CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ATHANASIOS RANTOS
prezentate la 16 noiembrie 2023(1)
Cauza C‑671/22
T GmbH
împotriva
Bezirkshautpmannschaft Spittal an der Drau
[cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria)]
„Trimitere preliminară – Mediu – Politica Uniunii în domeniul apei – Directiva 2000/60/CE – Articolul 4 alineatul (1) litera (a) – Obiective de mediu referitoare la apele de suprafață – Obligația statelor membre de a nu autoriza un proiect care poate cauza o deteriorare a stării unui corp de apă – Anexa V punctul 1.2.2 – Clasificarea stării ecologice a elementului calitativ biologic «faună piscicolă»”
Introducere
1. Cererea de decizie preliminară a fost formulată de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria) în cadrul unei acțiuni introduse de societatea T GmbH (denumită în continuare „reclamanta”) ca urmare a respingerii cererii prin care a solicitat acordarea autorizației de construire a unui hangar pentru ambarcațiuni pe un lac situat în landul Carintia (Austria), pentru motivul că starea apelor acestui lac nu părea să îndeplinească condițiile impuse de dreptul Uniunii, din cauza gestionării defectuoase a resurselor halieutice.
2. În prezenta cauză vom avea sarcina să stabilim dacă, în vederea definirii stării ecologice a unui lac potrivit criteriilor indicate în tabelul 1.2.2 din anexa V la Directiva 2000/60/CE(2), trebuie să se țină seama numai de „impacturile antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice sau hidromorfologice”, cu excluderea altor efecte antropice.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3. Articolul 1 din Directiva 2000/60, intitulat „Obiectul”, prevede:
„Obiectul prezentei directive este de a stabili un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane, urmărind:
(a) prevenirea deteriorărilor ulterioare, conservarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și, în ceea ce privește necesitățile de apă ale acestora, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede care depind în mod direct de ecosistemele acvatice;
[…]”
4. Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
(1) «ape de suprafață» înseamnă apele interioare, cu excepția apelor subterane; apele de tranziție și apele de coastă și, în ceea ce privește starea chimică, apele teritoriale;
[…]
(10) «corp de apă de suprafață» înseamnă o parte distinctă și semnificativă a unei ape de suprafață, cum ar fi un lac, un rezervor, un curent de apă, un râu sau un canal, o parte a unui curent de apă, râu sau canal, o apă de tranziție sau un segment din apele de coastă;
[…]
(17) «starea unei ape de suprafață» este expresia generală a stării unui corp de apă de suprafață, determinată pe baza celei mai nefavorabile valori a stării sale ecologice și chimice;
(18) «starea bună a unei ape de suprafață» înseamnă starea unui corp de apă de suprafață, atunci când atât starea sa ecologică, cât și cea chimică sunt cel puțin «bune»;
[…]
(21) «stare ecologică» este expresia calității structurii și a funcționării ecosistemelor acvatice asociate apelor de suprafață, clasificată în conformitate cu anexa V;
(22) «stare ecologică bună» este starea unui corp de apă de suprafață, clasificată astfel în conformitate cu anexa V;
[…]”
5. Articolul 4 din directiva respectivă, intitulat „Obiective de mediu”, prevede:
„(1) La punerea în aplicare a programelor de măsuri prevăzute în planul de gestionare a districtului hidrografic:
(a) în ceea ce privește apele de suprafață
(i) statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață, sub rezerva aplicării alineatelor (6) și (7) și fără a aduce atingere alineatului (8);
(ii) statele membre protejează, îmbunătățesc și refac toate corpurile de apă de suprafață, sub rezerva aplicării punctului (iii) în ceea ce privește corpurile de apă artificiale și corpurile de apă puternic modificate cu scopul de a obține o stare bună a apelor de suprafață în termen de cel mult 15 ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în anexa V, sub rezerva aplicării prelungirilor determinate în conformitate cu alineatul (4) și a aplicării alineatelor (5), (6) și (7), fără a aduce atingere alineatului (8);
[…]”
6. Punctul 1.2 din anexa V la aceeași directivă, intitulat „Definiții normative ale clasificărilor stării ecologice”, prevede:
„Tabelul 1.2. Definiții generale pentru râuri, lacuri, ape de tranziție și ape de coastă
Textul de mai jos oferă o definiție generală a calității ecologice. În vederea clasificării, valorile elementelor calitative ale stării ecologice pentru fiecare categorie de apă de suprafață sunt cele indicate în tabelele 1.2.1-1.2.4 de mai jos.
Element | Stare foarte bună | Stare bună | Stare medie |
În general | Nu există modificări antropice ale valorilor elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice pentru tipul de corpuri de apă de suprafață sau acestea sunt foarte mici în comparație cu valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate. Valorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafață reflectă valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate și deformările indicate sunt nule sau foarte mici. Acestea sunt condiții și comunități specifice fiecărui tip. | Valorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafață reflectă un nivel de deformare redus în urma activității umane și care deviază extrem de puțin de la valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate. | Valorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafață reflectă un nivel moderat de abatere de la valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate. Valorile indică o deformare moderată care rezultă din activitatea umană și sunt mult mai deformate decât în cazul condițiilor de bună calitate. |
Apele care au o stare inferioară celei medii sunt clasificate ca având o calitate slabă sau foarte slabă.
Apele care prezintă modificări majore ale valorilor elementelor calitative biologice pentru tipul de corpuri de apă de suprafață și în cazul cărora comunitățile biologice relevante diferă substanțial față de cele asociate în mod normal cu tipul respectiv de corpuri de apă de suprafață în condiții neperturbate sunt clasificate ca având o calitate slabă.
Apele care prezintă modificări importante ale valorilor elementelor calitative biologice pentru tipul de corpuri de apă de suprafață și în cazul cărora lipsesc părți importante ale comunităților biologice relevante asociate în mod normal cu tipul de corp de apă de suprafață respectiv în condiții neperturbate sunt clasificate ca având o calitate foarte slabă.”
7. După definiția respectivă prevăzută la punctul 1.2 din Directiva 2000/60 urmează definițiile specifice ale „stărilor ecologice ale râurilor” (punctul 1.2.1), ale „lacurilor” (punctul 1.2.2), ale „apelor de tranziție” (punctul 1.2.3) și ale „apelor de coastă” (punctul 1.2.4)(3). În fiecare dintre aceste patru categorii, aprecierea stării ecologice se bazează pe trei elemente, și anume elementele calitative biologice, elementele calitative hidromorfologice și elementele calitative fizico‑chimice, fiecare dintre elementele calitative menționate cuprinzând o listă lungă de parametri.
8. În ceea ce privește în special lacurile tabelul 1.2.2 din anexa V la această directivă, intitulat „Definiții ale stărilor ecologice „foarte bună”, „bună” și „medie” ale lacurilor”, prevede:
„Elemente calitative biologice
Element | Stare foarte bună | Stare bună | Stare medie |
[…] | […] | […] | […] |
Fauna piscicolă | Compoziția și abundența speciilor corespund în totalitate sau aproape în totalitate condițiilor neperturbate. Toate speciile sensibile specifice acestui tip sunt prezente. Structurile pe vârste ale comunităților piscicole indică semne minore de modificări antropice și nu prezintă tulburări de reproducere sau de dezvoltare a unei anumite specii. | În comparație cu comunitățile specifice acestui tip, în compoziția și abundența speciilor există ușoare modificări datorate impacturilor antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice. Structurile pe vârste ale comunităților piscicole indică modificări datorate impacturilor antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice și, în câteva cazuri, prezintă tulburări de reproducere sau de dezvoltare a unei anumite specii, ducând chiar la lipsa unor categorii de vârstă. | Compoziția și abundența speciilor piscicole diferă moderat față de comunitățile specifice acestui tip din cauza impacturilor antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice. Structurile pe vârste ale comunităților piscicole indică modificări importante din cauza impacturilor antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice sau hidromorfologice, care duc la absența sau prezența extrem de redusă a unei proporții moderate din speciile specifice acestui tip. |
[…] | […] | […] | […] |
Elemente calitative hidromorfologice
Element | Stare foarte bună | Stare bună | Stare medie |
[…] | […] | […] | […] |
Elemente calitative fizico‑chimice
Element | Stare foarte bună | Stare bună | Stare medie |
[…] | […] | […] | […] |
[…]”
Dreptul austriac
9. Articolul 30a alineatul (1) din Wasserrechtsgesetz 1959 (Legea din 1959 privind protecția apelor) din 16 octombrie 1959(4), în versiunea sa din 22 noiembrie 2018(5), prevede în esență că apele de suprafață trebuie protejate, îmbunătățite și refăcute pentru a preveni deteriorarea stării lor. Obiectivul privind starea unei ape de suprafață este atins atunci când corpul de apă de suprafață se află cel puțin într‑o stare ecologică și într‑o stare chimică bună.
10. Articolul 104a alineatul (1) punctul 1 litera (b) din WRG prevede în esență că proiectele în cazul cărora, ca urmare a unor modificări ale caracteristicilor hidromorfologice ale unui corp de apă de suprafață sau a schimbării nivelului apei corpurilor de apă subterană, este probabil ca starea unui corp de apă de suprafață sau a unui corp de apă subterană să se deterioreze sunt, în orice caz, proiecte care pot avea impact asupra unor considerații de ordine publică.
11. Articolul 105 alineatul (1) din WRG stabilește în esență că o cerere de autorizare a unui proiect poate fi respinsă în interes public în special atunci când ar putea avea drept consecință o deteriorare majoră a stării ecologice a apelor sau când se constată o afectare substanțială a obiectivelor care decurg din alte dispoziții din legislația Uniunii.
Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții
12. La 7 noiembrie 2013, reclamanta a solicitat Bezirkshauptmannshaft Spittal an der Drau (autoritatea administrativă a districtului Spittal an der Drau, Austria) acordarea autorizației de construire a unui hangar pentru ambarcațiuni (denumit în continuare „proiectul”) pe lacul Weißensee, care este un corp de apă stătătoare de origine naturală cu o suprafață de 6,53 km², situat în landul Carintia (Austria) (denumit în continuare „lacul”).
13. Întrucât această cerere a fost respinsă prin decizia din 25 mai 2016, reclamanta a introdus o acțiune în fața Landesverwaltungsgericht Kärnten (Tribunalul Administrativ Regional din Carintia, Austria), care, prin hotărârea din 21 februarie 2020, a confirmat decizia de respingere. Potrivit tribunalului respectiv, calitatea faunei piscicole și, în consecință, starea generală a apelor de suprafață ale lacului erau „mediocre”, ca urmare a unei gestionări defectuoase a resurselor halieutice(6). Prin urmare, proiectul ar trebui să fie interzis, având în vedere obligațiile statului membru în cauză, în temeiul Directivei 2000/60, de a adopta măsuri pentru obținerea unei „stări bune” a apelor de suprafață și de a interzice orice măsură care poate împiedica acest lucru sau care nu ar fi destinată să contribuie la îmbunătățirea calității apelor respective(7).
14. În urma sesizării sale de către reclamantă, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă), instanța de trimitere, consideră că Directiva 2000/60 nu impune refuzul autorizării proiectelor „neutre” – și anume a proiectelor care nu contribuie la obținerea unei stări bune a apelor de suprafață, dacă ele nu determină deteriorarea stării corpurilor de apă –, ci doar refuzul autorizării unui proiect ale cărui efecte asupra stării corpurilor de apă în cauză nu sunt neglijabile.
15. Potrivit instanței de trimitere, este necesar, așadar, să se aprecieze dacă proiectul aduce atingere în mod semnificativ măsurilor prevăzute sau impuse pentru obținerea unei stări bune a apelor de suprafață(8), ceea ce ridică problema dacă starea ecologică a lacului trebuie să fie clasificată la un nivel inferior nivelului „bună”, ceea ce ar genera obligația de îmbunătățire în sensul Directivei 2000/60. În această privință, instanța menționată are îndoieli legate de aspectul dacă, în esență, un impact perturbator asupra faunei piscicole cauzat exclusiv de măsurile de gestionare a pescuitului, iar nu de impacturi antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice are efecte asupra clasificării stării calitative biologice a „faunei piscicole”, de la punctul 1.2.2 din anexa V la Directiva 2000/60, ca „foarte bună”, pe de o parte, și ca „bună” sau „medie”, pe de altă parte.
16. În acest context, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Punctul 1.2.2 din anexa V (Definiții ale stărilor ecologice «foarte bună», «bună» și «medie» a lacurilor) la [Directiva 2000/60] trebuie interpretat în sensul că «impacturile perturbatoare» din tabelul «Elemente calitative biologice», rândul «Fauna piscicolă», coloana «Stare foarte bună» vizează exclusiv impacturile antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice?
În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:
2) Dispoziția menționată trebuie interpretată în sensul că o abatere de la starea foarte bună a elementului calitativ biologic «faună piscicolă» ca urmare a unor impacturi perturbatoare, altele decât impacturile antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice, are drept consecință faptul că elementul calitativ biologic «faună piscicolă» nu poate fi clasificat nici într‑o «stare bună» sau într‑o «stare medie»?”
17. Reclamanta, guvernele austriac și irlandez, precum și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise.
Analiză
18. Prin intermediul celor două întrebări preliminare, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, pentru definirea stării ecologice a unui lac (ca „foarte bună”, „bună” și „medie”) în ceea ce privește elementul calitativ biologic „faună piscicolă” menționat în tabelul 1.2.2 din anexa V la Directiva 2000/60 (denumită în continuare „definirea stărilor ecologice ale faunei piscicole”), trebuie să se țină seama exclusiv de „impacturile antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice”, cu excluderea altor impacturi antropice, precum cele cauzate de măsurile de gestionare a resurselor halieutice(9).
19. Îndoielile acestei instanțe sunt legate de faptul că, în definirea stării ecologice a faunei piscicole ca „foarte bună”, acest tabel face referire în special la lipsa impacturilor perturbatoare antropice fără alte precizări, în timp ce, în definirea stării ecologice a faunei piscicole ca „bună” și „medie”, tabelul respectiv face referire în special la prezența, mai mult sau mai puțin importantă, a unor modificări din cauza impacturilor antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice sau hidromorfologice.
20. La punctele care urmează vom examina, după câteva reflecții introductive cu privire la pertinența întrebărilor preliminare, domeniul de aplicare al dispozițiilor în cauză, luând în considerare, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, atât termenii, cât și contextul lor, precum și obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte și, în speță, geneza acestei reglementări(10).
Observații introductive
21. Nu există nicio îndoială că impacturile măsurilor de gestionare a resurselor halieutice, precum repopularea unui lac cu specii neindigene de pești, constituie „impacturi antropice”, și anume impacturi cauzate de activități umane(11).
22. Totuși, instanța de trimitere consideră că măsurile de gestionare a resurselor halieutice în cauză, deși sunt măsuri cu impacturi antropice, nu constituie măsuri cu asemenea impacturi asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice(12). Această abordare este susținută de reclamantă, precum și de guvernele austriac și irlandez(13), în timp ce, potrivit Comisiei, măsurile de gestionare a resurselor halieutice ar putea avea impacturi antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice(14).
23. Suntem de acord cu poziția Comisiei. Într‑adevăr, în opinia noastră, chiar din etimologia termenului „hidromorfologic” reiese că acesta include orice măsură destinată să modifice starea apelor, inclusiv măsurile de gestionare a resurselor halieutice(15). Mai precis, apreciem că modificarea perturbatoare a faunei piscicole produce prin definiție efecte perturbatoare asupra elementelor de natură fizico‑chimică și hidromorfologică ale unui corp de apă(16).
24. Or, în ipoteza în care Curtea ar reține această interpretare, întrebările preliminare ar fi lipsite de pertinență din moment ce măsurile de gestionare a resurselor halieutice aflate în discuție în cauza principală ar constitui, în orice caz, măsuri cu impacturi antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice și ar trebui să fie luate în considerare pentru definirea stării ecologice a faunei piscicole a lacului.
25. Acestea fiind spuse, trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudență constantă a Curții, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul factual și normativ pe care îl definește sub propria răspundere(17) și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență(18).
26. Prin urmare, la punctele care urmează, vom propune un răspuns la întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere, care urmăresc în esență să se stabilească dacă impacturile antropice asupra unor elemente diferite de cele calitative fizico‑chimică și hidromorfologice sunt de asemenea relevante în vederea clasificării stării ecologice a unui lac în raport cu elementul calitativ biologic „faună piscicolă”, în conformitate cu definiția stărilor ecologice ale faunei piscicole.
Cu privire la interpretarea literală a dispozițiilor relevante
27. Definiția stărilor ecologice ale faunei piscicole include trei categorii („foarte bună”, „bună” și „medie”) ale căror criterii sunt formulate în mod complex, dacă nu chiar incoerent.
28. Pe de o parte, pentru clasificarea stării ecologice a faunei piscicole ca „foarte bună” este necesară întrunirea următoarelor trei condiții:
– potrivit celei dintâi, compoziția și abundența speciilor trebuie să corespundă în totalitate sau aproape în totalitate unor „condiții neperturbate”;
– cea de a doua impune ca toate speciile sensibile la modificări specifice acestui tip să fie prezente(19);
– cea de a treia impune ca structurile pe vârste ale comunităților piscicole să indice semne minore de „modificări antropice” (pur și simplu) și să nu prezinte tulburări de reproducere sau de dezvoltare a unei anumite specii(20).
29. Pe de altă parte, clasificarea stării ecologice a faunei piscicole ca „bună” și „medie” face referire la două condiții, care coincid cu prima și a treia condiție pentru „starea foarte bună”, dar sunt definite în mod cu totul diferit, și anume:
– potrivit celei dintâi, compoziția și abundența speciilor trebuie să prezinte ușoare modificări în comparație cu comunitățile specifice acestui tip („stare bună”) sau să difere moderat față de cele ale acestor comunități („stare medie”), din cauza impacturilor antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice;
– cea de a doua impune ca structurile pe vârste ale comunităților piscicole să indice fie modificări din cauza impacturilor antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice sau hidromorfologice și, în anumite cazuri, să prezinte tulburări de reproducere sau de dezvoltare a unei anumite specii, ducând chiar la lipsa unor categorii de vârstă („stare bună”), fie modificări importante din cauza impacturilor antropice, care duc la absența sau prezența extrem de redusă a unei proporții moderate din speciile specifice acestui tip („stare medie”)(21).
30. Prin urmare, potrivit textului dispozițiilor relevante, trebuie să se răspundă la cele două întrebări preliminare, pe de o parte, că clasificarea stării ecologice a faunei piscicole ca „foarte bună” nu se raportează doar la perturbări cauzate de „impacturi antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice” și, pe de altă parte, că clasificările stării ecologice a faunei piscicole ca „bună” și „medie” nu fac referire decât la perturbări cauzate de „impacturi antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologic”(22).
31. Totuși, formularea complexă, imprecisă și contradictorie a definițiilor examinate face extrem de dificilă aplicarea acestor dispoziții și implică necesitatea de a remedia dificultățile respective cu ajutorul unei interpretări contextuale și teleologice, ținând seama și de geneza dispozițiilor menționate.
Cu privire la interpretarea contextuală a dispozițiilor relevante
32. Definiția stărilor ecologice ale faunei piscicole este cuprinsă la punctul 1.2 din anexa V la Directiva 2000/60, intitulat „Definiții normative ale clasificărilor stării ecologice”.
33. Tabelul 1.2 din această anexă, intitulat „Definiții generale pentru râuri, lacuri, ape de tranziție și ape de coastă” (denumite în continuare „definițiile generale ale calității ecologice”), furnizează în special definiții generale ale calității ecologice a râurilor, a lacurilor, a apelor de tranziție și a apelor de coastă, căreia îi urmează definiții specifice ale stărilor ecologice ale râurilor (punctul 1.2.1), ale lacurilor (punctul 1.2.2), ale apelor de tranziție (punctul 1.2.3) și ale apelor de coastă (punctul 1.2.4)(23). Pentru fiecare dintre aceste categorii de ape de suprafață, statele membre trebuie să își întemeieze aprecierea stării ecologice pe trei categorii de elemente calitative, și anume elementele calitative biologice, elementele calitative fizico‑chimice și elementele calitative hidromorfologice, fiecare dintre elementele calitative menționate cuprinzând parametri specifici(24).
34. Prin urmare, în principiu, starea ecologică a acestor trei elemente calitative este definită în mod independent, fauna piscicolă fiind analizată în contextul elementului calitativ biologic, iar nu în cel al elementelor calitative hidromorfologice și fizico‑chimice. Totuși, definiția stărilor ecologice ale faunei piscicole, deși intră în sfera elementelor calitative biologice, face referire ea însăși, pentru categoriile „stare bună” și „stare medie” (dar nu și pentru categoria „stare foarte bună”), la elemente calitative fizico‑chimice și hidromorfologice(25).
35. În acest context, considerăm oportună interpretarea definiției stărilor ecologice ale faunei piscicole din perspectiva definițiilor generale ale calității ecologice a apelor de suprafață.
36. În această privință, pe de o parte, pentru categoria „stare foarte bună”, definițiile generale ale calității ecologice fac referire la faptul că „[v]alorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafață reflectă valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate și deformările indicate sunt nule sau foarte mici” și precizează că „[a]cestea sunt condiții și comunități specifice fiecărui tip”(26). Prin urmare, în ceea ce privește elementele calitative biologice, definițiile respective nu fac nicio referire la modificări antropice ale valorilor elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice.
37. Pe de altă parte, pentru categoriile „stare bună” și „stare medie”, această definiție impune ca „[v]alorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafață [să] reflect[e] un nivel de deformare redus în urma activității umane și care deviază extrem de puțin de la valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate” (categoria „stare bună”) și, respectiv, ca valorile menționate „să reflecte un nivel moderat de abatere de la valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate”, precum și „să indice o deformare moderată care rezultă din activitatea umană și să fie mult mai deformate decât în cazul condițiilor de bună calitate” (categoria „stare medie”).
38. În consecință, definițiile generale ale calității ecologice a apelor de suprafață nu fac referire la impacturi perturbatoare legate de cauze specifice, precum modificările antropice ale valorilor elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice(27).
39. În aceste împrejurări, în ceea ce privește, în primul rând, categoria „stare foarte bună”, considerăm că expresiile utilizate atât în definițiile generale ale calității ecologice, cât și în definițiile stărilor ecologice ale faunei piscicole nu permit limitarea aprecierii la impacturi perturbatoare sau deformări de natură fizico‑chimică și hidromorfologică(28).
40. În ceea ce privește, în al doilea rând, categoriile „stare bună” și „stare medie”, observăm în prealabil că definițiile generale ale calității ecologice și cele ale stărilor ecologice ale faunei piscicole menționează, în opinia noastră, în mod nediferențiat și accidental, fie existența unor „impacturi antropice” sau a unor „deformări […] care rezultă din activitatea umană”, fie existența unor „impacturi” sau a unor „deformări” pur și simplu (care nu sunt legate, în principiu, de activitatea umană). Or, ținând seama de dificultatea interpretării acestor moduri de redactare imprecise și incoerente, considerăm, mai întâi, că, deși toate aceste referiri vizează (explicit sau implicit) o intervenție umană(29), acest lucru se datorează faptului că perturbările în discuție sunt cauzate în mod normal de o activitate umană, iar nu intenției legiuitorului Uniunii de a limita aprecierea respectivă la intervențiile umane. În continuare, apreciem că referirile la impacturile antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice sunt utilizate, în mod neexhaustiv, astfel încât să includă orice intervenție umană, întrucât acestea sunt în mod normal impacturile (de natură fizico‑chimică și hidromorfologică) aflate la originea modificărilor care afectează elementele calitative biologice și, așadar, fauna piscicolă(30). În sfârșit, dat fiind că stările „bună” și „medie” sunt definite pe baza acelorași indicatori ca starea „foarte bună” (în funcție de abaterea constatată), ar fi contradictoriu, în opinia noastră, să se țină seama de orice impact perturbator la aprecierea privind această din urmă stare și să nu se țină seama de anumite asemenea impacturi atunci când trebuie măsurată discrepanța dintre starea respectivă și stările „bună” și „medie”.
41. Aceste considerații ne determină să răspundem la întrebările preliminare că, în vederea definirii stărilor ecologice ale faunei piscicole, trebuie să se ia în considerare orice impact perturbator sau modificare antropică.
Cu privire la geneza dispozițiilor relevante
42. În ceea ce privește geneza dispozițiilor relevante, observăm că redactarea Directivei 2000/60 și mai ales a anexei V la aceasta a suscitat multe discuții.
43. Într‑adevăr, primele propuneri de directivă a Comisiei(31) întemeiau definițiile stărilor ecologice pe elemente descriptive, fără a impune anumite impacturi(32). Referirile la „impacturile antropice” și, mai precis, la „impacturile antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice” au fost introduse în cursul procedurii legislative(33). Totuși, întrucât rațiunea introducerii acestor modificări nu a fost precizată, considerăm că nu se pot trage concluzii concrete pe baza acestui fapt(34).
44. Prin urmare, în opinia noastră, studierea genezei dispozițiilor relevante nu oferă niciun indiciu util pentru a răspunde la întrebările adresate de instanța de trimitere.
Cu privire la interpretarea teleologică a dispozițiilor relevante
45. Directiva 2000/60 este o directivă‑cadru adoptată în temeiul articolului 175 alineatul (1) CE [devenit articolul 192 alineatul (1) TFUE]. Aceasta stabilește principii comune și un cadru global de acțiune pentru protecția apelor și asigură coordonarea, integrarea, precum și, pe termen mai lung, dezvoltarea principiilor generale și a structurilor care permit protecția și o utilizare viabilă din punct de vedere ecologic a apei în Uniune. Principiile comune și cadrul global de acțiune stabilite de directivă trebuie să fie dezvoltate ulterior de statele membre prin intermediul adoptării unor măsuri specifice în termenele prevăzute de această directivă. Aceasta din urmă nu vizează totuși o armonizare completă a normelor statelor membre în domeniul apei(35).
46. Potrivit articolului 1 litera (a) din directiva respectivă, obiectul său este de a stabili un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane, urmărind prevenirea deteriorărilor ulterioare, conservarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și, în ceea ce privește necesitățile de apă ale acestora, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede care depind în mod direct de ecosistemele acvatice(36).
47. Obiectivele de mediu pe care statele membre sunt obligate să le atingă în ceea ce privește apele de suprafață sunt prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din această directivă, dispoziție care, după cum a precizat jurisprudența Curții, impune două obiective distincte, deși intrinsec legate. Pe de o parte, conform articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din aceeași directivă, statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață (obligația de a preveni deteriorarea). Pe de altă parte, în aplicarea articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii) din Directiva 2000/60, statele membre protejează, îmbunătățesc și refac toate corpurile de apă de suprafață cu scopul de a obține o „stare bună” cel mai târziu la sfârșitul anului 2015 (obligația de îmbunătățire)(37). Atât obligația de îmbunătățire, cât și obligația de a preveni deteriorarea stării corpurilor de apă vizează realizarea obiectivelor calitative urmărite de legiuitorul Uniunii, și anume conservarea sau refacerea unei stări bune, a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a apelor de suprafață(38).
48. În acest context, articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/60 nu se limitează la a prevedea, potrivit unei formulări programatice, simple obiective de planificare a gestionării, ci produce efecte obligatorii, după ce starea ecologică a corpului de apă în cauză a fost stabilită, în fiecare etapă a procedurii prevăzute de această directivă. Această dispoziție nu conține, așadar, numai obligații de principiu, ci privește și proiecte determinate(39).
49. În cursul procedurii de aprobare a unui proiect și, prin urmare, înainte de adoptarea unei decizii, autoritățile naționale competente sunt obligate, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/60, să verifice dacă acest proiect poate avea efecte negative asupra apei care ar fi contrare obligațiilor de a preveni deteriorarea și de a îmbunătăți starea corpurilor de apă de suprafață și subterană(40).
50. În aceste împrejurări, considerăm că, după cum susține Comisia, ar fi cel puțin dificil să se asigure protecția completă (conservarea și îmbunătățirea) stării ecosistemelor acvatice dacă, în cursul evaluării stării faunei piscicole a lacurilor, ar trebui să se ignore impacturile perturbatoare antropice (în ceea ce privește compoziția și abundența speciilor de pești sau a altor specii) care nu ar fi cauzate de o modificare a elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice(41).
51. În plus, după cum susține guvernul austriac, o interpretare strictă, potrivit căreia definiția stării „foarte bune” aplicate stării ecologice a faunei piscicole nu ar trebui să țină seama de anumite modificări antropice, pare să priveze de relevanță elementul „faună piscicolă” în sine(42). Într‑adevăr, din perspectiva obiectivelor Directivei 2000/60, ar fi dificil de admis că anumite deteriorări ale faunei piscicole (cum sunt, după caz, deteriorările stocurilor de pești) nu afectează clasificarea calității faunei piscicole potrivit dispozițiilor relevante din anexa V la această directivă.
52. Prin urmare, considerăm că o interpretare teleologică a dispozițiilor relevante confirmă faptul că, în vederea definirii stărilor ecologice ale faunei piscicole, trebuie să se țină seama de toate impacturile perturbatoare în ceea ce privește compoziția și abundența speciilor halieutice, precum și structurile pe vârste ale acestor comunități piscicole.
Considerații finale
53. Ne reiterăm poziția potrivit căreia măsurile de gestionare a resurselor halieutice ar trebui să fie considerate ca având impacturi antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice. Interpretarea menționată ar lipsi de relevanță întrebările preliminare, în sensul că aceste măsuri de gestionare a resurselor halieutice ar fi acoperite în orice caz de definiția „impacturilor antropice asupra elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice” și ar trebui să fie luate în considerare pentru fiecare dintre definițiile stărilor ecologice ale faunei piscicole.
54. Acestea fiind precizate și lăsând totodată instanței de trimitere sarcina de a defini cadrul factual relevant, am abordat chestiunea, mai generală, dacă definițiile stărilor ecologice ale faunei piscicole impun luarea în considerare a oricărei măsuri care are impacturi antropice, întrucât referirea la elementele calitative fizico‑chimice și hidromorfologice nu trebuie interpretată în sensul că limitează relevanța oricărei alte măsuri cu impacturi antropice.
55. Din această perspectivă, având în vedere cele de mai sus, propunem să se răspundă la întrebările adresate de instanța de trimitere că definițiile stărilor ecologice ale faunei piscicole ca „stare foarte bună”, „stare bună” și „stare medie” trebuie interpretate în sensul că prin „impact perturbator antropic” trebuie să se înțeleagă orice impact perturbator care are la origine o activitate umană, inclusiv orice modificare de natură să afecteze compoziția și abundența speciilor de pești.
Concluzie
56. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria) după cum urmează:
Definițiile stărilor ecologice ale elementului calitativ biologic „faună piscicolă” ca „stare foarte bună”, „stare bună” și „stare medie” din tabelul 1.2.2 din anexa V la Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei
trebuie interpretate în sensul că
prin „impact perturbator antropic” trebuie să se înțeleagă orice impact perturbator care are la origine o activitate umană, inclusiv orice modificare de natură să afecteze compoziția și abundența speciilor de pești.