Language of document : ECLI:EU:T:2011:138

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

4 aprilie 2011


Cauza T‑239/09 P


Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Refuzul unei instituții de a deschide o anchetă – Procedură precontencioasă – Acțiune în despăgubire – Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”

Obiectul: Recurs declarat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 31 martie 2009, Marcuccio/Comisia (F‑146/07, nepublicată încă în Repertoriu), prin care se urmărește anularea acestei ordonanțe

Decizia: Respinge recursul. Domnul Luigi Marcuccio suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul ordonanței

1.      Recurs – Motive – Insuficiența motivării – Conținutul obligației de motivare

(art. 225 A CE)

2.      Funcționari – Acțiune – Obiect – Somație adresată administrației – Inadmisibilitate

(art. 233 CE; Statutul funcționarilor, art. 91)

3.      Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire – Origine – Raport de muncă – Bază legală

(art. 236 CE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

4.      Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Condiții cumulative

5.      Recurs – Motive – Simplă repetare a motivelor și a argumentelor prezentate în fața Tribunalului – Inadmisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 58; Regulamentul de procedură al Curții, art. 138 alin. (1) lit. (c)]

1.      Obligația de motivare care revine Tribunalului Funcției Publice trebuie considerată îndeplinită în măsura în care ordonanța atacată expune raționamentul pe care l‑a urmărit, astfel încât Tribunalul să fie în măsură să își exercite controlul jurisdicțional.

(a se vedea punctul 24)

Trimitere la: Curte 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 372; Curte 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, Rep., p. I‑1331, punctul 46; Curte 4 octombrie 2007, Naipes Heraclio Fournier/OAPI, C‑311/05 P, nepublicată în Repertoriu, punctele 51 și 52

2.      Nu este de competența instanței Uniunii să adreseze administrației somații în cadrul controlului de legalitate întemeiat pe articolul 91 din statut. Astfel, în cazul anulării unui act, instituția în cauză este obligată, în temeiul articolului 233 CE, să ia în considerare măsurile pe care le implică executarea hotărârii.

(a se vedea punctul 31)

Trimitere la: Tribunal 19 noiembrie 2009, Michail/Comisia, T‑49/08 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 73 și jurisprudența citată

3.      Un litigiu între un funcționar și o instituție de care acesta depinde sau a depins, prin care se urmărește repararea unui prejudiciu, atunci când își are originea în raportul de muncă dintre persoana interesată și instituție, intră în domeniul de aplicare al articolului 236 CE și al articolelor 90 și 91 din statut, iar nu în cel al articolelor 235 și 288 CE.

(a se vedea punctul 32)

Trimitere la: Curte 7 octombrie 1987, Schina/Comisia, 401/85, Rec., p. 3911, punctul 9

4.      În cadrul unei cereri de acordare de daune interese formulate de un funcționar, angajarea răspunderii instituției presupune reunirea unui ansamblu de condiții care privesc nelegalitatea comportamentului care îi este reproșat, caracterul real al prejudiciului susținut și existența unei legături de cauzalitate între comportament și prejudiciul invocat. Cele trei condiții ale angajării răspunderii sunt cumulative, ceea ce implică faptul că, în măsura în care una dintre acestea nu este îndeplinită, nu se poate angaja răspunderea instituției.

(a se vedea punctul 60)

Trimitere la: Tribunal 14 octombrie 2004, I/Curtea de Justiție, T‑256/02, RecFP, p. I‑A‑289 și II‑1307, punctul 50 și jurisprudența citată

5.      Din articolul 58 din Statutul Curții de Justiție și din articolul 138 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că o cerere de recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din ordonanța a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod specific această cerere.

Nu îndeplinește această condiție recursul care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost deja invocate în fața Tribunalului Funcției Publice, inclusiv cele întemeiate pe fapte înlăturate în mod expres de această instanță. Într‑adevăr, un astfel de recurs constituie în realitate o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunalul Funcției Publice, ceea ce nu este de competența Tribunalului.

(a se vedea punctul 62)

Trimitere la: Curte 19 martie 2004, Lucaccioni/Comisia, C‑196/03 P, Rec., p. I‑2683, punctele 40 și 41 și jurisprudența citată