ORDONANȚA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

8 iulie 2010

Cauza T‑166/09 P

Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Ordonanță de trimitere — Decizie care nu poate fi atacată cu recurs — Acțiune în despăgubire — Procedură precontencioasă — Vicii de procedură — Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 18 februarie 2009, Marcuccio/Comisia (F‑70/07, RepFP, p. I‑A‑1‑31 și II‑A‑1‑135), și având ca obiect anularea acestei ordonanțe

Decizia: Respinge recursul. Domnul Luigi Marcuccio suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul ordonanței

1.      Recurs — Obiect — Anulare a unei ordonanțe a Tribunalului Funcției Publice prin care acesta își declină competența în favoarea Curții de Justiție sau a Tribunalului — Inadmisibilitate

(Statutul Curții de Justiție, anexa I art. 9 primul și al doilea paragraf)

2.      Funcționari — Acțiune — Acțiune în despăgubire — Procedură precontencioasă — Desfășurare diferită în cazul sau în lipsa unui act care lezează

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

3.      Procedură — Cerere de sesizare a instanței — Cerințe de formă

[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

1.      Condițiile prevăzute la articolul 9 primul și al doilea paragraf din anexa I la Statutul Curții de Justiție, referitoare la deciziile care pot fi atacate cu recurs, nu sunt îndeplinite atunci când Tribunalul Funcției Publice nu constată că instanțele Uniunii Europene nu sunt competente, ci trimite cauza Tribunalului în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din anexa I la Statutul Curții. O astfel de trimitere nu este de natură să aducă atingere protecției jurisdicționale a părților în fața instanțelor Uniunii care, în orice caz, se vor pronunța cu privire la toate chestiunile invocate prin acțiune. Revine instanței la care a fost trimisă cauza sarcina de a aprecia propria competență și, dacă este cazul, de a trimite la rândul său cauza, în conformitate cu procedura special prevăzută în acest scop, la instanța de prim grad, care nu își mai poate declina competența. Acest mecanism special permite soluționarea problemelor de repartizare a competențelor între instanțele care compun Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca instituție. Din această perspectivă, și chiar dacă admitem că problema competenței jurisdicționale ar putea, dacă este cazul, să facă de asemenea obiectul unei dezbateri contradictorii între părți în fața Tribunalului, care urmează să se pronunțe asupra cauzei în urma trimiterii, continuarea procedurii de recurs într‑o astfel de cauză se dovedește a fi contrară sistemului prevăzut la anexa I la Statutul Curții, precum și bunei administrări a justiției. Aceasta ar duce la dublarea procedurii în măsura în care, în aceeași cauză, se vor afla pe rolul Tribunalului atât cauza care a făcut obiectul trimiterii, cât și recursul formulat împotriva deciziei de trimitere.

(a se vedea punctele 26‑30)

Trimitere la:

Tribunal: 4 septembrie 2008, Gualtieri/Comisia, T‑413/06 P, RepFP, p. I‑B‑1‑35 și II‑B‑1‑253, punctele 24, 25 și 27

2.      Pentru a respecta procedura precontencioasă prevăzută de statut, funcționarul care urmărește să obțină repararea prejudiciului pe care pretinde că l‑a suferit ca urmare a comportamentului culpabil avut în privința sa de instituția căreia îi aparține trebuie să formuleze o cerere, în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut. Eventuala respingere a acestei cereri va reprezenta o decizie care lezează funcționarul în cauză împotriva căreia acesta va putea formula o reclamație și numai după adoptarea unei decizii de respingere explicită sau implicită a acestei reclamații este posibilă introducerea unei acțiuni în despăgubire la instanțele Uniunii.

Este inadmisibilă o acțiune în despăgubire introdusă fără respectarea procedurii precontencioase în două etape prevăzute de statut, astfel cum a fost descrisă mai sus.

În schimb, în cazul în care funcționarul intenționează să conteste un act care îl lezează, acesta poate sesiza direct autoritatea împuternicită să facă numiri cu o reclamație și apoi, în cazul în care această reclamație este respinsă, poate introduce o acțiune la Tribunal. În urma respingerii unei reclamații formulate împotriva unui act care lezează, un funcționar poate formula o acțiune prin care solicită anularea actului care îl lezează, plata unei despăgubiri sau ambele.

(a se vedea punctele 45‑47)

Trimitere la:

Tribunal: 1 decembrie 1994, Schneider/Comisia, T‑54/92, RecFP, p. I‑A‑281 și II‑887, punctele 53 și 63; 5 decembrie 2006, Angelidis/Parlamentul European, T‑416/03, RecFP, p. I‑A‑2‑317 și II‑A‑2‑1607, punctele 130 și 131; 13 iulie 2006, Andrieu/Comisia, T‑285/04, RecFP, p. I‑A‑2‑161 și II‑A‑2‑275, punctul 132 și jurisprudența citată; 16 martie 2009, R/Comisia, T‑156/08 P, RepFP, p. I‑B‑1‑11 și II‑B‑1‑51, punctul 76

3.      Potrivit articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în conformitate cu articolul 53 primul paragraf din același statut, și articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea introductivă trebuie să cuprindă, printre altele, o expunere sumară a motivelor invocate. Aceasta trebuie să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea. Această expunere, chiar dacă este sumară, trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații.

Securitatea juridică și buna administrare a justiției impun, pentru ca o acțiune sau, mai concret, un motiv al unei acțiuni să fie admisibil, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază acesta să rezulte în mod coerent și comprehensibil din chiar textul cererii introductive. Tribunalul nu are obligația de a cerceta, în ansamblul elementelor invocate în susținerea unui prim motiv, dacă aceste elemente pot fi utilizate și în susținerea unui al doilea motiv.

(a se vedea punctul 76)

Trimitere la:

Tribunal: 9 iulie 2003, Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, T‑224/00, Rec., p. II‑2597, punctul 36; 27 septembrie 2006, Roquette Frères/Comisia, T‑322/01, Rec., p. II‑3137, punctele 208 și 209; 12 decembrie 2007, Italia/Comisia, T‑308/05, Rep., p. II‑5089, punctele 71 și 72