Language of document :

Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 11 iulie 2007 - Centeno Mediavilla și alţii/Comisia Comunităților Europene

(Cauza T-58/05)1

("Funcţie publică- Funcţionari - Numire - Intrarea în vigoare a noului statut - Norme tranzitorii de încadrare în grad la recrutare - Articolul 12 din anexa XIII la noul statut")

Limba de procedură: franceza

Părţile

Reclamanţi: Isabel Clara Centeno Mediavilla (Sevilla, Spania), Delphine Fumey (Evere, Belgia), Eva Gerhards (Bruxelles, Belgia), Iona M. S. Hamilton (Bruxelles), Raymond Hill (Bruxelles), Jean Huby (Bruxelles), Patrick Klein (Bruxelles), Domenico Lombardi (Bruxelles), Thomas Millar (Londra, Regatul Unit), Miltiadis Moraitis (Woluwe-Saint Lambert, Belgia), Ansa Norman Palmer (Bruxelles), Nicola Robinson (Bruxelles), François-Xavier Rouxel (Bruxelles), Marta Silva Mendes (Bruxelles), Peter van den Hul (Tervuren, Belgia), Fritz Von Nordheim Nielsen (Hoeilaart, Belgia) și Michaël Zouridakis (Bruxelles) (reprezentanţi: inițial G. Vandersanden, L. Levi și A. Finchelstein, ulterior G. Vandersanden și L. Levi, avocats)

Pârâtă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanţi: J. Currall și H. Kraemer, agenți)

Intervenient în sprijinul pârâtei: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanţi: iniţial M. Arpio Santacruz, M. Sims și I. Sulce, ulterior M. Arpio Santacruz și I. Sulce, agenţi)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziilor de numire a reclamanţilor ca funcţionari stagiari, în măsura în care prin acestea se stabilește încadrarea lor în grad, în aplicarea dispoziţiilor tranzitorii ale articolului 12 alineatul (3) din anexa XIII la Statutul Funcţionarilor Comunităţilor Europene, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 (JO L 124, p. 1).

Dispozitivul

Respinge acţiunea.

Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de către reclamanţi.

Reclamanţii suportă jumătate din cheltuielile de judecată pe care le-au efectuat.

Consiliul suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1 - JO C 93, 16.4.2005.