HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
6 iulie 2011*(1)
„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale TDI – Motiv absolut de refuz – Caracter descriptiv – Lipsa caracterului distinctiv dobândit prin utilizare – Articolul 7 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 75 și articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009”
În cauza T‑318/09,
Audi AG, cu sediul în Ingolstadt (Germania),
Volkswagen AG, cu sediul în Wolfsburg (Germania),
reprezentate de P. Kather, avocat,
reclamante,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul G. Schneider, în calitate de agent,
pârât,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 14 mai 2009 (cauza R 226/2007-1) privind o cerere de înregistrare a semnului verbal TDI ca marcă comunitară,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnul O. Czúcz (raportor), președinte, doamna I. Labucka și domnul K. O’Higgins, judecători,
grefier: doamna C. Heeren, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 august 2009,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 27 noiembrie 2009,
având în vedere replica depusă la grefa Tribunalului la 5 februarie 2010,
în urma ședinței din 8 decembrie 2010,
pronunță prezenta
Hotărâre
Situația de fapt
1 La 22 mai 2003, reclamantele, Audi AG și Volkswagen AG, au formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal TDI.
3 Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasa 12 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Vehicule și elementele de construcție ale acestora”.
4 Prin Decizia din 1 februarie 2007, în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009], examinatorul a respins cererea de înregistrare pentru toate produsele solicitate. El a considerat de asemenea că articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009] nu era aplicabil, întrucât impunerea semnului solicitat ca marcă în rândul publicului nu fusese dovedită în mod suficient.
5 La 5 februarie 2007, reclamantele au introdus o cale de atac împotriva deciziei examinatorului.
6 Prin Decizia din 14 mai 2009 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a OAPI a respins această cale de atac pentru motivul că semnul TDI avea un caracter descriptiv pentru toate produsele vizate, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, astfel cum Tribunalul statuase în Hotărârea din 3 decembrie 2003, Audi/OAPI (TDI) (T‑16/02, Rec., p. II‑5167). În plus, în ceea ce privește aplicarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, camera de recurs a apreciat că dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare trebuia dovedită în întreaga Uniune Europeană. Aceasta a constatat că reclamantele nu aduseseră această probă în privința mărcii TDI. În ceea ce privește Danemarca, Țările de Jos și Irlanda, camera de recurs a considerat insuficiente documentele care fuseseră depuse la dosar. Pentru celelalte state membre, aceasta a arătat că elementele prezentate nu erau de natură să dovedească impunerea în rândul publicului a mărcii solicitate, în măsura în care nu demonstrau că marca menționată permitea consumatorilor din aceste țări să identifice originea comercială a produselor în cauză.
Concluziile părților
7 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
8 OAPI solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
9 În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă patru motive. Primul motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009. Al doilea motiv privește articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din regulamentul menționat. Al treilea și al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 76 alineatul (1) și, respectiv, a articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009.
10 Tribunalul apreciază utilă examinarea, mai întâi, a celui de al doilea motiv, apoi a primului motiv și, în sfârșit, a celui de al treilea și a celui de al patrulea motiv.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009
Argumentele părților
11 În primul rând, reclamantele arată că semnul TDI a făcut obiectul mai multor înregistrări naționale și al unei înregistrări internaționale. Acest lucru ar demonstra că semnul menționat nu este descriptiv și nu este lipsit de orice caracter distinctiv.
12 În al doilea rând, reclamantele subliniază că OAPI a apreciat în mod diferit cererea lor de înregistrare a semnului TDI și cererile de înregistrare având ca obiect semne similare, și anume semnele CDI și HDI, care au fost prezentate de alți doi constructori de automobile, în măsura în care, pentru înregistrarea acestora, nu a impus demonstrarea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare. Referindu‑se la Ordonanța Curții din 12 februarie 2009, Bild digital (fostă Bild.T‑Online.de) (C‑39/08 și C‑43/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 17), reclamantele afirmă că OAPI este obligat să ia în considerare deciziile adoptate deja cu privire la cereri similare și să analizeze cu o deosebită atenție aspectul dacă este sau nu este necesar să decidă în același sens, chiar dacă nu este în niciun caz ținut de acestea. Or, din decizia atacată nu ar reieși că deciziile de înregistrare a semnelor CDI și HDI ca mărci comunitare au fost luate în considerare de camera de recurs.
13 OAPI contestă argumentele invocate de reclamante.
Aprecierea Tribunalului
14 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în adoptarea deciziei atacate, camera de recurs s‑a întemeiat numai pe articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009. Prin urmare, argumentele reclamantelor întemeiate pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 sunt inoperante.
15 Conform articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, se respinge înregistrarea „mărcilor care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora”. Potrivit alineatului (2) al aceluiași articol, „[a]lineatul (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într‑o parte a Comunității”.
16 Semnele și indicațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 sunt cele care pot servi, într‑o utilizare normală din punctul de vedere al publicului relevant, pentru a desemna fie direct, fie prin menționarea uneia dintre caracteristicile sale esențiale produsul sau serviciul pentru care se solicită înregistrarea [Hotărârea Tribunalului din 22 iunie 2005, Metso Paper Automation/OAPI (PAPERLAB), T‑19/04, Rec., p. II‑2383, punctul 24, și Hotărârea Tribunalului din 9 iunie 2010, Hoelzer/OAPI (SAFELOAD), T‑315/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 15].
17 Rezultă că, pentru ca un semn să intre sub incidența interdicției prevăzute de dispoziția menționată, trebuie să prezinte un raport suficient de direct și de concret cu produsele sau cu serviciile în cauză de natură să permită publicului vizat să perceapă imediat și fără nicio reflecție suplimentară o descriere a produselor și a serviciilor în cauză sau a uneia dintre caracteristicile acestora (Hotărârile PAPERLAB, punctul 16 de mai sus, punctul 25, și SAFELOAD, punctul 16 de mai sus, punctul 16).
18 În ceea ce privește semnul verbal TDI, Tribunalul a statuat în Hotărârea TDI, punctul 6 de mai sus (punctul 31), că acesta constituia abrevierea pentru „turbo diesel injection” sau pentru „turbo direct injection”. Tribunalul a considerat de asemenea că, în ceea ce privește vehiculele, acest semn verbal desemna calitatea, întrucât faptul de a fi dotat cu un motor „turbo diesel injection” sau „turbo direct injection” constituie o caracteristică esențială a unui vehicul. Referitor la elementele de construcție a vehiculelor, Tribunalul a arătat că semnul verbal TDI desemna tipul acestora (Hotărârea TDI, punctul 6 de mai sus, punctul 34).
19 În plus, Tribunalul a statuat de asemenea în aceeași hotărâre că semnul TDI era descriptiv în ceea ce privește produsele în cauză în întreaga Uniune. Astfel, întrucât vehiculele sunt comercializate, în principiu, sub aceleași denumiri în întreaga piață internă, nu exista vreo diferență între diferitele părți ale Uniunii din perspectiva înțelegerii de către publicul relevant a semnificației respectivului semn și a raportului existent între acest semn și produsele menționate în cererea de înregistrare a mărcii (Hotărârea TDI, punctul 6 de mai sus, punctul 38).
20 În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantelor întemeiat pe înregistrările naționale și pe înregistrarea internațională a semnului TDI, acesta trebuie respins ca inoperant. Astfel, este suficient să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, pe de o parte, regimul comunitar al mărcilor este un sistem autonom și, pe de altă parte, legalitatea deciziilor camerelor de recurs se apreciază numai în temeiul Regulamentului nr. 207/2009 [Hotărârea Tribunalului din 3 iulie 2003, Best Buy Concepts/OAPI (BEST BUY), T‑122/01, Rec., p. II‑2235, punctul 41, Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2005, Citicorp/OAPI (LIVE RICHLY), T‑320/03, Rec., p. II‑3411, punctul 95, și Hotărârea Tribunalului din 12 martie 2008, Suez/OAPI (Delivering the essentials of life), T‑128/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 32].
21 În al doilea rând, trebuie analizat motivul reclamantelor întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament.
22 Primo, în această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, deciziile privind înregistrarea unui semn ca marcă comunitară adoptate de camerele de recurs în temeiul Regulamentului nr. 207/2009 sunt emise în exercitarea unei competențe nediscreționare, iar nu a unei puteri discreționare. Prin urmare, legalitatea deciziilor camerelor de recurs trebuie apreciată numai în temeiul acestui regulament, astfel cum a fost interpretat de instanța comunitară, iar nu pe baza unei practici decizionale anterioare a acestora [Hotărârea Curții din 15 septembrie 2005, BioID/OAPI, C‑37/03 P, Rec., p. I‑7975, punctul 47, Hotărârea Tribunalului din 9 octombrie 2002, Glaverbel/OAPI (Suprafața unei plăci de sticlă), T‑36/01, Rec., p. II‑3887, punctul 35, și Hotărârea Tribunalului din 14 iunie 2007, Europig/OAPI (EUROPIG), T‑207/06, Rep., p. II‑1961, punctul 40].
23 Secundo, în ceea ce privește argumentele reclamantelor întemeiate pe Ordonanța Bild digital (fostă Bild.T‑Online.de), punctul 12 de mai sus, trebuie arătat că, la punctul 17 din ordonanța menționată, referitor la interpretarea articolului 3 din Prima Directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92), Curtea a precizat că o autoritate națională competentă să realizeze înregistrarea trebuia ca, în cadrul examinării unei cereri de înregistrare și în măsura în care dispunea de informații în această privință, să ia în considerare deciziile adoptate deja cu privire la cereri similare și să analizeze cu o deosebită atenție aspectul dacă este sau nu este necesar să decidă în același sens. Cu toate acestea, presupunând chiar că o astfel de considerație se aplică prin analogie examinării efectuate de organele OAPI în cadrul Regulamentului nr. 207/2009, Curtea a precizat de asemenea că autoritatea în cauză nu poate fi în niciun caz ținută de deciziile luate deja privind aceste cereri similare. Pe de altă parte, Curtea a amintit de asemenea la punctul 18 din această ordonanță că principiul egalității de tratament trebuia să se concilieze cu respectarea legalității, astfel încât o întreprindere nu poate invoca în fața autorității competente beneficiul unei practici decizionale a acestei autorități care ar fi contrară legislației aplicabile sau care ar conduce autoritatea menționată la adoptarea unei decizii nelegale.
24 În consecință, pentru a demonstra nelegalitatea deciziei atacate, reclamantele nu se pot întemeia în mod valabil pe înregistrarea celorlalte semne ca mărci comunitare.
25 Cu titlu suplimentar, trebuie adăugat că reclamantele nu au demonstrat că exista un raport suficient de direct și de concret de natură să permită publicului vizat să perceapă siglele HDI și CDI imediat și și fără nicio reflecție suplimentară ca pe o descriere a autovehiculelor ori a componentelor acestora sau a uneia dintre caracteristicile acestora. În schimb, astfel cum s‑a arătat la punctul 18 de mai sus, Tribunalul a statuat că sigla TDI este percepută de publicul relevant drept o abreviere a termenilor „turbo diesel injection” sau „turbo direct injection” și desemnează, prin urmare, calitatea sau tipul produselor solicitate. Astfel, reclamantele nu au demonstrat că situația lor era comparabilă cu cea a solicitanților înregistrării mărcilor HDI și CDI. Or, principiul egalității de tratament este încălcat doar atunci când situații comparabile sunt tratate în mod diferit sau când situații diferite sunt tratate în mod identic (Hotărârea Curții din 13 decembrie 1984, Sermide, 106/83, Rec., p. 4209, punctul 28, și Hotărârea Tribunalului din 4 iulie 2006, Hoek Loos/Comisia, T‑304/02, Rec., p. II‑1887, punctul 96).
26 Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009
Argumentele părților
27 În primul rând, reclamantele afirmă că nu trebuie dovedită impunerea mărcii în toate statele membre. Acestea consideră de asemenea că principiile aplicabile renumelui unei mărci în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie aplicate în aprecierea dobândirii de către o marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare. Astfel, ar fi suficient să se demonstreze că marca este utilizată într‑o parte substanțială a teritoriului Uniunii. În această privință, reclamantele invocă de asemenea Hotărârea Tribunalului din 15 decembrie 2005, BIC/OAPI (Forma unei brichete cu piatră) (T‑262/04, Rec., p. II‑5959, punctul 69), și Hotărârea Curții din 6 octombrie 2009, PAGO International (C‑301/07, Rep., p. I‑9429).
28 În plus, reclamantele afirmă că, în cadrul interpretării articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie să se ia în considerare și faptul că o apreciere întemeiată pe o examinare a fiecărei țări în parte nu este în spiritul unei piețe comune și al unei uniuni economice. Acestea arată că trebuie mai degrabă să se stabilească dacă marca permite unei părți semnificative a populației Uniunii să identifice produsele sau serviciile vizate ca provenind de la o anumită întreprindere.
29 Reclamantele contestă argumentarea OAPI conform căreia frontierele geografice sunt relevante, întrucât este vorba despre frontiere lingvistice. Potrivit acestora, semnul TDI, care este compus din trei litere, va fi perceput în mod identic în toate limbile.
30 În ceea ce privește argumentul OAPI, potrivit căruia, pentru Danemarca, Țările de Jos și Irlanda, reclamantele nu au furnizat alte elemente decât cele care se referă la cotele de piață, acestea fac trimitere la Hotărârea Tribunalului din 14 septembrie 2009, Lange Uhren/OAPI (Câmpuri geometrice pe cadranul unui ceas), (T‑152/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 126). Potrivit reclamantelor, Tribunalul a considerat în această hotărâre că, pentru a aprecia dacă marca respectivă dobândise un caracter distinctiv prin utilizare, cota de piață deținută de marcă era o indicație care putea fi relevantă. Reclamantele împărtășesc această opinie și apreciază că este posibil ca nivelul de notorietate a semnului pentru care s‑a solicitat înregistrarea să fie dedus din cotele de piață ale produselor pe care a fost aplicat semnul TDI, în măsura în care acest semn este afișat în mod sistematic pe capota din spate a vehiculului. Cota de piață menționată ar permite, prin urmare, să se deducă în mod direct „propagarea” semnului TDI.
31 Reclamantele arată de asemenea că înregistrarea mărcii TDI în anumite state membre echivalează cu o probă a impunerii mărcii respective în aceste țări. Dobândirea de către această marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare ar fi necesară numai dacă marca nu ar fi înregistrată în conformitate cu dreptul național, armonizat cu regimul comunitar. În speță, populația țărilor în care marca TDI a fost înregistrată ar reprezenta aproape două treimi din populația Uniunii la data depunerii cererii de înregistrare a semnului TDI ca marcă comunitară.
32 În al doilea rând, reclamantele sunt de acord cu aprecierea camerei de recurs, potrivit căreia nivelul de atenție a consumatorului mediu este ridicat la momentul cumpărării unei mașini. Acestea contestă totuși constatarea care figurează la punctul 28 din decizia atacată, conform căreia nivelul de atenție a publicului relevant este diferit atunci când este vorba despre indicații tehnice. Potrivit reclamantelor, întrucât este vorba despre produse foarte scumpe și de înaltă tehnologie, consumatorul studiază toate informațiile, inclusiv marca mașinii, cu o atenție deosebită.
33 În al treilea rând, reclamantele arată că, în cadrul procedurii desfășurate în fața examinatorului, i‑au transmis acestuia, pe de o parte, datele care demonstrau că vehiculele lor pe care este aplicat semnul TDI reprezentau o cotă de piață importantă pe piața automobilelor din Uniune la momentul depunerii cererii de înregistrare și, pe de altă parte, cifra de afaceri realizată prin vânzarea vehiculelor menționate. În plus, reclamantele afirmă că faptul că fiecare vehicul circulă cu semnul TDI aplicat pe capota din spate constituie un suport publicitar mobil, ceea ce face și mai semnificative cifrele comunicate. Pe de altă parte, acestea apreciază că nivelul de notorietate a mărcii solicitate este proporțional cu cifra de afaceri și constituie un indiciu important pentru a aprecia impunerea în rândul publicului a mărcii menționate. În sfârșit, reclamantele fac trimitere la materialele publicitare și la declarațiile cluburilor automobilistice pe care le‑au prezentat în cadrul procedurii desfășurate în fața examinatorului.
34 În plus, reclamantele se referă la declarațiile unor concurenți, potrivit cărora acestea din urmă nu utilizează semnul TDI, care este asociat reclamantelor. În ceea ce privește anumiți constructori de automobile, reclamantele arată că respectivii constructori de automobile cumpără de la ele motoare, că i‑au autorizat pe acești constructori de automobile să utilizeze marca TDI pentru a promova motoarele respective și că niciunul dintre aceștia nu a comercializat vreun vehicul diesel înainte de anul 2009.
35 În plus, potrivit reclamantelor, utilizarea de către concurenți a unor sigle distincte pentru a‑și desemna vehiculele diesel consolidează în conștiința consumatorului faptul că sigla TDI este denumirea reclamantelor pentru vehiculele lor diesel.
36 În al patrulea rând, reclamantele impută camerei de recurs faptul că a considerat că acestea nu utilizau, în comerț, semnul TDI ca marcă, ci ca „acronim descriptiv”. Reclamantele arată că, potrivit jurisprudenței, utilizarea ca marcă nu presupune ca semnul în cauză să fie utilizat singur. O utilizare a semnului respectiv în combinație cu alte semne ar fi de asemenea pertinentă. Or, în speță, acestea susțin că au făcut dovada utilizării semnului TDI în combinație cu alte mărci.
37 Reclamantele contestă aprecierea camerei de recurs potrivit căreia trebuie să se demonstreze că publicul vizat percepe semnul în cauză drept marcă. Acestea afirmă că este suficient să se demonstreze că mediile interesate percep în mod efectiv produsul sau serviciul, desemnat numai prin marca pentru care se solicită înregistrarea, ca provenind de la o anumită întreprindere. Reclamantele impută camerei de recurs că raționamentul acesteia a fost circular, dată fiind afirmația sa că semnul TDI era o indicație descriptivă și, în consecință, că mediile vizate nu ar asocia semnul menționat cu o anumită întreprindere. Un astfel de raționament ar presupune că un semn descriptiv intrinsec nu ar putea dobândi niciodată caracter distinctiv prin utilizare, întrucât acest semn nu ar putea fi perceput de publicul relevant drept o indicație a originii comerciale a produselor sau a serviciilor pe care este aplicat. O astfel de abordare ar lipsi de sens articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009. În această privință, reclamantele fac referire la Hotărârea Curții din 18 iunie 2002, Philips (C‑299/99, Rec., p. I‑5475, punctul 40). În plus, noțiunea de impunere a mărcii este destinată tocmai să compenseze „deficitul care ar putea fi reproșat unei indicații descriptive”.
38 OAPI contestă argumentele invocate de reclamante.
Aprecierea Tribunalului
39 Trebuie amintit că, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, motivele absolute de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din același regulament nu se opun înregistrării unei mărci dacă aceasta a dobândit, pentru produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea, un caracter distinctiv după ce a fost utilizată.
40 Articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 nu prevede un drept autonom la înregistrarea unei mărci. Acesta conține o excepție de la motivele de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din acest regulament. Prin urmare, conținutul său trebuie interpretat în funcție de aceste motive de refuz (Hotărârea Câmpuri geometrice pe cadranul unui ceas, punctul 30 de mai sus, punctul 121; a se vedea de asemenea, prin analogie, Hotărârea Curții din 7 septembrie 2006, Bovemij Verzekeringen, C‑108/05, Rec., p. I‑7605, punctul 21).
41 Pe de altă parte, rezultă din jurisprudență că, pe de o parte, dobândirea de către marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare impune ca cel puțin o fracțiune semnificativă a publicului relevant să identifice, datorită mărcii, produsele sau serviciile vizate ca provenind de la o întreprindere determinată [Hotărârea Tribunalului din 29 aprilie 2004, Eurocermex/OAPI (Forma unei sticle de bere), T‑399/02, Rec., p. II‑1391, punctul 42, și Hotărârea Tribunalului Câmpuri geometrice pe cadranul unui ceas, punctul 30 de mai sus, punctul 122].
42 În plus, Curtea a statuat în Hotărârea din 4 mai 1999, Windsurfing Chiemsee (C‑108/97 și C‑109/97, Rec., p. I‑2779, punctul 49), că, pentru a stabili dacă o marcă a dobândit un caracter distinctiv după ce a fost utilizată, autoritatea competentă trebuie să aprecieze în mod global elementele care pot demonstra că marca a dobândit capacitatea să identifice produsul vizat ca provenind de la o întreprindere determinată și, prin urmare, să deosebească acest produs de cele ale altor întreprinderi.
43 În această privință, trebuie să se ia în considerare, în special, cota de piață deținută de marcă, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării acestei mărci, importanța investițiilor efectuate de întreprindere pentru a o promova, proporția mediilor interesate care, datorită mărcii, identifică produsul ca provenind de la o întreprindere determinată, declarațiile camerelor de comerț și de industrie sau ale altor asociații profesionale, precum și sondajele de opinie (a se vedea Hotărârea Forma unei sticle de bere, punctul 41 de mai sus, punctul 44 și jurisprudența citată).
44 În speță, camera de recurs a apreciat, pe baza Hotărârii TDI, punctul 6 de mai sus, că, întrucât semnul TDI este compus din inițialele termenilor conținuți în sintagma „turbo direct injection” sau în sintagma „turbo diesel injection”, motivul absolut de refuz de la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 exista în întreaga Uniune și că, prin urmare, marca TDI trebuia să fi dobândit caracter distinctiv prin utilizarea în fiecare dintre cele 15 state membre ale Uniunii la data depunerii cererii de înregistrare, cu alte cuvinte, la 22 mai 2003 (punctele 32 și 33 din decizia atacată). Or, potrivit camerei de recurs, reclamantele nu demonstraseră impunerea mărcii prin utilizare în Danemarca, în Țările de Jos și în Irlanda (punctul 40 din decizia atacată). În plus, camera de recurs a considerat că, în celelalte state membre, semnul TDI nu fusese utilizat ca marcă, ci numai ca indicație descriptivă, astfel încât prin această utilizare nu putea dobândi caracter distinctiv (punctele 41 și 44 din decizia atacată).
45 În primul rând, reclamantele contestă afirmația camerei de recurs potrivit căreia impunerea mărcii TDI trebuie dovedită pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii. În opinia acestora, este suficientă demonstrarea impunerii respective cu privire la o parte substanțială a teritoriului Uniunii.
46 Potrivit jurisprudenței, o marcă poate fi înregistrată în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 numai dacă se face dovada că aceasta a dobândit, prin utilizare, caracter distinctiv în acea parte a Uniunii în care marca nu a avut inițial un astfel de caracter. Respectiva parte a Uniunii, menționată la alineatul (2) al aceluiași articol, poate fi constituită, dacă este cazul, dintr‑un singur stat membru (Hotărârea Curții din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, Rec., p. I‑5719, punctul 83).
47 Prin urmare, pentru a putea fi înregistrată în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, marca trebuie să fi dobândit caracter distinctiv prin utilizare în toate statele membre ale Uniunii în care marca solicitată nu dispunea inițial de caracter distinctiv [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, Glaverbel/OAPI (Textura unei suprafețe de sticlă), T‑141/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 38]. În plus, probele aduse în privința anumitor state membre nu pot face dovada că semnul a dobândit caracter distinctiv în celelalte state membre ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Textura unei suprafețe de sticlă, citată anterior, punctul 39).
48 Rezultă că, în speță, întrucât semnul TDI era intrinsec descriptiv în ansamblul Uniunii, dobândirea unui caracter descriptiv prin utilizare trebuie dovedită pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii.
49 Argumentele reclamantelor nu pot repune în discuție această concluzie.
50 Primo, în ceea ce privește argumentele care se desprind din Hotărârea Forma unei brichete cu piatră, punctul 27 de mai sus, din cuprinsul punctului 68 și al următoarelor din hotărârea menționată reiese că Tribunalul nu intenționa să se pronunțe cu privire la principiile care trebuie aplicate în ceea ce privește definirea teritoriului relevant în scopul aprecierii dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare, ci s‑a limitat să constate că, în cauza menționată, „[utilizarea] [trebuia] dovedită pentru o parte substanțială a Comunității”. În plus, Tribunalul a statuat de asemenea în această cauză că probele aduse pentru a demonstra impunerea mărcii tridimensionale solicitate erau insuficiente, astfel încât, pentru a soluționa litigiul, nu era necesar să se stabilească dacă nedovedirea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizarea în anumite țări se opunea sau nu se opunea înregistrării în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
51 Prin urmare, reclamantele nu se pot prevala de Hotărârea Forma unei brichete cu piatră, punctul 27 de mai sus, pentru a pune în discuție soluția reținută de camera de recurs, care este compatibilă cu jurisprudența citată la punctul 45 de mai sus.
52 Secundo, reclamantele arată că, în speță, camera de recurs ar trebui să folosească același criteriu cu cel aplicat pentru a stabili existența unui renume al mărcii în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 și să considere că ar fi suficientă demonstrarea dobândirii unui caracter distinctiv în privința unei părți substanțiale a Uniunii.
53 Trebuie amintit că, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, titularul unei mărci comunitare este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț un semn identic sau asemănător cu marca comunitară respectivă pentru produse sau servicii care nu sunt asemănătoare cu cele pentru care marca este înregistrată, atunci când aceasta este de notorietate în Uniune și când folosirea semnului fără motiv întemeiat generează un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare respective sau aduce atingere acestora.
54 În această privință, trebuie să se considere că reclamantele nu pot pune în discuție în mod valabil soluția reținută de camera de recurs, compatibilă cu jurisprudența specifică referitoare la dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, bazându‑se pe jurisprudența care privește o altă dispoziție din regulamentul menționat.
55 În special, având în vedere diferența dintre logica inerentă aplicării, pe de o parte, a articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 privind renumele și, pe de altă parte, a articolului 7 alineatul (3) din regulamentul menționat, referitor la dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare, și poziția acestora în structura regulamentului menționat, în cadrul aplicării acestor două dispoziții nu poate fi utilizat același test în ceea ce privește teritoriul relevant.
56 Astfel, articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 protejează interesele legitime ale titularilor mărcii care, ca urmare a eforturilor lor comerciale și publicitare, atinge un anumit renume. Prin urmare, utilizarea mărcii de către un alt operator economic poate permite să se obțină un avantaj necuvenit din exploatarea mărcii care se bucură de renume sau să îi aducă atingere chiar dacă marca este cunoscută, după caz, numai de o parte semnificativă a publicului relevant dintr‑un singur stat membru.
57 În schimb, în cadrul aplicării articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie să se țină seama de faptul că această dispoziție constituie o excepție de la interdicția de a înregistra în special un semn descriptiv ca marcă comunitară și că, potrivit alineatului (2) al acestei dispoziții, interdicția menționată se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într‑o parte a Uniunii. Or, în cazul în care ar fi reținută interpretarea propusă de reclamante, acest lucru ar presupune ca o marcă descriptivă să poată fi înregistrată pe baza dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizarea într‑o parte substanțială a Uniunii, în timp ce marca ar rămâne descriptivă în celelalte părți ale Uniunii. Prin urmare, interpretarea propusă de reclamante este contrară înseși literei Regulamentului nr. 207/2009.
58 În consecință, trebuie respins argumentul reclamantelor prin care camerei de recurs i se impută faptul că, pentru a demonstra dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare, nu a interpretat teritoriul relevant în același mod în care Curtea statuase în hotărârile cu privire la demonstrarea existenței unui renume, în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009.
59 Tertio, reclamantele nu pot pretinde în mod întemeiat că, prin instituirea spațiului economic unic al Uniunii, frontierele geografice și‑au pierdut relevanța.
60 În această privință trebuie amintit că, în Hotărârea Textura unei suprafețe de sticlă, punctul 47 de mai sus (punctul 40), Tribunalul s‑a pronunțat după cum urmează:
„[Argumentul] potrivit căruia abordarea care constă în calcularea numărului de țări din care provin probele ar fi contrară necesității de a considera [Uniunea] drept o piață unică nu poate fi reținut. Astfel, potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul [nr. 207/2009] coroborat cu alineatul (2) al aceluiași articol, se respinge înregistrarea unei mărci dacă aceasta este lipsită de caracter distinctiv într‑o parte a [Uniunii], iar partea [Uniunii] menționată la alineatul (2) al acestui articol poate fi constituită, după caz, dintr‑un singur stat membru […] Camera de recurs a examinat, așadar, în mod întemeiat probele care privesc caracterul distinctiv dobândit prin utilizare separat pentru fiecare stat membru.”
61 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se considere că în mod corect camera de recurs a stabilit că, întrucât semnul era descriptiv în întreaga Uniune, reclamantele trebuiau să dovedească dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizarea în fiecare dintre cele 15 state membre ale Uniunii la momentul depunerii cererii de înregistrare.
62 În al doilea rând, potrivit reclamantelor, contrar aprecierii camerei de recurs, ele au dovedit dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizarea în fiecare dintre statele membre, inclusiv în Irlanda, în Danemarca și în Țările de Jos.
63 În această privință, se impune constatarea că unica probă pertinentă adusă de reclamante în ceea ce privește cele trei state membre menționate constă în cota de piață pe care acestea o dețin.
64 Or, circumstanțele în care se poate considera îndeplinită condiția dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare nu pot fi stabilite exclusiv pe baza unor date generale și abstracte, cum ar fi anumite procentaje [a se vedea Hotărârea Tribunalului Textura unei suprafețe de sticlă, punctul 47 de mai sus, punctul 32 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 15 octombrie 2008, Powerserv Personalservice/OAPI – Manpower (MANPOWER), T‑405/05, Rep., p. II‑2883, punctul 131].
65 În special, datele referitoare la cota de piață ca atare nu demonstrează că publicul vizat de produsele în cauză percepe un semn descriptiv drept o indicație de origine comercială (a se vedea, prin analogie cu prezentarea datelor privind volumele de vânzări și materialele publicitare, Hotărârea Textura unei suprafețe de sticlă, punctul 47 de mai sus, punctul 41). Pe de altă parte, în ceea ce privește statele membre sus‑menționate, reclamantele nu au prezentat informații complete pentru fiecare caz în parte, în special cu privire la intensitatea, la întinderea geografică și la durata utilizării sau cu privire la importanța investițiilor acestora pentru promovarea mărcii TDI.
66 În consecință, trebuie să se constate că în mod corect camera de recurs a stabilit insuficienta dovedire a dobândirii caracterului distinctiv prin utilizare în Irlanda, în Danemarca și în Țările de Jos.
67 Întrucât reclamantele trebuiau să dovedească dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizarea în fiecare dintre cele 15 state membre ale Uniunii (a se vedea concluzia de la punctul 61 de mai sus), lipsa unei dovezi suficiente în ceea ce privește aceste trei state membre este suficientă în sine pentru a susține decizia camerei de recurs de a respinge cererea de înregistrare.
68 Prin urmare, nu este necesar să se examineze temeinicia argumentelor invocate de reclamante în ceea ce privește motivele deciziei atacate referitoare la neutilizarea semnului TDI ca marcă.
69 Cu titlu suplimentar, trebuie să se constate totuși că, la punctul 53 din decizia atacată, camera de recurs a apreciat în mod întemeiat că nu se putea decide că semnul TDI era utilizat ca marcă, întrucât semnul menționat era utilizat fie într‑un mod direct descriptiv, fie însoțit pe materiale publicitare de alte mărci ale reclamantelor care prezintă caracter distinctiv.
70 Potrivit jurisprudenței, în ceea ce privește dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare, identificarea de către mediile interesate a produsului sau a serviciului ca provenind de la o anumită întreprindere trebuie efectuată ca urmare a utilizării mărcii ca marcă. Expresia „utilizarea mărcii ca marcă” trebuie înțeleasă, așadar, ca referindu‑se numai la o utilizare a mărcii în scopul identificării de către mediile interesate a produsului sau a serviciului ca provenind de la o anumită întreprindere (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 7 iulie 2005, Nestlé, C‑353/03, Rec., p. I‑6135, punctele 26 și 29).
71 Contrar susținerilor reclamantelor, camera de recurs nu a decis inexistența unei utilizări ca marcă pe baza unui raționament circular, presupunând că, întrucât semnul era descriptiv, nu putea fi utilizat ca marcă.
72 Astfel, în considerentele 45-52 ale deciziei atacate, camera de recurs a analizat mai multe materiale publicitare prezentate de reclamante. În plus, astfel cum a apreciat în mod întemeiat camera de recurs, aceste materiale publicitare dau în mod clar publicului relevant impresia că semnul TDI nu era utilizat pentru a identifica originea comercială a produselor în cauză, ci pentru a descrie o caracteristică a automobilelor pe care acesta figurează, și anume de a fi dotate cu un motor diesel cu injecție directă.
73 În plus, în materialele publicitare care au fost prezentate de reclamante și care figurează în dosarul administrativ, semnul TDI este însoțit întotdeauna de o altă marcă ce aparține reclamantelor, precum marca Audi, marca VW sau marca Volkswagen. Or, Tribunalul s‑a pronunțat în mai multe rânduri în sensul că materialele publicitare în care un semn lipsit de caracter distinctiv intrinsec este întotdeauna însoțit de alte mărci care au în schimb un astfel de caracter nu constituie proba că publicul percepe semnul solicitat drept marcă ce indică originea comercială a produselor (Hotărârile Forma unei sticle de bere, punctul 41 de mai sus, punctul 51, și Forma unei brichete cu piatră, punctul 27 de mai sus, punctul 77). În orice caz, citând un site internet potrivit căruia publicul spaniol percepe semnul TDI drept o abreviere care face trimitere la tipul de motor diesel cu injecție directă, independent de constructorul automobilului, camera de recurs a demonstrat că, în pofida tuturor eforturilor publicitare ale reclamantelor în Spania, publicul relevant nu percepea semnul menționat drept o identificare a originii comerciale a produselor în cauză, ci ca pe un termen descriptiv și generic.
74 Având în vedere considerațiile de mai sus, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009
Argumentele părților
75 Reclamantele susțin că examinatorul nu a răspuns la cererile lor cu privire la o întâlnire pentru a discuta necesitatea și întinderea unui sondaj de opinie care ar demonstra, pentru produsele în cauză, dobândirea de către marca TDI a unui caracter distinctiv prin utilizare. Acestea afirmă că voința lor era ghidată de faptul că sondajele presupun costuri considerabile și de faptul că, în lipsa unui acord cu privire la parametrii sondajului, se expuneau unei munci redundante, ceea ce nu ar facilita sarcina lor, nici pe cea a OAPI. Pe de altă parte, cu respectarea principiului examinării din oficiu a faptelor, acesta din urmă ar fi trebuit să le contacteze cu privire la parametrii unui astfel de sondaj. Întrucât o astfel de consultare nu a avut loc, OAPI ar fi încălcat articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.
76 În plus, reclamantele critică aprecierea camerei de recurs care figurează la punctul 55 din decizia atacată, potrivit căreia, în esență, este regretabil că examinatorul nu a aprobat cererea lor de consultare cu privire la condițiile unui sondaj, dar nu le exonerează pe reclamante de riscul ca probele să rămână insuficiente în lipsa prezentării unui astfel de sondaj. Potrivit principiului examinării din oficiu a faptelor, OAPI ar fi obligat să răspundă la „cererea de îndrumare” pentru a da solicitantului posibilitatea ca de la bun început sondajul său de opinie să prezinte caracteristicile care îl vor face acceptabil pentru acesta. În sfârșit, reclamantele apreciază că, atunci când camera de recurs constată o eroare în aprecierea efectuată de examinator, ceea ce s‑a întâmplat în speță, prin utilizarea termenului „regretabil”, aceasta poate să exercite competențele examinatorului și să rectifice această eroare.
77 OAPI contestă argumentele invocate de reclamante.
Aprecierea Tribunalului
78 Potrivit articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, „[î]n cursul procedurii, [OAPI] procedează la examinarea din oficiu a faptelor”.
79 Reclamantele impută OAPI faptul că examinatorul nu a răspuns la cererile lor cu privire la o întâlnire pentru a discuta necesitatea și întinderea unui sondaj de opinie care ar demonstra, pentru produsele în cauză, dobândirea de către marca TDI a unui caracter distinctiv prin utilizare. Or, lipsa unui sondaj ar fi fost luată în considerare de camera de recurs și atunci când aceasta a respins calea de atac formulată de reclamante, astfel încât lipsa de răspuns din partea examinatorului ar afecta validitatea deciziei atacate.
80 Se impune constatarea că acest motiv invocat de reclamante este neîntemeiat.
81 Astfel, prin scrisoarea din 20 octombrie 2004, examinatorul a informat reclamantele, în temeiul normei 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), că semnul TDI nu era eligibil pentru înregistrare. În această scrisoare, examinatorul a arătat că „sondajele de opinie [erau] aproape întotdeauna indispensabile în procedurile de examinare care implicau utilizarea [mărcii]”.
82 Ca răspuns la comunicarea motivelor de refuz, reclamantele au propus, prin scrisoarea din 20 ianuarie 2005, ca reprezentantul acestora să „profite de o viitoare călătorie de afaceri în Spania pentru a stabili o întâlnire cu examinatorii OAPI în cadrul căreia ar putea fi discutată în mod direct continuarea procedurii; experiența arată că o discuție directă cu privire la continuarea procedurii este mai eficientă și mai economică decât documente scrise de mare întindere”.
83 Cu toate acestea, scrisoarea din 20 ianuarie 2005 nu conține nicio aluzie cu privire la o ofertă de a prezenta un sondaj de opinie, al cărui conținut ar fi putut fi discutat cu examinatorul în cadrul unei „întâlniri profesionale” și, în această scrisoare, reclamantele au menționat „previzibila utilitate foarte redusă” a sondajelor de opinie la nivel european și au afirmat că, potrivit practicii OAPI și a instanțelor Uniunii, se putea renunța la sondajele de opinie.
84 Prin urmare, se impune constatarea că examinatorul a arătat în mod clar că sondajele de opinie erau „aproape întotdeauna indispensabile” pentru a dovedi utilizarea mărcii. În schimb, din scrisoarea reclamantelor din 20 ianuarie 2005 nu reiese că acestea propuneau prezentarea unor sondaje de opinie sau că doreau să le precizeze întinderea înainte de a le prezenta, cu atât mai mult cu cât ele își exprimaseră opinia potrivit căreia, în temeiul practicii OAPI și al jurisprudenței, se poate renunța la sondajele de opinie.
85 În aceste împrejurări, reclamantele nu pot susține în mod valabil că, în speță, lipsa unei întâlniri profesionale cu reprezentantul reclamantelor pentru a preciza conținutul sondajelor de opinie care urmau să fie prezentate constituie o nelegalitate care poate afecta validitatea deciziei atacate.
86 În consecință, al treilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009
Argumentele părților
87 Potrivit reclamantelor, decizia atacată se întemeiază în esență pe aprecierea camerei de recurs, conform căreia nu era posibilă dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare, întrucât marca avea caracter descriptiv. Camera de recurs ar fi considerat că în această privință era necesar un sondaj de opinie (punctul 54 din decizia atacată).
88 Reclamantele susțin de asemenea că nu au fost informate de camera de recurs că, sub acest aspect, aceasta achiesa la opinia examinatorului. Având în vedere probele propuse, camera de recurs ar fi trebuit să le informeze că, și din punctul său de vedere, dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizare putea fi dovedită numai printr‑un sondaj de opinie. Cu toate acestea, camera de recurs ar fi adoptat decizia atacată fără ca în prealabil să fi furnizat nici cea mai mică informație cu privire la necesitatea prezentării unor sondaje de opinie.
89 OAPI contestă argumentele invocate de reclamante.
Aprecierea Tribunalului
90 Potrivit articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009, hotărârile OAPI sunt motivate și nu se pot întemeia decât pe motive sau pe dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații.
91 În această privință, este suficient să se amintească faptul că argumentația reclamantelor se întemeiază pe o premisă eronată, și anume că exista o propunere de probe cu privire la prezentarea de sondaje de opinie. Or, astfel cum s‑a constatat la punctul 84 de mai sus, din scrisoarea reclamantelor din 20 ianuarie 2005 nu reiese că acestea propuneau prezentarea unor sondaje de opinie sau că doreau să le precizeze întinderea înainte de a le prezenta.
92 În plus, trebuie arătat că reclamantele nu menționează nicio normă de drept care ar fi obligat camera de recurs să le comunice, înainte de adoptarea deciziei atacate, intenția sa de a ține seama de lipsa unui mijloc de probă – și anume sondajele de opinie – a cărui importanță fusese deja subliniată de examinator.
93 Prin urmare, se impune respingerea celui de al patrulea motiv, precum și a acțiunii în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
94 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată efectuate de OAPI, conform concluziilor acestuia din urmă.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Audi AG și Volkswagen AG la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 iulie 2011.
Semnături