Cauza C‑367/15

Stowarzyszenie „Oławska Telewizja Kablowa”

împotriva

Stowarzyszenie Filmowców Polskich

(cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Najwyższy)

„Trimitere preliminară – Directiva 2004/48/CE – Articolul 13 – Proprietate intelectuală și industrială – Încălcare – Calculul daunelor interese – Reglementarea unui stat membru – Dublul valorii redevențelor datorate în mod normal”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 ianuarie 2017

Apropierea legislațiilor – Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală – Directiva 2004/48 – Măsuri, proceduri și mijloace de reparație – Acordarea de daune interese –Reglementare națională care prevede, în lipsa unei dovezi a prejudiciului efectiv suferit, plata unei sume corespunzătoare dublului valorii remunerației datorate în temeiul unei autorizații de utilizare a operei în cauză – Admisibilitate

[Directiva 2004/48 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (26), art. 13 alin. (1) al doilea paragraf lit. (b)]

Articolul 13 din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia titularul unui drept de proprietate intelectuală prejudiciat poate solicita persoanei care a adus atingere acestui drept fie repararea prejudiciului pe care l‑a suferit, ținând seama de toate aspectele pertinente ale cauzei, fie, fără ca acest titular să trebuiască să dovedească prejudiciul efectiv, plata unei sume corespunzătoare dublului valorii remunerației adecvate care ar fi fost datorată în temeiul unei autorizații de utilizare a operei în cauză.

Această interpretare nu poate fi repusă în discuție de faptul că, în primul rând, o indemnizație calculată pe baza dublului valorii redevenței ipotetice nu este exact proporțională cu prejudiciul real suferit de partea prejudiciată. Astfel, această caracteristică este inerentă oricărei indemnizații forfetare, asemenea celei prevăzute expres la articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf litera (b) din Directiva 2004/48.

În al doilea rând, interpretarea menționată nu este repusă în discuție nici de faptul că Directiva 2004/48, după cum reiese din considerentul (26) al acesteia, nu are ca scop să introducă o obligație care constă în prevederea unor daune interese punitive. Astfel, pe de o parte, contrar a ceea ce pare să considere instanța de trimitere, faptul că Directiva 2004/48 nu conține o obligație în sarcina statelor membre de a prevedea daune interese așa‑numite „punitive” nu poate fi interpretat ca o interdicție de a introduce o asemenea măsură. Pe de altă parte, și fără a fi necesară pronunțarea cu privire la aspectul dacă introducerea unor daune interese așa‑numite „punitive” ar fi sau nu ar fi contrară articolului 13 din Directiva 2004/48, nu rezultă că dispoziția aplicabilă în litigiul principal conține o obligație de plată a unor asemenea daune interese.

În sfârșit, în al treilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia partea prejudiciată, întrucât ar putea să calculeze daunele interese pe baza dublului valorii redevenței ipotetice, nu ar trebui să mai demonstreze legătura de cauzalitate dintre fapta aflată la originea atingerii aduse dreptului de autor și prejudiciul suferit, se impune constatarea că acest argument se întemeiază pe o interpretare excesiv de strictă a noțiunii „cauzalitate”, potrivit căreia titularul dreptului prejudiciat ar trebui să stabilească o legătură de cauzalitate între această faptă și nu numai prejudiciul suferit, ci și cuantumul precis la care se ridică acesta din urmă. Or, o asemenea interpretare este ireconciliabilă cu ideea însăși a unei stabiliri forfetare a daunelor interese și, prin urmare, cu articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2004/48, care permite acest tip de indemnizare.

(a se vedea punctele 26-29, 32 și 33 și dispozitivul)