Cauza T‑95/15
Printeos, SA și alții
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a plicurilor standard și a plicurilor speciale imprimate – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Coordonarea prețurilor de vânzare și alocarea clientelei – Procedură de tranzacție – Amenzi – Cuantum de bază – Adaptare excepțională – Plafon de 10 % din cifra de afaceri totală – Articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Obligația de motivare – Egalitate de tratament”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 13 decembrie 2016
1. Act al instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Înlăturarea unui viciu de motivare în cursul procedurii contencioase – Inadmisibilitate
(art. 296 TFUE)
2. Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare –Conținut – Procedură de tranzacție – Aplicabilitatea principiilor ce rezultă din dreptul primar și derivat – Posibilitatea unei motivări succinte – Inexistență
[art. 101, 261, 263 și 296 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (2) și art. 31; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 10a; Comunicarea Comisiei 2006/C 210/02, punctul 37, și Comunicarea Comisiei 2008/C 167/01, punctul 41]
3. Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare –Conținut – Posibilitatea Comisiei de a se abate de la orientările privind calcularea amenzilor – Cerințe de motivare cu atât mai stricte
(Comunicarea Comisiei 2006/C 210/02, punctul 37)
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 44-46 și 54)
2. Principiile ce rezultă din articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 263 TFUE, pe de o parte, și cu articolul 261 TFUE și cu articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, pe de altă parte, astfel cum sunt amintite la punctul 41 din Comunicarea privind tranzacția, se aplică mutatis mutandis obligației Comisiei, în sensul articolului 296 al doilea paragraf TFUE, de a‑și motiva decizia de aplicare a unor amenzi pe care o adoptă la finalizarea unei proceduri de tranzacție, în cadrul căreia se presupune că întreprinderea în cauză acceptă numai cuantumul maxim al amenzii propuse. Astfel, în lumina dispozițiilor sus‑menționate din dreptul primar și derivat, Curtea a subliniat importanța deosebită a obligației Comisiei de a‑și motiva decizia și în special de a explica ponderarea și evaluarea pe care le‑a realizat cu privire la elementele luate în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzilor, precum și a obligației instanței de a verifica din oficiu existența unei asemenea motivări.
(a se vedea punctul 47)
3. Atunci când Comisia decide să se abată de la metodologia generală expusă în orientări privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003, prin intermediul cărora s‑a autolimitat în puterea de apreciere în ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzilor întemeindu‑se pe punctul 37 din orientările menționate, aceste cerințe de motivare se impun și mai mult. În această privință, orientările prevăd norme de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care Comisia nu se poate îndepărta, într‑un caz special, fără a indica motive care să fie conforme cu principiul egalității de tratament. Această motivare trebuie să fie cu atât mai precisă cu cât punctul 37 din orientări se limitează la o referire vagă la particularitățile unei cauze date și lasă, așadar, o marjă largă de apreciere Comisiei pentru a recurge, precum în speță, la o adaptare excepțională a cuantumurilor de bază ale amenzilor întreprinderilor în cauză. Astfel, într‑un asemenea caz, respectarea de către Comisie a garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative, printre care obligația de motivare, are, cu atât mai mult, o importanță fundamentală.
Din aceste considerații rezultă că, atunci când Comisia stabilește cuantumul amenzilor aplicate întreprinderilor în cauză prin intermediul unei proceduri de tranzacție întemeindu‑se pe punctul 37 din orientările menționate, aceasta are obligația să explice într‑un mod suficient de clar și de precis modalitatea în care intenționează să își utilizeze puterea de apreciere, inclusiv diferitele elemente de fapt și de drept pe care le luase în considerare în acest scop. În special, având în vedere obligația acesteia de a respecta principiul egalității de tratament în cadrul stabilirii cuantumurilor amenzilor, pe care reclamantele îi impută că l‑a încălcat în dezavantajul lor, această obligație de motivare include toate elementele relevante necesare pentru a se putea aprecia dacă întreprinderile în cauză, cărora li s‑au adaptat cuantumurile de bază ale amenzilor lor, se aflau sau nu se aflau în situații comparabile, dacă aceste situații au fost tratate în mod egal sau inegal și dacă un eventual tratament egal sau inegal al acestor situații era justificat în mod obiectiv.
În același sens, Comisia nu își îndeplinește obligația de motivare în cazul în care nu menționează motivele pentru care a aplicat cote de reducere diferite întreprinderilor în cauză, în special atunci când variația acestor cote de reducere nu se poate explica prin singurul motiv că Comisia urmărea să reducă toate cuantumurile de bază la un procent care să se situeze sub plafonul de 10 % din cifra de afaceri totală.
(a se vedea punctele 48, 49 și 52)