HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
23 septembrie 2015(*)
„Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Documente deținute de ECHA – Documente care emană de la un terț – Termen acordat pentru a se răspunde la o cerere de acces – Refuzul accesului – Excepție referitoare la protecția intereselor comerciale ale unui terț – Excepție referitoare la protecția procesului decizional – Interes public superior – Informații privind mediul – Emisii în mediu”
În cauza T‑245/11,
ClientEarth, cu sediul în Londra (Regatul Unit),
The International Chemical Secretariat, cu sediul în Göteborg (Suedia),
reprezentate de P. Kirch, avocat,
reclamante,
împotriva
Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA), reprezentată de M. Heikkilä, de A. Iber și de T. Zbihlej, în calitate de agenți, asistați de D. Abrahams, barrister,
pârâtă,
susținută de
Comisia Europeană, reprezentată inițial de E. Manhaeve, de P. Oliver și de C. ten Dam, ulterior de E. Manhaeve, de P. Oliver și de F. Clotuche‑Duvieusart și în final de E. Manhaeve, de F. Clotuche‑Duvieusart și de J. Tomkim, în calitate de agenți,
și de
European Chemical Industry Council (CEFIC), cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentat de Y. van Gerven și de M. Bronckers, avocați,
interveniente,
având ca obiect o cerere de anulare a deciziei ECHA din 4 martie 2011 prin care s‑a refuzat accesul la informații furnizate în cadrul procedurii de înregistrare a anumite substanțe chimice,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din doamna M.‑E. Martins Ribeiro (raportor), președinte, și domnii S. Gervasoni și L. Madise, judecători,
grefier: domnul L. Grzegorczyk, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 30 ianuarie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
A – Drept internațional
1. Acordul TRIPS
1 Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS) din 15 aprilie 1994 (JO L 336, p. 214, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 228, denumit în continuare „Acordul TRIPS”), care constituie anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5), include partea II, intitulată „Norme referitoare la existența, domeniul de aplicare și exercitarea drepturilor de proprietate intelectuală”. În această parte, secțiunea 7, intitulată „Protecția informațiilor nedivulgate”, cuprinde articolul 39, care prevede următoarele:
„(1) În cursul asigurării unei protecții efective contra concurenței neloiale potrivit articolului 10a din Convenția de la Paris (1967), membrii trebuie să protejeze informațiile nedivulgate în conformitate cu alineatul (2) și datele comunicate autorităților publice sau organismelor acestora în conformitate cu alineatul (3).
(2) Persoanele fizice și juridice au posibilitatea să împiedice ca informații aflate în mod licit sub controlul lor să fie divulgate terților sau dobândite sau utilizate de către aceștia fără consimțământul lor și de o manieră contrară uzanțelor comerciale cinstite, dacă aceste informații:
(a) sunt secrete în sensul că, în totalitatea lor sau în configurația sau asamblarea exactă a elementelor lor, ele nu sunt în general cunoscute de persoane de specialitate în domeniu care se ocupă în mod normal de genul de informații în cauză sau nu le sunt ușor accesibile;
(b) au o valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
(c) au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în funcție de circumstanțe, destinate să le păstreze secrete și întreprinse de persoana care le controlează în mod licit.
(3) Atunci când aprobarea comercializării produselor farmaceutice sau a produselor chimice pentru agricultură care conțin entități chimice noi este condiționată de comunicarea de date nedivulgate rezultate din încercări sau de alte date nedivulgate, a căror stabilire necesită un efort considerabil, membrii trebuie să protejeze aceste date împotriva exploatării neloiale în comerț. În plus, membrii protejează aceste date împotriva divulgării, cu excepția cazului când aceasta este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția cazului în care sunt luate măsuri pentru a se asigura că datele sunt protejate împotriva exploatării neloiale în comerț.”
2. Convenția de la Aarhus
2 Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu a fost semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”).
3 Convenția de la Aarhus prevede la articolul 2 alineatul (3) următoarele:
„«Informații despre mediu» înseamnă orice informații scrise, vizuale, verbale, electronice sau sub orice altă formă materială privind:
(a) starea elementelor mediului, precum aerul și atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul și siturile naturale, diversitatea biologică și componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum și interacțiunea dintre aceste elemente;
(b) factori, precum substanțele, energia, zgomotul și radiațiile, precum și activități sau măsuri, inclusiv măsuri administrative, acorduri privind mediul, politici, legislație, planuri și programe de mediu, care afectează sau care ar putea afecta elementele mediului prevăzute la litera [(a)] anterioar[ă] […];
(c) starea sănătății și siguranței umane, condițiile de viață, situri culturale și structuri construite, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor mediului sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii, activitățile sau măsurile menționate anterior la litera (b).”
4 Articolul 3 alineatul (1) din Convenția de la Aarhus prevede următoarele:
„Fiecare parte ia măsuri adoptate prin acte cu putere de lege, norme administrative și de altă natură, inclusiv măsurile de asigurare a compatibilității între dispozițiile de aplicare a dispozițiilor prezentei convenții privind informațiile, participarea publicului și accesul la justiție, precum și măsurile corespunzătoare de aplicare, pentru a stabili și a menține un cadru clar, transparent și consecvent de aplicare a dispozițiilor prezentei convenții.”
5 Articolul 4 alineatele (1)‑(4) din Convenția de la Aarhus are următorul cuprins:
„(1) Fiecare parte se asigură, sub rezerva alineatelor prezentate în continuare în prezentul articol, că autoritățile publice pun la dispoziția publicului informațiile despre mediu disponibile solicitate, în cadrul legislației interne, inclusiv, la cerere și sub rezerva literei (b) menționate în continuare, copii ale documentației originale care conține sau cuprinde astfel de informații:
(a) fără să fie necesară invocarea unui interes deosebit;
(b) în forma solicitată, cu excepția următoarelor situații:
(i) în cazul în care este mai potrivit pentru autoritatea publică să comunice informațiile într‑o altă formă, caz în care trebuie indicate motivele prezentării în forma respectivă; sau
(ii) în cazul în care informațiile sunt deja disponibile într‑o altă formă.
(2) Informațiile despre mediu prevăzute anterior la alineatul (1) se pun la dispoziție cât mai curând posibil și în cel mult o lună de la depunerea cererii, cu excepția cazului în care volumul și complexitatea informațiilor justifică o prelungire a acestei perioade de până la două luni de la prezentarea cererii. Solicitantul este informat cu privire la orice prelungire și la motivul care o justifică. Solicitantul este informat cu privire la orice prelungire și la motivele care o justifică.
(3) O cerere de informații despre mediu poate fi refuzată în cazul în care:
(a) autoritatea publică căreia îi este adresată cererea nu deține informațiile despre mediu solicitate;
(b) cererea este în mod clar nerezonabilă sau este formulată în termeni prea generali sau
(c) cererea are legătură cu un material în curs de elaborare sau cu comunicate interne ale autorităților publice, în cazul în care o astfel de excepție este prevăzută de legislația internă sau de practica cutumiară, ținând seama de interesul public privind dezvăluirea.
(4) O cerere de informații despre mediu poate fi refuzată în cazul în care dezvăluirea lor ar avea efecte negative asupra:
(a) confidențialității acțiunilor autorităților publice, în cazul în care confidențialitatea este prevăzută de legislația internă;
(b) relațiilor internaționale, apărării naționale sau siguranței publice;
(c) desfășurării procedurilor judiciare, posibilității oricărei persoane de a avea parte de un proces echitabil sau capacității unei autorități publice de a efectua o anchetă de natură penală sau disciplinară;
(d) confidențialității informațiilor comerciale și industriale, în cazul în care această confidențialitate este protejată prin lege în vederea apărării unui interes economic legitim. În acest cadru, informațiile privind emisiile poluante relevante pentru protecția mediului trebuie dezvăluite;
(e) drepturilor de proprietate intelectuală;
(f) confidențialității informațiilor și/sau dosarelor personale ale unei persoane fizice, în cazul în care persoana respectivă nu a consimțit la dezvăluirea informațiilor către public, în cazul în care confidențialitatea este prevăzută de legislația internă;
(g) intereselor unui terț care a furnizat informațiile solicitate fără să fie constrâns prin lege sau fără să poată fi constrâns prin lege și care nu a consimțit la dezvăluirea materialului sau
(h) mediului la care se referă informațiile, precum zone de reproducție a speciilor rare.
Motivele de refuz menționate anterior se interpretează în mod restrictiv, ținând seama de interesul publicului în beneficiul căruia ar fi făcută dezvăluirea și în cazul în care informațiile solicitate se referă la emisiile poluante.”
B – Dreptul Uniunii
1. Regulamentul (CE) nr. 1049/2001
6 Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76) prevede, la articolul 2, că orice cetățean al Uniunii Europene și orice persoană fizică sau juridică având reședința sau sediul social într‑un stat membru are drept de acces la documentele instituțiilor, sub rezerva principiilor, condițiilor și limitelor definite de regulamentul menționat.
7 Potrivit articolului 2 alineatul (3), acest regulament „se aplică tuturor documentelor deținute de o instituție, adică întocmite sau primite de către aceasta și aflate în posesia acesteia, în toate domeniile de activitate ale Uniunii […]”.
8 La articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, intitulat „Excepții”, se prevăd următoarele:
„[…]
(2) Instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției:
– intereselor comerciale ale unei persoane fizice sau juridice, inclusiv a celor privind proprietatea intelectuală;
[…]
cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea informațiilor în cauză.
(3) Accesul la un document întocmit de o instituție pentru uzul său intern sau primit de o instituție și referitor la o chestiune pentru care instituția nu a luat încă nici o decizie este refuzat în cazul în care divulgarea conținutului acestuia ar aduce gravă atingere procesului decizional al acestei instituții, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.
(4) În cazul documentelor terților, instituția consultă terții pentru a stabili dacă se poate aplica o excepție prevăzută la alineatul (1) sau (2), cu excepția cazului în care există certitudinea că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat.
[…]
(6) În cazul în care oricare dintre excepții se referă doar la părți din documentul solicitat, celelalte părți ale documentului se divulgă.
[…]”
9 Articolul 6 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 are următorul cuprins:
„(2) În cazul în care o cerere nu este suficient de precisă, instituția invită solicitantul să o clarifice și îl asistă în acest scop, de exemplu furnizându‑i informațiile privind utilizarea registrelor publice de documente.
(3) În cazul unei cereri privind un document foarte lung sau un număr foarte mare de documente, instituția în cauză poate discuta informal cu solicitantul în scopul ajungerii la o soluție echitabilă.”
10 Articolul 7 din Regulamentul nr. 1049/2001, intitulat „Soluționarea cererilor inițiale”, prevede următoarele:
„(1) Cererile de acces la documente se soluționează cu promptitudine. Solicitantului i se trimite o confirmare de primire. În termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, instituția fie acordă accesul la documentul solicitat și îl furnizează în același termen, în conformitate cu articolul 10, fie îi comunică solicitantului, în scris, motivele respingerii în tot sau în parte a cererii și îl informează cu privire la dreptul acestuia de a prezenta o cerere de confirmare, în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol.
(2) În cazul respingerii în tot sau în parte a cererii, solicitantul poate adresa, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea răspunsului din partea instituției, o cerere de confirmare prin care solicită ca instituția să‑și revizuiască poziția.
(3) […]
(4) În lipsa unui răspuns din partea instituției în termenul stabilit, solicitantul poate prezenta o cerere de confirmare.”
11 Articolul 8 din Regulamentul nr. 1049/2001, intitulat „Soluționarea cererilor de confirmare”, prevede:
„(1) Cererile de confirmare se examinează cu promptitudine. În termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, instituția fie permite accesul la documentul solicitat și îl furnizează în același termen, în conformitate cu articolul 10, fie comunică, în scris, motivele respingerii în tot sau în parte a cererii. În cazul unei respingeri în tot sau în parte a cererii, instituția informează solicitantul cu privire la căile de atac de care dispune, și anume introducerea unei acțiuni în justiție împotriva instituției și/sau formularea unei plângeri adresate Ombudsmanului, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele 230 și 195 din Tratatul CE.
(2) În mod excepțional, de exemplu în cazul în care cererea se referă la un document foarte lung sau la un număr foarte mare de documente, termenul prevăzut la alineatul (1) poate fi prelungit cu 15 zile lucrătoare, cu condiția informării prealabile a solicitantului și a motivării amănunțite.
(3) Lipsa unui răspuns din partea instituției în termenul stabilit se consideră răspuns negativ și dă dreptul solicitantului să introducă o acțiune în justiție împotriva instituției și/sau să formuleze o plângere adresată Ombudsmanului, în conformitate cu dispozițiile aplicabile din Tratatul CE.”
12 Articolul 10 din Regulamentul nr. 1049/2001, intitulat „Accesul pe baza unei cereri”, prevede următoarele:
„(1) Accesul la documente se exercită fie prin consultare la fața locului, fie prin eliberarea unei copii, inclusiv, dacă este necesar, a unei copii electronice, în funcție de preferința solicitantului. Solicitantului poate să i se ceară să acopere costul efectuării și expedierii copiilor. Acestea nu pot depăși costurile reale de realizare și trimitere a copiilor. Este gratuită consultarea la fața locului sau în cazul în care numărul de copii nu depășește 20 de pagini A4, precum și în cazul accesului direct sub formă electronică sau prin intermediul registrului.
(2) În cazul în care conținutul unui document a fost deja divulgat de instituția în cauză și acesta este ușor accesibil pentru solicitant, instituția își poate îndeplini obligația de a acorda accesul la documente prin informarea solicitantului cu privire la modalitățile de obținere a documentului solicitat.
(3) Documentele se furnizează într‑o versiune și o formă care există deja (inclusiv varianta electronică sau sub altă formă: scriere Braille, caractere mărite sau înregistrare pe bandă magnetică), ținând seama pe deplin de preferința solicitantului.”
2. Directiva 2003/4/CE
13 Articolul 2 din Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (JO L 41, p. 26, Ediție specială, 15/vol. 9, p. 200) prevede următoarele:
„În sensul prezentei directive:
1. «informații despre mediu»: [...] orice informații scrise, vizuale, verbale, electronice sau în orice altă formă materială privind:
(a) starea elementelor mediului, precum aerul și atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul și siturile naturale, inclusiv terenuri umede, de coastă și maritime, diversitatea biologică și componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum și interacțiunea dintre aceste elemente;
(b) factorii, cum ar fi substanțele, energia, zgomotul, radiațiile sau deșeurile, emisiile, deversările și alte evacuări în mediu, care afectează sau pot afecta elementele mediului menționate la litera (a);
(c) măsurile (inclusiv măsurile administrative) cum sunt politicile, legislația, planurile, programele, acordurile de mediu și activitățile care afectează sau care este posibil să afecteze elementele și factorii menționați la literele (a) și (b), precum și măsurile sau activitățile elaborate pentru protejarea acestor elemente;
[...]
(f) starea sănătății și siguranței umane, inclusiv contaminarea lanțului alimentar, în cazul în care este relevantă, situația vieții umane, a edificiilor de interes cultural și a structurilor construite, în măsura în care acestea sunt sau ar putea fi afectate de starea elementelor de mediu menționate la litera (a) sau, prin intermediul acelor elemente, de către oricare dintre aspectele menționate la literele (b) și (c).
[...]”
3. Regulamentul REACH
14 În temeiul considerentului 117 al Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 136, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3), cu modificările ulterioare (denumit în continuare „Regulamentul REACH”), se precizează următoarele:
„Cetățenii Uniunii Europene ar trebui să aibă acces la informații privind substanțele chimice la care pot să fie expuși, pentru a le permite să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la utilizarea substanțelor respective. O modalitate transparentă de atingere a acestui obiectiv este să li se asigure cetățenilor acces gratuit și ușor la informațiile de bază conținute în baza de date a Agenției, inclusiv la scurtele descrieri ale proprietăților periculoase, la cerințele de etichetare și la legislația comunitară relevantă, în special la utilizările autorizate și la măsurile de administrare a riscurilor. Ar trebui ca Agenția și statele membre să permită accesul la informații în conformitate cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu, cu Regulamentul [nr. 1049/2001] […] și cu Convenția [de la Aarhus] […]”
15 În considerentul (118) din Regulamentul REACH se precizează următoarele:
„Divulgarea informațiilor în temeiul prezentului regulament se supune cerințelor specifice ale Regulamentului (CE) nr. 1049/2001. Regulamentul respectiv prevede termene obligatorii pentru comunicarea informațiilor, precum și garanții procedurale, în special dreptul de acțiune. Consiliul de administrație ar trebui să adopte modalități practice de aplicare a cerințelor respective de către Agenție.”
16 Potrivit articolului 1 alineatul (1), „[s]copul prezentului regulament este de a se asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, inclusiv promovarea unor metode alternative pentru evaluarea pericolelor pe care le prezintă substanțele, precum și libera circulație a substanțelor pe piața internă, asigurând totodată sporirea competitivității și a inovației”.
17 Articolul 3 din Regulamentul REACH, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentului regulament:
1. prin «substanță» se înțelege un element chimic și compușii acestuia în stare naturală sau obținuți prin orice proces de producție, inclusiv orice aditiv necesar pentru păstrarea stabilității și orice impuritate care derivă din procesul utilizat, cu excepția oricărui solvent care poate fi separat fără a influența stabilitatea substanței sau fără a‑i schimba compoziția;
[…]
12. prin «introducere pe piață» se înțelege furnizarea către un terț sau punerea la dispoziția acestuia, fie contra cost, fie cu titlu gratuit […];
[…]
15. prin «intermediar» se înțelege o substanță care este produsă în vederea unei transformări chimice și consumată sau utilizată în cadrul acesteia, în scopul transformării într‑o altă substanță (denumită în continuare «sinteză») […]”
18 Articolul 6 din Regulamentul REACH, intitulat „Obligația generală de înregistrare a substanțelor ca atare sau preparate”, prevede la alineatul (1) următoarele:
„Cu excepția dispozițiilor contrare ale prezentului regulament, orice producător sau importator al unei substanțe, ca atare sau într‑un preparat sau în preparate, în cantități anuale de o tonă sau mai mari, prezintă o cerere de înregistrare Agenției.”
19 Conform articolului 10 litera (a) punctul (xi) din Regulamentul REACH, intitulat „Informații care trebuie transmise în scopul înregistrării”, o înregistrare cuprinde un dosar tehnic care să conțină „o cerere în care să se indice care dintre informațiile menționate la articolul 119 alineatul (2) sunt considerate de producător sau importator că nu ar trebui făcute publice pe internet, în conformitate cu articolul 77 alineatul (2) litera (e), inclusiv justificarea motivului pentru care publicarea acestora ar afecta interesele sale comerciale sau ale oricărei alte părți interesate”.
20 Sub titlul X, intitulat „Agenția”, articolul 77 alineatul (2) din Regulamentul REACH, intitulat „Sarcini”, prevede:
„Sarcinile Secretariatului sunt următoarele:
[...]
(e) crearea și menținerea bazei (bazelor) de date cu informații privind toate substanțele înregistrate, a inventarului clasificării și etichetării și a listei armonizate a clasificării și etichetării. Secretariatul face publice, cu titlu gratuit, pe internet, informațiile menționate la articolul 119 alineatele (1) și (2) care se regăsesc în baza (bazele) de date, cu excepția cazurilor în care se consideră a fi întemeiată o cerere făcută în temeiul articolului 10 litera (a) punctul (xi). La cerere, Agenția pune la dispoziție și alte informații care se regăsesc în bazele de date, în conformitate cu articolul 118.
[...]”
21 Articolul 118 din Regulamentul REACH, intitulat „Accesul la informații”, are următorul cuprins:
„(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se aplică documentelor deținute de Agenție.
(2) În mod normal, se consideră că divulgarea următoarelor informații aduce atingere intereselor comerciale ale persoanei în cauză:
[…]
(c) cantitatea exactă a substanței sau a preparatului produs sau introdus pe piață;
(d) legăturile existente între un producător sau importator și distribuitorii sau utilizatorii din aval ai acestuia.
În cazul în care este imperios necesar să se acționeze de urgență din motive de securitate sau pentru protejarea sănătății umane sau a mediului, cum ar fi situațiile de urgență, Agenția poate divulga informațiile menționate la prezentul alineat.
(3) Până la 1 iunie 2008, Consiliul de administrație adoptă normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001, inclusiv căile de atac posibile ca urmare a unei respingeri parțiale sau totale a unei cereri de confidențialitate.
(4) Deciziile luate de Agenție în temeiul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului sau al unei acțiuni înaintea Curții de Justiție, în condițiile stabilite la articolul 195 și, respectiv, articolul 230 al tratatului.”
22 Potrivit articolului 119 din Regulamentul REACH, intitulat „Accesul publicului pe cale electronică”, se prevăd următoarele:
„(1) Următoarele informații deținute de Agenție cu privire la substanțele ca atare, în preparate sau în articole se pun la dispoziția publicului, cu titlu gratuit, pe internet, în conformitate cu articolul 77 alineatul (2) litera (e):
[…]
(2) Următoarele informații privind substanțele ca atare, în preparate sau în articole se pun la dispoziția publicului, cu titlu gratuit, pe internet, în conformitate cu articolul 77 alineatul (2) litera (e), cu excepția cazului în care una dintre părțile care comunică informații invocă, în conformitate cu articolul 10 litera (a) punctul (xi), argumente acceptate ca valabile de către Agenție, din care să reiasă că o asemenea publicare poate aduce atingere intereselor comerciale ale solicitantului înregistrării sau oricărei alte părți interesate:
[…]
(b) intervalul integral cantitativ (de exemplu 1‑10 tone, 10‑100 tone, 100‑1 000 tone sau peste 1 000 de tone) în care a fost înregistrată o anumită substanță;
[…]
(d) informații, altele decât cele enumerate în alineatul (1), conținute în fișa cu date de securitate;
[…]”
23 Anexa II la Regulamentul REACH are ca obiect un „ghid pentru întocmirea fișelor cu date de securitate”. Punctul 1.1 din secțiunea 1 din această anexă, intitulat „Identificarea substanței/preparatului și a societății/întreprinderii”, prevede:
„Această secțiune stabilește modul în care […] se specifică pe fișa cu date de securitate […] numele furnizorului substanței sau al amestecului și informațiile de contact ale furnizorului respectiv, inclusiv date de contact în caz de urgență.”
24 La punctul 1.3 din secțiunea 1 din anexa II, intitulat „Detalii privind furnizorul fișei cu date de securitate”, se prevăd următoarele:
„Se identifică furnizorul, [indiferent] dacă acesta este producător, importator, reprezentant unic, utilizator din aval sau distribuitor. Se indică adresa completă și numărul de telefon al furnizorului, precum și adresa de e‑mail a unei persoane competente responsabile de fișa cu date de securitate.
În plus, în cazul în care furnizorul nu își are sediul în statul membru în care substanța sau amestecul sunt introduse pe piață și acesta a numit o persoană responsabilă în statul membru respectiv, se specifică adresa completă și numărul de telefon ale persoanei respective.
Pentru solicitanții înregistrării, informațiile trebuie să fie conforme cu informațiile privind identitatea producătorului sau a importatorului specificate în cererea de înregistrare.
În cazul în care a fost desemnat un reprezentant unic, pot fi furnizate și detalii privind producătorul din afara Comunității sau formulatorul.”
25 Anexa VI la Regulamentul REACH, intitulată „Cerințe privind informațiile menționate la articolul 10”, prevede, în partea intitulată „Informații menționate la articolul 10 punctul (a) literele (i)‑(v)”, la punctul 3, intitulat „Informații privind producere și utilizarea (utilizările) substanței (substanțelor)”:
„3.1. Cantitatea totală produsă, cantitatea utilizată la fabricarea unui articol care face obiectul înregistrării și/sau cantitatea importată în tone pe solicitant pe an, din:
anul calendaristic al înregistrării (cantitate estimată)
[…]
3.3. Indicarea cantității utilizate în scopuri proprii.”
4. Regulamentul (CE) nr. 1367/2006
26 Considerentul (3) al Regulamentului (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126) precizează următoarele:
„[…] Dispozițiile dreptului comunitar trebuie să fie compatibile cu cele ale convenției.”
27 În considerentul (8) al Regulamentului nr. 1367/2006 se arată următoarele:
„Definiția informațiilor privind mediul din prezentul regulament cuprinde orice tip de informație cu privire la starea mediului. Această definiție, care a fost aliniată la definiția adoptată de Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului, are același conținut ca și definiția prevăzută în Convenția de la Aarhus. Definiția termenului «document» prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se referă la informațiile privind mediul după cum sunt definite de prezentul regulament.”
28 În considerentul (12) al Regulamentului nr. 1367/2006 se arată următoarele:
„Convenția de la Aarhus prevede accesul publicului la informațiile privind mediul, fie ca urmare a unei cereri, fie în cadrul unei difuzări active de către autoritățile prevăzute de convenție. Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se aplică Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, precum și agențiilor și organismelor similare înființate printr‑un act juridic comunitar. Acesta prevede, pentru aceste instituții, norme care sunt, în mare măsură, în conformitate cu normele prevăzute de Convenția de la Aarhus. Este necesară extinderea aplicării Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 la toate celelalte instituții și organisme comunitare.”
29 În considerentul (13) al Regulamentului (CE) nr. 1367/2006 se arată următoarele:
„În cazul în care Convenția de la Aarhus conține dispoziții care nu sunt reluate, în totalitate sau parțial, și de Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, este necesară adoptarea acestora, în special în ceea ce privește colectarea și comunicarea informațiilor privind mediul.”
30 Considerentul (15) al Regulamentului nr. 1367/2006 precizează următoarele:
„În cazul în care Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 prevede excepții, acestea ar trebui să se aplice sub rezerva oricăror dispoziții mai specifice ale prezentului regulament cu privire la cererile de informații privind mediul. Motivele de refuz în ceea ce privește accesul publicului la informații privind mediul trebuie interpretate într‑un mod restrictiv, ținând seama de interesul pe care comunicarea informațiilor îl prezintă pentru public și de faptul că informațiile solicitate se referă la emisiile în mediu [...]”
31 La articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 se prevăd următoarele:
„Obiectul prezentului regulament este de a contribui la executarea obligațiilor care decurg din [Convenția de la Aarhus], prin stabilirea normelor de aplicare a dispozițiilor convenției pentru instituțiile și organismele comunitare, în special prin:
(a) garantarea dreptului de acces al publicului la informațiile privind mediul primite sau elaborate de instituțiile sau organismele comunitare și deținute de către acestea și stabilirea termenilor și condițiilor generale, precum și a normelor pentru exercitarea acestui drept;
[…]”
32 Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede următoarele:
„În sensul prezentului regulament, termenii de mai jos au următorul înțeles:
[...]
(d) «informații privind mediul» înseamnă orice informație în scris, pe suport video, audio, electronic sau în orice altă formă, referitoare la:
(i) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul și atmosfera, apa, solul, uscatul, peisajele și siturile naturale, inclusiv biotopurile umede, zonele de coastă și marine, diversitatea biologică și componentele acesteia, inclusiv organismele modificate genetic și interacțiunea dintre aceste elemente;
(ii) factorii, cum ar fi substanțele, energia, zgomotul, radiațiile sau deșeurile, inclusiv deșeurile radioactive, emisiile, deversările și alte evacuări în mediu, care afectează sau pot afecta elementele mediului menționate la punctul (i);
(iii) măsurile (inclusiv măsurile administrative), cum ar fi politicile, dispozițiile normative, planurile, programe, acorduri de mediu și activitățile care afectează sau pot afecta elementele și factorii menționați la punctele (i) și (ii), precum și măsuri sau activități menite să protejeze aceste elemente;
[…]
(vi) starea de sănătate și siguranță a oamenilor, inclusiv, dacă este cazul, contaminarea lanțului alimentar, condițiile de trai, obiectivele culturale și construcțiile, în măsura în care sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu menționate la punctul (i) sau, prin elementele respective, de oricare dintre aspectele menționate la punctele (ii) și (iii);
[...]”
33 Articolul 3 primul paragraf din Regulamentul nr. 1367/2006, care face parte din titlul II din acest regulament, intitulat „Accesul la informațiile privind mediul”, prevede:
„Regulamentul [nr. 1049/2001] se aplică oricărei cereri de acces la informațiile privind mediul deținute de instituții sau organisme comunitare, fără discriminare pe bază de cetățenie, naționalitate sau domiciliu și, în cazul unei persoane juridice, fără discriminare în legătură cu locul în care își are sediul social sau în care își desfășoară activitatea.”
34 Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 are următorul cuprins:
„În ceea ce privește articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul [nr. 1049/2001], cu excepția anchetelor, în special a celor privind posibilele încălcări ale dreptului comunitar, se consideră ca există un interes public deosebit pentru comunicare atunci când informațiile solicitate se referă la emisii în mediu. În ceea ce privește celelalte excepții stabilite la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, motivele refuzului se interpretează în mod restrictiv, ținând seama de interesul public pe care îl prezintă comunicarea, precum și dacă informațiile solicitate se referă la emisii în mediu.”
Istoricul cauzei și decizia atacată
35 Printr‑un e‑mail din 1 decembrie 2010, The International Chemical Secretariat (denumită în continuare „ChemSec”) a solicitat în cadrul unei cereri inițiale Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA), în temeiul Regulamentelor 1049/2001 și 1367/2006, precum și al articolului 118 din Regulamentul REACH accesul la trei categorii specifice de informații privind 356 de substanțe chimice, și anume:
„1. numele producătorului (producătorilor)/importator (importatori), împreună cu datele de contact;
2. cantitatea exactă a substanțelor produse sau introduse pe piață;
3. intervalul integral cantitativ (respectiv de la 1 la 10 tone, de la 10 la 100 de tone, de la 100 la 1 000 de tone sau peste 1 000 de tone) în care au fost înregistrate cele 356 de substanțe, în ipoteza în care accesul la informațiile prevăzute la punctul 2 ar fi imposibil.ˮ
36 În această cerere, ChemSec a precizat că nu a găsit informații suficiente cu privire la cele 356 de substanțe în cauză. Aceasta a adăugat următoarele:
„În temeiul articolului 77 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul REACH, ECHA are obligația de a pune la dispoziție, la cerere, informațiile care nu se regăsesc în bazele sale de date disponibile, conform articolului 118. În consecință, toate informațiile pe care ECHA nu le‑a difuzat, nu le‑a difuzat încă sau nu intenționează să le difuzeze trebuie, la cerere, să fie puse la dispoziție în aplicarea Regulamentelor nr. 1049/2001 și 1367/2006.”
37 Prin scrisoarea din 22 decembrie 2010, ECHA a răspuns ChemSec următoarele:
„[…] În ceea ce privește punctul 1 din cererea dumneavoastră, divulgarea de informații cu privire la producător/importator ar dezvălui, în temeiul articolului 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH și al articolului 4 alineatul (3) [sic, în realitate articolul 4 alineatul (2)] din Regulamentul nr. 1049/2001, informații cu privire la legăturile existente între producător/importator și utilizatorii din aval, ceea ce ar aduce atingere protecției unui interes comercial. În plus, faptul că un producător sau un importator ar fi efectuat o înregistrare constituie o informație prețioasă pentru piață. Această informație poate să accentueze transparența pieței și să permită protagoniștilor să își adapteze comportamentul la statutul concurenților. Nedivulgarea informațiilor privind operatorii individuali corespunde, așadar, unui interes general. Nu se poate demonstra niciun interes public superior în favoarea divulgării acestor informații și nu s‑a invocat nicio acțiune de urgență care să poată determina divulgarea acestor informații în conformitate cu articolul 118 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul REACH. Prin urmare, aceste informații nu pot fi divulgate ca urmare a aplicării unei excepții de la Regulamentul nr. 1049/2001.
În ceea ce privește punctul 2 din cererea dumneavoastră, vă atragem atenția asupra faptului că, în temeiul articolului 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, se consideră că informațiile cu privire la cantitatea exactă aduc atingere, în principiu, protecției intereselor comerciale. Ca și la punctul anterior, articolul 4 alineatul (3) [sic, în realitate articolul 4 alineatul (2)] din Regulamentul nr. 1049/2001 este aplicabil în măsura în care divulgarea acestor informații ar aduce într‑adevăr atingere protecției interesului comercial și în care nu sesizăm niciun motiv care să conducă la o concluzie diferită sau să ne îndepărteze de la prezumția legislativă. În plus, nu se poate stabili nici un interes public superior care să necesite formularea unei concluzii diferite. Pe de altă parte, precum la punctul anterior, nu se impune nicio acțiune de urgență în sensul articolului 118 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul REACH. Prin urmare, aceste nu pot fi divulgate ca urmare a aplicării unei excepții de la Regulamentul nr. 1049/2001.
În ceea ce privește punctul 3 din cererea dumneavoastră, vă atragem atenția asupra faptului că ECHA a publicat pe site‑ul de internet […] o listă cu substanțele care beneficiau de un regim tranzitoriu. Această listă vă permite să verificați ce substanțe avute în vedere au fost înregistrate și care nu au fost [înregistrate]. În cazul substanțelor pe care le‑ați indicat pe listă, se poate verifica fără dificultate că majoritatea acestor substanțe nu au fost (încă) înregistrate. În consecință, ECHA nu deține pentru moment informațiile pe care le‑ați solicitat, astfel încât nu putem admite cererea dumneavoastră cu privire la acest aspect.
[…]
ECHA face tot ce îi stă în putință pentru a publica pe site‑ul său internet informațiile referitoare la intervalul cantitativ. Cu toate acestea, realizarea tehnică a publicării acestor informații este încă în curs de elaborare și vă rugăm să înțelegeți că va trece un anumit timp înainte ca aceste obligații să fie adăugate în mod progresiv odată ce vor fi examinate dosarele […]”
38 Prin scrisoarea din 21 ianuarie 2011, ChemSec a înaintat ECHA o cerere de confirmare pentru ca aceasta să revină asupra „respingerii cererii sale din 1 decembrie 2010 prin care se solicita accesul la documente privind mediul”. Această cerere de confirmare a fost semnată și de ClientEarth, care nu era parte la cererea inițială, datorită unui interes comun. Nota de subsol de la pagina întâi a scrisorii menționate era redactată astfel:
„Cu toate că nu a fost parte în cadrul cererii inițiale, ClientEarth se alătură la cererea de confirmare formulată de ChemSec datorită unui interes comun de a obține accesul la documentele solicitate. În cazul în care ECHA ar pretinde din partea ClientEarth ca aceasta să înainteze o cerere separată prin care să solicite accesul la aceleași documente, solicităm în mod respectuos ca această cerere să fie considerată, în ceea ce privește ChemSec, ca o cerere de confirmare în sensul articolului 8 din Regulamentul nr. 1049/2001 prin care se solicită o reexaminare a respingerii de către ECHA a cererii sale din 1 decembrie 2010 sub forma și în modul în care s‑a precizat.”
39 În cuprinsul punctelor 4‑6 din cererea de confirmare, ClientEarth și ChemSec (denumite în continuare, luate în considerare împreună, „reclamantele”) au susținut că documentele a căror divulgare o solicitau reprezintă informații privind mediul, astfel încât Convenția de la Aarhus și Regulamentul nr. 1367/2006 ar fi aplicabile.
40 În continuare, acestea au observat, la punctele 7‑13 din cererea de confirmare, că numele solicitanților înregistrării substanțelor nu intrau sub incidența unei excepții de la dreptul de acces la documente. Ele au precizat printre altele că articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul REACH prevedea difuzarea tuturor informațiilor care figurează în fișa cu date de securitate, cu excepția cererii de confidențialitate în temeiul articolului 10 litera (a) punctul (xi) din Regulamentul REACH, și că ECHA era, în consecință, obligată să publice numele solicitanților înregistrării pe site‑ul său internet. Prin urmare, argumentul invocat de ECHA potrivit căruia exista un interes general în favoarea divulgării informațiilor operatorilor individuali ar fi inexact. Pe de altă parte, ele au afirmat că, întrucât articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 prevede că instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției intereselor comerciale, ECHA ar avea obligația să efectueze o examinare de la caz la caz care, de altfel, nu ar trebui să vizeze decât solicitanții înregistrării care au cerut ca numele lor să nu fie publicat pe site‑ul internet al ECHA. Astfel, nu ar fi logic să se constate existența unui interes general în favoarea nedivulgării în cazul în care numele ar fi difuzat în cele din urmă pe internet. La punctele 15 și 19 din cererea de confirmare, reclamantele au precizat că ECHA avea obligația de a contacta, eventual, societățile care au introdus o cerere de confidențialitate referitoare la numele lor pentru a evalua, conform articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001, existența eventuală a unui interes public superior în favoarea nedivulgării și că, dat fiind că informațiile solicitate erau informații privind mediul, conform articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, orice excepție de la dreptul de acces la acestea se interpretează în mod restrictiv.
41 În ceea ce privește punctul 2 din cererea de informații, reclamantele au observat la punctele 21‑24 din cererea de confirmare că, deși articolul 118 alineatul (2) din Regulamentul REACH constituie o prezumție în favoarea nedivulgării cantității exacte, ECHA ar trebui totuși să examineze dacă, în cazul concret, divulgarea de informații perturbă, dacă nu chiar compromite, interesele comerciale în cauză și dacă exista un interes public superior în favoarea divulgării. Or, ECHA nu ar fi explicat în ce mod divulgarea ar compromite protecția intereselor comerciale și nici nu ar fi demonstrat lipsa unui interes public superior în favoarea divulgării.
42 În ceea ce privește punctul 3 din cererea de informații, reclamantele au subliniat, la punctele 25‑28 din cererea de confirmare, că ECHA ar fi avut obligația de a acorda accesul la documentele solicitate în termenele prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 1049/2001, și anume, în lipsa unei prelungiri, de 15 zile lucrătoare, și că era inadmisibil să fie lăsate să aștepte până când erau disponibile intervalele integrale pe site‑ul internet al ECHA.
43 În plus, reclamantele au observat, la punctele 29‑33 din cererea de confirmare, că exista un interes public superior în favoarea divulgării informațiilor solicitate. Ele au precizat că aceste informații priveau, astfel, 311 substanțe cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMRs), 17 substanțe persistente, bioacumulabile sau foarte persistente și foarte bioacumulabile (PBTs și vPvBs) și 28 de substanțe care suscită un nivel de preocupare echivalent și că aceste informații ar trebui să fie accesibile cetățenilor interesați și organizațiilor. În plus, informația cu privire la cantitatea exactă în care substanța este introdusă pe piață ar constitui o informație care se referă la emisii în mediu. În consecință, conform articolului 6 din Regulamentul nr. 1367/2006, se consideră că divulgarea acestei informații ar prezenta un interes public superior.
44 În sfârșit, reclamantele au solicitat ECHA să reexamineze cererea inițială și să acorde un acces complet la informațiile solicitate, cu excepția cazului în care s‑ar aplica excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, în urma unei aprecieri de la caz la caz a substanțelor specifice.
45 Prin scrisoarea din 8 februarie 2011, al cărei obiect era intitulat „Notificarea unei prelungiri a termenului acordat privind cererea dumneavoastră de confirmare a accesului la documente” și care a fost adresată numai ChemSec, ECHA a expus printre altele ceea ce urmează:
„Conform articolului 8 alineatul (2) [din Regulamentul nr. 1049/2001], ECHA poate, în cazuri excepționale, să prelungească termenul pentru comunicarea unui răspuns cu 15 zile lucrătoare. Dat fiind faptul că cererea dumneavoastră privește un număr foarte mare de documente prezentate în cadrul înregistrării potrivit Regulamentului REACH pentru substanțele individuale enumerate în cererea dumneavoastră și implică pentru Agenție un volum de muncă considerabil, cererea dumneavoastră necesită un termen de soluționare suplimentar. Prin urmare, s‑a decis prelungirea termenului inițial cu 15 zile lucrătoare.”
46 Prin scrisoarea din 4 martie 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”), al cărei obiect este intitulat „Cerere de confirmare a reexaminării unei decizii referitoare la accesul public la documente”, ECHA a confirmat precedentele sale decizii de respingere. Această scrisoare a fost adresată ChemSec și cuprindea mențiunea „Cc [copie adresată]: Vito Buonsante, Client Earth”.
47 Mai întâi, ECHA a observat că cererea avea ca obiect informații prezentate de producători, de importatori sau de reprezentanți exclusivi, în cadrul procesului de înregistrare prevăzut de Regulamentul REACH, și că informațiile figurau în bazele sale de date. Aceasta a mai observat că dosarele tehnice erau prezentate de fiecare producător, importator sau reprezentant exclusiv pentru fiecare substanță chimică, determinând dosare multiple pentru fiecare substanță, și a precizat că interpretează cererea în sensul că urmărea obținerea accesului la toate dosarele tehnice privind cele 356 de substanțe în cauză (în măsura în care aceste substanțe au fost înregistrate la ECHA).
48 În ceea ce privește punctul 1 din cerere, ECHA a conchis că urma să confirme la punctul 1 litera (a) din decizia atacată că „divulgarea de informații cu privire la producătorul/importatorul de substanțe înregistrate constituie un risc grav de dezvăluire a informațiilor privind legăturile dintre producători sau importatori și utilizatorii din aval și este deci, potrivit articolului 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH, susceptibil să aducă atingere protecției intereselor comerciale”. În această privință, ECHA a făcut trimitere „la alte motive care justifică această prezumție și care figurează în decizia inițială […] din 22 decembrie 2010”.
49 Cu toate acestea, ECHA a luat notă de observația reclamantelor potrivit căreia „s‑ar putea să nu existe un interes general de a considera aceste informații, în orice împrejurări, [ca fiind] confidențiale și ar putea fi adecvat să se pronunțe de la caz la caz după consultarea titularilor tuturor dosarelor tehnice”. Aceasta a apreciat că, „[f]ără a anticipa răspunsul la această întrebare, accesul la informațiile solicitate nu poate fi însă acordat, întrucât [ECHA] reexaminează, împreună cu Comisia și cu statele membre, procesul legat de difuzarea în rândul publicului a informațiilor privind substanțele în temeiul articolului 119 alineatul (2) din Regulamentul REACH”.
50 ECHA a precizat că reexaminarea privea în special difuzarea informațiilor cu privire la identitatea producătorului, a importatorului sau a distribuitorului, în măsura în care asemenea informații erau disponibile în baza de date a ECHA. ECHA a adăugat că, în cazul în care ar decide să publice, în viitor, identitatea persoanelor respective pentru anumite categorii, ar trebui să își adapteze procedurile și sistemul informatic și în special să introducă, în privința înregistrărilor existente, posibilitatea ca persoanele interesate să formuleze o cerere de confidențialitate privind identitatea acestora.
51 Aceasta a adăugat că „[a] permite în acest moment accesul la informațiile solicitate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 nu numai că ar genera în sarcina Agenției un volum de muncă manuală extraordinar de ridicat […,] ci ar permite de asemenea eludarea procedurilor specifice prevăzute de Regulamentul REACH”, și că, „în special, solicitanții înregistrării ar risca să fie lipsiți de calea obișnuită de atac pe care o prevede regulamentul împotriva respingerii unei cereri de confidențialitate”. ECHA a conchis că nu exista altă soluție decât să aplice articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 și să refuze accesul în condițiile în care cererea se raporta la o chestiune în legătură cu care nu se luase nicio decizie și în care divulgarea informației ar aduce o atingere gravă procesului decizional al ECHA și că, în ceea ce privește decizia iminentă privind abordarea viitoare a Agenției, niciun interes public superior nu justifica divulgarea acesteia. În plus, ECHA a subliniat că era obligată să se asigure că toți solicitanții înregistrării sunt tratați în mod egal și să le furnizeze aceleași posibilități de a‑și proteja interesele legitime.
52 Pe de altă parte, ECHA a remarcat că, având în vedere numărul de dosare tehnice pentru fiecare substanță, trebuie să țină seama de aspectele de proporționalitate, în cazul în care ajunge la concluzia că identitatea producătorului sau a importatorului nu face parte din informațiile care figurează la articolul 119 alineatul (2) du Regulamentul REACH. Aceasta a precizat că necesitatea de a efectua o analiză de la caz la caz, ceea ce include o consultare a terților, pentru fiecare cerere de acces la aceste dosare tehnice i‑ar putea compromite capacitatea de gestionare a sarcinilor în anumite domenii și că, în consecință, ar trebui să își rezerve dreptul de a se concerta în mod informal cu solicitanții pentru a găsi o soluție echitabilă, conform articolului 6 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001.
53 În ceea ce privește punctul 2 din cerere și făcând trimitere la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, ECHA a enunțat, la punctul 1 litera (b) din decizia atacată, că a „decis să mențină decizia inițială dat fiind că divulgarea cantității exacte a substanțelor care fac obiectul cererii ar aduce atingere interesului comercial al solicitanților înregistrării implicați” și că „informația privind cantitatea exactă ar dezvălui cota de piață a societăților în raport cu concurenții lor”. În plus, aceasta a afirmat că publicarea acestei informații ar putea avea o incidență în materia dreptului concurenței.
54 ECHA a mai afirmat că nu a sesizat niciun interes public superior care să permită să se justifice divulgarea. În legătură cu aceasta, ea ar fi notat că cererea era motivată de voința de a promova demersul regulamentar în privința substanțelor chimice susceptibile să fie identificate ca substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Cu toate acestea, legiuitorul ar fi furnizat, odată cu Regulamentul REACH, instrumente care permit să se identifice și să se gestioneze riscul pe care îl determină asemenea substanțe, îndeosebi procedura de autorizare, dat fiind că aceasta prevede o amplă consultare a publicului.
55 În ceea ce privește punctul 3 din cerere, ECHA a confirmat, la punctul 1 litera (c) din decizia atacată, că „documentul solicitat nu figurează nici în bazele [sale] de date și nici în dosarele [sale]”.
56 Aceasta a subliniat că Regulamentul nr. 1049/2001 nu impune obligația de a elabora documente în scopul de a răspunde la cererile de acces la documente. Or, pentru a putea remite ChemSec un astfel de document, ea ar trebui să cumuleze informațiile care figurează în toate dosarele de înregistrare și să calculeze intervalele integrale cantitative ale substanțelor în cauză (în cazul în care ar fi fost prezentate cereri de înregistrare pentru toate aceste substanțe). ECHA a precizat că situația ar fi aceeași pentru accesul la intervalul cumulat cantitativ exact în privința fiecăreia dintre substanțele care figurează în cerere, în cazul în care aceasta ar trebui interpretată în acest mod.
57 ECHA a adăugat însă că a dispus colectarea informațiilor furnizate în legătură cu intervalul cantitativ pornind de la dosarele individuale pentru substanțele enumerate în cerere. ECHA a anexat la scrisoare un tabel care cuprindea aceste informații, precizând totodată că „[m]etodologia reținută pentru stabilirea intervalului integral cantitativ [era] în curs de elaborare” și că „ECHA nu [era] deci în măsură să garanteze exactitatea respectivelor informații generate manual”.
58 La 3 mai 2011, directorul executiv al ECHA a decis, potrivit avizului consiliului de administrație al ECHA din 24 martie 2011, să extindă practica difuzării pe internet la numele solicitanților înregistrării. Această extindere a practicii difuzării a fost urmarea unui aviz al serviciului juridic al Comisiei Europene din 21 decembrie 2010 potrivit căruia identitatea solicitantului înregistrării face parte dintre informațiile pe care ECHA are obligația să le difuzeze, în aplicarea articolului 119 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH, după cum figurează în fișa cu date de securitate, cu excepția cazului în care se formulează o cerere de confidențialitate în temeiul articolului 10 litera (a) punctul (xi) din Regulamentul REACH.
59 Într‑un comunicat de presă publicat la 18 aprilie 2012 pe site‑ul său internet, ECHA a semnalat că a luat o decizie cu privire la metodologia care trebuie utilizată pentru a calcula „intervalele integrale cantitative” și a anunțat că va publica aceste date în luna iunie 2012. La 25 iulie 2012, pe site‑ul internet al ECHA a fost publicată o rectificare la acest comunicat pentru îndreptarea unei erori în metoda de calcul.
60 În luna iunie 2012, ECHA a publicat pe site‑ul său internet intervalul integral al cantității cumulate în care a fost înregistrată fiecare substanță, cu excepția cantităților pentru care a fost solicitată confidențialitatea, conform articolului 119 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul REACH.
61 În luna iulie 2012, ECHA a publicat versiunea 2.0 a manualului de prezentare a datelor, în cadrul căreia partea 15, intitulată „Difuzarea”, explica printre altele metodologia de publicare a numelor și adreselor solicitanților de înregistrări. Versiunea 2.0 a părții 16 din acest manual, intitulată „Cereri de confidențialitate: cum trebuie să se prezinte cererile de confidențialitate și să se redacteze elementele justificative aferente cererilor de confidențialitate conform articolului 119 alineatul (2) [din Regulamentul REACH]”, a fost publicată de asemenea, în luna iulie 2012, pe site‑ul internet al ECHA și reflecta printre altele „modificările care rezultă pentru cererile de confidențialitate din elemente suplimentare potrivit art[icolului] 119 alineatul (2) [litera] (d) [din Regulamentul REACH] referitor la «[c]elelalte informații incluse în fișa cu date de securitate»”.
62 Prin comunicatul de presă din 28 noiembrie 2012, ECHA a anunțat că, în urma revizuirilor întreprinse în sistemul său informatic, tocmai începuse difuzarea numelor solicitanților de înregistrări, pe site‑ul internet al ECHA. ECHA a precizat însă că numele pentru care admisese o cerere de confidențialitate erau exceptate de la difuzare.
Procedura și concluziile părților
63 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 6 mai 2011, reclamantele au formulat prezenta acțiune.
64 Printr‑un act separat depus la grefa Tribunalului la 3 august 2011, ECHA a invocat, în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, o excepție de inadmisibilitate. La 28 septembrie 2004, reclamantele au depus observații cu privire la această excepție. Prin Ordonanța Tribunalului din 13 decembrie 2011, excepția a fost unită cu fondul și s‑a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.
65 Prin înscrisuri depuse la grefa Tribunalului la 9 august 2011, Comisia și European Chemical Industry Council (denumit în continuare „CEFIC”) au formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor prezentate de ECHA.
66 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 18 august 2011, Regatul Danemarcei a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor reclamantelor.
67 Prin Ordonanța din 8 februarie 2012, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis cererile de intervenție formulate de Comisie și, respectiv, de Regatul Danemarcei, iar prin Ordonanța din 18 octombrie 2012 a admis cererea de intervenție formulată de CEFIC.
68 La 22 martie și la 20 decembrie 2012, Comisia și, respectiv, CEFIC au depus memorii în intervenție.
69 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 21 martie 2012, Regatul Danemarcei a solicitat retragerea cererii sale de intervenție.
70 Prin Ordonanța din 22 mai 2012, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis retragerea cererii de intervenție formulată de Regatul Danemarcei, obligându‑l pe acesta să suporte propriile cheltuieli de judecată.
71 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a doua, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.
72 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Tribunalul (Camera a doua) a adresat întrebări scrise părților, care au răspuns la acestea în termenul acordat.
73 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale.
74 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 30 ianuarie 2015.
75 Reclamantele solicită Tribunalului:
– respingerea excepției de inadmisibilitate;
– anularea deciziei atacate;
– obligarea ECHA la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamante, inclusiv a cheltuielilor efectuate de orice intervenient.
76 ECHA solicită Tribunalului:
– declararea inadmisibilității acțiunii principale;
– în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
77 Comisia solicită Tribunalului respingerea acțiunii ca lipsită de temei, în măsura în care privește motivul invocat de reclamante potrivit căruia articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu se aplică informațiilor privind mediul.
78 CEFIC solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii în anulare formulate de reclamante;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
79 Răspunzând la o întrebare adresată de Tribunal, reclamantele au precizat că, în mod similar cu conținutul concluziilor acestora incluse în replică, nu își mențineau capetele de cerere privind constatarea faptului că ECHA a încălcat Convenția de la Aarhus, Regulamentul nr. 1367/2006 și Regulamentul nr. 1049/2001. Pe de altă parte, reclamantele au renunțat la al treilea motiv, în măsura în care era întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) din Convenția de la de Aarhus, ceea ce s‑a consemnat în procesul‑verbal de ședință.
În drept
A – Cu privire la admisibilitate
1. Cu privire la excepția de inadmisibilitate
80 În cadrul excepției de inadmisibilitate, ECHA pretinde, în esență, că acțiunea este inadmisibilă, în ceea ce privește ClientEarth, pentru motivul că nu era parte la cererea inițială de acces la documente și nu era destinatar al deciziei atacate, și, în ceea ce privește ChemSec, pentru motivul că cererea nu a fost semnată în numele acesteia de către avocatul său, astfel încât nu este reprezentată de un avocat în fața Tribunalului.
81 În primul rând trebuie să se analizeze a doua obiecție din cadrul excepției de inadmisibilitate, ridicată de ECHA împotriva ChemSec.
82 ECHA arată că ChemSec nu este reprezentată de un avocat, în sensul articolului 19 din Statutul Curții de Justiție Uniunii Europene, și deci nu este parte în cererea de anulare a deciziei atacate, ca urmare a faptului că cererea introductivă nu a fost semnată de avocatul său în numele acesteia. Prin faptul că a semnat această cerere introductivă doar în numele ClientEarth, precedându‑și semnătura de mențiunea „prezentat de ClientEarth și, respectiv, de Pierre Kirch, avocat” și menționând, dedesubt, „pentru ClientEarth”, avocatul și‑ar fi limitat reprezentarea la aceasta din urmă.
83 Pe de altă parte, ECHA arată că lista cu elementele de probă prezentate în susținerea acțiunii principale este semnată de avocat „în numele ClientEarth”, fără trimitere la ChemSec.
84 Trebuie amintit cu titlu introductiv că, în temeiul articolului 43 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, originalul oricărui act de procedură trebuie semnat de agentul sau de avocatul părților.
85 În această privință, este necesar să se arate, mai întâi, că acțiunea în anulare a fost redactată de avocat atât în numele ClientEarth, cât și în numele ChemSec, după cum reiese din cuprinsul paginii 1 din cererea introductivă.
86 Pe de altă parte, la paginile 2 și 3 din respectiva cerere introductivă figurează informații referitoare la ambele reclamante, în special adresa și numărul de telefon al fiecăreia, precum și mențiunea că avocatul reprezintă ambele reclamante.
87 Apoi, ECHA nu contestă nicidecum faptul că pe cererea introductivă figurează în original semnătura manuscrisă a avocatului.
88 În sfârșit, este necesar să se constate că fiecare dintre reclamante a încredințat în mod corespunzător o împuternicire în numele avocatului care a semnat cererea introductivă.
89 Din ceea ce precedă rezultă că cererea introductivă este conformă atât articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, în condițiile în care cuprinde semnătura manuscrisă a avocatului părților în cauză, cât și articolului 44 alineatul (1) din regulamentul menționat, în condițiile în care se precizează numele și domiciliul fiecărei reclamante, precum și denumirea părții împotriva căreia este îndreptată cererea introductivă.
90 Această concluzie nu poate fi infirmată de faptul că pe ultima pagină a cererii introductive figurează mențiunea „prezentat de ClientEarth și, respectiv, de Pierre Kirch, avocat”, urmată de semnătura avocatului, și, dedesubt, mențiunea „pentru ClientEarth”, fără să apară numele ChemSec.
91 Pe de o parte, nu reiese din nicio dispoziție a dreptului Uniunii că astfel de mențiuni ar fi obligatorii și că avocatul ar trebui să precizeze pe ultima pagină a cererii introductive, după aplicarea semnăturii sale, care sunt reclamantele în cauză.
92 Pe de altă parte, nu se poate susține în mod rezonabil, având în vedere constatările efectuate la punctele 84‑88 de mai sus, că simpla menționare a ClientEarth înainte și după semnătura avocatului constituie o limitare a reprezentării de către acesta în fața Tribunalului numai a acestei reclamante.
93 Întrucât ECHA observă că reiese din Hotărârea Tribunalului din 23 mai 2007, Parlamentul /Eistrup (T‑223/06 P, Rec., p. II‑1581), că prezența semnăturii manuscrise a unui avocat este considerată o normă fundamentală de formă care trebuie să facă obiectul unei aplicări stricte și a cărei nerespectare determină inadmisibilitatea acțiunii, este suficient să se constate că Hotărârea Parlamentul/Eistrup, citată anterior, privea o situație în care originalul cererii introductive era, tocmai, lipsit de semnătura manuscrisă a avocatului, fiind aplicată o simplă ștampilă a acestuia. Soluția reținută de Tribunal în această hotărâre nu se poate aplica deci în speță, în care semnătura avocatului pe originalul cererii introductive nu lipsește nicidecum.
94 În plus, dat fiind că cererea introductivă este semnată de avocatul părților, trebuie să se înlăture ca inoperant argumentul ECHA potrivit căruia faptul că în cererea introductivă figurează o împuternicire nu compensează lipsa semnăturii avocatului părților.
95 În consecință, prin mențiunea care figurează pe prima pagină din cererea introductivă potrivit căreia aceasta a fost introdusă în numele ambelor reclamante, prin informațiile referitoare la reclamante de la paginile 2 și 3 din cererea introductivă, prin semnătura manuscrisă a avocatului care figurează pe ultima pagină a acesteia și prin depunerea a două împuterniciri întocmite de fiecare dintre reclamante în numele aceluiași avocat, prevederile de la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991 au fost respectate.
96 În ceea ce privește ChemSec, excepția de inadmisibilitate trebuie deci respinsă.
97 În al doilea rând, în ceea ce privește calitatea procesuală activă a ClientEarth, trebuie observat că reclamantele au introdus una și aceeași acțiune. Or, potrivit unei jurisprudențe în prezent consacrate, întrucât este vorba despre una și aceeași acțiune, din moment ce una dintre reclamante are calitate procesuală activă, nu este necesar să se examineze calitatea procesuală a celorlalte reclamante decât dacă temeiul ar fi reprezentat de considerații de economie a procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctul 31, Hotărârea Curții din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09 P, Rep., p. I‑4727, punctele 36‑38, și Hotărârea Tribunalului din 11 decembrie 2013, Cisco Systems și Messagenet/Comisia, T‑79/12, Rep., punctul 40).
98 În speță, chiar presupunând că o examinare separată a admisibilității acțiunii formulate de ClientEarth arată că aceasta nu are calitate procesuală activă, Tribunalul ar trebui totuși să examineze acțiunea în totalitate. Nu există deci motive de economie a procedurii care să justifice faptul ca Tribunalul să se îndepărteze de jurisprudența sus‑menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea Cisco Systems și Messagenet/Comisia, punctul 97 de mai sus, punctul 40).
99 Din cele de mai sus rezultă că excepția de inadmisibilitate trebuie respinsă în întregime.
2. Cu privire la excepția de inadmisibilitate întemeiată pe inadmisibilitatea obiectului acțiunii
100 ECHA susține că prezenta cauză privește o cerere de informații specifică, iar nu o cerere de acces la documente sau la informații privind mediul. Cererea în cauză nu ar fi fost constituită în mod valabil în sensul Regulamentului nr. 1049/2001, astfel încât era inadmisibilă, și nu ar fi trebuit să primească un răspuns din partea ECHA în temeiul regulamentului menționat. Prin urmare, nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare.
101 Trebuie amintit că, în temeiul unei jurisprudențe constante, numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele terților, modificând în mod distinct situația juridică a acestora, constituie acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare (a se vedea Ordonanța Tribunalului din 12 februarie 2010, Comisia/CdT, T‑456/07, Rep., p. II‑183, punctul 52 și jurisprudența citată).
102 În plus, este necesar să se examineze substanța măsurii a cărei anulare este solicitată pentru a se stabili dacă poate face obiectul unei acțiuni în anulare, forma în care a fost luată această măsură fiind în principiu nerelevantă în această privință (a se vedea Ordonanța Comisia/CdT, punctul 101 de mai sus, punctul 53 și jurisprudența citată).
103 O manifestare de opinie în scris sau o simplă declarație de intenție nu poate constitui o decizie de natură să facă obiectul unei acțiuni în anulare, din moment ce nu este susceptibilă să producă efecte juridice sau nu urmărește să producă astfel de efecte (a se vedea Ordonanța Comisia/CdT, punctul 101 de mai sus, punctul 55 și jurisprudența citată).
104 Pe de altă parte, s‑a statuat, în ceea ce privește acțiunile în anulare introduse de particulari, că orice scrisoare trimisă ca răspuns la o cerere formulată de destinatarul acesteia nu constituie în mod necesar o decizie care deschide destinatarului respectiv calea unei acțiuni în anulare (a se vedea Ordonanța Comisia/CdT, punctul 101 de mai sus, punctul 56 și jurisprudența citată).
105 În ceea ce privește însă dreptul de acces la documentele instituțiilor, trebuie arătat că, în temeiul articolului 8 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, întrucât constituie expresia specifică a principiului protecției jurisdicționale, orice refuz al accesului la documentele solicitate administrației poate face obiectul unei contestații pe cale jurisdicțională. Aceeași este situația indiferent de motivul invocat pentru a refuza acest acces (Hotărârea Curții din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, punctul 39).
106 Astfel, nu are efecte în privința dreptului la o cale de atac al persoanelor interesate faptul că se susține că accesul la un document trebuie refuzat pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 sau faptul că se susține că documentul solicitat nu există. Orice altă soluție ar face imposibil controlul care trebuie exercitat de instanța Uniunii asupra temeiniciei unei decizii de refuz al accesului la documentele instituțiilor, întrucât ar fi suficient ca instituția în cauză să afirme că un document nu există pentru a se sustrage oricărui control jurisdicțional. Prin urmare, trebuie să se constate că inexistența unui document la care se solicită accesul sau împrejurarea că acesta nu ar fi în posesia instituției în cauză nu determină inaplicabilitatea Regulamentului nr. 1049/2001 (Hotărârea Strack/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctele 40 și 41).
107 Trebuie arătat că respingerea unei cereri de confirmare poate, în principiu, să facă obiectul unei acțiuni în anulare. Punctul 1 din decizia atacată este, de altfel, intitulat „Decizie privind cererea dumneavoastră de confirmare”, iar la punctul 3 din decizia atacată ECHA a informat ChemSec în legătură cu posibilitatea de a formula o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE, după cum prevede articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001.
108 Argumentul invocat de ECHA, potrivit căruia o cerere inadmisibilă nu poate face obiectul aplicării Regulamentului nr. 1049/2001 și, apoi, al competenței Tribunalului nu poate fi primit.
109 Desigur, după cum reiese din jurisprudența citată la punctul 104 de mai sus, nu orice răspuns la o cerere de informații generală constituie în mod necesar o decizie care deschide calea unei acțiuni în anulare.
110 Cu toate acestea, reclamantele au solicitat informații bine definite, referitoare la o listă de substanțe specifice și care, potrivit afirmațiilor acestora, ar fi trebuit să fie deținute de ECHA. În răspunsul său, ECHA nu s‑a limitat să comunice simple informații generale, ci a adoptat o decizie de respingere a cererii de informații. Independent de chestiunea dacă ECHA avea sau nu avea obligația de a acorda accesul la informațiile respective, în special în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, nu este mai puțin adevărat că este vorba despre o decizie constând într‑un răspuns negativ, destinată să producă efecte juridice și deci susceptibilă să facă obiectul unei căi de atac.
111 În consecință, ECHA nu poate susține că răspunsul la cererea confirmativă de informații a reclamantelor nu este un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare, astfel încât trebuie să se respingă excepția de inadmisibilitate.
B – Cu privire la menținerea obiectului litigiului în ceea ce privește cererea de informații în condițiile în care se referă la numele și la datele de contact ale solicitanților de înregistrări, divulgate după introducerea acțiunii
112 Prin intermediul punctului 1 din cererea de informații, ChemSec a solicitat accesul la informații în legătură cu numele producătorilor sau importatorilor, împreună cu datele lor de contact, privind 356 de substanțe chimice (a se vedea punctul 35 de mai sus).
113 Dat fiind că, după introducerea acțiunii, ECHA a pus în aplicare o nouă practică de difuzare pe internet a anumite informații vizate la articolul 119 din Regulamentul REACH și că a publicat, pe site‑ul său internet, în luna noiembrie 2012, o parte dintre informațiile solicitate, este necesar să se examineze în ce măsură reclamantele continuă să aibă un interes de a exercita acțiunea împotriva deciziei atacate în ceea ce privește punctul 1 din cererea de informații.
114 Trebuie amintit că reiese din jurisprudență că, în raport cu obiectul acțiunii, interesul reclamantului de a exercita acțiunea trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității. Acest obiect al litigiului trebuie să existe în continuare, ca și interesul de a exercita acțiunea, până la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o (Hotărârea Curții din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, Rep., p. I‑4333, punctul 42, și Hotărârea Tribunalului din 22 martie 2011, Access Info Europe/Consiliul, T‑233/09, Rep., p. II‑1073, punctul 33).
115 Or, în cazul în care interesul reclamantului de a exercita acțiunea dispare în cursul procedurii, o decizie a Tribunalului cu privire la fond nu poate aduce acestuia niciun beneficiu (Hotărârea Wunenburger/Comisia, punctul 114 de mai sus, punctul 43, și Hotărârea Access Info Europe/Consiliul, punctul 114 de mai sus, punctul 33).
116 În speță, din răspunsul dat de ECHA la întrebarea scrisă a Tribunalului reiese că aceasta a publicat numele societăților pentru toate substanțele înregistrate până la sfârșitul lunii noiembrie 2012, cu excepția celor pentru care societățile prezentaseră o cerere de confidențialitate. ECHA a precizat că publicarea cuprindea numele și adresa societății, dar excludea orice date cu caracter personal (precum numerele de telefon sau adresele de corespondență electronică ce puteau fi asociate membrilor personalului societății). În ceea ce privește substanțele în cauză, ECHA a precizat că 95 de solicitanți de înregistrări au cerut să nu le fie divulgată identitatea, astfel încât, pentru 55 dintre substanțele respective, ale căror „numere CE” figurează în anexa Q.2 la răspunsul menționat furnizat de ECHA, numele și adresele societăților nu sunt disponibile în totalitate pe site‑ul internet al ECHA. În schimb, pentru 6 611 societăți care au înregistrat substanțele în cauză, informațiile au fost publicate în întregime (cu excepția datelor cu caracter personal). Trebuie precizat că datele privind informațiile care au fost publicate rezultă dintr‑un extras din baza de date a ECHA din 23 aprilie 2014. În ședință, ECHA a explicat că numărul de solicitanți de înregistrări a căror identitate este sau sau nu este publicată evoluează în mod constant, în funcție de noile cereri de înregistrare. Datele disponibile nu sunt deci actualizate și nu reprezintă decât modul de publicare la data de 23 aprilie 2014.
117 În ceea ce privește informațiile în cauză care sunt în prezent accesibile publicului, ECHA afirmă în răspunsul dat la întrebarea scrisă a Tribunalului că acțiunea a rămas fără obiect, în timp ce Comisia susține că reclamantele nu au interes să continue procedura în această privință.
118 Reclamantele arată, la punctul 1 din răspunsul dat la întrebarea scrisă a Tribunalului, că ECHA nu a comunicat toate numele și că, prin urmare, cererea lor a fost admisă numai în parte, astfel încât chestiunea anulării deciziei de respingere având ca obiect punctul 1 din cererea de informații rămâne deschisă și trebuie să fie soluționată de Tribunal. În ședință, acestea au precizat că solicită ca Tribunalul să se pronunțe deopotrivă asupra punctului 1 din cererea de informații în măsura în care aceasta privește informații care, între timp, au fost puse la dispoziție pe site‑ul internet al ECHA.
119 În această privință, trebuie constatat că, în ceea ce privește informațiile solicitate care au fost divulgate pe site‑ul internet al ECHA, litigiul a rămas fără obiect și reclamantele au pierdut interesul de a exercita acțiunea, astfel încât nu mai este necesară pronunțarea (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 23 noiembrie 2004, Turco/Consiliul, T‑84/03, Rec., p. II‑4061, punctele 28‑30, Hotărârea Tribunalului din 9 septembrie 2011, LPN/Comisia, T‑29/08, Rep., p. II‑6021, punctul 57, Ordonanța Tribunalului din 6 septembrie 2012, Nickel Institute/Comisia, T‑180/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 20, Ordonanța Tribunalului din 14 ianuarie 2014, Miettinen/Consiliul, T‑303/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 17‑19, și Ordonanța Tribunalului din 7 mai 2014, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑511/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 20).
120 Din această perspectivă, în ceea ce privește aceste informații, se poate considera că cererea reclamantelor a primit un răspuns favorabil. Anularea deciziei atacate, în ceea ce privește refuzul accesului la informațiile respective, nu le‑ar aduce, prin urmare, niciun beneficiu.
121 Rezultă că nu mai este necesară pronunțarea asupra cererii în ceea ce privește numele și datele de contact care au fost divulgate pe site‑ul internet al ECHA. Cu toate acestea, după cum s‑a precizat la punctul 116 de mai sus, nu este posibil să se determine cu exactitate în ce măsură aceste informații sunt acum accesibile pe internet. Întrucât ECHA a furnizat numai informații cu privire la existența publicării la 23 aprilie 2014, nepronunțarea asupra fondului trebuie să se limiteze la datele publicate în acea zi.
122 În continuare, va fi necesar să se examineze acțiunea numai în măsura în care este îndreptată împotriva respingerii punctului 1 din cererea de informații în ceea ce privește datele nepublicate la 23 aprilie 2014, precum și împotriva punctelor 2 și 3 din cererea de informații.
C – Cu privire la fond
123 În susținerea cererii de anulare, reclamantele invocă cinci motive. Primul motiv, referitor la decizia de prelungire a termenului pentru a se răspunde la cererea de confirmare, este întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatele (4) și (6) din Regulamentul nr. 1049/2001. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatele (1), (3) și (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006. Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001. Al cincilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001.
124 În ceea ce privește modul în care trebuie examinate aceste motive, trebuie observat că primul motiv vizează în mod nediferențiat toate punctele din cererea de informații și poate deci să fie examinat având în vedere toate aceste puncte, în timp ce celelalte patru motive trebuie examinate separat pentru fiecare dintre cele trei puncte din cererea de informații.
125 În ceea ce privește punctul 1 din aceasta, în măsura în care privește date încă nepublicate la data de 23 aprilie 2014, este necesar să se examineze împreună al patrulea și al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (al patrulea motiv), și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001.
126 În ceea ce privește punctul 2 din cererea de informații, trebuie examinate împreună al patrulea și al cincilea motiv, în condițiile în care sunt întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (al patrulea motiv) și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (al cincilea motiv), precum și al treilea motiv, în condițiile în care este întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, ținând seama de suprapunerile existente între aceste motive. Pe de altă parte, este necesar să se examineze, în lumina punctului 2 din cererea de informații, al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatele (4) și (6) din Regulamentul nr. 1049/2001.
127 În ceea ce privește, în sfârșit, punctul 3 din cererea de informații, trebuie să se examineze, pe de o parte, al doilea motiv, în condițiile în care este întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001, și, pe de altă parte, al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatele (1), (3) și (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006.
1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, care privește punctele 1‑3 din cererea de informații
128 Reclamantele susțin că decizia atacată trebuie anulată având în vedere că decizia luată de ECHA de a prelungi termenul pentru a răspunde la cererea de confirmare nu îndeplinește cerințele de la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001.
129 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, instituția în cauză dispune de un termen de 15 zile lucrătoare pentru a răspunde la cererea de confirmare. Alineatul (2) al acestui articol prevede că, „[î]n mod excepțional, de exemplu în cazul în care cererea se referă la un document foarte lung sau la un număr foarte mare de documente, termenul prevăzut la alineatul (1) poate fi prelungit cu 15 zile lucrătoare, cu condiția informării prealabile a solicitantului și a motivării amănunțite”. În sfârșit, conform articolului 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, „[l]ipsa unui răspuns din partea instituției în termenul stabilit se consideră răspuns negativ și dă dreptul solicitantului să introducă o acțiune în justiție împotriva instituției și/sau să formuleze o plângere adresată Ombudsmanului, în conformitate cu dispozițiile aplicabile din Tratatul CE”.
130 Reiese din jurisprudență că expirarea termenelor prevăzute la articolul 8 din Regulamentul nr. 1049/2001 nu are ca efect privarea Comisiei de competența de a adopta o decizie explicită (Hotărârea Tribunalului din 19 ianuarie 2010, Co‑Frutta/Comisia, T‑355/04 și T‑446/04, Rep., p. II‑1, punctul 56, și Hotărârea din 10 decembrie 2010, Ryanair/Comisia, T‑494/08-T‑500/08 și T‑509/08, Rep., p. II‑5723, punctul 50).
131 În domeniul accesului la documente, legiuitorul a prevăzut consecințele unei depășiri a termenului prevăzut la articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, stabilind, la articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, că nerespectarea termenului de către instituție dă dreptul la introducerea unei acțiuni în justiție (Hotărârea Co‑Frutta/Comisia, punctul 130 de mai sus, punctul 58).
132 Depășirea termenului pentru acordarea unui răspuns la cererea de confirmare nu poate afecta însă decizia de soluționare a cererii de confirmare cu o nelegalitate care să îi justifice anularea (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 27 noiembrie 2012, Steinberg/Comisia, T‑17/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 102).
133 În speță, este necesar să se precizeze că ECHA a susținut, în scrisoarea de prelungire adresată la 8 februarie 2011, după ce a amintit conținutul cererii, că prelungirea termenului era justificată având în vedere faptul că cererea privea un număr foarte mare de documente depuse în cadrul înregistrării potrivit Regulamentului REACH pentru substanțele enumerate în cerere și că aceasta din urmă implica pentru ECHA un volum de muncă considerabil.
134 Reclamantele par să considere că pretinsa nelegalitate a deciziei de prelungire ar putea afecta legalitatea deciziei atacate.
135 Or, chiar presupunând că decizia de prelungire a fost luată cu încălcarea articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, această nelegalitate nu poate avea o incidență asupra legalității deciziei atacate.
136 După cum reiese din jurisprudența citată la punctul 132 de mai sus, simpla depășire a termenului pentru acordarea unui răspuns la cererea de confirmare nu poate să justifice anularea deciziei atacate. Situația este aceeași atunci când este repusă în discuție legalitatea sau validitatea unei decizii de prelungire. Astfel, chiar nevaliditatea deciziei de prelungire ar permite să se constate numai, cel mult, că termenul de răspuns la cererea de confirmare nu a fost prelungit și că, în consecință, decizia atacată a fost adoptată în afara termenului, lucru care nu i‑ar afecta însă legalitatea.
137 În plus, nimic nu permite să se conchidă că ECHA ar fi ajuns la o decizie diferită de cea emisă în decizia atacată în cazul în care nu ar fi adoptat decizia de prelungire.
138 În consecință, primul motiv este inoperant.
139 În plus, în primul rând, în condițiile în care reclamantele par să sugereze că motivarea deciziei de prelungire (a se vedea punctul 133 de mai sus) nu le permitea să stabilească dacă această decizie era afectată de o eroare, este suficient să se constate că motivarea respectivă este îndeajuns de detaliată pentru a le permite să înțeleagă motivele care au condus ECHA să prelungească acest termen și, prin urmare, pentru a‑și forma o opinie cu privire la legalitatea acestei decizii.
140 În al doilea rând, în ceea ce privește temeinicia motivării deciziei de prelungire, trebuie amintit că ECHA era sesizată cu o cerere de acces la documente privind trei categorii de informații diferite referitoare la 356 de substanțe diferite. Cererea avea deci ca obiect un număr foarte mare de documente și, astfel, era susceptibilă să determine un volum de muncă excepțional, astfel încât condițiile unei prelungiri, prevăzute la prevăzute de articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, erau întrunite în speță.
141 Deși reclamantele recunosc că condițiile în favoarea unei prelungiri „au existat în mod teoretic”, acestea susțin totuși că prelungirea nu era necesară, dat fiind că ECHA nici nu ar fi consultat terți și nici nu ar fi evaluat de caz la caz documentele solicitate.
142 În esență, reclamantele par să impute ECHA faptul că nu a utilizat prelungirea termenului pentru a examina în mod corespunzător cererea de confirmare. Acest argument trebuie să fie înlăturat, dat fiind că pretinsele erori săvârșite la examinarea cererii de confirmare nu pot repune în discuție aplicarea corectă a articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Astfel, aceste pretinse erori ar putea afecta legalitatea deciziei atacate înseși, nu numai pe aceea a deciziei de prelungire a termenului.
143 Reiese din cele de mai sus că primul motiv trebuie să fie respins.
2. Cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (al patrulea motiv) și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf du Regulamentul nr. 1049/2001 (al cincilea motiv), în măsura în care privesc punctul 1 din cererea de informații
144 În condițiile în care punctul 1 din cererea de informații privește numele și datele de contact încă nepublicate pe internet la data de 23 aprilie 2014 ale solicitanților de înregistrări, este necesar să se analizeze împreună al patrulea și al cincilea motiv, întemeiate, luate în considerare împreună, pe faptul că ECHA ar fi invocat în mod neîntemeiat motive de refuz prevăzute, pe de o parte, la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 și, pe de altă parte, la articolul 4 alineatul (3) din regulamentul menționat.
145 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 15 alineatul (3) TFUE, orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică, care are reședința sau sediul statutar într‑un stat membru, are drept de acces la documentele instituțiilor Uniunii, sub rezerva principiilor și condițiilor care sunt în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Regulamentul nr. 1049/2001 vizează, după cum se arată în considerentul (4) și la articolul 1 din acesta, să confere publicului un drept de acces cât mai larg posibil la documentele deținute de instituții. Reiese de asemenea din acest regulament, în special din articolul 4, care prevede un regim de excepții în această privință, că acest drept de acces este supus totuși anumitor limite, întemeiate pe motive de interes public sau privat (Hotărârea Curții din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, Rep., punctul 40 și jurisprudența citată).
146 Mai trebuie amintit deopotrivă că excepțiile de la regula privind accesul la documente trebuie să fie de strictă interpretare și aplicare pentru a nu împiedica aplicarea principiului general care constă în a permite publicului accesul cât mai larg posibil la documentele deținute de instituții (Hotărârea Curții din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, Rep., p. I‑11389, punctul 66, și Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 2006, Franchet și Byk/Comisia, T‑391/03 și T‑70/04, Rec., p. II‑2023, punctul 84).
a) Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001
147 Reclamantele susțin că ECHA nu a demonstrat existența unei atingeri suficient de concrete aduse interesului protejat la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. În mod deosebit, acestea contestă faptul că divulgarea informațiilor solicitate poate fi considerată ca aducând atingere protecției intereselor comerciale ale persoanelor în cauză, conform articolului 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH. Reclamantele observă printre altele că publicarea numelor solicitanților de înregistrări pe site‑ul internet al ECHA este în contradicție cu argumentul ECHA cu privire la acest aspect.
148 Potrivit articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, accesul la un document este refuzat de instituții în cazul în care divulgarea conținutului său ar putea aduce atingere protecției intereselor comerciale ale unei anumite persoane fizice sau juridice, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză. Pe de altă parte, trebuie arătat că articolul 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH precizează în această privință că, în principiu, se consideră că divulgarea de informații privind legăturile existente între un producător sau un importator și distribuitorii sau utilizatorii din aval ai acestuia aduce atingere protecției intereselor comerciale ale persoanei în cauză.
149 În decizia atacată, ECHA a refuzat accesul la informațiile solicitate, considerând în special că divulgarea de informații privind producătorul sau importatorul substanțelor înregistrate constituia un risc grav de dezvăluire a unor asemenea informații și era deci, potrivit articolului 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH, susceptibilă să aducă atingere protecției intereselor comerciale (a se vedea punctul 48 de mai sus).
150 În înscrisurile sale, ECHA afirmă că a aplicat în mod corect, în decizia atacată, articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și articolul 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH. Aceasta susține deopotrivă că articolul 119 din Regulamentul REACH stabilește un regim specific și exhaustiv de comunicare și de confidențialitate.
151 Or, numele și datele de contact sunt informații ce intră sub incidența articolului 119 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH. De altfel, începând din luna noiembrie 2012, ECHA publică, în temeiul acestei dispoziții, pe site‑ul său internet, numele și datele de contact pentru toate substanțele înregistrate, cu excepția cazurilor în care există o cerere de confidențialitate. ECHA nu putea deci să își întemeieze refuzul de a acorda accesul la informațiile solicitate pe articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 coroborat cu articolul 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH.
152 Astfel, presupunând, pe de o parte, că regimul de difuzare pe internet prevăzut la articolul 119 din Regulamentul REACH este exhaustiv, articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 coroborat cu articolul 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH nu ar fi aplicabil informațiilor vizate la articolul 119 din regulamentul menționat și, în consecință, nu poate justifica refuzul de a acorda accesul la informațiile privind numele și datele de contact ale solicitanților de înregistrări.
153 Presupunând, pe de altă parte, că regimul prevăzut de articolul 119 din Regulamentul REACH nu exclude, în principiu, în totalitate regimul de acces la documente prevăzut de Regulamentul REACH la articolul 118 și de Regulamentul nr. 1049/2001, nu este mai puțin adevărat că articolul 119 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH prevede că informațiile solicitate în speță trebuie să fie divulgate pe internet, cu excepția cazului în care ECHA admite o cerere de confidențialitate. În consecință, ECHA nu poate, în lipsa unei asemenea cereri, să motiveze refuzul oricărei divulgări a informațiilor solicitate prin prezumția legală prevăzută la articolul 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH apreciind că divulgarea ar aduce atingere protecției intereselor comerciale ale persoanei în cauză. Astfel, prezumția legală de la articolul 118 din Regulamentul REACH nu ar fi susceptibilă să justifice, în principiu, nedivulgarea unei informații, în timp ce o dispoziție mai specifică, și anume articolul 119 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH, impune ca această informație să fie, în principiu, divulgată.
154 Rezultă că condițiile pe care trebuie să le îndeplinească motivul de refuz întemeiat pe articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 coroborat cu articolul 118 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul REACH nu sunt îndeplinite în speță, fără a fi necesar să se examineze dacă și în ce măsură divulgarea numelor solicitanților de înregistrări este într‑adevăr susceptibilă să dezvăluie legăturile existente între un producător sau un importator și distribuitorii din aval ai acestuia.
b) Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001
155 Reclamantele susțin că ECHA a invocat în mod eronat excepția de la dreptul de acces la documente prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 pentru a refuza divulgarea numelor producătorilor sau ale importatorilor.
156 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, este necesar să se demonstreze că accesul în cauză putea aduce în mod concret și efectiv atingere interesului protejat de excepție și că riscul de a aduce atingere acestui interes era previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 18 decembrie 2008, Muñiz/Comisia, T‑144/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 74 și jurisprudența citată).
157 Mai mult, pentru a face obiectul excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001, atingerea adusă procesului decizional trebuie să fie gravă. Astfel, aceasta este gravă atunci când divulgarea conținutului documentelor în cauză are un impact important asupra procesului decizional. Or, aprecierea gravității depinde de toate circumstanțele cauzei, mai ales de efectele negative asupra procesului decizional invocate de instituție legate de divulgarea conținutului documentelor respective (Hotărârea Muñiz/Comisia, punctul 156 de mai sus, punctul 75).
158 În decizia atacată, ECHA a conchis că în speță erau întrunite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001. În mod deosebit, ECHA a observat că reexamina la acel moment procesul legat de difuzarea în rândul publicului a informațiilor privind substanțele în temeiul articolului 119 alineatul (2) din Regulamentul REACH și că reexaminarea avea ca obiect printre altele difuzarea de informații privind identitatea producătorului, a importatorului sau a distribuitorului. ECHA a precizat că, dacă ar decide să publice, pe viitor, identitatea acestor persoane pentru anumite categorii de substanțe, ar trebui să își adapteze procedurile și sistemul informatic și în special să introducă, cu privire la înregistrările existente, posibilitatea ca persoanele interesate să formuleze o cerere de confidențialitate referitoare la identitatea acestora. ECHA a adăugat că a permite accesul la informațiile solicitate în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001 nu numai că ar genera un volum de muncă extraordinar de ridicat, ci ar permite totodată eludarea procedurilor specifice prevăzute de Regulamentul REACH (a se vedea punctele 49‑51 de mai sus).
159 Pe de o parte, este adevărat că, la momentul adoptării deciziei atacate, ECHA intenționa să își modifice practica de difuzare a informațiilor privind identitatea solicitanților de înregistrări pentru a adapta această practică la cerințele articolului 119 alineatul (2) din Regulamentul REACH și că, așadar, aceste informații făceau obiectul unui proces decizional în cadrul ECHA.
160 Pe de altă parte, în ceea ce privește chestiunea dacă divulgarea ar fi putut aduce o atingere gravă procesului decizional, trebuie arătat că numele solicitanților de înregistrări nu sunt informații în legătură cu însuși procesul, ci constituie, mai curând, informații referitoare la decizia care rezultă din procesul menționat. Accesul la informațiile solicitate nu putea împiedica ECHA să decidă în legătură cu măsurile care trebuiau adoptate pentru a pune în aplicare obligațiile de divulgare a informațiilor pe internet, care rezultă din articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul REACH.
161 Pe de altă parte, în măsura în care ECHA a afirmat în decizia atacată că acordarea accesului la informațiile solicitate în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001 i‑ar fi cauzat un volum de muncă manuală extraordinar de ridicat, este suficient să se constate că articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 urmărește doar să protejeze procesul decizional, iar nu să evite instituțiilor în cauză un volum de muncă excesiv.
162 Același lucru este valabil pentru argumentul ECHA potrivit căruia accesul la informațiile solicitate în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001 ar permite eludarea procedurilor prevăzute de Regulamentul REACH. Astfel, pretinsul risc de eludare a procedurilor nu privește procesul decizional, ci, mai curând, consecințele unei eventuale divulgări a informațiilor solicitate. Or, numai procesul decizional este vizat de motivul de refuz prevăzut la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001.
163 Din cele de mai sus rezultă că ECHA nu a demonstrat că divulgarea informațiilor solicitate ar fi adus o atingere gravă procesului decizional în cauză. În consecință, al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001, și, prin urmare, al patrulea și al cincilea motiv, în condițiile în care privesc punctul 1 din cererea de informații, sunt întemeiate, în măsura în care mai este încă necesară pronunțarea.
164 Având în vedere considerațiile ce precedă, trebuie să se conchidă că motivele invocate în decizia atacată nu sunt suficiente pentru a justifica refuzul informațiilor solicitate la punctul 1 din cererea de informații, astfel încât este necesară anularea deciziei atacate cu privire la acest aspect în ipoteza în care se referă la informații încă nedivulgate la data de 23 aprilie 2014, fără a fi necesar să se examineze în această privință al doilea și al treilea motiv.
3. Cu privire la al doilea, la al treilea, la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatele (4) și (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 (al doilea motiv), pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 (al treilea motiv), pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (al patrulea motiv) și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (al cincilea motiv), în măsura în care privesc punctul 2 din cererea de informații
a) Cu privire la al treilea, la al patrulea și la cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 (al treilea motiv), pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (al patrulea motiv), și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (al cincilea motiv)
165 Reclamantele susțin că ECHA nu avea dreptul să respingă punctul 2 din cererea de informații în temeiul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 coroborat cu articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH și că ECHA nu a respectat principiul potrivit căruia orice excepție de la dreptul de acces la informațiile privind mediul se interpretează în mod restrictiv, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus și cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006.
166 În această privință, trebuie analizat, pe de o parte, dacă ECHA avea temei să considere că divulgarea cantității exacte a substanțelor în cauză ar fi adus atingere protecției intereselor comerciale ale persoanelor în cauză și, pe de altă parte, dacă un interes public superior ar fi justificat divulgarea acestor informații.
Cu privire la atingerea adusă protecției intereselor comerciale
167 Reclamantele susțin că ECHA nu a respectat articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 prin faptul că s‑a întemeiat pe prezumția de la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH pentru a refuza accesul la informațiile vizate la punctul 2 din cererea de informații, în măsura în care prezumția respectivă nu dovedește în ce mod se aduce atingere interesului comercial al persoanelor juridice sau fizice care au efectuat înregistrarea fiecăreia dintre cele 356 de substanțe în cauză.
168 În primul rând, trebuie observat că regimul excepțiilor prevăzut la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 și în special la alineatul (2) al acestuia este întemeiat pe o analiză comparativă a intereselor contrare într‑o situație dată, și anume, pe de o parte, interesele care ar fi favorizate de divulgarea documentelor în cauză și, pe de altă parte, cele care ar fi amenințate prin această divulgare. Decizia adoptată cu privire la o cerere de acces la documente depinde de aspectul care este interesul care trebuie să prevaleze în speță (Hotărârea LPN și Finlanda/Comisia, punctul 145 de mai sus, punctul 42).
169 În al doilea rând, este necesar să se arate că, potrivit unei jurisprudențe constante, deși, pentru a justifica refuzul de a acorda accesul la un document, nu este suficient, în principiu, ca documentul să țină de o activitate sau de un interes menționate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, instituția respectivă trebuind deopotrivă să explice în ce mod accesul la acest document ar putea aduce atingere, în mod concret și efectiv, interesului protejat printr‑o excepție prevăzută la acest articol, instituției respective îi este permis să se întemeieze, în această privință, pe prezumții generale care se aplică anumitor categorii de documente, considerații similare de ordin general putându‑se aplica unor cereri de divulgare având ca obiect documente de aceeași natură (Hotărârea Curții din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, Rep., punctul 57, Hotărârea Curții din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, Rep., punctul 116, Hotărârea Curții din 17 octombrie 2013, Consiliul/Access Info Europe, C‑280/11 P, Rep., punctul 72, și Hotărârea Curții din 27 februarie 2014, Comisia/Enbw Energie Baden‑Württemberg, C‑365/12 P, punctele 64 și 65).
170 Într‑un asemenea caz, instituției vizate îi revine totuși sarcina de a preciza pe ce considerații de ordin general își întemeiază prezumția că divulgarea acelor documente ar aduce atingere unuia dintre interesele protejate de excepțiile prevăzute de articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, iar aceasta fără a fi obligată să efectueze o apreciere concretă a conținutului fiecăruia dintre documentele respective (Hotărârea Consiliul/Access Info Europe, punctul 169 de mai sus, punctul 73).
171 Mai concret, cerința de a verifica dacă prezumția generală respectivă se aplică în mod real nu poate fi interpretată în sensul că instituția ar trebui să examineze individual toate documentele solicitate în speță. O astfel de cerință ar priva această prezumție generală de efectul său util, și anume acela de a permite instituției să răspundă la o cerere globală de acces tot în mod global (Hotărârea LPN și Finlanda/Comisia, punctul 145 de mai sus, punctul 68).
172 Trebuie arătat însă că o prezumție generală nu exclude posibilitatea de a demonstra că un anumit document a cărui divulgare este solicitată nu face obiectul acestei prezumții sau că există un interes public superior care justifică divulgarea acestui document, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 (Hotărârea Comisia/EnBW, punctul 169 de mai sus, punctul 100 și jurisprudența citată).
173 În al treilea rând, în temeiul articolului 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, se consideră, în principiu, că divulgarea cantității exacte a substanței sau a preparatului produs sau introdus pe piață aduce atingere protecției intereselor comerciale ale persoanei în cauză.
174 În speță, în ceea ce privește punctul 2 din cererea de informații, ECHA a afirmat, la punctul 1 litera (b) din decizia atacată, că articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH include o prezumție generală potrivit căreia informația privind cantitatea exactă aduce în principiu atingere protecției intereselor comerciale ale persoanei în cauză. ECHA a apreciat că nu a fost furnizată nicio dovadă care să răstoarne această prezumție legală și că divulgarea ar leza interesele comerciale ale solicitanților de înregistrări. Informația respectivă ar dezvălui cota de piață a societăților în raport cu concurenții acestora. În plus, aceasta a afirmat că publicarea acestei informații este susceptibilă să aibă o incidență în materia dreptului dreptul concurenței (a se vedea punctul 53 de mai sus).
175 Trebuie să se constate că reclamantele solicită din partea ECHA, prin intermediul punctului 2 din cererea de informații privind cantitatea exactă a substanțelor produse sau introduse pe piață, informația a cărei divulgare, chiar potrivit prezumției stabilite la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, se consideră, în principiu, că aduce atingere protecției intereselor comerciale ale persoanei în cauză, astfel încât această prezumție se aplică în speță.
176 În condițiile în care reclamantele se limitează să afirme că, în temeiul articolului 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, ECHA nu a dovedit în ce mod divulgarea cantității exacte ar fi adus atingere intereselor comerciale ale persoanelor care au efectuat înregistrarea fiecăreia dintre cele 356 de substanțe în cauză, aceste observații nu sunt susceptibile să răstoarne prezumția prevăzută la acest articol. Astfel, atunci când se aplică prezumția legală de la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, autoritatea respectivă poate considera că divulgarea ar aduce atingere protecției intereselor comerciale ale persoanei în cauză fără a avea obligația de a efectua o apreciere concretă a conținutului fiecăruia dintre documentele a căror divulgare este solicitată. Ca urmare a acestei prezumții legale și în lipsa unor elemente concrete care ar putea să o pună în discuție, ECHA nu era obligată să demonstreze în ce mod cantitatea exactă ar fi putut aduce atingere intereselor comerciale ale persoanelor în cauză.
177 Această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că examinarea necesară soluționării unei cereri de acces la documente trebuie, în principiu, să aibă un caracter concret și individual. După cum reiese din jurisprudența citată la punctul 169 de mai sus, acest principiu cunoaște, astfel, excepții, în special în prezența existenței unei prezumții generale potrivit căreia divulgarea documentului în cauză ar aduce atingere intereselor protejate prin excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001. Acest lucru este cu atât mai valabil atunci când, precum în speță, o astfel de prezumție este prevăzută explicit într‑o dispoziție legală, și anume articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH.
178 Având în vedere aceste considerații, trebuie să se conchidă că, în temeiul articolului 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH coroborat cu articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, ECHA avea dreptul să considere că divulgarea cantității exacte a substanțelor înregistrate ar fi adus atingere intereselor comerciale ale persoanelor în cauză. În continuare, rămâne să se clarifice dacă existența unui interes public superior ar fi justificat totuși divulgarea menționată.
Cu privire la existența unui interes public superior care să justifice divulgarea
179 Reclamantele susțin că ECHA nu poate refuza accesul la informații pentru a proteja un interes aflat sub incidența uneia dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 fără ca, pe de o parte, să verifice lipsa unui interes public superior care să justifice divulgarea documentului menționat și, pe de altă parte, să evalueze comparativ diferitele interese aflate în joc, ceea ce ECHA nu ar fi realizat în decizia atacată.
180 Mai concret, reclamantele susțin că cererea de informații are ca obiect informații privind mediul și emisiile în mediu și că, din această cauză, divulgarea datelor solicitate prezintă un interes public superior, conform articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006. mai mult, acestea impută ECHA o încălcare a articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, care impun, în opinia reclamantelor, ca orice excepție de la dreptul de acces la informațiile privind mediul să fie interpretată în mod restrictiv.
181 În speță, ECHA a afirmat, în decizia atacată, că nu a sesizat niciun interes public superior care să poată justifica divulgarea informațiilor solicitate. Aceasta a precizat că observase că cererea era motivată de „voința de a promova demersul regulamentar în privința substanțelor chimice de natură a fi identificate ca substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită”. ECHA a adăugat că, „[c]u toate acestea, legiuitorul ar fi furnizat, odată cu Regulamentul REACH, instrumente care permit să se identifice și să se gestioneze riscul pe care îl determină asemenea substanțe, îndeosebi procedura de autorizare, aceasta prevăzând o amplă consultare a publicului” (a se vedea punctul 54 de mai sus).
182 Pentru a examina argumentația reclamantelor, în primul rând este necesar să se verifice dacă, chiar presupunând că informațiile în cauză constituie informații privind mediul, acest lucru ar fi fost suficient pentru a se ajunge la concluzia existenței unui interes public superior în favoarea divulgării lor. În al doilea rând, va trebui analizată chestiunea dacă informațiile solicitate se raportează la emisiile în mediu, astfel încât, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, s‑ar putea considera că divulgarea prezintă un interes public superior. În sfârșit, în al treilea rând, va trebui să se examineze dacă reclamantele au temei să susțină că, în speță, ECHA a omis să procedeze la evaluarea comparativă a diferitor interese aflate în joc.
– Cu privire la existența unui interes public superior în cazul unor cereri de informații privind mediul
183 În primul rând, trebuie să se verifice dacă din articolul 6 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 1367/2006 rezultă că divulgarea de informații privind mediul prezintă întotdeauna un interes public superior.
184 În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) ultimul paragraf din Convenția de la Aarhus, motivele pentru care se poate respinge o cerere de informații privind mediul „se interpretează în mod restrictiv, ținând seama de interesul publicului în beneficiul căruia ar fi făcută dezvăluirea și în cazul în care informațiile solicitate se referă la emisiile [în mediu]”.
185 Acest principiu este confirmat de considerentul (15) a doua teză al Regulamentului nr. 1367/2006, potrivit căruia „[m]otivele de refuz în ceea ce privește accesul publicului la informații privind mediul trebuie interpretate într‑un mod restrictiv, ținând seama de interesul pe care comunicarea informațiilor îl prezintă pentru public și de faptul că informațiile solicitate se referă la emisiile în mediu”.
186 Articolul 6 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede că, „[î]n ceea ce privește celelalte excepții stabilite la articolul 4 din [Regulamentul nr. 1049/2001], motivele refuzului se interpretează în mod restrictiv, ținând seama de interesul public pe care îl prezintă [divulgarea], precum și dacă informațiile solicitate se referă la emisii în mediu”. Or, din modul de redactare și din economia acestui articol (6) alineatul (1) reiese că „celelalte excepții” în sensul celei de a doua teze a acestui alineat nu includ protecția intereselor comerciale, invocată de ECHA drept motiv pentru respingerea punctului 2 din cererea de informații (a se vedea punctele 37 și 53 de mai sus).
187 Astfel, prima teză a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 stabilește o regulă privind excepțiile care figurează la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Cea de a doua teză a aceluiași alineat (1) nu menționează pur și simplu „celelalte excepții”, ci „celelalte excepții stabilite la articolul 4 din Regulamentul [nr. 1049/2001]”. Sunt deci vizate de această dispoziție excepțiile care figurează la articolul 4 alineatul (1), la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță și la articolul 4 alineatele (3) și (5) (Hotărârea LPN și Finlanda/Comisia, punctul 145 de mai sus, punctul 83). Dat fiind că protecția intereselor comerciale intră sub incidența articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, care este vizat în prima teză a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, aceasta nu este inclusă în noțiunea „celelalte excepții” care figurează în a doua teză a acestui articol 6 alineatul (1).
188 În speță, trebuie să se constate mai întâi că, în contextul aplicării excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, privind în special protecția intereselor comerciale, reclamantele nu se pot prevala în mod util de articolul 6 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 1367/2006. Astfel, pe de o parte, a doua teză a acestui alineat vizează numai obligația de a interpreta în mod restrictiv excepții diferite de cele menționate la articolul 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006, cu alte cuvinte altele decât cele prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (a se vedea jurisprudența citată la punctul 187 de mai sus).
189 Pe de altă parte, articolul 6 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 1367/2006 nu se referă decât la un „interes public” pentru comunicare, iar nu la un interes public „superior” în sensul articolului 4 alineatul (2) in fine din Regulamentul nr. 1049/2001 (Hotărârea LPN/Comisia, punctul 119 de mai sus, punctul 136). Din articolul 6 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 1367/2006 nu decurge deci că divulgarea informațiilor privind mediul prezintă întotdeauna un interes public superior.
190 În al doilea rând, reclamantele afirmă că cele 356 de substanțe pentru care au fost formulate cereri de acces la informații sunt produse chimice foarte nocive. Acestea apreciază că este legitim ca publicul să știe că sute de mii de tone de substanțe susceptibile să aibă un efect negativ asupra sănătății umane și asupra mediului se află pe piața Uniunii, fiind manipulate de lucrători și de angajați în produse de consum. A recunoaște dreptul cetățenilor la cunoașterea aprofundată a cantității de substanțe periculoase de pe piață ar permite să se exercite presiuni sporite în favoarea înlocuirii acestor substanțe cu soluții mai sigure.
191 Trebuie să se arate că posibilitatea cetățenilor de a obține informații adecvate privind mediul și de a avea posibilități reale de participare la procesul decizional în materie de mediu are un rol esențial într‑o societate democratică. Astfel, după cum se arată în preambulul Convenției de la Aarhus, îmbunătățirea accesului la informații și intensificarea participării publicului la luarea deciziilor cresc calitatea și îmbunătățesc aplicarea deciziilor, contribuie la conștientizarea publicului cu privire la problemele de mediu, dau publicului ocazia să își exprime preocupările și permit autorităților publice să țină seama de aceste preocupări în mod corespunzător.
192 Dreptul publicului de a primi aceste informații reprezintă expresia principiului transparenței, care este pus în aplicare de ansamblul dispozițiilor Regulamentului nr. 1049/2001, după cum reiese din considerentul (2) al respectivului regulament, conform căruia transparența permite asigurarea unei mai bune participări a cetățenilor la procesul de decizie, garantând o mai mare legitimitate, eficacitate și responsabilitate a administrației față de aceștia, și contribuie la consolidarea principiului democrației (Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, API/Comisia, T‑36/04, Rep., p. II‑3201, punctul 96).
193 Deși este adevărat că interesul public superior susceptibil să justifice divulgarea unui document nu trebuie în mod necesar să fie distinct de principiile care stau la baza Regulamentului nr. 1049/2001 (Hotărârea LPN și Finlanda/Comisia, punctul 145 de mai sus, punctul 92), reiese însă din jurisprudență că simple considerații generale nu pot fi de natură să demonstreze faptul că principiul transparenței prezintă o importanță specială care ar putea prima asupra considerentelor care justifică refuzul divulgării documentelor în cauză și că revine reclamantului sarcina de a invoca în mod concret împrejurări care stau la baza unui interes public superior ce justifică divulgarea documentelor vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea LPN și Finlanda/Comisia, punctul 145 de mai sus, punctele 93 și 94 și jurisprudența citată).
194 În speță, din argumentația rezumată la punctul 190 de mai sus reiese că reclamantele se limitează, în esență, să susțină că faptul că informațiile solicitate constituie informații despre mediu care privesc substanțe periculoase justifică o transparență mai accentuată și accesul publicului la aceste informații pentru a permite o mai bună participare a cetățeanului la procesul de decizie și a contribui astfel la reducerea riscurilor pentru sănătate și pentru mediu. Pe de altă parte, reclamantele invocă, în mod generic, doar principii care stau la baza Regulamentului nr. 1367/2006 coroborat cu Regulamentul nr. 1049/2001, fără a susține niciun argument de natură să demonstreze că, în ceea ce privește cantitatea exactă a substanțelor, invocarea acelorași principii prezintă o importanță deosebită având în vedere împrejurările speciale ale speței. Or, după cum reiese din jurisprudența citată la punctul 193 de mai sus, considerații generale nu pot fi de natură să demonstreze că principiul transparenței prezintă într‑un caz precis o importanță specială care ar putea prima asupra considerentelor care justifică refuzul divulgării documentelor solicitate.
195 În plus, reclamantele nu precizează nici considerentele pentru care este indispensabilă publicarea cantității exacte a substanțelor în cauză și de ce publicarea intervalului integral cantitativ în care a fost înregistrată o substanță, după cum este prevăzută la articolul 119 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul REACH, nu este suficientă pentru a răspunde interesului public în favoarea divulgării.
196 Din considerațiile de mai sus rezultă că un interes public superior în favoarea divulgării informațiilor solicitate în cadrul punctului 2 din cererea de informații nu decurge din simplul fapt, presupunând că ar fi dovedit, că informațiile în cauză constituie informații privind mediul.
– Cu privire la noțiunea de informații care se referă la emisii în mediu în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006
197 Reclamantele susțin că informația cu privire la cantitatea exactă în care o substanță este introdusă pe piață constituie o informație care se raportează la emisii în mediu. În consecință, conform articolului 6 din Regulamentul nr. 1367/2006, se consideră că divulgarea acestei informații ar prezenta un interes public superior.
198 Reclamantele fac trimitere deopotrivă la articolul 4 alineatul (4) litera (d) din Convenția de la Aarhus, care prevede, pe de o parte, posibilitatea de a refuza o cerere de informații privind mediul în cazul în care divulgarea acestor informații ar avea efecte negative asupra „confidențialității informațiilor comerciale și industriale, în cazul în care această confidențialitate este protejată prin lege în vederea apărării unui interes economic legitim”, și, pe de altă parte, că, „[î]n acest cadru, informațiile privind emisiile poluante relevante pentru protecția mediului trebuie dezvăluite”.
199 În primul rând, în ceea ce privește divulgarea de informații care se raportează la emisii în mediu, trebuie amintit că articolul 6 din Regulamentul nr. 1367/2006 adaugă la Regulamentul nr. 1049/2001 reguli specifice referitoare la cererile de acces la informații privind mediul (Hotărârea LPN și Finlanda/Comisia, punctul 145 de mai sus, punctul 79).
200 În special, articolul 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede o prezumție legală potrivit căreia există un interes public deosebit pentru [divulgare] atunci când informațiile solicitate se referă la emisii în mediu, cu excepția situației în care informațiile menționate se referă la o anchetă, în special atunci când aceasta privește posibile încălcări ale dreptului Uniunii Europene (a se vedea în acest sens Hotărârea LPN/Comisia, punctul 119 de mai sus, punctul 108).
201 În consecință, articolul 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 impune ca instituția în cauză sesizată cu o cerere de acces la un document să îl comunice atunci când informațiile solicitate se referă la emisii în mediu, chiar dacă există un risc ca o astfel de divulgare să aducă atingere protecției intereselor comerciale ale unei anumite persoane fizice sau juridice, inclusiv drepturilor de proprietate intelectuală ale acestei persoane, în sensul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.
202 În această privință, trebuie amintit că, în cazul în care instituțiile înțeleg să ridice o excepție în raport cu o cerere de acces la documente, acestea trebuie să interpreteze și să aplice strict excepția menționată (a se vedea Hotărârea Curții din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, Rep., p. I‑6237, punctul 75 și jurisprudența citată), astfel încât să nu fie împiedicată aplicarea principiului general care constă în acordarea unui acces public cât mai larg la documentele deținute de acestea (Hotărârea Tribunalului din 24 mai 2011, NLG/Comisia, T‑109/05 și T‑444/05, Rep., p. II‑2479, punctul 123).
203 Or, considerând că, atunci când informațiile solicitate privesc emisii în mediu, divulgarea prezintă un interes public superior interesului protejat de o excepție, articolul 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 permite o punere în aplicare concretă a principiului general menționat.
204 În al doilea rând, în ceea privește definiția emisiilor în mediu, este necesar să se considere că noțiunea „emisii în mediu” nu este definită nici de Convenția de la Aarhus și nici de Regulamentul nr. 1367/2006.
205 Cu toate acestea, deși Regulamentul nr. 1367/2006 nu cuprinde o definiție explicită a noțiunii de emisii în mediu, articolul 2 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din acest regulament menționează, în cadrul definiției noțiunii de informații despre mediu, „factorii, cum ar fi substanțele, energia, zgomotul, radiațiile sau deșeurile, inclusiv deșeurile radioactive, emisiile, deversările și alte evacuări în mediu, care afectează sau pot afecta elementele mediului menționate la punctul (i)”. Acest „punct (i)” se referă la „starea elementelor de mediu”, dar nu la „starea de sănătate și siguranță a oamenilor”, care face obiectul „punctului (vi)” din această dispoziție.
206 Chiar dacă articolul 2 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1367/2006 urmărește, în principiu, să definească noțiunea de informații despre mediu, este totuși permis, având în vedere modul de redactare a „punctului (ii)” din această dispoziție, să se conchidă că pot constitui emisii numai evacuările în mediu care afectează sau pot afecta elementele mediului.
207 Pe de altă parte, trebuie observat că Ghidul de aplicare a Convenției de la Aarhus face trimitere, în versiunea publicată în anul 2000, la noțiunea de emisii astfel cum reiese din Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (JO L 257, p. 26, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 183), articolul 2 punctul 5 din aceasta definind emisia ca eliberarea directă sau indirectă de substanțe, vibrații, căldură sau zgomot din surse individuale sau difuze din instalație în aer, apă sau sol, în timp ce instalația înseamnă, în temeiul punctului 3 din acest articol, o unitate tehnică fixă în care se desfășoară una sau mai multe dintre activitățile menționate în anexa I la directivă.
208 În speță, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la chestiunea dacă definiția emisiilor în mediu care reiese din ghidul de aplicare și care presupune o evacuare ce provine de la o instalație poate sau nu poate servi la interpretarea Regulamentului nr. 1367/2006, trebuie constatat că, în orice caz, simpla producere sau introducere pe piață a unei substanțe nu poate fi considerată o evacuare a acestei substanțe în mediu, astfel încât informația privind cantitatea fabricată sau introdusă pe piață nu poate nici ea să constituie o informație care se raportează la o emisie în mediu.
209 În primul rând, este necesar să se arate că această concluzie nu este pusă la îndoială de argumentația reclamantelor potrivit căreia o substanță care este introdusă pe piață interacționează în mod necesar cu mediul și cu oamenii, astfel încât introducerea pe piață constituie deja emisie în mediu.
210 Mai întâi, trebuie amintit, după cum rezultă din considerațiile expuse la punctele 205 și 206 de mai sus, că interacțiunea cu sănătatea sau cu siguranța oamenilor nu este suficientă pentru a se ajunge la concluzia existenței unei emisii în mediu și că o astfel de emisie presupune o evacuare în mediu care afectează sau poate afecta elementele mediului.
211 În condițiile în care reclamantele afirmă că, odată ce o substanță este introdusă pe piață, aceasta încetează să fie sub controlul operatorului, putând să fie evacuată în mediu și să afecteze elementele acestuia, trebuie precizat că evacuarea în mediu pe care noțiunea de emisie o presupune trebuie să fie reală, iar nu numai potențială. Riscul abstract de emisie a unei substanțe există de la producerea acesteia. Desigur, nu este exclus ca acest risc să fie accentuat de introducerea pe piață a substanței. Nu este mai puțin adevărat că nici producerea și nici introducerea pe piață a unei substanțe nu implică deja emisia acestei substanțe în mediu. Or, simplul risc ca o substanță să poată fi emisă în mediu nu justifică să se califice cantitatea substanței produse ori introduse pe piață drept informație privind emisii în mediu.
212 Apoi, este necesar să se considere că există substanțe, și anume în special intermediarii în sensul articolului 3 alineatul (15) din Regulamentul REACH (a se vedea punctul 17 de mai sus), care, dacă sunt utilizate conform destinației, nu sunt emise în mediu.
213 În cazul în care toate substanțele, altele decât intermediarii, sunt susceptibile să fie evacuate în mediu la un moment al ciclului lor de viață, aceasta nu înseamnă însă că, pentru aceste substanțe, cantitatea produsă ori introdusă pe piață ar putea fi considerată o informație care se referă la evacuările în mediu care afectează sau pot afecta elementele mediului (a se vedea punctul 206 de mai sus).
214 Din considerațiile care precedă rezultă că nu se poate considera că informațiile solicitate în cadrul punctului 2 din cererea de informații nu se referă la emisii în mediu. Prin urmare, existența unui interes public superior nu poate rezulta, în speță, din aplicarea articolului 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006.
– Cu privire la evaluarea comparativă a diferitor interese aflate în joc
215 Reclamantele susțin că ECHA nu a respectat obligația de a evalua comparativ interesul public servit de divulgarea informațiilor privind mediul și interesele comerciale ale persoanelor în cauză servite de refuzul divulgării, invocând prezumția legală prevăzută la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, potrivit căreia divulgarea cantității exacte aduce atingere protecției intereselor comerciale.
216 Acest argument nu poate fi primit.
217 Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 178 de mai sus, ECHA era îndreptățită să presupună, în temeiul prezumției legale menționate, că divulgarea informațiilor solicitate ar fi determinat o atingere adusă protecției intereselor comerciale ale societăților în cauză fără a proceda la o examinare concretă a fiecărei informații. Ulterior, aceasta a examinat, conform articolului 4 alineatul (2) in fine din Regulamentul nr. 1049/2001, aspectul dacă, în speță, un interes public superior justifica divulgarea. Aceasta a conchis în final, pe baza unei motivări care era suficient de detaliată pentru a‑i include raționamentul, că nu exista un astfel de interes public superior.
218 În aceste condiții, trebuie să se respingă obiecția reclamantelor întemeiată pe faptul că ECHA nu a ținut seama de un interes public sau de un interes public superior în favoarea divulgării respectivelor informații privind mediul și nu a efectuat în mod corespunzător evaluarea comparativă a intereselor divergente în sensul articolului 4 alineatul (2) in fine din Regulamentul nr. 1049/2001.
219 Reclamantele nu au demonstrat nici că ECHA nu a respectat principiul potrivit căruia excepțiile de la dreptul de acces la informațiile privind mediul se interpretează în mod restrictiv. Astfel, respingerea unei cereri de informații, întemeiată pe prezumția legală prevăzută la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH și pe lipsa unui interes public superior care să justifice divulgarea informațiilor solicitate, nu permite să se conchidă că excepția de la dreptul de acces nu a fost aplicată în mod strict.
220 În consecință, al patrulea și al cincilea motiv, precum și al treilea motiv, în măsura în care acesta este întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, trebuie respinse ca nefondate în ceea ce privește punctul 2 din cererea de informații.
b) Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatele (4) și (6) din Regulamentul nr. 1049/2001
Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001
221 Reclamantele susțin că ECHA și‑a încălcat obligația de a proceda la o consultare a terților, cu încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001.
222 Trebuie amintit că, potrivit articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001, în cazul documentelor care emană de la terți, instituția consultă terții pentru a stabili dacă se poate aplica o excepție prevăzută la articolul 4 alineatul (1) sau (2) din același regulament, în afara cazului în care există certitudinea că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat. Rezultă că instituțiile nu sunt obligate să consulte terții implicați dacă este cert că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat. În toate celelalte cazuri, instituțiile trebuie să consulte terții respectivi. Prin urmare, consultarea terților vizați constituie, în general, o condiție prealabilă pentru a stabili dacă se pot aplica excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 în cazul documentelor care emană de la terți (Hotărârea Tribunalului din 30 noiembrie 2004, IFAW Internationaler Tierschutz‑Fonds/Comisia, T‑168/02, Rec., p. II‑4135, punctul 55, Hotărârea Tribunalului din 30 ianuarie 2008, Terezakis/Comisia, T‑380/04, nepublicată în Repertoriu, punctul 54, și Hotărârea Tribunalului din 3 octombrie 2012, Jurašinović/Consiliul, T‑63/10, Rep., punctul 83).
223 Trebuie amintit deopotrivă că o consultare a unui terț, altul decât un stat membru, prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001, nu este obligatorie pentru instituție, ci trebuie să îi permită să aprecieze dacă poate aplica o excepție prevăzută la alineatul (1) sau (2) al acestei dispoziții (Hotărârea Jurašinović/Consiliul, punctul 222 de mai sus, punctul 87).
224 În ceea ce privește punctul 2 din cererea de informații, ECHA, refuzând să divulge cantitățile exacte pentru motivul că acest lucru ar fi adus atingere protecției intereselor comerciale ale persoanelor în cauză, a aplicat o excepție prevăzută la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Deși este cert că ECHA nu a consultat societățile în cauză înainte de a se pronunța asupra cererii, rezultă din jurisprudența citată la punctul 222 de mai sus că lipsa consultării terților este conformă Regulamentului nr. 1049/2001 dacă una dintre excepțiile prevăzute de regulamentul menționat se aplică în mod clar documentelor în cauză.
225 În speță, s‑a stabilit deja la punctul 178 de mai sus că ECHA a considerat în mod întemeiat, în special în temeiul prezumției legale prevăzute la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, că divulgarea cantității exacte a substanțelor respective ar fi adus atingere protecției intereselor comerciale ale societăților în cauză și că, în lipsa unui interes public superior care să justifice divulgarea, era necesar să se refuze accesul la informațiile solicitate. În consecință, este necesar să se considere că excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 se aplică în mod clar informațiilor în cauză, astfel încât nu era necesară o consultare a terților.
226 Reclamantele nu pot pune la îndoială această concluzie făcând trimitere la Hotărârea Curții din 16 decembrie 2010, Stichting Natuur en Milieu și alții (C‑266/09, Rep., p. I‑13119). În această hotărâre, Curtea s‑a pronunțat printre altele cu privire la interpretarea articolului 4 din Directiva 2003/4, care privește derogările de la dreptul de acces. Este adevărat că, în conformitate cu punctul 3 din dispozitivul hotărârii menționate, articolul 4 din Directiva 2003/4 trebuie interpretat în sensul că o comparație între interesul public servit de divulgarea unei informații despre mediu și interesul particular servit de refuzul divulgării precum cea prevăzută la articolul menționat trebuie să fie făcută în fiecare caz în parte prezentat autorităților competente, chiar și atunci când legiuitorul național stabilește, printr‑o dispoziție cu caracter general, criterii care să permită o înlesnire a acestei evaluări comparative a intereselor aflate în joc. Cu toate acestea, Curtea nu s‑a pronunțat în sensul că instituțiile Uniunii nu ar putea ține seama de o prezumție legală, cum este cea prevăzută de legiuitorul Uniunii la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, și că acestea ar trebui să procedeze la consultarea terților chiar și în cazul în care este clar că un document trebuie sau nu trebuie divulgat, în pofida modului de redactare a articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001.
227 Din cele dezvoltate mai sus rezultă că primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 și a principiului proporționalității
228 În primul rând, reclamantele susțin că ECHA și‑a încălcat obligația de a examina posibilitatea de a acorda un acces parțial la informația privind cantitatea exactă introdusă pe piață de fiecare solicitat al unei înregistrări, cu încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001.
229 Potrivit articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, în cazul în care doar o parte a documentului solicitat se încadrează în una sau mai multe dintre excepțiile de la dreptul de acces, se divulgă celelalte părți ale documentului. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune ca derogările să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit (Hotărârea Curții din 6 decembrie 2001, Consiliul/Hautala, C‑353/99 P, Rec., p. I‑9565, punctul 28, și Hotărârea Tribunalului din 19 martie 2013, In ‘t Veld/Comisia, T‑301/10, Rep., punctul 200).
230 Tribunalul a statuat deja că articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 implică o examinare concretă și individuală a conținutului fiecărui document. Astfel, numai o asemenea examinare a fiecărui document poate permite instituției să aprecieze posibilitatea de a acorda un acces parțial solicitantului. O apreciere a documentelor care s‑ar realiza pe categorii, față de o apreciere efectuată în raport cu elementele concrete de informare conținute în aceste documente, se dovedește insuficientă, din moment ce examinarea pe care o instituție este chemată să o realizeze trebuie să îi permită acesteia să aprecieze în mod concret dacă o excepție invocată se aplică într‑adevăr tuturor informațiilor conținute în respectivele documente (a se vedea în acest sens Hotărârea Franchet și Byk/Comisia, punctul 146 de mai sus, punctul 117 și jurisprudența citată).
231 După cum reiese din jurisprudența citată la punctul 169 de mai sus, principiul potrivit căruia examinarea necesară pentru soluționarea unei cereri de acces la documente trebuie să aibă un caracter concret și individual prezintă totuși excepții, mai ales în prezența unui prezumții generale potrivit căreia divulgarea documentului în cauză ar aduce atingere unuia dintre interesele protejate prin excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001. În plus, s‑a expus deja la punctul 177 de mai sus că acest lucru este cu atât mai valabil atunci când o astfel de prezumție este prevăzută explicit într‑o dispoziție legală, și anume, în speță, articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH.
232 În măsura în care reclamantele susțin că ECHA nu a luat în considerare, în urma unei evaluări de la caz la caz, posibilitatea de a divulga informațiile privind cantitatea de substanțe specifice, trebuie arătat că prezumția legală prevăzută la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, potrivit căreia divulgarea cantității exacte aduce atingere protecției intereselor comerciale ale persoanei în cauză, se aplică la toate substanțele în cauză și că reclamantele nu au prezentat, nici pentru totalitatea acestor substanțe și nici pentru substanțe specifice, elemente susceptibile să repună în discuție această prezumție legală. Reclamantele nu au demonstrat nici existența unui interes public superior care să justifice, cel puțin pentru o parte dintre substanțe, divulgarea informațiilor solicitate. În consecință, ECHA putea considera, fără a fi obligată să procedeze la o examinare de la caz la caz, că informațiile privind cantitatea exactă a tuturor substanțelor în cauză intrau sub incidența excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.
233 În al doilea rând, reclamantele afirmă, în replică, faptul că ECHA a încălcat principiul proporționalității prin aceea că nu a ținut seama de posibilitatea de a divulga informațiile privind cantitatea de substanțe specifice, în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001.
234 ECHA arată că reclamantele invocă astfel un nou motiv, care ar fi inadmisibil sau, în orice caz, nefondat.
235 În ceea ce privește, mai întâi, problema admisibilității ridicată de ECHA, trebuie amintit că, potrivit dispozițiilor articolului 44 alineatul (1) litera (c) și ale articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate și că invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea de sesizare a instanței și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil. O soluție similară se impune pentru o obiecție invocată în susținerea unui motiv (Hotărârea In ‘t Veld/Comisia, punctul 229 de mai sus, punctul 97).
236 După cum reiese din jurisprudența citată la punctul 229 de mai sus, autoritatea în cauză trebuie să respecte principiul proporționalității la aplicarea derogărilor de la dreptul de acces la documente. În special, articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 urmărește să contribuie la respectarea acestui principiu permițând o divulgare parțială în cazul în care excepția de la dreptul de acces se referă numai la o parte din documentul solicitat, pentru a nu depăși limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit. În acest context, trimiterea făcută de reclamante la principiul proporționalității nu constituie un motiv nou, ci o obiecție care precizează motivul întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001. În esență, reclamantele susțin că, încălcând această dispoziție, ECHA a încălcat în același timp principiul proporționalității.
237 Prin urmare, obiecția întemeiată pe încălcarea principiului proporționalității este admisibilă.
238 Apoi, cu privire la fond, trebuie însă constatat că această obiecție nu este întemeiată, dat fiind că ECHA nu a încălcat cerințele principiului proporționalității prin faptul că nu a acordat, după o examinare de la caz la caz, accesul la o parte din informațiile solicitate.
239 S‑a expus deja la punctul 232 de mai sus că, având în vedere prezumția legală prevăzută la articolul 118 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul REACH, o astfel de examinare de la caz la caz nu era necesară. Această dispoziție nu depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, și anume protecția intereselor comerciale.
240 În această privință, trebuie subliniat că această prezumție legală nu împiedică în mod necesar accesul la informația solicitată, dar există posibilitatea de a se invoca, eventual, elemente susceptibile de a răsturna această prezumție sau de a se demonstra existența unui interes public superior care să justifice divulgarea în întregime sau parțială a informațiilor solicitate (a se vedea prin analogie jurisprudența citată la punctul 172 de mai sus). Pe de altă parte, ECHA este obligată, în orice caz, să publice, conform articolului 119 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul REACH, intervalul integral cantitativ în care a fost înregistrată o substanță. Astfel, Regulamentul REACH permite, într‑o anumită măsură, accesul la informațiile privind cantitatea unei substanțe, chiar și în cazul în care cantitatea exactă a acesteia nu este divulgată.
241 Din considerațiile de mai sus reiese că al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie înlăturat și, prin urmare, motivul menționat în totalitate, în ceea ce privește punctul 2 din cererea de informații.
242 În consecință, acțiunea nu este întemeiată în ceea ce privește respingerea punctului 2 din cererea de informații.
4. Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001 (al doilea motiv) și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatele (1), (3) și (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 (al treilea motiv), în măsura în care privesc punctul 3 din cererea de informații
a) Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001
243 Reclamantele afirmă că ECHA nu și‑a respectat obligațiile ce rezultă din articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001.
244 Mai concret, reclamantele susțin că era de competența ECHA să consulte solicitanții de înregistrări care intruduseseră o cerere de confidențialitate având ca obiect nedivulgarea intervalului integral cantitativ. Acestea adaugă că, în privința celorlalți solicitanți de înregistrări, această consultare nu era necesară, dat fiind că era evident că nu exista niciun motiv pentru refuzul de a acorda accesul la informația solicitată.
245 ECHA afirmă că nu era necesară o consultare a terților, dat fiind că nu era obligată să consulte terții cu privire la informații pe care nu le deținea. În plus, chiar dacă dispunea de aceste informații, ele urmau să intre sub incidența exclusivă a dispozițiilor speciale referitoare la difuzarea pe internet, prevăzute la articolul 119 din Regulamentul REACH.
246 Pe de o parte, trebuie amintit că, conform articolului 119 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul REACH, informațiile privind intervalul integral cantitativ se publică pe internet, cu excepția cazului unei cereri de confidențialitate a cărei temeinicie este recunoscută de ECHA.
247 Pe de altă parte, trebuie arătat că Regulamentul nr. 1049/2001 se aplică, conform articolului 2 alineatul (3), „tuturor documentelor deținute de o instituție, adică întocmite sau primite de către aceasta și deținute de aceasta, în toate domeniile de activitate ale Uniunii”, și că, potrivit articolului 118 alineatul (1) din Regulamentul REACH, „[R]egulamentul […] nr. 1049/2001 se aplică documentelor deținute de [ECHA]”. În consecință, dreptul de acces la documentele instituțiilor în sensul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu se referă decât la documentele existente și aflate în posesia instituției în cauză (Hotărârea Strack/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctul 38).
248 În speță, ChemSec a solicitat, prin intermediul punctului 3 din cererea de informații, accesul la informații privind intervalul integral cantitativ în care au fost înregistrate cele 356 de substanțe în cauză, în ipoteza în care accesul la informațiile vizate la punctul 2 din cererea de informații, și anume cantitatea exactă a acestor substanțe, ar fi imposibil (a se vedea punctul 35 de mai sus).
249 La punctul 1 litera (c) din decizia atacată, ECHA a afirmat că „documentul solicitat nu figurează nici în bazele [sale] de date și nici în dosarele [sale]” și că Regulamentul nr. 1049/2001 nu impune obligația de a elabora documente pentru a răspunde la cererile de acces la documente. Or, pentru a putea remite reclamantei un asemenea document, presupunând că au fost într‑adevăr introduse cereri de înregistrare pentru toate substanțele în cauză, ECHA ar trebui să cumuleze informațiile care figurează în toate dosarele de înregistrare și să calculeze intervalele integrale cantitative pentru substanțele în cauză. Ea a precizat că situația ar fi aceeași pentru accesul la intervalul cumulat cantitativ precis în privința fiecăreia dintre substanțele care figurează în cerere, în cazul în care cererea ar trebui interpretată în acest mod. ECHA a adăugat însă că a dispus colectarea informațiilor furnizate în legătură cu intervalul cantitativ pornind de la dosarele individuale pentru substanțele enumerate în cerere. ECHA a anexat la scrisoare un tabel care cuprindea aceste informații, precizând totodată că „[m]etodologia reținută pentru stabilirea intervalului integral cantitativ [era] în curs de elaborare” și că „ECHA nu [era] deci în măsură să garanteze exactitatea respectivelor informații generate manual”.
250 Reclamantele arată că nu au primit informațiile solicitate, în condițiile în care cererea lor viza intervalele cantitative pentru fiecare solicitant al unei înregistrări, iar nu datele cumulate. Acestea adaugă că articolul 119 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul REACH impune ca ECHA să publice intervalul integral cantitativ pentru fiecare solicitant al unei înregistrări. Pe de altă parte, deși reclamantele nu susțin că ECHA se afla în posesia intervalelor integrale cantitative, ele consideră că ECHA trebuia să dispună de aceste date, având în vedere că avea obligația de a le difuza, conform articolului 119 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul REACH.
251 Trebuie arătat că, la data deciziei atacate, ECHA nu determinase încă metodologia pentru stabilirea intervalelor integrale cantitative și deci nu putea da curs cererii reclamantelor de obținere a accesului la aceste date.
252 Este necesar să se arate de asemenea că Regulamentul REACH nu instituie o legătură între obligația care rezultă din articolul 119 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat și dreptul de acces la documente prevăzut la articolul 118 alineatul (1) coroborat cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001. Nu este posibil, așadar, să se impună respectarea obligației de difuzare pe internet printr‑o cerere de acces la documente (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Strack/Comisia, punctul 105 de mai sus, punctul 44). Din această perspectivă, o cerere de acces la documente nu poate să oblige ECHA să creeze anumite date care nu există, chiar dacă difuzarea acestor date este prevăzută la articolul 119 din Regulamentul REACH.
253 Prin urmare, ECHA avea dreptul să respingă punctul 3 din cererea de informații pentru motivul că nu deținea informațiile solicitate. Nefiind obligată să consulte terții cu privire la informații care nu se aflau în posesia sa, nu se poate imputa ECHA încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001.
254 În consecință, al doilea motiv trebuie respins în ceea ce privește punctul 3 din cererea de informații.
b) Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4, alineatele (1), (3) și (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006
255 Reclamantele impută ECHA că a încălcat articolul 4 alineatele (1), (3) și (4) din Convenția de la Aarhus și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 prin faptul că le‑a refuzat accesul la informațiile în legătură cu substanțele chimice care făceau obiectul cererii lor de informații.
256 În condițiile în care al treilea motiv vizează deopotrivă punctul 3 din cererea de informații, trebuie amintit că, potrivit articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă expunerea sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă, pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să aibă nevoie de alte informații. Reclamantul trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea; simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură (Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2013, Besselink/Consiliul, T‑331/11, nepublicată în Repertoriu, punctul 38).
257 Or, se impune constatarea că reclamantele se limitează să evoce faptul că cererea de informații se referă la informații privind mediul și că derogările de la dreptul de acces la asemenea informații sunt reglementate de Convenția de la Aarhus, precum și de Regulamentul nr. 1367/2006. Reclamantele nu explică însă în ce mod Convenția de la Aarhus sau Regulamentul nr. 1367/2006 ar fi putut împiedica respingerea, de către ECHA, a punctului 3 din cererea de informații pentru motivul că informațiile solicitate nu se aflau în posesia acesteia. Prezentarea motivului în discuție nu permite deci să se determine care este încălcarea invocată, astfel încât să se permită Tribunalului să își exercite controlul.
258 Astfel, al treilea motiv trebuie respins ca inadmisibil în ipoteza în care privește punctul 3 din cererea de informații, conform articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.
259 În rest, trebuie observat că articolul 4 alineatul (3) litera (a) din Convenția de la Aarhus prevede explicit că o cerere de informații despre mediu poate fi refuzată în cazul în care autoritatea publică căreia îi este adresată nu deține informațiile despre mediu solicitate. Potrivit articolului 3 primul paragraf din Regulamentul nr. 1367/2006, „[R]egulamentul [nr. 1049/2001] se aplică oricărei cereri de acces la informațiile privind mediul deținute de instituții sau organisme comunitare”, de unde se poate deduce de asemenea că această trimitere nu vizează decât documentele existente și aflate în posesia instituției respective. Prin urmare, chiar presupunând că intervalele integrale cantitative constituie informații privind mediul, această împrejurare nu poate pune în discuție legalitatea respingerii punctului 3 din cererea de informații.
260 În consecință, acțiunea trebuie respinsă în ceea ce privește punctul 3 din cererea de informații.
261 Din toate considerațiile care precedă rezultă că, în ceea ce privește punctul 1 din cererea de informații, nu mai este necesar să se pronunțe asupra acțiunii, în condițiile în care numele și datele de contact a căror divulgare a fost solicitată de reclamante erau accesibile pe site‑ul internet al ECHA la data de 23 aprilie 2014 (a se vedea punctul 121 de mai sus). În ceea ce privește celelalte informații care fac obiectul punctului 1 din cererea de informații, acțiunea trebuie să fie admisă (a se vedea punctul 164 de mai sus) și decizia atacată trebuie să fie anulată în această privință.
262 În ceea ce privește, în schimb, respingerea punctelor 2 și 3 din cererea de informații, acțiunea trebuie să fie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
263 În temeiul articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte. Pe de altă parte, în temeiul articolului 137 din Regulamentul de procedură, cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului cauzei.
264 În speță, întrucât acțiunea a fost admisă în parte, este necesar să se decidă că reclamantele, ECHA și CEFIC suportă propriile cheltuieli de judecată.
265 În plus, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Comisia suportă de asemenea propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra deciziei Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) din 4 martie 2011 în ceea ce privește refuzul de a divulga informațiile solicitate la punctul 1 din cererea de informații, în măsura în care privește numele și datele de contact ale celor 6 611 societăți accesibile pe internet, la 23 aprilie 2014.
2) Anulează decizia ECHA din 4 martie 2011 în ceea ce privește refuzul de a divulga informațiile solicitate la punctul 1 din cererea de informații, în măsura în care privește informații nedivulgate încă la 23 aprilie 2014.
3) Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.
4) Fiecare parte, inclusiv Comisia Europeană și European Chemical Industry Council (CEFIC), suportă propriile cheltuieli de judecată.
Martins Ribeiro | Gervasoni | Madise |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 23 septembrie 2015.
Semnături
Cuprins
Cadrul juridic
A – Drept internațional
1. Acordul TRIPS
2. Convenția de la Aarhus
B – Dreptul Uniunii
1. Regulamentul (CE) nr. 1049/2001
2. Directiva 2003/4/CE
3. Regulamentul REACH
4. Regulamentul (CE) nr. 1367/2006
Istoricul cauzei și decizia atacată
Procedura și concluziile părților
În drept
A – Cu privire la admisibilitate
1. Cu privire la excepția de inadmisibilitate
2. Cu privire la excepția de inadmisibilitate întemeiată pe inadmisibilitatea obiectului acțiunii
B – Cu privire la menținerea obiectului litigiului în ceea ce privește cererea de informații în condițiile în care se referă la numele și la datele de contact ale solicitanților de înregistrări, divulgate după introducerea acțiunii
C – Cu privire la fond
1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, care privește punctele 1‑3 din cererea de informații
2. Cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (al patrulea motiv) și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf și a articolului 4 alineatul (3) primul paragraf du Regulamentul nr. 1049/2001 (al cincilea motiv), în măsura în care privesc punctul 1 din cererea de informații
a) Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001
b) Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001
3. Cu privire la al doilea, la al treilea, la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatele (4) și (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 (al doilea motiv), pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 (al treilea motiv), pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (al patrulea motiv) și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (al cincilea motiv), în măsura în care privesc punctul 2 din cererea de informații
a) Cu privire la al treilea, la al patrulea și la cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 (al treilea motiv), pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 (al patrulea motiv), și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 (al cincilea motiv)
Cu privire la atingerea adusă protecției intereselor comerciale
Cu privire la existența unui interes public superior care să justifice divulgarea
– Cu privire la existența unui interes public superior în cazul unor cereri de informații privind mediul
– Cu privire la noțiunea de informații care se referă la emisii în mediu în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006
– Cu privire la evaluarea comparativă a diferitor interese aflate în joc
b) Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatele (4) și (6) din Regulamentul nr. 1049/2001
Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001
Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 și a principiului proporționalității
4. Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001 (al doilea motiv) și, respectiv, pe încălcarea articolului 4 alineatele (1), (3) și (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 (al treilea motiv), în măsura în care privesc punctul 3 din cererea de informații
a) Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001
b) Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4, alineatele (1), (3) și (4) din Convenția de la Aarhus și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006
Cu privire la cheltuielile de judecată