Language of document : ECLI:EU:F:2007:164

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

25 septembrie 2007

Cauza F‑108/05

Alessandro Cavallaro

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică — Funcționari — Remunerație — Indemnizație de expatriere — Condiția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Cavallaro solicită, printre altele, anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri din cadrul Comisiei din 10 august 2005 prin care a fost respinsă reclamația sa, introdusă la 25 mai 2005, împotriva deciziei aceleiași autorități din 3 martie 2005 prin care aceasta a refuzat să îi acorde dreptul de a beneficia de indemnizația de expatriere

Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Procedură — Memoriu în apărare în cadrul litigiilor dintre Comunități și agenții acestora

2.      Funcționari — Dosar personal

(Statutul funcționarilor, art. 26)

3.      Funcționari — Remunerație — Indemnizație de expatriere — Condiții de acordare

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (b)]

1.      Regula privind concordanța dintre reclamația administrativă prealabilă și acțiune nu se aplică decât în cazul reclamanților. Nu există nicio normă și niciun principiu care să împiedice instituțiile pârâte să formuleze, în cadrul memoriului în apărare, argumente suplimentare față de cele care au motivat poziția acestora în faza precontencioasă și, prin urmare, să anexeze la memoriul menționat documentele care ar putea fi folosite drept mijloace de probă în susținerea acestor argumente.

(a se vedea punctul 38)

2.      Finalitatea administrativă a unui document depus la dosarul personal al funcționarului la inițiativa acestuia nu se limitează numai la întrebuințările pe care funcționarul le consideră utile.

(a se vedea punctul 39)

3.      Articolul 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut trebuie interpretat în sensul că perioada de referință avută în vedere de această dispoziție se încheie, în cazul schimbării repartizării funcționarului, la data angajării sale inițiale în muncă în cadrul Comunităților.

(a se vedea punctul 71)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 28 septembrie 1993, Magdalena Fernández/Comisia, T‑90/92, Rec., p. II‑971, punctul 32