ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a noua)
1 februarie 2018(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Înregistrare internațională care desemnează Uniunea Europeană – Marca figurativă EXPRESSVPN – Motiv absolut de refuz – Cerere de modificare – Capăt de cerere unic – Inadmisibilitate”
În cauza T‑265/17,
ExpressVPN Ltd, cu sediul în Glen Vine (Insula Man), reprezentată de A. Muir Wood, barrister,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală(EUIPO), reprezentat de J. Ivanauskas, în calitate de agent,
pârât,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 16 februarie 2017 (cauza R 1352/2016‑5) privind înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană nr. 1265562 a mărcii figurative EXPRESSVPN,
TRIBUNALUL (Camera a noua),
compus din domnii S. Gervasoni, președinte, L. Madise și R. da Silva Passos (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă și cererea de confidențialitate depuse la grefa Tribunalului la 5 mai 2017,
având în vedere excepția de inadmisibilitate depusă la grefa Tribunalului la 22 iunie 2017,
având în vedere observațiile reclamantei depuse la grefa Tribunalului la 21 august 2017,
dă prezenta
Ordonanță
1 La 3 iulie 2015, reclamanta, ExpressVPN Ltd, a depus la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) o cerere de protecție a înregistrării internaționale nr. 1 265 562, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasa 42 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Prestarea de servicii de consultanță, informații și servicii de consiliere în tehnologia informației; servicii de securitate a datelor; dezvoltarea de software”.
4 La 26 mai 2016, examinatorul a respins cererea de înregistrare în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001], pentru motivul că semnul solicitat era, pe de o parte, descriptiv și, pe de altă parte, lipsit de caracter distinctiv. Examinatorul a respins și argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că semnul solicitat dobândise caracter distinctiv ca urmare a utilizării, în sensul articolului 7 alineatul (3) din acest regulament [devenit articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001].
5 La 25 iulie 2016, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei examinatorului.
6 Prin decizia din 16 februarie 2017 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a cincea de recurs a EUIPO a respins calea de atac menționată. Mai întâi, aceasta a considerat, în esență, că semnul solicitat era descriptiv în măsura în care, pentru un public anglofon cu un nivel de atenție superior mediei, semnul respectiv descria caracteristicile serviciilor solicitate. În continuare, a apreciat că semnul respectiv era de asemenea lipsit de caracter distinctiv. În sfârșit, camera de recurs a considerat că elementele de probă prezentate de reclamantă nu susțineau afirmația potrivit căreia elementul „expressvpn” a devenit recognoscibil ca marcă a titularului înregistrării internaționale.
Concluziile părților
7 În cererea introductivă, reclamanta solicită Tribunalului:
– „modificarea deciziei atacate pentru a permite înregistrarea mărcii, pentru motivul că marca nu este nici descriptivă, nici lipsită de caracter distinctiv și ținând seama de dovada caracterului distinctiv dobândit prezentată examinatorului, precum și Camerei a cincea de recurs”;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
8 Prin excepția de inadmisibilitate invocată, EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată;
– cu titlu subsidiar, în cazul în care Tribunalul ar considera acțiunea admisibilă, stabilirea unui nou termen pentru continuarea procedurii.
9 În cadrul observațiilor cu privire la excepția de inadmisibilitate, reclamanta solicită Tribunalului respingerea excepției de inadmisibilitate. Precizează că solicită doar modificarea deciziei atacate „pentru a permite astfel înregistrarea mărcii în Registrul mărcilor Uniunii Europene de către [EUIPO] și asigurarea protecției în cadrul Uniunii Europene”. Solicită de asemenea admiterea cererii formulate cu titlu subsidiar de EUIPO și având ca obiect continuarea procedurii și obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată cu privire la excepția de inadmisibilitate.
În drept
10 În temeiul articolului 130 alineatele (1) și (7) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, la solicitarea pârâtului, Tribunalul poate să se pronunțe asupra inadmisibilității fără a intra în dezbaterea fondului.
11 Întrucât EUIPO a solicitat în speță Tribunalului să se pronunțe asupra inadmisibilității acțiunii, acesta, considerându‑se suficient de lămurit de înscrisurile din dosar, decide să se pronunțe asupra acestei cereri fără continuarea procedurii.
12 În susținerea excepției de inadmisibilitate, EUIPO arată în esență că cererea introductivă este inadmisibilă întrucât unicul capăt de cerere are ca obiect modificarea deciziei atacate astfel încât marca să poată fi înregistrată. Or, Tribunalul nu ar fi competent să soluționeze o cerere având ca obiect modificarea deciziei unei camere de recurs, fie înregistrând marca el însuși, fie obligând EUIPO să efectueze înregistrarea acesteia.
13 În observațiile cu privire la excepția de inadmisibilitate, reclamanta precizează că solicită doar modificarea deciziei atacate „pentru a permite astfel înregistrarea mărcii în Registrul mărcilor Uniunii Europene de către [EUIPO] și asigurarea protecției în cadrul Uniunii Europene”.
14 În această privință trebuie arătat că unicul capăt de cerere al prezentei acțiuni este o cerere de modificare, în sensul articolului 65 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001], care prevede că, în cazul acțiunilor formulate împotriva deciziilor camerelor de recurs, „Tribunalul are competența atât de a anula, cât și de a modifica decizia atacată”. Întrucât reclamanta a subliniat în observațiile sale cu privire la excepția de inadmisibilitate că solicita numai „modificarea” deciziei atacate „pentru a permite astfel înregistrarea mărcii”, Tribunalul nu poate, în speță, să interpreteze acest unic capăt al cererii în sensul că ar avea ca obiect atât anularea, cât și modificarea deciziei respective.
15 Or, Tribunalul a constatat deja că, întrucât anularea în tot sau în parte a unei decizii constituie o condiție prealabilă și necesară pentru a putea admite o cerere de modificare în sensul articolului 65 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, o astfel de cerere nu poate fi admisă în absența unei cereri de anulare a deciziei contestate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2006, Camper/OAPI – JC (BROTHERS by CAMPER), T‑43/05, nepublicată, EU:T:2006:370, punctul 99].
16 În orice caz, în măsura în care cererea reclamantei vizează „înregistrarea mărcii în Registrul mărcilor Uniunii Europene de către [EUIPO]”, trebuie amintit că respectiva competență de modificare a Tribunalului constă în adoptarea de către acesta a deciziei pe care camera de recurs ar fi trebuit să o pronunțe, în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2007, Koipe/OAPI – Aceites del Sur (La Española), T‑363/04, EU:T:2007:264, punctele 29 și 30, Hotărârea din 11 februarie 2009, Bayern Innovativ/OAPI – Life Sciences Partners Perstock (LifeScience), T‑413/07, nepublicată, EU:T:2009:34, punctele 14-16, și Hotărârea din 9 septembrie 2011, Deutsche Bahn/OHMI – DSB (IC4), T‑274/09, nepublicată, EU:T:2011:451, punctul 22].
17 Prin urmare, admisibilitatea unui capăt de cerere prin care se solicită modificarea de către Tribunal a deciziei unei camere de recurs trebuie examinată prin prisma competențelor care sunt conferite acesteia de Regulamentul nr. 207/2009.
18 Or, este necesar să se precizeze că, pe de o parte, în temeiul articolului 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001], în urma examenului pe fond asupra căii de atac formulate împotriva unei decizii a unuia dintre organele prevăzute la articolul 58 alineatul (1) din același regulament [devenit articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001], camera de recurs „poate fie să exercite competențele organului care a pronunțat decizia atacată, fie să retrimită cauza spre soluționare organului în cauză”. Rezultă că respectiva cameră de recurs nu are competența de a adresa o somație instanței a cărei decizie a examinat‑o [Ordonanța din 30 iunie 2009, Securvita/OAPI (Natur‑Aktien‑Index), T‑285/08, EU:T:2009:230, punctul 16, și Ordonanța din 17 mai 2017, Piper Verlag/EUIPO (THE TRAVEL EPISODES), T‑164/16, nepublicată, EU:T:2017:352, punctul 18].
19 Pe de altă parte, trebuie amintit că înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene rezultă din constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 45 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 51 din Regulamentul 2017/1001), cu precizarea că organele EUIPO cu competențe în domeniul înregistrării mărcilor Uniunii Europene nu adoptă în această privință o decizie oficială care să poată face obiectul unei acțiuni.
20 Astfel, articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că, „[î]n cazul în care cererea îndeplinește cerințele din prezentul regulament și nicio opoziție nu a fost formulată în termenul menționat la articolul 41 alineatul (1) sau în cazul în care toate opozițiile formulate au fost eliminate prin retragere, respingere sau printr‑o altă dispoziție, marca și caracteristicile menționate la articolul 87 alineatul (2) se înregistrează în registru” [articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, devenit articolul 46 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, și articolul 87 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, devenit articolul 111 din Regulamentul 2017/1001].
21 Or, în temeiul articolului 131 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 160 din Regulamentul 2017/1001), examinatorul are competența de a lua, în numele EUIPO, orice decizie privind cererile de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene, inclusiv chestiunile menționate la articolele 36, 37 și 68 din respectivul regulament (devenite articolele 41, 42 și 76 din Regulamentul 2017/1001), în afară de cazul în care este competentă o divizie de opoziție. Pe de altă parte, în temeiul articolului 132 alineatul (1) din acest regulament [devenit articolul 161 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001], o divizie de opoziție are competența de a lua orice decizie privind opoziția la o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene.
22 Din dispozițiile citate la punctele 20 și 21 de mai sus rezultă că respectivele competențe conferite examinatorului și diviziei de opoziție nu urmăresc constatarea faptului că sunt reunite toate condițiile necesare înregistrării unei mărci a Uniunii Europene, prevăzute la articolul 45 din Regulamentul nr. 207/2009.
23 Rezultă că, în cadrul unei acțiuni formulate împotriva unei decizii a examinatorului sau a diviziei de opoziție, în conformitate cu articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, o cameră de recurs nu poate fi obligată să se pronunțe, având în vedere competențele care îi sunt conferite prin articolul 64 alineatul (1) din același regulament, decât asupra anumitor condiții de înregistrare a mărcii Uniunii Europene menționate la punctul 21 de mai sus, și anume fie asupra conformității cererii de înregistrare cu dispozițiile regulamentului menționat, fie asupra soluționării opoziției de care este susceptibilă respectiva cerere de înregistrare.
24 În consecință, trebuie constatat că o cameră de recurs nu este competentă să soluționeze o cerere prin care i se solicită înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene (a se vedea Ordonanța din 17 mai 2017, THE TRAVEL EPISODES, T‑164/16, nepublicată, EU:T:2017:352, punctul 24 și jurisprudența citată).
25 În aceste împrejurări, nici Tribunalul nu are competența de a soluționa o cerere de reformare având ca obiect modificarea de către acesta a deciziei adoptate în acest sens de o cameră de recurs (Ordonanța din 30 iunie 2009, Natur‑Aktien‑Index, T‑285/08, EU:T:2009:230, punctul 23).
26 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă, fără a fi necesară pronunțarea asupra cererii de confidențialitate formulate de reclamantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
27 În temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
28 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUIPO.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua)
dispune:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă ExpressVPN Ltd la plata cheltuielilor de judecată.
Luxemburg, 1 februarie 2018.