HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

12 mai 2010

Cauza T‑560/08 P

Comisia Europeană

împotriva

Stefan Meierhofer

„Recurs — Funcție publică — Recrutare — Concurs general — Decizie prin care se constată nereușita unui candidat la proba orală — Refuz al Comisiei de a se conforma unei măsuri de organizare a procedurii”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 14 octombrie 2008, Meierhofer/Comisia (F‑74/07, RepFP, p. I‑A‑1‑319 și II‑A‑1‑1745), prin care se solicită anularea acestei hotărâri

Decizia: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 14 octombrie 2008, Meierhofer/Comisia (F‑74/07, RepFP, p. I‑A‑1‑319 și II‑A‑1‑1745). Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul hotărârii

1.      Recurs — Interesul de a exercita acțiunea — Condiție — Beneficiu pentru recurent

(Statutul Curții de Justiție, art. 56 al treilea paragraf)

2.      Procedură — Măsuri de organizare a procedurii — Măsuri de cercetare judecătorească — Putere de apreciere a instanței Uniunii — Întindere

3.      Procedură — Măsuri de organizare a procedurii — Cerere de depunere a unui înscris — Luarea în considerare a caracterului confidențial

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 44 alin. (2)]

1.      În cadrul recursurilor introduse de o instituție pârâtă în primă instanță împotriva unei decizii prin care s‑a dat câștig de cauză unui funcționar, admisibilitatea recursului este condiționată de existența unui interes de a exercita acțiunea, care presupune ca recursul să poată, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care l‑a formulat.

În această privință, în cazul în care Tribunalul Funcției Publice a anulat, pentru încălcarea obligației de motivare, o decizie prin care se constată nereușita unui candidat la proba orală a unui concurs, instituția în cauză este obligată, pentru a se conforma acestei hotărâri, să adopte o nouă decizie de a înscrie sau de a nu înscrie numele persoanei interesate pe lista de rezervă a concursului. Această nouă decizie ar înlocui‑o pe cea anulată prin hotărârea atacată. În schimb, dacă hotărârea este anulată, decizia anulată își va redobândi toate efectele și va trebui să facă obiectul unei noi examinări în lumina celorlalte motive ale acțiunii.

În plus, anularea unei hotărâri atacate ar aduce, în orice caz, un beneficiu sigur instituției pârâte, în măsura în care, dacă acțiunea în primă instanță ar fi în final respinsă, aceasta ar fi protejată astfel de orice cerere de despăgubiri formulată de reclamant în temeiul prejudiciului pe care ar putea pretinde că l‑a suferit ca urmare a deciziei în litigiu.

(a se vedea punctele 41, 44, 45 și 47)

Trimitere la:

Curte: 13 iulie 2000, Parlamentul European/Richard, C‑174/99 P, Rec., p. I‑6189, punctele 33 și 34; 3 aprilie 2003, Parlamentul European/Samper, C‑277/01 P, Rec., p. I‑3019, punctele 28 și 31

2.      Aprecierea oportunității adoptării unei măsuri de organizare a procedurii sau a unei măsuri de cercetare judecătorească este de competența instanței, iar nu a părților, acestea din urmă putând, dacă este cazul, să conteste în cadrul unui recurs alegerea efectuată în primă instanță. Astfel, instanța, iar nu părțile, este cea care trebuie să aprecieze dacă adoptarea unei măsuri de cercetare judecătorească este necesară pentru decizia pe care trebuie să o pronunțe.

Cu toate acestea, chiar dacă este adevărat că o parte nu are dreptul să pretindă ca instanța Uniunii să adopte o măsură de cercetare judecătorească, nu este mai puțin adevărat că instanța nu poate să ajungă la o anumită concluzie ca urmare a lipsei din dosar a anumitor elemente atât timp cât nu a epuizat mijloacele prevăzute de regulamentul său de procedură pentru a obține prezentarea acestora de către partea în cauză.

(a se vedea punctele 61 și 62)

Trimitere la:

Tribunal: 27 octombrie 1994, Fiatagri și New Holland Ford/Comisia, T‑34/92, Rec., p. II‑905

3.      În pofida diferențelor care există între Regulamentul de procedură al Tribunalului și Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, acesta din urmă are totuși posibilitatea să urmeze aceeași procedură precum cea urmată de Tribunal, potrivit căreia, atunci când o parte informează instanța că nu este în măsură să dea curs unor măsuri de organizare a procedurii întrucât unele dintre înscrisurile solicitate ar fi confidențiale, instanța poate adopta o ordonanță prin care să oblige respectiva parte să depună documentele în cauză, prevăzând în același timp că acestea nu vor fi comunicate părții adverse în acest stadiu.

Desigur, nici Statutul Curții, nici Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, ca, de altfel, nici Regulamentul de procedură al Curții, nici cel al Tribunalului nu prevăd posibilitatea de a aplica o sancțiune în cazul în care destinatarul unei ordonanțe nu se conformează acesteia, singura reacție posibilă în cazul unui refuz fiind ca instanța să adopte măsurile care se impun în decizia prin care se finalizează judecata.

Nu este însă mai puțin adevărat că, înainte de a putea proceda în acest mod, Tribunalul Funcției Publice este obligat să epuizeze toate instrumentele care se află la dispoziția sa pentru a obține depunerea înscrisurilor în cauză. Astfel, în cazul în care o instituție insistă asupra pretinsului caracter confidențial al înscrisurilor care i‑au fost solicitate, Tribunalul Funcției Publice trebuie să recurgă, din proprie inițiativă, la dispoziția din regulamentul său de procedură care îi permite, dacă este cazul, să țină seama de caracterul confidențial menționat și să ia, la nevoie, măsurile adecvate pentru a asigura protecția acestuia. Or, articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice permite adoptarea unei ordonanțe prin care se solicită prezentarea unui înscris pretins confidențial.

(a se vedea punctele 72‑74, 76 și 77)

Trimitere la:

Curte: 10 iunie 1980, M./Comisia, 155/78, Rec., p. 1797, punctele 20 și 21;

Tribunal: 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, Rep., p. II‑1585, punctele 54 și 55; 18 martie 2009, Shanghai Excell M & E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, T‑299/05, Rep., p. II‑573, punctele 24‑26