Language of document : ECLI:EU:C:2018:811

Cauza C‑416/17

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Franceze

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolele 49 și 63 TFUE, precum și articolul 267 al treilea paragraf TFUE – Impozitare în lanț – Diferență de tratament în funcție de statul membru de reședință al subfilialei – Restituirea impozitului anticipat pe bunuri mobile prelevat în mod nejustificat – Cerințe referitoare la probele care justifică o astfel de restituire – Plafonarea dreptului la restituire – Discriminare – Instanță națională de ultim grad de jurisdicție – Obligația de trimitere preliminară”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 4 octombrie 2018

1.        Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Facultatea unei societăți‑mamă de a imputa asupra impozitului anticipat pe bunuri mobile datorat în cazul redistribuirii dividendelor creditul fiscal aferent dividendelor care provin de la o filială stabilită în statul membru de reședință – Refuzarea acestei facultăți în cazul unor dividende care provin de la o subfilială stabilită într‑un alt stat membru – Inadmisibilitate

(art. 49 și 63 TFUE)

2.        Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Restituirea către o societate‑mamă a sumelor de natură să garanteze aplicarea aceluiași regim fiscal dividendelor distribuite de filialele acesteia stabilite într‑un stat membru și celor distribuite de filialele stabilite în alte state membre – Restituire condiționată de prezentarea de probe de către societatea‑mamă cu privire la cota de impozitare și la cuantumul impozitului achitat de aceste din urmă filiale – Admisibilitate – Condiții

(art. 49 și 63 TFUE)

3.        Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Restituirea către o societate‑mamă a sumelor de natură să garanteze aplicarea aceluiași regim fiscal dividendelor distribuite de filialele acesteia stabilite într‑un stat membru și celor distribuite de filialele stabilite în alte state membre – Plafonarea dreptului de restituire – Restituirea impozitului anticipat pe bunurile mobile egal cu jumătate din cuantumul dividendelor încasate de la o filială rezidentă – Restituirea impozitului anticipat pe bunurile mobile egal cu o treime din cuantumul dividendelor încasate de la o filială nerezidentă – Sistem național care permite să se ajungă la un tratament fiscal echivalent al dividendelor menționate – Admisibilitate

(art. 49 și 63 TFUE)

4.        Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Chestiuni legate de interpretare – Obligație de trimitere – Conținut – Obligație de trimitere în caz de dubiu rezonabil – Instanță națională care a concluzionat în sensul lipsei unui dubiu rezonabil – Interpretare a dispozițiilor dreptului Uniunii în contradicție cu interpretarea de către Curte a dispozițiilor menționate în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru

(art. 267 al treilea paragraf TFUE)

1.      Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 49 și 63 TFUE statul membru care refuză să ia în considerare, pentru calcularea rambursării impozitului anticipat pe bunuri mobile plătit de o societate rezidentă pentru distribuirea de dividende plătite de o societate nerezidentă prin intermediul unei filiale nerezidente, impozitarea suferită de această a doua societate asupra profiturilor subiacente respectivelor dividende, în condițiile în care mecanismul național de prevenire a dublei impuneri economice permite, în cazul unui lanț de participare pur intern, să se neutralizeze impozitarea aplicată dividendelor distribuite de o societate la fiecare nivel al acestui lanț de participare.

În această privință, chiar dacă dreptul Uniunii nu prevede criterii generale pentru repartizarea competențelor între statele membre în ceea ce privește eliminarea dublei impuneri în interiorul Uniunii, și chiar dacă fiecare stat membru rămâne liber să își organizeze sistemul de impozitare a beneficiilor distribuite în măsura în care sistemul în cauză nu conține discriminări interzise de tratatul FUE, situația unei societăți acționar care primește dividende din străinătate este comparabilă cu aceea a unei societăți acționar care primește dividende de origine națională, în măsura în care, în cele două cazuri, profiturile realizate pot face, în principiu, obiectul unei impozitări în lanț.

În aceste condiții, articolul 63 TFUE impune unui stat membru în care există un sistem de prevenire a dublei impuneri economice în cazul dividendelor plătite unor rezidenți de societăți rezidente să acorde un tratament echivalent dividendelor plătite unor rezidenți de societăți nerezidente, cu excepția cazului în care o diferență de tratament este justificată de motive imperative de interes general.

(a se vedea punctele 35-37, 46 și dispozitiv 1)

2.      În ceea ce privește dovada plății unui impozit de către o filială nerezidentă asupra dividendelor distribuite, faptul de a nu scuti o societate‑mamă care solicită rambursarea impozitului anticipat pe bunuri mobile de obligația de a prezenta documente justificative, pentru care termenul legal de păstrare în temeiul dreptului național a expirat, nu poate constitui o încălcare a principiului efectivității, în măsura în care această obligație nu acoperă o perioadă care depășește cu mult durata legală de păstrare a documentelor administrative și contabile.

Astfel, respectarea principiului efectivității implică faptul ca documentele justificative solicitate să poată să le permită autorităților fiscale din statul membru de impunere să verifice în mod clar și precis dacă sunt îndeplinite condițiile de obținere a unui avantaj fiscal.

În plus, prezentarea elementelor referitoare, pentru fiecare dividend, la cota de impozitare efectiv aplicată și la valoarea impozitului efectiv plătit pentru profiturile realizate de filialele instalate în alte state membre poate fi cerută doar cu condiția să nu fie practic imposibilă sau excesiv de dificilă dovedirea plății impozitului de către filialele stabilite în celelalte state membre, având în vedere, printre altele, dispozițiile din legislația statelor membre menționate privind eliminarea dublei impuneri și înregistrarea impozitului pe profit care trebuie plătit, precum și păstrarea documentelor administrative.

În această privință, cererea de furnizare a elementelor menționate trebuie să intervină în cursul perioadei legale de păstrare a documentelor administrative sau contabile, după cum este prevăzută de dreptul statului membru în care este stabilită filiala, fără totuși ca expirarea termenului legal de păstrare a documentelor să scutească o societate care a prezentat o reclamație de obligația de a dispune de toate elementele de natură să justifice temeinicia cererii sale.

(a se vedea punctele 73-76, 78 și 80)

3.      Un sistem de prevenire a dublei impuneri economice în temeiul căruia creditul fiscal acordat unei societăți care distribuie dividende încasate de la o filială rezidentă este invariabil egal cu jumătate din cuantumul respectivelor dividende, în timp ce o plafonare, în cazul distribuirii dividendelor provenite de la o filială nerezidentă, a restituirii impozitului anticipat pe bunuri mobile plătit este stabilit la o treime din cuantumul acestor dividende nu constituie o discriminare.

Astfel, deși decurge din jurisprudență că dreptul Uniunii impune unui stat membru care deține un sistem de evitare a dublei impuneri economice în cazul dividendelor plătite unor rezidenți de către societăți rezidente să acorde un tratament echivalent dividendelor plătite unor rezidenți de societăți nerezidente, acest drept nu impune statelor membre să favorizeze contribuabilii care au investit în societăți străine în raport cu cei care au investit în societăți naționale, și nu poate obliga acest stat membru să acorde un credit fiscal în temeiul impozitului aplicat într‑un alt stat membru profiturilor distribuite care ar depăși valoarea impozitului care ar rezulta din aplicarea propriei legislații fiscale.

Astfel, având în vedere că plafonarea restituirii impozitului anticipat către societatea‑mamă până la o treime din valoarea dividendelor distribuite permite, în cele din urmă, să se evite dubla impunere economică a profiturilor distribuite, asemenea restituirii invariabil egale cu jumătate din dividendele încasate de la o filială rezidentă, același plafon permite remedierea diferenței de tratament între dividendele respective și cele provenite de la o filială rezidentă.

(a se vedea punctele 89, 91, 95 și 96)

4.      Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 267 al treilea paragraf TFUE statul membru al cărei instanță ale cărei decizii nu pot fi supuse vreunei căi de atac jurisdicționale de drept intern, a omis să sesizeze Curtea potrivit proceduri prevăzute la articolul 267 al treilea paragraf TFUE pentru a se stabili dacă era necesar să refuze să ia în considerare, pentru calculul rambursării impozitului anticipat pe bunuri mobile plătit de o societate rezidentă pentru distribuirea de dividende plătite de o societate nerezidentă prin intermediul unei filiale nerezidente, impozitarea aplicată acestei a doua societăți asupra profiturilor subiacente respectivelor dividende, în condițiile în care interpretarea pe care a reținut‑o a dispozițiilor dreptului Uniunii în jurisprudența sa, nu se impunea cu o asemenea evidență încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile.

În această privință, existența unei astfel de eventualități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului Uniunii, de dificultățile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia și de riscul divergențelor de jurisprudență în cadrul Uniunii. O soluție aleasă de o instanță națională, întemeiată pe o interpretare a dispozițiilor dreptului Uniunii care este în contradicție cu interpretarea dispozițiilor menționate în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor implică faptul că existența unei îndoieli rezonabile cu privire la această interpretare nu putea fi exclusă la momentul la care instanța națională s‑a pronunțat. În cazul în care evaluarea menționată permite să se constate prezența unei astfel de îndoieli, revine instanței naționale ale cărei decizii nu pot fi supuse vreunei căi de atac jurisdicționale de drept intern, obligația să sesizeze Curtea cu privire la riscul unei interpretări eronate a dreptului Uniunii.

(a se vedea punctele 110, 112-114 și dispozitiv 2)