HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)
6 iunie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Competență în materie de obligații de întreținere – Regulamentul (CE) nr. 4/2009 – Articolul 12 alineatul (1) – Litispendență – Articolul 13 – Conexitatea cererilor – Noțiune”
În cauza C‑381/23 [Geterfer](i),
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Amtsgericht Mönchengladbach‑Rheydt (Tribunalul Districtual din Mönchengladbach‑Rheydt, Germania), prin decizia din 19 iunie 2023, primită de Curte la 19 iunie 2023, în procedura
ZO
împotriva
JS,
CURTEA (Camera a noua),
compusă din doamna O. Spineanu‑Matei, președintă de cameră, domnul J.‑C. Bonichot și doamna L. S. Rossi (raportoare), judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Comisia Europeană, de J. Vondung și W. Wils, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere (JO 2009, L 7, p. 1).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între ZO, un copil care a devenit major pe parcursul procesului, pe de o parte, și mama sa, JS, pe de altă parte, în legătură cu plata unei pensii alimentare.
Regulamentul nr. 4/2009
3 Considerentele (15) și (44) ale Regulamentului nr. 4/2009 au următorul cuprins:
„(15) În vederea protejării intereselor creditorilor de obligații de întreținere și pentru a favoriza o bună administrare a justiției în cadrul Uniunii Europene, ar trebui adaptate normele referitoare la competență, astfel cum rezultă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 [al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74)]. […]
[…]
(44) Prezentul regulament ar trebui să modifice Regulamentul (CE) nr. 44/2001 prin înlocuirea dispozițiilor acestuia aplicabile în materie de obligații de întreținere. Sub rezerva dispozițiilor tranzitorii cuprinse în prezentul regulament, statele membre ar trebui să aplice, în materie de obligații de întreținere, dispozițiile prezentului regulament privind competența, recunoașterea și forța executorie, executarea hotărârilor și asistența judiciară, în locul celor prevăzute în regulamentul (CE) nr. 44/2001 începând cu data aplicării prezentului regulament.”
4 Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament prevede:
„Prezentul regulament se aplică obligațiilor de întreținere care decurg dintr‑o relație de familie, rudenie, căsătorie sau alianță.”
5 Capitolul II din regulamentul menționat, intitulat „Competență”, cuprinde articolele 3-14.
6 Articolul 3 din același regulament prevede:
„Are competența de a hotărî în materie de obligații de întreținere în statele membre:
(a) instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a pârâtului; sau
(b) instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a creditorului; sau
(c) instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într‑o acțiune privind starea persoanei în cazul în care cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază exclusiv pe cetățenia uneia dintre părți; […]
[…]”
7 Articolul 12 din Regulamentul nr. 4/2009, intitulat „Litispendență”, prevede:
„(1) În cazul în care cereri având același obiect și aceeași cauză, între aceleași părți, sunt introduse înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior suspendă din oficiu acțiunea până în momentul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate.
(2) În cazul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate, oricare instanță în afara celei sesizate inițial își declină competența în favoarea acesteia.”
8 Potrivit articolului 13 din acest regulament, intitulat „Conexitate”:
„(1) În cazul în care cereri conexe sunt pendinte înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior poate suspenda judecata.
(2) În cazul în care aceste acțiuni sunt pendinte în prima instanță, orice instanță sesizată ulterior poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părți, să‑și decline competența, cu condiția ca respectivele cauze să fie de competența primei instanțe sesizate și ca legea după care se conduce aceasta să permită conexarea acțiunilor.
(3) În înțelesul prezentului articol, sunt considerate conexe acele acțiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor.”
9 Articolul 24 primul paragraf litera (c) din regulamentul menționat, intitulat „Motive de refuz de recunoaștere”, prevede:
„O hotărâre nu este recunoscută dacă:
[…]
(c) este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată între aceleași părți în statul membru în care s‑a solicitat recunoașterea;
[…]”
10 Din articolul 68 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009 rezultă că, sub rezerva dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 75 alineatul (2), acest regulament modifică Regulamentul nr. 44/2001, înlocuind dispozițiile regulamentului respectiv aplicabile în materie de obligații de întreținere.
Litigiul principal și întrebarea preliminară
11 ZO, reclamanta din acțiunea principală, s‑a născut în luna noiembrie 2001 din căsătoria încheiată între tatăl ei și JS, pârâta din acțiunea principală. Această căsătorie a fost desfăcută definitiv în luna noiembrie 2010.
12 Tatăl lui ZO are reședința în Germania, în timp ce mama ei are reședința în Belgia.
13 După separarea părinților săi, ZO a locuit mai întâi cu mama ei, tatăl ei trebuind să plătească acesteia din urmă, conform unei hotărâri din 17 decembrie 2014 a tribunal de première instance d’Eupen (Tribunalul de Primă Instanță din Eupen, Belgia), o pensie alimentară lunară pentru ZO și pentru fratele acesteia.
14 Printr‑o hotărâre din 31 august 2017, tribunal de première instance d’Eupen (Tribunalul de Primă Instanță din Eupen) a transferat tatălui „dreptul principal de custodie”.
15 ZO locuiește în cursul săptămânii într‑un internat din Germania, iar pe perioada vacanțelor școlare locuiește în principal la tatăl ei. Potrivit informațiilor cuprinse în cererea de decizie preliminară, ZO păstrează o adresă în comuna în care locuiește mama ei în Belgia, dar refuză să ia legătura cu aceasta din urmă.
16 În acțiunea principală, ZO solicită mamei sale plata unei pensii alimentare, care urmează să fie cuantificată, pentru perioada care începe în luna noiembrie 2017 și până la o dată neprecizată. Mama invocă o excepție de litispendență.
17 Astfel, la data introducerii acțiunii principale, o procedură inițiată de mamă împotriva tatălui lui ZO era deja pendinte la tribunal de première instance d’Eupen (Tribunalul de Primă Instanță din Eupen). În cadrul acestei proceduri, mama invocă un drept la despăgubire întrucât a asigurat cazarea și întreținerea fiicei sale în perioada cuprinsă între 1 august 2017 și 31 decembrie 2018.
18 Prin ordonanța din 3 noiembrie 2021, Amtsgericht Mönchengladbach‑Rheydt (Tribunalul Districtual din Mönchengladbach‑Rheydt, Germania) s‑a declarat competent să soluționeze cererea formulată de ZO în temeiul articolului 3 litera (b) din Regulamentul nr. 4/2009. Acesta a respins însă cererea respectivă ca inadmisibilă din cauza existenței unei situații de litispendență, întrucât fusese inițiată anterior de mamă o procedură în fața tribunal de première instance d’Eupen (Tribunalul de Primă Instanță din Eupen). Amtsgericht Mönchengladbach‑Rheydt (Tribunalul Districtual din Mönchengladbach‑Rheydt) a precizat printre altele că cele două proceduri vizau obținerea unei obligații de întreținere pentru un copil, arătând în plus că în Belgia, în conformitate cu articolele 203 și 203bis din code civil (Codul civil), părinții, în temeiul unei obligații de contribuție reciprocă, sunt ținuți să își asume întreținerea copiilor lor până la finalizarea studiilor acestora, chiar și după împlinirea vârstei majoratului, stabilită la 18 ani.
19 Prin ordonanța din 26 aprilie 2022, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania) a admis apelul formulat de ZO împotriva ordonanței Amtsgericht Mönchengladbach‑Rheydt (Tribunalul Districtual din Mönchengladbach‑Rheydt), pentru motivul că cele două proceduri nu privesc aceleași părți, nu au nici același obiect și nici aceeași cauză. Acesta a trimis cauza spre rejudecare la Amtsgericht Mönchengladbach‑Rheydt (Tribunalul Districtual din Mönchengladbach‑Rheydt).
20 Această din urmă instanță, care este instanța de trimitere, apreciază, făcând trimitere la Hotărârea din 19 mai 1998, Drouot assurances (C‑351/96, EU:C:1998:242), că interesele reclamantei din litigiul principal și ale tatălui ei, pârât în litigiul principal în fața tribunal de première instance d’Eupen (Tribunalul de Primă Instanță din Eupen), sunt identice într‑o asemenea măsură încât aceste persoane pot fi considerate una și aceeași parte în sensul litispendenței. În plus, cele două proceduri în curs ar avea același obiect, și anume o acțiune prin care se solicită plata unei pensii alimentare. Totuși, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea articolului 12 din Regulamentul nr. 4/2009 și cu privire la aplicarea acestui articol 12 în cauza principală.
21 În aceste condiții, Amtsgericht Mönchengladbach‑Rheydt (Tribunalul Districtual din Mönchengladbach‑Rheydt) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Există litispendență pentru motivul identității obiectului în sensul Regulamentului (CE) nr. 4/2009 […] în situația în care o procedură privind întreținerea datorată copilului se desfășoară în Belgia între tatăl și mama acestuia, în timp ce în Germania a fost introdusă ulterior de către copil, devenit între timp major, împotriva mamei sale o procedură privind întreținerea datorată copilului?”
Cu privire la întrebarea preliminară
22 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009 trebuie interpretat în sensul că, pentru a constata o situație de litispendență, condițiile potrivit cărora cererile au același obiect și trebuie formulate între aceleași părți sunt îndeplinite atunci când, la data cererii privind plata unei pensii alimentare introduse de un copil, devenit între timp major, împotriva mamei sale în fața unei instanțe dintr‑un stat membru, fusese deja introdusă de mamă în fața unei instanțe dintr‑un alt stat membru o cerere prin care aceasta solicită tatălui copilului o indemnizație pentru cazarea și întreținerea copilului respectiv.
23 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum reiese din articolul 68 alineatul (1) și din articolul 75 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4/2009, acest regulament a înlocuit, în materie de obligații de întreținere, Regulamentul nr. 44/2001, care a înlocuit la rândul său, între statele membre, Convenția de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive referitoare la aderarea noilor state membre la această convenție (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”).
24 Astfel cum a arătat în esență Comisia în observațiile sale scrise, interpretarea dată de Curte dispozițiilor unuia dintre aceste instrumente juridice rămâne valabilă și pentru celelalte atunci când dispozițiile respective pot fi calificate ca „echivalente” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 2022, London Steam‑Ship Owners’ Mutual Insurance Association, C‑700/20, EU:C:2022:488, punctul 42).
25 Aceasta este situația dispozițiilor referitoare la litispendență, care sunt cuprinse la articolul 21 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles, la articolul 27 din Regulamentul nr. 44/2001 și, respectiv, în materie de obligații de întreținere, la articolul 12 din Regulamentul nr. 4/2009, și ale căror dispoziții sunt redactate în termeni similari.
26 Astfel, în mod analog cu articolul 21 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles și cu articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009 prevede că, în cazul în care cereri având același obiect și aceeași cauză, între aceleași părți, sunt introduse înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior suspendă din oficiu acțiunea până în momentul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate.
27 Această normă de litispendență, asemenea celei prevăzute la articolul 21 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles și celei prevăzute la articolul 27 din Regulamentul nr. 44/2001, urmărește, în interesul unei bune administrări a justiției, așa cum este amintit acest interes printre altele în considerentul (15) al Regulamentului nr. 4/2009, să se reducă posibilitatea apariției unor proceduri paralele în fața instanțelor din state membre diferite și să se evite pronunțarea unor hotărâri ireconciliabile atunci când mai multe instanțe sunt competente să judece același litigiu (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 octombrie 2004, Mærsk Olie & Gas, C‑39/02, EU:C:2004:615, punctul 31, precum și Hotărârea din 22 octombrie 2015, Aannemingsbedrijf Aertssen și Aertssen Terrassements, C‑523/14, EU:C:2015:722, punctul 39).
28 Astfel, articolul 12 din Regulamentul nr. 4/2009 urmărește să excludă, în cea mai mare măsură posibilă, o situație precum cea prevăzută la articolul 24 primul paragraf litera (c) din acest regulament, și anume refuzul recunoașterii unei hotărâri ca urmare a caracterului său ireconciliabil cu o hotărâre pronunțată între aceleași părți în statul membru solicitat (a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea Mærsk Olie & Gas, C‑39/02, EU:C:2004:615, punctul 31).
29 Acest mecanism de soluționare a cazurilor de litispendență are un caracter obiectiv și automat și se întemeiază pe ordinea cronologică în care au fost sesizate instanțele respective (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 octombrie 2015, Aannemingsbedrijf Aertssen și Aertssen Terrassements, C‑523/14, EU:C:2015:722, punctul 48, precum și jurisprudența citată).
30 Pe de altă parte, având în vedere împrejurarea că articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009 nu face trimitere la ordinile juridice ale statelor membre, ci se referă la mai multe condiții materiale ca elemente ale definiției unei situații de litispendență, noțiunile utilizate la acest articol 12 trebuie considerate autonome (a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea din 8 decembrie 1987, Gubisch Maschinenfabrik, 144/86, EU:C:1987:528, punctul 11).
31 După cum rezultă din modul de redactare a articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009, așa cum a fost amintit la punctul 26 din prezenta hotărâre, mai multe condiții cumulative trebuie să fie îndeplinite pentru a determina o situație de litispendență. Astfel, aceasta este stabilită atunci când cererile sunt formulate „între aceleași părți”, când ele au „același obiect” și „aceeași cauză”.
32 În cauza principală, instanța de trimitere ridică problema îndeplinirii unor condiții referitoare la identitatea părților și la identitatea de obiect a cererilor introduse în cele două proceduri paralele pendinte.
33 În primul rând, în ceea ce privește condiția potrivit căreia cererile trebuie formulate între „aceleași părți”, îndoielile exprimate de instanța de trimitere provin din împrejurarea că, în timp ce litigiul în fața tribunal de première instance d’Eupen (Tribunalul de Primă Instanță din Eupen) are loc între mama și tatăl copilului, litigiul cu care este sesizată instanța respectivă are loc între acest copil, devenit între timp major, și mama sa, astfel încât, din punct de vedere formal, aceste părți nu sunt identice.
34 În această privință, Curtea a statuat deja că este important, în principiu, ca părțile în litigiu să fie identice, independent de poziția uneia sau a celeilalte în cele două proceduri paralele (a se vedea în acest sens prin analogie Hotărârea din 22 octombrie 2015, Aannemingsbedrijf Aertssen și Aertssen Terrassements, C‑523/14, EU:C:2015:722, punctul 41, precum și jurisprudența citată).
35 Totuși, după cum arată instanța de trimitere, Curtea a admis, în Hotărârea din 19 mai 1998, Drouot assurances (C‑351/96, EU:C:1998:242, punctele 19, 23 și 25), care privea interpretarea articolului 21 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles, că părți diferite din punct de vedere formal, și anume un asigurător și asiguratul său, pot avea, în raport cu obiectul celor două litigii în cauză, interese atât de identice și indisociabile încât o hotărâre pronunțată împotriva uneia dintre ele ar avea autoritate de lucru judecat în privința celeilalte, astfel încât trebuiau considerate una și aceeași parte în vederea aplicării acestei dispoziții.
36 O interpretare similară a noțiunii „aceleași părți” poate fi reținută în cadrul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009.
37 Într‑adevăr, având în vedere obiectul material al acestui regulament, care privește, astfel cum prevede articolul 1 alineatul (1) din acesta, obligațiile de întreținere care decurg dintr‑o relație de familie, rudenie, căsătorie sau alianță și care se referă, în consecință, în mod frecvent, la creanțele de întreținere ale unui copil minor, care sunt introduse de alte persoane, precum unul și/sau celălalt dintre părinții săi sau de o instituție publică de prestații sociale care se subrogă în mod legal în drepturile acestui creditor, trebuie să se admită că, în anumite situații, părți diferite din punct de vedere formal în raport cu obiectul a două litigii în discuție pot avea un interes atât de identic și de indisociabil, și anume interesul copilului vizat în calitate de creditor al obligației de întreținere, încât o hotărâre pronunțată împotriva uneia dintre aceste părți ar avea autoritate de lucru judecat în privința celeilalte. Într‑o asemenea situație, părțile respective trebuie să poată fi considerate una și aceeași parte, în sensul articolului 12 din regulamentul menționat.
38 Această interpretare este susținută de articolul 3 litera (c) din Regulamentul nr. 4/2009. Astfel, dispoziția menționată admite că o acțiune în materie de obligații de întreținere poate fi introdusă și cu titlu accesoriu în cadrul unei acțiuni privind starea persoanelor, precum o procedură de divorț, ale cărei părți sunt în mod necesar părinții copilului în cauză și în care cel puțin unul dintre acești părinți reprezintă interesele copilului respectiv în acțiunea accesorie referitoare la obligația de întreținere.
39 În cauza principală, va reveni, așadar, instanței de trimitere sarcina de a se asigura dacă, având în vedere obiectul procedurilor paralele și împrejurarea că reclamanta din litigiul principal a devenit majoră în cursul procedurii, interesele acestei reclamante sunt atât de indisociabile de cele ale tatălui ei, pârât în fața tribunal de première instance d’Eupen (Tribunalul de Primă Instanță din Eupen), încât o hotărâre pronunțată în una dintre aceste cauze împotriva uneia dintre aceste părți ar avea autoritate de lucru judecat în privința celeilalte părți.
40 În al doilea rând, în ceea ce privește condiția potrivit căreia obiectul cererilor trebuie să fie identic, trebuie amintit că această condiție înseamnă că cererile respective trebuie să aibă același scop, ținând seama de pretențiile respective ale reclamanților în fiecare dintre litigii, iar nu de mijloacele de apărare invocate eventual de un pârât (a se vedea în acest sens prin analogie Hotărârea din 8 mai 2003, Gantner Electronic, C‑111/01, EU:C:2003:257, punctele 25 și 26, precum și jurisprudența citată).
41 În această privință, din cererea de decizie preliminară rezultă că, în fața tribunal de première instance d’Eupen (Tribunalul de Primă Instanță din Eupen), mama solicită tatălui rambursarea cheltuielilor de cazare și de întreținere a fiicei lor care au fost efectuate între 1 august 2017 și 31 decembrie 2018, în timp ce, în fața instanței de trimitere, reclamanta din litigiul principal solicită mamei sale plata în numerar a unei pensii alimentare pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2017 și până la o dată neprecizată, dar care poate continua după luna noiembrie 2019, lună în care reclamanta din litigiul principal a devenit majoră.
42 Prin urmare, nu rezultă, așa cum a arătat Comisia în observațiile sale scrise, că cererile formulate în fiecare dintre litigiile paralele în cauză ar prezenta același obiect. Astfel, deși aceste litigii privesc, în mod generic, plata întreținerii, pretențiile solicitanților nu au un scop identic și nu privesc aceeași perioadă.
43 În consecință, întrucât condițiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009 sunt cumulative, o situație de litispendență nu poate fi constatată având în vedere informațiile de care dispune Curtea.
44 Cu toate acestea, trebuie subliniat că, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, lipsa unei situații de litispendență nu se opune aplicării articolului 13 din Regulamentul nr. 4/2009 dacă instanța de trimitere consideră că cererile în cauză sunt legate între ele printr‑o legătură suficient de strânsă pentru a putea fi considerate conexe, în sensul acestui articol 13 alineatul (3), astfel încât, sesizată ulterior, această instanță ar putea suspenda judecarea cauzei.
45 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009 trebuie interpretat în sensul că, pentru a constata o situație de litispendență, condițiile potrivit cărora cererile au același obiect și trebuie formulate între aceleași părți nu sunt îndeplinite atunci când, la data cererii privind plata unei pensii alimentare introduse de un copil, devenit între timp major, împotriva mamei sale în fața unei instanțe dintr‑un stat membru, fusese deja introdusă de mamă în fața unei instanțe dintr‑un alt stat membru o cerere prin care aceasta solicită tatălui copilului o indemnizație pentru cazarea și întreținerea copilului respectiv, deoarece pretențiile solicitanților nu urmăresc un scop identic și nu se suprapun din punct de vedere temporal. Lipsa unei situații de litispendență, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009, nu se opune totuși aplicării articolului 13 din acest regulament în situația în care cererile în cauză sunt legate între ele printr‑o legătură suficient de strânsă pentru a putea fi considerate conexe, în sensul acestui articol 13 alineatul (3), astfel încât, sesizată ulterior, instanța de trimitere ar putea suspenda judecarea cauzei.
Cu privire la cheltuielile de judecată
46 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:
Articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere
trebuie interpretat în sensul că,
pentru a constata o situație de litispendență, condițiile potrivit cărora cererile au același obiect și trebuie formulate între aceleași părți nu sunt îndeplinite atunci când, la data cererii privind plata unei pensii alimentare introduse de un copil, devenit între timp major, împotriva mamei sale în fața unei instanțe dintr‑un stat membru, fusese deja introdusă de mamă în fața unei instanțe dintr‑un alt stat membru o cerere prin care aceasta solicită tatălui copilului o indemnizație pentru cazarea și întreținerea copilului respectiv, deoarece pretențiile solicitanților nu urmăresc un scop identic și nu se suprapun din punct de vedere temporal. Lipsa unei situații de litispendență, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009, nu se opune totuși aplicării articolului 13 din acest regulament în situația în care cererile în cauză sunt legate între ele printr‑o legătură suficient de strânsă pentru a putea fi considerate conexe, în sensul acestui articol 13 alineatul (3), astfel încât, sesizată ulterior, instanța de trimitere ar putea suspenda judecarea cauzei.
Semnături