Language of document :

Acțiune introdusă la 15 decembrie 2008 - Tudapetrol Mineralölerzeugnisse Nils Hansen/Comisia

(Cauza T-550/08)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Tudapetrol Mineralölerzeugnisse Nils Hansen KG (Hamburg, Germania) (reprezentanți: U. Itzen și J. Ziebarth, avocați)

Pârâtă: Comisia Comunităților Europene

Concluziile reclamantei

Anularea deciziei atacate, în măsura în care o privește pe reclamantă;

în subsidiar, reducerea, într-o măsură rezonabilă, a cuantumului amenzii aplicate reclamantei prin decizia atacată;

obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta contestă Decizia C (2008) 5476 final a Comisiei din 1 octombrie 2008 în Cazul COMP/39.181 - Ceară de lumânări, prin care pârâta a stabilit că anumite întreprinderi, printre care și reclamanta, au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European prin participarea la o înțelegere continuă și/sau la o practică concertată continuă în sectorul cerii de parafină.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.

Prin intermediul primului motiv, reclamanta critică încălcarea obligației de motivare, prevăzută la articolul 253 CE, și a dreptului la apărare întrucât, prin aprecierea probelor administrate în decizia atacată, Comisia nu a evidențiat în mod concret care sunt comportamentele care trebuie luate în considerare. Administrarea la modul general a probelor de către Comisie privește, în afară de reclamantă, și alte societăți ale căror comportamente nu trebuiau luate în considerare. Având în vedere lipsa de claritate a administrării probelor, rezultă o încălcare a dreptului la apărare, deoarece Comisia are obligația să arate în mod clar și neechivoc care sunt comportamentele întreprinderilor trebuie care luate în considerare și care sunt consecințele decurg din acestea.

În continuare, reclamanta susține că nu a participat la nicio încălcare a articolului 81 CE. Comisia ar fi administrat probele fără respectarea cerințelor legale nu numai sub aspect formal, ci a recurs și la o examinare materială subsidiară a probelor astfel încât, în privința reclamantei, nu a demonstrat nicio încălcare. Diversele reuniuni invocate și documentele avute în vedere în această privință în cadrul administrării probelor nu permit să se concluzioneze că reclamanta a participat la o înțelegere. În special, nu se poate concluziona în acest sens dacă se ține seama de faptul că, de la început, reclamantei i s-a imputat o încălcare de mai mică importanță. Or, în cadrul administrării probelor, această împrejurare nu ar fi fost luată în considerare, ci, dimpotrivă, ar exista probe care ar demonstra eventuale încălcări din partea terților la care reclamanta nu a participat și care au fost reținute în defavoarea reclamantei.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta invocă prescripția. Reclamanta cedase deja de la începutul anului 2000 activitatea de vânzare către o altă societate, astfel încât, în privința reclamantei, primele măsuri din primăvara anului 2005 care au întrerupt prescripția nu mai pot determina sancționarea unei încălcări anterioare.

____________