pentru ea atunci când a participat la reuniunile tehnice. Prin urmare, în general, nu ar exista nicio probă privind participarea personală a reclamantei la încălcare.

93      În al treilea rând, reclamanta susține că, chiar și în cazul în care Tribunalul ar considera că domnul G. era reprezentantul său la reuniunile tehnice, în orice caz, Comisia nu ar fi dovedit săvârșirea de către reclamantă a încălcării articolului 81 CE. Reclamanta prezintă în această privință o analiză detaliată referitoare la fiecare dintre reuniunile tehnice la care H&R era prezentă, potrivit deciziei atacate.

–       Cu privire la noțiunile de acord și de practică concertată

94      Potrivit articolului 81 alineatul (1) CE, sunt incompatibile cu piața comună și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune.

95      Pentru a exista un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, este suficient ca întreprinderile în cauză să își fi exprimat voința comună de a se comporta pe piață într‑un anumit mod (Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1991, Hercules Chemicals/Comisia, T‑7/89, Rec., p. II‑1711, punctul 256, și Hotărârea Tribunalului din 20 martie 2002, HFB și alții/Comisia, T‑9/99, Rec., p. II‑1487, punctul 199).

96      Se poate considera că un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE este încheiat din momentul în care există o concordanță de voințe cu privire la însuși principiul restrângerii concurenței, chiar dacă elementele specifice ale restrângerii avute în vedere fac încă obiectul unor negocieri (Hotărârea Tribunalului din 16 iunie 2011, Heineken Nederland și Heineken/Comisia, T‑240/07, Rep., p. II‑3355, punctul 45; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea HFB și alții/Comisia, punctul 95 de mai sus, punctele 151-157 și 206).

97      Noțiunea de practică concertată se referă la o formă de coordonare între întreprinderi, care, fără să fi mers până la realizarea unei convenții propriu‑zise, substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între acestea (Hotărârile Curții din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C‑49/92 P, Rec., p. I‑4125, punctul 115, și Hüls/Comisia, C‑199/92 P, Rec., p. I‑4287, punctul 158).

98      În această privință, articolul 81 alineatul (1) CE se opune oricărui contact direct sau indirect între operatorii economici, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care operatorul economic respectiv a decis să îl adopte sau pe care intenționează să îl adopte el însuși pe piață, în cazul în care aceste contacte au ca obiect sau ca efect restrângerea concurenței (Hotărârea Heineken Nederland și Heineken/Comisia, punctul 96 de mai sus, punctul 47; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 97 de mai sus, punctele 116 și 117).

–       Cu privire la principiile de apreciere a probelor

99      Potrivit jurisprudenței, revine Comisiei obligația de a face dovada încălcărilor pe care le constată și de a stabili elementele de probă de natură să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări (a se vedea Hotărârea Curții din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, Rec., p. I‑8417, punctul 58, și Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2006, Dresdner Bank și alții/Comisia, T‑44/02 OP, T‑54/02 OP, T‑56/02 OP, T‑60/02 OP și T‑61/02 OP, Rec., p. II‑3567, punctul 59 și jurisprudența citată).

100    Cu privire la întinderea controlului jurisdicțional, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când este sesizat cu o acțiune în anularea unei decizii de aplicare a articolului 81 alineatul (1) CE, Tribunalul trebuie să exercite în general un control deplin pentru a verifica dacă sunt sau nu sunt reunite condițiile aplicării articolului 81 alineatul (1) CE (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 26 octombrie 2000, Bayer/Comisia, T‑41/96, Rec., p. II‑3383, punctul 62 și jurisprudența citată).

101    În acest context, orice dubiu al instanței trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a unei încălcări. Prin urmare, instanța nu poate concluziona că Comisia a dovedit existența încălcării în cauză corespunzător cerințelor legale dacă în percepția sa există încă un dubiu cu privire la acest aspect, în special în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de aplicare a unei amenzi (Hotărârea Dresdner Bank și alții/Comisia, punctul 99 de mai sus, punctul 60, și Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2011, Hitachi și alții/Comisia, T‑112/07, Rep., p. II‑3871, punctul 58).

102    Într‑adevăr, în această ultimă situație, este necesar să se țină seama de principiul prezumției de nevinovăție, astfel cum rezultă în special din articolul 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, care se numără printre drepturile fundamentale care constituie principii generale ale dreptului Uniunii Europene. Având în vedere natura încălcărilor în cauză, precum și natura și gradul de severitate al sancțiunilor aferente acestora, principiul prezumției de nevinovăție se aplică în special procedurilor referitoare la încălcări ale normelor de concurență aplicabile întreprinderilor care pot conduce la aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu (Hotărârea Hitachi și alții/Comisia, punctul 101 de mai sus, punctul 59; a se vedea în acest sens Hotărârea Dresdner Bank și alții/Comisia, punctul 99 de mai sus, punctul 61 și jurisprudența citată).

103    Astfel, este necesară prezentarea de către Comisie a unor dovezi precise și concordante pentru a dovedi săvârșirea încălcării. Cu toate acestea, este important de subliniat că fiecare dintre probele prezentate de Comisie nu trebuie în mod necesar să corespundă acestor criterii în privința fiecărui element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe (a se vedea Hotărârea Dresdner Bank și alții/Comisia, punctul 99 de mai sus, punctele 62 și 63 și jurisprudența citată).

104    Indiciile invocate de Comisie în decizia atacată cu scopul de a dovedi existența unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE de către o întreprindere trebuie apreciate nu în mod izolat, ci în ansamblul lor (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2008, BPB/Comisia, T‑53/03, Rep., p. II‑1333, punctul 185 și jurisprudența citată).

105    De asemenea, trebuie arătat că, în practică, Comisia este adesea obligată să dovedească existența unei încălcări în condiții puțin propice acestei sarcini, în măsura în care este posibil să fi trecut mai mulți ani de la momentul faptelor constitutive ale încălcării, iar mai multe întreprinderi care făceau obiectul investigației nu au cooperat în mod activ cu aceasta. Deși incumbă în mod necesar Comisiei să stabilească faptul că a fost încheiat un acord ilicit de stabilire a prețurilor, ar fi excesiv să i se impună, în plus, să facă proba mecanismului specific prin care acest scop trebuia atins. Într‑adevăr, ar fi prea ușor pentru o întreprindere vinovată de săvârșirea unei încălcări să evite orice sancțiune dacă și‑ar putea întemeia argumentația pe caracterul vag al informațiilor prezentate în ceea ce privește funcționarea unui acord ilicit, într‑o situație în care existența acordului și scopul anticoncurențial al acestuia sunt, cu toate acestea, dovedite în mod suficient. Întreprinderile se pot apăra în mod eficient într‑o astfel de situație în măsura în care au posibilitatea de a comenta toate elementele de probă invocate de Comisie împotriva lor (Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, JFE Engineering și alții/Comisia, T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, Rec., p. II‑2501, punctul 203).

106    În ceea ce privește mijloacele de probă care pot fi invocate pentru a dovedi încălcarea articolului 81 CE, principiul care prevalează în dreptul Uniunii este cel al liberei administrări a probelor (Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, Dalmine/Comisia, T‑50/00, Rec., p. II‑2395, punctul 72, și Hotărârea Hitachi și alții/Comisia, punctul 101 de mai sus, punctul 64).

107    Referitor la valoarea probantă a diferitor elemente de probă, singurul criteriu pertinent pentru a aprecia probele prezentate rezidă în credibilitatea acestora (Hotărârea Dalmine/Comisia, punctul 106 de mai sus, punctul 72).

108    Potrivit normelor generale în materie de probă, credibilitatea și, prin urmare, valoarea probantă a unui înscris depind de originea acestuia, de împrejurările întocmirii sale, de persoana căruia îi este adresat și de conținutul lui (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2000, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑25/95, T‑26/95, T‑30/95-T‑32/95, T‑34/95-T‑39/95, T‑42/95-T‑46/95, T‑48/95, T‑50/95-T‑65/95, T‑68/95-T‑71/95, T‑87/95, T‑88/95, T‑103/95 și T‑104/95, Rec., p. II‑491, punctele 1053 și 1838, și Hotărârea Hitachi și alții/Comisia, punctul 101 de mai sus, punctul 70).

109    Atunci când Comisia se întemeiază numai pe conduita întreprinderilor în cauză pe piață pentru a concluziona cu privire la existența unei încălcări, este suficient ca acestea din urmă să demonstreze existența unor împrejurări care să pună într‑o lumină diferită faptele stabilite de Comisie și care să permită astfel substituirea prin altă explicație plauzibilă a faptelor celei reținute de Comisie pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctul 186).

110    Dimpotrivă, în cazul în care Comisia se întemeiază pe mijloace de probă scrise, revine întreprinderilor în cauză sarcina nu numai să prezinte o alternativă plauzibilă la teza Comisiei, ci și să invoce insuficiența probelor reținute în decizia atacată pentru a stabili existența încălcării (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctul 187). O astfel de administrare a probelor nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 8 iulie 1999, Montecatini/Comisia, C‑235/92 P, Rec., p. I‑4539, punctul 181).

111    Având în vedere caracterul notoriu al interdicției acordurilor anticoncurențiale, nu se poate pretinde Comisiei să prezinte înscrisuri care atestă în mod explicit un contact între operatorii în cauză. Elementele fragmentare și disparate de care Comisia ar putea să dispună ar trebui, în orice ipoteză, să poată fi completate prin deducții care permit reconstituirea împrejurărilor pertinente. Prin urmare, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial poate fi dedusă dintr‑o serie de coincidențe și de indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență (Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctele 55-57; a se vedea de asemenea Hotărârea Dresdner Bank și alții/Comisia, punctul 99 de mai sus, punctele 64 și 65 și jurisprudența citată).

112    În cadrul aprecierii valorii probante a mijloacelor de probă scrise, se impune acordarea unei importanțe sporite împrejurării în care un înscris a fost întocmit în legătură imediată cu faptele (Hotărârea Tribunalului din 11 martie 1999, Ensidesa/Comisia, T‑157/94, Rec., p. II‑707, punctul 312, și Hotărârea Tribunalului din 16 decembrie 2003, Nederlandse Federatieve Vereniging voor de Groothandel op Elektrotechnisch Gebied și Technische Unie/Comisia, T‑5/00 și T‑6/00, Rec., p. II‑5761, punctul 181) sau de un martor direct al acestor fapte (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctul 207).

113    Lipsa datei sau a semnăturii de pe un document sau faptul că acesta este impropriu scris nu îi înlătură orice forță probatorie, în special în cazul în care originea sa, data sa probabilă și conținutul său pot fi determinate cu suficientă certitudine (Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2006, FNCBV/Comisia, T‑217/03 și T‑245/03, Rec., p. II‑4987, punctul 124; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 10 martie 1992, Shell/Comisia, T‑11/89, Rec., p. II‑757, punctul 86).

114    Reiese din principiul liberei administrări a probelor că, deși eventuala lipsă a mijloacelor de probă scrise se poate dovedi pertinentă în cadrul aprecierii globale a seriei de indicii prezentate de Comisie, privită individual, această lipsă nu are drept efect să permită întreprinderii în cauză să pună în discuție afirmațiile Comisiei prin prezentarea unei explicații alternative a faptelor. Această situație se întâlnește numai atunci când probele prezentate de Comisie nu permit să se demonstreze fără echivoc existența încălcării, fără a fi necesară o interpretare (Hotărârea Hitachi și alții/Comisia, punctul 101 de mai sus, punctul 65; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, Coats Holdings și Coats/Comisia, T‑36/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 74).

115    În plus, nicio dispoziție și niciun principiu general de drept al Uniunii nu interzic Comisiei să invoce împotriva unei întreprinderi declarațiile date de alte întreprinderi cărora li se impută că au participat la înțelegere. În cazul inexistenței unei asemenea situații, sarcina probei comportamentelor contrare articolului 81 CE, care revine Comisiei, ar fi nesustenabilă și incompatibilă cu misiunea acesteia de supraveghere a aplicării adecvate a acestor dispoziții (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctul 192, și Hotărârea Hitachi și alții/Comisia, punctul 101 de mai sus, punctul 67).

116    O valoare probantă deosebit de ridicată li se poate recunoaște declarațiilor care, în primul rând, sunt fiabile, în al doilea rând, sunt date în numele unei întreprinderi, în al treilea rând, provin de la o persoană care are obligația profesională de a acționa în interesul acestei întreprinderi, în al patrulea rând, sunt date împotriva intereselor declarantului, în al cincilea rând, provin de la un martor direct al împrejurărilor pe care le relatează și, în al șaselea rând, au fost date în scris, în mod intenționat și după o reflecție matură (Hotărârea Hitachi și alții/Comisia, punctul 101 de mai sus, punctul 71; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctele 205-210).

117    Cu toate acestea, declarația unei întreprinderi căreia i se impută că a participat la o înțelegere a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi în cauză nu poate fi considerată că reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă, fără a fi confirmată de alte elemente de probă, admițându‑se că gradul de coroborare impus poate fi mai mic din cauza fiabilității declarațiilor în cauză (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctele 219 și 220, și Hotărârea Hitachi și alții/Comisia, punctul 101 de mai sus, punctul 68).

118    În plus, deși, în general, s‑ar putea manifesta o anumită neîncredere în privința depozițiilor voluntare ale participanților principali la o înțelegere ilicită, dată fiind posibilitatea ca acești participanți să aibă tendința să minimizeze importanța contribuției lor la încălcare și să maximizeze contribuția altor participanți, nu este mai puțin adevărat că faptul de a solicita beneficiul aplicării Comunicării din 2002 privind cooperarea în vederea obținerii unei imunități sau a unei reduceri a cuantumului amenzii nu determină obligatoriu o incitare de a prezenta elemente de probă deformate în privința participării altor membri ai înțelegerii. Astfel, orice tentativă de a induce în eroare Comisia ar putea repune în discuție sinceritatea și caracterul complet ale cooperării solicitantului și, prin urmare, ar pune în pericol posibilitatea ca acesta să beneficieze pe deplin de Comunicarea din 2002 privind cooperarea (Hotărârea Hitachi și alții/Comisia, punctul 101 de mai sus, punctul 72; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 16 noiembrie 2006, Peróxidos Orgánicos/Comisia, T‑120/04, Rec., p. II‑4441, punctul 70).

119    În special, este necesar să se considere că situația în care o persoană mărturisește că a săvârșit o încălcare și recunoaște astfel existența unor fapte care le depășesc pe cele a căror existență putea fi dedusă direct din documentele în discuție implică a priori, în lipsa unor împrejurări specifice de natură să indice contrariul, că această persoană a luat decizia de a spune adevărul. În acest sens, declarațiile contrare intereselor declarantului trebuie considerate, în principiu, elemente de probă deosebit de fiabile (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 104 de mai sus, punctele 211 și 212, Hotărârea Tribunalului din 26 aprilie 2007, Bolloré și alții/Comisia, T‑109/02, T‑118/02, T‑122/02, T‑125/02, T‑126/02, T‑128/02, T‑129/02, T‑132/02 și T‑136/02, Rep., p. II‑947, punctul 166, și Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2008, Lafarge/Comisia, T‑54/03, nepublicată în Repertoriu, punctul 59).

120    Jurisprudența citată anterior este aplicabilă prin analogie articolului 53 din Acordul privind SEE.

–       Cu privire la decizia atacată

121    Mai întâi, trebuie amintit că, în considerentul (2) al deciziei atacate, sub titlul „Rezumatul încălcării”, Comisia a apreciat că destinatarii deciziei menționate au participat la o încălcare unică, complexă și continuă a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE. Componenta principală a încălcării a constat „în acorduri sau în practici concertate referitoare la stabilirea prețurilor și la schimbul și la divulgarea de informații sensibile din punct de vedere comercial” în privința cerii de parafină. Potrivit deciziei atacate, această componentă principală a fost singura componentă a încălcării la care a participat reclamanta. Alte întreprinderi vizate de decizia atacată au participat și la celelalte componente ale încălcării, și anume la „împărțirea clienților și/sau împărțirea piețelor” în ceea ce privește ceara de parafină (a doua componentă a încălcării), precum și în ceea ce privește „gaciul de parafină vândut clienților finali germani” (componenta încălcării privind gaciul de parafină).

122    În decizia atacată, sub titlurile „4. Descrierea evenimentelor” și „4.1. Principii de bază și funcționarea înțelegerii”, Comisia a descris, în considerentul (106) și următoarele ale acestei decizii, conținutul practicilor de stabilire a prețurilor după cum urmează:

„[…]

(106)       Reuniunile tehnice au fost întotdeauna divizate în două părți: o discuție inițială privind probleme tehnice, urmată de discuții de natură anticoncurențială privind, printre altele, stabilirea prețurilor, împărțirea piețelor și a clienților (în anumite cazuri), precum și schimbul și divulgarea de informații sensibile din punct de vedere comercial, cum ar fi politicile de prețuri actuale și viitoare, clienții, capacitățile de producție și volumele de vânzări.

(107)            Discuțiile referitoare la prețuri și la majorările potențiale ale prețurilor aveau loc în general la finalul reuniunilor tehnice. În general, Sasol examina discuțiile referitoare la prețuri, dar ulterior prețurile și strategiile privind politica de prețuri erau discutate de toți participanții sub forma unui tur de masă. […] Discuțiile priveau în același timp majorările de prețuri, prețurile indicative pentru anumiți clienți, majorările generale de prețuri, precum și prețurile minime și prețurile indicative pentru întreaga piață. […] Majorările de prețuri erau convenite în mod normal în cifre absolute, iar nu în procente (de exemplu, 60 de euro pe tonă pentru ceara de parafină complet rafinată). […] Prețurile minime erau convenite nu numai în cazul în care exista un acord de majorare a prețurilor, ci și în cazul în care o majorare a prețurilor nu era realizabilă (de exemplu, în perioada de scădere a prețurilor). […]

[…]

(109)       Reprezentanții întreprinderilor făceau schimb, pe de altă parte, de informații sensibile din punct de vedere comercial și prezentau strategia lor generală. […]

(110)       Întreprinderile, cu excepția MOL, erau reprezentate de responsabili care aveau puterea de a stabili strategia de prețuri a întreprinderilor lor și de a stabili prețuri pentru clienții individuali. […]

(111)            În cadrul majorității reuniunilor tehnice, discuțiile referitoare la prețuri priveau în general ceara de parafină […] și numai rareori anumite sortimente de ceară de parafină (cum ar fi ceara de parafină complet rafinată, ceara de parafină semirafinată, amestecurile de ceară/specialitățile, ceara de parafină solidă sau ceara hidrofinată). De asemenea, era clar pentru toate întreprinderile că prețul tuturor sortimentelor de ceară de parafină creștea cu aceeași sumă sau cu același procent. […]

[…]

(113)      Rezultatul reuniunilor tehnice era în general pus în aplicare prin anunțarea clienților cu privire la majorările de prețuri sau prin anularea planurilor tarifare existente. […] Cazurile ocazionale de eludare sau de neaplicare erau dezbătute în cadrul reuniunilor ulterioare [a se vedea, de exemplu, considerentele (149) și (157)]. În general, una dintre întreprinderile reprezentate lua inițiativa și începea să majoreze prețurile. În general, era vorba despre Sasol, dar aceasta solicita uneori unui alt participant să înceapă. La scurt timp după anunțarea clienților de către o întreprindere despre intenția sa de a majora prețurile, ceilalți furnizori urmau mișcarea și anunțau, de asemenea, majorări de prețuri. […] Persoanele care reprezentau întreprinderile în cadrul reuniunilor tehnice le informau pe celelalte despre demersurile întreprinse pentru a pune în aplicare rezultatele reuniunilor tehnice. Aceste informații erau transmise unei sau tuturor întreprinderilor [participante] […] pe cale verbală sau prin intermediul unei copii a anunțurilor de majorare sau de anulare a prețurilor în cauză. Astfel, Comisia a descoperit că asemenea anunțuri au fost schimbate între părți. Un eșantion de aproximativ 150 de scrisori de acest tip a fost identificat ca fiind schimbat în perioada de șase săptămâni ulterioară reuniunilor tehnice. […] S‑a declarat de asemenea că, potrivit unui acord, întreprinderile reprezentate nu trebuiau să beneficieze de aplicarea unei majorări de preț convenite pentru a crește cota proprie de piață. […] Această declarație nu a fost contestată în răspunsurile la comunicarea privind obiecțiunile.”

123    Sub titlul „4.2. Informații detaliate privind reuniunile tehnice”, Comisia a prezentat mai întâi un tabel recapitulativ care precizează locul și datele reuniunilor tehnice, precum și întreprinderile prezente [considerentul (124) al deciziei atacate]. În continuare, aceasta a examinat probele disponibile pentru fiecare dintre reuniunile tehnice [considerentele (126)-(177) ale deciziei atacate].

124    Sub titlurile „5. Aplicarea articolului 81 [CE] în prezentul caz” și „5.3 Natura încălcării în prezentul caz”, Comisia a arătat principiile care reglementează calificarea comportamentelor anticoncurențiale, aplicabile în speță:

„5.3.1. Principii

[…]

(205)            [Î]n cazul unei încălcări complexe de lungă durată, Comisia nu este obligată să o califice [drept acord sau practică concertată]. Noțiunile de acord sau de practică concertată sunt vagi și se pot suprapune. Este foarte posibil ca acest comportament anticoncurențial să fi variat la un moment dat sau este posibil ca mecanismele sale să fi fost adaptate ori consolidate pentru a lua în considerare evoluția situației. Într‑adevăr, o astfel de distincție s‑ar putea dovedi chiar imposibilă, în măsura în care o încălcare poate prezenta simultan caracteristicile fiecărei forme de comportament interzis, în timp ce, luate în considerare izolat, unele dintre manifestările sale ar putea fi definite ca aparținând mai degrabă unei forme decât alteia. Cu toate acestea, ar fi artificial să se subdivizeze, în cadrul analizei, ceea ce constituie în mod clar punerea în aplicare a unor comportamente care au un obiectiv global unic în mai multe forme distincte de încălcare. O înțelegere poate astfel să constituie atât un acord, cât și o practică concertată. Articolul 81 [CE] nu prevede o anumită calificare pentru o încălcare complexă de tipul celei descrise în prezenta decizie […]

(206)       În prezența unei pluralități de membri într‑o înțelegere, al căror comportament anticoncurențial poate fi calificat, în timp, drept acord sau practică concertată (încălcări complexe), Comisia nu este obligată să evalueze cu exactitate în ce categorie se încadrează fiecare tip de comportament […]”

125    În continuare, tot sub titlul „5.3 Natura încălcării în prezentul caz”, Comisia a descris în decizia atacată conținutul încălcării după cum urmează:

„5.3.2. Aplicarea

(210)            Prin faptele descrise în capitolul 4 din prezenta decizie s‑a demonstrat că toate întreprinderile care fac obiectul prezentei proceduri au participat la activități coluzive în ceea ce privește ceara de parafină și, în cazul societăților identificate în considerentul (2), gaciul de parafină, […] și că acestea au participat cu regularitate la reuniuni în cadrul cărora au fost discutate următoarele elemente:

1)      stabilirea prețurilor[;]

2)      […] împărțirea clienților și/sau împărțirea piețelor[;]

3)      divulgarea și schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial, în special referitoare la clienți, la tarifare, la capacitățile de producție și la volumul vânzărilor. […]

5.3.2.2. Stabilirea prețurilor

(240)            Considerentele (98), (107), (126), (128), (131), (133), (135), (137), (139), (140), (142), (145), (147), (149), (152), (153), (156), (157), (163), (168), (174), (176) și (177) demonstrează că întreprinderile în cauză stabileau prețuri minime și conveneau asupra majorărilor tarifare («stabilirea prețurilor»).

(241)       ExxonMobil, Repsol, Sasol și Shell au confirmat existența unor practici de stabilire a prețurilor [a se vedea considerentul (107)] și au reconfirmat această informație în cadrul audierii lor, precum și în răspunsul scris la comunicarea privind obiecțiunile.”

–       Cu privire la imputarea în sarcina H&R ChemPharm a prezenței domnului G. la reuniunile tehnice

126    Reclamanta susține că nu îi poate fi imputată prezența domnului G. la reuniunile tehnice. Sarcinile domnului G. în calitate de responsabil cu produsele ar fi fost limitate la dezvoltarea unor produse noi, excluzând activitatea comercială sau responsabilități de reprezentare a reclamantei. În orice caz, acesta ar fi lucrat la reclamantă doar 30 % din timpul său de muncă.

127    Potrivit jurisprudenței citate la punctul 73 de mai sus, competența Comisiei de a sancționa o întreprindere atunci când aceasta a săvârșit o încălcare presupune numai acțiunea ilicită a unei persoane care este general autorizată să acționeze pe seama întreprinderii.

128    În ceea ce privește responsabilitățile domnului G., în scrisoarea din 19 ianuarie 2007 reclamanta a declarat următoarele:

„[Domnul G.] a îndeplinit funcția de responsabil cu produsele la SRS din anul 1994 până la 1 iulie 2001 și, în această calitate, a fost salariatul acestei întreprinderi. La 1 iulie 2001, postul acestuia a fost transferat la H&R Management & Service [devenită H&R ChemPharm]. Prin urmare, începând cu anul 2001 și până în prezent, [domnul G.] este salariatul H&R ChemPharm […] în calitate de responsabil cu produsele. […] De la 1 ianuarie 2001, el exercită funcția de Sales Manager al H&R Wax Company Vertrieb, fără a fi, în mod formal, salariat al acesteia. […] Începând cu anul 1999, domnul G. exercită funcția dublă de responsabil cu produsele și de Sales Manager. În calitate de responsabil cu produsele, acesta constituie interfața dintre producție și distribuție. În plus față de adaptarea constantă a posibilităților de producție la cerințele pieței, sarcinile responsabilului cu produsele constau în special în acordarea unei asistențe tehnice clienților pentru implementarea produselor. În această dublă funcție, [domnul G.] se ocupă de chestiunile tehnice ale clienților și, împreună cu [domnul H.], se ocupă și de chestiunile comerciale. Această dublă funcție este prevăzută în contractul de muncă încheiat cu H&R ChemPharm.”

129    În plus, în scrisoarea din 8 decembrie 2005, reclamanta a declarat următoarele:

„De la data intrării [H&R ChemPharm] în sectorul parafinelor, în anul 1994, și până în anul 2001, [domnul W.] a fost responsabil cu distribuția. [Domnul W.] s‑a pensionat începând cu sfârșitul anului 2001. În perspectiva plecării programate a [domnului W.], [domnul H.] este cel care a venit mai întâi să susțină (începând cu anul 1997) acest serviciu, alăturându-i-se în anul 1999 [domnul G.]. Aceste două persoane sunt și în prezent responsabile cu distribuția parafinelor.”

130    În primul rând, trebuie să se considere că, în calitate de responsabil cu produsele la H&R ChemPharma, domnul G. era autorizat să acționeze pe seama acesteia. O asemenea concluzie este confirmată de declarația reclamantei potrivit căreia una dintre sarcinile domnului G. consta în „acordarea unei asistențe tehnice clienților pentru implementarea produselor”, ceea ce presupune că domnul G. era autorizat să acționeze în numele reclamantei în raporturile cu clienții, în exercitarea funcțiilor sale aferente doar producției.

131    În al doilea rând, Tribunalul consideră că sunt pertinente și funcțiile domnului G. legate de distribuție. Astfel, în speță, Comisia a dovedit că salariatul reclamantei, al cărui contract de muncă încheiat cu aceasta a prevăzut sarcini referitoare atât la producție, cât și la distribuție, era prezent la reuniunile anticoncurențiale. Pentru o întreprindere vinovată de săvârșirea unei încălcări ar fi foarte ușor să evite orice sancțiune dacă ar putea obiecta în mod întemeiat față de o asemenea constatare că, în realitate, salariatul acesteia a acționat la reuniunile respective în numele altei societăți. O asemenea soluție ar putea deopotrivă să permită societăților care participă la înțelegeri să evite orice răspundere, prin crearea, împreună cu o societate care nu este implicată în înțelegere, a unor situații de dublă încadrare în muncă, invocând că salariatul comun a acționat numai în numele acesteia din urmă.

132    În al treilea rând, trebuie amintit că reclamanta însăși a declarat că domnul G. constituia „interfața dintre producție și distribuție” și avea ca sarcină „adaptarea constantă a posibilităților de producție la cerințele pieței”, ocupându‑se și de „chestiunile comerciale”. Or, o asemenea poziție permitea domnului G. să influențeze comportamentul comercial al reclamantei pe baza informațiilor dobândite cu ocazia reuniunilor tehnice, în special cele privind „cerințele pieței”, a cărei manipulare este, de altfel, vizată frecvent prin activitățile coluzive dintre concurenți, și să creeze astfel un beneficiu reclamantei prin activitățile respective.

133    În al patrulea rând, astfel cum s‑a arătat la punctul 58 de mai sus, afirmația reclamantei potrivit căreia domnul G. i-a alocat doar 30 % din timpul său de muncă este lipsită de pertinență. Astfel, chiar și perioade foarte scurte petrecute în contact cu societatea de producție pot permite transmiterea informației obținute cu ocazia reuniunilor anticoncurențiale sau transmiterea unor anumite instrucțiuni pe baza acestor informații, prin luarea în considerare a acordurilor convenite în cadrul reuniunilor anticoncurențiale.

134    În al cincilea rând, teza reclamantei potrivit căreia nu era implicată în distribuția cerii de parafină este contrazisă nu numai de faptul că funcția de director de vânzări ale domnului G. era prevăzută în contractul de muncă încheiat cu reclamanta, ci și de faptul că, de la 28 februarie 2001, reclamanta l‑a angajat și pe domnul W. în calitate de director de vânzări.

135    Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu a săvârșit o eroare prin faptul că a considerat că raportul de muncă dintre domnul G. și reclamantă justifica imputarea actelor îndeplinite de acesta în sarcina reclamantei.

–       Cu privire la propunerea de probe a reclamantei

136    Reclamanta propune ca probă mărturia administratorului acesteia, domnul S., pentru a demonstra că responsabilitățile domnului G. în cadrul acesteia erau limitate la dezvoltarea de produse noi.

137    În această privință, trebuie arătat că reclamanta însăși a declarat, in tempore non suspecto, că domnul G. îndeplinea sarcini legate de distribuție și că era interfața dintre producție și distribuție. Valoarea probantă a acestor declarații este mai mare decât o mărturie in tempore suspecto, astfel încât ele permit Tribunalului să își întemeieze concluzia cuprinsă la punctul 135 de mai sus și să respingă prezenta critică a reclamantei. Prin urmare, propunerea de probe a reclamantei este respinsă.

–       Analiză globală a probelor care susțin existența unei încălcări săvârșite de reclamantă

138    În primul rând, trebuie arătat că mai multe întreprinderi au admis că, în cadrul reuniunilor tehnice, prețurile cerii de parafină au fost discutate având în vedere obiectivul general de a se ajunge la o înțelegere cu privire la nivelurile acestora.

139    În special, potrivit declarației date de Sasol la 12 mai 2005, în general, reuniunile tehnice aveau ca rezultat o activitate coluzivă, în măsura în care în cadrul acestora se discutau majorări și reduceri de prețuri și se schimbau informații referitoare la prețurile brute și la planificările în materie de capacități.

140    Potrivit declarației date de Repsol la 19 mai 2005, o discuție privind nivelul prețurilor cerii de parafină aplicate de participanți făcea parte din reuniunile tehnice.

141    Shell a declarat că toate reuniunile tehnice priveau stabilirea prețurilor. Potrivit declarației sale din 14 iunie 2006, cel puțin din 1999, când reprezentantul său care a depus mărturie a început să participe la reuniunile tehnice, prețurile cerii de parafină nu au fost niciodată stabilite în mod unilateral, ci au fost convenite întotdeauna de concurenți în cadrul reuniunilor tehnice.

142    În plus, aceleași întreprinderi au menționat de asemenea în aceleași declarații că în cadrul mai multor reuniuni tehnice participanții s‑au pus efectiv de acord cu privire la prețurile minime sau la majorările de prețuri, uneori chiar cu privire la măsurile de majorare.

143    Trebuie subliniat că, în special în declarațiile menționate la punctele 139-141 de mai sus, precum și în răspunsul Sasol din 18 decembrie 2006 la o solicitare de informații a Comisiei, s‑a făcut trimitere la participarea entităților SRS, SRS/Tudapetrol, H&R/Tudapetrol, sau Hansen & Rosenthal la reuniunile tehnice, iar numele domnului G., salariat al reclamantei, a fost menționat ca fiind prezent la reuniunile respective.

144    Pe de altă parte, trebuie să se arate că Comisia a făcut referire la declarațiile respective în considerentele (107) și (113) ale deciziei atacate.

145    Aceste declarații au fost făcute pe baza mărturiei unor persoane care au participat la reuniunile tehnice, după o reflecție matură, și incriminează de asemenea întreprinderile în numele cărora au fost făcute. În plus, declarațiile sunt în concordanță în ceea ce privește liniile generale ale descrierii încălcării, ceea ce crește și mai mult fiabilitatea lor. Astfel, în sensul jurisprudenței citate la punctul 116 de mai sus, acestea sunt deosebit de fiabile.

146    În al doilea rând, trebuie să se constate că declarațiile menționate la punctele 139-141 de mai sus sunt confirmate de note scrise contemporane reuniunilor tehnice, pe care Comisia le‑a descoperit în cursul inspecțiilor, la care reclamanta a avut acces în procedura administrativă și din care o parte este citată printre altele în considerentele (165), (173), (174) și (177) ale deciziei atacate. Notele întocmite de domnul SC. menționate în considerentul (173) al deciziei atacate, nota întocmită de Total menționată în considerentul (174) și nota întocmită de MOL cuprinsă în considerentul (177) al aceleiași decizii sunt note olografe pregătite în cursul reuniunilor de persoana care a asistat la acestea, iar conținutul lor este structurat și relativ detaliat. Prin urmare, valoarea probantă a acestor note este foarte mare. În ceea ce privește procesul‑verbal „Blauer Salon” redactat de Sasol [considerentul (163) al deciziei atacate] și nota întocmită de Eni [considerentul (165) al deciziei atacate], este vorba despre documente din perioada în care a fost săvârșită încălcarea și care au fost redactate in tempore non suspecto, respectiv la scurt timp după fiecare reuniune tehnică la care se referă. Prin urmare, valoarea probantă a acestor procese‑verbale este ridicată.

147    În al treilea rând, trebuie arătat că, potrivit deciziei atacate, în perioada participării la încălcare (de la 1 iulie 2001 până la 28 aprilie 2005), reclamanta a fost reprezentată de domnul G. la fiecare din cele 14 reuniuni tehnice care au avut loc. Reclamanta nu contestă că domnul G. a participat la fiecare dintre aceste reuniuni tehnice.

148    Or, în ceea ce privește acordurile de natură anticoncurențială care se manifestă, precum în speță, în cadrul reuniunilor întreprinderilor concurente, Curtea a statuat deja că o încălcare a articolului 81 CE este constituită atunci când aceste reuniuni au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței și urmăresc, în acest fel, să organizeze în mod artificial funcționarea pieței. Într‑un asemenea caz, este suficient ca, pentru a dovedi participarea întreprinderii la înțelegere, Comisia să demonstreze că întreprinderea respectivă a participat la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri de natură anticoncurențială. Atunci când participarea la asemenea reuniuni a fost stabilită, această întreprindere are obligația să prezinte indicii de natură să demonstreze că participarea sa la acele reuniuni era lipsită de orice spirit anticoncurențial, dovedind astfel că le comunicase concurenților săi că participa la acele reuniuni având o optică diferită de a lor (Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 81, și Hotărârea Curții din 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, C‑403/04 P și C‑405/04 P, Rep., p. I‑729, punctul 47).

149    Rațiunea care stă la baza acestei norme este că, prin participarea la reuniunea menționată fără a se distanța în mod public de conținutul său, întreprinderea a dat de înțeles celorlalți participanți că era de acord cu rezultatul acesteia și că i s‑ar fi conformat (Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 82, și Hotărârea Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, punctul 148 de mai sus, punctul 48). Principiile rezultate din această jurisprudență se aplică deopotrivă reuniunilor care au condus la practici concertate, astfel cum sunt definite de jurisprudența citată la punctul 97 de mai sus.

150    Or, în speță, reclamanta nu afirmă că s‑a distanțat public de conținutul reuniunilor anticoncurențiale.

151    În al patrulea rând, trebuie amintit că o întreprindere poate răspunde pentru o înțelegere globală, deși s‑a stabilit că nu a participat în mod direct decât la unul sau la mai multe dintre elementele constitutive ale acesteia, având în vedere că, pe de o parte, știa sau, în mod necesar trebuia să știe că o activitate coluzivă la care participa, în special prin reuniuni constante organizate de‑a lungul mai multor ani, făcea parte dintr‑un plan de ansamblu menit să denatureze concurența și, pe de altă parte, că acest plan cuprindea ansamblul elementelor constitutive ale înțelegerii. De asemenea, faptul că diferitele întreprinderi au avut roluri distincte în urmărirea unui obiectiv comun nu înlătură identitatea de obiect anticoncurențial și, în consecință, de încălcare, cu condiția ca fiecare întreprindere să fi contribuit, la propriul său nivel, la urmărirea obiectivului comun (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctul 370 și jurisprudența citată).

152    Primo, trebuie analizate argumentele reclamantei potrivit cărora, în cazul anumitor reuniuni tehnice, Comisia nu a reușit să reconstituie conținutul discuțiilor, astfel încât aceste reuniuni puteau să privească numai componentele încălcării – împărțirea clienților și acordurile privind gaciul de parafină – pentru care nu a fost reținută răspunderea în sarcina sa.

153    Mai întâi, trebuie arătat că Comisia dispune de probe care demonstrează că, în cursul reuniunilor tehnice, a avut loc cel puțin o discuție referitoare la prețuri. În special, în declarația din 12 mai 2005, Sasol a afirmat că, în general, reuniunile tehnice aveau ca rezultat o activitate coluzivă, în măsura în care în cadrul acestora „se discutau majorări și reduceri de prețuri” și se schimbau informații referitoare la prețurile brute și la planificările în materie de capacități. Potrivit declarației date de Repsol la 19 mai 2005, o discuție privind nivelul prețurilor cerii de parafină aplicate de participanți făcea parte din reuniunile tehnice. Shell a declarat că toate reuniunile tehnice priveau stabilirea prețurilor (a se vedea de asemenea punctele 139-141 de mai sus). Reclamanta nu poate contesta în mod întemeiat că este vorba despre probe invocate pentru prima dată în apărare, întrucât Comisia s‑a referit la aceste declarații date de Sasol, de Repsol și de Shell în considerentul (107) al deciziei atacate, și că acestea au fost puse la dispoziția reclamantei în cadrul procedurii administrative.

154    În continuare, trebuie să se adauge că, în considerentul (240) al deciziei atacate, Comisia a precizat că probele care demonstrează faptul că întreprinderile în cauză stabileau tarife minime și conveneau majorări tarifare erau menționate îndeosebi în considerentele (163), (168), (174), (176) și (177) ale deciziei atacate. Mai mult, în considerentele (165) și (175) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că participanții la aceste reuniuni tehnice efectuaseră un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial cu privire la ceara de parafină referitoare în special la nivelul prețurilor. Considerentele sus‑menționate cuprind mențiuni referitoare la probele scrise contemporane reuniunilor tehnice, care atestă schimburi de informații privind prețurile, voința de a majora sau de a stabiliza prețurile, chiar, în anumite cazuri, creșteri de prețuri convenite și sunt completate prin trimiterile la declarațiile date de întreprinderi.

155    Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că, în general, decizia atacată conține o demonstrație susținută în ceea ce privește răspunderea reclamantei pentru încălcare.

156    Argumentele prezentate de reclamantă nu pot repune în discuție această concluzie.

157    În primul rând, trebuie să se rețină că explicațiile alternative prezentate de reclamantă privesc de fiecare dată o anumită reuniune tehnică. Astfel, acestea nu sunt susceptibile să constituie o explicație alternativă plauzibilă în ceea ce privește ansamblul probelor reunite de Comisie și care i‑au permis să demonstreze existența unei încălcări unice și continue.

158    În al doilea rând, o mare parte a argumentației reclamantei privește pretinsa lipsă a unui acord de stabilire a prețurilor cerii de parafină. Or, o asemenea argumentație este nepertinentă.

159    Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 96 de mai sus, se poate considera că un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE este încheiat din momentul în care există o concordanță de voințe cu privire la însuși principiul restrângerii concurenței, chiar dacă elementele specifice ale restrângerii avute în vedere fac încă obiectul unor negocieri. Prin urmare, nu era necesar ca, în vederea aplicării articolului 81 CE, Comisia să demonstreze că participanții s‑au pus efectiv de acord cu privire la nivelul prețurilor stabilite sau cu privire la măsurile specifice și în termeni cifrici ale majorării. Era suficient să se demonstreze o concordanță de voințe între participanți în scopul stabilirii sau al alinierii prețurilor. Or, reclamanta nu invocă niciun argument specific pentru a respinge declarațiile date de Sasol, de Repsol și de Shell potrivit cărora scopul reuniunilor tehnice era stabilirea prețurilor.

160    În continuare, Comisia dispune de un ansamblu de probe care nu pot fi combătute din care reiese că, în cadrul reuniunilor tehnice, timp de 12 ani, inclusiv în perioada participării H&R ChemPharm, participanții au efectuat în mod regulat un schimb de informații cu privire la prețurile acestora și cu privire la creșterile prevăzute. Cu toate acestea, reclamanta nu a furnizat explicații coerente pentru aceste activități, de natură să lipsească de caracterul plauzibil afirmația Comisiei potrivit căreia rațiunea de a fi a acestor practici consta îndeosebi în stabilirea prețurilor. Dimpotrivă, perioada lungă în care s‑au desfășurat în mod sistematic reuniunile anticoncurențiale constituie, în sine, un indiciu al faptului că participanții aveau ca obiectiv armonizarea politicilor lor tarifare, substituind în mod conștient riscurile pieței cu cooperarea dintre ei.

161    Mai mult, potrivit jurisprudenței citate la punctul 98 de mai sus, articolul 81 alineatul (1) CE se opune oricărui contact direct sau indirect între operatorii economici, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care operatorul economic respectiv a decis să îl adopte sau pe care intenționează să îl adopte el însuși pe piață, în cazul în care aceste contacte au ca obiect sau ca efect restrângerea concurenței. Or, reclamanta nu contestă nici un asemenea contact, nici schimbul de informații sensibile în cadrul reuniunilor tehnice.

162    Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se considere că argumentele reclamantei, în general, nu sunt de natură să compromită validitatea aprecierii Comisiei, astfel cum este evidențiată în decizia atacată. În dezvoltările care urmează, Tribunalul va examina, pe de o parte, situația existentă la momentul la care a început participarea reclamantei la înțelegere, precum și, pe de altă parte, anumite reuniuni tehnice specifice, pentru a verifica stabilirea de către Comisie a datei la care a început și la care a încetat participarea reclamantei la încălcare, precum și constatarea potrivit căreia reuniunile tehnice în discuție priveau efectiv componenta principală a încălcării, care a fost imputată reclamantei.

–       Cu privire la data la care a început participarea reclamantei la încălcare

163    Cu titlu introductiv, trebuie prezentate evenimentele pertinente care au precedat începutul intrării în funcție a domnului G. în cadrul reclamantei, la 1 iulie 2001. O asemenea analiză permite să se verifice dacă domnul G. avea cunoștință despre componenta principală a încălcării (stabilirea prețurilor și schimbul de informații privind prețurile cerii de parafină) și dacă acordurile anticoncurențiale referitoare la prețuri puneau influența începând cu această dată comportamentul concurențial al H&R ChemPharm.

164    În primul rând, în această privință, trebuie arătat că Tudapetrol, societatea care comercializa ceara de parafină a reclamantei până la 1 mai 2000, participase la încălcare începând cu 24 martie 1994, fiind reprezentată la reuniunile tehnice de salariatul acesteia, domnul W. Participarea Tudapetrol la componenta principală a încălcării este bine documentată și este examinată în detaliu în hotărârea pronunțată în cauza conexă, T‑550/08, Tudapetrol/Comisia.

165    În continuare, H&R Wax Company Vertrieb, care a preluat rolul de distribuitor al cerii de parafină a reclamantei începând cu 1 mai 2000, a participat deopotrivă la încălcare de la 1 ianuarie 2001, fiind reprezentată la reuniunile tehnice de salariatul acesteia, domnul H. În răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile și în înscrisurile sale prezentate Tribunalului, reclamanta nu contestă că ea și H&R Wax Company Vertrieb au făcut parte din aceeași întreprindere [considerentul (381) și următoarele ale deciziei atacate]. În plus, reiese de asemenea din dosar că domnii H. și G. au lucrat în strânsă colaborare și au reprezentat împreună grupul H&R la cel puțin 13 reuniuni tehnice, inclusiv cele din 25 și 26 mai 2000, din 22 și 23 februarie 2001 și din 26 și 27 aprilie 2001 (în perioada acestor reuniuni tehnice, domnul G. era responsabil cu produsele la SRS, o filială indirectă a reclamantei).

166    În al doilea rând, în această privință, trebuie amintit răspunsul dat de Sasol la 18 decembrie 2006 la o solicitare de informații, în care aceasta a declarat următoarele:

„În ceea ce privește datele de început ale Salonului albastru [termen utilizat de Sasol pentru a desemna reuniunile tehnice, denumite de asemenea reuniunile «Blauer salon»], aceste reuniuni au început sub forma «cercului german», având următorii participanți: Deutsche Texaco AG (în prezent Shell/Dea), HOS (în prezent Sasol), Wintershall (a cărei activitate privind ceara de parafină este desfășurată în prezent de Hansen & Rosenthal) și Arco (a cărei activitate privind ceara de parafină a fost achiziționată ulterior de HOS). În acea perioadă, Wintershall era o filială a BASF. Wintershall era reprezentată de [domnul W.], care era unul dintre «părinții fondatori» ai Salonului albastru. Wintershall/BASF participa în mod regulat la reuniunile Salonului albastru (reprezentată de [domnul W.]). […] Implicarea (indirectă) a BASF a încetat în anul 1994, atunci când activitatea Wintershall privind ceara a fost achiziționată de Hansen & Rosenthal (în acea perioadă, SRS). De la acel moment, [domnul W. și domnul H.], fiul [domnului HA.] (acționarul principal al Hansen & Rosenthal) au asistat la reuniunile Salonului albastru în numele Hansen & Rosenthal. După pensionarea [domnului W., domnul H.] a preluat rolul [domnului W.] împreună cu [domnul G.].”

167    Participarea domnului G., rolul său de reprezentare a entității „H&R/Tudapetrol” cu ocazia reuniunilor tehnice și faptul că acesta și domnul H. au preluat rolul domnului W. după pensionarea acestuia din urmă au fost confirmate și de Repsol, de Shell și de ExxonMobil.

168    Mai mult, domnul W., care era prezent la numeroase reuniuni tehnice începând cu anul 1994 și era, potrivit Sasol, «unul dintre părinții fondatori» ai reuniunilor anticoncurențiale, era de asemenea salariat al reclamantei începând cu anul 2002.

169    În al treilea rând, trebuie arătat că, înainte de a începe relația profesională dintre H&R ChemPharm și domnul G., acesta participase deja la reuniunile tehnice din 25 și 26 mai 2000 [considerentul (159) al deciziei atacate], din 22 și 23 februarie 2001 [considerentul (161) al deciziei atacate] și din 26 și 27 aprilie 2001 [considerentul (162) al deciziei atacate]. Or, în ceea ce privește aceste reuniuni tehnice, Shell, Sasol și Repsol au declarat în mod independent că au avut un conținut anticoncurențial. În orice caz, Comisia dispune de probe care demonstrează că, în cursul reuniunilor tehnice, a avut loc cel puțin o discuție referitoare la prețuri (a se vedea punctul 153 de mai sus).

170    Mai mult, trebuie amintit că, potrivit probelor aflate la dispoziția Comisiei menționate în considerentul (159), cu ocazia reuniunii tehnice din 25 și 26 mai 2000 au fost dezbătute prețurile pentru un client special, iar în cursul acestei dezbateri Total a fost acuzată că vinde la prețuri foarte mici. Prin urmare, această reuniune tehnică a avut în mod cert o legătură cu componenta principală a încălcării, imputată reclamantei pentru o perioadă ulterioară.

171    În plus, deși este adevărat că Comisia nu a descoperit documente care să ateste cheltuielile de călătorie efectuate de domnul G. aferente reuniunii tehnice din 26 și 27 iunie 2001 de la Paris (Franța) [considerentul (163) al deciziei atacate], nu este mai puțin adevărat că prezența „SRS‑Tuda” a fost menționată în procesul‑verbal „Blauer Salon” întocmit de Sasol referitor la această reuniune. Or, domnul G., salariat în acea perioadă al SRS, a fost prezent la două reuniuni tehnice anterioare și la 14 reuniuni tehnice ulterioare reuniunii menționate. În orice caz, domnul G. a reprezentat grupul H&R la reuniunile tehnice în strânsă colaborare cu domnul H., ceea ce facilita schimbul de informații. Având în vedere natura fragmentară și disparată a probelor de care ar putea dispune Comisia (a se vedea jurisprudența citată la punctul 111 de mai sus) în ceea ce privește faptele privind înțelegerile secrete, care necesită reconstituirea împrejurărilor pertinente, trebuie să se rețină, pe baza probelor sus‑menționate, că reclamanta avea cunoștință despre conținutul acestei reuniuni.

172    Or, în considerentul (163) al deciziei atacate, Comisia a citat procesul‑verbal „Blauer Salon” redactat de Sasol referitor la reuniunea din 26 și 27 iunie 2001 de la Paris, care conține printre altele următoarele observații:

„În iulie:      de anulat prețurile pentru clienții speciali […] cât mai repede posibil […]

Sfârșitul lui august:      de anulat toate prețurile la 30/9.01.

La 1/10.01 + 7 €,-”

173    Potrivit deciziei atacate, „acesta denotă că persoanele care au reprezentat întreprinderile […] au convenit […] o majorare a prețurilor pentru parafină […] de 7 EUR la 1 octombrie 2001, precedată, în a doua jumătate a anului până la 30 septembrie, de o anulare a tuturor acordurilor existente în materie de prețuri”.

174    Astfel, trebuie să se constate că, în cursul reuniunii tehnice din 26 și 27 iunie 2001, s‑a ajuns la un acord de stabilire a prețurilor.

175    În consecință, pentru a rezuma cele arătate mai sus, trebuie amintit că, primo, domnul G., în colaborare cu domnul H., a preluat rolul domnului W. în cadrul reuniunilor tehnice. Pe durata participării domnului W., Tudapetrol, societate distribuitoare a produselor reclamantei, a participat la practici având ca obiect stabilirea prețurilor cerii de parafină. Domnul W. a fost salariatul reclamantei începând cu 1 iulie 2001. Secundo, H&R Wax Company Vertrieb, societate care deținea indirect participații la reclamantă și distribuitoare a produselor acesteia, participa deja la încălcare de la 1 ianuarie 2001, fiind reprezentată de domnul H., cu care domnul G. a lucrat în strânsă colaborare. Tertio, domnul G. a fost prezent la reuniunea tehnică din 25 și 26 mai 2000, în cadrul căreia au fost discutate prețurile cerii de parafină. Quarto, Comisia a demonstrat că entitatea „H&R/Tudapetrol” a fost prezentă la reuniunea tehnică din 26 și 27 iunie 2001 de la Paris, că H&R a fost reprezentată în acea perioadă de domnii H. și G. și că, în cadrul acestei reuniuni, s‑a ajuns la un acord de stabilire a prețurilor. Quinto, trebuie amintit (a se vedea punctele 139-141 și 153 de mai sus) că Comisia dispune de probe care demonstrează că în cursul reuniunilor tehnice a avut loc în general cel puțin o discuție referitoare la prețuri. Or, domnul G. a fost prezent la cel puțin trei reuniuni tehnice care s‑au desfășurat înainte de a începe perioada de participare la încălcare, care a fost imputată reclamantei.

176    Având în vedere aceste probe, trebuie să se constate că domnul G. trebuia să aibă cunoștință despre componenta principală a încălcării, cu alte cuvinte „acorduri sau […] practici concertate referitoare la stabilirea prețurilor și la schimbul și la divulgarea de informații sensibile din punct de vedere comercial” privind ceara de parafină de la preluarea funcțiilor în cadrul reclamantei. Acesta a dispus de informații cu privire la funcționarea înțelegerii, și anume cu privire la acordurile privind stabilirea prețurilor cerii de parafină sau mecanismele prin care participanții au substituit în mod conștient riscurile concurenței în acest sector cu o cooperare practică între aceștia. Astfel, responsabilitățile exercitate de domnul G. în temeiul contractului de muncă încheiat cu H&R ChemPharm i‑au permis să influențeze comportamentul comercial al H&R ChemPharm, într‑un mod în care aceasta să poată obține beneficii din cunoștințele sale referitoare la înțelegere.

177    Astfel, reclamanta dispunea deja de informații privind funcționarea înțelegerii, referitoare în special la componenta sa principală, de la 1 iulie 2001, ceea ce i‑a permis să își ajusteze comportamentul comercial la acordurile coluzive începând cu această dată.

178    Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare prin faptul că a reținut 1 iulie 2001 drept data la care a început participarea reclamantei la încălcare.

–       Cu privire la argumentele reclamantei privind anumite reuniuni tehnice specifice

179    În dezvoltările care urmează, Tribunalul examinează conținutul anumitor reuniuni tehnice care au avut loc în perioada participării reclamantei la încălcare.

180    În primul rând, în ceea ce privește reuniunea tehnică din 4 și 5 septembrie 2001 [considerentul (164) al deciziei atacate], reclamanta susține că această reuniune nu îi poate fi imputată deoarece, în decizia atacată, Comisia a demonstrat doar un singur conținut anticoncurențial, fără a se referi la participarea reclamantei la o anumită activitate ilicită.

181    În această privință, trebuie amintit că această reuniune tehnică s‑a inserat într‑o serie lungă de reuniuni anticoncurențiale care constituie o încălcare unică și continuă și că Comisia dispune de probe care demonstrează că în cursul reuniunilor tehnice a avut loc în general cel puțin o discuție referitoare la prețuri (a se vedea punctul 153 de mai sus).

182    În plus, după cum Tribunalul a reținut la punctul 176 de mai sus, de la începutul preluării funcțiilor în cadrul reclamantei, la 1 iulie 2001, și, prin urmare, în cadrul reuniunii din 4 și 5 septembrie 2001, domnul G. avea cunoștință despre faptul că reuniunile tehnice determinau discuții anticoncurențiale referitoare la prețurile cerii de parafină.

183    În continuare, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței citate la punctele 148 și 149 de mai sus, atunci când a fost stabilită participarea unei întreprinderi la o reuniune anticoncurențială, aceasta are obligația să demonstreze că s‑a distanțat de conținutul anticoncurențial al acestei reuniuni, demonstrație pe care reclamanta nu a efectuat‑o în speță.

184    Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare prin faptul că a imputat reclamantei reuniunea tehnică din 4 și 5 septembrie 2001.

185    În al doilea rând, trebuie examinată reuniunea tehnică din 21 și 22 februarie 2002 de la Budapesta (Ungaria) [considerentul (165) al deciziei atacate].

186    Reclamanta susține că nota întocmită de Eni, citată de Comisie în decizia atacată, nu ar constitui un indiciu al existenței unei acțiuni concertate privind prețurile în cadrul acestei reuniuni.

187    În ceea ce privește conținutul notei întocmite de Eni, în decizia atacată, Comisia a citat următorul fragment:

„Reuniunea, care a avut loc într‑un climat foarte transparent, a confirmat – luând în considerare de asemenea diferențele dintre piețele individuale și strategiile diferite în ceea ce privește produsele și piața – posibilitatea de majorare a veniturilor în acord cu acțiunile pe care le‑am adoptat deja. În consecință, putem continua acțiunile în desfășurare privind revizuirea cadrelor contractuale și a prețurilor relative care implică în mod natural principalii noștri clienți și distribuitori de parafină.”

188    Potrivit deciziei atacate, conținutul acestei note arată că au avut loc discuții cu privire la nivelurile prețurilor. Această interpretare trebuie confirmată. Astfel, faptul că nota întocmită de Eni menționează revizuirea prețurilor ca fiind demersul care urmează să continue în lumina discuțiilor purtate cu ocazia reuniunii arată că în cadrul acesteia a avut loc un schimb de informații între participanți cu privire la prețuri. De altfel, acesta este confirmat prin declarația dată de Shell la 30 martie 2005, care menționează reuniunea tehnică în discuție în lista intitulată „Privire asupra reuniunilor și a comunicărilor referitoare la prețuri”.

189    Având în vedere aceste considerații, reclamanta nu poate contesta în mod serios faptul că această reuniune se încadra în componenta principală a încălcării. Întrucât reclamanta a fost prezentă la această reuniune fără a demonstra o distanțare față de conținutul său anticoncurențial, Comisia nu a săvârșit o eroare prin faptul că i‑a imputat această reuniune tehnică.

190    În al treilea rând, trebuie examinată reuniunea tehnică din 27 și 28 februarie 2003 de la München (Germania) [considerentul (169) al deciziei atacate].

191    Comisia citează în decizia atacată o declarație dată de Sasol potrivit căreia „în cadrul reuniunii s‑a discutat necesitatea de a majora prețurile”.

192    Reclamanta invocă jurisprudența potrivit căreia declarația unei singure întreprinderi, a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi în cauză, nu poate fi considerată că reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite (a se vedea punctul 117 de mai sus).

193    Or, această situație nu se regăsește în speță. Astfel cum reiese din considerentul (169) al deciziei atacate, Shell și Repsol au confirmat în mod independent că reuniunea tehnică în discuție a avut un conținut anticoncurențial. Deși este adevărat că acestea nu au precizat conținutul respectiv, trebuie amintit că Comisia dispune de probe care demonstrează că în cursul reuniunilor tehnice a avut loc în general cel puțin o discuție referitoare la prețuri (a se vedea punctul 153 de mai sus).

194    În continuare, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței citate la punctele 148 și 149 de mai sus, atunci când a fost stabilită participarea unei întreprinderi la o reuniune anticoncurențială, aceasta are obligația să demonstreze că s‑a distanțat de conținutul anticoncurențial al acestei reuniuni, demonstrație pe care reclamanta nu a efectuat‑o în speță.

195    Având în vedere aceste considerații, trebuie să se stabilească, în mod contrar afirmațiilor reclamantei, că această reuniune se încadrează în componenta principală a încălcării. Întrucât reclamanta a fost prezentă la această reuniune fără să fi demonstrat o distanțare față de conținutul său anticoncurențial, Comisia nu a săvârșit o eroare prin faptul că i‑a imputat această reuniune tehnică.

196    În al patrulea rând, trebuie examinată reuniunea tehnică din 11 și 12 mai 2004 de la Hamburg (Germania) [considerentul (174) al deciziei atacate].

197    În această privință, nota olografă descoperită în incintele Total France cuprinde următoarele informații:

„→ Sasol 40 €/50 $. – sfârșitul lunii iulie.

→ Mer: 38-28.

→ 1 iulie -

+ FRP: 70 → 6 000/T

+ Lumânare pastilă: 50 → 500 €/T

+ Microceară: 25 → 50 €/T

[…]

→ 40 €/T gaci de parafină”

198    Reclamanta susține că această notă nu constituie decât un memento întocmit de Total, referitor la un comportament unilateral al Sasol, fără a demonstra existența unui acord între Sasol și Total și, cu atât mai puțin, un acord între cele două întreprinderi și reclamantă.

199    Trebuie arătat că această interpretare alternativă dată de reclamantă este contrazisă de declarațiile celorlalte întreprinderi care au participat la această reuniune tehnică. Sasol a declarat că participanții discutaseră despre o majorare a prețurilor, iar Shell a arătat că în cursul acestei reuniuni tehnice fusese convenită o majorare a prețurilor. În considerentul (174) al deciziei atacate, Comisia citează declarația dată de Shell, al cărei conținut este următorul:

„Sasol era favorabilă unei majorări a prețurilor pentru ceara de parafină. De asemenea, s‑a convenit ca Sasol să conducă punerea sa în aplicare. Majorarea prețurilor a avut loc între 1 iulie […] și 1 august 2004.”

200    Mai mult, în declarația din 12 august 2005, Sasol afirmă deopotrivă că, „din cauza prețurilor materiilor prime majorate drastic, HOS [devenită Sasol] a transmis la 14 iunie 2004 un «lanț de scrisori» prin care era anunțată o creștere a prețurilor de 5-7 euro/100 kg […]” și că, „[l]a 29 iunie 2004, HOS a primit o scrisoare de majorare a prețurilor din partea Hansen & Rosenthal, care anunța o majorare de 5,20-6,80 euro/100 kg”.

201    Așadar, din această declarație reiese că Sasol a preconizat să își majoreze prețurile cu exact același cuantum ca cel indicat în nota întocmită de Total și că, prin urmare, H&R a transmis deopotrivă o scrisoare de creștere a prețurilor, prin intermediul căreia a menționat o măsură de creștere foarte apropiată de cea a Sasol.

202    În orice caz, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței citate la punctele 148 și 149 de mai sus, atunci când a fost stabilită participarea unei întreprinderi la o reuniune anticoncurențială, aceasta are obligația să demonstreze că s‑a distanțat de conținutul anticoncurențial al acestei reuniuni, demonstrație pe care reclamanta nu a efectuat‑o în speță.

203    În lumina acestor probe, trebuie să se concluzioneze că Comisia dispunea de probe suficiente pentru a putea conchide că în cursul acestei reuniuni a fost încheiat un acord de stabilire a prețurilor și pentru a respinge argumentele reclamantei. Așadar, Comisia nu a săvârșit nicio eroare prin faptul că a imputat reclamantei această reuniune tehnică.

204    În al cincilea rând, trebuie examinată reuniunea tehnică din 23 și 24 februarie 2005 de la Hamburg [considerentul (177) al deciziei atacate].

205    În decizia atacată, Comisia citează o notă întocmită de MOL, care conține următoarele informații:

„ExxonMobil      IV.1 [= 1 aprilie] € 15/t”

„Shell Preț majorat”

„Sasol      IV.12 [= 12 aprilie] Creștere a prețurilor”

206    Sasol a admis o discuție privind o creștere a prețurilor, precum și o comunicare din partea sa adresată celorlalți participanți privind propria majorare de prețuri. Reclamanta a recunoscut deopotrivă, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, existența unei „discuții privind evoluția generală a prețurilor, în cursul căreia Exxon și Sasol au prezentat creșterilor lor de prețuri, decise la nivel intern”. În declarațiile menționate în decizia atacată, atât Shell, cât și Sasol au calificat această reuniune drept coluzivă.

207    În cursul judecății, reclamanta a susținut că această reuniune nu îi putea fi imputată deoarece nu fusese încheiat niciun acord privind prețurile, iar probele de care dispunea Comisia demonstrau mai degrabă o acțiune concertată bilaterală privind întreprinderile Repsol și Total. În orice caz, nota întocmită de MOL ar arăta că reclamanta nu a participat la o încălcare, fiind menționate ca participante numai ExxonMobil, Shell și Sasol.

208    Acest argument nu poate fi admis. Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, pentru a stabili existența unui acord este suficient să se demonstreze o concordanță de voințe între participanți în scopul stabilirii sau al alinierii prețurilor (a se vedea punctul 96 de mai sus). În orice caz, articolul 81 alineatul (1) CE se opune oricărui contact direct sau indirect între operatorii economici, de natură să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial (a se vedea punctul 98 de mai sus). Or, schimbul de informații dintre concurenți referitoare la prețuri reiese neîndoielnic din nota întocmită de MOL, iar declarațiile întreprinderilor elimină orice îndoială rezonabilă în ceea ce privește natura coluzivă a reuniunii tehnice. Mai mult, din probele reunite de Comisie reiese că conținutul reuniunii a privit componenta principală a încălcării.

209    Potrivit jurisprudenței citate la punctele 148 și 149 de mai sus, atunci când a fost stabilită participarea unei întreprinderi la o reuniune anticoncurențială, aceasta are obligația să demonstreze că s‑a distanțat de conținutul anticoncurențial al acestei reuniuni, demonstrație pe care reclamanta nu a efectuat‑o în speță.

210    Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare prin faptul că a imputat reclamantei această reuniune tehnică.

211    Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se concluzioneze că, în decizia atacată, Comisia a reținut în mod întemeiat că încălcarea din speță viza activitățile coluzive cu ocazia cărora era dezbătută stabilirea prețurilor cerii de parafină. De asemenea, Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale că, în cadrul anumitor reuniuni, participanții au încheiat acorduri de stabilire a prețurilor.

212    În lumina celor de mai sus, trebuie confirmată constatarea Comisiei potrivit căreia reclamanta a participat la componenta principală a încălcării între 1 iulie 2001 și 28 aprilie 2005 și, prin urmare, trebuie respins primul aspect al celui de al doilea motiv.

 Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv

213    Reclamanta susține că răspunderea sa pentru încălcare nu poate fi stabilită nici în mod derivat. Comisia nici nu ar fi demonstrat, nici nu ar fi invocat în mod concret existența unei încălcări săvârșite de filialele reclamantei. Nici societatea‑mamă a reclamantei, respectiv H&R WASAG, nu ar fi participat cu titlu personal la încălcare.

214    În această privință, este suficient să se amintească faptul că Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale că reclamanta a participat la componenta principală a încălcării de la 1 iulie 2001 până la 28 aprilie 2005, din cauza prezenței domnului G., salariat al reclamantei, la reuniunile tehnice al căror conținut anticoncurențial a fost demonstrat (a se vedea punctul 212 de mai sus).

215    Prin urmare, argumentele reclamantei prin care urmărește să demonstreze lipsa unei răspunderi derivate pentru actele filialelor sale sau ale societății‑mamă sunt lipsite de pertinență. În consecință, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca inoperant.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de calcul în ceea ce privește stabilirea valorii vânzărilor

216    Prin intermediul celui de al treilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, reclamanta susține că Comisia a stabilit în mod eronat cifra de afaceri pe care a realizat‑o pe piețele care au făcut obiectul cartelului (valoarea vânzărilor potrivit Orientărilor din 2006), care a fost luată în considerare pentru calcularea cuantumului de bază al amenzii, și că, astfel, a încălcat articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003. Această eroare ar avea ca rezultat faptul că Comisia a stabilit un nivel foarte ridicat al cuantumului de bază utilizat în vederea calculării cuantumului amenzii în cazul reclamantei.

 Observații preliminare

217    Potrivit punctului 6 din Orientările din 2006, combinarea valorii vânzărilor care au legătură cu încălcarea și cu durata acesteia este considerată o valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanța economică a încălcării, precum și ponderea relativă a fiecărei întreprinderi participante la încălcare.

218    Potrivit punctelor 15 și 16 din aceleași orientări, pentru a determina valoarea vânzărilor unei întreprinderi, Comisia utilizează cele mai bune date disponibile ale întreprinderii. Atunci când datele puse la dispoziție de o întreprindere sunt incomplete sau nu sunt fiabile, Comisia poate determina valoarea vânzărilor acelei întreprinderi pe baza datelor parțiale obținute sau a oricăror alte informații pe care le consideră pertinente sau adecvate.

219    Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, autolimitarea puterii de apreciere a Comisiei care rezultă din adoptarea orientărilor nu este incompatibilă cu menținerea pentru Comisie a unei marje de apreciere semnificative. Orientările cuprind diferite elemente de flexibilitate care permit Comisiei să își exercite puterea discreționară în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 1/2003, astfel cum au fost interpretate de instanțele Uniunii (Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctul 267, și Hotărârea Tribunalului din 19 mai 2010, Chalkor/Comisia, T‑21/05, Rep., p. II‑1895, punctul 62).

220    Cu toate aceste, în cadrul stabilirii cuantumului amenzilor precum cele în discuție în speță, Comisia este obligată să respecte principiile generale de drept, în special principiile egalității de tratament și proporționalității (Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2006, Degussa/Comisia, T‑279/02, Rec., p. II‑897, punctele 77 și 79, și Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Schunk și Schunk Kohlenstoff‑Technik/Comisia, T‑69/04, Rep., p. II‑2567, punctul 41).

221    În plus, marja de apreciere a Comisiei și limitările pe care le‑a adus acesteia în orientările sale nu aduc atingere, în principiu, exercitării de către instanța Uniunii a competenței sale de fond, care o abilitează să elimine, să reducă sau să majoreze cuantumul amenzii aplicate de Comisie (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 mai 2009, KME Germany și alții/Comisia, T‑127/04, Rep., p. II‑1167, punctul 37 și jurisprudența citată).

222    În speță, Comisia a calculat valoarea vânzărilor realizate de toate întreprinderile participante la încălcare până la încetarea acesteia, luând în considerare media cifrei de afaceri realizate pe piețele care au făcut obiectul cartelului în ultimii trei ani compleți ai încălcării, și anume 2002, 2003 și 2004. Reclamanta nu contestă această abordare, care, de altfel, este corect motivată în considerentul (634) al deciziei atacate, prin impactul extinderii Uniunii din anul 2004.

223    În considerentul (640) al deciziei atacate, Comisia a stabilit valoarea vânzărilor de produse „în legătură cu încălcarea” realizate de grupul H&R în intervalul 2002-2004 la un cuantum anual de 26 012 309 euro. La punctul 79 din memoriul în apărare, Comisia explică atingerea acestui rezultat pe baza unei cifre de afaceri de 20 594 125 de euro în anul 2002, de 18 042 804 euro în anul 2003 și de 39 400 000 de euro în anul 2004.

 Cu privire la cifra de afaceri reținută pentru anii 2002 și 2003

224    Cu titlu introductiv, trebuie să se precizeze că întregul capital al societăților Klaus Dahleke, Tudapetrol și Hansen & Rosenthal este deținut de aceleași patru persoane fizice, și anume familia H. Niciuna dintre aceste trei societăți nu deține participații la celelalte două. Klaus Dahleke, Tudapetrol, Hansen & Rosenthal, filiala acesteia, H&R Wax Company Vetrieb, precum și societatea H&R Sales (o filială indirectă a H&R ChemPharm) erau desemnate frecvent de reclamantă în corespondența pe care a purtat‑o cu Comisia drept „societăți de distribuție”. Aceste „societăți de distribuție” erau responsabile cu comercializarea cerii de parafină fabricate de „societățile de producție”, cu alte cuvinte de H&R ChemPharm și de filialele acesteia. Pentru calcularea cuantumului amenzii, Comisia a luat în considerare valoarea vânzărilor „societăților de distribuție”. Comisia a aplicat o amendă separată în cazul Tudapetrol, calculată pe baza cifrei de afaceri realizate de aceasta. Totuși, întrucât Klaus Dahleke nu a fost sancționată în decizia atacată, cifra sa de afaceri realizată pe piețele care au făcut obiectul cartelului a fost adăugată la cifra de afaceri realizată de Hansen & Rosenthal și de H&R Wax Company Vertrieb. Pentru anul 2004, a fost adăugată și valoarea vânzărilor realizate de H&R Sales. Această valoare a vânzărilor combinată a servit drept bază de calcul pentru cuantumul amenzii impuse Hansen & Rosenthal și filialei acesteia, H&R Wax Company Vetrieb, precum și H&R ChemPharm.

225    În ceea ce privește anii 2002 și 2003, reclamanta susține, în esență, că Comisia ar fi trebuit să ia în considerare cifra de afaceri a Hansen & Rosenthal și a filialei acesteia, H&R Wax Company Vertrieb, excluzând cifra de afaceri a Klaus Dahleke, care nu făcea parte din aceeași întreprindere.

226    În primul rând, trebuie examinate scrisorile referitoare la această chestiune pe care reclamanta le‑a trimis Comisiei pe parcursul procedurii administrative.

227    În scrisoarea din 8 decembrie 2005, reclamanta a precizat că ceara de parafină produsă de ea era comercializată de la 1 ianuarie 2001 în principal de H&R Wax Company Vertrieb. Reclamanta a adăugat că unele cantități reduse erau deopotrivă comercializate, în cazul anumitor clienți, de Tudapetrol, de Klaus Dahleke și de Hansen & Rosenthal.

228    În scrisoarea din 23 aprilie 2008, reclamanta a comunicat cifra de afaceri realizată pe teritoriul Uniunii de societățile de producție, H&R Chemisch‑Pharmazeutische Spezialitäten GmbH și H&R Ölwerke Schindler GmbH. Chiar dacă, în răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, reclamanta a refuzat să precizeze legăturile de capital dintre ea și aceste societăți, din dosar reiese că cele două societăți erau filialele sale directe sau indirecte în perioada în care a fost săvârșită încălcarea.

229    În aceeași scrisoare, reclamanta a comunicat cifrele de afaceri realizate de H&R Wax Company Vertrieb, de Hansen & Rosenthal, precum și cifrele de afaceri realizate de Klaus Dahleke. Reclamanta a menționat că cea mai mare parte a cifrei de afaceri realizate de Klaus Dahleke provenea din distribuția produselor de către „societățile de producție”, și anume H&R Chemisch‑Pharmazeutische Spezialitäten și H&R Ölwerke Schindler, filiale ale reclamantei.

230    Tot prin intermediul acestei scrisori, reclamanta a menționat că datele cele mai exacte ar fi constituie din cifra de afaceri externă realizată de societățile de distribuție, și anume, potrivit acestei scrisori, de cifra de afaceri realizată de H&R Wax Company Vertrieb, de Klaus Dahleke și de Tudapetrol. Reclamanta a explicat de asemenea că cifra de afaceri externă, cu alte cuvinte vânzările realizate de societățile de distribuție, nu depășea în mod necesar cifra de afaceri internă, respectiv cea realizată de societățile de producție. Astfel, o parte din produsele fabricate de societățile de producție era vândută altor rafinării din cadrul grupului ca materii prime, restul de produse fiind vândut societăților de distribuție. Totuși, chiar dacă o parte din vânzările efectuate de societățile de distribuție era redirecționată către grup pentru acoperirea consumului său de materii prime, cifra de afaceri realizată de societățile menționate era majorată prin vânzarea produselor care făceau obiectul cartelului, pe care acestea le cumpăraseră de la terți și care fuseseră revândute către terți.

231    Acestea sunt împrejurările în care Comisia a solicitat reclamantei mai multe clarificări.

232    În aceste condiții, în scrisoarea din 3 iulie 2008, reclamanta a menționat următoarele cifre de afaceri realizate de societățile din grupul H&R, însă „cu excepția Tudapetrol”:

H&R Wax Company Vertrieb:

–        2002:      19,78 milioane de euro;

–        2003:      17,32 milioane de euro;

–        2004:      17,88 milioane de euro.

Klaus Dahleke:

–        2002:      0,29 milioane EUR;

–        2003:      0,2 milioane EUR;

–        2004:      0,16 milioane EUR.

Hansen & Rosenthal:

–        2002:      0,52 milioane EUR;

–        2003:      0,52 milioane EUR;

–        2004:      0,86 milioane EUR.

233    În aceeași scrisoare, reclamanta a comunicat și cuantumul cifrei de afaceri cumulate realizate de „societățile de distribuție”, cu alte cuvinte suma cifrelor de afaceri realizate de H&R Wax Company Vertrieb, de Klaus Dahleke și de Hansen & Rosenthal pe piețele care au făcut obiectul cartelului:

2002:      20,59 milioane de euro;

2003:      18,04 milioane de euro;

2004:      19 milioane de euro.

234    Reclamanta a explicat tot în aceeași scrisoare că era vorba despre cifra de afaceri în afara grupului, eliminând vânzările efectuate în interiorul grupului.

235    În scrisoarea din 7 iulie 2008, reclamanta a confirmat cuantumurile cifrelor de afaceri cumulate realizate de H&R Wax Company Vertrieb, de Hansen & Rosenthal și de Klaus Dahleke, pe care le menționase deja în scrisoarea din 3 iulie 2008 (a se vedea punctul 233 de mai sus).

236    Primo, trebuie să se observe că cifrele de afaceri luate în considerare de Comisie pentru anii 2002 și 2003 corespund exact datelor comunicate de reclamantă în scrisorile sale din 3 și 7 iulie 2008.

237    Comisia s‑a întemeiat astfel pe datele pe care le‑a obținut de la reclamantă ca urmare a unui schimb de scrisori și a unor apeluri telefonice, ținând seama de observațiile acesteia referitoare la existența unei diferențe între cifra de afaceri rezultată din vânzările în interiorul grupului și cifra de afaceri provenită din revânzarea cerii de parafină, cumpărată de societățile de distribuție, către terți.

238    Secundo, trebuie să se sublinieze că, în fiecare dintre scrisorile consacrate acestei chestiuni, și anume în scrisorile din 23 aprilie 2008, din 3 iulie și din 7 iulie 2008, reclamanta a inclus în cifra de afaceri a grupului H&R cifra de afaceri realizată de Klaus Dahleke. În plus, Klaus Dahleke este menționată în scrisoarea reclamantei din 3 iulie 2008 (alături de H&R Wax Company Vertrieb și de Tudapetrol) drept una dintre cele trei societăți de distribuție a produselor afectate de înțelegere. În scrisorile sale, reclamanta nu a menționat în niciun moment că, în opinia sa, nu trebuia luată în considerare cifra de afaceri realizată de Klaus Dahleke la calcularea valorii vânzărilor efectuate de grupul H&R. Dimpotrivă, chiar în ultima scrisoare a acesteia, în speță cea din 7 iulie 2008, aceasta a prezentat o singură cifră de afaceri cumulată, pentru fiecare dintre anii respectivi, în privința „societăților de distribuție” H&R Wax Company Vertrieb, Hansen & Rosenthal și Klaus Dahleke, fără să fi menționat că cifra de afaceri realizată de aceasta din urmă trebuia dedusă din sumele pe care le indicase.

239    Tertio, trebuie să se arate că abordarea reclamantei din procedura administrativă privind includerea vânzărilor efectuate de Klaus Dahleke în datele comunicate, care a fost însușită de Comisie, este justificată, potrivit aprecierii Tribunalului, de preocuparea de a nu deforma ponderea încălcării săvârșite de H&R. Astfel, în scrisoarea din 23 aprilie 2008, reclamanta menționează că cifra de afaceri realizată de Klaus Dahleke era „practic exclusiv” generată de distribuția produselor fabricate de „societățile de producție” din grupul H&R. Prin urmare, dacă s‑ar deduce cifra de afaceri realizată de Klaus Dahleke din sumele comunicate de reclamantă în scrisorile din 3 și 7 iulie 2008, o parte din producția care a făcut obiectul cartelului ar rămâne ocultată, și anume ceara de parafină produsă de grupul H&R, care nu este comercializată de Hansen & Rosenthal sau de H&R Wax Company Vertrieb, ci de Klaus Dahleke.

240    Astfel, Comisia a acționat în conformitate cu punctul 15 din Orientările din 2006, potrivit căruia, „[p]entru a determina valoarea vânzărilor unei întreprinderi, Comisia utilizează cele mai bune date disponibile ale întreprinderii”, incluzând în calculul său cifra de afaceri realizată de Klaus Dahleke conform preferinței reclamantei, în opinia căreia calculul trebuia întemeiat pe cifra de afaceri externă a grupului. Comisia a definit astfel valoarea vânzărilor efectuate de grupul H&R într‑un mod care reflectă gravitatea încălcării săvârșite de acesta, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 23 din Regulamentul nr. 1/2003.

241    Trebuie să se adauge că, în temeiul competenței sale de fond, Tribunalul a examinat în detaliu corespondența din cursul procedurii administrative dintre Comisie și reclamantă în materie, adresând numeroase întrebări scrise reclamantei pentru a clarifica mai mult relațiile de aprovizionare dintre Klaus Dahleke și „societățile de producție” deținute direct sau indirect de reclamantă. Răspunsurile la aceste întrebări nu au fost susceptibile să demonstreze erori în calculul efectuat de Comisie. În plus, anumite răspunsuri au fost inexacte, din perspectiva documentelor cauzei și a afirmațiilor reclamantei din ședință.

242    În al doilea rând, trebuie să se examineze totuși afirmația reclamantei potrivit căreia includerea Klaus Dahleke în întreprinderea H&R este contrară soluțiilor rezultate din Hotărârea Curții din 2 octombrie 2003, Aristrain/Comisia (C‑196/99 P, Rec., p. I‑11005), întrucât H&R și Klaus Dahleke nu aparțin aceleiași întreprinderi. Potrivit punctelor 98 și 99 din această hotărâre, simpla împrejurare că capitalul social al două societăți comerciale distincte aparține unei singure persoane sau chiar unei singure familii nu este suficient, ca atare, pentru a demonstra existența între aceste două societăți a unei unități economice care are ca efect faptul că acțiunile ilicite ale uneia pot fi imputate celeilalte și că o societate poate fi obligată să plătească amenda în numele celeilalte societăți.

243    Trebuie să se constate că, în speță, spre deosebire de situația examinată de Curte în Hotărârea Aristrain/Comisia, punctul 242 de mai sus (punctele 98 și 99), nu este vorba despre stabilirea răspunderii în sarcina grupului H&R sau a reclamantei în special pentru acțiunile anticoncurențiale ale Klaus Dahleke, ci despre calcularea valorii vânzărilor grupului H&R. Este cert că cifra de afaceri realizată de Klaus Dahleke în ceea ce privește produsele afectate de înțelegere provenea „practiv exclusiv” din revânzarea cerii de parafină produse în anii 2002 și 2003 de societățile de producție din grupul H&R, ele însele implicate în înțelegere. Trebuie amintit că, potrivit informațiilor de care dispune Tribunalul, termenul „societăți de producție” corespunde reclamantei și filialelor sale directe sau indirecte.

244    Alternativa la luarea în considerare a cifrei de afaceri externe ar fi fost luarea în considerare a „cifrei de afaceri interne” și, în acest mod, a cifrei de afaceri pe care societățile din grupul H&R au realizat‑o din vânzarea produselor care au făcut obiectul cartelului către Klaus Dahleke. Chiar reclamanta s‑a exprimat în sensul că ar prefera luarea în considerare de către Comisie a cifrei de afaceri externe a grupului H&R, căreia îi aparținea, în opinia sa, partea din cifra de afaceri realizată de Klaus Dahleke menționată în scrisorile din 3 și 7 iulie 2008. În orice caz, Tribunalul a adresat o întrebare scrisă referitoare la relațiile de aprovizionare dintre „societățile de producție” și Klaus Dahleke. Cu toate acestea, reclamanta nu a comunicat nicio informație care ar fi putut să determine Tribunalul să își modifice aprecierea situației în discuție.

245    Prin urmare, întrucât Hotărârea Aristrain/Comisia, punctul 242 de mai sus, privește o situație de fapt sensibil diferită de cea din speță, aceasta nu poate fi invocată în mod întemeiat de către reclamantă.

246    În temeiul celor arătate mai sus, Tribunalul concluzionează că Comisia nu a încălcat articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 atunci când a stabilit valoarea vânzărilor grupului H&R pe baza datelor comunicate de reclamantă în scrisorile sale din 3 și 7 iulie 2008, fără să fi dedus cifra de afaceri realizată de Klaus Dahleke.

247    De asemenea, pe baza elementelor de probă pe care părțile i le‑au pus la dispoziție, Tribunalul consideră că valoarea vânzărilor calculată pentru anii 2002 și 2003 reflectă în mod corect gravitatea încălcării săvârșite de reclamantă.

248    În consecință, prezenta critică trebuie respinsă.

 Cu privire la calculul cifrei de afaceri din anul 2004 și la luarea în considerare a „societăților din străinătate” și a H&R ESP International

249    În decizia atacată, Comisia a arătat următoarele:

„(636) H&R/Tudapetrol susține că anul 2004 nu trebuie utilizat drept an de referință în cazul său deoarece cifrele aferente anului 2004 includ cifrele de afaceri ale societății H&R ESP International, achiziționată abia la 1 aprilie 2004. Achiziția a permis mai mult decât dublarea cifrei de afaceri totale care, astfel, în opinia H&R/Tudapetrol, nu este reprezentativă pentru durata încălcării. În plus, H&R/Tudapetrol afirmă că infrastructurile de producție ale H&R ESP International sunt parțial neexploatate în fabricarea produselor vizate de încălcare.

(637) Aceste afirmații nu pot fi admise. Orice majorare a cifrei de afaceri într‑un an luat în considerare nu exclude, în sine, ca acest an să fie utilizat drept bază de calcul al [cuantumului] amenzii. Faptul că unele subdivizii ale H&R/Tudapetrol nu mai sunt active în privința produselor în legătură cu încălcarea este repercutat în mod just în cuantumul de bază al amenzilor, care nu ține seama de valoarea vânzărilor aferentă acestor produse. După cum s‑a menționat în considerentul (634), în cazul H&R Comisia va utiliza, pentru alte motive, media valorilor vânzărilor din anii 2002, 2003 și 2004 ca bază de calcul al [cuantumului] amenzii.”

250    În memoriul în apărare, Comisia a explicat modul în care a ajuns la cuantumul de 39,4 milioane de euro, reținut ca valoare a vânzărilor realizate de întreprinderea H&R în anul 2004, luând în considerare datele furnizate de reclamantă la paginile 2 și 12 din scrisoarea acesteia din 23 aprilie 2008.

251    Potrivit mențiunilor cuprinse în prima coloană de date de la pagina 2 din această scrisoare, cifra de afaceri realizată de grup în anul 2004 prin vânzarea de patru categorii vizate de ceară de parafină s‑a ridicat la 27,5 milioane de euro, valoare din care Comisia a dedus cuantumul cifrei de afaceri realizate de Tudapetrol (1,2 milioane de euro). Astfel, într‑o primă etapă, Comisia a ajuns la o cifră de afaceri de 26,3 milioane de euro.

252    În continuare, Comisia a adăugat cifra de afaceri a „societăților din străinătate”, care s‑a ridicat la 9,2 milioane de euro (prima coloană de date de la pagina 12 din scrisoarea din 23 aprilie 2008) și cifra de afaceri realizată de H&R Ölwerke Schindler, care s‑a ridicat la 3,9 milioane de euro (a doua coloană de date de la pagina 12 din aceeași scrisoare). Adăugarea acestor cuantumuri la cifra de 26,3 milioane de euro reținută în cazul grupului H&R a fost justificată, potrivit Comisiei, prin faptul că, în special la paginile 1 și 12 din scrisoarea din 23 aprilie 2008, reclamanta a semnalat în mod repetat că, în opinia sa, nici cifra de afaceri realizată de „societățile din străinătate”, nici cifra de afaceri realizată de H&R Ölwerke Schindler, prin intermediul vânzărilor efectuate de H&R Sales, nu făceau obiectul solicitării de informații a Comisiei, deoarece aceste societăți nu participau la încălcare.

253    Astfel, prin adăugarea cifrei de afaceri realizate de „societățile din străinătate” (9,2 milioane de euro) și a celei realizate de H&R Ölwerke Schindler (3,9 milioane de euro) la cuantumul inițial de 26,3 milioane de euro, Comisia a stabilit că cifra de afaceri a grupului H&R în anul 2004, realizată cu produsele care au făcut obiectul cartelului, se ridica la 39,4 milioane de euro.

254    Reclamanta formulează trei critici pentru a contesta acest calcul. Primo, aceasta susține că valoarea vânzărilor efectuate de „societățile din străinătate” și cea a H&R Sales nu ar trebui luate în considerare, deoarece aceste societăți nu au participat la încălcare. Secundo, în opinia sa, valoarea vânzărilor calculată în acest mod nu reflectă importanța economică a încălcării pe care a săvârșit‑o. Tertio, Comisia ar fi adăugat de două ori la valoarea vânzărilor efectuate de grupul H&R cifra de afaceri relevantă a „societăților din străinătate”.

–       Cu privire la includerea, în calculul valorii vânzărilor, a vânzărilor efectuate de „societățile din străinătate” și de H&R Sales, achiziționate în anul 2004

255    Reclamanta susține că cifra de afaceri relevantă realizată de „societățile din străinătate” și de H&R Sales nu ar trebui inclusă în valoarea vânzărilor efectuate de H&R, deoarece aceste societăți au fost achiziționate abia în anul 2004 și, în privința lor, nu a fost formulată nicio obiecțiune întemeiată pe o participare la încălcare. În orice caz, Comisia ar fi trebuit să excludă cifra de afaceri a instalațiilor de conversie, care nu produc ceară de parafină.

256    În această privință, trebuie amintit că, potrivit punctului 13 din Orientările din 2006, pentru a determina cuantumul de bază al amenzii care urmează a fi aplicată, Comisia utilizează valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii, realizate de întreprindere, care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea, în sectorul geografic relevant din teritoriul SEE.

257    În plus, potrivit jurisprudenței, valoarea vânzărilor care urmează a fi luată în considerare nu este calculată pe baza cifrei de afaceri realizate prin vânzarea produselor afectate efectiv de încălcare, ci pe baza cifrei de afaceri realizate în general pe piața afectată de încălcare de întreprinderea, în sensul articolului 81 CE, care a participat la încălcare (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 16 iunie 2011, Putters International/Comisia, T‑211/08, Rep., p. II‑3729, punctele 59-61 și jurisprudența citată).

258    Prin urmare, unica împrejurare că „societățile din străinătate” și H&R Sales nu au participat la încălcare înainte de anul 2004 nu produce efecte asupra faptului că aceste societăți au devenit în anul 2004 părți ale întreprinderii implicate în încălcare, fiind achiziționate de grupul H&R. În această privință, trebuie să se sublinieze că, în comunicarea privind obiecțiunile, în special la punctele 261-264, Comisia a descris deja grupul H&R ca fiind o întreprindere în sensul articolului 81 CE și că reclamanta nu a contestat această calificare în răspunsul acesteia la comunicarea menționată.

259    În plus, în speță, în încălcare erau implicate direct în anul 2004 două societăți din grupul H&R, și anume H&R Wax Company Vertrieb și H&R ChemPharm, ca urmare a participării la reuniunile tehnice a domnilor G. și H., care exercitau funcții în aceste societăți în anul 2004.

260    Tribunalul a adresat întrebări scrise reclamantei pentru a clarifica identitatea „societăților din străinătate” și „legăturile de capital dintre aceste societăți, H&R Ölwerke Schindler, ESP International, H&R Sales și grupul H&R” pentru a putea localiza aceste societăți în structura grupului H&R.

261    În răspunsul dat, reclamanta a negat expres faptul că deținea participații la „societățile din străinătate” și s‑a abținut să precizeze identitatea acestora.

262    De asemenea, reclamanta a negat că deținea participații la H&R Ölwerke Schindler, la ESP International și la H&R Sales. Acest răspuns este vădit fals, astfel cum reclamanta a admis în ședință, după ce a fost confruntată cu probele de care dispunea Tribunalul. Astfel, ESP International este o filială deținută integral de reclamantă, în timp ce H&R Ölwerke Schindler este o filială deținută integral de prima. În sfârșit, în anul 2004, H&R Sales era o filială deținută integral de H&R Ölwerke Schindler. Așadar, este vorba despre societăți al căror capital era deținut integral de reclamantă în perioada materială.

263    Având în vedere cele de mai sus, reclamanta nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a inclus valoarea vânzărilor realizate de „societățile din străinătate” și de H&R Sales în cea a grupului H&R pentru a calcula valoarea vânzărilor pentru anul 2004.

264    În definitiv, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că Comisia a adăugat cifra de afaceri a instalațiilor de conversie, care nu produc ceară de parafină. Astfel, după cum reiese în mod clar din explicațiile Comisiei cuprinse în memoriul în apărare, aceasta a ajuns la cuantumul de 26,3 milioane de euro prin adăugarea a doar patru categorii de ceară de parafină (parafină solidă hidrogenată, parafină solidă nehidrogenată, ceara de parafină și specialități de ceară hidrogenate), cuprinse în prima coloană de la pagina 2 din scrisoarea reclamantei din 23 aprilie 2008, excluzând atât gaciul de parafină, cât și cifra de afaceri a instalațiilor de conversie. Comisia a procedat în același mod în ceea ce privește prima și a doua coloană de date cuprinse la pagina 12 din această scrisoare (valoarea vânzărilor realizate de „societățile din străinătate” și de H&R Sales).

265    Întrucât a reținut în acest mod valoarea vânzărilor realizate de H&R în anul 2004, luând în considerare toate cifrele de afaceri ale societăților ce aparțin acestei întreprinderi, realizate pe piața afectată de înțelegere, Comisia a acționat în conformitate cu Orientările din 2006 și cu jurisprudența aplicabilă și nu a încălcat articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003. Prin urmare, prezenta critică trebuie respinsă.

–       Cu privire la majorarea mediei valorii vânzărilor în perioada de referință prin luarea în considerare a cifrei de afaceri realizate de societățile achiziționate în anul 2004

266    Potrivit reclamantei, luarea în considerare a cifrei de afaceri realizate de societățile achiziționate în anul 2004 determină faptul că valoarea vânzărilor reținute, calculată drept media valorilor vânzărilor efectuate în anii 2002-204, nu mai reflectă importanța încălcării.

267    Trebuie să se arate că o fuziune cu o entitate sau achiziționarea unei entități care nu a participat la încălcare înainte de concentrare poate avea un impact asupra calculării valorii vânzărilor atunci când valoarea vânzărilor ulterioară concentrării nu constituie, în privința întregii durate de participare la încălcare, „o valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanța economică a încălcării, precum și ponderea relativă a […] întreprinderi[i] participante la încălcare”, în sensul punctului 6 din Orientările din 2006 (a se vedea punctul 217 de mai sus).

268    În speță, Comisia a inclus în perioada de referință pentru calcularea valorii vânzărilor cei trei ani compleți de participare a H&R ChemPharm la încălcare (anii 2002-2004). Prima perioadă în privința căreia valoarea vânzărilor din perioada de referință a fost extrapolată (perioada cuprinsă între 1 iulie 2001 și 31 decembrie 2001) a fost anterioară achiziționării, astfel încât valoarea vânzărilor din anii 2002 și 2003 era reprezentativă în privința sa. A doua perioadă în privința căreia valoarea vânzărilor din perioada de referință a fost extrapolată (cuprinsă între 1 ianuarie 2005 și 28 aprilie 2005) a fost ulterioară achiziției, astfel încât valoarea vânzărilor din anul 2004 era reprezentativă în privința sa.

269    Așadar, în împrejurările specifice speței, Tribunalul consideră că media valorii vânzărilor realizate de grupul H&R în anii 2002-2004 constituie o „valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanța economică a încălcării, precum și ponderea relativă a […] întreprinderi[i] participante la încălcare” în privința întregii durate de participare a H&R ChemPharm.

270    Prin urmare, prezenta critică trebuie respinsă.

271    Trebuie să se adauge că, în Hotărârea din 11 iulie 2014 pronunțată în cauza conexă T‑540/08, Esso și alții/Comisia, Tribunalul a redus cuantumul amenzii aplicate Esso Société anonyme française pentru a reflecta faptul că valoarea vânzărilor realizate de ExxonMobil, din care aceasta făcea parte, aproape se dublase în urma fuziunii dintre Exxon și Mobil, intervenită în anul 1999, și că valoarea vânzărilor, calculată numai pe baza vânzărilor ulterioare fuziunii din anii 2000-2002, fusese de asemenea extrapolată la perioada 1992-1999, în care doar Mobil France participase la încălcare.

272    În consecință, contextul factual din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Esso și alții/Comisia (punctul 271 de mai sus) diferă, din perspectiva unui element crucial, de contextul din speță, întrucât, în cauza menționată, valoarea vânzărilor realizate de ExxonMobil ulterioară fuziunii nu constituia o „valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanța economică a încălcării, precum și ponderea relativă a […] întreprinderi[i] participante la încălcare” în privința întregii durate a încălcării săvârșite de Esso Société anonyme française.

–       Cu privire la pretinsa dublă luare în considerare a cifrei de afaceri a „societăților din străinătate”

273    Reclamanta afirmă că Comisia a luat în considerare de două ori cifra de afaceri de 9,2 milioane de euro realizată de „societățile din străinătate”. Ea susține că diferența dintre prima coloană de date de la pagina 2 din scrisoarea sa din 23 aprilie 2008 (27,5 milioane de euro), care include ESP International, și a doua coloană (18,3 milioane de euro), fără ESP International, este exact de 9,2 milioane de euro. Așadar, Comisia ar fi luat în considerare de două ori cifra de afaceri a ESP International.

274    În replică, reclamanta susține următoarele:

„51      Cu toate acestea, chiar dacă s‑ar lua în calcul societățile [din străinătate] (și anume ESP International) și H&R Sales GmbH pentru anul 2004 […], cifrele pe care s‑a întemeiat Comisia sunt false și foarte ridicate. Astfel, Comisia a adăugat din eroare de două ori cifra de afaceri a societăților [din străinătate]. Cifra exactă pentru anul 2004 ar fi de 26,3 milioane de euro cu societățile [din străinătate] și de 30,2 milioane de euro prin adăugarea și a H&R Sales. În niciun caz, cifra totală pentru anul 2004 nu ar fi de 39,4 milioane de euro, reținută de [Comisie]. Aceasta rezultă din cele ce urmează:

52      [C]uantumul intermediar de 26,3 milioane de euro [rezultat din prima coloană de date de la pagina 2 din scrisoarea din 23 aprilie 2008] cuprinde deja cifra de afaceri a societăților [din străinătate], care se ridică la 9,2 milioane de euro, astfel cum rezultă în mod clar și limpede din [această scrisoare]. [Comisia] săvârșește astfel o eroare […] prin adăugarea la acest cuantum, încă o dată, a sumei de 9,2 milioane de euro pentru societățile [din străinătate], dublând astfel această parte din cifra de afaceri. În acest mod, chiar dacă sunt luate în considerare societățile [din străinătate], [Comisia] putea să rețină în mod întemeiat doar un cuantum de 26,3 milioane de euro. Dacă s‑ar adăuga și H&R Sales GmbH, acest cuantum s‑ar ridica la 30,2 milioane de euro – în niciun caz însă la 39,4 milioane de euro.”

275    În primul rând, trebuie să se observe că nu este posibilă concilierea argumentelor reclamantei invocate în cursul judecății cu informațiile pe care le‑a comunicat în cadrul procedurii administrative și care fac parte din dosarul prezentat Tribunalului.

276    Primo, trebuie să se observe că, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta a menționat că valoarea vânzărilor realizate de H&R pe piața cerii de parafină (fără a lua în considerare vânzările realizate de Tudapetrol și vânzările de emulsii de ceară și de gaci de parafină) era echivalentă cu 38,99 milioane de euro în anul 2004, o cifră aproape concordantă cu cea calculată de Comisie (39,4 milioane de euro).

277    Secundo, în cursul audierii în fața consilierului‑auditor, reclamanta a menționat deopotrivă că, prin achiziționarea noii rafinării situate la Hamburg‑Neuhof (Germania), care aparținea H&R Ölwerke Schindler, cifra sa de afaceri realizată pe piețele „produselor de parafină” se majorase de aproximativ 2,5 ori. Reclamanta a furnizat date în această privință și în scrisoarea din 8 decembrie 2005. În opinia acesteia, ca urmare a achiziției noilor capacități de producție în anul 2004, volumul vânzărilor sale de ceară de parafină a crescut de la 43 000 de tone în anul 2003 la 84 400 de tone în anul 2004. Reclamanta a precizat și că prețul acestor produse fusese majorat în anul 2004.

278    Or, potrivit tezei reclamantei, invocată în cursul judecății, valoarea vânzărilor grupului H&R nu ar fi trecut decât de la 24 107 000 de euro în anul 2003 la 26 300 000 de euro în anul 2004. Această creștere menționată nu are legătură cu creșterea producției și a vânzărilor rezultate din achiziționarea rafinăriei de la Hamburg‑Neuhof și se află în contradicție vădită cu informațiile furnizate de reclamantă în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile.

279    Tertio, trebuie să se arate că există îndoieli serioase cu privire la afirmația reclamantei potrivit căreia „societățile din străinătate” sunt identice cu societatea H&R ESP International.

280    În scrisoarea din 8 decembrie 2005, reclamanta menționează că ESP International este societatea‑mamă care deține integral H&R Ölwerke Schindler. În plus, reiese din dosar că H&R Ölwerke Schindler și ESP International sunt societăți de drept german, iar uzina de producție a acestor societăți este situată la Hamburg‑Neuhof.

281    Tribunalul nu este în măsură să înțeleagă motivele pentru care reclamanta ar fi ales să conceapă termenul „societăți din străinătate” pentru a comunica valoarea vânzărilor realizate doar de H&R ESP International, care este o societate de drept german și a cărei uzină de producție este situată în Germania.

282    În plus, astfel cum Comisia a arătat în mod întemeiat, reclamanta nu a menționat în niciun moment, în scrisorile numeroase pe care i le‑a transmis pe parcursul procedurii administrative, că H&R ESP International corespundea sau era inclusă în noțiunea „societăți din străinătate”. Dimpotrivă, pe prima pagină din scrisoarea din 23 aprilie 2008, „societățile din străinătate” și H&R ESP International sunt alăturate, sugerând că este vorba despre două societăți tratate separat. Mai mult motivele prezentate de reclamantă în această scrisoare, pentru a justifica neluarea în considerare de către Comisie a valorii vânzărilor acestor societăți, sunt și ele distincte. În privința „societăților din străinătate”, reclamanta susține că „nu sunt acoperite de investigație”, în timp ce, în privința H&R ESP International, reclamanta subliniază că aceasta a fost achiziționată abia în anul 2004, ceea ce a determinat un „salt al cifrei de afaceri”.

283    În continuare, în scrisoarea din 8 decembrie 2005, reclamanta menționează și „societățile‑surori” ale H&R Ölwerke Schindler, care administrează instalații de conversie în străinătate. În plus, potrivit raportului de activitate pe anul 2004 al H&R Wasag, achiziționarea activităților privind specialitățile de rafinărie provenite de la societatea BP a vizat numai H&R Ölwerke Schindler, în Germania, precum și H&R ESP Nuth BV, în Țările de Jos. Mai mult, în scrisoarea din 7 iulie 2008, reclamanta precizează că societățile din străinătate, situate la Corryton și la Chorley în Regatul Unit, au realizat, potrivit unei prime estimări, o cifră de afaceri de 8,6 milioane de euro din vânzarea de ceară de parafină în anul 2004. Aceste elemente arată că grupul H&R a inclus societățile stabilite în străinătate, spre deosebire de H&R ESP International, stabilită în Germania.

284    Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu poate critica în mod întemeiat Comisia pentru faptul că a adăugat la cuantumul prealabil de 26,3 milioane de euro atât valoarea vânzărilor realizate de H&R ESP International, cât și valoarea vânzărilor realizate de „societățile din străinătate”. Dimpotrivă, trebuie să se considere că, la calcularea valorii vânzărilor pentru anul 2004, Comisia a respectat pe deplin punctele 15 și 16 din Orientările din 2006, citate la punctul 218 de mai sus.

285    În al doilea rând, reclamanta nu poate să se prevaleze în mod întemeiat de faptul că acest calcul detaliat al valorii vânzărilor nu figurează în decizia atacată, ci a fost prezentat de Comisie în memoriul său în apărare. Pe de o parte, Comisia s‑a întemeiat pe cifrele comunicate de reclamanta însăși în procedura administrativă și a ajuns la un cuantum care corespunde în mod larg informațiilor furnizate de reclamantă în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile și în fața consilierului‑auditor. Pe de altă parte, tocmai pentru a permite reclamantei să reacționeze de două ori în scris în ceea ce privește conținutul memoriului în apărare, Tribunalul a invitat în mod expres reclamanta să răspundă în scris la duplica Comisiei în ceea ce privește al treilea motiv.

286    În al treilea rând, trebuie să se arate că, în cursul judecății, Tribunalul a adresat reclamantei numeroase întrebări scrise pentru a clarifica mai mult contextul factual.

287    În special, Tribunalul a solicitat reclamantei în mod expres să identifice „societățile din străinătate”. Totuși, reclamanta a refuzat să precizeze despre care societăți era vorba, în pofida faptului că a solicitat anularea sau reformarea deciziei atacate pe baza unei argumentații care nu putea fi interpretată fără identificarea societăților respective. În plus, reclamanta nu a precizat nici legătura dintre „societățile din străinătate” și ESP International, H&R Ölwerke Schindler, H&R Sales și ea însăși și a negat chiar că ar fi fost vorba despre propriile filiale.

288    Trebuie să se adauge că nu este clar motivul pentru care reclamanta propune cu titlu subsidiar, la punctul 51 din replică, adăugarea cifrei de afaceri a H&R Sales la cuantumul de 26,3 milioane de euro menționat în prima coloană de la pagina 2 din scrisoarea din 23 aprilie 2008. În această scrisoare, reclamanta a arătat că cifra de afaceri a H&R Ölwerke Schindler era cea a H&R Sales, menționând că „distribuția proprie prin OWS – H&R Sales GmbH – nu este, potrivit celor înțelese de noi, acoperită de solicitarea de informații”. Cu toate acestea, în scrisoarea din 8 decembrie 2005, reclamanta a indicat că H&R Ölwerke Schindler era o filială deținută integral de ESP International. Prin urmare, nu este posibil să fie înțelese motivele pentru care reclamanta propune, cu titlu subsidiar, adăugarea la cuantumul de 26,3 milioane de euro a cifrei de afaceri a unei filiale a ESP International, dacă se opune în principiu adăugării la acest cuantum a cifrei de afaceri a „societăților din străinătate” pe care le asimilează, în replică, cu ESP International.

289    Având în vedere toate considerațiile de mai sus, în special cele cuprinse la punctele 276 și 277 de mai sus, Comisiei nu i se poate imputa că a săvârșit o eroare în decizia atacată în ceea ce privește stabilirea valorii vânzărilor pentru anul 2004. Astfel, prezenta critică a reclamantei trebuie respinsă în măsura în care vizează anularea în parte a deciziei atacate.

290    În plus, susținerile reclamantei trebuie deopotrivă respinse în măsura în care vizează reformarea cuantumului amenzii de către Tribunal în exercitarea competenței sale de fond. Astfel, în urma examinării aprofundate a dosarului cu care a fost sesizat în prezenta cauză, Tribunalul consideră, pe de o parte, că argumentele reclamantei și informațiile pe care le‑a comunicat nu justifică o asemenea reformare și, pe de altă parte, că elementele din dosar, în special cele menționate la punctele 276 și 277 de mai sus, permit constatarea că valoarea vânzărilor reținută de Comisie pentru anul 2004 reflectă în mod adecvat gravitatea încălcării săvârșite de reclamantă.

291    Rezultă că prezenta critică trebuie respinsă și, prin urmare, al treilea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcări ale articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 ca urmare a unor erori de apreciere care afectează calculul cuantumului amenzii

292    Al patrulea motiv, invocat cu titlu subsidiar, este întemeiat pe încălcări ale articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 ca urmare a unor erori de apreciere care afectează calculul cuantumului amenzii. Acesta cuprinde trei aspecte. Primo, reclamanta contestă aplicabilitatea Orientărilor din 2006. Secundo, aceasta consideră că cota de 17 % din valoarea vânzărilor, stabilită atât la punctul 21, cât și la punctul 25 din Orientările din 2006, este viciată de o eroare de apreciere și încalcă principiul proporționalității. Tertio, reclamanta consideră că cuantumul amenzii care îi este aplicată este disproporționat și discriminatoriu, având în vederea dimensiunea sa. Reclamanta solicită, în esență, Tribunalului reformarea deciziei atacate și reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

 Cu privire la aplicarea Orientărilor din 2006

293    Reclamanta susține că calcularea cuantumului amenzii este ilegală, deoarece Comisia a întemeiat‑o mai degrabă pe Orientările din 2006, iar nu pe liniile directoare în versiunea din 1998 [Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO (JO C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69], ceea ce a determinat un cuantum al amenzii considerabil mai ridicat, având în vedere mai ales instituirea unui coeficient multiplicator care corespunde numărului de ani de participare la încălcare. Reclamanta consideră că este încălcat principiul interzicerii retroactivității în dreptul penal, întrucât, la momentul la care încălcarea a fost săvârșită, Orientările din 2006 nu erau încă în vigoare. De asemenea, Comisia ar fi încălcat principiul autolimitării competenței sale prin adoptarea orientărilor și încrederea legitimă pe care operatorii economici le nutresc pe baza acestor orientări.

294    În această privință, Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că faptul că, în trecut, Comisia a aplicat amenzi de un anumit nivel în cazul anumitor tipuri de încălcări nu o poate priva de posibilitatea de a ridica acest nivel în limitele indicate în Regulamentul nr. 1/2003, dacă acest lucru era necesar pentru punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul concurenței. Astfel, aplicarea eficientă a normelor de concurență ale Uniunii impunea ca, în orice moment, Comisia să poată adapta nivelul amenzilor la necesitățile acestei politici (Hotărârea Musique Diffusion française și alții/Comisia, punctul 73 de mai sus, punctul 109, Hotărârea Aristrain/Comisia, punctul 242 de mai sus, punctul 81, și Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctul 169).

295    Astfel, misiunea de supraveghere conferită Comisiei de articolele 81 CE și 82 CE nu cuprinde numai sarcina de a investiga și de a sancționa încălcări individuale, ci cuprinde și obligația de a urma o politică generală prin care se urmărește aplicarea în materia concurenței a principiilor stabilite de tratat și orientarea, în acest sens, a comportamentului întreprinderilor (Hotărârea Musique Diffusion française și alții/Comisia, punctul 73 de mai sus, punctul 105, și Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctul 170).

296    Or, operatorii nu pot plasa o încredere legitimă în menținerea unei situații existente care poate fi modificată de Comisie în cadrul puterii de apreciere de care dispune pentru aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE și, în general, cu ocazia definirii politicii în domeniul concurenței (a se vedea Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctele 171 și 172 și jurisprudența citată).

297    Mai exact, întreprinderile implicate într‑o procedură administrativă care poate determina aplicarea unei amenzi nu pot avea o încredere legitimă cu privire la faptul că Comisia nu va depăși nivelul amenzilor practicat anterior și nici cu privire la o anumită metodă de calcul al acestora din urmă (Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctul 228).

298    În consecință, întreprinderile respective trebuie să ia în considerare posibilitatea ca, în orice moment, Comisia să decidă majorarea nivelului cuantumului amenzilor în raport cu cel aplicat în trecut. Acest lucru este valabil nu numai atunci când Comisia majorează nivelul cuantumului amenzilor, aplicând amenzi în cadrul unor decizii individuale, ci și atunci când această majorare se efectuează prin aplicarea, în diverse cauze, a unor reguli de conduită cu o aplicabilitate generală precum orientările (Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctele 229 și 230).

299    Prin urmare, înlocuirea Liniilor directoare din 1998 printr‑o metodă nouă de calculare a amenzilor, cuprinsă în Orientările din 2006, chiar dacă se presupune că a avut un efect agravant în privința cuantumului amenzilor aplicate, era previzibilă în mod rezonabil pentru participanții la înțelegere având în vedere perioada în care aceasta a fost pusă în aplicare. Așadar, prin aplicarea Orientărilor din 2006 în decizia atacată unor încălcări săvârșite înainte de adoptarea lor, Comisia nu a încălcat nici principiul neretroactivității, nici principiul protecției încrederii legitime (a se vedea în acest sens Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctele 231 și 232).

300    În sfârșit, trebuie arătat că interpretarea reclamantei privind principiul autolimitării puterii de apreciere a Comisiei prin adoptarea orientărilor este contrară acestei jurisprudențe. Astfel, dacă Comisia ar avea obligația să aplice aceste orientări în vigoare în perioada în care a fost săvârșită încălcarea, în speță de 13 ani, o asemenea constrângere ar goli de conținut dreptul Comisiei, recunoscut de jurisprudența citată la punctul 294 de mai sus, de adaptare a metodelor de calculare a cuantumului amenzii, în vederea îndeplinirii obligației sale de aplicare eficientă a normelor de concurență ale Uniunii.

301    Această analiză nu poate fi compromisă prin argumentele reclamantei întemeiate pe Hotărârea Tribunalului din 3 aprilie 2003, Royal Philips Electronics/Comisia (T‑119/02, Rec., p. II‑1433). Din cuprinsul punctului 242 din hotărârea menționată, reclamanta deduce că, „[d]upă cum liniile directoare se adresează actorilor juridici și creează o stare de încredere imputabilă Comisiei, acestea au o funcție de garantare”. Or, fragmentul din hotărârea în discuție, la care reclamanta face trimitere, nu menționează nici încrederea legitimă, nici funcția de garantare, deoarece se limitează să indice că Comunicarea Comisiei privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului și în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 447/98 al Comisiei (JO 2001, C 68, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 3) „nu este lipsită de orice obligație legală constrângătoare” și că, „[a]stfel, Comisia este ținută de comunicările pe care le adoptă în materia controlului concentrărilor, în măsura în care acestea nu se îndepărtează de la normele tratatului și ale Regulamentului nr. 4064/89”.

302    În orice caz, trebuie să se sublinieze că, în materia concentrărilor, părțile pot propune angajamente în vederea asigurării compatibilității concentrării cu piața internă și, în consecință, pentru a permite Comisiei să autorizeze concentrarea. Prin urmare, rolul comunicării menționate la punctul 301 de mai sus este de a orienta întreprinderile, care acționează cu bună‑credință și care nu au săvârșit nicio încălcare, în privința angajamentelor care urmează a fi propuse pentru a obține un rezultat pozitiv la capătul procedurii administrative desfășurate de Comisie. Astfel, situația acestor întreprinderi nu poate fi asimilată situației întreprinderilor care au participat la o înțelegere interzisă în mod expres la articolul 81 CE.

303    De asemenea, trebuie subliniat că obiectivul orientărilor în materia calculării cuantumului amenzilor este de a asigura transparența și caracterul obiectiv și nediscriminatoriu al sancțiunilor pecuniare aplicate în deciziile Comisiei, fără a reduce însă caracterul disuasiv al acțiunii sale.

304    Or, spre deosebire de dreptul penal, în domeniul dreptului concurenței, atât beneficiile, cât și sancțiunile pentru activitățile nelegale sunt pur pecuniare, precum motivarea autorilor încălcărilor, care urmează, de altfel, o logică economică în acțiunile lor. Prin urmare, caracterul previzibil mai mult sau mai puțin precis al cuantumului amenzii care va fi aplicată din cauza participării la o înțelegere nelegală ar avea efecte puternic prejudiciabile asupra eficacității politicii Uniunii în domeniul concurenței, întrucât întreprinderile care săvârșesc încălcări ar putea să compare direct costurile și beneficiile activităților lor nelegale, precum și să ia în considerare șansele descoperirii, încercând astfel să asigure caracterul profitabil al activităților respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Degussa/Comisia, punctul 220 de mai sus, punctul 83, Hotărârea Schunk și Schunk Kohlenstoff‑Technik/Comisia, punctul 220 de mai sus, punctul 45).

305    Având în vedere cele de mai sus, prezenta critică trebuie respinsă.

 Cu privire la încălcarea principiului proporționalității și la eroarea de apreciere, ca urmare a stabilirii unui coeficient de 17 % atât pentru gravitatea încălcării, cât și pentru descurajare

306    În decizia atacată, după ce a definit în considerentul (651) sfera geografică a încălcării, sub titlul „Concluzii privind gravitatea” Comisia a consacrat considerentul (653) chestiunii gravității încălcării:

„[…]

(651)       În ceea ce privește sfera geografică, încălcarea a acoperit ansamblul SEE, ținând seama de faptul că întreprinderile în cauză au vândut [ceară de parafină] în toate țările SEE. […]

(653)       Ținând seama de împrejurările proprii ale cauzei, de criteriile dezbătute anterior referitoare la natura încălcării și la sfera geografică, proporția valorii vânzărilor care va fi luată în considerare în cazul Eni și al H&R/Tudapetrol trebuie să fie de 17 %. S‑a demonstrat că în cazul ExxonMobil, MOL, Repsol, RWE, Sasol, Shell și Total, încălcarea unică și continuă a fost de asemenea caracterizată prin alocarea clienților și/sau împărțirea piețelor. Împărțirea piețelor și alocarea clienților se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave aduse concurenței, întrucât aceste practici determină reducerea sau eliminarea concurenței pe anumite piețe sau pentru anumiți clienți. […] Având în vedere această gravitate suplimentară, proporția valorii vânzărilor care va fi luată în considerare în cazul ExxonMobil, MOL, Repsol, RWE, Sasol, Shell și Total trebuie să fie de 18 %. […]”

307    Reclamanta susține că Comisia a încălcat principiul proporționalității și a săvârșit o eroare de apreciere prin faptul că a reținut, în ceea ce privește componenta principală a încălcării, un coeficient de 17 % atât pentru gravitatea încălcării, având în vedere punctul 21 din Orientările din 2006, cât și pentru descurajare, având în vedere punctul 25 din aceste orientări. Astfel, coeficientul reținut în privința întreprinderilor care au participat și la componenta încălcării privind împărțirea piețelor și a clienților ar fi de doar 18 %. Diferența de gravitate nu ar fi reflectată în mod proporțional de o diferență de doar 1 %. Astfel, reclamanta solicită, în esență, Tribunalului majorarea diferenței dintre coeficienții de 17 % și 18 %, prin reducerea primului, cu alte cuvinte coeficientul aplicat valorii vânzărilor întreprinderilor care, precum reclamanta, au participat doar la componenta principală a încălcării.

308    Potrivit jurisprudenței, din articolul 49 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reiese că pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiunea săvârșită și că, în temeiul articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, pentru stabilirea cuantumului amenzii trebuie luate în considerare gravitatea încălcării și durata acesteia. Principiile proporționalității și adecvării pedepsei prevăd de asemenea că cuantumul amenzii aplicate trebuie să fie proporțional cu gravitatea și cu durata încălcării (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2001, Tate & Lyle și alții/Comisia, T‑202/98, T‑204/98 și T‑207/98, Rec., p. II‑2035, punctul 106, și Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2006, Jungbunzlauer/Comisia, T‑43/02, Rec., p. II‑3435, punctul 226).

309    În special, principiul proporționalității presupune că amenda trebuie stabilită de Comisie proporțional cu elementele luate în considerare pentru a se aprecia gravitatea încălcării și că, în această privință, Comisia trebuie să aplice aceste elemente în mod coerent și justificat din punct de vedere obiectiv (Hotărârea Jungbunzlauer/Comisia, punctul 308 de mai sus, punctele 226-228, și Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2010, Amann & Söhne și Cousin Filterie/Comisia, T‑446/05, Rep., p. II‑1255, punctul 171).

310    În plus, potrivit jurisprudenței, la stabilirea cuantumului amenzii trebuie să se țină seama de elemente obiective precum conținutul și durata comportamentelor anticoncurențiale, numărul și intensitatea acestora, întinderea pieței afectate și atingerea adusă ordinii publice economice. Analiza trebuie să ia în considerare și importanța relativă și cota de piață a întreprinderilor responsabile, precum și o eventuală încălcare repetată. Din rațiuni de transparență, Comisia a adoptat Orientările din 2006, în care precizează în ce mod va lua în considerare anumite circumstanțe ale încălcării și consecințele care vor putea fi deduse din acestea în ceea ce privește cuantumul amenzii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, Rep., p. I‑13090, punctele 57-59).

311    Trebuie subliniat că metoda de calculare a cuantumului amenzilor și rolul diferitor elemente luate în considerare, astfel cum sunt prevăzute în Orientările din 2006, nu sunt contestate de reclamantă în cadrul prezentului motiv.

312    În primul rând, în ceea ce privește prezenta cauză, trebuie arătat, după cum se prevede la punctul 23 din Orientările din 2006, că acordurile și practicile concertate privind stabilirea prețurilor care fac parte, ca în speță, din componenta principală a încălcării se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței. Prin urmare, potrivit punctelor 21 și 23 din Orientările din 2006, coeficientul care reflectă gravitatea încălcării trebuie stabilit în partea superioară a intervalului cuprins între 0 % și 30 %. Mai mult, în speță, acordurile și practicile concertate privind stabilirea prețurilor priveau toate țările SEE, împrejurare care este de asemenea pertinentă potrivit punctului 22 din Orientările din 2006 [considerentele (651) și (653) ale deciziei atacate].

313    Având în vedere aceste elemente, Comisia nu săvârșit nicio eroare de apreciere prin faptul că a reținut un coeficient de 17 % pentru gravitatea încălcării în ceea ce privește componenta principală a acesteia, constând „în acorduri sau practici concertate referitoare la stabilirea prețurilor [și] la schimbul și la divulgarea unor informații sensibile din punct de vedere comercial” privind ceara de parafină. Aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce privește stabilirea cuantumului care trebuie adăugat pentru descurajare, potrivit punctului 25 din Orientările din 2006, cunoscut sub numele „taxă de intrare”. Mai mult, Comisia a indicat legăturile dintre factorii pertinenți luați în considerare pentru gravitatea încălcării și coeficientul reținut.

314    Trebuie să se adauge că stabilirea coeficientului în discuție la 17 % este justificată și având în vedere criteriile de apreciere reținute de jurisprudența citată la punctul 307 de mai sus.

315    Rezultă că, prin stabilirea cotei în discuție la 17 %, Comisia nici nu a săvârșit o eroare de apreciere, nici nu a încălcat principiul proporționalității.

316    În al doilea rând, trebuie examinate argumentele reclamantei potrivit cărora diferența dintre coeficientul reținut pentru componenta principală a încălcării și cel reținut pentru primele două componente, care este de 1 %, nu reflectă diferența de gravitate care constă în luarea în considerare a participării la o împărțire a clienților și a piețelor.

317    În această privință, trebuie subliniat că, astfel cum reiese din considerentele (240) și (248) ale deciziei atacate, acordurile constând în împărțirea piețelor sau a clientelei au fost sporadice în cursul reuniunilor tehnice în comparație cu acordurile sau practicile concertate privind stabilirea prețurilor cerii de parafină. Mai mult, potrivit declarațiilor independente date de întreprinderi care au participat de asemenea la înțelegere (a se vedea punctul 153 de mai sus), în reuniunile tehnice a fost inclusă întotdeauna o discuție referitoare la nivelurile prețurilor aplicate de participanți, aceste reuniuni privind în general stabilirea prețurilor.

318    În plus, potrivit considerentului (267) al deciziei atacate, obiectivul ilicit și sancționat urmărit de participanții la o încălcare unică și continuă în speță a constat în reducerea sau în eliminarea presiunii concurențiale, cu scopul final de a realiza beneficii mai mari și, în ultimul rând, de a stabiliza, chiar de a crește aceste beneficii. Desigur, a doua componentă a încălcării putea agrava efectele nocive ale acesteia în privința clienților și a piețelor afectate. Cu toate acestea, ea nu a vizat un obiectiv anticoncurențial care ar fi putut fi separat în mod clar de cel aferent componentei principale a încălcării, din moment ce erau avute în vedere aceleași produse și chiar aceeași piață geografică, iar în ultimă analiză, împărțirea piețelor și a clienților a servit deopotrivă scopului de a atinge niveluri de prețuri supraconcurențiale, la fel ca practicile privind stabilirea prețurilor.

319    Prin urmare, Comisia nici nu a săvârșit o eroare de apreciere, nici nu a încălcat principiul proporționalității prin faptul că a reținut pentru gravitatea încălcării, pe de o parte, și pentru descurajare, potrivit punctului 25 din Orientările din 2006, pe de altă parte, o proporție de 17 % din valoarea vânzărilor în ceea ce privea întreprinderile care au participat doar la componenta principală a încălcării și de 18 % din valoarea vânzărilor în ceea ce privea întreprinderile care au participat și la a doua componentă a încălcării.

320    În definitiv, întrucât a fost sesizat de asemenea cu titlu subsidiar cu o cerere de reducere a cuantumului amenzii, Tribunalul consideră, în exercitarea competenței sale de fond, că luarea în considerare a unei proporții de 17 % din valoarea vânzărilor realizate de întreprinderile care au participat numai la componenta principală a încălcării reflectă gravitatea încălcării în mod adecvat, astfel cum impun articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 și jurisprudența citată la punctul 308 de mai sus.

321    În consecință, această critică trebuie respinsă.

 Cu privire la pretinsul caracter disproporționat și discriminatoriu al cuantumului de bază având în vedere dimensiunea grupului H&R

322    Reclamanta consideră că amenda care i‑a fost aplicată este disproporționată și discriminatorie în raport cu dimensiunea acesteia, în comparație cu amenzile aplicate altor întreprinderi participante la încălcare. Potrivit reclamantei, cuantumul de bază adaptat reținut în sarcina ExxonMobil reprezintă doar aproximativ 0,04 % din cifra de afaceri totală realizată de acest grup în anul 2007, în timp ce, în cazul grupului H&R, această cotă este de 2,5 %.

323    Potrivit jurisprudenței, principiul egalității de tratament este încălcat doar atunci când situații comparabile sunt tratate în mod diferit sau când situații diferite sunt tratate în același mod, cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea Curții din 13 decembrie 1984, Sermide, 106/83, Rec., p. 4209, punctul 28, și Hotărârea Tribunalului din 4 iulie 2006, Hoek Loos/Comisia, T‑304/02, Rec., p. II‑1887, punctul 96).

324    În plus, potrivit jurisprudenței citate la punctul 308 de mai sus, din articolul 49 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale reiese că pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiunea săvârșită și că, în temeiul articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, pentru stabilirea cuantumului amenzii trebuie luate în considerare gravitatea încălcării și durata acesteia. Principiile proporționalității și adecvării pedepsei prevăd de asemenea că cuantumul amenzii aplicate trebuie să fie proporțional cu gravitatea și cu durata încălcării.

325    În special, potrivit jurisprudenței citate la punctul 309 de mai sus, principiul proporționalității presupune că amenda trebuie stabilită de Comisie proporțional cu elementele luate în considerare pentru a se aprecia gravitatea încălcării și că, în această privință, Comisia trebuie să aplice aceste elemente în mod coerent și justificat din punct de vedere obiectiv.

326    În plus, potrivit jurisprudenței, în vederea determinării cuantumului amenzii, este permis să se țină seama atât de cifra de afaceri globală a întreprinderii, care reprezintă o indicație, chiar dacă aproximativă și imperfectă, privind dimensiunea și puterea sa economică, cât și de partea din această cifră care provine din vânzarea mărfurilor care fac obiectul încălcării și care este, așadar, de natură să dea o indicație privind amploarea acesteia. Nu trebuie atribuită nici uneia, nici celeilalte dintre aceste cifre de afaceri o importanță disproporționată față de celelalte elemente de apreciere și, în consecință, stabilirea cuantumului unei amenzi adecvate nu poate fi rezultatul unui simplu calcul bazat pe cifra de afaceri globală. Această situație se regăsește în special atunci când mărfurile în cauză nu reprezintă decât un mic procent din această cifră (a se vedea Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 40 de mai sus, punctul 243, și Hotărârea Curții din 18 mai 2006, Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, C‑397/03 P, Rec., p. I‑4429, punctul 100).

327    În schimb, dreptul Uniunii nu cuprinde niciun principiu de aplicabilitate generală potrivit căruia sancțiunea trebuie să fie proporțională cu importanța întreprinderii pe piața produselor care fac obiectul încălcării (a se vedea prin analogie Hotărârea Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, punctul 326 de mai sus, punctul 101).

328    Trebuie amintit deopotrivă că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 310 de mai sus, din rațiuni de transparență, Comisia a adoptat Orientările din 2006, în care precizează în ce mod va lua în considerare anumite circumstanțe ale încălcării și consecințele care vor putea fi deduse din acestea în ceea ce privește cuantumul amenzii, inclusiv cifra de afaceri totală a întreprinderii în cauză și valoarea vânzărilor realizate pe piața care a făcut obiectul cartelului.

329    În plus, trebuie să se sublinieze că metoda de calcul prevăzută în Orientările din 2006 și rolul diferitor elemente luate în considerare nu sunt contestate de reclamantă în cadrul prezentei critici.

330    În speță, 17 % din valoarea vânzărilor grupului H&R și 18 % din valoarea vânzărilor grupului ExxonMobil pe piețele care au făcut obiectul cartelului au fost luate în considerare, fiecare, la calcularea cuantumului de bază al amenzii. Mai mult, Comisia a stabilit un coeficient multiplicator de 2 din cauza cifrei de afaceri totale ridicate a ExxonMobil și din cauza procentului scăzut al valorii vânzărilor sale pe piețele care au făcut obiectul cartelului în raport cu cifra de afaceri respectivă, pentru a asigura un efect disuasiv adecvat, potrivit punctului 30 din Orientările din 2006. Pe de altă parte, în cazul fiecărei întreprinderi participante la încălcare, Comisia a verificat dacă acest cuantum total al amenzii nu depășea 10 % din cifra sa de afaceri, după cum impune articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

331    Rezultă că, în mai multe etape ale calculării cuantumului amenzii, Comisia a luat în considerare diferențele dintre situația ExxonMobil și situația reclamantei, rezervându‑le un tratament diferențiat în privința acestor chestiuni.

332    De asemenea, Comisia a respectat propriile orientări și jurisprudența aplicabilă, potrivit căreia îi este permis să țină seama atât de cifra de afaceri globală a întreprinderii, cât și de partea din valoarea vânzărilor care provine din vânzarea mărfurilor care fac obiectul încălcării. În decizia atacată, Comisia a aplicat elementele pertinente în această privință în mod coerent și justificat din punct de vedere obiectiv.

333    În sfârșit, trebuie să se adauge că diferența de cote dintre cuantumul de bază și cifra de afaceri totală a grupului, în ceea ce privește ExxonMobil și H&R, este consecința singurului fapt că veniturile din produsele care aparțin pieței care a făcut obiectul încălcării reprezintă în cifra de afaceri a ExxonMobil un procent incomparabil mai scăzut decât în cazul H&R. Or, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că cuantumul amenzii este disproporționat sau discriminatoriu alegând în mod arbitrar o informație care urmează a fi luată în considerare la calcularea cuantumului amenzii și o valoare intermediară a calculului respectiv care nu sunt în legătură directă cu una sau cu cealaltă, nici potrivit Orientărilor din 2006, nici potrivit jurisprudenței.

334    Prin urmare, prezenta critică, întemeiată pe încălcarea principiului egalității de tratament și pe caracterul disproporționat al cuantumului amenzii aplicate reclamantei, trebuie respinsă.

335    În definitiv, întrucât a fost sesizat tot cu titlu subsidiar cu o cerere de reducere a cuantumului amenzii, Tribunalul consideră în exercitarea competenței sale de fond că, având în vederea gravitatea și durata încălcării săvârșite, cuantumul amenzii aplicate reclamantei este adecvat.

336    Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la critica invocată de reclamantă în ședință, referitoare la unitatea economică dintre aceasta și celelalte societăți din grupul H&R

337    În ședință, reclamanta a susținut că Comisia nu a stabilit existența unei unități economice între aceasta și societatea H&R Wax Company Vertrieb. Decizia atacată ar fi insuficient motivată în această privință. În plus, reclamanta a susținut și că nici Tribunalul nu a definit grupul H&R în întrebările scrise și orale.

338    Mai întâi, trebuie să se observe că, la punctele 26 și 28 din comunicarea privind obiecțiunile, Comisia a definit în mod clar perimetrul grupului H&R care corespunde întreprinderii H&R. În lipsa unei contestări din partea reclamantei, această prezentare a fost reluată în considerentele (22) și (24) ale deciziei atacate (a se vedea punctul 13 de mai sus). În cererea introductivă și în replică, reclamanta nu a criticat această definiție a grupului H&R. Mai mult, la punctul 14 din cererea introductivă, reclamanta însăși a menționat că era „parte a unității economice [Hansen & Rosenthal]” și și‑a construit argumentația referitoare la primul motiv în acest sens. Or, Hansen & Rosenthal este societatea‑mamă de bază a H&R, potrivit considerentului (24) al deciziei atacate.

339    În primul rând, trebuie amintit că din dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) coroborate cu dispozițiile articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură rezultă că cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate și că invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.

340    Prin urmare, noua critică invocată de reclamantă și întemeiată pe temeinicia constatării unei unități economice între aceasta și Hansen & Rosenthal, prezentată în ședință, este inadmisibilă.

341    În al doilea rând, trebuie amintit că obligația de motivare prevăzută la articolul 253 CE constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. Încălcarea articolului 253 CE, care vizează o nemotivare sau o insuficiență de motivare, este de domeniul încălcării normelor fundamentale de procedură, în sensul articolului 230 CE, și constituie un motiv de ordine publică care trebuie invocat de instanța Uniunii (a se vedea jurisprudența citată la punctul 42 de mai sus).

342    Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, motivarea unei decizii individuale trebuie să menționeze, în mod clar și neechivoc, raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă aceasta respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul în care acest act a fost adoptat (Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 42 de mai sus, punctul 63).

343    În speță, Tribunalul consideră că motivele pentru care Comisia a inclus reclamanta în grupul H&R reies în mod clar din considerentele (22) și (24) ale deciziei atacate. În plus, trebuie să se arate că, în prezenta cauză, nu a fost vorba despre o stabilire a răspunderii pentru încălcare în sarcina reclamantei ca urmare a participării unei alte societăți din grupul H&R la înțelegerea în discuție, ci despre o participare directă a reclamantei prin intermediul prezenței unuia dintre salariații săi la reuniunile tehnice.

344    În definitiv, în ceea ce privește calcularea valorii vânzărilor grupului H&R, trebuie să se sublinieze că Comisia a luat în considerare cifra de afaceri externă a grupului la cererea expresă a reclamantei, astfel cum reiese din corespondența dintre aceasta și Comisie pe parcursul procedurii administrative. Potrivit datelor furnizate de reclamantă, această cifră de afaceri externă includea și cifra de afaceri realizată de Hansen & Rosenthal, și pe cea a filialei sale H&R Wax Company Vertrieb, care dețin o participație indirectă la capitalul reclamantei și care au fost incluse în grupul H&R, fără ca aceasta să fi fost contestată de reclamantă în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile sau în înscrisurile sale prezentate Tribunalului.

345    În consecință, Tribunalul este pe deplin în măsură să înțeleagă motivele demersului Comisiei pe baza textului deciziei atacate și pe baza contextului adoptării acesteia, astfel încât nu este necesară invocarea din oficiu a unei încălcări a obligației de motivare.

346    În al treilea rând, în ceea ce privește pretinsa lipsă a definiției grupului H&R în cadrul procedurii în fața Tribunalului, trebuie amintit că decizia atacată definește acest termen în considerentele (22) și (24) și că reclamanta însăși utilizează în același sens expresia „grupul H&R” în special la punctul 68 din cererea introductivă. În lipsa contestării de către reclamantă a acestei definiții a grupului H&R și ca urmare a utilizării coerente de către părțile la procedura scrisă a termenului „grupul H&R”, Tribunalul a reluat aceeași definiție în raportul de ședință. În plus, deși este adevărat că reclamanta utilizează frecvent „H&R” într‑un sens care corespunde „Hansen & Rosenthal KG”, nu este mai puțin adevărat că Tribunalul a definit „H&R” în raportul de ședință în mod identic cu cel cuprins la punctul 2 de mai sus.

347    Prin urmare, critica invocată în ședință trebuie de asemenea respinsă.

348    Având în vedere cele de mai sus, acțiunea, în măsura în care prin intermediul acesteia se solicită anularea deciziei atacate, trebuie respinsă.

349    În ceea ce privește exercitarea competenței sale de fond, Tribunalul concluzionează că reclamanta nu a demonstrat nicio eroare și nicio neregularitate cuprinsă în decizia atacată care ar justifica reducerea cuantumului amenzii. Tribunalul consideră de asemenea că, având în vedere toate împrejurările speței, în special gravitatea și durata încălcării săvârșite de reclamantă, cuantumul amenzii aplicate acesteia este adecvat.

350    Având în vedere toate considerațiile de mai sus, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

351    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, conform concluziilor Comisiei.

352    În plus, potrivit articolului 90 litera (a) din Regulamentul de procedură, în cazul în care Tribunalul a efectuat cheltuieli care ar fi putut fi evitate, acesta poate să oblige partea care le‑a provocat la restituirea acestora. În speță, astfel cum s‑a arătat în special la punctul 262 de mai sus, reclamanta a dat răspunsuri inexacte și imprecise la întrebările scrise ale Tribunalului. Comportamentul reclamantei a făcut sensibil mai complexă examinarea prezentei cauze, situație care a îngreunat inutil sarcina Tribunalului, obligându‑l să îndeplinească sarcini evitabile. Prin urmare, reclamanta trebuie obligată să ramburseze casieriei Tribunalului suma de 10 000 de euro.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      H&R ChemPharm GmbH suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)      Obligă H&R ChemPharm să ramburseze Tribunalului suma de 10 000 de euro în temeiul articolului 90 litera (a) din Regulamentul de procedură.

Czúcz Labucka Gratsias

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 decembrie 2014.

Semnături

Cuprins

Situația de fapt

1.  Procedura administrativă și adoptarea deciziei atacate

2.  Legăturile dintre grupul H&R și Tudapetrol

Procedura și concluziile părților

În drept

1.  Cu privire la cererea de retragere a unui document din dosar

2.  Cu privire la fond

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcări ale articolelor 81 CE și 253 CE, precum și ale dreptului la apărare, ca urmare a motivării pretins nediferențiate a deciziei atacate

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o încălcare a articolelor 81 CE și 253 CE

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 81 CE, ca urmare a inexistenței vreunei dovezi a unei încălcări săvârșite de reclamantă

Cu privire la primul aspect, privind inexistența probelor care demonstrează răspunderea directă a reclamantei

–  Cu privire la noțiunile de acord și de practică concertată

–  Cu privire la principiile de apreciere a probelor

–  Cu privire la decizia atacată

–  Cu privire la imputarea în sarcina H&R ChemPharm a prezenței domnului G. la reuniunile tehnice

–  Cu privire la propunerea de probe a reclamantei

–  Analiză globală a probelor care susțin existența unei încălcări săvârșite de reclamantă

–  Cu privire la data la care a început participarea reclamantei la încălcare

–  Cu privire la argumentele reclamantei privind anumite reuniuni tehnice specifice

Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de calcul în ceea ce privește stabilirea valorii vânzărilor

Observații preliminare

Cu privire la cifra de afaceri reținută pentru anii 2002 și 2003

Cu privire la calculul cifrei de afaceri din anul 2004 și la luarea în considerare a „societăților din străinătate” și a H&R ESP International

–  Cu privire la includerea, în calculul valorii vânzărilor, a vânzărilor efectuate de „societățile din străinătate” și de H&R Sales, achiziționate în anul 2004

–  Cu privire la majorarea mediei valorii vânzărilor în perioada de referință prin luarea în considerare a cifrei de afaceri realizate de societățile achiziționate în anul 2004

–  Cu privire la pretinsa dublă luare în considerare a cifrei de afaceri a „societăților din străinătate”

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcări ale articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 ca urmare a unor erori de apreciere care afectează calculul cuantumului amenzii

Cu privire la aplicarea Orientărilor din 2006

Cu privire la încălcarea principiului proporționalității și la eroarea de apreciere, ca urmare a stabilirii unui coeficient de 17 % atât pentru gravitatea încălcării, cât și pentru descurajare

Cu privire la pretinsul caracter disproporționat și discriminatoriu al cuantumului de bază având în vedere dimensiunea grupului H&R

Cu privire la critica invocată de reclamantă în ședință, referitoare la unitatea economică dintre aceasta și celelalte societăți din grupul H&R

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: germana.