Cauza C‑222/08

Comisia Europeană

împotriva

Regatului Belgiei

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Directiva 2002/22/CE (Directiva privind serviciul universal) – Comunicații electronice – Rețele și servicii – Articolul 12 – Calculul costurilor obligațiilor de serviciu universal – Componenta socială a serviciului universal – Articolul 13 – Finanțarea obligațiilor de serviciu universal – Stabilirea existenței unei îndatoriri nejustificate”

Sumarul hotărârii

1.        Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Serviciul universal și drepturile utilizatorilor – Directiva 2002/22 – Obligațiile de serviciu universal, inclusiv obligațiile de serviciu social – Calculul costurilor – Îndatorire nejustificată

[Directiva 2002/22 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12 alin. (1) și anexa IV]

2.        Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Serviciul universal și drepturile utilizatorilor – Directiva 2002/22 – Obligațiile de serviciu universal, inclusiv obligațiile de serviciu social – Calculul costurilor – Îndatorire nejustificată

[Directiva 2002/22 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (21)]

3.        Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Serviciul universal și drepturile utilizatorilor – Directiva 2002/22 – Obligațiile de serviciu universal, inclusiv obligațiile de serviciu social – Calculul costurilor – Îndatorire nejustificată

[Directiva 2002/22 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 13 alin. (1)]

4.        Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Serviciul universal și drepturile utilizatorilor – Directiva 2002/22 – Obligațiile de serviciu universal, inclusiv obligațiile de serviciu social – Calculul costurilor – Îndatorire nejustificată

[Directiva 2002/22 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12 alin. (1) și anexa IV]

1.        Prevederile celui de al doilea paragraf al articolului 12 alineatul (1), precum și cele ale anexei IV la Directiva 2002/22 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații stabilesc normele potrivit cărora trebuie calculat costul net al furnizării serviciului universal atunci când autoritățile naționale de reglementare au considerat că această furnizare poate reprezenta o îndatorire nejustificată. Cu toate acestea, nu reiese nici din articolul 12 alineatul (1) menționat, nici dintr‑o altă prevedere a acestei directive că legiuitorul comunitar ar fi intenționat să stabilească el însuși condițiile în care autoritățile menționate trebuie să considere, în prealabil, că respectiva furnizare poate reprezenta o astfel de îndatorire nejustificată. În aceste condiții, un stat membru nu încalcă obligațiile care decurg din articolul 12 din această directivă prin faptul că stabilește condițiile potrivit cărora trebuie să se determine dacă respectiva îndatorire este sau nu este nejustificată.

(a se vedea punctele 44 și 45)

2.        Din considerentul (21) al Directivei 2002/22 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații reiese că legiuitorul comunitar a intenționat să stabilească o legătură între mecanismele de acoperire a costurilor nete pe care le poate implica furnizarea serviciului universal pentru o întreprindere, pe de o parte, și existența unei îndatoriri excesive în sarcina respectivei întreprinderi, pe de altă parte. În acest context, apreciind că costul net al serviciului universal nu reprezintă în mod necesar o îndatorire excesivă pentru toate întreprinderile în cauză, legiuitorul a urmărit să excludă posibilitatea ca orice cost net de furnizare a serviciului universal să dea în mod automat dreptul la o compensație. În aceste condiții, îndatorirea nejustificată a cărei existență trebuie constatată de autoritatea națională de reglementare înainte de orice compensație este îndatorirea care, pentru fiecare întreprindere în cauză, prezintă un caracter excesiv din punctul de vedere al capacității sale de a o suporta, ținând seama de ansamblul caracteristicilor proprii acesteia, în special de nivelul echipamentelor sale, de situația sa economică și financiară, precum și de cota sa de piață.

(a se vedea punctul 49)

3.        Dacă autoritatea națională de reglementare constată că una sau mai multe întreprinderi desemnate ca furnizori de serviciu universal sunt supuse unei îndatoriri nejustificate și dacă această întreprindere sau aceste întreprinderi solicită să fie compensate, revine în acest caz statului membru obligația de a institui mecanismele necesare în acest scop, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2002/22 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații, din care reiese în plus că această compensație trebuie să fie în raport cu costurile nete astfel cum au fost calculate în aplicarea articolului 12 din directiva menționată.

Prin urmare, nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2002/22 un stat membru care constată, la modul general și pe baza calculului costurilor nete ale furnizorului serviciului universal care era anterior unicul furnizor al acestui serviciu, că toate întreprinderile care trebuie să asigure în prezent furnizarea respectivului serviciu sunt supuse în mod efectiv unei îndatoriri nejustificate ca urmare a acestei furnizări, fără să fi efectuat o examinare specifică atât a costului net pe care îl reprezintă furnizarea serviciului universal pentru fiecare operator în cauză, cât și a tuturor caracteristicilor proprii acestuia din urmă, precum nivelul echipamentelor sale sau situația sa economică și financiară.

(a se vedea punctele 51 și 86 și dispozitiv 1)

4.        Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 2002/22 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații un stat membru care omite să ia în considerare, în calculul costului net al furnizării componentei sociale a serviciului universal, avantajele comerciale obținute de întreprinderile cărora le revine obligația acestei furnizări, inclusiv avantajele intangibile.

Astfel, rezultă din prevederile articolului 12 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) coroborate cu cele ale anexei IV la Directiva 2002/22 că calculul costului net al furnizării serviciului universal trebuie să cuprindă evaluarea avantajelor, inclusiv a avantajelor intangibile, care rezultă din aceasta pentru operatorul în cauză. Din moment ce aceste prevederi fac parte din cadrul de reglementare armonizat pe care directiva menționată urmărește să îl creeze, revine statelor membre obligația de a ține seama de avantajele menționate atunci când stabilesc modalitățile potrivit cărora trebuie să se calculeze costul net al furnizării serviciului universal.

(a se vedea punctele 84 și 86 și dispozitiv 1)