Language of document : ECLI:EU:T:2012:637

Cauza T‑164/12 R

Alstom

împotriva

Comisiei Europene

„Măsuri provizorii – Concurență – Decizie a Comisiei de a transmite documente unei instanțe naționale – Confidențialitate – Dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă – Cerere de măsuri provizorii – Fumus boni iuris – Urgență – Evaluare comparativă a intereselor”

Sumar – Ordonanța președintelui Tribunalului din 29 noiembrie 2012

1.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de acordare – Fumus boni iuris – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Caracter cumulativ – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Ordine de examinare și mod de verificare – Putere de apreciere a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii

[art. 256 alin. (1) TFUE, art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 104 alin. (2)]

2.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Decizie a Comisiei de a transmite documente confidențiale unei instanțe naționale

(art. 278 TFUE)

3.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Decizie a Comisiei de a transmite documente confidențiale unei instanțe naționale – Riscul de a aduce atingere dreptului la o cale de atac eficientă

(art. 278 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

4.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Fumus boni iuris – Examinare prima facie a motivelor invocate în sprijinul acțiunii principale – Acțiune împotriva unei decizii a Comisiei de a transmite documente confidențiale unei instanțe naționale – Motiv întemeiat pe caracterul corespunzător al garanțiilor de confidențialitate oferite de instanța națională – Motiv care nu este neîntemeiat la prima vedere

(art. 278 TFUE și 339 TFUE)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 24-27)

2.      Evaluarea comparativă a diferitor interese prezente în cauză constă pentru judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii în a stabili dacă interesul părții care solicită dispunerea măsurilor provizorii prevalează sau nu prevalează asupra interesului pe care îl prezintă aplicarea imediată a actului în litigiu, examinând în special dacă eventuala anulare a acestui act de către instanța de fond ar permite inversarea situației care ar fi fost provocată de executarea imediată a acestuia și, invers, dacă suspendarea executării respectivului act ar fi de natură să împiedice deplina eficacitate a acestuia în cazul în care acțiunea principală ar fi respinsă. În acest context, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate fi de asemenea nevoit să ia în considerare interesele terților.

Scopul procedurii privind măsurile provizorii se limitează la a garanta deplina eficacitate a viitoarei hotărâri pe fond. În consecință, această procedură are un caracter pur accesoriu în raport cu procedura principală pe care se grefează, astfel încât hotărârea pronunțată de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să aibă un caracter provizoriu, în sensul că aceasta nu poate nici să anticipeze soluția cu privire la fond a viitoarei hotărâri, nici să îi confere acesteia un caracter iluzoriu, lipsind‑o de efect util. Rezultă în mod necesar că interesului susținut de o parte din procedura măsurilor provizorii nu merită să i se confere protecție în măsura în care această parte solicită judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să pronunțe o hotărâre care, departe de a avea un caracter pur provizoriu, ar avea ca efect anticiparea soluției cu privire la fond a viitoarei hotărâri și i‑ar conferi acesteia un caracter iluzoriu, lipsind‑o de efect util.

Aceasta ar fi situația în ceea ce privește un litigiu în fața judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii referitor la transmiterea de către o instituție unei instanțe naționale, solicitată în cadrul unui litigiu în curs, a unor documente care conțin secrete profesionale primite de această instituție într‑o procedură de concurență. Or, în ipoteza în care cererea de măsuri provizorii ar fi respinsă și, în consecință, documentele ar fi transmise instanței naționale, aceasta din urmă ar fi în măsură să se pronunțe înainte ca instanța Uniunii să își pronunțe hotărârea în cadrul procedurii principale. Astfel, respingerea cererii de măsuri provizorii ar avea drept consecință anticiparea soluției pe fond a viitoarei decizii, și anume respingerea acțiunii în anulare.

În consecință, într‑un asemenea caz, trebuie suspendată executarea deciziei de transmitere a documentelor respective pentru a efectua o evaluare comparativă între aplicarea eficace a normelor Uniunii în domeniul concurenței și respectarea caracterului accesoriu al procedurii măsurilor provizorii.

(a se vedea punctele 29-31, 36, 37, 39 și 42)

3.      Protejarea interesului reclamantului este urgentă atunci când acesta riscă să suporte un prejudiciu grav și ireparabil în cazul respingerii cererii sale de măsuri provizorii. Aceasta ar fi situația în ceea ce privește un litigiu în fața judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii referitor la transmiterea de către o instituție unei instanțe naționale, solicitată în cadrul unui litigiu în curs, a unor documente care conțin secrete profesionale primite de această instituție într‑o procedură de concurență.

Astfel, în ipoteza în care, pe de o parte, această cerere ar fi respinsă și documentele ar fi transmise și, pe de altă parte, instanța națională s‑ar pronunța înainte ca instanța Uniunii să fi avut timp să se pronunțe asupra acțiunii în cadrul procedurii principale cu privire la eventuala natură nelegală a transmiterii unor informații, dreptul persoanei interesate la o protecție jurisdicțională efectivă ar deveni lipsit de sens.

În consecință, întrucât dreptul fundamental la o cale de atac eficientă, consacrat la articolul 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, riscă să fie afectat în mod grav și iremediabil, sub rezerva examinării condiției privind fumus boni iuris, dispunerea suspendării executării care a fost solicitată este urgentă.

(a se vedea punctele 37, 45, 47 și 49)

4.      Într‑o procedură privind măsurile provizorii, condiția privind fumus boni iuris este îndeplinită atunci când cel puțin unul dintre motivele invocate de partea care solicită măsurile provizorii în susținerea acțiunii principale pare, la prima vedere, pertinent și, în orice caz, bine întemeiat, în sensul că evidențiază existența unor probleme juridice complexe a căror soluție nu se impune de la bun început și care necesită, prin urmare, o examinare aprofundată, care nu poate fi efectuată de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, ci trebuie să facă obiectul procedurii principale, sau atunci când dezbaterea dintre părți evidențiază existența unei controverse juridice importante a cărei soluție nu se impune de la bun început.

În cadrul unei cereri de suspendare a executării unei decizii a Comisiei de a transmite unei instanțe naționale documente care conțin secrete profesionale, există, la prima vedere, un fumus boni iuris în ceea ce privește o argumentație care ridică probleme de drept inedite, referitoare la nivelul garanțiilor oferite de instanța națională pentru a proteja confidențialitatea informațiilor transmise, care nu pot fi considerate lipsite de relevanță și a căror soluționare necesită o examinare aprofundată în cadrul procedurii principale.

Astfel, nu se poate exclude ca, în cadrul procedurii principale, să fie necesar ca instanța competentă pentru soluționarea cauzei pe fond să se pronunțe asupra întinderii controlului pe care trebuie să îl efectueze Comisia atunci când se asigură că informațiile confidențiale nu sunt transmise decât atunci când instanța națională oferă garanții concrete cu privire la capacitatea și la voința sa de a proteja confidențialitatea informațiilor respective. Cu alte cuvinte, instanța competentă pentru soluționarea cauzei pe fond ar putea fi determinată să își pună problema dacă măsurile de precauție adoptate de Comisie pentru a respecta obligația care îi revine în temeiul articolului 339 TFUE sunt suficiente sau dacă aceasta ar trebui să facă o analiză mai detaliată a mecanismului propus de instanța națională pentru a proteja confidențialitatea informațiilor solicitate. În plus, chiar dacă măsurile de precauție menționate ar fi considerate corespunzătoare, în principiu, pentru a respecta această obligație, este posibil ca, deși Comisia ar adopta toate măsurile de protecție necesare, în anumite cazuri, protecția terților să nu fie asigurată pe deplin. În aceste ipoteze excepționale, Comisia poate refuza comunicarea unor documente autorităților judiciare naționale.

(a se vedea punctele 50, 58, 59 și 61)