Cauza C‑135/15

Republik Griechenland

împotriva

Grigorios Nikiforidis

(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesarbeitsgericht)

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Dreptul aplicabil contractului de muncă – Regulamentul (CE) nr. 593/2008 – Articolul 28 – Domeniu de aplicare ratione temporis – Articolul 9 – Noțiunea «norme de aplicare imediată» – Aplicarea unor norme de aplicare imediată ale altor state membre decât statul forului – Legislație a unui stat membru care prevede o reducere a salariilor în sectorul public ca urmare a unei crize bugetare – Obligația de cooperare loială”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 octombrie 2016

1.        Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Dispoziție care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre – Interpretare autonomă și uniformă – Aplicabilitate în privința noțiunii „contracte încheiate după 17 decembrie 2009” în sensul Regulamentului nr. 593/2008

(Regulamentul nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 28)

2.        Cooperare judiciară în materie civilă – Lege aplicabilă obligațiilor contractuale – Regulamentul nr. 593/2008 – Domeniul de aplicare în timp – Contract încheiat înainte de intrarea în aplicare a acestui regulament care a făcut, ulterior, obiectul unei modificări – Excludere – Limite – Modificări de o amploare care a determinat nașterea unui nou contract

(Regulamentul nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 28)

3.        Cooperare judiciară în materie civilă – Lege aplicabilă obligațiilor contractuale – Regulamentul nr. 593/2008 – Norme de aplicare imediată – Luarea în considerare, ca norme juridice, a altor norme de aplicare imediată decât cele prevăzute de acest regulament – Inadmisibilitate – Luarea în considerare a acestor norme ca element de fapt – Admisibilitate – Încălcarea principiului cooperării loiale – Inexistență

[art. 4 alin. (3) TFUE; Regulamentul nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 9 alin. (3)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 28-30)

2.      Articolul 28 din Regulamentul nr. 593/2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) trebuie interpretat în sensul că un raport contractual de muncă născut înainte de 17 decembrie 2009 intră în domeniul de aplicare al acestui regulament numai în măsura în care respectivul raport a suferit, ca efect al unui consimțământ reciproc al părților contractante care s‑a manifestat începând cu acea dată, o modificare de o asemenea amploare încât trebuie să se considere că, începând cu data respectivă, a fost încheiat un nou contract de muncă, aspect care trebuie stabilit de instanța națională.

Astfel, legiuitorul Uniunii a exclus posibilitatea ca Regulamentul Roma I să aibă o aplicare imediată care ar fi făcut ca în domeniul său de aplicare să intre efectele viitoare ale unor contracte încheiate înainte de 17 decembrie 2009. În consecință, orice consimțământ al părților contractante, ulterior datei de 16 decembrie 2009, de a continua executarea unui contract încheiat anterior nu poate, fără a încălca voința clar exprimată de legiuitorul Uniunii, să conducă la a determina aplicabilitatea Regulamentului Roma I la acest raport contractual. Această alegere ar fi repusă în discuție dacă orice modificare, chiar minimă, adusă de părți, începând cu 17 decembrie 2009, la un contract încheiat inițial înaintea acestei date ar fi suficientă pentru ca respectivul contract să intre în domeniul de aplicare al regulamentului menționat cu încălcarea securității juridice. În schimb, nu este exclus ca un contract, încheiat înainte de 17 decembrie 2009, să facă, de la acea dată, obiectul unei modificări, convenite între părțile contractante, de o asemenea amploare încât aceasta nu ar constitui o simplă actualizare sau adaptare a contractului respectiv, ci crearea unui nou raport juridic între aceste părți contractante, astfel încât ar trebui să se considere că contractul inițial a fost înlocuit de un nou contract, încheiat începând cu acea dată, în sensul articolului 28 din Regulamentul Roma I.

(a se vedea punctele 33-37 și 39 și dispozitiv 1)

3.      Articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 593/2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) trebuie interpretat în sensul că exclude ca alte norme de aplicare imediată decât cele ale statului forului sau ale statului în care obligațiile care decurg din contract trebuie să fie sau au fost executate să poată fi aplicate, ca norme juridice, de către instanța forului, dar nu se opune luării în considerare de către aceasta din urmă a unor asemenea alte norme de aplicare imediată ca element de fapt în măsura în care dreptul național aplicabil contractului, în temeiul dispozițiilor acestui regulament, prevede astfel.

Prin urmare, enumerarea de la articolul 9 din Regulamentul Roma I a normelor de aplicare imediată pe care instanța forului le poate pune în aplicare este exhaustivă. Astfel, a permite instanței forului să facă aplicarea normelor de aplicare imediată care aparțin ordinii juridice a altor state membre decât cele care sunt vizate în mod expres la articolul 9 alineatele (2) și (3) din Regulamentul Roma I ar putea compromite realizarea pe deplin a obiectivului general al acestuia, care constă, potrivit considerentului (16) al acestui regulament, în securitatea juridică în spațiul de justiție european.

În schimb, dat fiind că Regulamentul Roma I armonizează normele care reglementează conflictul de legi, iar nu normele materiale de drept al contractelor, în măsura în care acestea din urmă prevăd ca instanța forului să ia în considerare, ca element de fapt, o normă de aplicare imediată care aparține ordinii juridice a unui alt stat membru decât statul forului sau decât statul de executare a obligațiilor contractuale, articolul 9 din regulamentul menționat nu se poate opune ca instanța sesizată să țină seama de acest element de fapt.

Această interpretare nu este repusă în discuție de principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE. Astfel, acest principiu nu autorizează un stat membru să eludeze obligațiile care îi sunt impuse de dreptul Uniunii și nu este, prin urmare, de natură să permită instanței naționale să facă abstracție de caracterul exhaustiv al enumerării normelor de aplicare imediată care pot fi aplicate, așa cum figurează la articolul 9 din Regulamentul Roma I, pentru aplicarea, ca norme juridice, a normelor de aplicare imediată.

(a se vedea punctele 46, 49, 52, 54 și 55 și dispozitiv 2)