Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL JEAN RICHARD DE LA TOUR

prezentate la 16 noiembrie 2023(1)

Cauza C‑14/23 [Perle](i)

XXX

împotriva

État belge, reprezentat de secrétaire d’État à l’Asile et la Migration

[cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Belgia)]

„Trimitere preliminară – Politica privind imigrarea – Directiva (UE) 2016/801 – Condiții de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru studii – Articolul 20 alineatul (2) litera (f) – Motiv facultativ de respingere a cererii de admisie – Cerere prin care se urmăresc alte scopuri – Modalități de apreciere – Luare în considerare a intenției solicitantului de a urma studii – Netranspunere – Articolul 34 alineatul (5) – Garanții procedurale – Autonomie procedurală a statelor membre – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 47 – Dreptul la o cale de atac efectivă – Principiile echivalenței și efectivității – Întinderea competențelor autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu o cale de atac – Lipsa competenței de reformare”

I.      Introducere

1.        Prezenta cerere de decizie preliminară oferă Curții ocazia de a clarifica condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe care doresc să își urmeze studiile într‑o instituție de învățământ superior dintr‑un stat membru, precum și garanțiile procedurale de care aceștia beneficiază în temeiul Directivei (UE) 2016/801(2).

2.        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între o resortisantă cameruneză și État belge (Statul belgian), reprezentat de secrétaire d’État à l’Asile et la Migration (Secretarul de Stat pentru Azil și Migrație), în legătură cu legalitatea refuzului acestuia de a‑i acorda viza solicitată pentru motivul că nu ar avea intenția de a studia în Belgia. Deși articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 oferă statelor membre posibilitatea de a respinge o asemenea cerere atunci când există dovezi sau motive pentru a stabili că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis, legislația belgiană aplicabilă litigiului principal nu prevedea în mod expres un astfel de motiv de refuz.

3.        În Hotărârea din 10 septembrie 2014, Ben Alaya(3), referitoare la interpretarea Directivei 2004/114/CE(4), Curtea a concluzionat că statele membre erau libere să solicite toate dovezile necesare pentru evaluarea coerenței cererii introduse de resortisantul unei țări terțe pentru a lupta împotriva abuzului și a utilizării incorecte a procedurii stabilite de directiva menționată(5). Această interpretare se întemeia pe o examinare atât a modului de redactare a articolelor 6 și 7 din directiva respectivă, referitoare la condițiile generale și speciale de admisie a unui resortisant al unei țări terțe pentru studii, cât și a economiei generale și a finalității aceleiași directive.

4.        Prezenta cauză a fost introdusă într‑un moment în care Directiva 2004/114 fusese abrogată și înlocuită prin Directiva 2016/801, care vizează îmbunătățirea și simplificarea acestor condiții, asigurarea celerității procedurii de admisie și consolidarea drepturilor procedurale ale resortisanților țărilor terțe.

5.        Conseil d’État (Consiliul de Stat, Belgia) solicită Curții să se pronunțe cu privire la trei aspecte ale procedurii de admisie pentru studii.

6.        În primul rând, acesta invită Curtea să clarifice condițiile în care un stat membru poate respinge o cerere de permis de ședere sau de viză pentru studii (în continuare „permis de ședere sau viză «student»”) pentru motivul că șederea resortisantului unei țări terțe pe teritoriul național ar urmări în realitate un alt scop. În consecință, Curtea este chemată să interpreteze articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 și să analizeze, printre altele, strategiile pe care le pot adopta statele membre, în faza care precedă intrarea unui astfel de resortisant pe teritoriul național, pentru a combate riscurile de utilizare abuzivă a permisului de ședere sau a vizei „student”. Potrivit studiului realizat de Rețeaua Europeană pentru Migrații (REM) în luna martie 2022, douăsprezece state membre, printre care și Regatul Belgiei, adoptaseră asemenea strategii(6).

7.        În prezentele concluzii, vom expune motivele pentru care considerăm că o autoritate competentă a unui stat membru nu poate respinge o cerere de permis de ședere sau de viză „student” decât în cazul în care deține dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că șederea resortisantului unei țări terțe pe teritoriul național nu ar avea nici ca obiect, nici ca finalitate esențială urmarea ca activitate principală a unui ciclu de studii la cursuri de zi, care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat membru.

8.        În al doilea rând, Conseil d’État (Consiliul de Stat) solicită Curții să se pronunțe cu privire la modalitățile de transpunere în dreptul intern a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801, care constituie o dispoziție facultativă(7).

9.        În această privință, vom explica faptul că principiile securității juridice și transparenței impun ca statul membru care intenționează să transpună dispoziția menționată în ordinea sa juridică internă să prevadă în mod expres, într‑un cadru legal clar, precis și previzibil, că are posibilitatea de a respinge o cerere de permis de ședere sau de viză „student” pentru motivul că deține dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că resortisantul unei țări terțe vizat ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis.

10.      În al treilea și ultimul rând, Conseil d’État (Consiliul de Stat) solicită Curții să se pronunțe cu privire la modalitățile procedurale ale căii de atac împotriva deciziei de respingere a cererii de permis de ședere sau de viză „student”, prevăzută la articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801, și în special cu privire la întinderea competențelor care trebuie conferite în acest scop autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu calea de atac respectivă.

11.      Cu privire la acest aspect, vom prezenta motivele pentru care apreciem că dispoziția menționată, citită în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(8), trebuie interpretată în sensul că nu se opune ca un stat membru să confere o competență de anulare autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu calea de atac formulată împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de permis de ședere sau de viză „student”, cu excluderea unei competențe de reformare, cu condiția ca noua decizie să fie pronunțată de autoritatea competentă înainte de începerea anului universitar în cadrul instituției de învățământ superior în care resortisantul unei țări terțe este înscris în mod legal.

II.    Cadrul juridic

A.      Dreptul Uniunii

12.      Considerentele (41) și (60) ale Directivei 2016/801 enunță:

„(41)      În caz de îndoieli privind motivele cererii de admisie, statele membre ar trebui să poată desfășura verificările necesare sau solicita dovezi pentru a evalua, de la caz la caz, […] studiile, formarea profesională [pe care] intenționează să le urmeze solicitantul și pentru a lupta împotriva abuzurilor și a utilizării incorecte a procedurii stabilite de prezenta directivă.

[…]

(60)      Fiecare stat membru ar trebui să se asigure că sunt puse la dispoziția publicului informații adecvate și actualizate periodic, în special pe internet, cu privire la entitățile‑gazdă aprobate în sensul prezentei directive și cu privire la condițiile și procedurile de admisie a resortisanților țărilor terțe pe teritoriul statelor membre în sensul prezentei directive.”

13.      Articolul 3 punctele 3 și 21 din această directivă prevede:

„În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:

[…]

3.      «student» înseamnă un resortisant al unei țări terțe care a fost acceptat de o instituție de învățământ superior și admis pe teritoriul unui stat membru pentru a urma ca activitate principală un ciclu de studii la cursuri de zi, care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat membru, inclusiv diplome, certificate sau titluri de doctor obținute într‑o instituție de învățământ superior, care pot cuprinde cursuri pregătitoare prealabile acestei forme de învățământ în conformitate cu dreptul intern sau formarea obligatorie;

[…]

21.      «autorizație» înseamnă un permis de ședere sau, dacă acest lucru este prevăzut în dreptul intern, o viză de lungă ședere eliberată în sensul prezentei directive.”

14.      Capitolul II din directiva menționată, intitulat „Admisie”, cuprinde articolele 5-16. Articolul 5 din aceeași directivă, intitulat „Principii”, are următorul cuprins:

„(1)      Admisia unui resortisant al unei țări terțe în temeiul prezentei directive este supusă verificării documentelor justificative care atestă faptul că resortisantul țării terțe îndeplinește:

(a)      condițiile generale stabilite la articolul 7; și

(b)      condițiile speciale relevante stabilite la articolul 8, 11, 12, 13, 14 sau 16.

(2)      Statele membre pot impune solicitantului să furnizeze documentele justificative menționate la alineatul (1) într‑o limbă oficială a statului membru în cauză sau în orice limbă oficială a Uniunii [Europene] stabilită de statul membru respectiv.

(3)      Atunci când sunt îndeplinite toate condițiile generale și condițiile speciale relevante, resortisantul țării terțe are dreptul la o autorizație.

În cazul în care un stat membru eliberează permise de ședere doar pe teritoriul său și toate condițiile de admisie prevăzute în prezenta directivă sunt îndeplinite, statul membru în cauză eliberează resortisantului țării terțe viza necesară.”

15.      Articolul 7 din Directiva 2016/801, intitulat „Condiții generale”, prevede:

„(1)      În ceea ce privește admisia unui resortisant al unei țări terțe în temeiul prezentei directive, solicitantul:

(a)      prezintă un document de călătorie valabil, în conformitate cu dreptul intern și, dacă este necesar, o cerere de eliberare a unei vize sau o viză valabilă sau, după caz, un permis de ședere valabil sau o viză de lungă ședere valabilă; statele membre pot solicita ca perioada de valabilitate a documentului de călătorie să acopere cel puțin durata șederii planificate;

(b)      dacă resortisantul țării terțe este minor în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză, prezintă declarația de consimțământ a părinților sau un document echivalent pentru șederea planificată;

(c)      prezintă dovada că resortisantul țării terțe deține sau, dacă este prevăzut de dreptul intern, că a solicitat o asigurare de sănătate care să acopere toate riscurile împotriva cărora sunt în mod normal asigurați resortisanții statului membru în cauză; asigurarea este valabilă pe durata șederii planificate;

(d)      dovedește, în cazul în care statul membru o solicită, că a fost plătită taxa de prelucrare a cererii prevăzută la articolul 36;

(e)      prezintă dovezile solicitate de statul membru în cauză care să probeze faptul că pe durata șederii planificate resortisantul țării terțe va dispune de suficiente resurse pentru a‑și acoperi cheltuielile de întreținere fără a recurge la sistemul de asistență socială al statului membru, precum și costurile de întoarcere în țara de origine. Evaluarea suficienței resurselor se bazează pe examinarea individuală a cazului și ține seama de resursele care provin, printre altele, din acordarea unei subvenții sau a unor burse, dintr‑un contract de muncă valabil, dintr‑o ofertă fermă de angajare sau dintr‑un angajament financiar din partea unei organizații de programe de schimb de elevi, a unei entități care găzduiește stagiari, a unei organizații de programe de servicii de voluntariat, a unei familii‑gazdă sau din partea unei organizații de plasare a lucrătorilor au pair.

(2)      Statele membre pot impune solicitantului să furnizeze adresa resortisantului țării terțe în cauză pe teritoriul acestora.

[…]

(3)      Statele membre pot indica o sumă de referință pe care o consideră ca reprezentând «resurse suficiente», astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (e). Evaluarea suficienței resurselor se bazează pe o examinare individuală a cazului.

(4)      Cererea este depusă și analizată fie atunci când reședința resortisantului țării terțe în cauză este în afara teritoriului statului membru în care resortisantul țării terțe dorește să fie admis, fie atunci când resortisantul țării terțe este deja rezident al statului membru respectiv, fiind titularul unui permis de ședere valabil sau al unei vize de lungă ședere.

Prin derogare, un stat membru poate accepta, în conformitate cu dreptul său intern, o cerere depusă atunci când resortisantul țării terțe în cauză nu deține un permis de ședere valabil sau o viză de lungă ședere valabilă, însă prezența pe teritoriul statului membru în cauză este legală.

(5)      Statele membre stabilesc dacă cererile se depun de către resortisantul țării terțe, de către entitatea‑gazdă sau de oricare dintre aceștia.

(6)      Nu sunt admiși resortisanții țărilor terțe care sunt considerați a reprezenta o amenințare pentru ordinea publică, pentru siguranța publică sau pentru sănătatea publică.”

16.      Articolul 11 din această directivă stabilește, după cum indică și titlul său, „[c]ondiții speciale pentru studenți”. Acesta prevede:

„(1)      Pe lângă condițiile generale prevăzute la articolul 7, în ceea ce privește admisia unui resortisant al unei țări terțe pentru studii, solicitantul trebuie să facă dovada:

(a)      că resortisantul țării terțe a fost acceptat de o instituție de învățământ superior pentru a urma un ciclu de studii;

(b)      la solicitarea statului membru, că taxele percepute de instituția de învățământ superior au fost achitate;

(c)      la solicitarea statului membru, a cunoașterii suficiente a limbii în care se va desfășura programul de studii pe care îl va urma;

(d)      la solicitarea statului membru, că resortisantul țării terțe va dispune de suficiente resurse pentru a‑și acoperi cheltuielile de studii.

(2)      Se consideră că resortisanții unei țări terțe care se califică în mod automat pentru asigurare de boală care să acopere toate riscurile împotriva cărora sunt în mod normal asigurați resortisanții statului membru în cauză, ca urmare a înscrierii la o instituție de învățământ superior, îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c).

(3)      Un stat membru care a instituit o procedură de aprobare pentru instituții de învățământ superior în conformitate cu articolul 15 exceptează solicitanții de la prezentarea unuia sau mai multora dintre documentele sau dovezile menționate la alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezentul articol, la articolul 7 alineatul (1) litera (d) sau la articolul 7 alineatul (2), atunci când resortisanții țării terțe urmează să fie primiți de instituții de învățământ superior aprobate.”

17.      Articolul 20 referitor la „[m]otive de respingere”, care figurează în capitolul IV din directiva menționată, intitulat „Motivele respingerii, retragerii sau refuzului reînnoirii autorizațiilor”, are următorul cuprins:

„(1)      Statele membre resping o cerere în următoarele cazuri:

(a)      condițiile generale prevăzute la articolul 7 sau condițiile speciale relevante prevăzute la articolul 8, 11, 12, 13, 14 sau 16 nu sunt îndeplinite;

[…]

(2)      Statele membre pot respinge o cerere în următoarele cazuri:

[…]

(f)      statul membru deține dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis.

[…]

(4)      Fără a aduce atingere alineatului (1), orice decizie de respingere a unei cereri ia în considerare circumstanțele specifice ale cazului, respectând principiul proporționalității.”

18.      Acest capitol IV include de asemenea articolul 21, care, în conformitate cu titlul său, prevede „[m]otivele retragerii sau refuzului reînnoirii unei autorizații”.

19.      În capitolul VII din Directiva 2016/801, intitulat „Procedură și transparență”, figurează articolele 33-36. Articolul 34 din această directivă, referitor la „[g]aranții procedurale și transparență”, prevede:

„(1)      Autoritățile competente ale statului membru în cauză adoptă o decizie privind cererea de eliberare a unei autorizații sau de reînnoire a acesteia și notifică solicitantului în scris decizia, în conformitate cu procedurile de notificare prevăzute în dreptul intern, de îndată ce este posibil, însă nu mai târziu de 90 de zile de la data depunerii cererii complete.

(2)      Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, în cazul în care procedura de admisie vizează o entitate‑gazdă aprobată, astfel cum se menționează la articolele 9 și 15, decizia privind cererea completă se adoptă cât mai curând posibil, dar cel mai târziu în termen de 60 de zile.

(3)      În cazul în care informațiile sau documentele furnizate pe care se întemeiază cererea sunt incomplete, autoritățile competente notifică solicitantului, în timp util, informațiile suplimentare necesare și stabilesc un termen rezonabil pentru trimiterea acestora. Termenul menționat la alineatul (1) sau (2) se suspendă până la primirea de către autoritățile competente a informațiilor suplimentare necesare. Dacă nu au fost furnizate informații sau documente suplimentare până la termenul prevăzut, cererea poate fi respinsă.

(4)      Motivarea unei decizii prin care se declară inadmisibilă sau se respinge o cerere sau se refuză reînnoirea se comunică în scris solicitantului. Motivarea unei decizii de retragere a unei autorizații se comunică în scris resortisantului țării terțe. Motivarea unei decizii de retragere a unei autorizații poate să fie comunicată în scris, de asemenea, entității‑gazdă.

(5)      Orice decizie prin care se declară inadmisibilă sau se respinge o cerere, se refuză reînnoirea sau se retrage o autorizație poate fi atacată în justiție în statul membru în cauză, în conformitate cu dreptul intern. Notificarea scrisă menționează instanța sau autoritatea administrativă la care poate fi introdusă calea de atac și termenul pentru introducerea căii de atac.”

20.      Articolul 35 din directiva menționată, intitulat „Transparența și accesul la informații”, prevede:

„Statele membre pun la dispoziția solicitanților, într‑o formă ușor accesibilă, informații privind toate documentele justificative necesare în vederea depunerii unei cereri și informații referitoare la condițiile de intrare și de ședere, inclusiv privind drepturile, obligațiile și garanțiile procedurale ale resortisanților unei țări terțe care intră sub incidența prezentei directive și, după caz, ale membrilor de familie ai acestora. Aceste informații includ, după caz, nivelul resurselor lunare suficiente, inclusiv resursele suficiente necesare pentru acoperirea cheltuielilor de studii sau a cheltuielilor de formare, fără a se aduce atingere unei eventuale examinări a fiecărui caz în parte, precum și taxele aplicabile.

Autoritățile competente din fiecare stat membru publică listele entităților‑gazdă aprobate în sensul prezentei directive. Versiunile actualizate ale acestor liste sunt publicate cât mai curând posibil, în urma oricărei modificări aduse acestora.”

21.      Articolul 40 referitor la „[t]ranspunere”, care figurează în capitolul VIII din Directiva 2016/801, intitulat „Dispoziții finale”, prevede:

„(1)      Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 23 mai 2018. Statele membre comunică de îndată Comisiei [Europene] textul acestor dispoziții.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. De asemenea, ele conțin o mențiune care precizează că trimiterile, în cuprinsul actelor cu putere de lege și al actelor administrative în vigoare, la directivele abrogate prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri și formularea acestei mențiuni.

(2)      Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.”

B.      Dreptul belgian

22.      Articolul 3 din loi sur l’accès au territoire, le séjour, l’établissement et l’éloignement des étrangers (Legea privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor) din 15 decembrie 1980(9) prevedea:

„Cu excepția derogărilor prevăzute de un tratat internațional sau de lege, intrarea poate fi refuzată străinului care se află în unul dintre următoarele cazuri:

1°      este reținut în zona de tranzit aeroportuar fără a deține documentele prevăzute la articolul 2;

[…]

5°      a fost emisă o alertă vizând refuzarea intrării și șederii acestuia în [Sistemul de Informații Schengen(10)] sau în Banca Națională de Date Generale;

6°      se consideră că poate compromite relațiile internaționale ale Belgiei și ale unui stat parte la o convenție internațională privind trecerea frontierelor externe, care este obligatorie pentru Belgia;

7°      se consideră că poate pune în pericol liniștea publică, ordinea publică sau securitatea națională;

8°      a fost îndepărtat sau expulzat din Regat de mai puțin de zece ani, atunci când măsura nu a fost suspendată sau revocată.”

23.      Articolul 39/2 alineatul 2 din această lege prevedea:

„Conseil [du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia)(11)] se pronunță în anulare, prin hotărâri, cu privire la celelalte căi de atac pentru încălcarea fie a unor norme fundamentale de procedură, fie a unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, a excesului sau a abuzului de putere.”

24.      Articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980 prevedea:

„Atunci când o cerere de autorizare a șederii în Regat pentru o perioadă mai mare de trei luni este depusă la un post diplomatic sau consular belgian de către un străin care dorește să urmeze în Belgia studii superioare sau un an pregătitor pentru învățământul superior, această autorizație trebuie să fie acordată dacă persoana interesată nu se află în unul dintre cazurile prevăzute la articolul 3 primul paragraf punctele 5-8 și prezintă următoarele documente:

1°      un certificat eliberat de o instituție de învățământ în conformitate cu articolul 59;

2°      dovada că dispune de mijloace de întreținere suficiente;

3°      un certificat medical din care rezultă că nu suferă de niciuna dintre bolile sau infirmitățile enumerate în anexa la prezenta lege;

4°      un certificat care să ateste lipsa condamnărilor pentru infracțiuni de drept comun, în cazul în care persoana în cauză are peste 21 de ani.

În cazul neprezentării certificatului prevăzut la [punctul 3] și la [punctul 4] al primului paragraf, ministrul [care are accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor în competențele sale(12)] sau delegatul acestuia poate permite totuși, ținând seama de împrejurări, străinului să locuiască în Belgia pentru a‑și urma studiile.

Autorizația de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni în Regat poate fi solicitată de străin potrivit modalităților stabilite de Roi (Rege) în temeiul articolului 9 al doilea paragraf.”

25.      Loi du 11 juillet 2021 modifiant la loi du 15 décembre 1980 sur l’accès au territoire, le séjour, l’établissement et l’éloignement des étrangers en ce qui concerne les étudiants (Legea din 11 iulie 2021 de modificare a Legii din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor în ceea ce privește studenții)(13) a transpus parțial Directiva 2016/801, după data expirării termenului de transpunere a directivei menționate prevăzut la articolul 40 din aceasta.

III. Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

26.      La 6 august 2020, reclamanta din litigiul principal, resortisantă cameruneză, a depus la ambasada Belgiei din Yaoundé (Camerun) o cerere de viză „student” în temeiul articolului 58 din Legea din 15 decembrie 1980.

27.      Întrucât acordarea unei vize i‑a fost refuzată prin decizia din 18 septembrie 2020, reclamanta din litigiul principal a solicitat, la 28 septembrie 2020, anularea acestei decizii la Conseil du contentieux des étrangers, (Consiliul Contenciosului privind Străinii) care a respins cererea sa prin hotărârea din 23 decembrie 2020.

28.      În această privință, Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) a decis în esență că articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980 impune Regatului Belgiei să verifice intenția reclamantei din litigiul principal de a studia în Belgia. Pe de altă parte, el a apreciat că Regatul Belgiei putea refuza viza solicitată în temeiul acestui articol 58, chiar dacă articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 nu fusese transpus, din moment ce articolul 58 menționat prevedea și posibilitatea de a respinge o astfel de cerere de viză. Potrivit Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii), articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980 impune Regatului Belgiei să verifice caracterul real al dorinței de a studia în Belgia și îi permite astfel să respingă cererea dacă se dovedește că resortisantul unei țări terțe nu are intenția reală de a face studii.

29.      Prin cererea introductivă depusă la 19 ianuarie 2021, reclamanta din litigiul principal a sesizat Conseil d’État (Consiliul de Stat) cu o cerere de casare.

30.      Aceasta arată, în primul rând, că Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) nu a putut decide în mod întemeiat că aplicarea articolului 58 din Legea din 15 decembrie 1980 era conformă cu prevederile articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801, în condițiile în care această din urmă dispoziție nu fusese transpusă în dreptul belgian și, contrar obligațiilor de transparență și de securitate juridică, dreptul belgian nu preciza motivele serioase și obiective care să permită să se stabilească faptul că ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicita să fie admisă.

31.      Pe de altă parte, în timp ce État belge susține în apărare că directiva menționată, în special considerentul (41) al acesteia, permite autorităților competente să verifice realitatea proiectului de studii al solicitantului și intenția sa de a studia, astfel încât statele membre pot solicita dovezile necesare pentru a evalua coerența cererii de admisie, reclamanta din litigiul principal apreciază că definiția noțiunii de „student” prevăzute la articolul 3 punctul 3 din directiva respectivă permite doar să se asigure că solicitantul este acceptat de o instituție de învățământ superior, iar nu să se verifice dacă are dorința de a studia.

32.      Astfel, État belge susține că articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980, care prevede că autorizația de ședere se acordă unui străin care dorește să urmeze în Belgia studii superioare, asigură o transpunere a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801, fapt contestat de reclamanta din litigiul principal.

33.      În consecință, instanța de trimitere ridică problema dacă această mențiune de „a dori să studieze” este suficientă pentru transpunerea articolului 20 alineatul (2) litera (f) menționat și dacă o interpretare conformă a acestei directive îndeplinește obligațiile de transparență și de securitate juridică. Pe de altă parte, aceasta arată că definirea – sau enumerarea – unor dovezi sau a unor motive serioase și obiective care să permită să se stabilească faptul că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis nu figurează la articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980 și ridică, așadar, problema dacă ar trebui să fie prevăzută în mod expres în măsurile naționale de transpunere.

34.      Instanța de trimitere consideră că acest argument al reclamantei din litigiul principal este nefondat, din moment ce articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 permite respingerea cererii dacă se dovedește că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis, ceea ce implică faptul că statele membre pot să verifice în mod necesar dacă solicitantul are într‑adevăr intenția de a locui în scopul care justifică cererea sa. Totuși, aceasta apreciază că trebuie să se solicite Curții să se pronunțe cu privire la acest aspect.

35.      Pe de altă parte, instanța respectivă ridică problema dacă aplicarea conformă a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din directiva menționată, cu respectarea principiilor transparenței și securității juridice, impune, pe de o parte, ca dreptul național să prevadă în mod expres că această cerere poate fi respinsă în cazul în care statul membru deține dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis și, pe de altă parte, ca dreptul național să precizeze care sunt dovezile respective sau motivele serioase și obiective care permit să se stabilească faptul că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis.

36.      În al doilea rând, reclamanta din litigiul principal susține că modalitățile de control exercitate de Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) nu respectă cerințele care decurg din dreptul Uniunii. În temeiul articolului 39/2 alineatul 2 din Legea din 15 decembrie 1980, acest control este un control de legalitate, astfel încât, deși Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) poate cenzura o nelegalitate, el nu dispune de competență de reformare. Totuși, în cazul anulării deciziei atacate, partea adversă ar fi ținută de autoritatea de lucru judecat aferentă dispozitivului hotărârii și motivelor care constituie susținerea necesară a acestuia.

37.      În consecință, instanța de trimitere apreciază că trebuie să se solicite Curții să stabilească dacă, după cum susține reclamanta din litigiul principal, articolul 39/2 alineatul 2 din Legea din 15 decembrie 1980 respectă cerințele care decurg din articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801, din principiul efectivității și din articolul 47 din cartă.

38.      În aceste condiții, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Având în vedere articolul 288 [TFUE], articolele 14 și 52 din [cartă], articolele 3, 5, 7, 11, 20, 34, 35 și 40 din Directiva [2016/801] și considerentele (2) și (60) ale acesteia, [precum și] principiile securității juridice și transparenței, posibilitatea de respingere a cererii de ședere conferită statului membru de articolul 20 alineatul (2) litera (f) din directivă trebuie să fie, pentru a fi utilizată de statul respectiv, prevăzută în mod expres de legislația acestuia? Dacă situația se prezintă astfel, motivele serioase și obiective trebuie să fie precizate de legislația acestuia?

2)      Examinarea cererii de viză pentru studii impune statului membru să verifice voința și intenția străinului de a studia, în condițiile în care articolul 3 din [Directiva 2016/801] definește studentul drept persoana care este acceptată de o instituție de învățământ superior, iar motivele de respingere a cererii prevăzute la articolul 20 alineatul (2) litera (f) sunt facultative și nu sunt obligatorii, cum sunt cele enunțate la articolul 20 alineatul (1) din directivă?

3)      Articolul 47 din [cartă], principiul efectivității și articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801 impun ca acea cale de atac instituită de dreptul național împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de admisie pe teritoriul respectiv în scop de studii să permită instanței să înlocuiască aprecierea autorității administrative cu propria apreciere și să reformeze decizia acestei autorități sau este suficient un control de legalitate care să permită instanței să cenzureze o nelegalitate, în special o eroare vădită de apreciere, prin anularea deciziei autorității administrative?”

39.      Reclamanta din litigiul principal, guvernul belgian, precum și Comisia au depus observații scrise. Aceste părți au participat la ședința care a avut loc la 11 octombrie 2023, în cursul căreia guvernele ceh, lituanian, luxemburghez, maghiar și neerlandez au depus de asemenea observații orale(14).

IV.    Analiză

40.      Propunem Curții să examineze, într‑o primă etapă, a doua întrebare preliminară, referitoare la condițiile în care un stat membru poate respinge o cerere de permis de ședere sau de viză „student” pentru motivul prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801. Vom aborda, într‑o a doua etapă, modalitățile de transpunere a acestei dispoziții în dreptul intern pe care se concentrează instanța de trimitere în prima sa întrebare preliminară. În sfârșit, într‑o a treia etapă, vom analiza modalitățile procedurale ale căii de atac împotriva deciziei de respingere a cererii de permis de ședere sau de viză „student”, prevăzută la articolul 34 alineatul (5) din această directivă, care fac obiectul celei de a treia întrebări preliminare.

A.      Cu privire la întinderea posibilității oferite statului membru de a respinge o cerere de permis de ședere sau de viză „student” pentru motivul prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 (a doua întrebare preliminară)

41.      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă, în vederea examinării unei cereri de permis de ședere sau de viză „student” depuse în temeiul Directivei 2016/801, autoritatea competentă este obligată să verifice voința și intenția resortisantului unei țări terțe de a urma studii și, dacă este cazul, în ce condiții trebuie să efectueze această examinare.

42.      Instanța de trimitere nu se referă în mod expres la examinarea impusă în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (f) din această directivă, ci, într‑un mod mai general, la „[e]xaminarea cererii de viză pentru studii”. Or, pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare, numai această dispoziție implică faptul că autoritatea competentă verifică intenția resortisantului unei țări terțe de a‑și urma studiile pe teritoriul statului membru gazdă în vederea aprecierii unei asemenea cereri.

43.      Astfel, din articolul 5 din Directiva 2016/801 coroborat cu considerentul (30) al acesteia reiese că resortisantul unei țări terțe are dreptul la un permis de ședere sau la o viză „student” în cazul în care autoritatea competentă stabilește că cererea îndeplinește condițiile generale și speciale prevăzute la articolele 7 și, respectiv, 11 din această directivă(15).

44.      Niciuna dintre aceste condiții, fie ele generale sau speciale, nu presupune ca autoritatea competentă să verifice propriu‑zis intenția și voința resortisantului unei țări terțe de a urma studii. Acceptarea de către o instituție de învățământ superior pentru a urma un ciclu de studii(16), plata taxelor asociate acesteia sau cunoașterea suficientă a limbii în care se va desfășura programul de studii sunt criterii obiective care permit în mod normal să se stabilească intenția solicitantului de a studia. Totuși, aceste constatări materiale nu permit excluderea situațiilor în care autoritatea competentă poate fi indusă în eroare, în mod intenționat sau nu, în ceea ce privește scopul șederii resortisantului unei țări terțe.

45.      Considerentul (36) al Directivei 2016/801 enunță astfel că „[a]dmisia […] ar trebui să poată fi refuzată pentru motive temeinic justificate”. După cum a amintit Comisia în ședință, aceste motive sunt enumerate în mod exhaustiv la articolul 20 din directiva menționată, iar statele membre nu pot să adauge altele.

46.      Articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2016/801 prevede motivele pentru care statul membru trebuie să respingă cererea de admisie. Este vorba despre motive obligatorii. În schimb, articolul 20 alineatul (2) din această directivă prevede motivele pentru care statul membru poate respinge o asemenea cerere. După cum dovedește utilizarea verbului „a putea” de către legiuitorul Uniunii, aceste motive sunt facultative pentru statul membru.

47.      Or, dintre toate aceste motive, numai motivul de respingere prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (f) din directiva menționată privește, propriu‑zis, scopul șederii solicitantului(17).

48.      Prin urmare, trebuie să se stabilească în prezent măsura în care autoritatea competentă a unui stat membru, la care a fost introdusă o cerere de permis de ședere sau de viză „student”, este obligată să verifice intenția resortisantului unei țări terțe de a urma studii. În acest scop, vom începe examinarea noastră cu o analiză textuală a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801, înainte de a studia contextul și obiectivele urmărite de legislația în care se încadrează această dispoziție.

1.      Analiza textuală a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801

49.      Articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 conferă autorității competente a unui stat membru posibilitatea de a respinge o cerere de admisie întrucât deține „dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis”.

50.      În primul rând, această dispoziție trebuie interpretată în sens restrictiv. Într‑adevăr, ea permite autorității competente să respingă o cerere de permis de ședere sau de viză „student” și, astfel, să refuze intrarea și șederea unui resortisant al unei țări terțe pentru studii pe teritoriul statului membru gazdă, în condițiile în care se stabilește că această cerere nu este afectată de niciunul dintre viciile prevăzute la articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2016/801, cu alte cuvinte că îndeplinește condițiile de eligibilitate impuse la articolele 7 și 11 din această directivă, că documentele și datele pe care se întemeiază cererea respectivă sunt autentice și exacte și, dacă este cazul, că entitatea‑gazdă în cauză este aprobată.

51.      O interpretare strictă a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 se impune cu atât mai mult cu cât motivul de respingere a cererii de admisie prevăzut de această dispoziție constituie totodată un motiv de retragere sau de refuz al reînnoirii unei autorizații acordate studentului, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) litera (d) din această directivă, precum și un motiv de respingere a cererii de mobilitate prezentate de acesta către un al doilea stat membru în conformitate cu articolul 31 alineatul (7) litera (b) din directiva menționată. În aceste împrejurări, un asemenea motiv este susceptibil să aibă consecințe chiar mai grave, care îl privesc nu numai pe solicitant, ci și pe membrii familiei sale(18).

52.      În al doilea rând, din modul de redactare a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 reiese că acesta se referă la situația în care permisul de ședere sau viza ar avea „alte scopuri” decât cele pentru care se solicită. Legiuitorul Uniunii face din scopul șederii o condiție esențială, ceea ce este coerent în raport cu „natura specifică a șederii pentru fiecare categorie de resortisanți ai țărilor terțe” care intră sub incidența acestei directive(19).

53.      În ceea ce privește permisul de ședere sau viza „student”, scopul șederii decurge din definiția noțiunii de „student”, prevăzută la articolul 3 punctul 3 din Directiva 2016/801, în temeiul căreia un student este „un resortisant al unei țări terțe care a fost acceptat de o instituție de învățământ superior și admis pe teritoriul unui stat membru pentru a urma ca activitate principală un ciclu de studii la cursuri de zi, care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat membru”(20).

54.      În consecință, contrar celor susținute de reclamanta din litigiul principal, un resortisant al unei țări terțe care a fost acceptat de o instituție de învățământ superior, dar a cărui cerere de admisie este în curs de examinare de către autoritatea competentă, nu are calitatea de „student” în sensul articolului 3 punctul 3 din directiva menționată.

55.      Astfel, din această definiție, în special din utilizarea conjuncției coordonatoare „și”, rezultă că calitatea de „student” impune îndeplinirea a două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, ca resortisantul unei țări terțe să fie acceptat de o instituție de învățământ superior și, pe de altă parte, ca acesta să fie admis pe teritoriul statului membru gazdă pentru a‑și urma studiile ca activitate principală și la cursuri de zi, în instituția de învățământ superior în care este înscris în mod legal. După cum a subliniat guvernul belgian în ședință, această finalitate este exprimată și la articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2016/801, care impune ca resortisantul respectiv să fi fost acceptat de o instituție de învățământ superior „pentru a urma un ciclu de studii”. Ținând seama de definiția menționată, considerăm că autoritatea competentă a unui stat membru poate, prin urmare, să respingă o cerere de permis de ședere sau de viză „student” în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (f) din această directivă atunci când stabilește că șederea resortisantului respectiv ar urmări o altă finalitate.

56.      O asemenea situație poate rezulta dintr‑o eroare involuntară. Acest lucru poate fi valabil atunci când autoritatea competentă constată că resortisantul unei țări terțe are intenția de a desfășura o activitate economică în condiții care nu i‑ar permite să acopere „timpul de studiu” – pentru a relua termenii articolului 24 din această directivă(21) –, privând astfel șederea de obiectul și de finalitatea sa esențială.

57.      O astfel de situație își poate avea originea și într‑o încercare de deturnare deliberată a procedurii. În acest caz, autoritatea competentă este indusă în eroare cu privire la scopul real al șederii de intenția abuzivă sau incorectă a entității‑gazdă sau a resortisantului unei țări terțe(22). Acesta din urmă ar putea astfel să introducă o cerere de permis de ședere sau de viză „student” exclusiv în scopul de a abuza de facilitățile create de dreptul Uniunii în favoarea studenților străini pentru a beneficia de drepturile și de avantajele aferente statutului de student(23), de a se sustrage condițiilor de intrare și de ședere care i‑ar fi altfel aplicabile sau de a rămâne în statul membru. În consecință, articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 are ca obiect prevenirea situațiilor în care s‑a stabilit că dreptul de ședere sau viza „student” ar fi deturnat de la scopul său, lăsând statelor membre sarcina de a stabili mijloacele pentru a le identifica, asemenea măsurilor pe care acestea din urmă le pot lua în ambasadele sau consulatele lor pentru a identifica și a preveni deturnarea dreptului la reîntregirea familiei prin căsătoriile de conveniență, de exemplu(24).

58.      Această interpretare a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 este confirmată de considerentul (41) al directivei menționate, care enunță că, „[î]n caz de îndoieli privind motivele cererii de admisie, statele membre ar trebui să poată desfășura verificările necesare sau solicita dovezi pentru a evalua, de la caz la caz, […] studiile, formarea profesională [pe care] intenționează să le urmeze solicitantul și pentru a lupta împotriva abuzurilor și a utilizării incorecte a procedurii stabilite de [directiva menționată]”(25).

59.      În al treilea rând, utilizarea condiționalului („ar locui”) la articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 permite să se precizeze natura aprecierii pe care trebuie să o efectueze autoritatea competentă. Este vorba despre o apreciere ex ante, această autoritate fiind chemată să stabilească, într‑un context ipotetic, intențiile solicitantului cu privire la obiectul și la scopul șederii(26).

60.      Prin urmare, această apreciere se distinge de cea pe care autoritatea respectivă trebuie să o efectueze potrivit articolului 21 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2016/801. În temeiul dispoziției menționate, aceasta trebuie să retragă sau să refuze reînnoirea unei autorizații acordate anterior în cazul în care stabilește că „resortisantul unei țări terțe își are reședința pe teritoriul statului membru din alte motive decât cele pentru care a primit drept de ședere”(27). În acest caz, circumstanțe obiective, precum faptul că resortisantul respectiv nu a început studiile în cauză, le‑a suspendat sau le‑a abandonat prematur ori faptul că desfășoară o activitate profesională care depășește numărul maxim de ore de lucru autorizate, că locuiește departe de locul de studii, eventual pe teritoriul unui alt stat membru în afara drepturilor sale de mobilitate în Uniune, sunt constatări materiale care permit să se stabilească mai ușor obiectul și finalitatea șederii resortisantului respectiv și în special situațiile de deturnare a procedurii. Astfel de constatări sunt mai dificil de făcut atunci când cererea este depusă în timp ce resortisantul țării terțe locuiește încă în afara teritoriului statului membru în cauză.

61.      În această privință, în tăcerea articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801, proba este liberă. Legiuitorul Uniunii nu stabilește nicio cerință specială în ceea ce privește forma sa, acesta indicând în considerentul (41) al directivei menționate că statele membre ar trebui să poată desfășura „verificările necesare” și solicita „dovezi”(28) pentru a evalua, în funcție de fiecare speță, studiile sau formarea profesională pe care intenționează să le urmeze resortisantul unei țări terțe, precum și riscul de abuz sau de fraudă. În plus, din modul de redactare a acestui articol rezultă că motivele pe care se întemeiază autoritatea competentă trebuie să fie „obiective și serioase”(29), ceea ce implică faptul că are motive detaliate și solide, rezultate dintr‑o examinare individualizată a cererii, care justifică respingerea acesteia.

62.      Având în vedere aceste indicații textuale, vom formula două observații.

63.      Prima observație privește sarcina probei. Nu este suficient, în opinia noastră, ca autoritatea competentă să pună la îndoială obiectul și finalitatea cererii de permis de ședere sau de viză „student”. Considerăm, dimpotrivă, necesar ca aceasta să dobândească convingerea că șederea nu va avea nici ca obiect, nici ca finalitate urmarea studiilor în instituția de învățământ superior menționată în cererea respectivă. Această apreciere trebuie să se bazeze pe o serie de indicii atât obiective, cât și subiective și poate necesita cooperarea tuturor actorilor implicați, nu numai a solicitantului, a misiunilor diplomatice, a ambasadelor sau a consulatelor (în funcție de organizarea organelor naționale în cauză), ci și a instituțiilor de învățământ superior sau a serviciilor însărcinate cu imigrația. Intenția resortisantului unei țări terțe este un element subiectiv care în mod normal va fi stabilit prin raportare la criterii obiective, cum ar fi înscrierea sa la o instituție de învățământ superior, costurile de studii suportate, cunoașterea limbii statului membru gazdă și legalitatea șederilor sale anterioare într‑un stat membru al Uniunii. În acest context, unele state membre pot acorda o atenție deosebită coerenței proiectului de studii al solicitantului. În Franța, cererile introduse de resortisanții egipteni trebuie să fie însoțite de un proiect motivat, care să fie „coerent și, în măsura în care este posibil, în continuitatea parcursului anterior”(30). În Belgia, după cum reiese din înscrisurile anexate la observațiile reclamantei din litigiul principal, precum și din indicațiile furnizate de guvernul belgian în ședință, cererea de admisie introdusă la autoritățile consulare din Camerun implică un chestionar și este însoțită de un interviu care trebuie să permită resortisantului unei țări terțe să demonstreze caracterul real al intenției sale de a locui în Belgia în calitate de student(31). În aceste situații, coerența proiectului de studii este apreciată în raport cu competențele dobândite de resortisantul unei țări terțe, în special prin intermediul parcursului său academic și în raport cu aspirațiile și ambițiile sale profesionale. Acest resortisant are de asemenea posibilitatea de a explica sau de a susține proiectul său de studii ori de formare în cadrul unui interviu cu un consilier de orientare.

64.      În ședință, s‑a acordat o atenție deosebită relevanței luării în considerare a coerenței proiectului de studii al resortisantului unei țări terțe în cadrul detectării și prevenirii abuzului de procedură. Astfel, deși legiuitorul Uniunii viza în mod expres acest element în considerentul (15) al Directivei 2004/114, el nu l‑a reluat în considerentul (41) al Directivei 2016/801, preferând o formulare mai generală centrată pe „studiile [sau] formarea profesională” avută în vedere de resortisantul unei țări terțe. Nimic nu se opune, în opinia noastră, ca autoritatea competentă să ia în considerare coerența proiectului de studii al resortisantului respectiv, cu condiția însă ca această apreciere să fie individualizată, efectuată cu prudență de un personal calificat și în cooperare cu acel resortisant. Considerăm de asemenea esențial să se țină seama de situațiile în care resortisantul unei țări terțe a putut să urmeze un parcurs academic neconvențional sau intenționează să se reorienteze. Prin urmare, coerența proiectului de studii este un element care poate fi luat în considerare de autoritatea competentă, dar a cărui pondere va varia în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte.

65.      În speță, din înscrisurile anexate la observațiile reclamantei din litigiul principal reiese că autoritățile consulare belgiene i‑au acordat o importanță majoră. Astfel, pe baza răspunsurilor formulate de aceasta la chestionarul anexat la cererea sa de admisie și în urma interviului său cu un consilier de orientare, autoritățile respective au considerat că proiectul său de studii era afectat de „incoerențe vădite” nu numai în raport cu parcursul său academic, ci și cu proiectul său profesional. Acestea au concluzionat în sensul respingerii cererii pentru motivul că acea cerere constituia o încercare de deturnare a procedurii de eliberare a vizei „student” în scopuri migratorii(32). Ne vom limita aici să precizăm că un stat membru poate, în opinia noastră, să respingă o cerere de admisie pentru motivul că proiectul de studii al resortisantului unei țări terțe este afectat de incoerențe numai cu condiția, pe de o parte, să permită solicitantului să prezinte și să justifice acest proiect în fața unui personal calificat și, pe de altă parte, aceste incoerențe să fie evidente.

66.      A doua observație pe care dorim să o formulăm se referă la transpunerea în ordinea juridică internă a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801. Nimic nu obligă un stat membru să enumere, în legislația de transpunere, motivele care permit să se stabilească faptul că un resortisant al unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis. Aceste motive depind de aprecierea fiecărui caz în parte, iar o asemenea enumerare ar putea priva autoritatea competentă de marja sa de apreciere. În schimb, această autoritate este obligată, în conformitate cu articolul 34 alineatul (4) din directiva menționată, să comunice în scris motivul pentru care cererea este respinsă, permițând astfel resortisantului unei țări terțe să invoce toate împrejurările care atestă realitatea sau coerența proiectului său de studii în cadrul căii de atac pe care o poate introduce în conformitate cu alineatul (5) al acestui articol.

67.      În concluzia acestei analize textuale, considerăm că o autoritate competentă a unui stat membru nu poate respinge o cerere de permis de ședere sau de viză „student” în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 decât dacă stabilește, în urma unei aprecieri individualizate a cererii și pe baza unor dovezi sau a unor motive serioase și obiective, că șederea resortisantului unei țări terțe nu ar avea nici ca obiect, nici ca finalitate esențială să urmeze ca activitate principală un ciclu de studii la cursuri de zi, care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat. În cadrul acestei examinări, nimic nu se opune ca autoritatea competentă să țină seama de coerența proiectului de studii.

68.      O analiză sistematică și teleologică a Directivei 2016/801 confirmă această interpretare.

2.      Analiza sistematică și teleologică a Directivei 2016/801

69.      În ceea ce privește, în primul rând, analiza sistematică a Directivei 2016/801, o asemenea interpretare permite, în opinia noastră, să se asigure respectarea principiului proporționalității, precum și a drepturilor fundamentale ale persoanei în cauză.

70.      Astfel, din considerentul (61) al directivei menționate rezultă că decizia de respingere a unei cereri de admisie trebuie să respecte drepturile fundamentale ale acestei persoane, așa cum sunt garantate de cartă, printre care se numără dreptul la educație.

71.      În plus, articolul 20 alineatul (4) din directiva respectivă prevede că „orice decizie de respingere a unei cereri ia în considerare circumstanțele specifice ale cazului, respectând principiul proporționalității”. Aceasta presupune ca autoritatea competentă să efectueze, înainte de a se pronunța cu privire la cerere, o examinare individualizată a cererii respective, în cadrul căreia trebuie să evalueze în mod exhaustiv atât elementele obiective, cât și pe cele subiective de care dispune și să ia în considerare, în mod echilibrat și rezonabil, toate interesele existente(33).

72.      Principiul proporționalității constituie un principiu general al dreptului Uniunii care se impune statelor membre atunci când pun în aplicare acest drept(34). Astfel, deși combaterea fraudei constituie un obiectiv legitim care justifică verificări și, după caz, respingerea cererii, amintim că, într‑o situație precum cea în discuție, resortisantul unei țări terțe îndeplinește condițiile de eligibilitate atât generale, cât și speciale impuse de articolele 7 și 11 din Directiva 2016/801. Aceasta implică faptul că a fost acceptat de o instituție de învățământ superior și a făcut, după caz, dovada achitării taxelor de înscriere. Resortisantul respectiv riscă, în consecință, ca cererea sa de permis de ședere sau de viză „student” să fie respinsă și, așadar, să fie privat de posibilitatea de a‑și urma studiile în instituția de învățământ superior la care se înscrie. În aceste împrejurări și cu excepția situațiilor în care există un abuz de drept vădit, este esențial, în opinia noastră, ca autoritatea competentă să evalueze de la caz la caz dacă respingerea cererii nu este disproporționată și nu riscă să aducă atingere anumitor drepturi fundamentale garantate de cartă.

73.      În ceea ce privește, în al doilea rând, analiza teleologică a Directivei 2016/801, decizia prin care o autoritate competentă a unui stat membru respinge o cerere de admisie pentru studii, pentru motivul că resortisantul unei țări terțe nu ar locui pe teritoriul național pentru a urma ca activitate principală un ciclu de studii la cursuri de zi, care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat, contribuie la realizarea obiectivelor acestei directive.

74.      Mai întâi, Directiva 2016/801 urmărește să stabilească condițiile de intrare și de ședere atât pe teritoriul statului membru gazdă, cât și pe teritoriul celorlalte state membre a mai multor categorii de resortisanți ai unor țări terțe, aceste condiții fiind stabilite în funcție de natura specifică a șederii fiecăreia dintre categoriile respective.

75.      În ceea ce privește șederea pentru studii, Directiva 2016/801 are ca scop promovarea Europei ca un centru mondial de excelență pentru studii prin îmbunătățirea și simplificarea „condițiil[or] de intrare și de ședere a persoanelor care doresc să călătorească în Uniune în aceste scopuri”(35). În plus, din considerentele (15) și (44) ale directivei menționate reiese că scopul acesteia este de a facilita mobilitatea studenților în interiorul Uniunii pentru a realiza un învățământ superior european atractiv și competitiv. În acest scop, directiva amintită are ca obiect stabilirea, în conformitate cu considerentele (44) și (48) ale acesteia, a unui „sistem specific de mobilitate” pentru studenți în interiorul Uniunii care conține norme autonome privind intrarea și șederea în scopul efectuării studiilor într‑un stat membru, altul decât statul membru gazdă. Autorizația de ședere eliberată de statul membru gazdă oferă astfel resortisanților țărilor terțe dreptul de intrare și de ședere pe teritoriul unui alt stat membru în scopul de a efectua o parte a studiilor acestora pentru o perioadă de până la 360 de zile, în conformitate cu dispozițiile care reglementează mobilitatea în temeiul articolului 31 din aceeași directivă.

76.      În continuare, Directiva 2016/801 are ca obiect, în conformitate cu articolul 1 din aceasta, enunțarea drepturilor resortisanților țărilor terțe în ceea ce privește studiile atât pe teritoriul statului membru gazdă, cât și pe teritoriul celorlalte state membre. Din considerentul (54) al directivei menționate reiese că aceasta urmărește să apropie drepturile resortisanților respectivi de cele de care beneficiază resortisanții statului membru în cauză, autorizația de ședere permițând astfel studentului să se bucure de un tratament egal în condițiile prevăzute la articolul 22 alineatul (3) din directiva menționată.

77.      Or, decizia prin care o autoritate competentă respinge o cerere de admisie pentru studii, pentru motivul că resortisantul unei țări terțe nu ar locui pe teritoriul statului membru în scopul de a urma ca activitate principală un ciclu de studii la cursuri de zi, care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat, permite să se prevină situațiile în care resortisantul respectiv ar beneficia de condiții de intrare și de ședere simplificate și i s‑ar recunoaște statutul de student, precum și drepturile extinse aferente acestui statut fără un motiv legitim. O asemenea decizie permite astfel să se garanteze specificitatea condițiilor de intrare și de ședere a diferitelor categorii de resortisanți ai unor țări terțe, pe care se întemeiază Directiva 2016/801, și să se evite ca anumiți resortisanți ai unor țări terțe să se sustragă de la condițiile de eliberare a permisului de ședere care le‑ar fi altfel aplicabile.

78.      În sfârșit, având în vedere drepturile extinse care sunt asociate permisului de ședere sau vizei „student”, articolul 20 alineatul (2) litera (f) din această directivă ar trebui să permită statelor membre să lupte eficient împotriva fraudei sau a abuzului de drept, oferindu‑le posibilitatea de a refuza admisia atunci când se stabilește că solicitantul o solicită în mod abuziv sau fraudulos. Potrivit unei jurisprudențe constante, nimeni nu poate pretinde dobândirea sau menținerea drepturilor dobândite prin intermediul unei fraude, indiferent dacă această fraudă este săvârșită de beneficiarul acestor drepturi sau cunoscută de el(36).

79.      Având în vedere toate aceste considerații, propunem Curții să declare că articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 trebuie interpretat în sensul că o autoritate competentă a unui stat membru nu poate respinge o cerere de permis de ședere sau de viză „student” decât în cazul în care deține dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că șederea resortisantului unei țări terțe pe teritoriul național nu ar avea nici ca obiect, nici ca finalitate esențială urmarea ca activitate principală a unui ciclu de studii la cursuri de zi care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat. Decizia de respingere a unei astfel de cereri trebuie să fie precedată de o examinare individuală a acesteia, în cadrul căreia intenția resortisantului unei țări terțe de a‑și urma studiile pe teritoriul național trebuie evaluată pe baza unor elemente atât obiective, cât și subiective, printre care se poate număra coerența proiectului său de studii.

B.      Cu privire la modalitățile de transpunere în dreptul intern a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 (prima întrebare preliminară)

80.      Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă, având în vedere articolul 288 TFUE, articolele 14 și 52 din cartă, articolele 3, 5, 7, 11, 20, 34, 35 și 40, precum și considerentele (2) și (60) ale Directivei 2016/801 și principiile securității juridice și transparenței, statul membru care intenționează să respingă o cerere de permis de ședere sau de viză „student” pentru motivul enunțat la articolul 20 alineatul (2) litera (f) din această directivă este obligat să prevadă în mod expres în dreptul său intern o asemenea posibilitate și, dacă este cazul, motivele care îi permit să stabilească faptul că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis.

81.      Această problemă se ridică în măsura în care, contrar legislației belgiene actuale, care efectuează o transpunere formală a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801, prevăzând că ministrul care are accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor în competențele sale sau delegatul său poate refuza o cerere atunci când „dovezi sau motive serioase și obiective permit să se stabilească faptul că șederea ar urmări alte finalități decât studiile”, nu aceasta era situația legislației aplicabile faptelor din litigiul principal(37).

82.      Vom începe analiza precizând că motivele de respingere a cererilor prevăzute la articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2016/801 sunt facultative pentru statele membre. Această directivă nu impune, așadar, decât un anumit grad de armonizare în ceea ce privește condițiile de intrare și de ședere a categoriilor de resortisanți ai țărilor terțe care intră în domeniul său de aplicare, întrucât transpunerea dispoziției menționate în ordinile juridice naționale este lăsată la discreția fiecăruia dintre statele membre. Acestea din urmă sunt libere să decidă în mod suveran să le transpună în funcție de considerații de ordin politic, juridic, economic sau chiar social. Unele state membre, dintre cele mai expuse riscului de deturnare a procedurii de eliberare a vizelor „student”, par astfel să efectueze o examinare mai aprofundată a cererilor care sunt depuse de resortisanții anumitor țări terțe sau care vizează un ciclu de studii în anumite instituții de învățământ superior(38).

83.      În schimb, faptul că articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2016/801 este o dispoziție facultativă nu înseamnă totuși că statele membre dispun de o libertate totală în ceea ce privește punerea sa în aplicare pentru a refuza, după cum consideră necesar, șederea resortisanților țărilor terțe care intră în domeniul de aplicare al acestei dispoziții.

84.      În primul rând, statele membre sunt obligate să își exercite competența cu respectarea principiilor generale ale dreptului Uniunii, printre care figurează principiul securității juridice(39). Curtea a amintit astfel recent că transpunerea în dreptul național a unor dispoziții ale dreptului Uniunii impune ca acestea să fie puse în aplicare prin dispoziții care au specificitatea, precizia și claritatea necesare pentru a îndeplini cerința securității juridice(40). Acest principiu urmărește să garanteze previzibilitatea situațiilor și a raporturilor juridice care rezultă din dreptul Uniunii și impune ca orice act al administrației care produce efecte juridice să fie clar și precis pentru ca persoanele interesate să își poată cunoaște fără ambiguitate drepturile și obligațiile și să ia decizii în consecință. Această cerință se impune în special atunci când actul în discuție poate produce consecințe defavorabile pentru persoanele interesate(41).

85.      În ceea ce privește în special articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801, în cazul în care s‑ar dovedi că statul membru nu a respectat acest principiu, autoritatea competentă din acest stat nu ar putea invoca dispoziția menționată pentru a respinge cererea de permis de ședere sau de viză „student”.

86.      În al doilea rând, din jurisprudența Curții reiese că marja de apreciere de care dispun statele membre trebuie să fie utilizată cu respectarea termenilor stabiliți de legiuitorul Uniunii și care nu aduce atingere nici obiectivului Directivei 2016/801, nici efectului util al acesteia(42).

87.      Or, prin adoptarea Directivei 2016/801, legiuitorul Uniunii a intenționat să remedieze deficiențele sistemului instituit anterior prin Directiva 2004/114 și să îl perfecționeze, astfel încât să „asigur[e] transparența sporită și securitatea juridică […] pentru diferite categorii de resortisanți ai țărilor terțe care sosesc în Uniune”, după cum se arată în mod expres în considerentul (2) al Directivei 2016/801(43). În această privință, articolul 35 din directiva menționată, intitulat în mod neechivoc „Transparența și accesul la informații”, impune statelor membre să comunice solicitanților informațiile referitoare la condițiile de intrare și de ședere, inclusiv drepturile, obligațiile și garanțiile procedurale care intră sub incidența directivei respective. În acest context, ne pare esențial ca un resortisant al unei țări terțe care depune o cerere de permis de ședere sau de viză „student” care îndeplinește condițiile de eligibilitate necesare să fie informat că această cerere, indiferent dacă este depusă cu bună sau cu rea‑credință, poate fi respinsă în cazul în care șederea sa urmărește un alt scop.

88.      În consecință, atât principiul securității juridice, cât și principiul transparenței impun ca statul membru care urmărește să se prevaleze de dispozițiile prevăzute la articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 să prevadă în mod expres într‑un cadru legal clar, precis și previzibil că are posibilitatea de a respinge o cerere de admisie pentru motivul că deține dovezi sau are motive serioase și obiective care stabilesc că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis.

89.      În schimb, pentru motivele enunțate la punctul 66 din prezentele concluzii, transpunerea articolului menționat nu impune statului membru să enumere aceste motive.

90.      Trebuie să se examineze în prezent aspectul dacă articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 a fost transpus în textul în vigoare la data faptelor din litigiul principal.

91.      Guvernul belgian a admis în ședință că nu a existat un act pozitiv de transpunere a dispoziției menționate. În această privință și pe linia observațiilor sale scrise, el a subliniat că se putea considera că articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980 constituia o dispoziție națională preexistentă care asigura o transpunere suficientă a dreptului Uniunii în dreptul intern(44). De asemenea, este cert că acest text nu conținea nicio trimitere la Directiva 2016/801 și nu era însoțit de o astfel de trimitere, contrar dispozițiilor prevăzute la articolul 40 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva menționată.

92.      Articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980 prevede că, „[a]tunci când o cerere de autorizare a șederii în Regat pentru o perioadă mai mare de trei luni este depusă la un post diplomatic sau consular belgian de către un străin care dorește să urmeze în Belgia studii superioare sau un an pregătitor pentru învățământul superior”(45), această autorizație trebuie acordată în cazul în care resortisantul unei țări terțe nu se află în unul dintre cazurile prevăzute la articolul 3 primul paragraf punctele 5-8 și prezintă un certificat eliberat de o instituție de învățământ, dovada că dispune de mijloace de întreținere suficiente, un certificat medical, precum și un certificat care să ateste lipsa condamnărilor pentru infracțiuni de drept comun.

93.      Reiese în mod univoc din acest articol că autorizația de ședere poate fi refuzată dacă resortisantul unei țări terțe nu îndeplinește anumite condiții generale și speciale de eligibilitate ale cererii cuprinse la articolele 7 și 11 din Directiva 2016/801.

94.      Cu toate acestea, articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980 nu prevede în mod expres că viza „student” poate fi refuzată în ipoteza în care s‑ar stabili, prin dovezi sau motive serioase și obiective, că șederea resortisantului unei țări terțe ar urmări o altă finalitate decât aceea de a studia în Belgia. Împrejurarea care figurează în această dispoziție națională potrivit căreia cererea este introdusă de un străin care „dorește să facă studii în Belgia în învățământul superior” este interpretată de Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) în sensul că implică examinarea voinței resortisantului unei țări terțe de a face studii în învățământul superior. Ar fi vorba despre un element constitutiv al cererii, astfel încât État belge ar fi autorizat să respingă o cerere în cazul în care se dovedește că acest resortisant este lipsit de o asemenea intenție. Or, considerăm că o astfel de împrejurare nu poate fi înțeleasă în sensul că face trimitere la motivul de respingere a unei cereri de admisie prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 și nu poate fi interpretată în sensul că garantează transpunerea acestei dispoziții în conformitate cu cerințele de claritate, de precizie și de previzibilitate citate anterior.

95.      În consecință, apreciem că articolul 58 din Legea din 15 decembrie 1980, în versiunea aplicabilă litigiului principal, nu asigură o transpunere a articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 în condiții care să respecte principiile securității juridice și transparenței.

C.      Cu privire la modalitățile procedurale ale căii de atac jurisdicționale împotriva deciziei de respingere a cererii de permis de ședere sau de viză „student” (a treia întrebare preliminară)

96.      Prin intermediul celei de a treia întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801, citit în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre să confere autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu o cale de atac introdusă împotriva unei decizii de respingere a cererii de permis de ședere sau de viză „student” competența de a reforma această decizie și de a înlocui aprecierea autorității competente care a adoptat‑o cu propria apreciere(46).

97.      Articolul 34 alineatul (5) prima teză din Directiva 2016/801 conferă în mod expres solicitanților posibilitatea de a introduce o cale de atac în statul membru respectiv împotriva deciziei de respingere a unei cereri de admisie „în conformitate cu dreptul intern”. Totuși, această directivă nu conține nicio dispoziție privind, pe de o parte, conținutul și modalitățile acestei căi de atac, în special termenele în care trebuie introdusă și judecată, și competențele care revin în acest scop autorității administrative sau jurisdicționale sesizate și, pe de altă parte, efectele anulării deciziei adoptate de autoritatea competentă, în special problema termenului de care dispune pentru a adopta o nouă decizie. În consecință, statele membre beneficiază de o marjă largă de apreciere. Legiuitorul Uniunii precizează doar la articolul 34 alineatul (5) a doua teză din directiva menționată că autoritățile competente ale statului membru în cauză trebuie să menționeze, într‑o notificare scrisă, instanța sau autoritatea administrativă la care poate fi introdusă calea de atac și termenul pentru introducerea căii de atac.

98.      Curtea a interpretat domeniul de aplicare al articolului 34 alineatul (5) prima teză din Directiva 2016/801 în Hotărârea din 10 martie 2021, Konsul Rzeczypospolitej Polskiej w N.(47), care privea refuzul opus de o autoritate consulară poloneză unui resortisant al unei țări terțe care solicita eliberarea unei vize „student”. Curtea a constatat că, în conformitate cu principiul autonomiei procedurale, legiuitorul Uniunii a acordat statelor membre sarcina de a decide natura și modalitățile concrete ale căilor de atac de care dispun solicitanții unor vize de lungă ședere care intră sub incidența acestei directive. Prin urmare, statele membre au posibilitatea de a conferi o competență de anulare sau de reformare autorității administrative sau jurisdicționale sesizate. O analiză comparativă a diferitelor legislații naționale demonstrează în această privință că statele membre au adoptat soluții procedurale foarte variate în funcție de tradițiile lor juridice(48).

99.      Cu toate acestea, în conformitate cu jurisprudența constantă, Curtea a amintit că caracteristicile procedurii căii de atac prevăzute la articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801 trebuie să fie stabilite în conformitate, pe de o parte, cu articolul 47 din cartă, care impune statelor membre obligația de a asigura o protecție jurisdicțională efectivă a drepturilor individuale derivate din ordinea juridică a Uniunii(49), și, pe de altă parte, cu principiul echivalenței (modalitățile procedurale nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern), precum și cu principiul efectivității (modalitățile procedurale nu trebuie să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii)(50).

100. În cauza principală, se ridică numai problema respectării articolului 47 din cartă și a principiului efectivității.

101. În ceea ce privește prezenta cauză, trebuie subliniate trei aspecte.

102. Primul aspect se referă la existența unui drept la o cale de atac. Din decizia de trimitere rezultă că legislația belgiană prevede un drept la o cale de atac împotriva deciziilor de respingere a unei cereri de permis de ședere sau de viză „student”. Acest drept la o cale de atac se exercită în fața Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii), care este, în conformitate cu articolul 39/1 alineatul 1 din Legea din 15 decembrie 1980, o instanță administrativă, singura competentă să soluționeze căile de atac introduse împotriva deciziilor individuale adoptate în temeiul legilor privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor.

103. Al doilea aspect privește întinderea competențelor autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu calea de atac. În această privință, instanța de trimitere precizează că, în temeiul articolului 39/2 alineatul (2) din această lege, Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) este competent să pronunțe anularea unei decizii de respingere a unei cereri de viză „student”. Cu toate acestea, ea nu indică măsura în care hotărârea respectivă trebuie să fie respectată de autoritatea competentă.

104. Al treilea aspect privește termenele de judecată. Deși instanța de trimitere nu se referă la aceste termene în cererea de decizie preliminară, este evident totuși, în raport cu jurisprudența Curții, că acestea din urmă prezintă o importanță deosebită atunci când competențele autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu calea de atac se limitează la o competență de anulare, după cum este cazul în Belgia(51). În consecință, precizăm că, în temeiul articolului 39/82 alineatele 1 și 4 din Legea din 15 decembrie 1980, Conseil du contentieux des étrangers (Consiliul Contenciosului privind Străinii) are competența de a dispune suspendarea executării deciziei împotriva căreia este introdusă calea de atac și se pronunță în acest sens în termen de 30 de zile cu privire la o asemenea cerere(52). În cazul în care se dispune suspendarea, cererea de anulare se soluționează în termen de patru luni de la pronunțarea deciziei.

105. Vom începe analiza noastră cu o examinare a condiției referitoare la garantarea unei protecții jurisdicționale efective, impusă de articolul 47 din cartă.

106. Hotărârea din 25 iulie 2018, Alheto(53), Hotărârea din 29 iulie 2019, Torubarov(54), și Hotărârea din 19 martie 2020, Bevándorlási és Menekültügyi Hivatal(55), referitoare la aprecierea legalității deciziilor prin care se statuează cu privire la acordarea unei protecții internaționale, aduc astfel precizări utile în contextul unor reglementări naționale care nu conferă decât o competență de anulare autorității administrative sau jurisdicționale competente, cu excluderea unei competențe de reformare.

107. Astfel de reglementări nu încalcă, în sine, cerința unei protecții jurisdicționale efective. În schimb, Curtea consideră că fiecare stat membru trebuie să își adapteze dreptul național astfel încât, în urma anulării deciziei inițiale și în caz de trimitere a dosarului la autoritatea competentă, aceasta să adopte o nouă decizie, pe de o parte, într‑un termen scurt și, pe de altă parte, care să fie conformă cu aprecierea cuprinsă în hotărârea care a pronunțat anularea(56). Curtea își întemeiază raționamentul pe trei considerații principale: necesitatea de a se asigura o prelucrare cât mai rapidă a cererilor de protecție internațională, preocuparea de a se asigura un efect util dispozițiilor care consacră existența unui drept la o cale de atac și, în sfârșit, necesitatea de a se garanta o cale de atac jurisdicțională efectivă în conformitate cu articolul 47 din cartă.

108. Pentru motive diferite de cele care stau la baza adoptării unei decizii de acordare a protecției internaționale, decizia privind acordarea unui permis de ședere sau a unei vize „student” trebuie adoptată cât mai curând posibil, astfel încât să permită resortisantului unei țări terțe să își înceapă anul de studii la instituția de învățământ superior la care este înscris în mod legal și a plătit taxele de înscriere.

109. Deja, în cadrul Directivei 2004/114, legiuitorul Uniunii sublinia că orice decizie cu privire la o cerere de permis de ședere sau de viză „student” trebuie adoptată într‑un „termen care să nu împiedice participarea la studiile respective, acordându‑se, de asemenea, timp suficient autorităților competente pentru a procesa cererea”(57).

110. Adoptarea Directivei 2016/801 avea ca obiectiv îmbunătățirea și facilitarea condițiilor de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe care doresc să se deplaseze în Europa pentru a‑și urma studiile, garantarea celerității procedurii lor de admisie și consolidarea drepturilor lor procedurale(58). Aceste obiective impun ca resortisantului unei țări terțe care îndeplinește condițiile de fond necesare în vederea obținerii permisului său de ședere sau a vizei „student” să i se poată elibera acest permis sau această viză în termene care să îi permită să beneficieze de drepturile și de avantajele aferente statutului respectiv.

111. Astfel, din articolul 34 alineatul (1) din Directiva 2016/801 rezultă că autoritățile competente trebuie să adopte o decizie de îndată ce este posibil, însă nu mai târziu de 90 de zile de la data depunerii cererii complete. Importanța termenelor este de asemenea exprimată, pe de o parte, în considerentul (42) al acestei directive, în care legiuitorul Uniunii insistă ca informațiile suplimentare necesare să fie comunicate de solicitant „într‑un termen rezonabil” și, pe de altă parte, în considerentul (43) al directivei menționate, în care recomandă autorităților competente să notifice în scris decizia „cât mai curând posibil”.

112. Această cerință de celeritate este inerentă naturii specifice a șederii „student” prevăzute de Directiva 2016/801 în favoarea resortisanților țărilor terțe.

113. Natura acestei șederi implică din partea resortisantului unei țări terțe să dea dovadă de diligența necesară pentru a depune cererea de permis de ședere sau de viză „student” într‑un termen rezonabil și, dacă este cazul, pentru a o completa, în funcție de calendarul adoptat de fiecare dintre instituțiile de învățământ superior în cauză. Aceasta implică din partea statului membru posibilitatea de a pronunța o decizie definitivă, dacă este cazul după anularea unei prime decizii de către autoritatea administrativă sau jurisdicțională, înainte de începerea anului universitar, astfel încât să acorde acestui resortisant timp suficient pentru a efectua celelalte demersuri pe care le impune intrarea și șederea sa pe teritoriul statului membru gazdă, în special dacă are reședința în afara teritoriului respectiv.

114. În consecință, deși statele membre au posibilitatea de a conferi, după cum pare să facă dreptul belgian în speță, o competență de anulare autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu o cale de atac introdusă împotriva unei astfel de decizii, cu excluderea competenței de reformare, procedura căii de atac trebuie totuși să răspundă unei cerințe de celeritate, astfel încât să garanteze resortisanților țărilor terțe nu numai o cale de atac jurisdicțională efectivă în conformitate cu articolul 47 din cartă, ci și deplina efectivitate a drepturilor care le sunt conferite de Directiva 2016/801. Considerăm că această cerință de celeritate nu este incompatibilă cu natura examinării pe care o impune depunerea unei cereri de permis de ședere sau de viză „student”, această examinare fiind lipsită, în opinia noastră, de aprecieri de fapt complexe.

115. Rezultă de aici, în opinia noastră, că fiecare stat membru ar trebui, așadar, să își adapteze dreptul național astfel încât, în urma anulării unei decizii inițiale și în cazul trimiterii dosarului la autoritatea competentă, aceasta să adopte o nouă decizie care să fie conformă cu aprecierea cuprinsă în hotărârea prin care s‑a pronunțat anularea și, în plus, să fie pronunțată înainte de începerea anului universitar la instituția de învățământ superior la care este înscris în mod legal resortisantul unei țări terțe.

116. Adăugăm că, în definirea acestor modalități procedurale, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită situației solicitanților care depun cererea în timp ce au reședința în afara teritoriului statului membru în cauză – oferindu‑le acestora din urmă posibilitatea de a exercita efectiv dreptul de a introduce o cale de atac jurisdicțională – și situației acelora care, deși prezenți pe teritoriul acestui stat, dispun de un permis de ședere sau de o viză al cărei termen de expirare se apropie.

117. Având în vedere toate aceste considerații, propunem Curții să declare că articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801, citit în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să confere o competență de anulare autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu calea de atac introdusă împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de permis de ședere sau de viză „student”, cu excluderea unei competențe de reformare, cu condiția ca noua decizie să fie pronunțată de autoritatea competentă înainte de începerea anului universitar la instituția de învățământ superior la care este înscris în mod legal resortisantul unei țări terțe.

V.      Concluzie

118. Având în vedere toate considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Belgia) după cum urmează:

1)      Articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au pair

trebuie interpretat în sensul că:

–        principiile securității juridice și transparenței impun ca statul membru care intenționează să transpună această dispoziție în ordinea sa juridică internă să prevadă în mod expres, într‑un cadru legal clar, precis și previzibil, că are posibilitatea de a respinge o cerere de admisie pentru motivul că deține dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că resortisantul țării terțe în cauză ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis. Transpunerea dispoziției menționate nu impune statului membru să enumere aceste motive;

–        o autoritate competentă a unui stat membru nu poate respinge o cerere de admisie pentru studii decât atunci când deține dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că șederea resortisantului unei țări terțe pe teritoriul național nu ar avea nici ca obiect, nici ca finalitate esențială urmarea ca activitate principală a unui ciclu de studii la cursuri de zi care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat.

Decizia de respingere a acestei cereri trebuie să fie precedată de o examinare individualizată, în cadrul căreia intenția resortisantului unei țări terțe de a‑și urma studiile pe teritoriul național trebuie evaluată pe baza unor elemente atât obiective, cât și subiective, printre care se poate număra coerența proiectului său de studii.

2)      Articolul 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801, citit în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune ca un stat membru să confere o competență de anulare autorității administrative sau jurisdicționale sesizate cu calea de atac introdusă împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de admisie pentru studii, cu excluderea unei competențe de reformare, cu condiția ca noua decizie să fie pronunțată de autoritatea competentă înainte de începerea anului universitar la instituția de învățământ superior la care este înscris în mod legal resortisantul unei țări terțe.

1      Limba originală: franceza.

i      Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

2      Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au pair (JO 2016, L 132, p. 21).

3      C‑491/13, EU:C:2014:2187.

4      Directiva Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat (JO 2004, L 375, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 94).

5      A se vedea Hotărârea din 10 septembrie 2014, Ben Alaya (C‑491/13, EU:C:2014:2187, punctul 34).

6      A se vedea nota de sinteză a REM, intitulată „Prévenir, détecter et lutter contre les détournements des autorisations de séjour dans l’UE à des fins d’études”, martie 2022 (denumită în continuare „nota de sinteză a REM”), punctul 2.

7      A se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2019, M. A. și alții (C‑661/17, EU:C:2019:53, punctul 60 și jurisprudența citată).

8      Denumită în continuare „carta”.

9      Moniteur belge din 31 decembrie 1980, p. 14584, în versiunea sa astfel cum a fost modificată ultima dată prin Legea din 5 mai 2019 (Moniteur belge din 22 august 2019, p. 80425) (denumită în continuare „Legea din 15 decembrie 1980”).

10      Prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO 2006, L 381, p. 4, Ediție specială, 19/vol. 9, p. 76), de Regulamentul (UE) 2018/1860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO 2018, L 312, p. 1) și de Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 (JO 2018, L 312, p. 14) (a se vedea articolul 1 punctul 17 din Legea din 15 decembrie 1980).

11      A se vedea articolul 39/1 din Legea din 15 decembrie 1980.

12      A se vedea articolul 1 punctul 2 din Legea din 15 decembrie 1980.

13      Moniteur belge din 5 august 2021, p. 77965.

14      În ședință, guvernele ceh, lituanian, luxemburghez, maghiar și neerlandez și‑au concentrat pledoariile pe prima întrebare cu solicitare de răspuns oral adresată de Curte, referitoare la transpunerea Directivei 2016/801.

15      Forma și durata autorizației de ședere sunt precizate la articolele 17-19 din directiva menționată.

16      Sub rezerva unei examinări mai detaliate a condiției speciale prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2016/801, considerăm că expresia „pentru a urma un ciclu de studii” nu permite în sine să se impună statului membru să verifice voința și intenția solicitantului de a studia. În opinia noastră, această expresie trebuie să permită să se distingă solicitantul care intenționează să facă un ciclu de studii de cel care nu face decât un schimb cu o durată limitată.

17      Motivul de respingere obligatorie prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2016/801 se referă la situația în care solicitantul a prezentat documente falsificate sau le‑a dobândit în mod fraudulos. Fără a aduce atingere interpretării acestei dispoziții, constatarea unei fraude ar implica de asemenea ca autoritatea competentă să țină seama de intenția resortisantului unei țări terțe, în speță intenția de a evita sau de a eluda condițiile de eliberare a permisului de ședere în vederea obținerii avantajului aferent. A se vedea în această privință principiile stabilite de Curte cu privire la constatarea fraudei, în Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții (C‑359/16, EU:C:2018:63). Constatarea unei fraude implică verificarea existenței unei serii concordante de indicii care stabilesc întrunirea unui element obiectiv și a unui element subiectiv (punctul 50 din această hotărâre). Prin urmare, poate fi sancționată numai frauda săvârșită din punct de vedere material și intenționat de resortisantul unei țări terțe care a introdus cererea de permis de ședere sau de viză „student”. În ceea ce privește elementul subiectiv necesar pentru constatarea fraudei, acesta corespunde, potrivit definiției date în Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții (C‑359/16, EU:C:2018:63), aplicată împrejurărilor din cauza principală, intenției solicitantei de a evita sau de a eluda condițiile eliberării permisului de ședere în vederea obținerii avantajului aferent acestuia (punctul 52 din hotărârea menționată).

18      Astfel, considerentul (11) al Directivei 2016/801 enunță că „toate dispozițiile din Directiva 2003/86/CE [a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164)] ar trebui să se aplice, inclusiv motivele pentru respingerea sau retragerea sau refuzul reînnoirii. În consecință, ar trebui să fie posibil ca permisele de ședere ale membrilor de familie să fie retrase sau reînnoirea acestora să fie refuzată în cazul în care autorizația cercetătorului pe care îl însoțesc expiră, iar membrii de familie respectivi nu beneficiază de un drept de ședere autonom”.

19      A se vedea considerentul (32) al Directivei 2016/801.

20      Sublinierea noastră.

21      Articolul 24 din directiva menționată prevede condițiile și limitele în care un student poate, în paralel cu urmarea studiilor sale, să desfășoare o activitate profesională.

22      A se vedea în această privință articolul 20 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2016/801.

23      Din considerentul (54) al Directivei 2016/801 reiese că studenții beneficiază de dispozițiile Directivei 2011/98/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru (JO 2011, L 343, p. 1), care prevede un set comun de drepturi, în temeiul egalității de tratament cu cetățenii respectivului stat membru gazdă [considerentul (20) și articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/98].

24      A se vedea articolul 16 alineatul (4) din Directiva 2003/86 și, în ceea ce privește jurisprudența, Hotărârea din 23 septembrie 2003, Akrich (C‑109/01, EU:C:2003:491, punctul 57).

25      Celelalte versiuni lingvistice ale acestui considerent, precum versiunile în limbile spaniolă, engleză sau italiană, nu utilizează locuțiunile „pe de o parte […] pe de altă parte”, ci conjuncția coordonatoare „și”.

26      De altfel, versiunea în limba italiană a acestui articol se referă în mod expres la noțiunea de „intenție” („che il cittadino di paese terzo intende soggiornare”, sublinierea noastră).

27      Sublinierea noastră.

28      Articolul 34 alineatul (3) din directiva menționată permite autorității competente să solicite informații suplimentare din partea solicitantului în sprijinul cererii sale.

29      Dintr‑o analiză comparativă a diferitelor versiuni lingvistice ale articolului 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801 reiese, în primul rând, că adjectivele „serioase și obiective” se raportează la „motive”, iar nu la „dovezi” [a se vedea de exemplu versiunile în limbile engleză („the Member State has evidence or serious and objective grounds”) sau italiană („lo Stato membro è in possesso di prove o ha motivi seri e oggettivi”] și, în al doilea rând, că noțiunea de „motive serioase” se distinge de cea de „motive imperative”, utilizată de legiuitorul Uniunii în numeroase texte de drept derivat referitoare la șederea cetățenilor Uniunii sau a resortisanților unor țări terțe în Uniune, precum Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).

30      A se vedea de exemplu pagina de internet a Campus France Égypte: https://www.egypte.campusfrance.org/fr/preparer‑un‑projet‑d-etudes‑clair‑et‑coherent

31      Din nota de sinteză a REM reiese că validarea documentelor și interviurile cu solicitanții sunt cele două metode cele mai frecvent utilizate în faza care precedă sosirea pe teritoriul național (punctul 2).

32      Din înscrisurile din dosarul național reiese că cererea de admisie introdusă la autoritățile consulare belgiene trebuie să permită resortisantului unei țări terțe să demonstreze caracterul real al intenției sale de a locui în Belgia în calitate de student pentru a urma studii superioare acolo. Chestionarul trebuie să permită acestui resortisant să își expună și să își motiveze proiectul de studii în raport cu parcursul său academic și cu ambițiile sale profesionale, în timp ce interviul trebuie să îi ofere ocazia de a explica sau de a susține acest proiect.

33      Semnalăm de asemenea că, în Hotărârea din 18 decembrie 2014, McCarthy și alții (C‑202/13, EU:C:2014:2450), referitoare la interpretarea articolului 35 din Directiva 2004/38, Curtea a statuat că faptul că un stat membru este confruntat cu un număr ridicat de cazuri de abuzuri de drept sau de fraudă comise de resortisanți ai statelor terțe nu poate justifica adoptarea unei măsuri, care se întemeiază pe considerații de prevenție generală, cu excluderea oricărei aprecieri specifice a comportamentului propriu al persoanei în cauză (punctul 55).

34      A se vedea de asemenea considerentul (36) al Directivei 2016/801, care precizează că „ar trebui să fie posibil să se refuze admisia dacă un stat membru consideră, într‑un anumit caz, pe baza unei evaluări a faptelor și luând în considerare principiul proporționalității, că resortisantul țării terțe în cauză reprezintă o potențială amenințare pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică”.

35      A se vedea considerentul (14) al Directivei 2016/801 (sublinierea noastră).

36      A se vedea prin analogie Hotărârea din 14 martie 2019, Y. Z. și alții (Fraudă privind reîntregirea familiei) (C‑557/17, EU:C:2019:203, punctele 64 și 65).

37      Legea din 11 iulie 2021 de modificare a Legii din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor în ceea ce privește studenții prevede la articolul 2 că aceasta „transpune parțial Directiva 2016/801” și, la articolul 15, transpune motivul de refuz prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (f) din directiva menționată.

38      A se vedea în această privință nota de sinteză a REM, punctul 5.

39      A se vedea Hotărârea din 16 februarie 2023, DGRFP Cluj (C‑519/21, EU:C:2023:106, punctul 105).

40      A se vedea Hotărârea din 29 iunie 2023, Stadt Frankfurt am Main și Stadt Offenbach am Main (Reînnoirea unui permis de ședere în al doilea stat membru) (C‑829/21 și C‑129/22, EU:C:2023:525, punctul 77 și jurisprudența citată). Deși această considerație privește dispozițiile obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (4) al doilea paragraf și la articolul 22 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung (JO 2004, L 16, p. 44, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 225), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/51/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2011 (JO 2011, L 132, p. 1), considerăm că aceasta se aplică prin analogie unei dispoziții facultative precum articolul 20 alineatul (2) litera (f) din Directiva 2016/801.

41      A se vedea Hotărârea din 16 februarie 2023, DGRFP Cluj (C‑519/21, EU:C:2023:106, punctul 105).

42      A se vedea prin analogie Hotărârea din 13 martie 2019, E. (C‑635/17, EU:C:2019:192, punctul 53 și jurisprudența citată).

43      A se vedea de asemenea Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 28 septembrie 2011 referitor la aplicarea Directivei 2004/114/CE privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat [COM(2011) 587 final], în care Comisia a evidențiat „datoria […] mai generală de informare a resortisanților țărilor terțe cu privire la normele aplicabile în materie de admisie a studenților, astfel încât să se asigure transparența și securitatea juridică pentru potențialii studenți și pentru a‑i încuraja astfel să studieze în UE” (p. 4 „Condiții speciale pentru studenți”).

44      Curtea a statuat că se poate considera că intră în domeniul de aplicare al unei directive nu numai dispozițiile naționale al căror obiectiv expres este transpunerea acestei directive, ci și, începând de la data intrării în vigoare a directivei respective, dispozițiile naționale preexistente susceptibile să asigure transpunerea acesteia în dreptul intern [a se vedea Hotărârea din 25 iulie 2018, Alheto (C‑585/16, EU:C:2018:584, punctul 77 și jurisprudența citată)].

45      Sublinierea noastră.

46      În susținerea observațiilor sale, reclamanta din litigiul principal se referă la articolul 46 alineatele (1) și (3) din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60). Or, considerăm că o asemenea paralelă nu poate fi făcută în măsura în care articolul menționat prevede în mod expres că calea de atac efectivă împotriva unei decizii prin care se declară inadmisibilă sau nefondată o cerere de protecție internațională prevede o examinare completă și ex nunc atât a faptelor, cât și a aspectelor juridice.

47      C‑949/19, EU:C:2021:186, punctele 37-46, precum și jurisprudența citată.

48      A se vedea nota de sinteză a REM, punctul 7.

49      A se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2022, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Examinare din oficiu a măsurii de luare în custodie publică) (C‑704/20 și C‑39/21, EU:C:2022:858, punctul 81 și jurisprudența citată).

50      A se vedea Hotărârea din 10 martie 2021, Konsul Rzeczypospolitej Polskiej w N. (C‑949/19, EU:C:2021:186, punctele 42-44, precum și jurisprudența citată).

51      Precizăm că cauza Darvate și alții (C‑299/23), pendinte în prezent pe rolul Curții, privește în mod expres termenele de judecată prevăzute de legislația belgiană în contextul articolului 34 alineatul (5) din Directiva 2016/801.

52      Cererea de suspendare din motive de extremă urgență, care se soluționează în termen de 48 de ore, este rezervată măsurilor de îndepărtare și de returnare a căror executare este iminentă.

53      C‑585/16, EU:C:2018:584.

54      C‑556/17, EU:C:2019:626.

55      C‑406/18, EU:C:2020:216.

56      A se vedea Hotărârea din 19 martie 2020, Bevándorlási és Menekültügyi Hivatal (C‑406/18, EU:C:2020:216, punctul 22 și jurisprudența citată).

57      Articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2004/114.

58      A se vedea Documentul de lucru al Comisiei, analiză de impact, care însoțește Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, schimb de elevi, formare profesională remunerată și neremunerată, servicii de voluntariat și muncă au pair [COM(2013) 151 final), disponibil la următoarea adresă de internet: https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST‑7869-2013-ADD-1/en/pdf (p. 19)