HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

8 martie 2007(*)

„Concurenţă – Decizie de dispunere a unei inspecţii – Cooperare loială cu instanţele naţionale – Cooperare loială cu autorităţile naţionale de concurenţă – Articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Motivare – Proporţionalitate – Motiv nou – Inadmisibilitate”

În cauza T‑340/04,

France Télécom SA, cu sediul în Paris (Franţa), reprezentată de C. Clarenc şi J. Ruiz Calzado, avocats,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Comunităţilor Europene, reprezentată de domnul É. Gippini Fournier şi de doamna O. Beynet, în calitate de agenţi,

pârâtă,

având ca obiect anularea Deciziei C (2004) 1929 a Comisiei din 18 mai 2004 în cauza COMP/C‑1/38.916, care a obligat France Télécom SA, precum şi toate întreprinderile pe care aceasta le controlează în mod direct sau indirect, inclusiv Wanadoo SA şi toate întreprinderile controlate direct sau indirect de Wanadoo SA, să se supună unei inspecţii în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la articolele 81 [CE] şi 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 167),

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a patra),

compus din domnul H. Legal, preşedinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka şi domnul E. Moavero Milanesi, judecători,

grefier: doamna K. Pocheć, administrator,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 8 iunie 2006,

pronunţă prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Articolul 11 (intitulat „Cooperarea dintre Comisie şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre”) alineatele (1) şi (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la articolele 81 [CE] şi 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1) prevede:

„Comisia şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre aplică normele comunitare de concurenţă în strânsă cooperare.

[…]

Iniţierea de către Comisie a procedurilor, în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III, privează autorităţile de concurenţă ale statelor membre de competenţa lor de a aplica articolele 81 [CE] şi 82 [CE]. În cazul în care o autoritate de concurenţă a unui stat membru analizează deja o cauză, Comisia iniţiază proceduri numai după ce se consultă cu autoritatea naţională de concurenţă în cauză.”

2        În conformitate cu articolul 13 (intitulat „Suspendarea sau încetarea procedurilor”) din Regulamentul nr. 1/2003:

„(1)      Atunci când autorităţile de concurenţă, din două sau mai multe state membre, primesc o plângere sau acţionează din oficiu în temeiul articolului 81 [CE] sau 82 [CE] împotriva aceluiaşi acord, aceleiaşi decizii a unei asociaţii sau aceleiaşi practici, faptul că o autoritate se ocupă deja de cauză reprezintă un motiv suficient pentru ca celelalte să suspende procedurile iniţiate sau să respingă plângerea. Comisia poate, de asemenea, să respingă plângerea pe motiv că o autoritate de concurenţă a unui stat membru se ocupă de respectiva cauză.

(2)      Atunci când o autoritate de concurenţă a unui stat membru sau Comisia primeşte o plângere împotriva unui acord, a unei decizii a unei asociaţii sau a unei practici de care s‑a ocupat deja o altă autoritate de concurenţă, ea poate să o respingă.”

3        În temeiul articolului 20 (intitulat „Competenţele de inspecţie ale Comisiei”) din Regulamentul nr. 1/2003:

„(1)      Pentru a‑şi îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate să desfăşoare toate inspecţiile necesare la întreprinderi şi asociaţiile de întreprinderi.

(2)      Reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizate de Comisie să desfăşoare o inspecţie, sunt împuternicite:

(a)      să intre în orice incinte, terenuri şi mijloace de transport ale întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi;

(b)      să examineze registrele şi alte documente privind activitatea, indiferent de suportul pe care sunt păstrate;

(c)      să ia sau să obţină, sub orice formă, copii sau extrase din aceste registre şi documente;

(d)      să sigileze orice incinte destinate activităţii şi orice registre şi documente pe perioada inspecţiei şi în măsura necesară inspecţiei;

(e)      să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi explicaţii cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul şi scopul inspecţiei şi să înregistreze răspunsurile acestora.

(3)      Reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizate de Comisie să desfăşoare o inspecţie, îşi exercită competenţele prin prezentarea unei autorizaţii scrise care indică obiectul şi scopul inspecţiei şi sancţiunile prevăzute la articolul 23, în cazul în care registrele şi celelalte documente solicitate privind activitatea sunt incomplete sau atunci când răspunsurile la întrebările adresate în temeiul alineatului (2) din prezentul articol sunt inexacte sau induc în eroare. În timp util, înainte de inspecţie, Comisia înştiinţează în privinţa inspecţiei autoritatea de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia.

(4)      Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi sunt obligate să se supună inspecţiilor dispuse de Comisie prin decizie. Decizia indică obiectul şi scopul inspecţiei, stabileşte data la care începe şi indică sancţiunile prevăzute la articolele 23 şi 24, precum şi dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiţie. Comisia adoptă aceste decizii după consultarea autorităţii de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia.

(5)      Reprezentanţii oficiali, precum şi celelalte persoane autorizate sau desemnate de autoritatea de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia trebuie, la cererea acestei autorităţi sau a Comisiei, să acorde asistenţă în mod activ reprezentanţilor oficiali şi celorlalte persoane care îi însoţesc, autorizate de Comisie. În acest scop, ei beneficiază de competenţele prevăzute la alineatul (2).

(6)      Atunci când reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizate de Comisie, constată că o întreprindere se opune inspecţiei dispuse în temeiul prezentului articol, statul membru în cauză le acordă asistenţa necesară, solicitând, dacă este cazul, sprijinul forţelor de ordine sau al unei autorităţi publice de aplicare a legii echivalente, astfel încât să le dea posibilitatea de a desfăşura inspecţia.

(7)      În cazul în care asistenţa prevăzută la alineatul (6) presupune autorizarea unei autorităţi judiciare, în conformitate cu dreptul naţional, această autorizaţie trebuie să fie solicitată. Autorizaţia poate fi, de asemenea, solicitată şi ca măsură de precauţie.

(8)      Atunci când este solicitată autorizaţia menţionată la alineatul (7), autoritatea judiciară naţională verifică dacă decizia Comisiei este autentică şi dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, şi nici excesive, având în vedere obiectul inspecţiei. Atunci când verifică proporţionalitatea măsurilor coercitive, autoritatea judiciară naţională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul autorităţii de concurenţă a statului membru, explicaţii detaliate, în special privind motivele care determină Comisia să suspecteze încălcarea articolelor 81 [CE] şi 82 [CE], cât şi privind gravitatea încălcării suspectate şi privind natura implicării întreprinderii în cauză. Totuşi, autoritatea judiciară naţională nu poate pune în discuţie necesitatea inspecţiei, şi nici nu poate solicita să i se furnizeze informaţii din dosarul Comisiei. Controlul legalităţii deciziei Comisiei este exercitat doar de Curtea de Justiţie.”

 Situaţia de fapt

4        Într‑o decizie din 16 iulie 2003 privind punerea în aplicare a articolului 82 [CE] (cauza COMP/38.233 – Wanadoo Interactive) (denumită în continuare „decizia din 16 iulie 2003”), Comisia a constatat că, în perioada martie 2001‑octombrie 2002, Wanadoo Interactive, la acea vreme filială în proporţie de 99,9 % a Wanadoo SA, ea însăşi filială a France Télécom SA, care deţinea între 70 % şi 72,2 % din capitalul acesteia în perioada avută în vedere în decizie, abuzase de poziţia sa dominantă pe piaţa serviciilor de acces la internet de mare viteză destinate clientelei rezidenţiale, practicând pentru serviciile eXtense şi Wanadoo ADSL preţuri de ruinare şi a aplicat Wanadoo Interactive o amendă de 10,35 milioane de euro.

5        Prin articolele 2 şi 3 din această decizie, Comisia a impus totodată Wanadoo Interactive următoarele obligaţii:

–        abţinerea, în cadrul serviciilor eXtense şi Wanadoo ADSL, de la orice comportament care putea avea un obiect sau un efect identic sau asemănător cu cel al încălcării;

–        transmiterea către Comisie, la încheierea fiecărui exerciţiu financiar şi până la exerciţiul financiar 2006 inclusiv, a contului de exploatare a diferitelor sale servicii ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line, linie de racordare numerică asimetrică), cuprinzând veniturile contabile, costurile de exploatare şi costurile de dobândire a clientelei.

6        La 11 decembrie 2003, ca urmare a unui aviz favorabil al Autorité française de régulation des télécommunications (Autoritatea Franceză de Reglementare în domeniul Telecomunicaţiilor, denumită în continuare „ART”), ministrul francez al economiei, finanţelor şi industriei a omologat o scădere a tarifelor angro practicate de France Télécom SA pentru accesul şi pentru colectarea IP/ADSL, denumite şi „opţiunea 5”. Mai mulţi furnizori de acces la internet, printre care Wanadoo, au hotărât să repercuteze această scădere a tarifelor angro asupra ofertelor cu amănuntul.

7        La 12 decembrie 2003, Wanadoo a anunţat o primă scădere a tarifelor sale cu amănuntul, aplicabilă atât vechilor, cât şi noilor abonaţi, pentru contractele cu preţ fix pentru internet de mare viteză (ofertele „eXtense 512k” nelimitat, „eXtense 512k Fidélité” nelimitat, „eXtense 1024k” nelimitat şi „eXtense 1024k Fidélité” nelimitat), cu efect de la 6 ianuarie 2004. Tariful ofertei „eXtense 128k” nelimitat rămânea neschimbat.

8        La 9 ianuarie 2004, Comisia a adresat Wanadoo o scrisoare în care îi reamintea cuprinsul articolului 2 din decizia din 16 iulie 2003 şi prin care îi solicita să precizeze dacă, de la adoptarea acestei decizii, efectuase reduceri la preţurile cu amănuntul pentru serviciile avute în vedere în cuprinsul deciziei menţionate sau dacă intenţiona să le efectueze. Comisia preciza că, în cazul unui răspuns pozitiv, aceasta urma să transmită Wanadoo o solicitare de informaţii oficială asupra modului concret de practicare a acestor reduceri de preţuri. Pe lângă aceasta, Comisia solicita să fie informată în legătură cu data de încheiere a exerciţiului financiar al Wanadoo şi cu momentul în care informaţiile solicitate la articolul 3 din decizia din 16 iulie 2003 urmau să îi fie transmise.

9        La 12 ianuarie 2004, AOL France SNC şi AOL Europe Services SARL (denumite în continuare, considerate împreună, „AOL”) au sesizat Conseil de la concurrence (Consiliul Concurenţei) francez (denumit în continuare „Conseil de la concurrence”) cu o plângere privind practicarea unor preţuri de ruinare de către Wanadoo în cadrul a patru noi oferte anunţate de aceasta din urmă la 12 decembrie 2003, în temeiul articolelor 82 CE şi L 420‑2 din Codul comercial francez. Această sesizare era însoţită de o cerere de măsuri conservatorii vizând în special suspendarea comercializării acestor oferte, introdusă în temeiul articolului L 464‑1 din Codul comercial francez.

10      Prin Decizia nr. 263012 din 19 ianuarie 2004, Conseil d’État francez (denumit în continuare „Conseil d’État”), care fusese sesizat cu o cerere pentru măsuri provizorii de către societatea T‑Online France pentru suspendarea deciziei ministrului francez al economiei, finanţelor şi industriei de omologare a reducerii tarifelor opţiunii 5, a respins această cerere, arătând în special că ART „susţinuse în sprijinul avizului său favorabil la oferta tarifară a France Télécom, în urma unei analize detaliate, absenţa efectelor anticoncurenţiale de natură să creeze obstacole în acest caz”.

11      La 29 ianuarie 2004, Wanadoo a anunţat introducerea, începând cu 3 februarie 2004, a unei oferte nelimitate „eXtense 128k Fidélité” şi a patru oferte cu preţ fix (sau „à la carte”), şi anume „eXtense 128k/20h ”, „eXtense 128k/20h Fidélité”, „eXtense 512k/5Go” şi „eXtense 512k/5Go Fidélité”.

12      Printr‑o scrisoare din 30 ianuarie 2004, Wanadoo a răspuns la scrisoarea Comisiei din 9 ianuarie 2004, informând‑o cu privire la lansarea noilor oferte de abonament ADSL în luna ianuarie, la tarife mai atractive, şi la lansarea de noi oferte prevăzută pentru luna februarie.

13      La 24 februarie 2004, AOL a completat cererea cu care sesizase Conseil de la concurrence, adăugând la dosar ofertele lansate de Wanadoo la 3 februarie 2004 şi însoţind plângerea şi de o cerere de măsuri conservatorii având ca obiect îndeosebi suspendarea comercializării acestora.

14      Pe de altă parte, Comisia a avut întâlniri cu concurenţii firmei Wanadoo, care i‑au atras atenţia asupra faptului că, după părerea lor, noul preţ de apel fixat de Wanadoo pentru un acces de 128 kbit/s ar antrena o foarfecă tarifară la nivelul pieţei cu amănuntul.

15      La începutul lunii martie 2004, Conseil de la concurrence a informat Comisia cu privire la plângerea formulată de AOL.

16      La 15 martie 2004, în aplicarea articolului 3 din decizia din 16 iulie 2003, Wanadoo a transmis Comisiei conturile de exploatare pentru exerciţiul financiar 2003.

17      La 22 martie 2004, în timpul unei reuniuni între serviciile Direcţiei Generale (DG) Concurenţă a Comisiei şi raportorul însărcinat cu respectivul dosar la Conseil de la concurrence (denumit în continuare „raportorul”), dintr‑o analiză sumară, întemeiată pe metoda de calcul utilizată de Comisie în decizia sa din 16 iulie 2003 şi pe modelul economic previzional întocmit de Wanadoo, corectat, după caz, prin estimările raportorului, a reieşit că unele dintre noile tarife ale Wanadoo ar fi de ruinare, îndeosebi în prezenţa unui plan care dovedea o intenţie de înlăturare a concurenţilor. Având în vedere aceste elemente, raportorul a propus Conseil de la concurrence adoptarea măsurilor conservatorii care să impună Wanadoo retragerea respectivelor oferte.

18      La 2 aprilie 2004, a avut loc o reuniune între funcţionari ai DG Concurenţă şi AOL.

19      În cursul aceleiaşi perioade, Comisia a avut mai multe contacte telefonice cu raportorul şi, la 21 aprilie 2004, a avut o a doua reuniune cu acesta.

20      La 11 mai 2004, Conseil de la concurrence a emis Decizia nr. 04‑D‑17 referitoare la sesizarea şi la cererea de măsuri conservatorii introduse de AOL (denumită în continuare „decizia Conseil de la concurrence”), prin care a respins cererea şi a dispus trimiterea sesizării pentru investigaţii.

21      La 18 mai 2004, Comisia a adoptat Decizia C (2004) 1929 în cauza COMP/C‑1/38.916, prin care a obligat reclamanta, precum şi toate întreprinderile pe care aceasta le controlează în mod direct sau indirect, inclusiv Wanadoo SA şi toate întreprinderile controlate direct sau indirect de aceasta din urmă, să se supună unei inspecţii în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 (denumită în continuare „decizia atacată”).

22      Această decizie prevede, în considerentele (1) şi (3)‑(13):

„Comisia […] a primit informaţii potrivit cărora Wanadoo practică tarife de acces la internet prin ADSL destinate publicului larg din Franţa dintre care unele nu acoperă costurile variabile, iar altele nu acoperă costurile totale. Potrivit informaţiilor disponibile, aceste tarife se înscriu în cadrul unui plan care dezvăluie o intenţie de eliminare a concurenţei. Pe lângă aceasta, informaţiile primite arată că spaţiul economic redus dintre tarifele cu amănuntul avute în vedere şi [opţiunea 5] a France Télécom generează o foarfecă tarifară în detrimentul operatorilor concurenţi care doresc să propună accesul la internet de mare viteză clientelei rezidenţiale, pe baza opţiunii 5 a France Télécom.

[…]

Wanadoo a anunţat o primă reducere a tarifelor de acces la internet prin ADSL având ca destinatar publicul larg, aplicabile începând cu 5 ianuarie 2004. Această reducere constă în introducerea ofertelor „eXtense” nelimitate, mai precis două oferte la 128 kbit/s, prima pentru o perioadă de abonament de 24 de luni la 24,90 EUR/lună şi a doua pentru o perioadă de abonament de 12 luni la 29,90 EUR/lună; două oferte la 512 kbit/s, prima pentru o perioadă de abonament de 24 de luni la 29,90 EUR/lună şi a doua pentru o perioadă de abonament de 12 luni la 34,90 EUR; două oferte la 1024 kbit/s, prima pentru o perioadă de abonament de 24 de luni la 39,90 EUR/lună şi a doua pentru o perioadă de abonament de 12 luni la 44,90 EUR.

La 28 ianuarie 2004, Wanadoo a introdus, în plus, patru oferte aşa‑numite „à la carte” (mai precis douã oferte la 128 kbit/s limitate la 20 h/lună, prima pentru o perioadă de abonament de 24 de luni la 14,90 EUR/lună şi a doua pentru o perioadă de abonament de 12 luni la 19,90 EUR/lună, şi două oferte la 512 kbit/s limitate la 5 gigabytes/lună, prima pentru o perioadă de abonament de 24 de luni la 24,90 EUR/lună şi a doua pentru o perioadă de abonament de 12 luni la 29,90 EUR/lună). Prezenta inspecţie are ca obiect în special aceste zece oferte noi.

Potrivit informaţiilor de care dispune Comisia, o analiză efectuată pe baza unor date previzionale arată că cel puţin trei oferte dintre cele menţionate mai sus (cele douã oferte «à la carte» la 128 kbit/s şi oferta «à la carte» la 512 kbit/s/24 de luni) nu îşi acoperă costurile variabile. Cel puţin două dintre celelalte oferte la 512 kbit/s (oferta «à la carte» 12 luni şi oferta nelimitată 24 de luni) nu îşi acoperă costurile totale.

De asemenea, Comisia a primit informaţii potrivit cărora ofertele menţionate se înscriu în cadrul unei strategii de izolare şi de îndepărtare a concurenţei.

Pe lângă aceasta, potrivit informaţiilor de care dispune Comisia, în pofida scăderii tarifelor la opţiunea 5, intervenită în ianuarie 2004, spaţiul economic dintre noile tarife cu amănuntul practicate de Wanadoo şi opţiunea 5 este insuficient, împiedicând operatorii concurenţi care îşi bazează oferta pe opţiunea 5 să concureze cu Wanadoo în condiţii echitabile.

În decizia sa […] din 16 iulie 2003, Comisia a reţinut că Wanadoo ocupa o poziţie dominantă pe piaţa franceză a accesului la internet de mare viteză destinat clientelei rezidenţiale. Informaţiile de care dispune Comisia indică faptul că această concluzie este de actualitate şi astăzi.

Este foarte probabil ca ofertele inferioare costurilor practicate de Wanadoo şi marja redusă dintre aceste oferte şi tarifele la opţiunea 5 să fi restrâns intrarea pe piaţă a concurenţilor – francezi sau stabiliţi în alte state membre – şi să îi fi pus în pericol pe cei deja prezenţi. Potrivit informaţiilor disponibile, majoritatea concurenţilor Wanadoo au fost nevoiţi să se alinieze la noile oferte, astfel încât întreaga piaţă ADSL din Franţa se află în prezent în marjă negativă.

Astfel de practici precum cele descrise mai sus echivalează cu impunerea de preţuri de vânzare neechitabile. Dacă existenţa acestora ar fi demonstrată, astfel de practici ar constitui un abuz de poziţie dominantă şi, ca urmare, o încălcare a articolului 82 [CE].

Pentru a fi în măsură să aprecieze toate faptele pertinente în ceea ce priveşte presupusele practici şi contextul presupusului abuz, Comisia trebuie să desfăşoare inspecţii în conformitate cu prevederile articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003.

Potrivit informaţiilor de care dispune Comisia, este foarte probabil ca toate informaţiile care privesc practicile sus‑menţionate, în special elementele de informaţie care permit stabilirea gradului de acoperire a costurilor şi cele care se referă la strategia de izolare şi de îndepărtare a concurenţei, să nu fi fost comunicate decât câtorva membri ai personalului Frace Télécom şi/sau al Wanadoo. Este foarte probabil ca documentaţia existentă cu privire la practicile presupuse să fie limitată la minimum şi deţinută în locuri şi sub forme care facilitează disimularea, reţinerea sau distrugerea sa în cazul efectuării unor investigaţii.

Pentru a se garanta eficacitatea prezentei inspecţii, este aşadar esenţial ca aceasta să fie efectuată fără prevenirea prealabilă a întreprinderilor destinatare ale prezentei [d]ecizii. Se impune prin urmare adoptarea unei [d]ecizii în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 care să oblige întreprinderile să se supună unei inspecţii.” [traducere neoficială]

23      Articolul 1 din decizia atacată dispune:

„France Télécom […] şi Wanadoo […]:

sunt obligate să se supună unei inspecţii în ceea ce priveşte presupusa impunere a unor preţuri de vânzare neechitabile în domeniul accesului la internet de mare viteză pentru clientela rezidenţială, ceea ce contravine articolului 82 [CE], cu intenţia de a izola şi de a îndepărta concurenţa. Inspecţia poate avea loc în orice incintă a întreprinderilor […]

France Télécom […] şi Wanadoo […] trebuie să permită reprezentanţilor oficiali şi celorlalte persoane care îi însoţesc, împuterniciţi de Comisie, să desfăşoare inspecţia, precum şi reprezentanţilor oficiali ai autorităţii competente a statului membru interesat şi agenţilor împuterniciţi sau desemnaţi de aceasta care îi asistă, accesul la toate incintele, terenurile şi mijloacele de transport în timpul orelor normale de serviciu. Aceste întreprinderi trebuie să pună la dispoziţie registrele şi alte documente de serviciu, indiferent de suportul pe care sunt păstrate, solicitate de reprezentanţii oficiali şi de celelalte persoane, şi să permită acestora să controleze la faţa locului registrele şi alte documente de serviciu, precum şi să obţină, sub orice formă, copii sau extrase. Ele furnizează imediat, la faţa locului, orice explicaţie orală solicitată de reprezentanţii menţionaţi și de alte persoane cu privire la faptele sau la documentele în legătură cu obiectul şi cu scopul inspecţiei şi permit oricărui reprezentant sau membru al personalului să furnizeze astfel de explicaţii. Acestea permit reprezentanţilor oficiali [menţionaţi] şi altor persoane să înregistreze astfel de explicaţii, indiferent sub ce formă.” [traducere neoficială]

24      În sfârşit, decizia atacată precizează, la articolul 2 și, respectiv, 3 data începerii inspecţiei şi faptul că reclamanta şi Wanadoo sunt destinatarii deciziei. În încheiere, aceasta menţionează împrejurările în care Comisia poate aplica oricărei întreprinderi care a făcut obiectul unei astfel de inspecţii amenzi şi sancţiuni cominatorii, în conformitate cu articolele 23 şi 24 din Regulamentul nr. 1/2003, şi indică faptul că, atunci când o întreprindere se opune unei inspecţii care a fost dispusă, statul membru în cauză acordă reprezentanţilor oficiali şi celorlalte persoane care îi însoţesc, împuternicite de Comisie, asistenţa necesară pentru a le permite să îşi execute misiunea de inspectare, în conformitate cu articolul 20 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003. Decizia menţionează totodată posibilitatea de a se introduce o acţiune împotriva acesteia în faţa Tribunalului şi conţine, în anexă, anumite extrase din Regulamentul nr. 1/2003.

25      Pe baza acestei decizii, Comisia a solicitat asistenţa autorităţilor franceze, în conformitate cu articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1/2003. Printr‑o cerere de investigaţii din 25 mai 2004, ministrul francez al economiei, finanţelor şi industriei a solicitat directorului Direction nationale des enquêtes de concurrence, de consommation et de répression des fraudes (Direcţia Naţională a Investigaţiilor de Concurenţă, Consum şi Reprimare a Fraudelor) luarea tuturor măsurilor necesare realizării investigaţiilor definite de către Comisie în cuprinsul deciziei atacate. În acest sens, acesta din urmă a sesizat judecătorul libertăţilor şi detenţiei de la Tribunal de grande instance (Tribunalul de Mare Instanță) din Paris (denumit în continuare „juge des libertés”) în scopul de a obţine autorizaţia de a desfăşura sau de a dispune desfăşurarea unei inspecţii la reclamantă şi la Wanadoo şi de a acorda asistenţă Comisiei. Această cerere era însoţită de textul deciziei atacate.

26      Printr‑o ordonanţă din 28 mai 2004, juge des libertés a acordat autorizaţia solicitată, permiţând în special investigatorilor francezi care urmau să fie desemnaţi să îşi exercite atribuţiile care le revin în temeiul articolelor L 450‑4 şi L 470‑6 din Codul comercial francez.

27      Inspecţia a început la 2 iunie 2004 în incintele reclamantei şi s‑a desfăşurat până la 3 iunie 2004. Reclamanta a colaborat la desfăşurarea inspecţiei, exprimând totuşi rezerve cu privire la principiul acesteia. Wanadoo a făcut obiectul verificărilor între 2 şi 4 iunie 2004.

 Procedura şi concluziile părţilor

28      Prin actul depus la grefa Tribunalului la 11 august 2004 reclamanta a introdus prezenta acţiune.

29      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis deschiderea procedurii orale şi, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a adresat în scris o întrebare reclamantei la care aceasta a răspuns în termenul prevăzut.

30      Pledoariile părţilor şi răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în şedinţa publică din 8 iunie 2006.

31      Reclamanta a solicitat Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

32      Comisia a solicitat Tribunalului:

–        respingerea acţiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

33      În susţinerea acţiunii, reclamanta invocă patru motive, întemeiate respectiv pe încălcarea obligaţiei de motivare, pe încălcarea obligaţiei de cooperare loială cu instituţiile naţionale, pe încălcarea principiului proporţionalităţii şi pe încălcarea, prealabilă adoptării deciziei atacate, a Regulamentului nr. 1/2003, a comunicării Comisiei cu privire la cooperarea în cadrul reţelei autorităţilor de concurenţă (JO 2004, C 101, p. 43, denumită în continuare „Comunicarea”) şi a principiului bunei administrări a justiţiei, acest ultim motiv fiind invocat pentru prima dată în replică.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligaţiei de motivare

34      Reclamanta susţine încălcarea de către Comisie, în patru rânduri, a obligaţiei de motivare care îi revenea în temeiul articolului 253 CE din Regulamentul nr. 1/2003 şi al jurisprudenţei. În primul rând, decizia atacată nu i‑ar fi permis să înţeleagă din ce cauză făcea obiectul inspecţiei, în al doilea rând, decizia atacată nu era motivată cu privire la anumite elemente contextuale, în al treilea rând, decizia atacată nu era întemeiată pe îndoieli exprimate în decizia atacată cu privire la tarifele opţiunii 5 şi, în al patrulea rând, decizia atacată nu i‑ar fi permis judecătorului libertăţilor să exercite controlul care era în sarcina sa.

 Cu privire la primul aspect, referitor la imposibilitatea reclamantei de a înţelege din ce cauză era destinatară a deciziei atacate şi făcea obiectul inspecţiei

–       Argumentele părţilor

35      Reclamanta arată, la modul general, că de la articolul 253 CE din Regulamentul nr. 1/2003 şi din jurisprudenţă rezultă că întinderea obligaţiei de motivare depinde de natura actului în cauză şi de contextul în care a fost adoptat. Astfel, Comisia ar trebui să descrie, în mod clar şi precis, obiectul şi scopul unei inspecţii pe care o dispune şi prezumţiile pe care aceasta trebuie să le verifice. Or, în speţă, decizia atacată ar fi afectată de un viciu de motivare, care nu i‑a permis reclamantei să aprecieze obiectul precis, întinderea şi caracterul justificat al inspecţiei dispuse. Aceasta s‑ar fi aflat, astfel, în imposibilitatea de a aprecia întinderea obligaţiei sale de colaborare şi nu ar fi fost respectat dreptul la apărare. De fapt, nu ar fi fost în măsură să cunoască exact nici prezumţiile Comisiei, şi nici întinderea implicării care i‑ar fi fost atribuită în cadrul abuzului de poziţie dominantă prezumat.

36      Decizia atacată i‑ar imputa Wanadoo practicile invocate care fac obiectul inspecţiei, în conformitate cu cele reţinute în decizia din 16 iulie 2003, în care Comisia ar fi recunoscut autonomia Wanadoo faţă de reclamantă în ceea ce priveşte politica sa de fixare a preţurilor pe piaţa franceză a serviciilor de acces la internet de mare viteză pentru clientela rezidenţială. Decizia atacată ar avea, aşadar, ca obiect verificarea practicilor de care este acuzată o filială autonomă a reclamantei, activă pe o piaţă pe care aceasta din urmă nu este prezentă. În aceste împrejurări, pentru a‑şi respecta obligaţia de motivare, Comisia ar fi trebuit să expună motivele pentru care reclamanta era vizată direct de o inspecţie având ca obiect verificarea prezumţiilor de încălcare cuprinse în articolul 1 din decizia atacată.

37      Decizia atacată nu i‑ar permite reclamantei să ştie dacă trebuie să se considere personal implicată, conform prezumţiei Comisiei, în punerea în aplicare invocată a practicilor menţionate în decizia atacată şi dacă este, astfel, bănuită de a fi încălcat ea însăşi articolul 82 CE, ceea ce contravine condiţiei cuprinse în hotărârea Curţii din 22 octombrie 2002, Roquette Frères (C‑94/00, Rec., p. I‑9011), în conformitate cu care Comisia ar trebui să dea explicaţii privind modul în care întreprinderea care face obiectul măsurilor coercitive este prezumată a fi implicată în încălcarea respectivă.

38      Faptul că reclamanta a dobândit în anul 2004 totalitatea capitalului social al Wanadoo nu ar justifica cele reţinute de Comisie în decizia atacată. Reclamanta arată că preţurile menţionate în această decizie sunt preţurile ofertelor lansate în luna ianuarie 2004, când nu deţinea decât aproximativ 70 % din capitalul Wanadoo, dobândirea totală a capitalului social al acesteia din urmă neavând loc decât după adoptarea deciziei atacate. În plus, prezumţia conform căreia o filială s‑ar afla sub influenţa determinantă a societăţii‑mamă ar fi răsturnată în cazul în care această filială îşi stabileşte, în mod autonom, propria politică. În speţă, autonomia Wanadoo ar fi fost stabilită în decizia din 16 iulie 2003. Comisia nu ar mai fi putut reveni asupra acestei constatări pentru singurul motiv implicit al unei majorări a părţii deţinute de reclamantă din capitalul Wanadoo, majorare intervenită ulterior fixării preţurilor menţionate în decizia atacată.

39      În plus, poziţia Comisiei ar fi contradictorie. Într‑adevăr, atitudinea Comisiei până la adoptarea deciziei atacate şi articolul 1 din această decizie ar confirma că ofertele şi preţurile practicate de Wanadoo erau considerate că ţin de politica acestei întreprinderi, iar nu de o politică de grup.

40      Comisia răspunde enumerând, în primul rând, cerinţele care îi sunt impuse de jurisprudenţă în ceea ce priveşte motivarea deciziilor de inspecţie. Articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 ar defini elementele esenţiale care trebuie să figureze în motivarea unei decizii de dispunere a unei inspecţii, prevăzând că motivarea arată obiectul şi scopul acesteia. Pe de altă parte, jurisprudenţa ar fi precizat, în legătură cu articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] şi [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediţie specială, 08/vol. 1, p. 3), a cărui redactare este reluată, în esenţă, la articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, că nu există, în sarcina Comisiei, o obligaţie de a comunica destinatarului unei decizii de verificare toate informaţiile de care dispune în legătură cu încălcările prezumate, și nici de a realiza o încadrare juridică riguroasă a acestor încălcări, dar că trebuie să indice cu claritate prezumţiile pe care înţelege să le verifice. Decizia atacată ar fi respectat aceste condiţii.

41      În ceea ce priveşte prima obiecţie formulată de reclamantă, în primul rând, Comisia subliniază că reclamanta este societatea‑mamă a grupului Wanadoo, din care ar fi deţinut 95,94 % din capital înainte de adoptarea deciziei atacate. Faptul că reclamanta ar fi o persoană juridică distinctă de Wanadoo nu ar însemna că este o întreprindere distinctă în sensul dreptului comunitar al concurenţei. Din moment ce o întreprindere deţine totalitatea capitalului social al unei alte întreprinderi, ar exista o prezumţie conform căreia prima exercită un control asupra celei de a doua şi, în consecinţă, o prezumţie că este implicată în cazul unei încălcări săvârşite de cea de a doua. Comisia nu ar fi trebuit să explice aceste elemente în decizia sa, deoarece obligaţia de motivare nu ar presupune specificarea tuturor elementelor de fapt şi de drept pertinente. Pe de altă parte, referirile reclamantei la decizia din 16 iulie 2003 nu ar fi pertinente, întrucât reclamanta şi‑a majorat, după această dată, partea de capital pe care o deţinea la Wanadoo.

42      În plus, deşi majorarea participării reclamantei la capitalul social al Wanadoo nu era efectivă la momentul lansării noilor oferte în luna ianuarie 2004, pieţele s‑ar fi aşteptat la o reintegrare a Wanadoo în cadrul grupului France Télécom. Comisia ar fi putut presupune, în mod legitim, că procesul de reintegrare a Wanadoo era deja cel puţin în stadiul de pregătire în momentul în care au fost lansate noile oferte şi că, în acel stadiu, reclamanta avea interesul să controleze mai îndeaproape deciziile filialei sale în materie de fixare a tarifelor. Pe de altă parte, ar fi probabil ca, drept urmare a unei decizii care declară ilegală politica de preţuri a unei filiale, societatea‑mamă să se implice mai îndeaproape în fixarea preţurilor acesteia.

43      În al doilea rând, pentru efectuarea unei inspecţii, Comisia nu ar trebui să aibă certitudinea implicării directe a întreprinderii inspectate în încălcarea suspectată sau să fie în măsură să indice rolul precis al fiecărei întreprinderi inspectate în aceasta. Din moment ce reclamanta este societatea‑mamă a Wanadoo şi încălcările suspectate săvârşite de aceasta din urmă sunt descrise cu claritate, ar fi evident motivul pentru care este vizată reclamanta. Astfel, ar fi logic să se considere că anumite elemente căutate s‑ar fi putut găsi, de asemenea, în incintele reclamantei.

44      Faptul că, fiind vorba de încălcări constatate în decizia din 16 iulie 2003, niciun element nu a dovedit că Wanadoo ar fi acţionat conform instrucţiunilor societăţii‑mamă nu ar fi pertinent, această constatare neputând rămâne valabilă pentru situaţii ulterioare.

45      În al treilea rând, decizia atacată ar arăta cu claritate modul în care se prezumă că reclamanta este implicată în încălcarea suspectată. Practicile tarifare descrise, dacă erau puse în aplicare, echivalau cu impunerea unor preţuri de vânzare neechitabile în sensul articolului 82 CE, putând fi considerate, în cazul în care este vorba despre un grup de întreprinderi precum cel din speţă, fie preţuri de ruinare, fie foarfecă tarifară. Nu ar fi necesară o încadrare juridică exactă a încălcărilor prezumate sau indicarea perioadei în cursul căreia ar fi fost săvârşite aceste încălcări. Pe de altă parte, aspectul imputării societăţii‑mamă a încălcării săvârşite de o filială nu ar fi pertinent în speţă.

46      În ultimul rând şi în orice caz, Comisia ar putea dispune o inspecţie din momentul în care poate presupune, în mod legitim, că în incintele unei întreprinderi se găsesc elemente pertinente pentru investigaţia sa, chiar dacă, ulterior, se dovedeşte că respectiva întreprindere nu este direct implicată în încălcarea suspectată.

–       Aprecierea Tribunalului

47      În mod preliminar, trebuie amintite principiile care guvernează obligaţia de motivare care îi revine Comisiei în momentul adoptării unei decizii prin care dispune o inspecţie în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003.

48      Obligaţia de a motiva o decizie individuală, care rezultă în mod general din prevederile articolului 253 CE, are scopul de a permite instanţei comunitare să îşi exercite controlul asupra legalităţii deciziei şi să furnizeze celor interesaţi indicaţii suficiente pentru a şti dacă decizia este fondată sau dacă aceasta prezintă vreun viciu permiţând să i se conteste validitatea, fiind precizat că întinderea acestei obligaţii depinde de natura actului în cauză şi de contextul în care a fost adoptat (hotărârea Curţii din 25 octombrie 1984, Instituut Electronenmicroscopie, 185/83, Rec., p. 3623, punctul 38, şi hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2005, Corsica Ferries France/Comisia, T‑349/03, Rec., p. II‑2197, punctele 62 şi 63).

49      Fiind vorba despre decizii ale Comisiei de dispunere a unei inspecţii, articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 defineşte elementele esenţiale care trebuie să figureze în cuprinsul unei astfel de decizii şi impune Comisiei obligaţia de a o motiva şi de a indica obiectul şi scopul inspecţiei, data la care aceasta începe, sancţiunile prevăzute la articolele 23 şi 24 din regulamentul menţionat şi dreptul de a ataca decizia în faţa instanţelor comunitare.

50      Motivarea deciziilor prin care se dispune desfăşurarea unei inspecţii are astfel ca obiect punerea în evidenţă a caracterului justificat al intervenţiei preconizate în interiorul întreprinderilor avute în vedere, dar şi posibilitatea acordată acestora din urmă de a înţelege întinderea datoriei de colaborare ce le revine, concomitent cu garantarea drepturilor lor la apărare (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Curții din 21 septembrie 1989, Hoechst/Comisia, 46/87 şi 227/88, Rec., p. I‑2859, punctul 29, şi hotărârea Curții Roquette Frères, punctul 37 de mai sus, punctul 47).

51      Într‑adevăr, obligaţia Comisiei de a arăta obiectul şi scopul unei inspecţii constituie o garanţie fundamentală a dreptului la apărare al întreprinderilor respective şi, în consecinţă, întinderea obligaţiei de motivare a deciziilor de inspecţie nu poate fi restrânsă din raţiuni care ţin de eficienţa investigaţiei. În această privinţă, dacă este adevărat că Comisia nu este obligată nici să comunice destinatarului unei astfel de decizii toate informaţiile de care dispune în legătură cu încălcările prezumate, nici să delimiteze precis piaţa în cauză, nici să realizeze o încadrare juridică exactă a acestor încălcări, nici să indice perioada în cursul căreia ar fi fost comise aceste încălcări, aceasta trebuie, în schimb, să indice, în cel mai precis mod posibil, prezumţiile pe care înţelege să le verifice, mai precis ce anume se caută şi la ce elemente trebuie să se refere inspecţia (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Curții din 17 octombrie 1989, Dow Benelux/Comisia, 85/87, Rec., p. I‑3137, punctul 10, hotărârea Curții Hoechst/Comisia, punctul 50 de mai sus, punctul 41, şi hotărârea Curții Roquette Frères, punctul 37 de mai sus, punctul 48).

52      În acest scop, Comisia este obligată, de asemenea, să includă, într‑o decizie de dispunere a unei inspecţii, o descriere a caracteristicilor esenţiale ale încălcării suspectate, indicând piaţa prezumată în cauză şi natura restrângerilor suspectate ale concurenţei, explicaţii referitoare la modul în care întreprinderea care face obiectul inspecţiei este prezumată a fi implicată în încălcarea respectivă, ce anume se caută şi la ce elemente trebuie să se refere verificarea, precum şi atribuţiile conferite investigatorilor comunitari (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Curții din 26 iunie 1980, National Panasonic/Comisia, 136/79, Rec., p. 2033, punctul 26, şi hotărârea Curții Roquette Frères, punctul 37 de mai sus, punctele 81, 83 şi 99).

53      Pentru a dovedi caracterul justificat al inspecţiei, Comisia este obligată să precizeze în mod detaliat, în cuprinsul deciziei prin care se dispune inspecţia, că este în posesia unor elemente şi indicii materiale serioase care o determină să suspecteze încălcarea de care întreprinderea care face obiectul inspecţiei este bănuită (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotãrârea Roquette Frères, punctul 37 de mai sus, punctele 55, 61 şi 99).

54      În speţă, dacă decizia atacată este redactată în termeni generali, ea cuprinde totuşi elementele esenţiale cerute de articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 şi de jurisprudenţă.

55      Astfel, din termenii esenţiali ai deciziei atacate, reproduşi la punctele 22‑24 de mai sus, rezultă că aceasta indică obiectul şi scopul inspecţiei, menţionând caracteristicile esenţiale ale încălcării suspectate, desemnând piaţa prezumată a fi afectată – accesul la internet de mare viteză pentru clientela rezidenţială din Franţa –, natura restrângerilor de concurenţă de care este suspectată reclamanta – practici tarifare care ar fi contrare prevederilor articolului 82 CE, arătând importanţa tarifelor opţiunii 5 a reclamantei în determinarea existenţei acestor infracţiuni –, explicaţii privind modul de implicare a Wanadoo în încălcarea săvârşită şi rolul pe care l‑ar fi putut juca reclamanta – aceasta ar fi putut fi informată sau ar fi putut deţine anumite elemente care să permită constatarea încălcării suspectate –, elementele căutate şi cele care trebuie să facă obiectul investigaţiilor – informaţii referitoare la aceste practici, în special elementele care să permită să se stabilească gradul de acoperire a costurilor Wanadoo şi cele care se raportează la o strategie de izolare şi de îndepărtare a concurenţei, care ar fi putut fi comunicate numai câtorva membri ai personalului reclamantei sau al Wanadoo, elemente care trebuie căutate în incintele întreprinderii, în registre şi în alte documente de serviciu atât ale reclamantei, cât şi ale Wanadoo şi, eventual, sub formă de observaţii orale –, competenţele atribuite investigatorilor comunitari, data la care începe – 2 iunie 2004 –, sancţiunile prevăzute la articolele 23 şi 24 din Regulamentul nr. 1/2003 şi posibilitatea de a fi atacată cu recurs în faţa Tribunalului. Pe de altă parte, în Franţa, era binecunoscut faptul că, în acea perioadă, reclamanta era societatea‑mamă a Wanadoo.

56      În ceea ce priveşte caracterul justificat al inspecţiei, decizia atacată pune în evidenţă în mod detaliat faptul că, în dosarul său, Comisia dispunea de elemente şi de indicii serioase care îi permiteau să suspecteze o încălcare de către Wanadoo, filială a reclamantei, a regulilor de concurenţă şi era în măsură să bănuiască faptul că anumite elemente, în special cele legate de o strategie de izolare şi de îndepărtare a concurenţei, ar fi putut fi comunicate anumitor membri ai personalului reclamantei.

57      Decizia atacată se dovedeşte, aşadar, suficient de motivată în ceea ce priveşte cerinţele articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 şi ale jurisprudenţei. Pe de altă parte, având în vedere contextul în care a fost adoptată, elementele menţionate de către reclamantă în cadrul prezentei obiecţii nu ar putea infirma această concluzie.

58      În primul rând, este adevărat că decizia atacată limitează obiectul inspecţiei la cele zece oferte ale Wanadoo menţionate în cuprinsul acesteia. Astfel, după cum rezultă de la punctul 55 de mai sus, motivul pentru care reclamanta a fost desemnată ca destinatară a deciziei atacate şi motivul implicării sale directe în inspecţia dispusă sunt, de asemenea, prezentate, mai exact, în esenţă, faptul că, după cum suspecta Comisia, anumite elemente de probă s‑ar fi putut afla în incintele sale sau că ar fi putut fi informată în legătură cu strategia filialei sale. Având în vedere contextul în care a fost adoptată decizia atacată, despre care reclamanta recunoaşte că era un element pertinent pentru determinarea întinderii obligaţiei de motivare care îi revenea Comisiei, această precizare era suficientă pentru îndeplinirea obligaţiei de motivare în privinţa indicării obiectului şi scopului respectivei inspecţii.

59      Pe de o parte, este evident că reclamanta era, la data faptelor, societatea‑mamă a Wanadoo şi că nu putea ignora faptul că filiala sa fusese sancţionată prin decizia din 16 iulie 2003 pentru încălcarea articolului 82 CE. Comisia era, aşadar, îndreptăţită să suspecteze că anumite elemente de probă puteau fi ascunse în incintele reclamantei.

60      Pe de altă parte, decizia din 16 iulie 2003 dovedeşte că, în această cauză, reclamanta făcuse deja obiectul unei solicitări de informaţii. În plus, această decizie se fundamentează, în special în ceea ce priveşte scopurile analizei strategiei de preempţiune a pieţei serviciilor de acces la internet de mare viteză de către Wanadoo, pe elemente contextuale care demonstrează o strategie de izolare şi de îndepărtare a concurenţei, precum şi o poziţie dominantă a Wanadoo, unele dintre acestea provenind de la reclamantă, iar altele fiind prezentate de Wanadoo. Comisia prezintă, printre altele, elemente care ilustrează politica întregului grup France Télécom faţă de concurenţa de pe piaţa respectivă şi subliniază în mod corect că strategia urmată de o filială nu poate fi complet disociată de obiectivele societăţii‑mamă.

61      Astfel, având în vedere în special rolul jucat deja de anumite documente ale reclamantei şi de strategia grupului urmată de reclamantă în scopul stabilirii existenţei unei încălcări din partea filialei sale, deşi independenţa acesteia din urmă în fixarea preţurilor cu amănuntul nu a fost discutată, nu poate fi reţinută lipsa motivării deciziei atacate în ceea ce priveşte desemnarea reclamantei ca destinatară a deciziei atacate şi nici în ceea ce priveşte implicarea ei directă în inspecţia efectuată în cauză.

62      Nivelul exact al participării reclamantei la capitalul Wanadoo nu este pertinent în această privinţă, acesta fiind, în speţă, în orice caz, suficient pentru a se constata că reclamanta era, într‑adevăr, la data faptelor, societatea‑mamă a Wanadoo. Mai mult, Tribunalul constată, de altfel, că din răspunsul reclamantei la întrebarea scrisă a Tribunalului rezultă că, la 28 aprilie 2004, cu alte cuvinte înainte de adoptarea deciziei atacate, reclamanta deţinea, direct sau indirect, 95,25 % din capitalul social al filialei sale Wanadoo.

63      Eventuala imposibilitate de a imputa reclamantei comportamentul anticoncurenţial al Wanadoo, din moment ce acesta ar fi stabilit, nu mai este pertinentă. Aceasta ar putea rezulta efectiv dintr‑o analiză pe fond a unei cauze, dar nu permite interzicerea unei inspecţii în incintele societăţii‑mamă, această inspecţie având ca scop tocmai determinarea rolului exact al întreprinderilor respective în încălcarea în cauză. De fapt, jurisprudenţa nu cere să fie efectuată, în decizia de dispunere a unei inspecţii, o încadrare juridică riguroasă a încălcărilor prezumate (a se vedea, în ceea ce priveşte Regulamentul nr. 17, hotărârea Dow Benelux/Comisia, punctul 51 de mai sus, punctul 10). În plus, s‑a constatat deja că, în speţă, decizia atacată a fost suficient justificată în drept prin faptul că, în mod întemeiat, Comisia putea bănui că anumite elemente de probă pertinente puteau să se afle în incintele reclamantei. Pe de altă parte, nu rezultă din decizia atacată că autonomia comportamentului Wanadoo pe piaţa vizată de inspecţie, care ar fi fost recunoscută în decizia din 16 iulie 2003, a fost repusă în discuţie de către Comisie.

64      În al doilea rând, în ceea ce priveşte argumentul conform căruia pretinsul caracter insuficient al motivării nu ar fi permis reclamantei să aprecieze dacă trebuia să se considere direct implicată în încălcare, este suficient să se arate că, după cum s‑a apreciat deja mai sus, atât conţinutul deciziei atacate, cât şi contextul în care a fost adoptată indică în mod clar în ce fel se prezumă că reclamanta este implicată în încălcare.

65      Rezultă, de asemenea, din cele de mai sus că decizia atacată nu este afectată de nicio contradicţie faţă de poziţia anterioară a Comisiei, care ar fi necesitat o motivare specială. Aşadar, prezenta obiecţie nu poate fi reţinută.

 Cu privire la a doua obiecţie, referitoare la lipsa motivării deciziei atacate în privinţa anumitor elemente contextuale

–       Argumentele părţilor

66      Reclamanta arată că decizia de dispunere a inspecţiei în cauză nu a fost motivată de către Comisie în conformitate cu decizia din 16 iulie 2003, cu procedura în faţa Conseil de la concurrence şi cu decizia Conseil de la concurrence.

67      Pe de o parte, necesitatea şi proporţionalitatea inspecţiei, precum şi referirea la riscul de ascundere sau de distrugere a elementelor de probă ar fi trebuit să fie motivate în raport cu ceea ce se dispune prin decizia din 16 iulie 2003.

68      Pe de altă parte, din moment ce Comisia considera inspecţia ca fiind necesară, în pofida procedurii aflate în derulare în faţa Conseil de la concurrence şi a respingerii de către acesta a cererii de măsuri conservatorii introduse de AOL, aceasta avea obligaţia să o explice şi să o motiveze, a fortiori fiind vorba despre inspecţia dispusă la reclamantă.

69      Neîndeplinirea obligaţiei de motivare de către Comisie ar fi, printre altele, demonstrată de faptul că aceasta ar fi făcut referire, în cadrul elementelor contextuale prezentate în memoriul în apărare, la decizia din 16 iulie 2003, la faptul că decizia atacată ar fi urmarea acesteia, la procedura aflată în curs în faţa Conseil de la concurrence şi la decizia de a cerceta cauza pe fond.

70      În orice caz, explicaţiile oferite a posteriori în memoriul în apărare nu ar putea remedia lipsa motivării de care este afectată decizia atacată. Obligaţia de motivare ar fi impus Comisiei să precizeze în cuprinsul acesteia că prezumţia de încălcare semnalată rezulta din comunicările avute cu autoritatea franceză de concurenţă în cadrul procedurii sale de investigaţie a sesizării depuse de AOL şi că decizia atacată era urmarea deciziei prealabile de a cerceta această sesizare pe fond. În speţă, neîndeplinirea obligaţiilor ar fi cu atât mai gravă cu cât, în conformitate cu punctul 34 din Comunicare, Comisia ar fi trebuit să informeze reclamanta în legătură cu decizia de a cerceta cauza pe fond.

71      Comisia respinge mai întâi, în legătură cu decizia din 16 iulie 2003 şi cu măsurile de control dispuse prin aceasta, afirmaţia că decizia atacată menţionează că aceasta a primit informaţii potrivit cărora ofertele menţionate s‑ar înscrie în cadrul unei strategii de izolare şi de îndepărtare a concurenţei. Obţinerea unor astfel de elemente nu s‑ar putea realiza printr‑o simplă cerere de informaţii privind costurile şi preţurile. Ar rezulta, printre altele, din decizia atacată că, pe baza informaţiilor, Comisia ar bănui existenţa unei noi încălcări a articolului 82 CE, în pofida controlului instituit prin decizia din 16 iulie 2003, ceea ce ar demonstra că existau mari riscuri ca elementele comunicate de Wanadoo în cadrul acestui control să fie incomplete sau inexacte.

72      Apoi, lipsa referirii la decizia adoptată de Conseil de la concurrence şi la procedura care se derula în faţa acestuia nu ar putea constitui un viciu de motivare individualizat, absenţa menţionării acestor elemente neputând aduce prejudicii reclamantei. Într‑o decizie de dispunere a unei inspecţii, Comisia nu ar fi obligată să îşi indice sursele. În subsidiar, Comisia adaugă că cererea de măsuri conservatorii nu a fost respinsă de Conseil de la concurrence pentru motive care ţin de fondul încălcării prezumate, ci pentru motive legate de condiţiile de acordare a măsurilor provizorii. În orice caz, reclamanta nu ar arăta în ce mod împrejurarea că lipsa referirii din partea Comisiei la procedura în derulare în faţa Conseil de la concurrence nu i‑ar fi permis să înţeleagă scopul şi obiectul inspecţiei dispuse.

73      În sfârşit, argumentul referitor la indicarea în memoriul în apărare a elementelor informative care nu erau prezentate în detaliu în decizia atacată nu ar fi pertinent. În special, faptul că nu a fost cunoscut aspectul că, în speţă, Comisia luase decizia să cerceteze cauza pe fond nu ar fi fost necesar pentru înţelegerea obiectului şi a scopului inspecţiei sau a întinderii aspectelor căutate. Punctul 34 din Comunicare nu ar obliga, de altfel, Comisia să informeze întreprinderea vizată pe calea unei decizii.

–       Aprecierea Tribunalului

74      Din analiza efectuată la punctele 47‑57 de mai sus rezultă că decizia atacată îndeplineşte obligaţia generală de motivare impusă Comisiei prin articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 şi de jurisprudenţă. Trebuie, aşadar, să se determine dacă, în speţă, Comisia trebuia totuşi să motiveze, pentru a‑şi îndeplini această obligaţie, şi decizia atacată în raport cu elementele menţionate de reclamantă în această obiecţie.

75      În această privinţă, în primul rând, trebuie arătat că nu se contestă faptul că anumite elemente contextuale invocate de reclamantă erau cunoscute de aceasta în momentul în care decizia atacată i‑a fost notificată şi în care a avut loc inspecţia. Absenţa menţionării lor în decizia atacată nu ar fi putut, aşadar, să aducă atingere dreptului la apărare al reclamantei.

76      În al doilea rând, fiind vorba de injoncţiunile cuprinse în decizia din 16 iulie 2003, rezultă din decizia atacată că, neţinând seama de acestea, Comisia era în posesia unor informaţii care îi permiteau să bănuiască existenţa unei încălcări a articolului 82 CE de către Wanadoo. Altfel spus, în dosarul Comisiei se aflau elemente care arătau că Wanadoo nu se conforma acestor injoncţiuni. În plus, inspecţia viza şi obţinerea unor elemente care să dovedească intenţia de înlăturare a concurenţei, despre care este dificil să se considere, chiar presupunând că ar fi făcut obiectul somaţiilor în cauză, că ar fi fost comunicate spontan Comisiei fie de către reclamantă, fie de către Wanadoo în cadrul acestor injoncţiuni. Astfel, existenţa injoncţiunilor cuprinse în decizia din 16 iulie 2003 nu avea niciun efect asupra oportunităţii desfăşurării inspecţiei dispuse prin decizia atacată. Aşadar, Comisia nu era obligată să o motiveze în mod deosebit în această privinţă.

77      În al treilea rând, fiind vorba despre referirea la riscul de ascundere sau de distrugere a unor elemente de probă, aceasta nu este de natură să demonstreze o neîndeplinire de către Comisie a obligaţiei de motivare. Într‑adevăr, nu se contestă că printre elementele căutate, în special acelea care pot demonstra o strategie de izolare şi de îndepărtare a concurenţei, figurează elemente care sunt, în general, ascunse sau expuse unor riscuri de distrugere în caz de investigaţie. În plus, după cum s‑a constatat mai sus, era, de asemenea, rezonabil să se considere de către Comisie că astfel de elemente nu i‑ar fi fost, în niciun caz, comunicate spontan în cadrul injoncţiunilor cuprinse în decizia din 16 iulie 2003.

78      În al patrulea rând, fiind vorba despre procedura în curs în faţa Conseil de la concurrence şi despre respingerea cererii de măsuri conservatorii introduse de AOL, dreptul comunitar nu impune, în principiu, justificarea de către Comisie a unei decizii de a desfăşura o inspecţie cu privire la procedurile naţionale paralele care s‑ar putea desfăşura în anumite cazuri. În plus, decizia adoptată de Conseil de la concurrence vine, în realitate, în sprijinul măsurii de investigaţie dispuse de Comisie. Într‑adevăr, în această decizie, deşi arată că „se pare că nici sectorul de activitate, nici întreprinderile care îi aparţin nu au cunoscut o atingere gravă şi imediată ca urmare a practicilor tarifare ale Wanadoo”, Conseil de la concurrence consideră totuşi că „nu poate fi exclus ca anumite practici tarifare puse în aplicare de Wanadoo să intre în sfera de aplicare a [...] articolului 82 [CE], în măsura în care acestea afectează o parte însemnată din teritoriul naţional”. Astfel, acesta justifică respingerea măsurilor conservatorii solicitate prin lipsa unei atingeri grave şi imediate aduse sectorului sau întreprinderilor din acest sector şi prin lipsa unei atingeri imediate aduse consumatorului, altfel spus prin absenţa urgenţei, iar nu prin absenţa vădită a caracterului întemeiat al plângerii cu care a fost sesizat. Pe de altă parte, această decizie nu se pronunţă asupra poziţiei pe care ar fi adoptat‑o sau nu reclamanta în raport cu încălcarea de care este bănuită filiala sa. Ea nu permite, aşadar, să se concluzioneze că inspecţia dispusă prin decizia atacată nu era pertinentă şi, prin urmare, Comisiei nu îi revenea o obligaţie de motivare specifică în cadrul deciziei atacate în legătură cu procedura în curs în faţa Conseil de la concurrence sau cu decizia Conseil de la concurrence.

79      În al cincilea rând, faptul că aceste elemente au fost menţionate în memoriul în apărare depus de Comisie la Tribunal nu este cu mult mai pertinent. Cuprinsul unui memoriu în apărare are ca scop în special clarificarea, pentru Tribunal, a contextului de fapt şi de drept al cauzei supuse judecăţii, în cadrul căruia se înscrie decizia în litigiu şi pe care Tribunalul nu îl cunoaşte, spre deosebire de părţile în litigiu. Într‑o decizie care face obiectul unei acţiuni în anulare, absenţa elementelor contextuale care sunt, ulterior, aduse la cunoştinţa Tribunalului în cadrul prezentării, de către o parte, a împrejurărilor în care s‑a petrecut litigiul cu care este sesizat nu poate, aşadar, prin ea însăşi, să demonstreze o neîndeplinire a obligaţiei de motivare în cadrul deciziei în litigiu.

80      În al şaselea rând, din decizia atacată rezultă că autoritatea de concurenţă competentă a fost consultată de Comisie înainte de a desfăşura inspecţia. În plus, astfel cum s‑a constatat deja, Comisia nu este obligată să indice, într‑o decizie de dispunere a unei inspecţii, toate elementele de care dispune în legătură cu încălcarea prezumată. În sfârşit, punctul 34 din Comunicare arată cu certitudine că, „[d]acă o cauză este reatribuită în cadrul reţelei [autorităţilor de concurenţă], întreprinderile respective […] sunt informate, în cel mai scurt timp, în legătură cu aceasta”. Totuşi, punctul 5 din aceeaşi Comunicare prevede expres că „fiecare membru al reţelei are toată libertatea de a decide dacă să investigheze sau nu o anumită cauză”, iar punctele 4 şi 31 precizează: „[c]onsultările şi schimburile în cadrul reţelei constituie o chestiune care se rezolvă între autorităţi care acţionează în interesul public” şi, respectiv, că „atribuirea cauzelor nu conferă întreprinderilor implicate în încălcare […] un drept individual de a supune cauza examinării unei autorităţi date la cercetarea cauzei de către o anumită autoritate”. Comisia avea aşadar dreptul de a desfăşura inspecţia dispusă şi, indiferent de cuprinsul memoriului în apărare al Comisiei, neîndeplinirea obligaţiei de motivare invocată de reclamantă cu privire la punctul 34 din Comunicare nu poate fi reţinută.

81      Prin urmare, a doua obiecţie nu poate fi primită.

 Cu privire la a treia obiecţie, referitoare la imposibilitatea reclamantei de a înţelege îndoielile exprimate de Comisie referitoare la tarifele opţiunii 5

–       Argumentele părţilor

82      Reclamanta susţine că decizia atacată încalcă obligaţia de motivare şi dreptul la apărare, deoarece menţionează, în cadrul motivelor sale, opţiunea 5 şi îi impută un efect de foarfecă tarifară fără însă a mai menţiona în dispozitiv opţiunea 5 sau reducerea preţurilor acestei opţiuni. Aşadar, inspecţia nu ar putea fi considerată ca fiind dispusă pentru verificarea unei prezumţii de încălcare săvârşită de reclamantă, iar Comisia ar fi omis să formuleze, cu claritate şi în conformitate cu legea, suspiciunile legate de noile tarife ale opţiunii 5.

83      Fiind vorba în special despre bănuiala referitoare la foarfeca tarifară, aceasta ar fi în contradicţie atât cu conţinutul articolului 1 din decizia atacată, cât şi cu cel de al patrulea considerent al său. Comisia ar suspecta şi ar verifica existenţa unei practici tarifare, tarifele opţiunii 5 a reclamantei, practică ce nu ar fi considerată suspectă la articolul 1 din decizia atacată şi care ar fi exclusă din aria verificărilor prin cel de al patrulea considerent al acesteia.

84      În plus, ar exista o diferenţă fundamentală între împrejurarea de a lua în considerare tarifele opţiunii 5 ca element de analiză pentru verificarea, în ceea ce priveşte valoarea tarifelor, a absenţei caracterului ruinător al preţurilor ofertelor cu amănuntul ale Wanadoo, pe de o parte, şi, pe de altă parte, faptul de a menţiona aceste tarife ca fiind suspecte prin ele însele, după cum ar rezulta din decizia atacată.

85      În plus, din decizia din 16 iulie 2003 ar rezulta că împotriva reclamantei nu ar putea fi reţinută nicio bănuială de foarfecă tarifară datorată preţului angro al opţiunii sale 5 în raport cu preţurile cu amănuntul practicate de Wanadoo, aceste preţuri fiind ale unor întreprinderi distincte şi autonome care îşi desfăşoară activitatea pe pieţe diferite. Cu atât mai mult nu ar putea fi suspectată legalitatea tarifelor opţiunii 5 şi acestea nu ar putea fi reţinute ca bază legală pentru suspectarea practicării unui preţ de ruinare de către Wanadoo. În plus, caracterul licit al opţiunii 5 nu ar putea fi subordonat nivelului preţurilor cu amănuntul practicate de furnizorii de acces la internet, inclusiv acelea ale Wanadoo. Astfel, decizia nu ar cuprinde nicio explicaţie privind acest punct esenţial, dovedind, în acest fel, o neîndeplinire a obligaţiei de motivare.

86      În sfârşit, Comisia ar lăsa să se înţeleagă că tarifele opţiunii 5 sunt prea ridicate, dar şi‑ar manifesta, în acelaşi timp, o îndoială asupra reducerii acestora, intervenită în ianuarie 2004.

87      Pe de altă parte, îndoielile exprimate de Comisie în decizia atacată, în ceea ce priveşte reducerea tarifelor opţiunii 5, ar fi insuficient motivate. Comisia ar fi ştiut, înainte de adoptarea deciziei atacate, că reclamanta nu era liberă să modifice aceste tarife şi că această reducere tarifară fusese validată de autorităţile franceze competente.

88      Îndoielile exprimate în decizia atacată în ceea ce priveşte tarifele opţiunii 5 ar fi trebuit să fie, aşadar, explicate şi justificate în mod specific. Reclamanta arată în special că cele trei autorităţi franceze consultate în cursul procesului de aprobare a noilor tarife ar fi exclus un efect de foarfecă tarifară în legătură cu aceste tarife. Tarifele opţiunii 5 ar fi fost, de asemenea, denunţate de AOL ca având un efect de foarfecă tarifară, dar Conseil de la concurrence nu ar fi reţinut această obiecţie ca având valoare probantă prima facie.

89      Comisia răspunde în primul rând că decizia atacată nu vizează în mod izolat tarifele opţiunii 5, ci noile tarife de acces la internet prin ADSL având ca destinatar publicul larg din Franţa şi prin urmare tarifele cu amănuntul fixate de Wanadoo şi/sau de France Télécom. Dacă raportul dintre aceste preţuri şi tarifele opţiunii 5 constituie un element indispensabil al analizei, caracterul de ruinare sau efectul de foarfecă nu ar putea fi exclus numai pentru că tarifele opţiunii 5 au fost aprobate de o autoritate publică. Argumentele reclamantei ar trebui, aşadar, respinse. În special, faptul că ART a validat reducerile tarifare ale opţiunii 5 nu ar exclude faptul că France Télécom, din poziţia sa de grup, ar putea încălca articolul 82 CE printr‑un efect de foarfecă tarifară, dat fiind că preţul de vânzare cu amănuntul nu este reglementat.

90      Reclamanta ar confunda practicile anticoncurenţiale, împotriva cărora se îndreaptă bănuielile Comisiei, enunţate cu claritate la articolul 1 din decizia atacată şi care definesc domeniul de aplicare al deciziei atacate, şi tarifele şi celelalte elemente de fapt pe care Comisia doreşte să le verifice cu ocazia inspecţiei. În cadrul categoriei juridice a preţurilor neechitabile, decizia atacată ar indica faptul că, în primul rând, Comisia înţelege să verifice existenţa unui eventual caracter de ruinare şi, în al doilea rând, a unei foarfeci tarifare, verificare pentru care tarifele angro ar reprezenta un element indispensabil al analizei. Bănuielile Comisiei nu ar privi tarifele opţiunii 5 ca atare, ci reducerea spaţiului economic dintre opţiunea 5 şi tarifele cu amănuntul prin intermediul unei scăderi a tarifelor cu amănuntul. Aşadar, nu ar fi nicio contradicţie între considerentele deciziei atacate şi articolul 1 din aceasta.

91      În plus, în cadrul unei decizii de inspecţie, nu ar trebui demonstrată existenţa unei încălcări, ci numai a unor bănuieli de încălcare. Or, reclamanta nu ar demonstra nici că Comisia nu putea să bănuiască în mod rezonabil existenţa unei încălcări, nici pentru ce motiv ar fi fost necesară menţionarea validărilor succesive ale tarifelor opţiunii 5 la nivel naţional pentru ca decizia atacată să fie motivată corespunzător cerinţelor legale.

92      Apoi, referirea la decizia din 16 iulie 2003 nu ar fi pertinentă. Comisia ar fi putut considera în mod legitim că, în cursul procesului de integrare a Wanadoo de către reclamantă şi, în consecinţă, în timpul perioadei de valabilitate a ofertelor respective, Wanadoo ar fi putut să îşi piardă capacitatea de a‑şi fixa tarifele cu amănuntul în mod autonom faţă de reclamantă.

93      În sfârşit, din momentul în care cerinţele de motivare a deciziei atacate sunt îndeplinite, Comisia nu ar fi obligată să expună, în mod exhaustiv, toate elementele despre care are cunoştinţă, în special existenţa validărilor naţionale ale tarifelor opţiunii 5. În plus, reclamanta ar fi avut cunoştinţă de aceste elemente şi lipsa menţionării lor nu ar fi putut să îi afecteze dreptul la apărare.

–       Aprecierea Tribunalului

94      În esenţă, reclamanta impută Comisiei că a considerat suspecte tarifele opţiunii 5 în decizia atacată fără să fi exprimat totuşi în mod clar bănuielile avute în legătură cu ele şi fără să îşi fi justificat poziţia în privinţa deciziei sale din 16 iulie 2003 şi în privinţa diverselor decizii naţionale.

95      Or, după cum rezultă din termenii esenţiali ai deciziei atacate, reproduşi la punctele 22 şi 23 de mai sus, aceasta stabileşte în legătură cu opţiunea 5 că spaţiul economic redus dintre tarifele cu amănuntul ale Wanadoo şi acelea ale opţiunii 5 ale reclamantei ar genera o foarfecă tarifară în detrimentul operatorilor concurenţilor Wanadoo care îşi fundamentează oferta pe opţiunea 5, şi aceasta în pofida reducerii tarifelor opţiunii 5 intervenite în luna ianuarie 2004. Ea adaugă că acest spaţiu redus ar fi restrâns intrarea pe piaţă a concurenţilor Wanadoo şi i‑ar fi pus în pericol pe cei deja prezenţi. Pe de altă parte, decizia atacată arată că Wanadoo ar practica oferte la tarife inferioare costurilor. Aceasta concluzionează că respectivele practici de preţuri ar echivala cu impunerea unor preţuri de vânzare neechitabile.

96      Se impune, aşadar, să se constate că decizia atacată este motivată în mod clar şi că aceasta nu formulează nicio suspiciune de încălcare a articolului 82 CE împotriva reclamantei în legătură cu tarifele opţiunii sale 5. În plus, în mod întemeiat, tarifele opţiunii 5 a reclamantei sunt menţionate în motivele deciziei atacate fără să mai figureze totuşi printre elementele la care se referă inspecţia, în conformitate cu articolul 1 din decizie. De fapt, decizia atacată se limitează să facă referire la acestea ca punct de referinţă cu rol de a determina, pe de o parte, eventualul caracter de ruinare a preţurilor cu amănuntul ale Wanadoo, tarifele opţiunii 5 trebuind să fie luate în considerare pentru calcularea costurilor suportate de Wanadoo, şi, pe de altă parte, existenţa unei eventuale foarfeci tarifare care ar rezulta din preţurile cu amănuntul prea scăzute ale Wanadoo. După cum s‑a constatat deja, jurisprudenţa admite, de altfel, că, în stadiul de inspecţie, singurul vizat în speţă, Comisia nu este obligată să recurgă la o încadrare juridică riguroasă a încălcărilor bănuite (a se vedea, în legătură cu Regulamentul nr. 17, hotărârea Curţii din 17 octombrie 1989, Dow Chemical Ibérica şi alţii/Comisia, 97/87‑99/87, Rec., p. 3165, punctul 45).

97      Nu este pertinent faptul că, eventual, Comisia nu poate, într‑un stadiu ulterior al procedurii, să fie în măsură să stabilească existenţa unei foarfeci tarifare. Pe de o parte, această problemă reiese dintr‑o analiză pe fond care ar fi efectuată pe baza elementelor identificate în cursul inspecţiei în cauză şi, prin urmare, nu trebuie examinată în cadrul controlului respectării de către Comisie a obligaţiei de motivare care îi revine. Pe de altă parte, Comisia nu este obligată, în niciun caz, să respecte, cu ocazia analizei pe fond a elementelor identificate, încadrarea juridică pe care ar fi putut să o atribuie anumitor încălcări în cadrul deciziei de dispunere a unei inspecţii, singura sa obligaţie în această privinţă fiind ca probabilitatea ca aceste încălcări să fi existat să pară suficientă, având în vedere elementele indicate în decizia de dispunere a inspecţiei, pentru a justifica recurgerea la inspecţie. Or, rezultă din analiza efectuată în special la punctele 55‑63 de mai sus că acesta este cazul din speţă.

98      Argumentele reclamantei conform cărora Comisia şi‑ar fi încălcat obligaţia de motivare, împiedicând‑o să înţeleagă pentru ce motive aceasta a exprimat îndoieli privind legalitatea tarifelor opţiunii 5, nu sunt, aşadar, întemeiate, nimic din decizia atacată nepermiţând să se concluzioneze că au fost exprimate îndoieli în această privinţă de către Comisie. Rezultă, de asemenea, că omologarea tarifelor opţiunii 5 de către autorităţile franceze nu are nicio incidenţă asupra obligaţiei de motivare a Comisiei.

99      Având în vedere cele de mai sus, a treia obiecţie trebuie respinsă.

 Cu privire la a patra obiecţie, referitoare la imposibilitatea, pentru juge des libertés, să exercite controlul pe care trebuia să îl exercite înainte de autorizarea inspecţiei

–       Argumentele părţilor

100    Reclamanta arată că judecătorul naţional competent trebuie să exercite controlul de proporţionalitate a deciziei atacate în ceea ce priveşte principiul protecţiei împotriva intervenţiilor arbitrare sau disproporţionate ale puterii publice în sfera privată a unei persoane juridice, principiu general al dreptului comunitar. În temeiul acestuia, instanţelor naţionale competente le revine obligaţia de a examina dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt arbitrare sau excesive în raport cu obiectul verificării şi dacă există indicii suficient de serioase care să permită să se bănuiască faptul că respectiva întreprindere a săvârşit o încălcare a regulilor concurenţei. Judecătorul naţional ar trebui să dispună de toate elementele necesare care îi permit să se achite de obligaţia de control. Nu acesta ar fi cazul din speţă.

101    Pe de o parte, elementele furnizate ar fi insuficiente şi nu ar indica nici bănuieli foarte precise, nici existenţa obiectivă a unor indicii împotriva reclamantei. Pe de altă parte, decizia atacată nu ar menţiona nici articolele 2 şi 3 din decizia din 16 iulie 2003, nici procedura în faţa Conseil de la concurrence, nici faptul că reducerea tarifară a opţiunii 5 a primit un aviz favorabil din partea ART, a fost omologată şi apoi confirmată de Conseil d’État. Or, era vorba despre elemente pertinente şi esenţiale pentru a permite judecătorului libertăţilor să îşi exercite controlul, elemente care, dacă i‑ar fi fost indicate, l‑ar fi putut determina să considere că inspecţia dispusă era arbitrară şi disproporţionată sau, în orice caz, să ceară explicaţii Comisiei, în conformitate cu articolul 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003.

102    Faptul că decizia judecătorului libertăţilor nu a fost pusă în aplicare nu ar avea nicio incidenţă în speţă, obligaţia de motivare şi de cooperare loială a Comisiei cu judecătorul naţional fiind o obligaţie obiectivă, care îi revenea Comisiei în momentul adoptării deciziei de inspecţie. Comisia nu ar putea fi exonerată, ulterior, de lipsa motivării şi a cooperării loiale cu judecătorul naţional pentru motivul că autorizaţia sa nu a fost considerată ca având aplicabilitate practică. În plus, autorizaţia prezentată reclamantei ar fi fost un factor decisiv pentru comportamentul acesteia în cadrul inspecţiei.

103    Pe de altă parte, lipsa contestării de către reclamantă a legalităţii ordonanţei judecătorului libertăţilor în faţa instanţelor franceze nu ar putea aduce atingere efectului argumentaţiei sale în speţă. Lipsa motivării imputată Comisiei ar fi privat‑o, de fapt, pe reclamantă de posibilitatea de a contesta în mod util legalitatea autorizaţiei emise de juge des libertés. Într‑adevăr, acestuia nu i s‑ar putea imputa că nu a apreciat în mod corect, pe baza unor informaţii de care nu dispunea. Reclamanta afirmă, în plus, că ar fi introdus un recurs împotriva ordonanţei emise de juge des libertés, pe care ulterior l‑a retras.

104    Comisia răspunde, în primul rând, că prezenta obiecţie este inoperantă. Dacă ordonanţa emisă de juge des libertés afectase drepturile reclamantei, aceasta ar fi trebuit să o conteste în faţa judecătorului naţional competent. Faptul că reclamanta a introdus un recurs împotriva ordonanţei nu ar fi pertinent. În plus, chiar dacă judecătorul naţional ar fi considerat că deţine prea puţine informaţii pentru a‑şi putea exercita controlul, aceasta nu ar putea avea nicio incidenţă asupra legalităţii deciziei atacate, al cărei control îi revine, în mod exclusiv, judecătorului comunitar.

105    Faptul că ordonanţa judecătorului naţional ar fi putut fi un factor decisiv pentru cooperarea reclamantei nu ar fi nici el concludent, inspecţiile decise de Comisie fiind obligatorii, în mod independent de orice ordonanţă naţională, refuzul de a se supune acestora fiind pasibil de amenzi substanţiale, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003.

106    Comisia adaugă că această ordonanţă nu a fost pusă în aplicare şi că, în consecinţă, susţinerile reclamantei privind prezentul aspect sunt lipsite de pertinenţă, deoarece reclamanta a acceptat să se supună deciziei de inspecţie, iar aceasta s‑a desfăşurat exclusiv în temeiul dreptului comunitar.

107    În orice caz, rolul judecătorului naţional într‑o cauză precum cea din speţă nu ar fi să autorizeze inspecţia dispusă în temeiul articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003, ci numai să autorizeze autoritatea naţională să aplice mijloacele de constrângere în ipoteza în care întreprinderea vizată ar refuza să se supună inspecţiei.

108    Comisia arată în subsidiar că decizia atacată este, în orice caz, suficient de motivată pentru a permite judecătorului libertăţilor să îşi exercite controlul de proporţionalitate.

–       Aprecierea Tribunalului

109    Cu titlu preliminar, trebuie să se constate că, deşi cererea este, pe alocuri, formulată cu stângăcie, rezultă totuşi că reclamanta nu pune în discuţie legalitatea ordonanţei judecătorului libertăţilor, şi nici nu susţine că acesta nu ar fi dispus de toate elementele necesare pentru a aprecia legalitatea deciziei atacate, dar, în esenţă, impută Comisiei că a motivat insuficient decizia atacată, astfel încât juge des libertés nu a fost în măsură să exercite controlul pe care trebuia să îl exercite în temeiul articolului 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003.

110    Or, dacă este adevărat că, în temeiul articolului 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003, autorităţii judiciare naţionale sesizate în conformitate cu articolul 20 alineatul (7) din acelaşi regulament îi revine sarcina de a verifica dacă decizia Comisiei de dispunere a unei inspecţii este autentică şi dacă măsurile coercitive preconizate pentru efectuarea inspecţiei nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul acestei inspecţii şi dacă este adevărat că, în acest scop, Comisia este obligată să îi furnizeze anumite informaţii, rezultă, de asemenea, de la articolul 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003 şi din jurisprudenţă (a se vedea, în legătură cu Regulamentul nr. 17, hotărârea Roquette Frères, punctul 37 de mai sus), că aceste elemente pot figura şi în altă parte decât în decizia de dispunere a inspecţiei sau îi pot fi transmise de către Comisie şi în alt mod decât prin această decizie.

111    A patra obiecţie formulată de reclamantă este, aşadar, inoperantă, în măsura în care obiectivul obligaţiei de motivare care îi incumbă Comisiei nu este de a asigura informarea judecătorului naţional a cărui autorizare este cerută în temeiul articolului 20 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1/2003, ci de a da posibilitatea întreprinderii vizate de inspecţie să aprecieze întinderea obligaţiei sale de colaborare, păstrându‑şi dreptul la apărare.

112    Având în vedere cele de mai sus, trebuie constatat că pretinsa neîndeplinire de către Comisie a obligaţiei de motivare nu este reţinută şi, în consecinţă, primul motiv trebuie respins în întregime.

 Cu privire la cel de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligaţiei de cooperare loială cu instituţiile naţionale

 Argumentele părţilor

113    Reclamanta susţine că obligaţia de a coopera în mod loial cu instituţiile franceze a fost încălcată de Comisie în două rânduri şi că aceste încălcări ar trebui să atragă anularea deciziei atacate.

114    În primul rând, aceasta şi‑ar fi încălcat obligaţia de cooperare loială cu juge des libertés sesizat pentru autorizarea inspecţiei dispuse la France Télécom, obligaţie care şi‑ar avea temeiul juridic în articolul 10 CE, astfel cum a fost interpretat de către Curte, şi care ar trebui să reglementeze şi ar fi necesar la punerea în aplicare a Regulamentului nr. 1/2003. Cerinţa impusă de Curte conform căreia Comisia trebuie să furnizeze judecătorului naţional indicaţii care să îi permită să exercite controlul a cărui obligaţie îi revine ar constitui o obligaţie esenţială nu numai în ceea ce priveşte cerinţele de motivare, ci şi cerinţa de cooperare loială cu judecătorul competent. Întrucât Comisia nu a făcut referire la dispoziţiile articolelor 2 şi 3 din decizia sa din 16 iulie 2003, la procedura în curs în faţa Conseil de la concurrence şi la decizia Conseil d’État din 19 ianuarie 2004, acest fapt ar constitui o încălcare gravă a obligaţiei sale de cooperare loială cu juge des libertés.

115    În al doilea rând, Comisia ar fi încălcat obligaţia sa de cooperare loială cu Conseil de la concurrence, prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 şi detaliată la articolul 11 alineatul (6), la articolul 13 alineatul (1), precum şi în considerentul (18) al aceluiaşi regulament, adoptând decizia atacată, deşi Conseil de la concurrence era sesizat şi pronunţase o decizie de respingere a măsurilor conservatorii solicitate. În speţă, Comisia nu ar fi consultat Conseil de la concurrence. În plus, din dispoziţiile Regulamentului nr. 1/2003 menţionate mai sus ar rezulta că, dacă o autoritate naţională de concurenţă este deja sesizată cu o cauză, Comisia nu poate declanşa procedura decât după consultarea acestei autorităţi. În sfârşit, autoritatea de concurenţă cel mai bine plasată pentru a acţiona este cea care ar trebui să cerceteze plângerea şi, având în vedere cele trei condiţii cumulative enumerate în considerentul (8) al Regulamentului nr. 1/2003, Conseil de la concurrence ar fi mai bine plasat decât Comisia pentru examinarea prezumţiilor de încălcare.

116    Comisia răspunde mai întâi că, în măsura în care acest motiv se referă la pretinsa lipsă de cooperare cu juge des libertés, acesta reia, de fapt, sub o altă formă, argumentul referitor la lipsa de motivare invocată, la care a răspuns deja. În măsura în care acest motiv se referă la pretinsa lipsă de cooperare cu Conseil de la concurrence, aceasta ar dovedi o putere de înţelegere neadecvată a Regulamentului nr. 1/2003. În sistemul Tratatului CE şi al Regulamentului nr. 1/2003, competenţele de aplicare ar fi paralele, iar Regulamentul nr. 1/2003 nu ar cuprinde niciun criteriu de repartizare a cauzelor sau a competenţelor. Autorităţile naţionale ar rămâne competente pentru aplicarea articolelor 81 CE şi 82 CE atât timp cât Comisia nu a declanşat procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, iar competenţa Comisiei de a interveni în orice moment împotriva oricărei încălcări a articolelor 81 CE şi 82 CE ar fi menţinută.

117    Ulterior, anumite elemente ar fi pledat pentru cercetarea cauzei de către Comisie.

118    În sfârşit, decizia Comisiei de a efectua o inspecţie şi de a cerceta cauza pe fond ar fi făcut obiectul unei strânse coordonări cu autorităţile franceze, în spiritul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003.

 Aprecierea Tribunalului

119    Fiind vorba, în primul rând, despre obligaţia de cooperare loială cu autorităţile judiciare naţionale, Tribunalul subliniază că modalităţile de aplicare a obligaţiei de cooperare loială care rezultă de la articolul 10 CE şi la care este obligată Comisia în cadrul relaţiilor sale cu statele membre (hotărârea Curţii din 10 februarie 1983, Luxemburg/Parlamentul European, 230/81, Rec., p. 255, punctul 37, şi ordonanţa Curţii din 13 iulie 1990, Zwartveld şi alţii, C‑2/88 IMM, Rec., p. I‑3365, punctul 17) au fost precizate, referitor la relaţiile care se stabilesc în cadrul inspecţiilor efectuate de Comisie pentru a detecta eventualele încălcări ale articolelor 81 CE şi 82 CE, în cuprinsul articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003, care prevede modalităţile potrivit cărora Comisia, autorităţile naţionale de concurenţă şi autorităţile judiciare naţionale trebuie să coopereze atunci când Comisia a hotărât să desfăşoare o inspecţie în temeiul acestui regulament.

120    Astfel, articolul 20 din Regulamentul nr. 1/2003 abilitează Comisia să desfăşoare inspecţiile, efectuate fie prin prezentarea unei autorizaţii scrise, în conformitate cu alineatul (3) al acestui articol, fie pe baza unei decizii care obligă întreprinderile să se supună inspecţiei, în conformitate cu alineatul (4) al aceluiaşi articol. În cazul în care Comisia desfăşoară inspecţia în conformitate cu articolul 20 alineatul (3), aceasta este obligată, potrivit prevederilor acestui alineat, să înştiinţeze, în timp util înainte de inspecţie, autoritatea de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia. În cazul în care Comisia desfăşoară inspecţia în conformitate cu alineatul (4), prevederile acestuia impun instituţiei comunitare obligaţia de a consulta autoritatea de concurenţă a statului membru pe teritoriul căruia inspecţia urmează a fi desfăşurată înainte de a adopta decizia prin care se dispune inspecţia.

121    Potrivit articolului 20 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, asistenţa autorităţilor naţionale este necesară atunci când întreprinderea care face obiectul inspecţiei se opune desfăşurării acesteia şi, în cazul în care această asistenţă presupune intervenţia unei autorităţi judiciare, aceasta trebuie solicitată în conformitate cu prevederile alineatului (7). În conformitate cu prevederile alineatului (8), autoritatea judiciară naţională verifică dacă decizia Comisiei prin care s‑a dispus inspecţia este autentică şi dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul inspecţiei, controlul legalităţii deciziei Comisiei fiind însă rezervat instanţelor comunitare.

122    Rezultă din cele ce precedă că articolul 20 din Regulamentul nr. 1/2003 operează o distincţie clară între, pe de o parte, deciziile adoptate de Comisie în temeiul alineatului (4) al acestui articol şi, pe de altă parte, cererea de asistenţă prezentată autorităţii judiciare naţionale în conformitate cu alineatul (7) al aceluiaşi articol.

123    Dacă instanţele comunitare au competenţa exclusivă de control al legalităţii unei decizii adoptate de Comisie în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, astfel cum rezultă în special din cuprinsul alineatului (8) final al acestui articol, în schimb, instanţa naţională căreia i s‑a solicitat autorizaţia de aplicare a unor măsuri coercitive, în temeiul articolului 20 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1/2003, este singura care poate stabili, eventual cu concursul Curţii de Justiţie, în cadrul unei trimiteri preliminare şi sub rezerva eventualelor căi de atac naţionale, dacă informaţiile transmise de Comisie în cadrul acestei cereri îi permit să îşi exercite controlul care îi este atribuit în temeiul articolului 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003 şi îi conferă capacitatea de a se pronunţa în mod util asupra cererii care i‑a fost prezentată [a se vedea în acest sens, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Roquette Frères, punctul 37 de mai sus, punctele 39, 67 şi 68].

124    Autoritatea judiciară naţională sesizată în aplicarea articolului 20 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1/2003 are, în conformitate cu prevederile alineatului (8) al aceluiaşi articol şi cu jurisprudenţa (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotãrârea Roquette Frères, punctul 37 de mai sus), competenţa de a solicita explicaţii Comisiei, în special cu privire la motivele care au condus‑o să suspecteze încălcarea articolelor 81 CE şi 82 CE, la gravitatea încălcării suspectate şi la natura implicării întreprinderii în cauză. Un control al Tribunalului care, prin ipoteză, ar putea avea drept consecinţă constatarea insuficienţei informaţiilor transmise de Comisie acestei autorităţi ar implica reevaluarea de către Tribunal a aprecierii, efectuată deja de această autoritate, asupra caracterului complet al acestor informaţii. Or, acest control nu poate fi admis, aprecierea autorităţii judiciare naţionale fiind supusă numai căilor de atac interne care pot fi exercitate împotriva hotărârilor acestei autorităţi.

125    În consecinţă, argumentele avansate de către reclamantă în susţinerea celui de al doilea motiv trebuie respinse în totalitate ca inoperante, în măsura în care, contestând conţinutul deciziei atacate în ceea ce priveşte obligaţia de cooperare loială care îi revine Comisiei, acestea implică punerea în discuţie, de către Tribunal, a aprecierii efectuate de juge des libertés în aplicarea articolului 20 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1/2003 cu privire la caracterul suficient al informaţiilor care i‑au fost prezentate de Comisie în scopul de a obţine autorizaţia solicitată în conformitate cu articolul 20 alineatul (7) din regulament. Într‑adevăr, Tribunalul nu are competenţa de a controla modul în care instanţa naţională sesizată în aplicarea acestei prevederi îşi îndeplineşte misiunea care i‑a fost conferită în conformitate cu prevederile alineatului (8) al articolului 20.

126    Pe de altă parte, trebuie amintit că legalitatea unui act trebuie apreciată în funcţie de elementele de fapt şi de drept care existau la data adoptării actului (a se vedea hotărârea Curţii din 7 februarie 1979, Franţa/Comisia, 15/76 şi 16/76, Rec., p. 321, punctul 7, şi hotărârea Tribunalului din 15 iulie 2004, Valenzuela Marzo/Comisia, T‑384/02, RecFP, p. I‑A‑235 şi II‑1035, punctul 98). Prin urmare, modul în care a fost utilizată o decizie prin care s‑a dispus o inspecţie sau aprecierea dată elementelor din cuprinsul acesteia de către autoritatea judiciară naţională în temeiul articolului 20 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1/2003 nu are nicio incidenţă asupra legalităţii deciziei prin care s‑a dispus inspecţia.

127    În cadrul prezentului motiv, trebuie apreciat, aşadar, numai prin prisma cerinţelor care rezultă din prevederile articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, astfel cum a fost interpretat de jurisprudenţă, dacă sunt fondate argumentele reclamantei prin care aceasta denunţă încălcarea de către Comisie a obligaţiei sale de cooperare loială cu autorităţile judiciare naţionale. Or, rezultă din analiza primului motiv că nu a fost reţinută nicio neîndeplinire, de către Comisie, a obligaţiilor prevăzute la articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003. Prima parte a argumentaţiei susţinute de reclamantă în sprijinul celui de al doilea motiv trebuie, aşadar, respinsă.

128    În al doilea rând, în ceea ce priveşte îndatorirea de cooperare loială cu autorităţile naţionale de concurenţă, astfel cum ar rezulta din diferitele dispoziţii invocate de reclamantă, mai întâi trebuie arătat că, desigur, articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede o regulă generală potrivit căreia Comisia şi autorităţile naţionale au datoria de a colabora strâns, dar nu impune Comisiei să se abţină de la efectuarea unei inspecţii cu privire la o cauză cu care o autoritate naţională de concurenţă ar fi sesizată în paralel.

129    De asemenea, nu s‑ar putea deduce din această dispoziţie că, din moment ce o autoritate naţională de concurenţă a început o investigaţie asupra unor fapte particulare, Comisia se află imediat în imposibilitatea de a cerceta cauza sau de a se interesa în mod preliminar în legătură cu aceasta. Dimpotrivă, din obligaţia de colaborare prevăzută prin această dispoziţie rezultă că aceste două autorităţi pot lucra în paralel, cel puţin în stadii preliminare cum este cazul investigaţiilor. Astfel, de la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, invocat de reclamantă, rezultă că principiul cooperării implică, pentru Comisie şi pentru autorităţile de concurenţă, ca acestea să poată lucra în paralel cel puţin în stadiile preliminare ale cauzelor cu care sunt sesizate. Într‑adevăr, această dispoziţie prevede, sub rezerva unei simple consultări cu autoritatea naţională în cauză, menţinerea dreptului Comisiei de a deschide o procedură în vederea adoptării unei decizii, chiar dacă o autoritate naţională examinează deja cauza. Aşadar, Comisia trebuie a fortiori să aibă posibilitatea de a desfăşura o inspecţie ca aceea care s‑a dispus în speţă. Într‑adevăr, o decizie prin care s‑a dispus desfăşurarea unei inspecţii nu constituie decât un act pregătitor al soluţionării pe fond a unei cauze, ceea ce nu marchează deschiderea formală a procedurii în sensul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, o astfel de decizie de a desfăşura o inspecţie nereprezentând în sine o manifestare de voinţă din partea Comisiei în sensul adoptării unei decizii pe fondul cauzei (a se vedea în acest sens, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Curţii din 6 februarie 1973, Brasserie de Haecht, 48/72, Rec., p. 77, punctul 16). Considerentul (24) al Regulamentului nr. 1/2003 prevede, de altfel, că instituţia comunitară trebuie să fie împuternicită să desfăşoare inspecţiile necesare pentru identificarea încălcărilor articolului 82 CE, în timp ce articolul 20 alineatul (1) din regulamentul menţionat prevede în mod expres că, pentru a‑şi îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate să desfăşoare toate inspecţiile necesare.

130    În al doilea rând, de la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 şi din considerentul (18) al acestui regulament, care prefigurează acest articol, rezultă că faptul că o autoritate de concurenţă se ocupă de o cauză determină o simplă posibilitate pentru o altă autoritate implicată să suspende procedura iniţiată sau să respingă plângerea. Este vorba, aşadar, despre un simplu motiv care permite unei alte autorităţi să suspende propria procedură sau să respingă sesizarea care i‑a fost adresată. Din aceasta nu decurge o obligaţie pentru Comisie de a se abţine să investigheze pentru motivul că o altă autoritate ar fi deja implicată în cercetarea aceleiaşi cauze. Nu s‑ar putea considera nici că aceste texte stabilesc un criteriu de atribuire sau de repartizare a cauzelor ori a competenţelor între Comisie şi autoritatea sau autorităţile naţionale vizate eventual de respectiva cauză. Neutilizarea simplei posibilităţi prevăzute prin acest articol nu poate, aşadar, în niciun caz, să fie considerată o neîndeplinire, de către Comisie, a obligaţiei de cooperare loială care îi revine în cadrul relaţiilor cu autorităţile de concurenţă din statele membre.

131    În al treilea rând, în ceea ce priveşte afirmaţia reclamantei conform căreia nu rezultă consultarea de către Comisie a Conseil de la concurrence, Tribunalul constată că, dimpotrivă, decizia atacată menţionează, în cadrul referirilor acesteia, că autoritatea competentă a statului membru interesat a fost consultată în conformitate cu articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003. Or, ţinând seama de prezumţia de legalitate inerentă actelor instituţiilor comunitare (hotărârea Curţii din 15 iunie 1994, Comisia/BASF şi alţii, C‑137/92 P, Rec., p. I‑2555, punctul 48), care implică faptul că sarcina probei îi revine celui care se prevalează de caracterul nelegal al unui act, şi luând în considerare că reclamanta nu prezintă elemente care să demonstreze că autoritatea franceză de concurenţă nu a fost consultată în mod efectiv, acest argument nu poate fi reţinut.

132    În al patrulea rând, trebuie constatat că considerentul (8) al Regulamentului nr. 1/2003 nu permite să se afirme că, în speţă, Conseil de la concurrence este mai bine plasat decât Comisia pentru examinarea prezumţiilor respective. Într‑adevăr, acest considerent se limitează la expunerea principiilor care trebuie să reglementeze aplicarea simultană a legislaţiilor naţionale şi a reglementărilor comunitare din domeniul dreptului concurenţei fără să analizeze problema identificării unei autorităţi de concurenţă care ar fi mai bine plasată decât altă autoritate pentru examinarea unei cauze. Aşadar, acesta nu este pertinent în speţă.

133    Având în vedere cele de mai sus, prin adoptarea deciziei atacate, Comisia nu a încălcat nicio dispoziţie invocată de reclamantă din care ar rezulta obligaţia de cooperare loială cu autorităţile naţionale de concurenţă. Rezultă că niciunul dintre argumentele invocate de reclamantă în sprijinul celui de al doilea motiv nu poate fi primit şi, ca urmare, acest motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la cel de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporţionalităţii

 Argumentele părţilor

134    Reclamanta arată că, potrivit jurisprudenţei, în temeiul principiului proporţionalităţii, actele instituţiilor comunitare nu trebuie să depăşească limitele a ceea ce este adecvat sau necesar pentru atingerea scopului urmărit, prin aceasta înţelegându‑se că, în momentul în care există posibilitatea de a alege între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare.

135    În mod general, reclamanta arată că lipsa motivării invocată în cadrul primului motiv face imposibil controlul de proporţionalitate. În orice caz, inspecţia în cauză nu ar fi un mijloc adecvat şi rezonabil care să permită Comisiei să îşi verifice prezumţiile, ceea ce ar trebui să atragă anularea deciziei atacate.

136    În primul rând, aceasta ar fi în mod vădit disproporţionată în raport cu contextul din speţă. Mai întâi, din decizia atacată ar rezulta că îndoielile exprimate de Comisie în legătură cu reducerea tarifelor opţiunii 5 intervenită în ianuarie 2004 nu ar justifica o inspecţie la reclamantă în scopul de a obţine informaţii privind această reducere tarifară. Apoi, Comisia ar fi obţinut numeroase informaţii din partea reclamantei în cadrul procedurii care a condus la decizia din 16 iulie 2003 fără să fi inspectat incintele acesteia. Articolul 3 din această decizie i‑ar fi permis, de asemenea, să verifice preţurile Wanadoo. Aşadar, inspecţia nu ar fi fost o măsură absolut necesară pentru obţinerea de informaţii privind pretinse practici de preţuri de vânzare neechitabile. În sfârşit, procedura în faţa Conseil de la concurrence şi decizia Conseil de la concurrence ar fi obligat Comisia să nu desfăşoare o inspecţie, ci să recurgă, după caz, la măsuri mai puţin constrângătoare.

137    În al doilea rând, inspecţia ar fi în mod vădit disproporţionată, având în vedere absenţa elementelor care atestă existenţa unui risc real de distrugere sau de ascundere de probe. De altfel, în trecut, reclamanta ar fi cooperat loial cu Comisia. Documentul identificat de Comisie şi care ar confirma pertinenţa bănuielilor sale referitoare la ascundere nu ar fi concludent. În plus, informaţiile referitoare la preţuri ar figura în documente pe care o societate cotată şi controlată nu ar putea să le facă să dispară fără a săvârşi serioase nereguli contabile şi administrative.

138    În al treilea rând, recurgerea la o procedură de verificare prin solicitarea în mod preventiv a asistenţei forţelor de ordine ar fi şi mai disproporţionată, deoarece articolul 20 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 nu ar prevedea asistenţa statelor membre acordată agenţilor autorizaţi de Comisie decât în ipoteza în care o întreprindere se opune inspecţiei. Deşi alineatul (7) al acestui articol permite ca asistenţa să fie solicitată cu titlu preventiv, Curtea ar fi precizat că aceasta nu poate fi solicitată decât în măsura în care există temeri în legătură cu o opoziţie la verificare, iar Comisia trebuie să dea explicaţii despre acest aspect instanţei naţionale sesizate. Nu acesta ar fi cazul din speţă.

139    Comisia arată că prezentul motiv nu este întemeiat. În primul rând, având în vedere că Conseil de la concurrence ar fi primit informaţii previzionale şi în parte estimate de către acesta ca fiind puţin realiste, nu i s‑ar putea imputa Comisiei că a considerat că nu poate fi sigură de obţinerea unor informaţii exacte în alt mod decât recurgând la o inspecţie. Decizia Conseil de la concurrence nu ar înlătura bănuielile de încălcare, şi nici nu ar indica motivul pentru care o inspecţie ar fi disproporţionată. În plus, Conseil de la concurrence, spre deosebire de Comisie, nu ar fi dispus de elemente privind o eventuală intenţie de înlăturare sau de ruinare a concurenţilor şi ar fi iluzoriu să se susţină că o întreprindere le‑ar comunica de bunăvoie.

140    Pe de altă parte, faptul că a cerut sau a obţinut informaţii prin intermediul unei cereri în acest sens în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17 în cursul unei proceduri declanşate în anul 2001 nu ar putea reduce, în anul 2004, atribuţiile de investigaţie ale Comisiei în temeiul articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003.

141    În sfârşit, întrucât bănuielile Comisiei nu se refereau la tarifele opţiunii 5 a reclamantei, nu ar fi fost nevoie de justificarea caracterului proporţional al inspecţiei în raport cu acestea.

142    În al doilea rând, Comisia subliniază că cel de al doisprezecelea considerent al deciziei atacate detaliază motivele pentru care a considerat că există riscuri de distrugere a unor elemente utile.

143    În plus, o întreprindere ar putea coopera atunci când este vorba să răspundă unor cereri de informaţii fără ca aceasta să excludă intenţia sa de a ascunde elemente utile pentru ancheta Comisiei. Din experienţa Comisiei, riscurile obiective implicate ar fi considerabile într‑o cauză precum cea din speţă, după cum ar arăta elementele descoperite cu ocazia inspecţiei. Faptul că anumite documente contabile pot fi mai greu distruse nu ar fi pertinent, acest tip de document nefiind singurul căutat în speţă.

144    Ar rezulta, astfel, din împrejurările şi din natura elementelor căutate că inspecţia era mijlocul de investigaţie care oferea cele mai multe probabilităţi de a se obţine elemente care puteau dovedi o intenţie de înlăturare a concurenţilor.

145    În al treilea rând, pretinsa absenţă a motivelor suficiente pentru a solicita judecătorului libertăţilor posibilitatea de a pune în aplicare măsuri coercitive nu ar fi pertinentă pentru aprecierea legalităţii deciziei atacate.

 Aprecierea Tribunalului

146    Cu titlu preliminar, trebuie respins argumentul general formulat de reclamantă conform căruia lipsa motivării deciziei atacate ar face imposibil controlul de proporţionalitate al acesteia. Într‑adevăr, s‑a constatat mai sus că obligaţia de motivare a fost respectată de către Comisie. În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, care se numără printre principiile generale ale dreptului comunitar, acesta impune ca actele instituţiilor comunitare să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului urmărit, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare şi că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile vizate (hotărârea Curții din 13 noiembrie 1990, Fedesa şi alţii, C‑331/88, Rec., p. I‑4023, punctul 13, şi hotărârea Curții din 14 iulie 2005, Țările de Jos/Comisia, C‑180/00, Rec., p. I‑6603, punctul 103).

147    În domeniul care interesează cauza de faţă, respectarea principiului proporţionalităţii presupune ca inspecţia preconizată să nu cauzeze inconveniente disproporţionate şi inacceptabile în raport cu scopurile urmărite de inspecţia în cauză (a se vedea, în legătură cu Regulamentul nr. 17, hotãrârea Roquette Frères, punctul 37 de mai sus, punctul 76). Cu toate acestea, alegerea pe care Comisia trebuie să o facă între inspecţia efectuată pe baza unui simplu mandat şi inspecţia dispusă printr‑o decizie nu depinde de împrejurări precum gravitatea deosebită a situaţiei, extrema urgenţă sau nevoia de discreţie absolută, ci de necesităţile unei cercetări adecvate, având în vedere particularităţile cauzei. Ca urmare, atunci când o decizie de inspecţie urmăreşte numai să permită Comisiei reunirea elementelor necesare pentru aprecierea eventualei existenţe a unei încălcări a tratatului, o astfel de decizie nu încalcă principiul proporţionalităţii (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea National Panasonic/Comisia, punctul 52 de mai sus, punctele 28‑30, şi hotărârea Roquette Frères, punctul 37 de mai sus, punctul 77).

148    Este de datoria Comisiei să aprecieze, în principiu, dacă o anumită informaţie este necesară pentru a se putea detecta o încălcare a regulilor de concurenţă şi, chiar dacă aceasta dispune deja de indicii sau chiar de elemente de probă referitoare la existenţa unei încălcări, este legitim ca instituţia comunitară să considere necesar să dispună verificări suplimentare care să îi permită să aprecieze mai bine încălcarea sau durata acesteia (a se vedea, cu privire la Regulamentul nr. 17, hotărârea Curții din 18 octombrie 1989, Orkem/Comisia, 374/87, Rec., p. 3283, punctul 15, şi hotărârea Curții Roquette Frères, punctul 37 de mai sus, punctul 78).

149    Pe de altă parte, articolele 18 şi 20 din Regulamentul nr. 1/2003, referitoare la cererile de informaţii şi, respectiv, la atribuţiile Comisiei în materie de inspecţie, instituie două proceduri, fiecare având propria sa autonomie, iar faptul că a avut loc deja o verificare în temeiul unuia dintre articole nu ar putea reduce în niciun mod atribuţiile de investigaţie de care dispune Comisia în temeiul celuilalt articol (a se vedea, în legătură cu articolele 11 şi 14 din Regulamentul nr. 17, hotărârea Orkem/Comisia, punctul 148 de mai sus, punctul 14).

150    În speţă, în primul rând, decizia atacată urmăreşte culegerea de informaţii referitoare la practici tarifare puse în aplicare de Wanadoo în scopul de a aprecia existenţa eventuală a unei încălcări a Tratatului CE şi, în acest sens, o supune pe reclamantă inspecţiei dispuse, în special deoarece Comisia bănuieşte că anumite elemente pertinente pentru constatarea acestor practici s‑ar putea afla în incintele reclamantei. Desigur, după cum rezultă din decizia atacată, anumite informaţii se aflau deja în posesia Comisiei. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenţei, aceasta avea dreptul să încerce să culeagă informaţii suplimentare pentru a stabili existenţa încălcării bănuite. În plus, elementele căutate în speţă includeau, de asemenea, informaţii referitoare la o strategie de izolare şi de îndepărtare a concurenţei care ar fi putut fi comunicate reclamantei, societate‑mamă a întreprinderii bănuite de încălcarea în cauză şi despre care este greu de conceput că ar fi putut intra, eventual, în posesia Comisiei altfel decât prin intermediul unei inspecţii. În al doilea rând, considerând că informaţiile căutate cuprindeau elemente care urmăreau să pună în evidenţă o eventuală intenţie de eliminare a concurenţei şi să stabilească dacă reclamanta ar fi putut fi informată în legătură cu aceasta, ar fi fost potrivit, ţinând seama de obiectivele unei examinări adecvate a cauzei, să se dispună desfăşurarea unei inspecţii pe calea unei decizii în scopul de a se garanta eficacitatea acesteia. În al treilea rând, inspecţia dispusă prin decizia atacată a fost limitată la incintele întreprinderii, deşi Regulamentul nr. 1/2003 permite deja, în anumite condiţii, inspectarea altor incinte, inclusiv domiciliul anumitor membri ai personalului întreprinderii avute în vedere. Prin prisma acestor elemente, nu rezultă că, în speţă, Comisia ar fi acţionat în mod disproporţionat în raport cu scopul urmărit şi că, prin aceasta, ar fi încălcat principiul proporţionalităţii, recurgerea la inspecţia dispusă pe cale de decizie fiind o măsură adecvată în raport cu particularităţile cauzei.

151    Argumentele invocate de reclamantă nu infirmă această concluzie.

152    În primul rând, inspecţia dispusă nu apare ca disproporţionată în raport cu contextul acesteia. Mai întâi, în decizia atacată, Comisia nu a exprimat nicio îndoială cu privire la legalitatea tarifelor opţiunii 5 și, întrucât decizia atacată nu a fost adoptată pentru verificarea legalităţii acestora, decizia atacată nu poate fi disproporţionată sub acest aspect.

153    În al doilea rând, obţinerea de către Comisie, în cursul procedurii premergătoare deciziei din 16 iulie 2003, a unor informaţii din partea reclamantei prin intermediul altor mijloace decât o inspecţie nu este nici ea pertinentă, din moment ce, după cum rezultă din analiza de mai sus, soluţia recurgerii la inspecţie nu a fost disproporţionată. Mai mult, Comisia nu este obligată să aplice o metodă de strângere a probelor pe care a folosit‑o în privinţa unei anumite întreprinderi într‑o procedură anterioară. În plus, în mod cert, cel puţin unele dintre elementele căutate, cum ar fi cele referitoare la o strategie de izolare şi de îndepărtare a concurenţei, care dovedeau, în mod potenţial, o intenţie de săvârşire a unei încălcări şi care se puteau afla în incintele reclamantei, nu ar fi fost comunicate de bunăvoie Comisiei.

154    În al treilea rând, dispoziţiile deciziei din 16 iulie 2003 nu ar permite nici culegerea tuturor informaţiilor căutate de Comisie în timpul inspecţiei.

155    În al patrulea rând, decizia Conseil de la concurrence arată că anumite elemente privind costurile comunicate de Wanadoo în cuprinsul plângerii cu care a fost sesizat par a fi puţin demne de încredere şi nu se pronunţă asupra rolului pe care reclamanta l‑ar fi putut avea, eventual, în încălcarea de care este bănuită filiala sa.

156    Aşadar, nu se poate deduce de aici că decizia de a se recurge la o inspecţie a fost disproporţionată. În această privinţă, Tribunalul aminteşte, de asemenea, că, încă din cauza în care s‑a pronunţat decizia din 16 iulie 2003, strategia de grup a reclamantei fusese analizată şi reţinută ca element contextual pertinent în stabilirea încălcării săvârşite de filiala Wanadoo şi că această decizie se referă, în cadrul analizei, la mai multe documente care provin de la reclamantă sau care i‑au fost prezentate acesteia. Prin urmare, argumentul reclamantei conform căruia procedura în curs în faţa Conseil de la concurrence ar fi impus Comisiei să nu recurgă la o inspecţie trebuie, de asemenea, respins.

157    În al doilea rând, argumentul referitor la absenţa unui element care să ateste existenţa unui risc real de distrugere sau de ascundere a probelor, în special întrucât reclamanta ar fi cooperat în mod loial cu Comisia în trecut, nu este concludent. Pe de o parte, nu este vorba de singura raţiune care a motivat decizia Comisiei de a desfăşura inspecţia, motivul principal fiind căutarea de elemente care ar putea demonstra în special o strategie de izolare şi de îndepărtare a concurenţei, care s‑ar putea afla atât în posesia reclamantei, cât şi a filialei sale şi care, după cum a fost deja subliniat, sunt, în general, ascunse sau expuse unor riscuri de distrugere în caz de investigaţie. Pe de altă parte, faptul că reclamanta este o societate cotată şi supusă unor reguli contabile şi financiare stricte nu este pertinent. Chiar presupunând că se căutau elementele referitoare la preţurile diferitelor servicii menţionate în decizia atacată, inclusiv cele ale reclamantei, nu este mai puţin adevărat că, în conformitate cu articolul 1 din decizia atacată, se căutau, de asemenea, elemente care să dovedească o intenţie de înlăturare a concurenţilor. Or, astfel de elemente nu figurează printre cele care trebuie păstrate în scopuri contabile şi financiare.

158    În al treilea rând, faptul că a fost solicitat concursul forţelor de ordine în mod preventiv nu are, nici el, nicio influenţă asupra proporţionalităţii deciziei atacate, cel puţin deoarece, după cum s‑a menţionat deja la punctul 126 de mai sus, legalitatea unei decizii nu poate fi apreciată decât în funcţie de elementele de fapt şi de drept care existau la data adoptării actului şi este cert că autorizarea pentru a recurge la forţele de ordine nu a fost solicitată decât ulterior adoptării deciziei atacate.

159    Rezultă din cele de mai sus că pretinsa încălcare a principiului proporţionalităţii nu poate fi constatată şi, ca urmare, cel de al treilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la cel de al patrulea motiv, întemeiat pe nelegalitatea deciziei atacate, deoarece ar fi urmarea unei decizii prealabile care ar încălca Regulamentul nr. 1/2003, Comunicarea şi principiul bunei administrări a justiţiei

160    Întrucât acest motiv a fost invocat pentru prima oară în replică, trebuie examinată, mai întâi, admisibilitatea acestuia.

 Argumentele părţilor

161    Reclamanta arată că, în memoriul în apărare, Comisia ar fi indicat un element nou. Astfel, în cursul contactelor dintre Comisie şi funcţionarii Conseil de la concurrence, inspecţia s‑ar fi dovedit necesară. Aceste contacte ar fi condus la concluzia că este oportun să fie cercetată pe fond cauza de către Comisie. Decizia atacată ar fi, aşadar, urmarea directă a acestor comunicări cu autorităţile franceze de concurenţă. În absenţa lor, inspecţia nu ar fi fost dispusă.

162    Deşi reclamanta a avut cunoştinţă despre procedura în faţa Conseil de la concurrence, ar fi ignorat că inspecţia era consecinţa deciziei Comisiei de a cerceta cauza pe fond. Acesta ar constitui un element de drept şi de fapt apărut pe parcursul judecăţii în sensul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură şi susceptibil, în temeiul acestuia, să justifice invocarea unui motiv nou pe parcursul procesului.

163    Comisia răspunde că acest motiv este inadmisibil, întrucât niciun element de drept sau de fapt nu a fost prezentat reclamantei în cuprinsul memoriului în apărare. Mai întâi, pe de o parte, având în vedere prezenţa în timpul inspecţiei a reprezentanţilor autorităţii franceze de concurenţă şi, pe de altă parte, având în vedere cuprinsul articolului 20 alineatul (4) şi al articolului 11 din Regulamentul nr. 1/2003, ar fi greu de crezut că reclamanta a aflat, pe parcursul procesului, despre existenţa contactelor, anterioare inspecţiei, dintre autorităţile franceze de concurenţă şi Comisie. Apoi, organizarea unei inspecţii nu ar însemna că, în speţă, Comisia doreşte efectiv să cerceteze cauza pe fond. În orice caz, existenţa unei investigaţii a Comisiei cu privire la fondul cauzei nu ar putea constitui un fapt nou. Într‑adevăr, Comisia ar fi decis în acest caz numai să iniţieze o măsură de investigaţie. În sfârşit, interpretarea reclamantei conform căreia decizia atacată ar fi urmarea unor comunicări între Comisie şi autorităţile franceze de concurenţă, în lipsa cărora inspecţia nu ar fi avut loc, ar fi contestabilă, având în vedere că memoriul în apărare nu ar cuprinde o astfel de afirmaţie.

 Aprecierea Tribunalului

164    Din dispoziţiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) și ale articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că cererea introductivă de instanţă trebuie să arate obiectul litigiului și să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate și că invocarea de noi motive de drept pe parcursul procesului este interzisă, cu excepţia cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept şi de fapt care au apărut în cursul procedurii. Or, faptul că un reclamant a luat cunoștinţă de o împrejurare de fapt în cursul procedurii în faţa Tribunalului nu înseamnă că această împrejurare constituie un element de fapt care a apărut în cursul procedurii. În plus, este necesar ca acest reclamant să nu fi fost în măsură să aibă cunoștinţă anterior despre această împrejurare (hotărârea Tribunalului din 6 iulie 2000, AICS/Parlamentul European, T‑139/99, Rec., p. II‑2849, punctele 59 şi 62).

165    În speţă, reclamanta arată, în esenţă, că elementul care a declanşat decizia atacată a fost o decizie prealabilă a Comisiei de a cerceta cauza pe fond şi că existenţa acesteia din urmă i‑a fost dezvăluită în memoriul în apărare al Comisiei. Această pretinsă decizie prealabilă ar constitui, astfel, un element de fapt şi de drept nou, apărut pe parcursul judecăţii, care justifică prezentarea acestui motiv pentru prima oară în replică, motiv conform căruia decizia atacată ar fi nelegală, întrucât ar fi consecinţa unei decizii prealabile a Comisiei care ar fi, ea însăşi, nelegală, întrucât a fost adoptată cu încălcarea Regulamentului nr. 1/2003, a Comunicării şi a principiului bunei administrări a justiţiei.

166    În această privinţă, trebuie arătat că, desigur, Comisia indică în mod expres în memoriul în apărare că „spre deosebire de ceea ce pretinde reclamanta, decizia Comisiei de a desfăşura o inspecţie şi de a cerceta ea însăşi cauza pe fond [...] a făcut obiectul unei cooperări strânse cu autorităţile franceze, în spiritul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003”. Totuşi, Comisia afirmă în memoriul în apărare, pe de altă parte, că, în cursul contactelor telefonice şi al unei întâlniri între Comisie şi raportorul Conseil de la concurrence, s‑a dovedit că ar fi necesară o inspecţie în scopul de a aduna, în special, eventuale probe care să permită constatarea caracterului ruinător şi că un număr de contacte între funcţionarii Conseil de la concurrence şi cei ai Comisiei au condus la concluzia că ar fi oportun ca Conseil de la concurrence să se pronunţe asupra măsurilor conservatorii, iar Comisia să cerceteze cauza pe fond, ţinând seama în special de decizia din 16 iulie 2003. Or, având în vedere contextul, afirmaţia Comisiei pe care reclamanta o consideră ca aducând un fapt nou ţine mai degrabă de consideraţii generale referitoare la oportunitatea de a se desfăşura o inspecţie şi apoi, în mod firesc, de a fi realizată investigaţia pe baza elementelor care ar fi adunate în cursul inspecţiei. Astfel, decizia atacată demonstrează, prin ea însăşi, decizia luată de Comisie de a cerceta fondul cauzei, o măsură de investigaţie precum inspecţia în cauză constituind tocmai punctul de plecare a unei astfel de „cercetări a cauzei pe fond”.

167    Termenul „decizie” utilizat în memoriul în apărare este, cu siguranţă, nefericit ales, dar nu permite, numai prin prezenţa lui, să se considere că este vorba, într‑adevăr, de apariţia unui element de fapt şi de drept nou, pe care reclamanta nu a fost în măsură să îl cunoască anterior. Or, reclamanta nu mai invocă niciun alt element. În plus, chiar presupunând că ar fi existat efectiv o astfel de decizie a Comisiei, decizia atacată era, în orice caz, transpunerea acesteia, o măsură de investigaţie fiind, prin definiţie, o etapă preliminară, dar necesară, a unei analize pe fond. Nu se poate aşadar considera că reclamanta nu a fost în măsură să aibă cunoştinţă despre aceasta anterior memoriului în apărare al Comisiei, cu atât mai mult cu cât, ţinând seama de cuprinsul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, aceasta trebuia să cunoască existenţa contactelor dintre Comisie şi autorităţile franceze de concurenţă anterior adoptării deciziei atacate. Aceasta se aplică a fortiori în momentul introducerii acţiunii, decizia atacată arătând în mod expres că autoritatea competentă a statului membru respectiv a fost consultată de către Comisie, în conformitate cu articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, iar o anexă la cerere menţionând că reclamanta, în momentul inspecţiei, avusese deja cunoştinţă de procedura aflată în curs în faţa Conseil de la concurrence.

168    Pretinsa decizie invocată de reclamantă şi care a apărut, în opinia acesteia, în memoriul în apărare al Comisiei se confundă, aşadar, în realitate, cu decizia atacată. Rezultă că niciun element de drept şi de fapt nou nu a apărut în memoriul în apărare. De altfel, reclamanta ar fi putut invoca încălcările menţionate în cadrul prezentului motiv în cererea introductivă.

169    Rezultă din aceste elemente că prezentul motiv trebuie respins ca inadmisibil, fără a fi necesară cercetarea caracterului întemeiat al acestuia, şi, având în vedere toate cele arătate mai sus, acţiunea trebuie respinsă în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

170    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamata a căzut în pretenţii, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară şi hotărăşte:

1)      Respinge acţiunea.

2)      Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Legal Wiszniewska‑Białecka Moavero Milanesi

Pronunţată astfel în şedinţă publică la Luxemburg, la 8 martie 2007.

Grefier        Preşedinte

E. Coulon        H. Legal

* Limba de procedură: franceza.