Cauza T‑480/12
The Coca‑Cola Company
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative Master – Mărcile comunitare figurative anterioare Coca‑Cola și marca națională figurativă anterioară C – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Similitudine a semnelor – Elemente de probă privind utilizarea comercială a mărcii solicitate”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 11 decembrie 2014
1. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare care se bucură de renume – Protecție a mărcii anterioare de renume extinsă la produse sau la servicii nesimilare – Condiții – Legătură între mărci – Criterii de apreciere
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (5)]
2. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare care se bucură de renume – Protecție a mărcii anterioare de renume extinsă la produse sau la servicii nesimilare – Similitudine între mărcile vizate – Criterii de apreciere
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (5)]
3. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare care se bucură de renume – Protecție a mărcii anterioare de renume extinsă la produse sau la servicii nesimilare – Marca figurativă Master – Mărcile figurative Coca‑Cola și C
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (5)]
4. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive relative de refuz – Opoziție a titularului unei mărci anterioare identice sau similare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare – Protecție a mărcii anterioare de renume extinsă la produse sau la servicii nesimilare – Condiții – Profit necuvenit obținut din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (5)]
1. Rezultă din modul de redactare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară că aplicarea sa este supusă următoarelor condiții: în primul rând, identitatea sau similitudinea mărcilor în conflict, în al doilea rând, existența unui renume al mărcii anterioare invocate în susținerea opoziției, în al treilea rând, existența unui risc ca utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate să genereze un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau să aducă atingere acestora. Aceste condiții sunt cumulative, iar neîndeplinirea uneia dintre ele este suficientă pentru a face inaplicabilă prevederea amintită.
Potrivit unei jurisprudențe constante, diversele atingeri prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 sunt consecința unui anumit grad de similitudine între marca anterioară și marca a cărei înregistrare se solicită, din cauza căreia publicul vizat realizează o asociere între aceste două mărci, cu alte cuvinte stabilește o legătură între acestea, chiar dacă nu le confundă în mod necesar. Existența unei legături între marca a cărei înregistrare se solicită și marca anterioară de renume, care trebuie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți ai cauzei, este, așadar, o condiție esențială pentru aplicarea acestei dispoziții.
Printre acești factori se pot cita, în primul rând, gradul de similitudine între mărcile în conflict, în al doilea rând, natura produselor sau a serviciilor pentru care fiecare dintre mărcile în conflict este înregistrată, inclusiv gradul de asemănare sau de diferențiere a acestor produse sau servicii, precum și publicul vizat, în al treilea rând, intensitatea renumelui mărcii anterioare, în al patrulea rând, gradul caracterului distinctiv, intrinsec sau dobândit prin utilizare, al mărcii anterioare, în al cincilea rând, existența unui risc de confuzie în percepția publicului.
(a se vedea punctele 25-27)
2. Potrivit jurisprudenței Curții, existența unei similitudini între marca anterioară și marca contestată constituie o condiție de aplicare comună articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară și articolului 8 alineatul (5) din același regulament. Această condiție a unei similitudini între mărcile în conflict presupune, atât în cadrul articolului 8 alineatul (1) litera (b), cât și în cadrul alineatului (5) al aceluiași articol, existența în special a unor elemente de asemănare vizuală, auditivă sau conceptuală.
Cu siguranță, gradul de similitudine cerut în cadrul uneia sau al alteia dintre dispozițiile menționate este diferit. Într‑adevăr, în timp ce aplicarea protecției instituite prin articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 este condiționată de constatarea unui asemenea grad de similitudine între mărcile în conflict încât să existe, în percepția publicului vizat, un risc de confuzie între acestea, existența unui astfel de risc nu este impusă în schimb pentru protecția conferită prin alineatul (5) al aceluiași articol. Astfel, atingerile prevăzute la alineatul (5) pot fi consecința unui grad mai redus de similitudine între mărcile anterioară și solicitată, atât timp cât acesta este suficient pentru ca publicul vizat să realizeze o asociere între mărcile respective, cu alte cuvinte să stabilească o legătură între acestea.
Deși apreciere a globală a existenței unei legături între marca anterioară și marca contestată în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 implică o anumită interdependență a factorilor luați în considerare, astfel încât un grad redus de similitudine între mărci poate fi compensat printr‑un caracter distinctiv puternic al mărcii anterioare, totuși, în lipsa oricărei similitudini între marca anterioară și marca contestată, notorietatea sau renumele mărcii anterioare, precum și identitatea sau similitudinea produselor sau serviciilor vizate nu sunt suficiente pentru a constata existența unui risc de confuzie între mărcile în conflict sau a unei legături între acestea în percepția publicului vizat. Astfel, identitatea sau similitudinea între mărcile în conflict este o condiție necesară pentru aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) și alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. În consecință, aceste dispoziții sunt în mod vădit inaplicabile atunci când Tribunalul înlătură ipoteza oricărei similitudini între mărcile în conflict. Numai în ipoteza în care mărcile în conflict prezintă o anumită similitudine, chiar redusă, instanța amintită trebuie să procedeze la o apreciere globală pentru a stabili dacă, în pofida gradului de similitudine redus între acestea, există, dată fiind prezența altor factori pertinenți precum notorietatea sau renumele mărcii anterioare, un risc de confuzie sau o legătură între aceste mărci în percepția publicului vizat.
Reiese cu claritate din această jurisprudență a Curții că existența unei identități sau a unei similitudini, chiar scăzute, între mărcile în conflict constituie o condiție căreia îi este subordonată punerea în aplicare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, iar nu un simplu factor de apreciere a existenței unei legături între mărcile respective în sensul dispoziției menționate. În plus, această concluzie rezultă în mod direct din formula următoare, utilizată în acest articol: „în cazul în care [marca solicitată] este identică sau similară cu marca anterioară”.
(a se vedea punctele 31-34)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 64, 65, 70 și 74-76)
4. Profitul necuvenit obținut ca urmare a caracterului distinctiv sau al renumelui mărcii anterioare este stabilit inclusiv în cazul unor încercări vădite de exploatare și de parazitism ale unei mărci celebre și, prin urmare, se face trimitere la acesta prin noțiunea „risc de parazitism”. Cu alte cuvinte, este vorba despre riscul ca imaginea mărcii de renume sau caracteristicile pe care aceasta din urmă le proiectează să fie transferate asupra produselor desemnate de marca solicitată, astfel încât comercializarea acestora să poată fi facilitată prin asocierea cu marca anterioară de renume.
Riscul de parazitism se distinge, pe de o parte, de noțiunea „risc de diluare”, potrivit căreia prejudiciul adus caracterului distinctiv al mărcii anterioare este în mod normal stabilit atunci când utilizarea mărcii a cărei înregistrare se solicită ar avea drept efect ca marca anterioară să nu mai fie în măsură să determine o asociere imediată cu produsele pentru care este înregistrată și utilizată, și, pe de altă parte, de noțiunea „risc de defăimare”, potrivit căreia prejudiciul adus renumelui mărcii anterioare este în mod normal stabilit atunci când produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii ar fi percepute de public astfel încât forța de atracție a mărcii anterioare ar fi diminuată.
Potrivit unei jurisprudențe constante, o constatare a unui risc de parazitism, precum și a unui risc de diluare sau de defăimare se poate stabili pe baza unor deducții logice care se întemeiază pe analiza probabilităților, în măsura în care nu se limitează la simple supoziții, și ținând seama de practicile obișnuite din sectorul comercial relevant, precum și de orice altă circumstanță a cauzei.
În special, Curtea a decis că, în cadrul aprecierii globale care trebuie efectuată pentru a stabili dacă se poate constata existența unui profit obținut în mod nelegal din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii, va trebui să se țină cont în special de faptul că utilizarea ambalajelor și a flacoanelor similare celor utilizate pentru parfumurile imitate urmărește să profite, în scopuri publicitare, de caracterul distinctiv și de renumele mărcilor sub care sunt comercializate aceste parfumuri. Curtea a statuat de asemenea că, atunci când un terț încearcă, prin utilizarea unui semn similar cu o marcă de renume, să se situeze în contextul imaginii acesteia pentru a beneficia de puterea sa de atracție, de reputația și de prestigiul acesteia, precum și să exploateze, fără nicio compensație financiară și fără a trebui să facă eforturi proprii în această privință, efortul comercial al titularului mărcii pentru a crea și pentru a menține imaginea acestei mărci, profitul necuvenit care rezultă din utilizarea menționată trebuie să fie considerat ca fiind obținut în mod nelegal din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii respective.
Cu toate acestea, această jurisprudență nu limitează în niciun caz doar la marca solicitată elementele relevante care trebuie să fie luate în considerare în scopul stabilirii riscului de parazitism, și anume a riscului de a obține în mod nelegal un profit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcilor anterioare, ci permite deopotrivă luarea în considerare a tuturor elementelor de probă destinate să efectueze respectiva analiză a probabilităților referitoare la intențiile titularului mărcii solicitate și, cu atât mai mult, pe cea a elementelor de probă referitoare la utilizarea comercială efectivă a mărcii solicitate.
(a se vedea punctele 82-85 și 88)