Cauza T‑453/11

Gilbert Szajner

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marca comunitară verbală LAGUIOLE – Denumirea socială franceză anterioară Forge de Laguiole – Articolul 53 alineatul (1) litera (c) și articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 21 octombrie 2014

1.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Competența Tribunalului – Reexaminarea faptelor în lumina probelor prezentate pentru prima dată în fața sa – Excludere

(Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 65)

2.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Legalitatea deciziei unei camere de recurs – Luare în considerare, în vederea interpretării dreptului național, a elementelor întemeiate pe legislația sau pe jurisprudența națională neinvocate în fața Oficiului – Admisibilitate

(Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 65)

3.      Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate relativă – Existența unui drept anterior vizat la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 – Condiții – Interpretare în lumina dreptului Uniunii – Apreciere din perspectiva criteriilor stabilite de dreptul național care reglementează semnul invocat

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 1 alin. (2), art. 8 alin. (4) și art. 53 alin. (1) lit. (c)]

4.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Legalitatea deciziei unei camere de recurs – Luare în considerare, în vederea interpretării dreptului național, a unei hotărâri ulterioare deciziei atacate care efectuează un reviriment al jurisprudenței naționale – Admisibilitate

(Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 65)

5.      Marcă comunitară – Depunerea cererii de înregistrare a unei mărci comunitare – Identificarea produselor sau a serviciilor vizate de marcă – Utilizarea indicațiilor generale ale titlurilor claselor din Clasificarea de la Nisa – Conținut

[Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, norma 2 alin. (4)]

6.      Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate relativă – Existența unui drept anterior vizat la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 – Caracterul distinctiv pronunțat al dreptului anterior – Criterii de apreciere

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (4) și (5)]

7.      Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate relativă – Existența unui drept anterior vizat la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 – Marca verbală LAGUIOLE – Denumirea socială Forge de Laguiole

[Regulamentul nr. 207 al Consiliului, art. 8 alin. (4)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 21)

2.      Nici părțile și nici Tribunalul însuși nu pot fi împiedicate să se inspire, în interpretarea dreptului național la care face trimitere dreptul Uniunii, din elemente extrase din legislația sau jurisprudența națională, din moment ce nu este vorba despre a critica respectiva cameră de recurs pentru că nu a luat în considerare elemente de fapt dintr‑o hotărâre a unei anumite instanțe naționale, ci este vorba despre a invoca dispoziții legale sau hotărâri în susținerea unui motiv întemeiat pe aplicarea eronată de către camerele de recurs a unei dispoziții de drept național.

Deși este adevărat că o parte care solicită aplicarea unei norme naționale era obligată să prezinte Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) elementele care stabilesc conținutul său, aceasta nu înseamnă totuși că aplicarea de către Oficiu a normei naționale nu poate fi controlată de Tribunal în lumina unei hotărâri naționale ulterioare adoptării deciziei Oficiului și invocate pentru prima dată de o parte în procedură.

(a se vedea punctele 23 și 24)

3.      Potrivit articolului 53 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară coroborat cu articolul 8 alineatul (4) din același regulament, existența unui semn care nu este o marcă permite să se obțină declararea nulității unei mărci comunitare dacă acesta îndeplinește cumulativ patru condiții: semnul respectiv trebuie să fie utilizat în comerț; acesta trebuie să aibă un domeniu de aplicare care depășește domeniul local; dreptul asupra acestui semn trebuie să fi fost dobândit în conformitate cu legislația statului membru în care semnul a fost utilizat anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare; în sfârșit, dreptul la acest semn trebuie să recunoască titularului său posibilitatea de a interzice utilizarea unei mărci mai recente. Aceste patru condiții limitează numărul de alte semne, în afara mărcilor, care pot fi invocate pentru contestarea validității unei mărci comunitare pe întreg teritoriul Uniunii, conform articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009.

Primele două condiții, și anume cea privind utilizarea și cea referitoare la domeniul de aplicare al semnului invocat, fiind necesar ca acesta din urmă să depășească domeniul local, rezultă chiar din modul de redactare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 și trebuie, prin urmare, să fie interpretate în lumina dreptului Uniunii. Astfel, Regulamentul nr. 207/2009 stabilește standarde uniforme privind utilizarea semnelor și incidența lor, care sunt coerente cu principiile care stau la baza sistemului instituit de acest regulament.

În schimb, din componenta frazei „atunci când și în măsura în care, în conformitate cu legislația statului membru care este aplicabilă acestui semn”, reiese că celelalte două condiții, prevăzute la articolul 8 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009, constituie condiții stabilite prin regulamentul menționat care, spre deosebire de cele de mai sus, se apreciază în raport cu criteriile stabilite prin dreptul care reglementează semnul invocat. Această trimitere la dreptul care reglementează semnul invocat este justificată, dat fiind că Regulamentul nr. 207/2009 recunoaște posibilitatea ca semne care nu fac parte din sistemul mărcii comunitare să fie invocate împotriva unei mărci comunitare. Prin urmare, numai dreptul care reglementează semnul invocat permite să se stabilească dacă acesta este anterior mărcii comunitare și dacă poate justifica interzicerea înregistrării unei mărci mai recente.

(a se vedea punctele 27-29)

4.      O hotărâre a unei instanțe naționale care efectuează un reviriment al jurisprudenței poate fi luată în considerare de către Tribunal în cadrul examinării interpretării de către Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) a dreptului național la care face trimitere dreptul Uniunii, chiar dacă este ulterioară deciziei atacate. Astfel, asemenea revirimente, în principiu, se aplică retroactiv situațiilor existente.

Acest principiu se justifică prin considerația că interpretarea jurisprudențială a unei norme la un moment dat nu poate fi diferită în funcție de momentul faptelor în cauză și nimeni nu se poate prevala de un drept dobândit ca urmare a unei jurisprudențe fixe. Deși acest principiu este susceptibil să fie atenuat în măsura în care, în situații excepționale, instanțele se pot îndepărta de la el pentru a modula efectul în timp al retroactivității unui reviriment, caracterul retroactiv al unui reviriment rămâne principiul.

În consecință, chiar în cazul în care o hotărâre a unei instanțe naționale care efectuează un reviriment al jurisprudenței este în sine un fapt nou, aceasta se limitează doar la a afirma dreptul național astfel cum ar fi trebuit aplicat de Oficiu în decizia atacată și astfel cum trebuie să fie aplicat de Tribunal.

(a se vedea punctele 45-50)

5.      Clasificarea de la Nisa nu are decât un scop administrativ și urmărește doar să faciliteze redactarea și prelucrarea cererilor de înregistrare a mărcilor, propunând anumite clase și categorii de produse și de servicii. În schimb, titlurile claselor nu constituie un sistem în care ar fi exclus ca un produs sau un serviciu cuprins într‑o clasă sau într‑o categorie să poată face parte de asemenea dintr‑o altă clasă sau categorie, astfel cum rezultă printre altele din norma 2 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2868/95 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 privind marca comunitară.

(a se vedea punctul 88)

6.      Existența unui caracter distinctiv mai pronunțat decât în mod obișnuit, datorită cunoașterii de către public a unei mărci de pe piață, presupune în mod necesar ca această marcă să fie cunoscută de cel puțin o parte importantă a publicului vizat, fără a fi necesar ca aceasta să fie în mod obligatoriu de notorietate în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară. Nu se poate stabili la modul general că o denumire socială are un caracter distinctiv pronunțat spre exemplu prin recurgerea la procente determinate legate de gradul de cunoaștere de către public a acesteia în mediile avute în vedere. Cu toate acestea, trebuie să se recunoască o anumită interdependență între cunoașterea unei denumiri sociale de către public și caracterul distinctiv al acesteia în sensul că cu cât denumirea socială este mai cunoscută de către publicul‑țintă, cu atât caracterul său distinctiv este mai puternic. Pentru a examina dacă o marcă are un caracter distinctiv pronunțat datorită cunoașterii de către public, trebuie luate în considerare toate elementele relevante în speță, și anume în special cota de piață deținută de marcă, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării acestei mărci, importanța investițiilor realizate de întreprindere pentru a o promova, proporția mediilor interesate care, datorită mărcii, identifică produsele sau serviciile ca provenind de la o întreprindere determinată, precum și declarațiile din partea camerelor de comerț și industrie sau a altor asociații profesionale.

(a se vedea punctul 132)

7.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 161-166)