Language of document : ECLI:EU:T:2014:554





Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 18 iunie 2014 –
Cantina Broglie 1/OAPI – Camera di Commercio, Industria, Artigianato e Agricoltura di Verona (RIPASSA)

(Cauza T‑595/10)

„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale RIPASSA – Marca națională verbală anterioară VINO DI RIPASSO – Motiv relativ de refuz – Articolul 75 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Obligația de motivare”

1.                     Marcă comunitară – Dispoziții de procedură – Motivarea deciziilor – Articolul 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 – Domeniu de aplicare identic cu cel al articolului 296 TFUE (art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 75) (a se vedea punctul 18)

2.                     Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Similitudine între mărcile vizate – Criterii de apreciere [Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (1) lit. (b)] (a se vedea punctele 19 și 20)

3.                     Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Decizie a unui organ al Oficiului care face parte din contextul deciziei camerei de recurs (a se vedea punctul 26)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 30 septembrie 2010 (cauza R 63/2010‑1) privind o procedură de opoziție între Camera di Commercio, Industria, Artigianato e Agricoltura di Verona și domnul Alberto Zenato

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 30 septembrie 2010 (cauza R 63/2010‑1).

2)

Obligă OAPI la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs.