HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)
13 decembrie 2016(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a plicurilor standard și a plicurilor speciale imprimate – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Coordonarea prețurilor de vânzare și alocarea clientelei – Procedură de tranzacție – Amenzi – Cuantum de bază – Adaptare excepțională – Plafon de 10 % din cifra de afaceri totală – Articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Obligația de motivare – Egalitate de tratament”
În cauza T‑95/15,
Printeos, SA, cu sediul în Alcalá de Henares (Spania),
Tompla Sobre Exprés, SL, cu sediul în Alcalá de Henares,
Tompla Scandinavia AB, cu sediul în Stockholm (Suedia),
Tompla France SARL, cu sediul în Fleury‑Mérogis (Franța),
Tompla Druckerzeugnisse Vertriebs GmbH, cu sediul în Leonberg (Germania),
reprezentate de H. Brokelmann și de P. Martínez‑Lage Sobredo, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de F. Castilla Contreras, de F. Jimeno Fernández și de C. Urraca Caviedes, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, prin care se solicită, cu titlu principal, anularea în parte a Deciziei C(2014) 9295 final a Comisiei din 10 decembrie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului [101 TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (AT.39780 – Plicuri) și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantelor,
TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă),
compus din domnul M. Prek, președinte, doamna I. Labucka, domnul J. Schwarcz, doamna V. Tomljenović și domnul V. Kreuschitz (raportor), judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 4 iulie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
Situația de fapt
1 Prin Decizia C(2014) 9295 final a Comisiei din 10 decembrie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului [101 TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (AT.39780 – Plicuri) (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia Europeană a constatat că, printre altele, reclamantele Printeos SA, Tompla Sobre Exprés SL, Tompla Scandinavia AB, Tompla France SARL și Tompla Druckerzeugnisse Vertriebs GmbH au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea, în perioada cuprinsă între 8 octombrie 2003 și 22 aprilie 2008, la o înțelegere convenită și pusă în aplicare pe piața europeană a plicurilor standard și a plicurilor special imprimate, inclusiv în Danemarca, în Germania, în Franța, în Suedia, în Regatul Unit și în Norvegia. Această înțelegere a urmărit coordonarea prețurilor de vânzare, alocarea clientelei și schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial. În afară de reclamante, înțelegerea a implicat participarea grupului Bong (denumit în continuare „Bong”), a grupului GPV France SAS and Heritage Envelopes Ltd (denumit în continuare „GPV”), a grupului Holdham SA (denumit în continuare „Hamelin”) și a grupului Mayer‑Kuvert (denumit în continuare „Mayer‑Kuvert”), care au fost de asemenea destinatare ale deciziei atacate.
2 Decizia atacată a fost adoptată în cadrul unei proceduri de tranzacție în temeiul articolului 10a din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 și 102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242) și al Comunicării Comisiei privind desfășurarea procedurilor de tranzacție în vederea adoptării de decizii în temeiul articolelor 7 și 23 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului în cazurile privind cartelurile (JO 2008, C 167, p. 1, denumită în continuare „Comunicarea privind tranzacția”).
3 Având în vedere încălcarea constatată [articolul 1 alineatul (5) din decizia atacată], Comisia a aplicat reclamantelor, în solidar, o amendă în cuantum de 4 729 000 de euro [articolul 2 alineatul (1) litera (e) din decizia atacată].
4 Procedura administrativă care a condus la adoptarea deciziei atacate a fost deschisă de Comisie din proprie inițiativă, pe baza unor informații și a unor documente transmise de un informator. La 14 septembrie 2010, Comisia a efectuat verificări, în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269), la reclamante și la alte societăți implicate în înțelegere în Danemarca, în Spania, în Franța și în Suedia). La 1 octombrie 2010 și la 31 ianuarie 2011, au urmat alte verificări în Germania [considerentul (16) al deciziei atacate].
5 La 22 octombrie 2010, reclamantele au introdus la Comisie o cerere de clemență în temeiul Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea”) [considerentul (17) al deciziei atacate], precum și o cerere analogă la Comisión Nacional de la Competencia, ulterior redenumită Comisión Nacional de los Mercados y la Competencia (Autoritatea de concurență, Spania, denumită în continuare „CNC”).
6 La 15 martie 2011, CNC a deschis o procedură de investigare a existenței unei încălcări a articolului 101 TFUE și a normelor de concurență spaniole analoge, săvârșită în Spania, printre altele, de Tompla Sobre Exprés, inclusiv filialele sale spaniole doar în privința pieței plicurilor de hârtie [cazul S/0316/10, Sobres de papel (plicuri de hârtie)]. Această procedură a condus la adoptarea de către CNC, la 25 martie 2013, a unei decizii prin care acestor societăți li s‑a aplicat o amendă totală în cuantum de 10 141 530 de euro din cauza participării lor pe piața spaniolă, în perioada cuprinsă între anii 1977 și 2010, la înțelegeri având ca obiect stabilirea prețurilor și atribuirea cererilor de ofertă lansate de administrația spaniolă care priveau furnizarea de plicuri preimprimate pentru alegeri și referendumuri la nivel european, național și regional, alocarea ofertei de plicuri preimprimate de uz comercial pentru marii clienți, stabilirea prețurilor plicurilor neimprimate și limitarea tehnologiilor.
7 Întrucât toate părțile în cauză și‑au exprimat interesul să participe la discuțiile referitoare la tranzacție, la 10 decembrie 2013, Comisia a deschis procedura prevăzută la articolul 10a din Regulamentul nr. 773/2004, în cadrul căreia a avut reuniuni bilaterale cu fiecare parte [considerentele (19) și (20) ale deciziei atacate].
8 În cadrul unei reuniuni din 21 ianuarie 2014, Comisia a prezentat reclamantelor o vedere de ansamblu a înțelegerii, inclusiv analiza sa privind elementele de probă de care dispunea.
9 La 24 februarie 2014, reclamantele au comunicat un document neoficial, intitulat „non paper”, în care au solicitat luarea în considerare de către Comisie, în vederea stabilirii cuantumului amenzii, în primul rând, a amenzii aplicate de CNC, pentru motivul că această amendă echivala deja, în sine, cu 10 % din cifra lor de afaceri totală în anul 2012, în al doilea rând, a faptului că formau un grup „monoprodus” (cu alte cuvinte, dedicat fabricării unui singur produs) și, în al treilea rând, a punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „orientări”), care să îi permită, având în vedere particularitățile cauzei în discuție, să se abată de la metodologia generală pentru stabilirea cuantumului amenzilor sau a limitelor prevăzute la punctul 21 din aceleași orientări.
10 În locul unei a doua reuniuni, cu acordul reclamantelor, prin e‑mailul din 17 iunie 2014, Comisia a prezentat o vedere de ansamblu a parametrilor care trebuiau luați în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzii care urma să fie aplicat, precum valoarea vânzărilor realizate de reclamante în anul 2007, și anume 143 316 000 de euro, și cifra lor de afaceri în anul 2013, și anume [confidențial](1) de euro, durata participării lor la încălcare etc. Reclamantele au răspuns prin e‑mailul din 18 iunie 2014, confirmând valoarea vânzărilor și cifra de afaceri, reținute de Comisie, și afirmând că nu aveau observații pe fond în această privință.
11 În cadrul unei reuniuni din 24 octombrie 2014, Comisia le‑a informat pe reclamante despre metodele și despre parametrii de calcul al cuantumului amenzii, și anume, în primul rând, proporția (15 %) din valoarea vânzărilor (143 316 000 de euro în anul 2007) utilizată pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii, în al doilea rând, durata încălcării săvârșite de reclamante (patru ani și șase luni), în al treilea rând, cuantumul suplimentar de 15 %, în al patrulea rând, lipsa unor circumstanțe atenuante sau agravante, în al cincilea rând, neaplicarea factorului multiplicator, în al șaselea rând, amenda maximă autorizată de [confidențial] de euro (10 % din cifra de afaceri totală a reclamantelor în anul 2013), în al șaptelea rând, o reducere excepțională a cuantumului amenzii în temeiul punctului 37 din orientări din cauza împrejurărilor specifice cauzei, inclusiv faptul că plafonul de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 era depășit de cuantumurile de bază aplicate tuturor părților la înțelegere, în al optulea rând, o reducere suplimentară motivată de caracterul „monoprodus” al grupului reclamantelor, în al nouălea rând, imposibilitatea de acordare a unei reduceri ca urmare a existenței unei amenzi aplicate de CNC, înțelegerea vizată de aceasta din urmă fiind diferită de cea investigată de Comisie și care trebuia să fie sancționată în mod independent și în conformitate cu normele aplicabile, diferite de cele aplicate de Comisie, în al zecelea rând, o reducere preconizată de 50 % în temeiul punctelor 24 și 25 din Comunicarea privind cooperarea, în al unsprezecelea rând, o reducere preconizată de 10 % în temeiul punctului 32 din Comunicarea privind tranzacția și, în sfârșit, intervalul care cuprindea cuantumul amenzii între 4 610 000 de euro și 4 848 000 de euro, cu privire la care reclamantele ar trebui să accepte cuantumul maxim în propunerea lor de tranzacție.
12 La 7 noiembrie 2014, reclamantele au prezentat propunerea lor de tranzacție, acceptând valoarea vânzărilor și cifra de afaceri, reținute de Comisie, precum și cuantumul maxim al amenzii, de 4 848 000 de euro.
13 La 18 noiembrie 2014, Comisia a adoptat comunicarea privind obiecțiunile.
14 La 20 noiembrie 2014, reclamantele au confirmat, în conformitate cu punctul 26 din Comunicarea privind tranzacția, că această comunicare privind obiecțiunile corespundea conținutului propunerii lor de tranzacție și că rămâneau angajate să continue procedura de tranzacție.
15 În decizia atacată, în ceea ce privește calculul amenzilor aplicate, Comisia a stabilit cuantumul de bază pentru fiecare întreprindere în cauză, astfel cum este rezumat în tabelul următor [considerentele (71)-(84) ale deciziei atacate]:
Întreprinderea | Valoarea vânzărilor EUR | Coeficientul pentru gravitate | Durata | Cuantumul suplimentar | Nivelul de bază EUR |
Bong | 140 000 000 | 15 % | 4,5 | 15 % | 115 500 000 |
[…] GPV | 125 086 629 | 15 % | 4,5 | 15 % | 103 196 000 |
Hamelin | 185 521 000 | 15 % | 4,416 | 15 % | 150 717 000 |
Mayer‑Kuvert | 70 023 181 | 15 % | 4,5 | 15 % | 57 769 000 |
Printeos […] | 143 316 000 | 15 % | 4,5 | 15 % | 118 235 000 |
16 În plus, în considerentele (85)-(87) ale deciziei atacate, Comisia a considerat că nu se impunea ajustarea cuantumurilor de bază în temeiul punctelor 28 și 29 din orientări, cu excepția cazului Mayer‑Kuvert, căruia trebuia să i se aplice o reducere de 10 % din cauza participării sale limitate la încălcare.
17 Sub titlul „Adaptarea cuantumurilor de bază”, Comisia a constatat că, întrucât vânzările realizate de majoritatea părților în cauză fuseseră efectuate pe o singură piață, pe care participaseră la o încălcare timp de mai mulți ani, în practică, toate cuantumurile amenzilor erau susceptibile să atingă plafonul de 10 % din cifra de afaceri totală și că aplicarea acestui plafon ar fi mai degrabă regula decât excepția [considerentul (88) al deciziei atacate]. În această privință, Comisia a amintit jurisprudența Tribunalului care observase că o asemenea metodă ar putea să determine îndoieli în lumina principiului potrivit căruia o penalitate trebuia să prezinte o legătură imediată cu încălcarea, precum și cu autorul acesteia, în măsura în care ar putea conduce în anumite condiții la o situație în care orice diferențiere în funcție de gravitatea încălcării sau de circumstanțe atenuante nu va mai fi în mod normal susceptibilă să se transfere asupra cuantumului unei amenzi (Hotărârea din 16 iunie 2011, Putters International/Comisia, T‑211/08, EU:T:2011:289, punctul 75). Având în vedere împrejurările specifice prezentei cauze, Comisia a considerat că era adecvat să își exercite puterea de apreciere și să aplice punctul 37 din orientări, care îi permitea să se abată de la metodologia prevăzută de orientări [considerentele (89) și (90) ale deciziei atacate].
18 Considerentele (91) și (92) ale deciziei atacate au următorul cuprins:
„(91) În speță, cuantumul de bază este adaptat într‑un mod care ia în considerare valoarea vânzărilor produsului care face obiectul cartelului în raport cu cifra de afaceri totală, precum și diferențele dintre părți în funcție de participarea individuală la încălcare. În ansamblu, amenzile vor fi stabilite la un nivel proporțional cu încălcarea și care produce un efect disuasiv suficient.
(92) În consecință, tuturor părților le va fi aplicată o reducere a amenzilor calculate. În împrejurările specifice ale cauzei, având în vedere că toate părțile și‑au desfășurat activitatea, într‑o măsură diferită, însă importantă, în vânzarea de plicuri standard și de plicuri speciale imprimate, se propune aplicarea unei reduceri de [confidențial] % a amenzii care trebuie aplicată pentru încălcarea săvârșită de GPV, de [confidențial] % în cazul Tompla, de [confidențial] % în cazul Bong și al Mayer‑Kuvert, precum și de [confidențial] % în cazul Hamelin.”
19 Rezultatul acestei adaptări a cuantumurilor de bază poate fi rezumat după cum urmează [a se vedea de asemenea tabelul prezentat în considerentul (93) al deciziei atacate]:
Întreprinderea | Cuantumul de bază înainte de adaptare EUR | Reducere % | Cuantumul de bază după adaptare EUR |
Bong | 115 500 500 | [confidențial] | [confidențial] |
GPV | 103 196 000 | [confidențial] | [confidențial] |
Hamelin | 150 717 000 | [confidențial] | [confidențial] |
Mayer‑Kuvert | 57 769 000 | [confidențial] | [confidențial] |
Printeos | 118 235 000 | [confidențial] | [confidențial] |
20 Pe de altă parte, Comisia a acordat reclamantelor reduceri suplimentare ale cuantumului amenzii, de 50 % în temeiul Comunicării privind cooperarea și de 10 % în temeiul punctului 32 din Comunicarea privind tranzacția [considerentele (99), (102) și (103) ale deciziei atacate], a căror legalitate nu este contestată în cadrul prezentului litigiu. În temeiul normelor relevante corespunzătoare, atât în cazul Hamelin, cât și al Mayer‑Kuvert au fost acordate reduceri ale cuantumului amenzilor care le fuseseră stabilite, de 25 % și, respectiv, de 10 % (cooperare) și de 10 % (tranzacție) [considerentele (100)-(103) ale deciziei atacate].
21 În sfârșit, din considerentele (104)-(108) ale deciziei atacate, aflate sub titlul „Capacitatea de plată”, reiese că, în urma cererilor motivate introduse de [confidențial] și de [confidențial] în temeiul punctului 35 din orientări, Comisia a ajustat cuantumul amenzilor în cazul fiecăreia la [confidențial] de euro și, respectiv, la [confidențial] de euro. Reclamantele nu au introdus o cerere analogă la Comisie și nici nu au obținut o reducere în temeiul acestui punct.
Procedura și concluziile părților
22 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 februarie 2015, reclamantele au introdus prezenta acțiune.
23 La propunerea Camerei a patra, Tribunalul a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură, să trimită prezenta cauză în fața unui complet de judecată extins.
24 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra extinsă) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat părților întrebări scrise referitoare la aplicarea regimului de confidențialitate față de public în cazul anumitor date cifrice expuse în raportul de ședință. Părțile au răspuns la aceste întrebări în termenul stabilit.
25 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 4 iulie 2016.
26 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea articolului 2 alineatul (1) litera (e) din decizia atacată;
– cu titlu subsidiar, într-o primă etapă, stabilirea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată, într‑o primă etapă, la un nivel cu cel puțin 55 % mai mic decât plafonul de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 sau, alternativ, cu un procent pe care Tribunalul îl consideră adecvat pentru restabilirea echilibrului său în raport cu cuantumurile amenzilor aplicate în cazul Bong și al Hamelin, și, într‑o a doua etapă, reducerea acestui cuantum, în plus, cu cel puțin 33 % sau, alternativ, cu un procent pe care Tribunalul îl consideră adecvat pentru a lua în considerare amenda aplicată de CNC în decizia acesteia din 25 martie 2013;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
27 Comisia solicită Tribunalului:
– declararea celui de al treilea motiv ca fiind inadmisibil;
– în orice caz, respingerea în tot a acțiunii ca nefondată;
– în orice caz, obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Obiectul acțiunii și rezumatul motivelor
28 Reclamantele susțin că nu doresc să conteste nici participarea lor la încălcare, menționată la articolul 1 din decizia atacată, nici faptele constitutive ale acestei încălcări, nici calificarea lor juridică. Ele se limitează să solicite anularea articolului 2 alineatul (1) litera (e) din decizia atacată, în măsura în care li se aplică o amendă al cărei cuantum îl contestă, astfel cum a fost stabilit înainte de reducerile efectuate în temeiul Comunicărilor privind cooperarea și privind tranzacția.
29 Prin intermediul primului motiv formulat, reclamantele impută Comisiei că a încălcat obligația de motivare care îi revine în ceea ce privește adaptarea cuantumului de bază al amenzilor în temeiul punctului 37 din orientări și al procentului efectiv de reducere aplicat fiecărei întreprinderi, precum și, în replică, că a săvârșit un abuz de putere.
30 Prin intermediul celui de al doilea motiv formulat, reclamantele invocă o încălcare a principiului egalității de tratament săvârșită în defavoarea lor în cadrul adaptării excepționale a cuantumului de bază al amenzilor în temeiul punctului 37 din orientări.
31 Prin intermediul celui de al treilea motiv formulat, reclamantele invocă încălcarea de către Comisie a principiilor proporționalității și nediscriminării în cadrul stabilirii cuantumului amenzii, prin faptul că nu a luat în considerare amenda care le fusese aplicată de CNC.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare în ceea ce privește adaptarea cuantumului de bază al amenzilor în temeiul punctului 37 din orientări și al procentului efectiv de reducere aplicat fiecărei întreprinderi, precum și pe un abuz de putere
Argumentele părților
32 În opinia reclamantelor, în considerentele (88)-(92) ale deciziei atacate, nu sunt precizate corespunzător cerințelor legale motivele concrete care au determinat Comisia să decidă adaptarea, cu titlu excepțional, în temeiul punctului 37 din orientări, a cuantumurilor de bază ale amenzilor aplicate întreprinderilor în cauză și aplicarea în privința lor, în acest context, a unor cote de reducere diferite, și anume 85 %, 88 %, 90 % și, respectiv, 98 %. În special, nu ar fi posibil să se înțeleagă motivele pentru care Comisia a acordat o reducere de [confidențial] % în cazul Hamelin. Această insuficiență în motivare ar fi cu atât mai gravă și, invers, obligația de motivare ar fi cu atât mai importantă cu cât, în speță, Comisia s‑a abătut de la metodologia prevăzută pentru stabilirea amenzilor în temeiul orientărilor. În replică, reclamantele precizează în esență că, în memoriul în apărare, Comisia a explicat pentru prima dată motivele adevărate ale acestei adaptări a cuantumurilor de bază ale amenzilor. Totuși, această explicație tardivă nu poate remedia insuficiența motivării care viciază decizia atacată, ci ar demonstra că, efectuând această adaptare, Comisia a săvârșit de asemenea un abuz de putere. Astfel, la punctele 28, 64 și 65 din memoriul în apărare, Comisia ar fi susținut că, deși Hamelin nu constituia o „întreprindere monoprodus, cuantumul de bază care i se aplica trebuia de asemenea ajustat, în conformitate cu punctul 37 din orientări și potrivit aceleiași metode pentru motive de achitate, în scopul reflectării participării sale la încălcare și al restabilirii echilibrului în ceea ce privește amenzile aplicate diferitor întreprinderi după ajustările menționate”. Or, raționamentul conform căruia cuantumul amenzii aplicate Hamelin a fost redus, în realitate, pentru motive de echitate, iar nu din cauza caracterului său „monoprodus” nu ar reieși din considerentul (92) al deciziei atacate.
33 Comisia contestă argumentele reclamantelor și solicită respingerea prezentului motiv.
34 În ceea ce privește calculul cuantumului amenzilor și, în special, stabilirea cuantumurilor de bază în decizia atacată, Comisia precizează că prezenta cauză era caracterizată de împrejurări excepționale rezultate din caracterul „monoprodus” al întreprinderilor în cauză, cu excepția Hamelin, astfel cum acest aspect a fost examinat în considerentele (88)-(95) ale deciziei atacate. În opinia Comisiei, întrucât cuantumul de bază depășea plafonul de 10 % din cifra de afaceri totală, exista „riscul ca amenda să [fi fost] aplicată exclusiv pe baza acestei cifre de afaceri totale și să nu [fi] reflect[at] gravitatea și durata încălcării și nici particularitățile cauzei”. Altfel spus, conform observațiilor care ar fi fost expuse în considerentul (89) al deciziei menționate, din cauza volumului cifrei de afaceri totale, aplicarea coeficientului pentru gravitate și a factorului multiplicator nu ar fi prezentat „nicio utilitate practică pentru calculul amenzii”. Comisia ar fi ținut seama de faptul că, în speță, luarea în considerare a acestor împrejurări nu putea să determine o reducere a cuantumului final al amenzii. Astfel, aplicarea unei circumstanțe atenuante în favoarea Mayer‑Kuvert din cauza participării sale mai mici la încălcare [a se vedea considerentul (87) al deciziei atacate] nu ar fi avut niciun efect asupra cuantumului final al amenzii, întrucât reducerea ar fi fost aplicată înainte de aplicarea plafonului de 10 %. În duplică, Comisia precizează că, înainte de adaptarea cuantumurilor de bază, cota de depășire ar fi fost de 38,98 % în cazul Bong, de 441,83 % în cazul GPV, de 30,04 % în cazul Hamelin, de 36,71 % în cazul Mayer‑Kuvert și de 97,13 % în cazul reclamantelor.
35 Comisia i‑ar fi aplicat, așadar, fiecărei întreprinderi reducerea necesară pentru ca acest cuantum de bază al amenzii să fie inferior plafonului de 10 % din cifra de afaceri totală în anul 2013. În acest scop, cuantumul de bază ar fi fost redus în mod proporțional cu cota „monoprodus” a întreprinderilor respective. În cazul Hamelin, Comisia ar fi apreciat că, „deși nu era vorba despre o întreprindere monoprodus, cuantumul de bază care i se aplica trebuia să fie de asemenea ajustat în temeiul punctului 37 din orientări și potrivit aceleiași metode pentru motive de echitate, pentru reflectarea participării sale la încălcare și pentru restabilirea echilibrului în ceea ce privește amenzile aplicate diferitor întreprinderi după ajustările menționate”. Comisia nu ar fi aplicat reducerea în mod liniar, ci, întotdeauna cu respectarea plafonului de 10 %, ar fi garantat ca amenda care rezulta să fie suficient de disuasivă în raport cu gravitatea și cu durata încălcării. Conform metodei descrise în considerentul (91) al deciziei atacate, ea ar fi aplicat, așadar, cuantumurilor de bază următoarele reduceri: [confidențial] % în cazul Bong, [confidențial] % în cazul GPV, [confidențial] % („echitate”) în cazul Hamelin, [confidențial] % în cazul Mayer‑Kuvert și [confidențial] % în cazul reclamantelor.
36 Potrivit Comisiei, Tribunalul trebuie să se limiteze să examineze chestiunea respectării obligației de motivare doar în privința reclamantelor, iar nu în privința altor întreprinderi în cauză care nu au introdus o acțiune la Tribunal și în cazul cărora motivarea deciziei atacate ar fi devenit obligatorie. Astfel, în speță, reclamantele nu se pot prevala de un caracter pretins insuficient al motivării privind reducerea cuantumului amenzilor aplicate altor întreprinderi destinatare ale deciziei menționate. În orice caz, această motivare ar fi suficientă, în sensul că ar fi permis reclamantelor să aibă cunoștință despre motivele adaptării cuantumului amenzii care li se aplica – motive pe care acestea le‑ar fi cunoscut deja înainte, în calitate de solicitante ale reducerii respective – și ar permite Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional.
37 Întrucât decizia atacată a fost adoptată la finalizarea unei proceduri de tranzacție, în cadrul căreia părțile au fost informate, în cursul unor discuții bilaterale, cu privire la toate elementele relevante, printre care și faptele imputate, calificarea lor, gravitatea și durata încălcării imputate, atribuirea răspunderilor și o estimare a intervalurilor în care se situau cuantumurile probabile ale amenzilor, motivarea sa ar putea să fie mult mai succintă decât cea a altor decizii adoptate în temeiul articolelor 7 și 23 din Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, în speță, discuțiile bilaterale dintre Comisie și reclamante ar fi permis reclamantelor să cunoască fiecare dintre aceste elemente și metoda avută în vedere pentru calculul cuantumului amenzilor pentru a decide în mod voluntar dacă să prezinte sau să nu prezinte o propunere de tranzacție. În aceste împrejurări, motivarea deciziei atacate ar fi fost în linii mari suficientă.
38 Într‑adevăr, textul deciziei atacate ar explica deja în detaliu factorii luați în considerare pentru stabilirea gravității și a duratei încălcării, precum și pentru calcularea cuantumului de bază al amenzii. Astfel, în considerentele (72)-(84) ale deciziei atacate ar fi expusă metoda utilizată pentru calcularea acestui cuantum de bază, pe care reclamantele nu o contestă. Acest text ar aduce și alte precizări, de exemplu, volumul vânzărilor întreprinderilor în cauză, luat în considerare pentru calcularea cuantumului de bază al amenzilor [a se vedea tabelul nr. 1 cuprins în considerentul (75)], factori multiplicatori diferiți pentru durată [a se vedea tabelul nr. 2 cuprins în considerentul (81)] și cuantumurile de bază diferite ale amenzilor, înainte și după adaptarea lor [a se vedea tabelele nr. 3 și nr. 4 cuprinse în considerentele (84) și (93)]. Potrivit Comisiei, a fost îndeplinită, așadar, cerința motivării în ceea ce privește elementele care permiteau determinarea gravității și a duratei încălcării.
39 În plus, cu ocazia reuniunii din 24 octombrie 2014, Comisia ar fi furnizat reclamantelor o descriere detaliată a metodei de calcul al cuantumului amenzii preconizate în privința lor, inclusiv valoarea vânzărilor utilizată pentru calcularea cuantumului de bază, durata participării lor la încălcare, cuantumul suplimentar adăugat în scop disuasiv (factorul multiplicator), inexistența circumstanțelor agravante sau atenuante, reducerile efectuate în temeiul Comunicărilor privind tranzacția și privind cooperarea, precum și reducerea efectuată conform punctului 37 din orientări. Reclamantele ar fi înțeles perfect aceste explicații și ar fi acceptat în mod expres în propunerea lor de tranzacție cuantumul maxim al amenzii care le putea fi aplicată în conformitate cu intervalul propus.
40 În ceea ce privește reducerea cuantumului de bază efectuată în temeiul punctului 37 din orientări, Comisia susține că, în considerentele (88)-(92), decizia atacată explică în mod corespunzător cerințelor legale motivele pentru care a considerat necesară o adaptare a cuantumurilor de bază. Particularitățile care au condus la adaptarea efectuată în privința reclamantelor ar fi fost examinate deja în cadrul reuniunii din 24 octombrie 2014, și anume înainte de prezentarea propunerii lor de tranzacție, de trimiterea comunicării privind obiecțiunile și de adoptarea deciziei atacate. În cursul acestei reuniuni, Comisia ar fi explicat că aceste cuantumuri de bază calculate pentru toate întreprinderile depășeau plafonul de 10 % din cauza unei combinări de factori, precum valoarea reprezentată de procentul volumului vânzărilor vizat de încălcare, durata lungă a înțelegerii și cota „monoprodus” a întreprinderilor (calculată ca fiind proporția dintre volumul vânzărilor totale de plicuri și volumul total al vânzărilor întreprinderii în cauză). Astfel, deși este adevărat că, în cursul reuniunii din 24 octombrie 2014, ar fi avut loc o anumită confuzie în legătură cu efectul produs asupra cuantumului final al amenzii de reducerea întemeiată pe cota „monoprodus”, această confuzie ar fi fost înlăturată în cursul aceleiași reuniuni, în urma căreia reclamantele ar fi prezentat propunerea lor de tranzacție.
41 Comisia adaugă că reclamantele înseși au fost cele care au solicitat, în documentul „non paper” din 24 februarie 2014 (a se vedea punctul 9 de mai sus), efectuarea unei reduceri a cuantumului amenzii în temeiul punctului 37 din orientări. Reclamantele ar fi explicat că, dat fiind caracterul „monoprodus” al grupului lor, limitarea duratei încălcării nu ar fi avut efect asupra cuantumului amenzii care le‑ar fi fost aplicată. Astfel, având în vedere că vânzarea de plicuri reprezenta peste 90 % din volumul vânzărilor lor totale, aplicarea unui cuantum suplimentar de mai mult de 10 % în scop disuasiv s‑ar exprima deja printr‑un cuantum al amenzii care ar depăși plafonul de 10 % din cifra de afaceri totală prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Având în vedere elementele sus‑menționate și, în special, motivarea analogă expusă în considerentul (91) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat că în speță nu era necesară o motivare mai detaliată.
42 În legătură cu cotele efective de reducere atribuite fiecăreia dintre întreprinderile în cauză, Comisia amintește considerentele (91) și (92) ale deciziei atacate, în care ar fi fost explicați factorii de care a ținut seama pentru a stabili aceste cote, completate de considerentul (87) al aceleiași decizii, în care s‑ar arăta că Mayer‑Kuvert avusese un rol diferit și participase la încălcare într‑o măsură mai mică. Tabelele nr. 3 și nr. 4 cuprinse în considerentele (84) și (93) ale deciziei atacate ar expune astfel cuantumurile de bază în cazul fiecărei întreprinderi, înainte și după adaptarea acestora, iar un simplu calcul aritmetic ar permite să se deducă cuantumul exact al adaptării aplicate fiecărei amenzi. În cazul reclamantelor, cota de adaptare pusă în aplicare din cauza caracterului lor „monoprodus”, cu privire la care chiar ele îi solicitaseră aplicarea, ar fi fost de [confidențial] %. În plus, jurisprudența nu ar fi considerat necesară furnizarea unui calcul aritmetic sau precizarea tuturor factorilor care ar fi condus la stabilirea unui cuantum exact al amenzii. În duplică, în ceea ce privește reducerea acordată Hamelin „pentru motive de echitate”, Comisia precizează că această reducere era justificată de necesitatea de a lua în considerare împrejurările specifice ale cauzei, după cum s‑a arătat în considerentul (90) al deciziei atacate.
Aprecierea Tribunalului
43 Prin intermediul primului motiv formulat, reclamantele invocă insuficiența motivării care viciază considerentele (88)-(92) ale deciziei atacate. Acestea nu ar preciza corespunzător cerințelor legale motivele care au condus Comisia să adapteze cu titlu excepțional, în temeiul punctului 37 din orientări, cuantumurile de bază ale amenzilor aplicate întreprinderilor în cauză și să le aplice, în acest context, cote de reducere diferite, în special prin acordarea unei reduceri de [confidențial] % în cazul Hamelin. Această metodă ar denota, în plus, un abuz de putere. În special, Comisia ar evocat pentru prima dată în cursul judecății că Hamelin nu constituia o întreprindere „monoprodus” și că adaptarea cuantumului de bază în cazul acesteia, în temeiul punctului 37 din orientări, ar fi justificată îndeosebi pentru motive de echitate, care nu ar reieși din considerentul (92) al deciziei atacate.
44 Astfel cum s‑a recunoscut printr‑o jurisprudență constantă, obligația de motivare prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. În această perspectivă, motivarea impusă trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. În ceea ce privește, în special, motivarea deciziilor individuale, obligația de a motiva asemenea decizii are astfel ca scop, în afară de a permite un control judiciar, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a cunoaște dacă decizia este, eventual, afectată de un viciu care permite contestarea validității sale (a se vedea Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctele 146-148 și jurisprudența citată, Hotărârea din 11 iulie 2013, Ziegler/Comisia, C‑439/11 P, EU:C:2013:513, punctele 114 și 115 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 5 decembrie 2013, Solvay/Comisia, C‑455/11 P, nepublicată, EU:C:2013:796, punctele 89 și 90 și jurisprudența citată).
45 În plus, cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului actului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 150, Hotărârea din 11 iulie 2013, Ziegler/Comisia, C‑439/11 P, EU:C:2013:513, punctul 116, și Hotărârea din 5 decembrie 2013, Solvay/Comisia, C‑455/11 P, nepublicată, EU:C:2013:796, punctul 91).
46 Jurisprudența a precizat de asemenea că motivarea trebuie, așadar, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu decizia cauzatoare de prejudicii. Lipsa motivării nu poate fi remediată prin faptul că persoana interesată află care este motivarea deciziei în cursul procedurii în fața instanțelor Uniunii (Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 149, și Hotărârea din 19 iulie 2012, Alliance One International și Standard Commercial Tobacco/Comisia, C‑628/10 P și C‑14/11 P, EU:C:2012:479, punctul 74).
47 Contrar celor afirmate de Comisie, având în vedere cerințele ce rezultă din articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 263 TFUE, pe de o parte, și cu articolul 261 TFUE și cu articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, pe de altă parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, EU:C:2011:815, punctele 52‑67), astfel cum sunt amintite la punctul 41 din Comunicarea privind tranzacția, aceste principii se aplică mutatis mutandis obligației Comisiei, în sensul articolului 296 al doilea paragraf TFUE, de a‑și motiva decizia de aplicare a unor amenzi pe care o adoptă la finalizarea unei proceduri de tranzacție, în cadrul căreia se presupune că întreprinderea în cauză acceptă numai cuantumul maxim al amenzii propuse. Astfel, în lumina dispozițiilor sus‑menționate din dreptul primar și derivat, Curtea a subliniat importanța deosebită a obligației Comisiei de a‑și motiva decizia și, în special, de a explica ponderarea și evaluarea pe care le‑a realizat cu privire la elementele luate în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzilor, precum și a obligației instanței de a verifica din oficiu existența unei asemenea motivări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, EU:C:2011:815, punctul 61).
48 Atunci când Comisia decide să se abată de la metodologia generală expusă în orientări, prin intermediul cărora s‑a autolimitat în puterea de apreciere în ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzilor întemeindu‑se, precum în speță, pe punctul 37 din aceste orientări, aceste cerințe de motivare se impun și mai mult. În această privință, trebuie amintită jurisprudența constantă care a recunoscut că orientările prevăd norme de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care Comisia nu se poate îndepărta, într‑un caz special, fără a indica motive care să fie conforme cu principiul egalității de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, Quinn Barlo și alții/Comisia, C‑70/12 P, nepublicată, EU:C:2013:351, punctul 53, și Hotărârea din 11 iulie 2013, Ziegler/Comisia, C‑439/11 P, EU:C:2013:513, punctul 60 și jurisprudența citată). Această motivare trebuie să fie cu atât mai precisă cu cât punctul 37 din orientări se limitează la o referire vagă la „particularitățile unei cauze date” și lasă, așadar, o marjă largă de apreciere Comisiei pentru a recurge, precum în speță, la o adaptare excepțională a cuantumurilor de bază ale amenzilor întreprinderilor în cauză. Astfel, într‑un asemenea caz, respectarea de către Comisie a garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative, printre care obligația de motivare, are, cu atât mai mult, o importanță fundamentală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14).
49 Din aceste considerații rezultă că, în speță, Comisia avea obligația să explice într‑un mod suficient de clar și de precis modalitatea în care intenționa să își utilizeze puterea de apreciere, inclusiv diferitele elemente de fapt și de drept pe care le luase în considerare în acest scop. În special, având în vedere obligația acesteia de a respecta principiul egalității de tratament în cadrul stabilirii cuantumurilor amenzilor, pe care reclamantele îi impută că l‑a încălcat în dezavantajul lor (astfel cum susțin prin intermediul celui de al doilea motiv), această obligație de motivare include toate elementele relevante necesare pentru a se putea aprecia dacă întreprinderile în cauză, cărora li s‑au adaptat cuantumurile de bază ale amenzilor lor, se aflau sau nu se aflau în situații comparabile, dacă aceste situații au fost tratate în mod egal sau inegal și dacă un eventual tratament egal sau inegal al acestor situații era justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia, C‑580/12 P, EU:C:2014:2363, punctele 51 și 62 și jurisprudența citată).
50 Pentru a verifica în ce măsură Comisia și‑a respectat obligația de motivare a deciziei atacate, trebuie amintite etapele diferite ale operațiunilor de calcul pe care le‑a efectuat pentru a stabili și pentru a adapta, în temeiul punctului 37 din orientări, cuantumurile de bază ale amenzilor aplicate întreprinderilor în cauză. Motivele expuse în decizia atacată în legătură cu acest aspect pot fi rezumate după cum urmează:
Întreprinderea | Valoarea vânzărilor EUR în anul 2007 | Coeficientul pentru gravitate | Durată (ani) | Cuantumul suplimentar | Nivelul de bază EUR | Adaptare/
Reducere | Cuantumul de bază adaptat |
Bong | 140 000 000 | 15 % | 4,5 | 15 % | 115 500 000 | [confidențial] % | [confidențial] |
[…] GPV | 125 086 629 | 15 % | 4,5 | 15 % | 103 196 000 | [confidențial] % | [confidențial] |
Hamelin | 185 521 000 | 15 % | 4,416 | 15 % | 150 717 000 | [confidențial] % | [confidențial] |
Mayer‑Kuvert | 70 023 181 | 15 % | 4,5 | 15 % | 57 769 000 | [confidențial] % | [confidențial] |
Printeos […] | 143 316 000 | 15 % | 4,5 | 15 % | 118 235 000 | [confidențial] % | [confidențial] |
51 Trebuie să se amintească în plus că, pe de o parte, în considerentele (88) și (89) ale deciziei atacate, Comisia a subliniat în esență că cea mai mare parte a întreprinderilor în cauză își efectuaseră vânzările pe o singură piață, astfel încât, în practică, toate amenzile puteau să atingă plafonul de 10 % din cifra de afaceri totală prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, că aplicarea acestui plafon era mai degrabă regula decât excepția și că orice diferențiere în funcție de gravitatea încălcării sau de circumstanțe atenuante nu mai era de natură să se repercuteze asupra cuantumului amenzilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2011, Putters International/Comisia, T‑211/08, EU:T:2011:289, punctul 75). Pe de altă parte, în considerentele (90)-(92) ale deciziei atacate, Comisia a motivat aplicarea punctului 37 din orientări, precum și adaptarea cuantumurilor de bază în favoarea „tuturor părților” referindu‑se, în special, la „valoarea vânzărilor produsului care a făcut obiectul cartelului în raport cu cifra de afaceri totală, precum și [la] diferențele dintre părți în funcție de participarea lor individuală la încălcare” și la faptul că „toate părțile erau active, într‑o măsură diferită, însă importantă, în vânzarea de plicuri”. Astfel, Comisia a propus să efectueze, având în vedere împrejurările specifice cauzei și faptul că „toate părțile erau active, într‑o măsură diferită, însă importantă, în vânzarea de plicuri standard și de plicuri speciale imprimate, […] o reducere de [confidențial] % a [cuantumului] amenzii care trebuie aplicată pentru încălcarea săvârșită de GPV, de [confidențial] % în cazul [reclamantelor], de [confidențial] % în cazul Bong și al Mayer‑Kuvert, precum și de [confidențial] % în cazul Hamelin”.
52 În primul rând, astfel cum susțin reclamantele, trebuie să se constate însă că, în decizia atacată, în special în considerentul (92) al acesteia, Comisia nu menționează motivele pentru care a aplicat aceste cote de reducere diferite întreprinderilor în cauză. În special, variația acestor cote de reducere nu se poate explica prin singurul motiv că Comisia urmărea să reducă toate cuantumurile de bază, deja în acest stadiu intermediar al operațiunii de calcul al amenzilor, la un procent care să se situeze sub plafonul de 10 % din cifra de afaceri totală, în sensul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, aplicate fiecăreia dintre aceste întreprinderi, în conformitate cu sensul punctului 75 din Hotărârea din 16 iunie 2011, Putters International/Comisia (T‑211/08, EU:T:2011:289). Astfel, după cum susțin reclamantele în mod întemeiat în cadrul celui de al doilea motiv, aceste cuantumuri de bază adaptate prezintă diferențe nete, în termeni procentuali, în raport cu acest plafon de 10 %, și anume, în special, 4,5 % și 4,7 % în cazul Hamelin și, respectiv, în cazul Bong, și 9,7 % în cazul reclamantelor.
53 Comisia nu are niciun temei să susțină că reclamantele ar fi fost informate corespunzător cerințelor legale cu privire la metoda preconizată de ea în cadrul procedurii administrative sau că ar fi cunoscut contextul acesteia, afirmație care nu are niciun fundament în dosar. În răspunsul la o întrebare orală cu privire la acest aspect, adresată de Tribunal în ședință, Comisia a recunoscut caracterul sumar și succint al motivării deciziei atacate în această privință și s‑a limitat în esență să susțină că, în cadrul unei proceduri de tranzacție, obligația de motivare care îi revenea era mai mică, deoarece părțile cunoșteau dosarul, inclusiv elementele pe care Comisia urmărea să le ia în considerare, și se angajau în mod liber în discuții bilaterale în vederea încheierii unei tranzacții. În definitiv, în ceea ce privește aplicarea unor cote de reducere diferite, prevăzută în considerentul (92) al deciziei atacate, Tribunalul a amintit părților obligația sa de a examina, eventual, din oficiu caracterul suficient al motivării, în sensul articolului 296 al doilea paragraf TFUE, aspect cu privire la care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței.
54 În al doilea rând, considerentul (92) al deciziei atacate omite în mod vădit să precizeze ceea ce Comisia a explicat în mod tardiv și nesusceptibil să regularizeze o eventuală insuficiență sau lipsă a motivării (a se vedea jurisprudența citată la punctul 46 de mai sus) doar în cursul judecății printr‑o completare substanțială a motivării, și anume că, spre deosebire de celelalte întreprinderi în cauză, Hamelin nu desfășura o activitate economică „monoprodus”, iar adaptarea cuantumului de bază în cazul său era totuși justificat de motive de echitate și de restabilire a unui echilibru între diferitele amenzi (a se vedea punctele 34 și 35 de mai sus). Astfel, având în vedere aceste explicații suplimentare, contrar impresiei pe care ar putea să o dea considerentul (91) al deciziei atacate, elementul determinant de apreciere luat în considerare de Comisie pentru adaptarea cuantumurilor de bază nu era faptul că existau „diferențe între părți în funcție de participarea lor individuală la încălcare” care, în cazul Hamelin, era doar puțin mai mică, cu o durată a participării la încălcare de 4,416 ani față de 4,5 ani în cazul celorlalte întreprinderi în cauză. În plus, contrar celor ce par să fi înțeles reclamantele din considerentul menționat, acesta nu este nici susceptibil să vizeze doar participarea mai mică la încălcare a Mayer‑Kuvert, deoarece aceasta determinase deja o reducere de 10 % pentru o circumstanță atenuantă în sensul punctului 29 din orientări [considerentele (85) și (87) ale deciziei atacate], cu alte cuvinte înainte de adaptările contestate ale cuantumurilor de bază prezentate în considerentul (88) și următoarele ale deciziei atacate.
55 Din aceste considerații rezultă că, pe baza acestei motivări a deciziei atacate, nici reclamantele nu erau în măsură să conteste în mod util temeinicia metodei urmate de Comisie în lumina principiului egalității de tratament, nici Tribunalul nu ar fi fost în măsură să își exercite pe deplin controlul de legalitate cu privire la respectarea acestui principiu (a se vedea al doilea motiv). Mai precis, având în vedere considerentele (91) și (92) ale deciziei atacate, nu este posibil să se înțeleagă și să se aprecieze dacă Hamelin și celelalte întreprinderi în cauză se aflau în situații comparabile sau diferite și dacă Comisia le‑a acordat un tratament egal sau diferit. Pe această bază, este, așadar, cu atât mai puțin posibil să se verifice dacă un eventual tratament egal al unor situații diferite ale întreprinderilor în cauză, în temeiul punctului 37 din orientări, motivat în esență prin caracterul „monoprodus” al activității lor comerciale și, parțial, prin considerații de echitate sau un eventual tratament diferit al unor situații comparabile, în special aplicarea unor cote de reducere diferite, erau justificate în mod obiectiv. Dimpotrivă, motivația succintă expusă în considerentul (92) al deciziei atacate era de natură să creeze impresia eronată potrivit căreia motivul principal al adaptării orizontale a cuantumurilor de bază în favoarea întreprinderilor în cauză consta în faptul că toate acestea se aflau în situații cel puțin comparabile, legate de caracterul „monoprodus” al activității lor comerciale. Totuși, situația era diferită în cazul Hamelin, astfel cum Comisia a recunoscut în cursul judecății.
56 Având în vedere că punctul 84 din comunicarea privind obiecțiunile conține informații și mai vagi referitoare la metoda preconizată pentru adaptarea cuantumurilor de bază și la justificările care îi erau aferente, Comisia nu putea avea temei nici să susțină că reclamantele primiseră informații suficiente în această privință în cursul procedurii administrative sau că ele cunoșteau suficient contextul relevant. În orice caz, niciun alt element din dosar nu este susceptibil să demonstreze că a existat într‑adevăr o asemenea situație, iar Comisia nu este în măsură să invoce faptul că ar fi comunicat aceste elemente reclamantelor, în special la reuniunea din 24 octombrie 2014.
57 Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se concluzioneze, așadar, că decizia atacată este viciată de o insuficiență a motivării și că trebuie admis primul motiv, în măsura în care este întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare în sensul articolului 296 al doilea paragraf TFUE.
58 În consecință, se impune anularea articolului 2 alineatul (1) litera (e) din decizia atacată, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la critica întemeiată pe un abuz de putere și cu privire la al doilea și la al treilea motiv, precum și cu privire la admisibilitatea acestuia din urmă. În plus, nu este necesar să se statueze cu privire la al doilea capăt de cerere, invocat cu titlu subsidiar.
Cu privire la cheltuielile de judecată
59 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantelor.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă)
declară și hotărăște:
1) Anulează articolul 2 alineatul (1) litera (e) din Decizia C(2014) 9295 final a Comisiei din 10 decembrie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului [101 TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (AT.39780 – Plicuri).
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 13 decembrie 2016.
Semnături