HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

17 februarie 2017(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară – Înghețarea fondurilor – Excepție de nelegalitate – Temei juridic – Abuz de putere – Dreptul la apărare – Încredere legitimă – Securitate juridică – Ne bis in idem – Autoritate de lucru judecat – Proporționalitate – Eroare vădită de apreciere – Drepturi fundamentale”

În cauzele conexate T‑14/14 și T‑87/14,

Islamic Republic of Iran Shipping Lines, cu sediul în Teheran (Iran), și celelalte reclamante ale căror nume figurează în anexă, reprezentate de F. Randolph, QC, de P. Pantelis, solicitor, de M. Lester, barrister, și de M. Taher, solicitor,

reclamante,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de M. Bishop și de V. Piessevaux, în calitate de agenți,

pârât,

susținut de

Comisia Europeană, reprezentată de D. Gauci și de T. Scharf, în calitate de agenți,

intervenientă în cauza T‑87/14

având ca obiect, în cauza T‑14/14, o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei 2013/497/PESC a Consiliului din 10 octombrie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2013, L 272, p. 46) și a Regulamentului (UE) nr. 971/2013 al Consiliului din 10 octombrie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2013, L 272, p. 1), în măsura în care aceste acte le privesc pe reclamante, iar în cauza T‑87/14, pe de o parte, o cerere întemeiată pe articolul 277 TFUE prin care se solicită declararea Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013 ca inaplicabile și, pe de altă parte, o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei 2013/685/PESC a Consiliului din 26 noiembrie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2013, L 316, p. 46) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1203/2013 al Consiliului din 26 noiembrie 2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2013, L 316, p. 1), în măsura în care aceste acte le privesc pe reclamante,

TRIBUNALUL (Camera întâi),

compus din domnul H. Kanninen, președinte, doamna I. Pelikánová (raportor) și domnul E. Buttigieg, judecători,

grefier: domnul L. Grzegorczyk, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 12 iulie 2016,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamantele, Islamic Republic of Iran Shipping Lines (denumită în continuare „IRISL”), care este compania de transport maritim a Republicii Islamice Iran, precum și alte zece entități, ale căror nume figurează în anexă, sunt societăți iraniene, cu excepția IRISL Europe GmbH, care este o societate germană. Toate sunt active în sectorul transportului maritim.

2        Prezentele cauze se înscriu în cadrul măsurilor restrictive instituite în scopul de a face presiuni asupra Republicii Islamice Iran pentru ca aceasta din urmă să pună capăt activităților nucleare care prezintă un risc de proliferare și dezvoltării vectorilor de transport de arme nucleare (denumite în continuare „proliferarea nucleară”).

3        La 26 iulie 2010, numele reclamantelor au fost incluse în lista care figurează în anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO 2010, L 195, p. 39, rectificare în JO 2010, L 197, p. 19).

4        Pe cale de consecință, numele reclamantelor au fost incluse în lista care figurează în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2007, L 103, p. 1, rectificare în JO L 180, 10.7.2007, p. 45) prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului din 26 iulie 2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 (JO 2010, L 195, p. 25).

5        Includerea numelui IRISL în lista care figurează în anexa II la Decizia nr. 2010/413 era întemeiată pe următoarele motive, care sunt în esență identice cu cele reținute în anexa V la Regulamentul nr. 423/2007:

„IRISL a fost implicată în transportul de mărfuri asociate domeniului militar, inclusiv mărfuri interzise din Iran. Trei astfel de incidente au implicat încălcări clare care au fost raportate Comitetului de sancțiuni al [Consiliului de Securitate al ONU]. Legătura IRISL cu activitățile de proliferare a determinat [Consiliul de Securitate al ONU] să solicite statelor desfășurarea unor inspecții ale navelor IRISL, dacă există motive întemeiate să se considere că nava transportă mărfuri interzise, conform [Rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU] 1803 și 1929.”

6        Includerea numelui celorlalte reclamante era motivată de faptul că era vorba despre societăți deținute sau controlate de IRISL sau care acționează în numele acesteia.

7        Regulamentul nr. 423/2007 a fost abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2010, L 281, p. 1), iar Regulamentul nr. 961/2010 a fost ulterior abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO 2012, L 88, p. 1). Numele reclamantelor au fost incluse în lista care figurează în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012, iar motivele includerii numelui acestora nu au fost modificate.

8        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 octombrie 2010, reclamantele au introdus o acțiune prin care au solicitat anularea includerii numelui lor care figurează în anexa II la Decizia 2010/413 și în anexa V la Regulamentul nr. 423/2007. În cursul procedurii, reclamantele și‑au adaptat concluziile pentru a solicita, printre altele, anularea includerii numelui lor care figurează în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012.

9        Prin Hotărârea din 16 septembrie 2013, Islamic Republic of Iran Shipping Lines și alții/Consiliul (T‑489/10, denumită în continuare „Hotărârea IRISL”, EU:T:2013:453), Tribunalul a admis acțiunea reclamantelor.

10      În primul rând, Tribunalul a constatat că Consiliul Uniunii Europene nu a motivat corespunzător cerințelor legale afirmația sa potrivit căreia, prin comportamentul care îi era imputat, IRISL a ajutat o persoană, o entitate sau un organism care figurează pe o listă să încalce dispozițiile reglementării pertinente a Uniunii și ale rezoluțiilor aplicabile ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (denumit în continuare „Consiliul de Securitate”) în sensul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413, al articolului 16 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 961/2010 și al articolului 23 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 267/2012. În al doilea rând, potrivit Tribunalului, Consiliul nu a dovedit că prin transportarea de material militar, în trei rânduri, cu încălcarea interdicției prevăzute la alineatul (5) din Rezoluția 1747 (2007) a Consiliului de Securitate, IRISL a furnizat sprijin pentru proliferarea nucleară în sensul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia nr. 2010/413, al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007, al alineatului 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 961/2010 și al articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 267/2012. În al treilea rând, Tribunalul a considerat că, chiar presupunând că celelalte reclamante decât IRISL au aparținut sau au fost controlate efectiv de IRISL ori au acționat în numele ei, această împrejurare nu justifică adoptarea și menținerea măsurilor restrictive care le vizează, întrucât IRISL nu a fost recunoscută în mod valabil ca furnizând sprijin pentru proliferarea nucleară.

11      Prin Decizia 2013/497/PESC a Consiliului din 10 octombrie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413 (JO 2013, L 272, p. 46), Consiliul a înlocuit articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 cu textul următor, care prevede înghețarea fondurilor următoarelor persoane și entități:

„[P]ersoanele și entitățile, altele decât cele menționate în anexa I, care sunt implicate în activitățile nucleare sensibile cu risc de proliferare ale Iranului sau în perfecționarea vectorilor de transport ai armelor nucleare, inclusiv prin implicarea în achiziția articolelor, bunurilor, echipamentelor, materialelor și tehnologiei interzise, sau persoanele care au legătură directă cu aceste activități sau care le susțin, ori persoanele sau entitățile care acționează în numele sau sub comanda acestora, ori entitățile aflate în proprietatea acestora sau controlate de acestea, inclusiv prin mijloace ilicite, sau persoanele și entitățile care au eludat sau au încălcat sau au sprijinit persoanele sau entitățile desemnate în eludarea sau încălcarea dispozițiilor [Rezoluțiilor] 1737 (2006), 1747 (2007), 1803 (2008) și 1929 (2010) [ale Consiliului de Securitate] sau ale prezentei decizii, precum și alți membri și entități [din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC)] și IRISL și entități deținute sau controlate de acestea, sau persoane și entități care acționează în numele acestora, sau persoane și entități care furnizează servicii de asigurare sau alte servicii esențiale către IRGC și IRISL, sau către entități deținute sau controlate de acestea sau care acționează în numele lor, astfel cum sunt enumerate în anexa II.”

12      Pe cale de consecință, prin Regulamentul (UE) nr. 971/2013 al Consiliului din 10 octombrie 2013 de modificare a Regulamentului nr. 267/2012 (JO 2013, L 272, p. 1), Consiliul a înlocuit articolul 23 alineatul (2) literele (b) și (e) din Regulamentul nr. 267/2012 cu textul următor, care prevede înghețarea fondurilor următoarelor persoane, entități și organisme care au fost identificate ca:

„(b)      fiind o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care a eludat sau a încălcat dispozițiile prezentului regulament sau a sprijinit o persoană, o entitate sau un organism inclus pe listă pentru ca acestea să eludeze sau să încalce dispozițiile prezentului regulament, ale Deciziei [2010/413] sau ale [rezoluțiilor] 1737 (2006), 1747 (2007), 1803 (2008) și 1929 (2010) [ale Consiliului de Securitate];

[…]

(e)      fiind o persoană juridică, o entitate sau un organism deținut sau controlat de [IRISL] sau o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care acționează în numele IRISL, sau o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care furnizează servicii de asigurare sau alte servicii esențiale către IRISL sau către entități deținute sau controlate de IRISL sau care acționează în numele IRISL.”

13      Prin scrisoarea din 22 octombrie 2013, Consiliul a indicat IRISL că a considerat că aceasta a fost implicată în transportul de materiale conexe armelor din Iran, încălcând punctul 5 din Rezoluția 1747 (2007) a Consiliului de Securitate, și că, prin urmare, aceasta îndeplinea criteriul prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 267/2012, referitor la persoanele și entitățile care au eludat sau au încălcat unele rezoluții ale Consiliului de Securitate. În consecință, Consiliul i‑a comunicat acesteia intenția sa de a‑i include din nou numele în listele persoanelor și entităților vizate de măsurile restrictive care figurează în anexa II la Decizia 2010/413 și în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012 (denumite în continuare „listele în litigiu”).

14      Prin scrisorile datate fie 22 octombrie, fie 30 octombrie 2013, Consiliul a indicat fiecăreia dintre reclamante că, pentru diferite motive, considera că acestea îndeplineau criteriile prevăzute la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 267/2012, referitoare la entitățile deținute sau controlate de IRISL sau care acționează în numele acesteia sau care îi furnizează servicii esențiale (denumite în continuare „criteriile referitoare la entitățile legate de IRISL”). În consecință, Consiliul le‑a comunicat acestora intenția de a le include din nou numele în listele în litigiu.

15      Prin scrisoarea din 15 noiembrie 2013, IRISL a răspuns Consiliului că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), includerea din nou a numelui său în listele în litigiu în temeiul acelorași acuzații factuale ar fi nelegală. Ea a subliniat că făcuse dovada faptului că nu fusese niciodată implicată în proliferarea nucleară și că nu era un expeditor, ci un transportator și că, în această calitate, nu avea cunoștință de ceea ce era transportat pe navele sale și nu putea fi considerată răspunzătoare pentru aceasta. IRISL a solicitat Consiliului să îi transmită informațiile și documentele pe care și‑a întemeiat decizia de reincludere.

16      Prin scrisorile datate fie 15 noiembrie 2013, fie 19 noiembrie 2013, fiecare dintre celelalte reclamante a răspuns Consiliului, indicând motivele pentru care considerau că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), o includere din nou a numelui lor în listele în litigiu ar fi nelegală. Ele au solicitat Consiliului să le transmită informațiile și probele pe care și‑a întemeiat decizia de reincludere.

17      Prin Decizia 2013/685/PESC a Consiliului din 26 noiembrie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413 (JO 2013, L 316, p. 46), numele reclamantelor au fost incluse din nou în lista care figurează în anexa II la Decizia 2010/413.

18      Pe cale de consecință, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1203/2013 al Consiliului din 26 noiembrie 2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 267/2012 (JO 2013, L 316, p. 1), numele reclamantelor au fost incluse din nou în lista care figurează în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012.

19      Includerea din nou a numelui IRISL în listele în litigiu se întemeia pe următoarele motive:

„IRISL a fost implicată în transportul de materiale conexe armelor din Iran, încălcând [paragraful] 5 din Rezoluția 1747 (2007) a [Consiliului de Securitate]. Comitetului de sancțiuni pentru Iran al [Consiliului de Securitate] i s‑au raportat trei încălcări clare în 2009.”

20      Includerea numelui celorlalte reclamante în listele în litigiu se întemeia pe următoarele motive:

–        pentru Hafize Darya Shipping Co.: „[Hafize Darya Shipping Lines (HDSL)] a preluat în calitate de beneficiar real o parte din navele aparținând [IRISL]. În consecință, HDSL acționează în numele IRISL”;

–        pentru Khazar Sea Shipping Lines Co.: „Khazar Shipping Lines este deținută de IRISL”;

–        pentru IRISL Europe: „IRISL Europe GmbH (Hamburg) este deținută de IRISL”;

–        pentru Qeshm Marine Services & Engineering Co., fostă IRISL Marine Services and Engineering Co.: „IRISL Marine Services and Engineering Company este controlată de IRISL”;

–        pentru Irano Misr Shipping Co.: „Irano Misr Shipping Company, în calitate de agent pentru IRISL în Egipt, furnizează servicii esențiale pentru IRISL”;

–        pentru Safiran Payam Darya Shipping Co.: „ Safiran Payam Darya (SAPID) a preluat în calitate de beneficiar real o parte din navele aparținând [IRISL]. În consecință, SAPID acționează în numele IRISL”;

–        pentru Marine Information Technology Development Co., fostă Shipping Computer Services Co.: „Shipping Computer Services Company este controlată de IRISL”;

–        pentru Rahbaran Omid Darya Ship Management Co., alias Soroush Sarzamin Asatir (SSA): „Soroush Sarzamin Asatir (SSA) operează și gestionează o parte din navele aparținând [IRISL]. În consecință, SSA acționează în numele IRISL și furnizează servicii esențiale pentru aceasta”;

–        pentru Hoopad Darya Shipping Agency,alias South Way Shipping Agency Co. Ltd: „South Way Shipping Agency Co Ltd gestionează operațiunile de la terminalele de containere în Iran și furnizează servicii pentru personalul flotelor în Bandar Abbas în numele IRISL. În consecință, South Way Shipping Agency Co Ltd acționează în numele IRISL”;

–        pentru Valfajr Shipping Line Co.: „ Valfajr 8^th Shipping Line este deținută de IRISL”.

21      Prin scrisoarea din 27 noiembrie 2013, Consiliul a informat IRISL cu privire la decizia sa de a‑i include din nou numele în listele în litigiu și a răspuns la cererea acesteia de acces la dosar. Consiliul a indicat că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), în Decizia 2013/497 și în Regulamentul nr. 971/2013 a fost introdus un criteriu referitor la persoanele și entitățile care au eludat sau care au încălcat dispozițiile rezoluțiilor pertinente ale Consiliului de Securitate, ceea ce îl autoriza să îi includă din nou numele în listele în litigiu. Consiliului a respins afirmația IRISL potrivit căreia aceasta nu ar fi avut cunoștință despre mărfurile transportate de navele sale sau nu ar fi răspunzătoare pentru acestea. Consiliul a adăugat că, întrucât IRISL era deținută de guvernul iranian și era cea mai mare companie maritimă iraniană, exista un risc vădit ca navele sale să fie utilizate pentru a transporta materiale și bunuri interzise, cu încălcarea rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate. Consiliul a indicat de asemenea că era în sarcina IRISL să ia toate măsurile posibile pentru a se asigura că navele sale nu sunt utilizate pentru a transporta bunuri interzise, chiar dincolo de practica obișnuită în sectorul transportului maritim, și că mai multe încălcări vădite care implicau nave aparținând IRISL ar fi fost raportate Comitetului de sancțiuni pentru Iran al Organizației Națiunilor Unite (denumit în continuare „Comitetul de sancțiuni”).

22      Prin scrisorile din 27 noiembrie 2013, Consiliul a informat pe fiecare dintre celelalte reclamante cu privire la decizia sa de a le include din nou numele în listele în litigiu și a răspuns la cererile acestora de acces la dosar. Consiliul a precizat că, în măsura în care IRISL îndeplinea noul criteriu introdus prin Decizia 2013/497 și prin Regulamentul nr. 971/2013, iar numele său fusese inclus din nou în listele în litigiu pe această bază, includerea din nou a numelui celorlalte reclamante era de asemenea justificată pe motivul că acestea erau deținute sau controlate de IRISL sau acționau în numele acesteia sau îi furnizau servicii esențiale.

 Procedura și concluziile părților

23      Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 6 ianuarie și la 7 februarie 2014, reclamantele au introdus prezentele acțiuni.

24      Prin actul depus la grefa Tribunalului la 5 mai 2014, Comisia Europeană a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Consiliului în cauza T‑87/14. Prin Ordonanța din 1 iulie 2014, președintele Camerei întâi a Tribunalului a admis această intervenție. Comisia a depus memoriul în intervenție la 6 august 2014. Reclamantele au depus observații cu privire la acest memoriu în termenul prevăzut.

25      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea fazei orale a procedurii.

26      În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Tribunalul a invitat părțile în cauzele T‑14/14 și T‑87/14 să prezinte înscrisuri și să răspundă la anumite întrebări. Părțile au dat curs acestei cereri în termenele acordate.

27      Prin Ordonanța din 27 ianuarie 2016, după ascultarea părților, prezentele cauze au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării hotărârii.

28      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 12 iulie 2016.

29      În cauza T‑14/14, reclamantele solicită Tribunalului:

–        anularea Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013 în măsura în care aceste acte le privesc;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

30      În cauza T‑87/14, reclamantele solicită Tribunalului:

–        declararea inaplicabilității Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013, în temeiul articolului 277 TFUE;

–        anularea Deciziei 2013/685 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1203/2013 în măsura în care aceste acte le privesc;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

31      În cauzele T‑14/14 și T‑87/14, Consiliul solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunilor;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

32      În cauza T‑87/14, Comisia solicită Tribunalului respingerea acțiunii:

 În drept

1.     Cu privire la cauza T‑14/14

33      Prin acțiunile formulate, reclamantele solicită anularea Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013, în măsura în care criteriile de includere în listele persoanelor și entităților vizate de măsurile restrictive, conținute în aceste acte, menționează IRISL și orice entitate care are legături cu aceasta din urmă. Reclamantele susțin că Consiliul nu putea să includă în Decizia 2013/497 și în Regulamentul nr. 971/2013 printre criteriile de includere faptul de a fi: o persoană juridică, o entitate sau un organism deținut sau controlat de IRISL sau o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care acționează în numele IRISL, sau o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care furnizează servicii de asigurare sau alte servicii esențiale către IRISL sau către entități deținute sau controlate de IRISL sau care acționează în numele IRISL. Ele susțin că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), Consiliul nu ar putea nici să includă și nici să mențină criteriile care trimit în mod expres la legăturile cu IRISL, în măsura în care Tribunalul a statuat că includerea numelui IRISL era nelegală și că o legătură cu aceasta nu ar fi suficientă pentru a justifica o includere.

34      În conformitate cu jurisprudența, instanța Uniunii poate, în orice moment, să examineze din oficiu cauzele de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică, printre care figurează întinderea competenței sale și condițiile de admisibilitate ale unei acțiuni (a se vedea Hotărârea din 4 iunie 2014, Hemmati/Consiliul, T‑68/12, nepublicată, EU:T:2014:349, punctul 29 și jurisprudența citată).

35      În speță, este necesar să se examineze din oficiu, pe de o parte, competența Tribunalului de a se pronunța cu privire la concluziile în anularea în parte a Deciziei 2013/497 și, pe de altă parte, la admisibilitatea concluziilor în anularea în parte a Regulamentului nr. 971/2013.

 Cu privire la cererea de anulare în parte a Deciziei 2013/497

36      Reclamantele urmăresc în esență anularea articolului 1 punctul 2 din Decizia 2013/497 în măsura în care înlocuiește articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413.

37      Este necesar să se arate că aceste dispoziții au fost adoptate pe baza articolului 29 TUE, care este o dispoziție referitoare la politica externă și de securitate comună (PESC) în sensul articolului 275 TFUE. Or, potrivit articolului 275 al doilea paragraf TFUE coroborat cu articolul 256 alineatul (1) TFUE, Tribunalul are competența să se pronunțe numai asupra acțiunilor, formulate în condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, privind controlul legalității deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul UE. Astfel cum Curtea a arătat, în ceea ce privește actele adoptate în temeiul dispozițiilor privind PESC, natura individuală a acestor acte este cea care deschide, în conformitate cu articolul 275 al doilea paragraf TFUE și cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, accesul la instanța Uniunii (Hotărârile din 4 iunie 2014, Sina Bank/Consiliul, T‑67/12, nepublicată, EU:T:2014:348, punctul 38, și Hemmati/Consiliul, T‑68/12, nepublicată, EU:T:2014:349, punctul 31).

38      Măsurile restrictive prevăzute la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 sunt măsuri cu aplicabilitate generală, întrucât se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract ca fiind „persoanele și entitățile […] astfel cum sunt enumerate în anexa II la Decizia 2010/413”. În consecință, această dispoziție nu poate fi calificată drept „decizie care prevede măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice”, în sensul articolului 275 al doilea paragraf TFUE. Această soluție nu este modificată de faptul că reclamantele au indicat că atacă această dispoziție numai în ceea ce le privește. Ea nu este modificată nici de faptul că numele IRISL este menționat în dispoziția respectivă în măsura în care aceasta nu se referă în mod direct la IRISL, ci la entitățile care au legătură cu IRISL, definite în manieră generală și abstractă în funcție de criterii obiective. Astfel, împrejurarea că dispoziția menționată a fost aplicată reclamantelor nu modifică natura sa juridică de act cu aplicabilitate generală. În speță, „decizia care prevede măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice” în sensul articolului 275 al doilea paragraf TFUE se regăsește în actul prin care numele reclamantelor a fost inclus din nou în anexa II la Decizia 2010/413, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2013/685, începând din 27 noiembrie 2013 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iunie 2014, Sina Bank/Consiliul, T‑67/12, nepublicată, EU:T:2014:348, punctul 39).

39      Așadar, capătul de cerere prin care se urmărește anularea articolului 1 punctul 2 din Decizia 2013/497, în măsura în care prin acesta se înlocuiește articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413, nu răspunde normelor care reglementează competența Tribunalului prevăzute la articolul 275 al doilea paragraf TFUE. Prin urmare, este necesar ca acesta să fie respins ca fiind formulat în fața unei instanțe care nu este competentă să îl judece.

 Cu privire la cererea de anulare în parte a Regulamentului nr. 971/2013

40      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să indice obiectul litigiului, ceea ce implică necesitatea definirii acestui obiect cu suficientă precizie pentru a permite pârâtului să își pregătească în mod util apărarea în această privință, iar Tribunalului să înțeleagă obiectul cererilor reclamantului.

41      În această privință, este necesar să se arate că, în cererea introductivă, reclamantele nu menționează în mod expres care sunt dispozițiile Regulamentului nr. 971/2013 a căror anulare o solicită.

42      Totuși, reiese din argumentele prezentate în cererea introductivă că acestea vizează numai anularea dispozițiilor Regulamentului nr. 971/2013 referitoare la criteriile de includere care menționează IRISL și orice entitate care are legături cu aceasta din urmă. Numai dispozițiile prevăzute la articolul 1 litera (c) din Regulamentul nr. 971/2013 care le înlocuiesc pe cele ale articolului 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 267/2012 sunt menționate în mod expres în cererea introductivă.

43      Prin urmare, este necesar să se considere, asemenea Consiliului în memoriul său în apărare, că numai aceste dispoziții sunt vizate de cererea de anulare a reclamantelor. Astfel, în cererea introductivă, reclamantele nu citează dispozițiile prevăzute la articolul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 971/2013 care înlocuiesc articolul 23 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 267/2012 și nici măcar nu menționează criteriul referitor la persoanele care au eludat sau au încălcat dispozițiile Regulamentului nr. 267/2012, ale Deciziei 2010/413 sau ale rezoluțiilor Consiliului de Securitate. Reclamantele nu invocă niciun argument vizând contestarea legalității acestui criteriu.

44      În replică, reclamantele contestă această interpretare a cererii introductive și susțin că criteriul prevăzut la articolul 23 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 267/2012 era de asemenea contestat. Or, reiese din cuprinsul punctelor din cererea introductivă la care fac trimitere reclamantele că acestea urmăresc să conteste numai includerea din nou a numelui IRISL în listele în litigiu, iar nu legalitatea criteriului în temeiul căruia aceasta a fost inclusă din nou.

45      În plus, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, deși dispozițiile prevăzute de articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură permit, în anumite condiții, invocarea de motive noi pe parcursul procesului, aceste dispoziții nu pot, în niciun caz, să fie interpretate în sensul că permit reclamantului să sesizeze Tribunalul cu concluzii noi și să modifice astfel obiectul litigiului pe parcursul procesului (a se vedea Ordonanța din 30 aprilie 2015, EEB/Comisia, T‑250/14, nepublicată, EU:T:2015:274, punctul 22 și jurisprudența citată).

46      Reiese de aici că noile argumente prezentate de reclamante pentru prima dată în replică, potrivit cărora Consiliul a extins în mod nelegal categoria persoanelor ale căror nume puteau fi înscrise sau înscrise din nou în listele în litigiu prin includerea persoanelor sau entităților care au eludat sau au încălcat rezoluțiile pertinente ale Consiliului de Securitate, trebuie să fie interpretate drept o nouă cerere vizând anularea articolului 23 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 267/2012 și sunt, prin urmare, inadmisibile.

47      Rezultă din cele ce precedă că este necesar să se considere că cererea privind anularea în parte a Regulamentului nr. 971/2013 vizează numai anularea articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 971/2013 în măsura în care înlocuiește articolul 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 267/2012.

48      Este necesar să se observe că articolul 1 litera (c) din Regulamentul nr. 971/2013, care înlocuiește articolul 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 267/2012, a fost adoptat în temeiul articolului 215 TFUE, care reglementează măsurile restrictive adoptate de Consiliu în cadrul acțiunii externe a Uniunii. Potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE coroborat cu articolul 256 alineatul (1) TFUE, Tribunalul are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de orice persoană fizică sau juridică, în condițiile prevăzute la articolul 263 primul și al doilea paragraf TFUE, împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.

49      Măsurile restrictive prevăzute la articolul 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 267/2012 sunt măsuri cu aplicabilitate generală, întrucât se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract ca fiind persoanele, entitățile și organismele enumerate în anexa IX la acest regulament. Pentru aplicarea sa, această dispoziție necesită adoptarea unei măsuri de executare sau, cu alte cuvinte, a unui act de natură individuală constând, astfel cum reiese din articolul 46 alineatul (2) din Regulamentul nr. 267/2012, în includerea sau, după reexaminare, în menținerea includerii numelui persoanei, entității sau organismului vizate în anexa IX la regulamentul menționat. În consecință, articolul 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 267/2012 nu este, în sine, o dispoziție a unui act pe care reclamantele l‑ar putea ataca în mod direct în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Această soluție nu este modificată de faptul că reclamantele au indicat că atacă această dispoziție numai în măsura în care le privește. Astfel, împrejurarea că această dispoziție a fost aplicată reclamantelor nu modifică natura sa juridică de act de aplicabilitate generală (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 iunie 2014, Sina Bank/Consiliul, T‑67/12, nepublicată, EU:T:2014:348, punctul 42). În speță, actul individual, care poate fi atacat direct de reclamante, este actul prin care numele acestora au fost incluse din nou în anexa IX la Regulamentul nr. 961/2010, începând din 27 noiembrie 2013.

50      Prin urmare, concluziile prin care se urmărește anularea articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 971/2013, care modifică articolul 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 267/2012, nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE. În consecință, acestea trebuie respinse ca inadmisibile.

51      Reiese din tot ceea ce precedă că acțiunea în cauza T‑14/14 trebuie considerată ca fiind introdusă în fața unei instanțe care nu este competentă să o judece, în măsura în care privește anularea în parte a Deciziei 2013/497, și ca fiind inadmisibilă în măsura în care privește anularea în parte a Regulamentului nr. 971/2013.

2.     Cu privire la cauza T‑87/14

52      Reclamantele, în primul capăt de cerere, invocă o excepție de nelegalitate, în temeiul articolului 277 TFUE, a Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013 și, în al doilea capăt de cerere, solicită anularea Deciziei 2013/685 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1203/2013 în măsura în care aceste acte le privesc.

 Cu privire la excepția de nelegalitate

53      Reclamantele arată că Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013, care vizează să stabilească criteriile în temeiul cărora numele reclamantelor au fost incluse în listele în litigiu, sunt nelegale și, prin urmare, trebuie să fie declarate inaplicabile în temeiul articolului 277 TFUE. Reclamantele reproșează Consiliului că a modificat, prin adoptarea Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013 ca urmare a Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), criteriile cuprinse în articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și în articolul 23 alineatul (2) literele (b) și (e) din Regulamentul nr. 267/2012, în scopul includerii din nou a numelui lor în listele în litigiu.

54      Recurentele susțin că, întrucât Tribunalul a statuat în Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), că niciuna dintre ele nu furniza sprijin pentru proliferarea nucleară, Consiliul ar fi trebuit să elimine criteriile care fac trimitere la IRISL. Criteriile introduse de Consiliu în Decizia 2013/497 și în Regulamentul nr. 971/2013 ar fi disproporționate, încălcând articolul 215 TFUE și ar avea ca obiectiv eludarea acestei hotărâri, permițându‑i acestuia să includă din nou, retroactiv, numele reclamantelor în listele în litigiu.

55      Potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 277 TFUE este expresia unui principiu general care asigură oricărei părți dreptul de a contesta pe cale incidentă, în vederea obținerii anulării unui act împotriva căruia poate formula o acțiune, validitatea actelor instituționale anterioare care constituie temeiul juridic al actului atacat, dacă această parte nu ar dispune de dreptul de a introduce, în temeiul articolului 263 TFUE, o acțiune directă împotriva acestor acte, ale căror consecințe le suportă fără să fi fost în măsură să solicite anularea lor (Hotărârea din 25 aprilie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Comisia, T‑526/10, EU:T:2013:215, punctul 24). Actul general a cărui nelegalitate se invocă trebuie să fie aplicabil, direct sau indirect, în speța care face obiectul acțiunii și trebuie să existe o legătură juridică directă între decizia individuală atacată și actul general în cauză (a se vedea Hotărârea din 10 iulie 2014, Moallem Insurance/Consiliul, T‑182/13, nepublicată EU:T:2014:624, punctul 25 și jurisprudența citată).

56      În ceea ce privește IRISL, numele acesteia a fost inclus din nou în listele în litigiu în temeiul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și al articolului 23 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 267/2012 pentru motivul că aceasta a încălcat dispozițiile Rezoluției 1747 (2007) a Consiliului de Securitate.

57      În ceea ce privește celelalte reclamante, numele acestora au fost incluse în listele în litigiu în temeiul criteriilor referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL.

58      Prin urmare, este necesar să se considere că excepția de nelegalitate invocată de reclamante este admisibilă numai în măsura în care prin aceasta se urmărește să se declare inaplicabile, pe de o parte, în ceea ce privește IRISL, Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 întrucât acestea au introdus în articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și, respectiv, în articolul 23 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 267/2012 un criteriu care permite înghețarea fondurilor persoanelor și entităților care eludează sau încalcă Rezoluția 1747 (2007) a Consiliului de Securitate (denumit în continuare „criteriul referitor la nerespectarea Rezoluției 1747”) și, pe de altă parte, în ceea ce privește celelalte reclamante, Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 întrucât acestea au înlocuit articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și, respectiv, articolul 23 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 267/2012.

59      În susținerea excepției de nelegalitate a Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013, reclamantele invocă în esență cinci motive, întemeiate, primul, pe lipsa de temei juridic, al doilea, pe încălcarea încrederii lor legitime și a principiilor securității juridice, ne bis in idem și autorității de lucru judecat, al treilea, pe un abuz de putere, al patrulea pe încălcarea dreptului lor la apărare și, al cincilea, pe încălcarea drepturilor lor fundamentale, în special a dreptului de proprietate și a dreptului la respectarea reputației.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa de temei juridic

60      Reclamantele arată că Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 sunt lipsite de temei juridic. Consiliul nu ar fi indicat că modificarea criteriilor în anul 2013 ar fi justificată printr‑un motiv obiectiv legat de măsurile restrictive adoptate împotriva programului nuclear iranian. Or, articolul 215 TFUE ar autoriza impunerea unor măsuri restrictive numai în cazul în care acestea sunt necesare și proporționale cu obiectivul ce trebuie realizat în cadrul PESC, care constă în împiedicarea finanțării proliferării nucleare în Iran.

61      Trebuie arătat că Decizia 2013/497 are ca temei juridic articolul 29 TUE și că Regulamentul nr. 971/2013 are ca temei juridic articolul 215 TFUE. Este necesar să se considere că, prin intermediul acestei prime critici, reclamantele susțin în realitate că modificările introduse prin Decizia 2013/497 și prin Regulamentul nr. 971/2013 încalcă principiul proporționalității.

62      În ceea ce privește controlul jurisdicțional al respectării principiului proporționalității, Curtea a statuat că trebuie să se recunoască o largă putere de apreciere legiuitorului Uniunii în domenii care implică din partea acestuia alegeri de natură politică, economică și socială și în care este chemat să efectueze aprecieri complexe. Ea a dedus de aici că numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în aceste domenii în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri (Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 120, și Hotărârea din 1 martie 2016, National Iranian Oil Company/Consiliul, C‑440/14 P, EU:C:2016:128, punctul 77).

63      Este necesar să se amintească de asemenea că Decizia 2010/413 și Regulamentul nr. 267/2012 au ca obiectiv să împiedice proliferarea nucleară și să exercite în acest mod o presiune asupra Republicii Islamice Iran pentru ca aceasta să pună capăt activităților respective. Acest obiectiv se înscrie în cadrul mai general al eforturilor legate de menținerea păcii și a securității internaționale și este, în consecință, legitim (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 124 și jurisprudența citată).

64      Trebuie să se distingă criteriul care a servit drept fundament juridic pentru includerea numelui IRISL în listele în litigiu de criteriul care le vizează pe celelalte reclamante.

–       În ceea ce privește IRISL:

65      Este necesar a aminti că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), Consiliul, prin Decizia 2013/497 și prin Regulamentul nr. 971/2013, a modificat criteriul enunțat la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și, respectiv, criteriul enunțat la articolul 23 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 267/2012 astfel încât să nu mai vizeze numai persoanele și entitățile care au ajutat o persoană sau o entitate să eludeze sau să încalce anumite rezoluții ale Consiliului de Securitate, ci și persoanele sau entitățile care au eludat sau au încălcat aceste rezoluții.

66      Este de asemenea necesar a aminti că numele IRISL a fost inclus din nou în listele în litigiu prin Decizia 2013/685 și prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013, pentru motivul că aceasta a încălcat dispozițiile alineatului (5) din Rezoluția 1747 (2007) a Consiliului de Securitate.

67      La alineatul (5) din Rezoluția 1747 (2007) a Consiliului de Securitate se arată că acesta „[d]ecide că Iranul nu trebuie să furnizeze, să vândă sau să transfere, în mod direct sau indirect, de pe teritoriul său sau prin intermediul cetățenilor săi ori prin intermediul navelor sau al aeronavelor care arborează pavilionul său, nicio armă și niciun material conex și că toate statele trebuie să interzică achiziționarea acestor articole din Iran de către resortisanții lor sau prin intermediul navelor sau al aeronavelor care arborează pavilionul lor, indiferent dacă aceste articole își au sau nu își au originea pe teritoriul iranian”. În cadrul combaterii proliferării armelor nucleare, Consiliul de Securitate a extins prin această rezoluție sfera de aplicare a măsurilor restrictive îndreptate împotriva Iranului, prin interzicerea achiziționării de arme și de materiale conexe din Iran. Această rezoluție urmărește să asigure că programul nuclear iranian are scopuri exclusiv pașnice și să împiedice realizarea de către Iran a unor tehnologii sensibile în sprijinul programelor sale nucleare și de rachete.

68      Trebuie să se arate că Rezoluția 1747 (2007) a Consiliului de Securitate este menționată în considerentul (2) al Deciziei 2010/413. Or, normele generale ale Uniunii care prevăd adoptarea unor măsuri restrictive trebuie să fie interpretate în lumina textului și a obiectului rezoluțiilor Consiliului de Securitate pe care le pun în aplicare (Hotărârea din 16 noiembrie 2011, Bank Melli Iran/Consiliul, C‑548/09 P, EU:C:2011:735, punctul 104).

69      Contrar celor pretinse de reclamante, obiectivul măsurilor restrictive împotriva Iranului nu este numai cel de a împiedica finanțarea proliferării nucleare în Iran, ci, mai general, acela de a face presiuni asupra Iranului pentru a pune capăt activităților sale nucleare cu risc de proliferare sau perfecționării vectorilor de transport ai armelor nucleare.

70      Criteriul introdus prin Decizia 2013/497 și prin Regulamentul nr. 971/2013, întrucât prevede înghețarea fondurilor persoanelor care, prin încălcarea Rezoluției 1747 (2007), au participat la furnizarea, la vânzarea sau la transferul către Iran de arme sau de material conex, se înscrie într‑un cadru juridic clar delimitat de obiectivele urmărite prin reglementarea privind măsurile restrictive adoptate împotriva Iranului.

71      Prin urmare, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 62 de mai sus, criteriul referitor la nerespectarea Rezoluției 1747 trebuie să fie considerat adecvat pentru îndeplinirea obiectivului de combatere a proliferării nucleare prevăzut în Decizia 2010/413 și în Regulamentul nr. 267/2012 și respectă deci principiul proporționalității.

72      Pe de altă parte, este necesar să se arate că Tribunalul a statuat deja că înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale unei entități care a ajutat o persoană, o entitate sau un organism care figurează pe o listă să încalce sau să eludeze dispozițiile Deciziei 2010/413, ale Regulamentului nr. 961/2010, ale Regulamentului nr. 267/2012 sau ale Rezoluțiilor 1737 (2006), 1747 (2007), 1803 (2008) și 1929 (2010) ale Consiliului de Securitate era legată de obiectivul Deciziei 2010/413 și al Regulamentului nr. 267/2012, menționat la punctul 63 de mai sus. Tribunalul a considerat că, în aceste împrejurări, înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale entităților recunoscute că au furnizat un asemenea ajutor unei entități desemnate era necesară și adecvată pentru a asigura eficacitatea regimului de măsuri restrictive instituit prin Decizia 2010/413 și prin Regulamentul nr. 267/2012 și pentru a garanta că aceste măsuri nu vor fi eludate (Hotărârea din 6 septembrie 2013, Europäisch‑Iranische Handelsbank/Consiliul, T‑434/11, EU:T:2013:405, punctul 192).

73      Această concluzie se aplică cu atât mai mult în cazul criteriului referitor la nerespectarea Rezoluției 1747.

–       În ceea ce privește celelalte reclamante

74      În ceea ce privește criteriile referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL, trebuie arătat mai întâi că reclamantele nu invocă niciun argument specific împotriva proporționalității acestor criterii cu obiectivele PESC.

75      Or, astfel cum Curtea a statuat deja, atunci când fondurile unei entități sunt înghețate, există un risc care nu este neglijabil ca aceasta să exercite o presiune asupra entităților care îi aparțin sau care sunt controlate de ea pentru a eluda efectele măsurilor care o vizează, astfel încât înghețarea fondurilor acestor entități este necesară și adecvată pentru a asigura eficacitatea măsurilor adoptate și pentru a garanta că aceste măsuri nu vor fi eludate (Hotărârea din 13 martie 2012, Melli Bank/Consiliul, C‑380/09 P, EU:C:2012:137, punctul 58).

76      Trebuie să se considere că acest risc de eludare există și atunci când o entitate ale cărei fonduri sunt înghețate deleagă unele dintre activitățile sale unor alte întreprinderi sau unor alte entități, care, chiar dacă nu sunt deținute de această entitate, acționează pe seama sa ori desfășoară în numele său anumite activități esențiale.

77      Rezultă că criteriile referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL nu sunt arbitrare, ci au fost adoptate de Consiliu în cadrul largii puteri de apreciere care îi este recunoscută și sunt fondate pe un risc care nu este neglijabil de eludare a măsurilor restrictive de către o entitate ale cărei fonduri sunt înghețate. Aceste criterii trebuie considerate ca fiind conforme cu principiul proporționalității.

78      Prin urmare, primul motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea încrederii legitime a reclamantelor, precum și a principiilor securității juridice, ne bis in idem și autorității de lucru judecat

79      Reclamantele arată că Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 încalcă încrederea lor legitimă, precum și principiile securității juridice, ne bis in idem și autorității de lucru judecat. Ele apreciază că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL, (T‑489/10, EU:T:2013:453), Consiliul nu putea să prevadă noi criterii care să permită includerea numelui lor în listele în litigiu.

80      În primul rând, este necesar a se aminti că, în această hotărâre, deși Tribunalul a anulat includerea numelor reclamantelor care figurează în anexa II la Decizia 2010/413 și în anexa IX la Regulamentul nr. 267/2012, el nu s‑a pronunțat, în schimb, cu privire la validitatea criteriilor prevăzute la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 267/2012 în versiunea acestora aplicabilă faptelor din speță.

81      În consecință, reclamantele susțin în mod eronat că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), Consiliul ar fi trebuit să retragă criteriile referitoare la IRISL și că nu putea să mențină criteriile referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL.

82      În al doilea rând, la punctul 64 din această hotărâre, Tribunalul a statuat că, dacă Consiliul considera că reglementarea aplicabilă nu îi permitea să intervină în mod suficient de eficace în vederea combaterii proliferării nucleare, acesta avea posibilitatea să o modifice, în rolul său de legiuitor, sub rezerva controlului legalității exercitat de instanța Uniunii, pentru a extinde ipotezele în care pot fi adoptate măsuri restrictive.

83      În plus, deși este adevărat că, în Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), efectele includerii numelor reclamantelor în liste au fost menținute până la expirarea termenului prevăzut la articolul 60 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin derogare de la articolul 280 TFUE, și anume până la expirarea termenului de recurs prevăzut la articolul 56 primul paragraf din statutul menționat, trebuie să se constate totuși că, atunci când termenul respectiv a expirat, includerea în cauză a fost eliminată retroactiv din ordinea juridică ca și cum ea nu existase niciodată (a se vedea Hotărârea din 24 mai 2016, Good Luck Shipping/Consiliul, T‑423/13 și T‑64/14, EU:T:2016:308, punctul 79 și jurisprudența citată).

84      Astfel, Tribunalul poate stabili un termen în care efectele anulării unui act sunt suspendate pentru a permite Consiliului să remedieze încălcările constatate prin adoptarea, dacă este cazul, a unor noi criterii generale de includere în lista persoanelor sau entităților care fac obiectul măsurilor restrictive și a unor noi măsuri restrictive, care să urmărească înghețarea pe viitor a fondurilor entității vizate. Cu toate acestea, trebuie subliniat că nici noile criterii generale de includere, nici noile măsuri restrictive nu permit să se valideze măsurile declarate nelegale printr‑o hotărâre a Tribunalului (Hotărârea din 24 mai 2016, Good Luck Shipping/Consiliul, T‑423/13 și T‑64/14, EU:T:2016:308, punctul 80).

85      Din aceasta reiese că reclamantele nu pot să susțină că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), Consiliul nu putea să includă noi criterii care să permită includerea numelor acestora în listele în litigiu, iar aceasta cu atât mai mult cu cât reiese din examinarea primului motiv că criteriul referitor la nerespectarea Rezoluției 1747 și criteriile referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL, care figurează în Decizia 2013/497 și în Regulamentul nr. 971/2013, sunt conforme cu obiectivele Deciziei 2010/413 și ale Regulamentului nr. 267/2012.

86      În al treilea rând, recurentele pretind de asemenea în mod eronat că Consiliul ar fi modificat criteriile în Decizia 2013/497 și în Regulamentul nr. 971/2013 pentru a le include numele în liste în mod retroactiv.

87      Astfel, prin Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), actele care au condus la prima includere a numelor reclamantelor în listele în litigiu au fost eliminate retroactiv din ordinea juridică, așa încât se consideră că numele reclamantelor nu au fost niciodată incluse în aceste liste în perioada anterioară hotărârii menționate.

88      Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2004 au intrat în vigoare la data publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, și anume la 12 octombrie 2013. Orice includere pe baza criteriilor cuprinse în aceste acte este posibilă începând de la data respectivă. Or, este suficient să se constate că includerea din nou a numelui reclamantelor în listele în litigiu, efectuată prin Decizia 2013/685 și prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013, a intrat în vigoare la 27 noiembrie 2013. Reclamantele nu explică în ce mod modificarea criteriilor prin Decizia 2013/497 și prin Regulamentul nr. 971/2013 ar fi permis includerea numelui lor în mod retroactiv în listele în litigiu.

89      În ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia ele puteau aprecia că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), nu ar face obiectul unei noi includeri în listele în litigiu în lipsa unor noi dovezi, prin acesta se urmărește contestarea validității includerii numelui lor în listele menționate, efectuată prin Decizia 2013/685 și prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013, și, prin urmare, va fi examinat în cadrul celui de al doilea capăt de cerere.

90      Reiese din cele ce precedă că, prin adoptarea Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013, Consiliul nu a încălcat încrederea legitimă a reclamantelor și nici principiile securității juridice, ne bis in idem și autorității de lucru judecat. Prin urmare, se impune respingerea celui de al doilea motiv.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe săvârșirea unui abuz de putere

91      Reclamantele susțin că Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 „discriminează” în mod nejustificat și disproporționat IRISL. Aceste texte ar viza nominal IRISL în scopul de a eluda Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), iar nu în scopul de a combate programul nuclear iranian. Consiliul ar fi abuzat de competențele sale prin adoptarea Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013 și prin impunerea unor măsuri restrictive care vizează IRISL și celelalte reclamante în scopul de a eluda această hotărâre.

92      Potrivit jurisprudenței, un act reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât cele declarate sau de a eluda o procedură special prevăzută de tratat pentru a răspunde circumstanțelor cauzei (a se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, EU:T:2009:401, punctul 50 și jurisprudența citată).

93      Reiese din examinarea primului motiv că modificările criteriilor introduse prin Decizia 2013/497 și prin Regulamentul nr. 971/2013 sunt conforme cu obiectivele privind combaterea proliferării nucleare.

94      În plus, reiese din examinarea celui de al doilea motiv că nu se poate deduce din Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), că aceasta interzicea adoptarea sau menținerea unor criterii cu caracter general, cum sunt criteriul referitor la nerespectarea Rezoluției 1747 sau criteriile referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL. Problema dacă numele reclamantelor puteau fi incluse în mod valabil în listele în litigiu în temeiul acestor criterii ține de examinarea celui de al doilea capăt de cerere.

95      Prin urmare, Consiliul nu a abuzat de puterile sale prin adoptarea Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013, iar al treilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

96      Reclamantele susțin că Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 le încalcă dreptul la apărare, întrucât Consiliul nu le‑a informat cu privire la intenția sa de a include în Decizia 2013/497 și în Regulamentul nr. 971/2013 criterii care fac trimitere directă la IRISL. Consiliul nu le‑ar fi transmis niciun document care să explice motivul pentru care includerea unor astfel de criterii ar putea fi legală și nu le‑ar fi dat posibilitatea să răspundă.

97      Este suficient să se arate că dreptul de a fi ascultat în contextul unei proceduri administrative ce vizează o persoană specifică și care trebuie să fie respectat chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura nu poate fi transpus în contextul procedurii prevăzute la articolul 29 TUE și al celei prevăzute la articolul 215 TFUE, care conduce, precum în speță, la adoptarea unor măsuri cu caracter general (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 septembrie 2002, Alpharma/Consiliul, T‑70/99, EU:T:2002:210, punctul 388 și jurisprudența citată).

98      Nicio dispoziție nu obligă Consiliul să informeze orice persoană potențial vizată de un nou criteriu cu caracter general despre adoptarea acestui criteriu. Reclamantele nu pot invoca o încălcare a dreptului lor la apărare ca urmare a adoptării Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013.

99      Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea unor drepturi fundamentale, în special a dreptului de proprietate și a dreptului la respectarea reputației

100    Reclamantele susțin că Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 le încalcă drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate și dreptul la respectarea reputației, întrucât includ în criteriile de înscriere în listele în litigiu o legătură cu IRISL și întrucât o numesc în mod expres. Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 ar lăsa să se înțeleagă faptul că IRISL și entitățile care ar avea legătură cu aceasta sunt legate de proliferarea nucleară, ceea ce ar fi lipsit de orice fundament, întrucât Tribunalul a constatat în Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), că situația nu se prezenta astfel.

101    În ceea ce privește IRISL, numele său a fost inclus din nou în listele în litigiu în temeiul criteriului referitor la nerespectarea Rezoluției 1747. Este necesar să se arate, pe de o parte, că acest criteriu cu caracter general nu vizează nominal IRISL și, pe de altă parte, că acest criteriu este distinct de cel enunțat la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 267/2012, referitor la furnizarea unui „sprijin [proliferării nucleare]”, și că nu impune Consiliului să stabilească o legătură, directă sau indirectă, între activitățile persoanei sau ale entității supuse unor măsuri restrictive și proliferarea nucleară.

102    În ceea ce privește celelalte reclamante, numele acestora au fost incluse din nou în listele în litigiu în temeiul criteriilor referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL. Aceste criterii nu implică stabilirea existenței unei legături, directe sau indirecte, între activitățile persoanei sau ale entității vizate și proliferarea nucleară.

103    Așadar, reclamantele nu pot susține că criteriile introduse prin Decizia 2013/497 și prin Regulamentul nr. 971/2013 le încalcă drepturile fundamentale prin stabilirea unei legături între acestea și proliferarea nucleară.

104    Prin urmare, al cincilea motiv trebuie să fie respins.

105    Rezultă din ansamblul celor ce precedă că excepția de nelegalitate a Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013 trebuie să fie respinsă.

 Cu privire la cererea de anulare a Deciziei 2013/685 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1203/2013 în măsura în care aceste acte le privesc pe reclamante

106    În susținerea cererii lor de anulare, reclamantele invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe lipsa de fundament juridic, al doilea, pe erori vădite de apreciere săvârșite de Consiliu, al treilea, pe încălcarea dreptului la apărare, al patrulea, pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime, securității juridice și autorității de lucru judecat, a principiului ne bis in idem și a principiului nediscriminării și, al cincilea, pe încălcarea drepturilor lor fundamentale, în special a dreptului de proprietate și a dreptului la respectarea reputației, și pe încălcarea principiului proporționalității.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa de fundament juridic.

107    Reclamantele arată că, întrucât Decizia 2013/497 și Regulamentul nr. 971/2013 sunt nelegale pentru motivele prezentate în excepția de nelegalitate și trebuie să fie declarate inaplicabile, Decizia 2013/685 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013 sunt lipsite de temei juridic.

108    În această privință, este suficient să se constate că, întrucât excepția de nelegalitate a Deciziei 2013/497 și a Regulamentului nr. 971/2013 a fost respinsă, primul motiv trebuie să fie de asemenea respins.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere săvârșite de Consiliu

109    Reclamantele arată că Consiliul a săvârșit erori vădite de apreciere întrucât a decis să includă din nou în listele în litigiu, pe de o parte, numele IRISL și, pe de altă parte, numele celorlalte reclamante.

110    Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune în special ca, în cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere sau de menținere a numelui unei persoane sau al unei entități în listele persoanelor vizate de măsuri restrictive, instanța Uniunii să se asigure că această decizie, care are o aplicabilitate individuală pentru această persoană sau această entitate, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune verificarea faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă respectivele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea deciziei în cauză – sunt întemeiate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 119).

111    În caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate. Se impune ca informațiile sau elementele pe care le prezintă să susțină motivele reținute împotriva persoanei vizate. Dacă aceste elemente nu permit să se constate temeinicia unui motiv, atunci instanța Uniunii nu îl ia în considerare ca temei al respectivei decizii de includere sau de menținere a includerii în cauză (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 121-123).

–       În ceea ce privește IRISL

112    În primul rând, reclamantele susțin că Consiliul nu putea să se întemeieze pe comportamente care datează din anul 2009, și anume pe incidentele referitoare la încălcarea Rezoluției 1747 (2007) a Consiliului de Securitate pe care Consiliul s‑a întemeiat pentru a include numele IRISL în actele anulate prin Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), pentru a include din nou numele său în listele în litigiu în anul 2013. În această privință, Tribunalul ar fi constatat în hotărârea respectivă că aceste incidente nu aveau legătură cu proliferarea nucleară și nu au determinat sancțiunea aplicată de Consiliul de Securitate.

113    În al doilea rând, reclamantele arată că IRISL nu a încălcat vreo rezoluție a Consiliului de Securitate, astfel cum ar reieși din declarațiile date de martori care au fost transmise Consiliului înainte de adoptarea Deciziei 2013/685 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1203/2013. Acesta din urmă nu ar fi explicat motivul pentru care a respins probele respective.

114    În al treilea rând, reclamantele solicită ca Tribunalul să nu țină seama de scrisoarea Consiliului din 27 noiembrie 2013, în care acesta ar adăuga noi motive pentru reincluderea numelui IRISL, care nu figurau în Decizia 2013/685 și în Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013.

115    Ele susțin că, în orice caz, conținutul scrisorii menționate este eronat. Pe de o parte, IRISL nu ar fi deținută de guvernul iranian, astfel cum ar reieși din mărturia directorului său general. Pe de altă parte, faptul că Consiliul „nu a acceptat” că IRISL nu a avut cunoștință despre încărcăturile transportate de navele sale sau că aceasta nu poate fi ținută responsabilă pentru acestea ar consta în afirmarea unui principiu al răspunderii obiective care nu ar avea fundament juridic. În această privință, reclamantele arată că IRISL, în calitate de transportator, nu ar fi responsabilă pentru încărcăturile pe care le transportă navele sale, în conformitate cu principiile internaționale ale dreptului maritim. În sfârșit, IRISL ar recunoaște că navele sale ar putea fi utilizate pentru transportul unor bunuri interzise și ar fi pus în aplicare sisteme riguroase pentru a evita acest risc, depășind practica curentă în sectorul transportului maritim.

116    Este necesar a aminti că, prin Decizia 2013/685 și prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013, Consiliul a decis să includă din nou numele IRISL în listele în litigiu pentru motivul că „a fost implicată în transportul de materiale conexe armelor din Iran, încălcând [alineatul] 5 din Rezoluția 1747 (2007) a [Consiliului de Securitate]”, și că „Comitetului de sancțiuni pentru Iran al [Consiliului de Securitate] i s‑au raportat trei încălcări clare în 2009”.

117    Mai întâi, trebuie arătat că motivarea includerii din nou a numelui IRISL în listele în litigiu se întemeiază pe constatarea unor încălcări efective ale Rezoluției 1747 (2007) a Consiliului de Securitate. Prin urmare, contrar celor susținute de reclamante, această constatare se bazează în mod necesar pe fapte anterioare adoptării deciziei de reincludere. În consecință, Consiliul era îndreptățit să ia în considerare încălcările acestei rezoluții a Consiliului de Securitate constatate în anul 2009. Acesta putea de asemenea să aprecieze în anul 2013 că evenimentele care au avut loc în anul 2009 erau suficient de recente.

118    Consiliul s‑a bazat pe raportul Comitetului pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate pentru anul 2009 (denumit în continuare „raportul Comitetului pentru sancțiuni”), care preciza că a primit trei rapoarte ce arătau încălcări ale dispozițiilor alineatului 5 din Rezoluția 1747 (2007) ce impunea Iranului un embargo asupra exportului de arme și de materiale conexe. Acest raport arăta că cele trei încălcări semnalate se refereau la IRISL, care navlosise nava ce transporta materialele din Iran către un alt stat.

119    Raportul menționat conține precizări referitoare la aceste trei incidente care au implicat IRISL. Pentru fiecare dintre cele trei incidente, Comitetul pentru sancțiuni a primit de la un stat terț o informație referitoare la prezența unei încărcături suspecte provenite din Iran și având ca destinație un alt stat, la bordul unei nave navlosite de IRISL. La inspecția navei efectuată de autoritățile statului care a semnalat faptele, s‑a constatat că încărcătura conținea materiale cu potențial militar. Același stat a indicat că a reținut și a descărcat încărcătura și că a plasat‑o într‑un antrepozit.

120    Este necesar să se arate că reclamantele nu invocă niciun argument prin care să urmărească să conteste faptele raportate în raportul Comitetului pentru sancțiuni, și anume că la bordul navelor al căror navlositor era IRISL fuseseră confiscate materiale militare. Reclamantele nu prezintă niciun argument și niciun element de probă care să demonstreze că IRISL nu ar fi participat la aceste trei incidente.

121    Ele se mulțumesc să se sprijine pe o declarație provenită de la directorul general și președintele consiliului de administrație al IRISL și pe o declarație a directorului general al diviziei de alimente în vrac a IRISL care ar demonstra că IRISL nu a încălcat rezoluții ale Consiliului de Securitate.

122    Potrivit jurisprudenței, activitatea Curții și a Tribunalului este guvernată de principiul liberei aprecieri a probelor și singurul criteriu de apreciere a valorii probelor prezentate constă în credibilitatea acestora. În plus, pentru a aprecia valoarea probantă a unui document, trebuie să se verifice verosimilitatea informațiilor conținute de acesta și să se țină seama, printre altele, de originea documentului, de împrejurările întocmirii acestuia, de destinatarul său și să se ridice problema dacă pare logic și fiabil având în vedere cuprinsul său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2012, Shell Petroleum și alții/Comisia, T‑343/06, EU:T:2012:478, punctul 161 și jurisprudența citată).

123    Or, întrucât aceste două declarații emană de la persoane angajate de IRISL din 1984 sau 1985 și care exercită în prezent în cadrul acesteia funcții de directori, mărturia lor nu poate fi, prin urmare, calificată drept diferită și independentă de cea a IRISL. În plus, declarațiile respective au fost făcute la cererea IRISL, cu ocazia prezentei acțiuni, și îi sunt adresate.

124    Este deci necesar să se considere că aceste declarații au doar o valoare probantă scăzută.

125    De altfel, în ceea ce privește conținutul acestor declarații, pe de o parte, este suficient să se arate că declarația directorului general al diviziei de alimente în vrac a IRISL nu cuprinde niciun element referitor la cele trei incidente vizate prin raportul Comitetului pentru sancțiuni.

126    Pe de altă parte, în declarația sa, directorul general al IRISL în primul rând afirmă că, în calitatea sa de transportator, IRISL nu a avut cunoștință despre natura încărcăturii care era transportată în cele trei nave implicate în incidente și că ea depindea de descrierea încărcăturii efectuată de expeditor. În al doilea rând, precizează că nu a existat nicio dovadă că la bordul acestor nave se găseau materiale nucleare sensibile. În al treilea rând, arată că Organizația Națiunilor Unite nu a constatat o încălcare a unei rezoluții a Consiliului de Securitate.

127    Afirmațiile menționate sunt identice cu argumentele invocate de reclamante în cererea introductivă.

128    Or, trebuie arătat că argumentul potrivit căruia IRISL nu cunoștea conținutul încărcăturilor transportate de navele sale este inoperant. Astfel, este suficient să se constate că, și dacă s‑ar admite că IRISL nu a avut cunoștință că pe navele sale fuseseră transportate arme sau materiale militare, este la fel de adevărat că faptele raportate în raportul Comitetului pentru sancțiuni dovedesc că, în calitate de navlositor, aceasta „a fost implicată în transportul de materiale conexe armelor din Iran”.

129    În plus, contrar celor susținute de reclamante, criteriul referitor la nerespectarea Rezoluției 1747 nu impune ca incidentele care justifică aplicarea acestuia să aibă legătură cu proliferarea nucleară. Aplicarea criteriului menționat nu impune nici ca persoana vizată de acesta să fi fost sancționată de Consiliul de Securitate.

130    În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Consiliul ar fi săvârșit o eroare în scrisoarea din 27 noiembrie 2013 întrucât a arătat că IRISL era deținută de guvernul iranian, acesta este inoperant în măsura în care această apreciere nu face parte din motivele pentru care numele IRISL a fost inclus din nou în listele în litigiu.

131    În sfârșit, este de asemenea inoperant argumentul reclamantelor potrivit cărora, în scrisoarea sa din 27 noiembrie 2013, Consiliul nu putea să afirme că exista un risc ca navele IRISL să fie utilizate pentru a transporta bunuri interzise cu încălcarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate, în timp ce reclamantele ar fi demonstrat că acest risc nu exista. Astfel, așa cum arată înseși reclamantele, această afirmație nu face parte din motivarea deciziei de reincludere, care se întemeiază pe constatarea unor încălcări efective ale Rezoluției 1747 (2007) a Consiliului de Securitate. Această afirmație constituie numai un răspuns al Consiliului la observațiile făcute de IRISL în scrisoarea sa din 15 noiembrie 2013. Prin urmare, reclamantele nu pot pretinde că Consiliul a ignorat aceste observații și mărturiile pe care i le transmiseseră. Pe de altă parte, acest argument este în contradicție cu afirmația reclamantelor, cuprinsă în cererea introductivă, potrivit căreia ele recunosc existența acestui risc și precizează că IRISL a adoptat măsuri pentru a‑l evita.

132    Prin urmare, este necesar să se considere că Consiliul nu a săvârșit o eroare considerând că IRISL a participat la transportul de materiale conexe armelor din Iran și că includerea din nou a numelui său era justificată în temeiul criteriului referitor la nerespectarea Rezoluției 1747.

–       În ceea ce privește celelalte reclamante

133    Cu titlu introductiv, reclamantele arată că includerea din nou în listele în litigiu a numelui IRISL fiind nelegală, includerea din nou a numelor celorlalte reclamante ca urmare a legăturii lor cu IRISL este de asemenea nelegală.

134    În această privință, este suficient să se constate că, întrucât Consiliul nu a săvârșit o eroare prin includerea din nou a numelui IRISL în listele respective, acest argument trebuie să fie respins.

135    Reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit o serie de erori de fapt privind motivele pentru care a inclus din nou numele fiecăreia dintre celelalte reclamante în liste.

136    În primul rând, numele Khazar Sea Shipping Lines, IRISL Europe și Valfajr Shipping Line au fost incluse din nou în listele în litigiu pentru motivul că acestea erau deținute de IRISL.

137    Este suficient să se constate că reclamantele nu contestă că aceste trei entități sunt deținute de IRISL.

138    Prin urmare, în mod întemeiat Consiliul a inclus din nou numele acestora în listele în litigiu în temeiul criteriilor referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL.

139    În al doilea rând, numele Qeshm Marine Services & Engineering și Marine Information Technology Development au fost incluse din nou în listele în litigiu pentru motivul că acestea erau controlate de IRISL.

140    Reclamantele contestă motivul referitor la cele două entități menționate mulțumindu‑se să precizeze că acestea și‑au schimbat denumirea socială.

141    Este suficient să se arate că acest argument este inoperant. Astfel, simpla schimbare a denumirii sociale a acestor două entități nu are influență asupra deținerii capitalului lor și nici asupra faptului că sunt filiale ale IRISL.

142    Prin urmare, în mod întemeiat Consiliul a inclus din nou numele acestora în listele în litigiu în temeiul criteriilor referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL.

143    În al treilea rând, numele Hafize Darya Shipping și Safiran Payam Darya Shipping au fost incluse din nou în listele în litigiu pentru motivul că acestea acționează în numele IRISL, dat fiind că au preluat în calitate de beneficiari efectivi o parte din navele aparținând IRISL.

144    Reclamantele arată că aceste două entități nu dețin nave și că Consiliul s‑a întemeiat pe declarații generale provenite din surse care nu sunt independente și că nu ar demonstra că ele sunt proprietari de nave. În plus, reclamantele apreciază că Consiliul nu a explicat ce însemna faptul de a fi „beneficiar efectiv” și nici nu a demonstrat că aceste două entități aveau această calificare.

145    Este necesar a aminti că Consiliul a indicat, în scrisorile sale din 22 octombrie 2013 transmise fiecăreia dintre aceste două entități, că faptul că ele au preluat în calitate de beneficiari efectivi o parte din navele aparținând IRISL era confirmat de rapoartele din 12 iunie 2012 și din 5 iunie 2013 ale grupului de experți al Organizației Națiunilor Unite creat prin Rezoluția 1929 (2010) a Consiliului de Securitate. În scrisorile sale din 27 noiembrie 2013 transmise fiecăreia dintre aceste două entități, Consiliul a precizat că raportul din 12 iunie 2012 menționa că, în urma Rezoluției 1803 (2008) a Consiliului de Securitate, IRISL a început să transfere nave către Hafize Darya Shipping și către Safiran Payam Darya Shipping, care au legătură cu ea, și că IRISL și societățile care au legătură cu aceasta au efectuat numeroase modificări referitoare la proprietarii înregistrați și la beneficiarii efectivi ai navelor lor începând din anul 2008 până la adoptarea Rezoluției 1929 (2010). Consiliul a adăugat că raportul din 5 iunie 2013 a menționat că navele, ale căror beneficiari efectivi erau IRISL, Hafize Darya Shipping și Safiran Payam Darya Shipping, și‑au schimbat în mod continuu numele, pavilionul și proprietarul înregistrat între aprilie 2012 și aprilie 2013.

146    Se impune a arăta că rapoartele din 12 iunie 2012 și din 5 iunie 2013 sunt disponibile pe site‑ul internet al Organizației Națiunilor Unite și că reclamantele nu contestă că au luat cunoștință despre acestea.

147    Raportul din 12 iunie 2012 descrie mecanismul transferului de proprietate asupra navelor IRISL către Hafize Darya Shipping și Safiran Payam Darya Shipping în urma adoptării Rezoluției 1803 (2008) a Consiliului de Securitate, care menționa pentru prima dată IRISL. Acest raport explică în special că puține nave erau înregistrate direct în numele Hafize Darya Shipping și al Safiran Payam Darya Shipping, navele acestora fiind înregistrate în numele numeroaselor diferite societăți care le aparțin.

148    Reiese de aici în mod clar că, prin noțiunea „beneficiar efectiv”, utilizată prin opoziție cu noțiunea „proprietar înregistrat”, Consiliul desemnează o entitate care, deși nu a fost înregistrată oficial drept proprietar al unei nave, este „beneficiarul efectiv” al acesteia prin intermediul unei societăți pe care o deține și care este proprietarul înregistrat al navei respective.

149    Prin urmare, reclamantele nu pot susține că această noțiune nu este clară și că ele nu ar fi fost în măsură să înțeleagă în ce măsură Hafize Darya Shipping și Safiran Payam Darya Shipping răspundeau acestei calificări.

150    În plus, este necesar să se arate că reclamantele nu invocă niciun argument și nu aduc niciun element de probă vizând contestarea elementelor de fapt prezentate în rapoartele din 12 iunie 2012 și din 5 iunie 2013. Ele nu pot să susțină că rapoartele grupului de experți al Organizației Națiunilor Unite emană din surse care nu sunt independente.

151    Prin urmare, în mod întemeiat Consiliul a inclus numele Hafize Darya Shipping și Safiran Payam Darya Shipping în listele în litigiu în temeiul criteriilor referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL.

152    În al patrulea rând, numele Rahbaran Omid Darya Ship Management a fost inclus din nou în listele în litigiu pentru motivul că aceasta acționa în numele IRISL și îi furniza servicii esențiale, dat fiind că opera și gestiona o parte din navele aparținând IRISL. Numele Hoopad Darya Shipping Agency a fost inclus din nou în listele în litigiu pentru motivul că aceasta acționa în numele IRISL, dat fiind că gestiona operațiunile de la terminalele de containere în Iran și furniza servicii pentru personalul flotelor în Bandar Abbas în numele IRISL.

153    În ceea ce privește Rahbaran Omid Darya Ship Management, reclamantele recunosc că aceasta furnizează o serie de servicii unor nave care aparțin IRISL, însă contestă că aceste servicii sunt „esențiale”.

154    În ceea ce privește Hoopad Darya Shipping Agency, reclamantele admit că aceasta efectuează operațiuni de depozitare pentru nave care aparțin IRISL și că acționează în numele acesteia din urmă, însă contestă caracterul „esențial” al acestor servicii.

155    Este suficient să se constate că, în ceea ce privește Rahbaran Omid Darya Ship Management și Hoopad Darya Shipping Agency, reclamantele fie nu contestă, fie recunosc în mod expres că acestea din urmă acționează în numele IRISL.

156    Faptul că aceste entități acționează în numele IRISL constituie un motiv suficient pentru a justifica includerea din nou a numelui lor în listele în litigiu în temeiul criteriilor referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL.

157    Așadar, argumentele care vizează contestarea caracterului „esențial” al serviciilor furnizate de aceste entități societății IRISL sunt inoperante, cu atât mai mult în ceea ce privește societatea Hoopad Darya Shipping Agency, pentru care furnizarea unor servicii esențiale nu constituie un motiv pentru includerea din nou a numelui său în listele în litigiu.

158    În ceea ce privește afirmația reclamantelor potrivit căreia aceste două entități și‑au schimbat denumirea socială, ele nu explică în ce măsură informația respectivă ar fi relevantă pentru a repune în discuție motivele pe care Consiliul s‑a întemeiat în vederea includerii din nou a numelor acestora în listele în litigiu.

159    Prin urmare, în mod întemeiat Consiliul a inclus din nou numele Rahbaran Omid Darya Ship Management și Hoopad Darya Shipping Agency în listele în litigiu în temeiul criteriilor referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL.

160    În al cincilea rând, numele Irano Misr Shipping a fost inclus din nou în listele în litigiu pentru motivul că furniza servicii esențiale pentru IRISL, în calitatea sa de agent al acesteia din urmă în Egipt.

161    Reclamantele arată că Irano Misr Shipping acționează în calitate de agent al IRISL și îi furnizează unele servicii, însă contestă că aceste servicii ar fi „esențiale”.

162    În această privință, este suficient să se constate că, în calitatea sa de agent al IRISL în Egipt, entitatea respectivă desfășoară activități indispensabile desfășurării activităților de transport ale IRISL în această țară. Prin urmare, reclamantele nu pot contesta că, în cadrul activităților sale, aceasta furnizează servicii esențiale pentru IRISL.

163    Pe de altă parte, în răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, reclamantele au precizat că, printre serviciile furnizate de această entitate pentru IRISL se numărau în special schimbările de echipaj, acostarea navelor sau emiterea de conosamente, care constituie servicii esențiale pentru activitatea unei societăți de transport maritim.

164    Prin urmare, în mod întemeiat Consiliul a inclus numele Irano Misr Shipping în listele în litigiu în temeiul criteriilor referitoare la entitățile care au legătură cu IRISL.

165    Reiese din cele ce precedă că al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

166    Reclamantele arată că, în speță, Consiliul le‑a precizat intenția sa de a le include din nou numele și motivele pe care se întemeia, acordându‑le un termen scurt pentru a formula observații. Totuși, Consiliul ar fi încălcat dreptul acestora la apărare.

167    Astfel, mai întâi, Consiliul ar fi indicat elementele pe care se întemeia numai ulterior adoptării deciziei de reincludere, astfel încât era prea târziu ca reclamantele să prezinte observații, iar Consiliul să le ia în considerare. Apoi, Consiliul nu ar fi indicat temeiul care justifica includerea din nou a numelui reclamantelor în listele în litigiu în noiembrie 2013 și nu ar fi luat în considerare observațiile acestora și nici nu ar explicat motivele pentru care le‑a respins. Reclamantele adaugă că faptul că observațiile lor nu figurează în documentele pe care Consiliul le‑a examinat pentru a‑și întemeia decizia de reincludere înseamnă că nu le‑a luat în considerare. În sfârșit, întrucât Consiliul a prezentat motivele includerii din nou a numelui IRISL numai în scrisoarea sa din 27 noiembrie 2013, adică ulterior adoptării Deciziei 2013/685 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1203/2013, aceste motive nu ar fi relevante. Consiliul ar fi trebuit să permită IRISL să își prezinte observațiile cu privire la afirmațiile cuprinse în această scrisoare și ar fi trebuit să le cuprindă în motivele includerii din nou a numelui acesteia în listele în litigiu, care figurează în Decizia 2013/685 și în Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013.

168    Mai întâi, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, respectarea dreptului la apărare și în special a dreptului de a fi ascultat în orice procedură inițiată împotriva unei entități și care poate să conducă la adoptarea unui act cauzator de prejudiciu constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii care trebuie să fie garantat chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura în cauză (a se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, EU:T:2009:401, punctul 91 și jurisprudența citată).

169    Pe de o parte, principiul respectării dreptului la apărare impune ca elementele incriminatorii imputate entității interesate care reprezintă temeiul actului cauzator de prejudiciu să îi fie comunicate acesteia din urmă. Pe de altă parte, respectivei entități trebuie să i se dea posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la aceste elemente (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 septembrie 2013, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑35/10 și T‑7/11, EU:T:2013:397, punctul 82 și jurisprudența citată).

170    Apoi, cu ocazia adoptării unei decizii prin care menține numele unei persoane sau al unei entități pe o listă cu persoane sau cu entități vizate de măsuri restrictive, Consiliul trebuie să respecte dreptul acestei persoane sau al acestei entități de a fi ascultată în prealabil atunci când reține în privința sa, în decizia de menținere a includerii în listă a numelui său, elemente noi, mai precis elemente care nu figurau în decizia inițială de includere a numelui său pe această listă (Hotărârea din 18 iunie 2015, Ipatau/Consiliul, C‑535/14 P, EU:C:2015:407, punctul 26).

171    Pe de altă parte, trebuie arătat că, atunci când au fost comunicate informații suficient de precise, care permit entității interesate să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra elementelor incriminatoare pe care i le impută Consiliul, principiul respectării dreptului la apărare nu implică obligația acestei instituții de a permite în mod spontan accesul la documentele conținute în dosarul său. Numai la cererea părții interesate Consiliul este obligat să permită accesul la toate documentele administrative neconfidențiale privind măsura în cauză (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2013, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑35/10 și T‑7/11, EU:T:2013:397, punctul 84 și jurisprudența citată).

172    În sfârșit, în ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective, este necesar a aminti că acest principiu constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care este exprimat în prezent la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale. Acest principiu presupune că autoritatea Uniunii care adoptă un act prin care se iau măsuri restrictive împotriva unei persoane sau a unei entități comunică motivele pe care se întemeiază acest act, în măsura în care este posibil, fie în momentul în care acest act este adoptat, fie, cel puțin, cât mai rapid posibil după adoptare, pentru a permite acelei persoane sau entități exercitarea, în termen, a dreptului său la acțiune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2011, Bank Melli Iran/Consiliul, C‑548/09 P, EU:C:2011:735, punctul 47 și jurisprudența citată).

173    În speță, trebuie amintit că, prin scrisorile datate fie 22 octombrie 2013, fie 30 octombrie 2013, Consiliul le‑a comunicat reclamantelor motivele pentru care intenționa să le includă din nou numele în listele în litigiu, precum și faptele care justificau, în opinia sa, că fiecare dintre ele îndeplinea criteriile prevăzute la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și la articolul 23 alineatul (2) literele (b) și (e) din Regulamentul nr. 267/2012 (a se vedea punctele 13 și 14 de mai sus).

174    Prin aceste scrisori, contrar celor susținute de reclamante, Consiliul le‑a comunicat motivele și fundamentul juridic al includerii din nou a numelui lor în listele în litigiu anterior adoptării Deciziei 2013/685 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1203/2013. În aceste scrisori, Consiliul le‑a acordat de asemenea un termen pentru a‑și prezenta observațiile.

175    În plus, se impune a arăta, astfel cum au remarcat reclamantele, că includerea din nou a numelui lor în listele în litigiu era întemeiată pe aceleași elemente de fapt care întemeiaseră prima includere, și anume, pentru IRISL, cele trei incidente legate de transportul de materiale militare și, pentru celelalte reclamante, legăturile lor cu IRISL.

176    Prin scrisorile datate fie 15 noiembrie 2013, fie 19 noiembrie 2013 (a se vedea punctele 15 și 16 de mai sus), reclamantele și‑au prezentat în mod detaliat observațiile cu privire la elementele de fapt invocate de Consiliu. Prin urmare, acestea au fost în măsură să își exprime în mod util punctul de vedere cu privire la elementele reținute în sarcina lor de către Consiliu.

177    Prin scrisorile din 27 noiembrie 2013, Consiliul a răspuns în mod precis observațiilor reclamantelor și a respins afirmațiile acestora din urmă. Prin urmare, reclamantele susțin în mod eronat că Consiliul nu a ținut seama de observațiile lor și nici nu a explicat motivele pentru care le‑a respins.

178    Reclamantele susțin de asemenea în mod eronat că, întrucât observațiile lor nu figurează în dosarul Consiliului, aceasta ar însemna că nu au fost luate în considerare de către Consiliu în vederea adoptării deciziei sale de reincludere. Astfel, pe lângă elementele de care Consiliul dispunea împotriva reclamantelor pentru a‑și fonda deciziile de reincludere care figurau în dosarul său, acesta le‑a transmis, prin scrisorile din 27 noiembrie 2013, explicațiile pentru care observațiile lor nu puneau în discuție deciziile menționate.

179    În plus, contrar celor susținute de reclamante, scrisorile Consiliului din 27 noiembrie 2013 nu conțin motive noi în susținerea deciziei de reincludere a numelui acestora în listele în litigiu care ar fi diferite de cele care figurează în scrisorile datate fie 22 octombrie 2013, fie 30 octombrie 2013 și care au fost comunicate anterior deciziei de reincludere în aceste liste. Explicațiile date de Consiliu pentru a răspunde la observațiile reclamantelor nu pot fi asimilate unor motive noi care justifică includerea lor.

180    În sfârșit, este necesar a arăta că, prin scrisorile din 27 noiembrie 2013, Consiliul a comunicat reclamantelor, ca răspuns la cererea lor de acces la dosar, documentele pe care s‑a întemeiat pentru a include din nou numele lor în listele în litigiu (a se vedea punctele 21 și 22 de mai sus). În conformitate cu jurisprudența citată la punctul 171 de mai sus, Consiliul nu avea obligația de a le comunica în mod spontan aceste documente anterior deciziei de reincludere.

181    Reiese din cele ce precedă că Consiliul nu a încălcat dreptul la apărare al reclamantelor și că al treilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor încrederii legitime, securității juridice și autorității de lucru judecat, a principiului ne bis in idem și a principiului nediscriminării

182    Reclamantele arată că, în urma Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), acestea aveau dreptul să se aștepte ca numele lor să nu fie inclus din nou în listele în litigiu în lipsa unor acuzații sau a unor elemente de probă noi invocate de Consiliu. Incluzând din nou numele lor în aceste liste, Consiliul ar fi încălcat principiile încrederii legitime, securității juridice, autorității de lucru judecat și ne bis in idem, precum și principiul nediscriminării.

–       Cu privire la încălcarea principiului autorității de lucru judecat

183    Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, hotărârile de anulare pronunțate de instanțele Uniunii se bucură, din momentul în care au rămas definitive, de autoritate absolută de lucru judecat. Aceasta privește nu doar dispozitivul hotărârii de anulare, ci și motivele care constituie susținerea necesară a dispozitivului și care, din acest motiv, nu pot fi disociate de acesta (a se vedea Hotărârea din 5 septembrie 2014, Éditions Odile Jacob/Comisia, T‑471/11, EU:T:2014:739, punctul 56 și jurisprudența citată). Hotărârea de anulare implică, prin urmare, ca autorul actului anulat să adopte un act nou, respectând nu doar dispozitivul hotărârii, ci și motivele care au condus la acesta și care constituie susținerea necesară a dispozitivului, asigurându‑se astfel că acest act nou nu este afectat de aceleași neregularități care au fost identificate de hotărârea de anulare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2003, Interporc/Comisia, C‑41/00 P, EU:C:2003:125, punctele 29 și 30).

184    Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri nu privește însă decât aspectele de fapt și de drept care au fost efectiv sau în mod necesar soluționate (Hotărârea din 19 februarie 1991, Italia/Comisia, C‑281/89, EU:C:1991:59, punctul 14). Astfel, articolul 266 TFUE nu obligă instituția emitentă a actului anulat decât în limitele a ceea ce este necesar pentru a asigura executarea hotărârii de anulare. În plus, autorul actului poate invoca în noua sa decizie alte motive decât cele pe care și‑a întemeiat prima decizie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2003, Interporc/Comisia, C‑41/00 P, EU:C:2003:125, punctele 28-32).

185    Este necesar să se arate că Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), nu a repus în discuție exactitatea comportamentului reproșat IRISL, și anume cele trei incidente care au implicat‑o pe aceasta legate de transportul de materiale militare cu încălcarea alineatului 5 din Rezoluția 1747 (2007) a Consiliului de Securitate, și nici probele referitoare la aceste comportamente. Tribunalul a constatat numai că aceste comportamente, pe de o parte, nu erau suficiente pentru a motiva includerea numelui IRISL în listele în litigiu în temeiul criteriului referitor la persoanele care au ajutat o persoană să încalce dispozițiile din rezoluția relevantă a Consiliului de Securitate și, pe de altă parte, nu constituiau un sprijin pentru proliferarea nucleară în sensul criteriului referitor la persoanele care sprijină activitățile nucleare ale Iranului.

186    Or, criteriul în temeiul căruia numele IRISL a fost inclus din nou în listele în litigiu prin Decizia 2013/685 și prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013 se distinge de cele care au fost aplicate de Consiliu în actele anulate prin Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453). În consecință, contrar celor susținute de reclamante, întrucât s‑a întemeiat pe un criteriu nou, adoptat în mod legal, care justifică impunerea de măsuri restrictive în privința lor, Consiliul nu a încălcat această hotărâre.

187    În ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia Consiliul nu putea să se întemeieze pe aceleași afirmații și pe aceleași elemente de probă ca cele invocate în susținerea primei includeri a numelui lor în listele în litigiu, este suficient să se constate că, în Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la aspectul dacă aceste afirmații și aceste elemente de probă puteau să justifice includerea numelui IRISL în temeiul noului criteriu introdus prin Decizia 2013/497 și prin Regulamentul nr. 971/2013.

188    În sfârșit, în ceea ce privește celelalte reclamante decât IRISL, Tribunalul a constatat, la punctul 77 din această hotărâre, că împrejurarea că acestea aparțin sau sunt controlate de IRISL ori acționează în numele său nu justifică adoptarea sau menținerea măsurilor restrictive care le vizează, întrucât IRISL nu a fost ea însăși recunoscută în mod valabil ca furnizând sprijin pentru proliferarea nucleară.

189    Din moment ce rezultă din cele ce precedă că nu se poate deduce din Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), că aceasta împiedica Consiliul să includă din nou numele IRISL în listele în litigiu pentru un alt motiv decât cel care a fost examinat în hotărârea menționată, situația este aceeași pentru celelalte reclamante ale căror nume a fost inclus din nou în legătură cu IRISL.

190    Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea principiului autorității de lucru judecat trebuie respinsă.

–       Cu privire la încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice

191    Trebuie amintit că dreptul de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime se extinde la orice justițiabil pe care o instituție a Uniunii l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate prin furnizarea unor asigurări precise. Cu toate acestea, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri a Uniunii de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca beneficiul acestui principiu atunci când această măsură este adoptată (Hotărârea din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia, C‑182/03 și C‑217/03, EU:C:2006:416, punctul 147, Hotărârea din 17 septembrie 2009, Comisia/Koninklijke FrieslandCampina, C‑519/07 P, EU:C:2009:556, punctul 84, și Hotărârea din 16 decembrie 2010, Kahla Thüringen Porzellan/Comisia, C‑537/08 P, EU:C:2010:769, punctul 63).

192    Pe de altă parte, referitor la principiul securității juridice, este necesar a aminti că, potrivit unei jurisprudențe constante, acest principiu presupune ca legislația Uniunii să fie certă, iar aplicarea sa previzibilă pentru justițiabili (Hotărârea din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia, C‑182/03 și C‑217/03, EU:C:2006:416, punctul 69, și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Nuova Agricast și Cofra/Comisia, C‑67/09 P, EU:C:2010:607, punctul 77).

193    În speță, este necesar a aminti că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 189 de mai sus, Consiliul putea, ca urmare a Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), să decidă să includă din nou numele reclamantelor în listele în litigiu. La punctele 81-83 din această hotărâre, Tribunalul a menținut efectele deciziei și ale regulamentului prin care numele reclamantelor a fost inclus inițial în listele în litigiu până la expirarea termenului de recurs, pentru a permite Consiliului să remedieze încălcările constatate adoptând eventual noi măsuri restrictive în privința reclamantelor.

194    Faptul, subliniat de reclamante, că Consiliul nu a introdus recurs împotriva Hotărârii din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), nu le putea determina să nutrească speranța întemeiată că numele lor nu vor fi incluse din nou în listele în litigiu. Astfel, lipsa unui recurs formulat împotriva acestei hotărâri nu poate fi nicidecum interpretată drept o renunțare din partea Consiliului la includerea din nou a numelui reclamantelor în aceste liste, cu atât mai mult cu cât Tribunalul a indicat în mod expres la punctul 64 din hotărârea respectivă că Consiliul, în rolul său de legiuitor, are posibilitatea să extindă ipotezele în care ar putea fi adoptate măsuri restrictive.

195    În consecință, reclamantele nu puteau deduce din Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453), asigurarea că numele lor nu va fi inclus din nou în listele în litigiu în temeiul unor criterii distincte de cele care au servit drept fundament pentru prima includere.

196    Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice trebuie respinsă.

–       Cu privire la încălcarea principiului ne bis in idem

197    Principiul ne bis in idem, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare este asigurată de instanță și care interzice sancționarea aceleiași persoane mai mult de o dată pentru același comportament ilicit în scopul protejării aceluiași interes juridic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 338), se aplică în prezența sancțiunilor unui comportament ilicit (Hotărârea din 27 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑257/10, nepublicată, EU:T:2012:504, punctul 41).

198    Este suficient să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, măsurile restrictive de înghețare a fondurilor nu sunt de natură penală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2007, Sison/Consiliul, T‑47/03, nepublicată, EU:T:2007:207, punctul 101, și Hotărârea din 7 decembrie 2010, Fahas/Consiliul, T‑49/07, EU:T:2010:499, punctul 67). Astfel, întrucât activele persoanelor interesate nu sunt confiscate în calitate de produse rezultate în urma unei fapte penale, ci înghețate ca măsură „asigurătorie”, aceste măsuri nu constituie o sancțiune penală și nu implică, pe de altă parte, nicio acuzație de această natură (Hotărârea din 11 iulie 2007, Sison/Consiliul, T‑47/03, nepublicată, EU:T:2007:207, punctul 101, și Hotărârea din 9 decembrie 2014, Peftiev/Consiliul, T‑441/11, nepublicată, EU:T:2014:1041, punctul 87).

199    Prin urmare, reclamantele nu pot invoca încălcarea acestui principiu, iar prezentul motiv trebuie respins.

–       Cu privire la încălcarea principiului nediscriminării

200    Potrivit jurisprudenței, principiul egalității de tratament, ce reprezintă un principiu fundamental de drept, interzice ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit sau ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, EU:T:2009:401, punctul 56).

201    Este suficient să se arate că reclamantele nu invocă niciun argument de natură să demonstreze că acest principiu ar fi fost încălcat de Consiliu și, prin urmare, prezenta critică trebuie respinsă ca inadmisibilă.

202    Rezultă din tot ceea ce precedă că al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea unor drepturi fundamentale, în special a dreptului de proprietate și a dreptului la respectarea reputației, precum și pe încălcarea principiului proporționalității

203    Reclamantele susțin că includerea din nou a numelui lor în listele în litigiu aduce o atingere nejustificată și disproporționată drepturilor lor fundamentale, în special dreptului lor de proprietate și dreptului la respectarea reputației. Includerea din nou a numelui lor în listele în litigiu prin Decizia 2013/685 și prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013 ar lăsa să se înțeleagă că acestea furnizează un sprijin proliferării nucleare sau că au legătură cu aceasta, contrar a ceea ce ar fi statuat Tribunalul în Hotărârea din 16 septembrie 2013, IRISL (T‑489/10, EU:T:2013:453). Consiliul nu ar fi precizat în Decizia 2013/685 și în Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013 în ce mod decizia de a include din nou numele lor ar fi de acum justificată printr‑un obiectiv legitim și proporțională cu acest obiectiv. Decizia 2013/685 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013 ar face referire la incidente care ar fi avut loc în anul 2009, fără legătură cu obiectivul de a pune capăt programului nuclear iranian, și nu ar menționa motivul actual care justifică decizia de reincludere.

204    Potrivit unei jurisprudențe constante, drepturile fundamentale invocate de reclamante, și anume dreptul de proprietate și dreptul la respectarea reputației, nu beneficiază în dreptul Uniunii de o protecție absolută. În consecință, unele limitări pot fi aduse folosinței acestor drepturi, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de Uniune și să nu constituie, din perspectiva obiectivului urmărit, o intervenție excesivă și intolerabilă care ar aduce atingere chiar substanței drepturilor astfel garantate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctul 121, și Hotărârea din 25 iunie 2015, Iranian Offshore Engineering & Construction/Consiliul, T‑95/14, EU:T:2015:433, punctul 59).

205    În plus, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că principiul proporționalității face parte din principiile generale ale dreptului Uniunii și impune ca mijloacele puse în aplicare printr‑o dispoziție a dreptului Uniunii să fie apte să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctul 122, și Hotărârea din 25 iunie 2015, Iranian Offshore Engineering & Construction/Consiliul, T‑95/14, EU:T:2015:433, punctul 60).

206    Este exact, desigur, că drepturile reclamantelor sunt restrânse într‑o anumită măsură prin măsurile restrictive adoptate în privința lor, din moment ce acestea nu pot, printre altele, să dispună de fondurile lor situate eventual pe teritoriul Uniunii sau deținute de resortisanții săi și nici să transfere fondurile lor către Uniune, cu excepția cazului în care obțin autorizații speciale. De asemenea, măsurile care le vizează pe reclamante pot suscita, după caz, o anumită neîncredere sau temere a partenerilor și a clienților acestora în privința lor.

207    Totuși, pe de o parte, rezultă din cuprinsul punctelor 65-77 de mai sus că criteriile aplicate de Consiliu sunt conforme cu obiectivul de combatere a proliferării nucleare prevăzut în Decizia 2010/413 și în Regulamentul nr. 267/2012, iar din cuprinsul punctelor 116-164 de mai sus rezultă că în mod întemeiat Consiliul a inclus din nou numele reclamantelor în listele în litigiu în temeiul acestor criterii. Prin urmare, restrângerile drepturilor reclamantelor care decurg din această reincludere trebuie considerate ca fiind justificate.

208    Pe de altă parte, inconvenientele cauzate reclamantelor prin includerea din nou a numelui lor în listele în litigiu nu sunt disproporționate în raport cu obiectivul menținerii păcii și securității internaționale urmărit prin Decizia 2013/685 și prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1203/2013.

209    În sfârșit, trebuie remarcat că Consiliul nu susține că reclamantele sunt implicate ele însele în proliferarea nucleară. Prin urmare, acestea nu sunt asociate personal unor comportamente care prezintă un risc pentru pacea și pentru securitatea internațională, gradul de neîncredere suscitat față de ele fiind, drept urmare, mai mic.

210    Rezultă de aici că includerea din nou a numelui reclamantelor în listele în litigiu nu aduce o atingere disproporționată dreptului de proprietate și respectării reputației acestora.

211    Prin urmare, al cincilea motiv trebuie să fie respins.

212    Reiese din tot ceea ce precedă că acțiunea în cauza T‑87/14 trebuie respinsă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

213    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

214    Conform articolului 138 alineatul (1) din regulamentul menționat, instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

215    Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Consiliu, conform concluziilor acestuia din urmă.

216    Comisia va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunile.

2)      Islamic Republic of Iran Shipping Lines și celelalte reclamante ale căror nume figurează în anexă suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene.

3)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Kanninen Pelikánová Buttigieg

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 februarie 2017.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

1.  Cu privire la cauza T 14/14

Cu privire la cererea de anulare în parte a Deciziei 2013/497

Cu privire la cererea de anulare în parte a Regulamentului nr. 971/2013

2.  Cu privire la cauza T 87/14

Cu privire la excepția de nelegalitate

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa de temei juridic

–  În ceea ce privește IRISL:

–  În ceea ce privește celelalte reclamante

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea încrederii legitime a reclamantelor, precum și a principiilor securității juridice, ne bis in idem și autorității de lucru judecat

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe săvârșirea unui abuz de putere

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea unor drepturi fundamentale, în special a dreptului de proprietate și a dreptului la respectarea reputației

Cu privire la cererea de anulare a Deciziei 2013/685 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1203/2013 în măsura în care aceste acte le privesc pe reclamante

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa de fundament juridic.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere săvârșite de Consiliu

–  În ceea ce privește IRISL

–  În ceea ce privește celelalte reclamante

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor încrederii legitime, securității juridice și autorității de lucru judecat, a principiului ne bis in idem și a principiului nediscriminării

–  Cu privire la încălcarea principiului autorității de lucru judecat

–  Cu privire la încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice

–  Cu privire la încălcarea principiului ne bis in idem

–  Cu privire la încălcarea principiului nediscriminării

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea unor drepturi fundamentale, în special a dreptului de proprietate și a dreptului la respectarea reputației, precum și pe încălcarea principiului proporționalității

Cu privire la cheltuielile de judecată

Anexă

Hafize Darya Shipping Co., cu sediul în Teheran (Iran),

Khazar Sea Shipping Lines Co., cu sediul în Anzali Free Zone (Iran),

IRISL Europe GmbH, cu sediul în Hamburg (Germania),

Qeshm Marine Services & Engineering Co., cu sediul în Qeshm (Iran),

Irano Misr Shipping Co., cu sediul în Teheran,

Safiran Payam Darya Shipping Co., cu sediul în Teheran,

Marine Information Technology Development Co., cu sediul în Teheran,

Rahbaran Omid Darya Ship Management Co., cu sediul în Teheran,

Hoopad Darya Shipping Agency, cu sediul în Teheran,

Valfajr Shipping Co., cu sediul în Teheran.

* Limba de procedură: engleza.