Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL PRIIT PIKAMÄE
prezentate la 13 iunie 2024(1)
Cauza C-379/23
Guldbrev AB
împotriva
Konsumentombudsmannen
[cerere de decizie preliminară formulată de Svea hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel pentru Proprietate Intelectuală și cauze economice, cu sediul în Stockholm, Suedia)]
„Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Practici comerciale neloiale – Directiva 2005/29/CE – Articolul 2 literele (c), (d) și (i) și articolul 3 alineatul (1) – Ofertă comună care constă într-o evaluare și o achiziționare de aur – Noțiunile de «produs» și de «practici ale întreprinderilor față de consumatori»”
1. Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori(2) se aplică unei situații în care un comerciant achiziționează un produs (în speță aur) de la un consumator, acest achiziție impunând în prealabil un serviciu de evaluare a produsului respectiv furnizat de comerciantul însuși care determină în acest mod prețul de cumpărare?
2. Aceasta este, în esență, întrebarea pe care Curtea trebuie să o examineze în prezenta cauză având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Svea Hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel pentru Proprietate Intelectuală și cauze economice, Stockholm, Suedia) privind interpretarea articolului 2 literele (c), (d) și (i) și a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2005/29.
3. Această cerere de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu între Guldbrev AB, o societate pe acțiuni de drept suedez, pe de o parte, și Konsumentombudsmannen (mediatorul pentru protecția consumatorilor, Suedia, denumit în continuare „KO”), pe de altă parte, în legătură cu o acțiune introdusă de acesta din urmă prin care Guldbrev este obligată să înceteze anumite practici comerciale neloiale referitoare la evaluarea și la achiziționarea de aur de la consumatori.
4. Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a-și preciza jurisprudența privind noțiunile de „produs” și de „practici comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori”, în sensul Directivei 2005/29, în mod specific într-o situație inedită în care comerciantul este cel care cumpără un produs de la consumator, iar nu invers, după cum este cazul în mod normal.
I. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
5. Articolul 2 din Directiva 2005/29, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:
„În sensul prezentei directive:
[...]
(c) «produs» înseamnă orice bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi și obligații;
(d) «practici ale întreprinderilor față de consumatori» (denumite în continuare «practici comerciale») înseamnă orice acțiune, omisiune, comportament, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitatea și comercializarea, efectuată de un comerciant, în directă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs către consumatori;
[...]
(i) «invitație de a cumpăra» înseamnă o comunicare comercială care arată caracteristicile unui produs și prețul într-o manieră corespunzătoare mijloacelor de comunicare comercială folosite și care îl determină pe consumator să cumpere un produs;
[...]”
6. Articolul 3 din aceeași directivă, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1):
„Prezenta directivă se aplică practicilor comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori definite la articolul 5 înainte, în timpul și după o tranzacție comercială în legătură cu un produs.”
B. Dreptul suedez
7. În ordinea juridică suedeză, Directiva 2005/29 a fost transpusă în marknadsföringslagen (2008:486) [Legea (2008:486) privind practicile comerciale, denumită în continuare „Legea privind practicile comerciale”].
II. Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții
8. Guldbrev este o societate care achiziționează aur pe internet și care desfășoară activități de evaluare și de achiziționare de aur de la consumatori. Guldbrev nu dispune de magazine fizice, ci își desfășoară activitatea de achiziționare și prestează serviciul de comparare a prețurilor pe diferite site-uri. Afirmațiile și alte practici în discuție în fața instanței de trimitere au apărut pe site-urile Guldbrev, pe platformele de comunicare socială și în scrisorile trimise consumatorilor de către Guldbrev.
9. KO a solicitat ca anumite anunțuri publicitare ale Guldbrev să fie interzise și să fie obligată să furnizeze anumite informații consumatorilor.
10. KO susține că produsul promovat de Guldbrev trebuie considerat o ofertă comună constând în evaluarea și achiziționarea aurului. În această privință, măsura de promovare a Guldbrev, realizată prin intermediul anunțurilor publicitare pe Google și pe site-uri cu instrument de comparare a prețurilor, ar trebui reglementată de Legea privind practicile comerciale și ar fi înșelătoare și neloială în temeiul Directivei 2005/29 (3), precum și al acestei legi(4).
11. Potrivit KO, publicitatea legată de prețurile aurului constituie o publicitate-capcană și o practică „capcană și deturnare” contrare mai multor dispoziții din anexa I la Directiva 2005/29(5). Guldbrev nu ar fi identificat în mod suficient de clar anunțurile publicitare pe site și nu ar fi precizat că ea era autorul publicității. Prețurile maxime indicate de Guldbrev în materialul promoțional ar fi nerezonabile și imprevizibile sau imposibil de obținut ca urmare a cerințelor stabilite de Guldbrev. Se reproșează Guldbrev și unele afirmații înșelătoare privind prețul care ar afecta capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoștință de cauză.
12. Guldbrev a contestat afirmațiile KO și a susținut în principal că faptele din prezenta cauză nu conțineau niciun element care să conducă la aplicarea Directivei 2005/29 sau a Legii privind practicile comerciale, întrucât practicile în discuție se refereau la achiziționarea de servicii. În orice caz, potrivit Guldbrev, promovarea nu era nici înșelătoare, nici neloială.
13. Instanța de fond, Patent- och marknadsdomstolen (Tribunalul pentru Proprietate Intelectuală și cauze economice), a considerat că practicile utilizate de Guldbrev în cadrul activității sale constituiau practici comerciale care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2005/29. Acesta a apreciat că practicile vizate de afirmațiile KO nu puteau fi considerate per se ca fiind excluse în mod intrinsec din domeniul de aplicare al Legii privind practicile comerciale. Astfel, a interzis anumite măsuri de promovare și a obligat Guldbrev să furnizeze anumite informații în publicitatea sa.
14. Guldbrev a declarat apel împotriva anumitor părți din hotărârea instanței de prim grad de jurisdicție în fața instanței de trimitere și a solicitat respingerea acțiunii KO.
15. Această instanță trebuie, printre altele, să se pronunțe cu privire la aspectul dacă practicile adoptate de Guldbrev constituie practici comerciale neloiale. Pentru a putea aprecia această chestiune de fond, ea trebuie mai întâi să verifice dacă Directiva 2005/29 și Legea privind practicile comerciale sunt aplicabile faptelor din prezenta cauză. Prin urmare, în aplicarea articolului 2 literele (c), (d) și (i) și a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2005/29, instanța trebuie să se pronunțe cu privire la măsura în care evaluarea și achiziționarea aurului de la consumatori și practicile precum cele în discuție în speță pot fi considerate practici comerciale în sensul Directivei 2005/29.
16. În această privință, instanța menționată consideră că reiese din jurisprudența Curții că publicitatea în cauză poate constitui per se o practică comercială în sensul Directivei 2005/29, cu condiția să se refere la un produs în sensul aceleiași directive. Cu toate acestea, s-ar părea că Curtea nu s-a pronunțat încă cu privire la aspectul dacă oferta comerciantului în discuție în speță se referă la un „produs” în sensul Directivei 2005/29, aspect care este relevant pentru a stabili dacă dispozițiile de drept național, și anume Legea privind practicile comerciale, trebuie interpretate în lumina dispozițiilor materiale ale Directivei 2005/29.
17. În aceste condiții, Svea hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel pentru Proprietate Intelectuală și cauze economice, cu sediul în Stockholm) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Într-o situație precum cea în discuție în fața instanței naționale, evaluarea și achiziționarea aurului de la consumatori constituie un produs (produs combinat) în sensul articolului 2 literele (c), (d) și (i) și al articolului 3 alineatul (1) din [Directiva 2005/29]?
2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, evaluarea aurului în situația în discuție în fața instanței naționale constituie un produs în sensul directivei?”
18. Guldbrev, KO, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise în fața Curții.
III. Analiză
A. Cu privire la prima întrebare preliminară
19. Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 literele (c), (d) și (i) și articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2005/29 trebuie interpretate în sensul că actul comercial care constă în oferta combinată a evaluării unui bun, în speță a aurului, efectuată de un comerciant pentru un consumator și a achiziționării bunului amintit de către comerciantul respectiv de la acest consumator constituie un „produs” în sensul dispozițiilor menționate.
20. Instanța de trimitere adresează această întrebare pentru a stabili dacă Directiva 2005/29 se aplică în cauza pendinte în fața sa, astfel încât dispozițiile relevante ale Legii naționale privind practicile comerciale trebuie interpretate în lumina dispozițiilor materiale ale acestei directive. Întrebarea preliminară menționată privește astfel exclusiv domeniul de aplicare al Directivei 2005/29, iar nu caracterul eventual neloial al actelor comerciale precum cele în discuție în litigiul principal. Analiza noastră se va concentra astfel asupra acestui aspect.
21. Părțile care au depus observații în fața Curții au opinii diferite cu privire la răspunsul care trebuie dat la această întrebare. În timp ce KO și Comisia susțin că trebuie să se răspundă afirmativ la această întrebare, Guldbrev susține în schimb că, în speță, actul comercial constituit din combinarea evaluării și achiziționării aurului nu poate constitui un „produs” în sensul Directivei 2005/29.
22. Pentru a răspunde la prima întrebare preliminară adresată de instanța de trimitere, trebuie mai întâi amintit că, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, decurge în special din cuprinsul articolului 1 și al considerentului (23) al Directivei 2005/29 că aceasta urmărește să asigure un nivel comun ridicat de protecție a consumatorilor procedând la o armonizare completă a normelor privind practicile comerciale neloiale(6).
23. În continuare, Curtea a statuat de asemenea că Directiva 2005/29 se caracterizează printr‑un domeniu de aplicare material deosebit de larg, legiuitorul Uniunii definind o concepție foarte largă a noțiunii de „practică comercială”, în sensul acesteia, întrucât articolul 2 litera (d) din directiva amintită o definește ca fiind „orice acțiune, omisiune, comportament, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitatea și comercializarea, efectuată de un comerciant”(7).
24. În această privință, Curtea a arătat că singurul criteriu vizat de articolul 2 litera (d) din Directiva 2005/29 este întemeiat pe faptul că practica comerciantului trebuie să fie în directă legătură cu promovarea, cu vânzarea sau cu furnizarea unui bun sau a unui serviciu către consumator(8).
25. În contextul prezentei cauze, trebuie de asemenea amintit că Curtea a statuat și că ofertele comune, care se bazează pe combinarea a cel puțin două produse sau servicii diferite într‑o singură ofertă, constituie acte comerciale care se înscriu în mod clar în cadrul strategiei comerciale a unui operator și care urmăresc în mod direct promovarea și derularea vânzărilor acestuia. Rezultă că ele constituie într‑adevăr practici comerciale în sensul articolului 2 litera (d) din Directiva 2005/29 și, în consecință, intră în domeniul de aplicare al acesteia(9).
26. Pe baza acestor indicații furnizate în jurisprudență trebuie să se verifice dacă acte comerciale precum cele în discuție în cauza pendinte în fața instanței de trimitere intră în domeniul de aplicare al Directivei 2005/29.
27. Or, în speță, aceste acte comerciale constau, pe de o parte, într-un serviciu de evaluare a aurului pe care comerciantul îl furnizează consumatorului și, pe de altă parte, pe baza acestei evaluări, în achiziționarea aurului de către acest comerciant de la același consumator.
28. Din decizia de trimitere reiese că, în oferta comercială a comerciantului în cauză, aceste două acte sunt legate și indisociabile, în sensul că unul depinde de celălalt. Astfel, din decizia menționată rezultă că comerciantul este dispus doar să cumpere aur de la consumator cu condiția ca acesta să accepte serviciul de evaluare furnizat de comerciantul respectiv pentru a determina calitatea și prețul de cumpărare a aurului în discuție. Prețul aurului este stabilit în momentul evaluării, iar consumatorul trebuie să accepte acest preț pentru ca vânzarea aurului să aibă loc.
29. În acest cadru, după cum susține în mod întemeiat Comisia, nu există nicio îndoială că serviciul de evaluare a aurului pe care comerciantul îl furnizează consumatorului constituie un „produs” potrivit articolului 2 litera (c) din Directiva 2005/29, care, prin definiție, include „orice servicii”. În consecință, practicile comerciale care privesc un astfel de produs față de consumatori potrivit articolului 2 litera (d) din Directiva 2005/29 intră în mod clar în domeniul de aplicare al acestei directive.
30. În schimb, ar putea subzista îndoieli în ceea ce privește actul comercial care constă în achiziționarea aurului de către comerciant de la consumator. Astfel, s-ar putea considera că, în cadrul achiziționării unui produs de către un comerciant de la un consumator, nu ar exista o „directă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs către consumatori”, astfel cum este impusă de jurisprudența menționată la punctul 24 din prezentele concluzii. Un asemenea act comercial constă în fapt mai degrabă, în sens invers, în furnizarea unui produs de către consumator comerciantului.
31. Cu toate acestea, ca urmare a caracterului combinat și indisociabil al celor două acte comerciale în discuție, menționat la punctul 28 de mai sus, trebuie, în opinia noastră, să se considere că există, în speță, o „directă legătură” între, pe de o parte, actul comercial care constă în achiziționarea aurului de către comerciant de la consumator și, pe de altă parte, „produsul” în discuție, conform definiției prevăzute la articolul 2 litera (c) din Directiva 2005/29, și anume serviciul de evaluare a aurului furnizat de comerciant consumatorului.
32. În măsura în care comerciantul este dispus să cumpere aur de la consumator, numai cu condiția ca acesta să accepte serviciul de evaluare furnizat de comerciant pentru a determina calitatea și prețul aurului în discuție, trebuie să se considere că cele două acte comerciale indisociabile constituie un produs unic care, așa cum reiese din jurisprudența menționată la punctul 25 din prezentele concluzii, se înscrie în mod clar în cadrul strategiei comerciale a comerciantului care urmărește în mod direct promovarea și derularea vânzărilor acestui produs. Rezultă că oferta comună de achiziționare a aurului condiționată de acceptarea serviciului de evaluare a aurului constituie într-adevăr o practică comercială în sensul articolului 2 litera (d) din Directiva 2005/29 și trebuie, în consecință, să intre în domeniul de aplicare al acesteia.
33. În această privință, subliniem, în primul rând, că interpretarea care precedă este singura de natură să asigure efectul deplin al Directivei 2005/29, garantând faptul că, în conformitate cu cerința unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, practicile comerciale neloiale sunt combătute în mod eficient(10). Astfel, interpretarea contrară, care urmărește să excludă aplicabilitatea Directivei 2005/29, ar lăsa fără protecție interesele economice ale consumatorilor în cauză, menținând în afara domeniului de aplicare al acestei directive practici comerciale cu scopul direct de influențare a deciziilor consumatorilor, ceea ce ar fi vădit contrar obiectivelor directivei menționate(11).
34. În al doilea rând, interpretarea pe care am propus-o cu privire la dispozițiile relevante ale Directivei 2005/29 este de asemenea compatibilă cu recunoașterea în jurisprudență a unui domeniu de aplicare material foarte larg(12) al acestei directive, așa cum am arătat la punctul 22 din prezentele concluzii.
35. În al treilea rând, interpretarea pe care am propus-o este conformă cu poziția exprimată de Comisie în Comunicarea intitulată „Orientări privind interpretarea și aplicarea Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori”(13).
36. La punctul 2.3.2 din aceste orientări, pe de o parte, Comisia ia în considerare că pot exista situații analoge celei din prezenta speță „în care se poate stabili o legătură între vânzarea unui produs de către consumator unui comerciant și promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs (diferit) către consumator”. Or, potrivit Comisiei, astfel de situații intră sub incidența Directivei 2005/29.
37. Pe de altă parte, la același punct din orientările menționate, Comisia arată în mod explicit că, în anumite împrejurări, se poate stabili o legătură suficient de directă între vânzarea aurului de către consumator și vânzarea sau furnizarea unui serviciu de evaluare a aurului de către un comerciant consumatorului.
38. Or, atât documente, cât și astfel de orientări, deși lipsite de caracter obligatoriu și nu leagă în niciun fel Curtea, pot constitui totuși, potrivit jurisprudenței, un ajutor pentru interpretarea dreptului derivat al Uniunii precum Directiva 2005/29(14).
39. În concluzie, reiese din toate considerațiile care precedă că, în opinia noastră, este necesar să se răspundă la prima întrebare preliminară adresată de instanța de trimitere statuând că articolul 2 literele (c), (d) și (i) și articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2005/29 trebuie interpretate în sensul că serviciul constând în evaluarea unui bun, efectuată de un comerciant pentru un consumator, pe de o parte, și achiziționarea acestui produs de către comerciantul respectiv de la acest consumator, condiționat de acceptarea prețului stabilit în urma acestei evaluări, pe de altă parte, constituie un „produs” în sensul dispozițiilor menționate.
B. Cu privire la a doua întrebare preliminară
40. Întrucât această întrebare a fost adresată în ipoteza unui răspuns negativ la prima întrebare, în cazul în care Curtea interpretează dispozițiile articolului 2 literele (c), (d) și (i) și ale articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2005/29 în sensul propus la punctul 39 din prezentele concluzii, nu este necesar să se răspundă la aceasta.
41. În orice caz, din considerațiile pe care le-am formulat la punctul 29 din prezentele concluzii reiese că, în opinia noastră, a doua întrebare preliminară trebuie să primească de asemenea un răspuns afirmativ.
IV. Concluzie
42. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Svea hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel pentru Proprietate Intelectuală și cauze economice, cu sediul în Stockholm, Suedia) după cum urmează:
Articolul 2 literele (c), (d) și (i) și articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului
trebuie interpretate în sensul că
serviciul constând în evaluarea unui bun, efectuată de un comerciant pentru un consumator, pe de o parte, și achiziționarea acestui produs de către comerciantul respectiv de la acest consumator, condiționat de acceptarea prețului stabilit în urma acestei evaluări, pe de altă parte, constituie un „produs” în sensul dispozițiilor menționate.