Cauza C‑57/15

United Video Properties Inc.

împotriva

Telenet NV

(cerere de decizie preliminară

formulată de hof van beroep te Antwerpen)

„Trimitere preliminară – Drepturi de proprietate intelectuală – Directiva 2004/48/CE – Articolul 14 – Cheltuieli de judecată – Onorarii de avocat – Rambursare forfetară – Cuantumuri maxime – Costuri de consultanță tehnică – Rambursare – Condiție privind fapta culpabilă săvârșită de partea care a căzut în pretenții”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 28 iulie 2016

1.        Apropierea legislațiilor – Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală – Directiva 2004/48 – Cheltuieli de judecată – Reglementare națională care presupune un sistem de tarife forfetare în materie de rambursare a onorariilor de avocat – Admisibilitate – Condiție – Caracterul rezonabil al cheltuielilor – Apreciere de către instanța națională – Lipsa unei garanții în ceea ce privește rambursarea unei părți semnificative și corespunzătoare din aceste cheltuieli de către partea care a căzut în pretenții – Inadmisibilitate

[Directiva 2004/48 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (17), art. 3 alin. (1) și (2) și art. 14]

2.        Apropierea legislațiilor – Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală – Directiva 2004/48 – Cheltuieli de judecată – Reglementare națională care nu prevede rambursarea costurilor de consultanță tehnică decât în cazul unei fapte culpabile săvârșite de partea care a căzut în pretenții – Inadmisibilitate

[Directiva 2004/48 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (26), art. 13 alin. (1) și art. 14]

1.        Articolul 14 din Directiva 2004/48 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie să fie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede că partea care cade în pretenții este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea care a obținut câștig de cauză, care oferă instanței căreia îi revine sarcina să pronunțe această obligare posibilitatea de a ține seama de caracteristicile specifice ale cauzei cu care este sesizată și care presupune un sistem de tarife forfetare în materie de rambursare a costurilor pentru asistența acordată de un avocat, cu condiția ca aceste tarife să garanteze că cheltuielile care vor fi suportate de partea care cade în pretenții sunt rezonabile, aspect a cărui verificare îi revine instanței de trimitere.

Ținând seama de considerentul (17), de articolul 3 alineatul (1) și de articolul 14 din această directivă, o asemenea reglementare poate fi justificată, printre altele, dacă ea urmărește să excludă de la rambursare cheltuielile excesive ca urmare a unor onorarii neobișnuit de ridicate convenite între partea care a obținut câștig de cauză și avocatul său ori ca urmare a prestării de servicii care nu sunt considerate necesare pentru a asigura respectarea dreptului de proprietate intelectuală în cauză. În schimb, cerința potrivit căreia partea care cade în pretenții trebuie să suporte cheltuielile de judecată rezonabile nu poate justifica o reglementare care impune tarife forfetare mult inferioare tarifelor medii efectiv aplicate serviciilor avocațiale în acest stat membru. În fapt, o asemenea reglementare ar fi ireconciliabilă cu articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2004/48, care prevede că procedurile și mijloacele de reparație prevăzute de această directivă trebuie să fie disuasive și ar aduce atingere obiectivului principal urmărit prin Directiva 2004/48, care constă în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a proprietății intelectuale pe piața internă.

Cu toate acestea, articolul 14 din această directivă se opune unei reglementări naționale ce prevede tarife forfetare care, din cauza cuantumurilor maxime prea puțin ridicate pe care le presupun, nu garantează că măcar o parte semnificativă și corespunzătoare dintre cheltuielile rezonabile efectuate de partea care a obținut câștig de cauză este suportată de partea care cade în pretenții. Astfel, acest aspect nu poate fi apreciat independent de cheltuielile pe care partea care a obținut câștig de cauză le‑a suportat efectiv pentru asistarea de către un avocat, în măsura în care acestea sunt rezonabile. Deși cerința proporționalității nu presupune ca partea care cade în pretenții să trebuiască în mod necesar să ramburseze totalitatea cheltuielilor suportate de cealaltă parte, ea impune totuși ca partea care a obținut câștig de cauză să aibă dreptul la rambursarea măcar a unei părți semnificative și corespunzătoare din cheltuielile rezonabile pe care le‑a suportat efectiv.

(a se vedea punctele 25-27, 29 și 32 și dispozitiv 1)

2.        Articolul 14 din Directiva 2004/48 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că se opune unor norme naționale care nu prevăd rambursarea costurilor de consultanță tehnică decât în cazul unei fapte culpabile săvârșite de partea care cade în pretenții, din moment ce aceste costuri sunt direct și strâns legate de o acțiune în justiție care urmărește să asigure respectarea unui drept de proprietate intelectuală.

În această privință, în primul rând, dat fiind că cheltuielile de cercetare și de identificare, deseori legate de serviciile de consultanță tehnică, suportate de titularul unui drept de proprietate intelectuală, privesc, printre altele, daunele interese care trebuie plătite în cazul unei fapte culpabile a contravenientului și că daunele interese fac obiectul articolului 13 alineatul (1) din această directivă, cheltuielile amintite, suportate deseori înaintea unei proceduri judiciare, nu intră în mod necesar în domeniul de aplicare al articolului 14 din directiva menționată.

În al doilea rând, o interpretare extensivă a articolului 14 din Directiva 2004/48 în sensul că acesta prevede că partea care cade în pretenții trebuie să suporte, în principiu, celelalte cheltuieli făcute de partea care a obținut câștig de cauză, fără a se aduce vreo precizare cu privire la natura acestor cheltuieli, riscă să confere acestui articol un domeniu de aplicare excesiv, lipsind astfel articolul 13 din directiva amintită de efectul său util. Prin urmare, este necesar să se interpreteze strict această noțiune și să se considere că fac parte dintre celelalte cheltuieli, în sensul articolului 14 menționat, numai cheltuielile care sunt direct și strâns legate de procedura judiciară în cauză.

În al treilea rând, articolul 14 din Directiva 2004/48 nu conține niciun element care să permită să se considere că statele membre pot supune rambursarea celorlalte cheltuieli sau a cheltuielilor de judecată în general, în cadrul unei proceduri care urmărește să asigure respectarea unui drept de proprietate intelectuală, unui criteriu legat de fapta culpabilă a părții care cade în pretenții.

În acest context, prezintă o asemenea legătură directă și strânsă și fac parte, așadar, dintre celelalte cheltuieli care trebuie, în temeiul articolului 14 din Directiva 2004/48, să fie suportate de partea care cade în pretenții, costurile legate de asistența acordată de un consultant tehnic, întrucât serviciile acestuia sunt indispensabile pentru a putea formula în mod util o acțiune în justiție care urmărește, într‑un caz concret, să asigure respectarea unui drept de proprietate intelectuală.

(a se vedea punctele 35-37, 39 și 40 și dispozitiv 2)