ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
13 noiembrie 2012(*)
„Acțiune în anulare – Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Respingerea implicită a cererii de acces – Termen de introducere a acțiunii – Tardivitate – Inadmisibilitate vădită”
În cauza T‑278/11,
ClientEarth, cu sediul în Londra (Regatul Unit),
Friends of the Earth Europe, cu sediul în Amsterdam (Țările de Jos),
Stichting FERN, cu sediul în Leiden (Țările de Jos),
Stichting Corporate Europe Observatory, cu sediul în Amsterdam,
reprezentate de P. Kirch, avocat,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de K. Herrmann și de C. ten Dam, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a deciziei implicite a Comisiei care ar fi luat naștere la 22 aprilie 2011 prin care s‑a respins accesul la anumite documente referitoare la sistemele de certificare voluntară pentru care s‑a solicitat recunoașterea de către Comisie potrivit articolului 18 din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO L 140, p. 16),
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din doamnele I. Pelikánová, președinte, și K. Jürimäe (raportor) și domnul M. van der Woude, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Ordonanță
Cadrul juridic
1 Potrivit articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), referitor la soluționarea cererilor de confirmare:
„(1) Cererile de confirmare se soluționează cu promptitudine. În termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, instituția fie permite accesul la documentul solicitat și îl furnizează în același termen, în conformitate cu articolul 10, fie comunică, în scris, motivele respingerii în tot sau în parte a cererii. În cazul unei respingeri în tot sau în parte a cererii, instituția informează solicitantul cu privire la căile de atac de care dispune, și anume introducerea unei acțiuni în justiție împotriva instituției și/sau formularea unei plângeri adresate Ombudsmanului, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele [263 TFUE și 228 TFUE].
(2) În mod excepțional, de exemplu, în cazul în care cererea se referă la un document foarte lung sau la un număr foarte mare de documente, termenul prevăzut la alineatul (1) poate fi prelungit cu 15 zile lucrătoare, cu condiția informării prealabile a solicitantului și a motivării amănunțite.
(3) Lipsa unui răspuns din partea instituției în termenul stabilit se consideră răspuns negativ și dă dreptul solicitantului să introducă o acțiune în justiție împotriva instituției și/sau să formuleze o plângere adresată Ombudsmanului, în conformitate cu dispozițiile aplicabile din Tratatul [FUE].”
Istoricul cauzei
2 Reclamantele, ClientEarth, Friends of the Earth Europe, Stichting FERN și Stichting Corporate Europe Observatory, sunt organizații neguvernamentale care își desfășoară activitatea în special în domeniul protecției mediului.
3 Prin scrisoarea din 22 octombrie 2010, trimisă prin e‑mail, reclamantele au solicitat Comisiei Europene, în temeiul dispozițiilor articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, accesul la mai multe documente referitoare la sistemele de certificare voluntară pentru care s‑a solicitat recunoașterea de către Comisie potrivit articolului 18 din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 1999 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO L 140, p. 16) (denumită în continuare „cererea inițială”).
4 Printr‑un e‑mail din 12 noiembrie 2010, Comisia a informat reclamantele, pe de o parte, cu privire la înregistrarea cererii inițiale la 22 octombrie 2010 și, pe de altă parte, asupra faptului că termenul de răspuns la cererea respectivă fusese prelungit cu 15 zile lucrătoare.
5 Prin scrisoarea din 7 decembrie 2010, trimisă prin e‑mail, Comisia a răspuns la cererea inițială, divulgând un singur document și respingând accesul la celelalte documente care formează obiectul cererii inițiale.
6 Prin scrisoarea din 15 decembrie 2010, trimisă prin e‑mail, reclamantele au transmis Secretariatului General al Comisiei, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, o cerere de confirmare (denumită în continuare „cererea de confirmare”).
7 Prin scrisoarea din 12 ianuarie 2011, trimisă prin e‑mail, Comisia a informat reclamantele, pe de o parte, cu privire la înregistrarea cererii de confirmare la 15 decembrie 2010 și, pe de altă parte, cu privire la prelungirea cu 15 zile, în temeiul dispozițiilor articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, a termenului de răspuns stabilit, mai precis, până la 4 februarie 2011. Comisia justifica prelungirea respectivă prin numărul semnificativ de documente la care fusese solicitat accesul, prin natura tehnică a datelor pe care le conțineau acestea și prin necesitatea de a consulta din nou terțe persoane.
8 Prin scrisoarea din 3 februarie 2011, trimisă prin e‑mail, Comisia a informat reclamantele că nu este în măsură să furnizeze un răspuns definitiv în termenul prelungit până la 4 februarie 2011, pentru motivul că examinarea necesară a documentelor solicitate, precum și consultările serviciilor în cauză din cadrul acesteia au necesitat mai mult timp decât de obicei. Comisia a adăugat că intenționează să trimită un astfel de răspuns în cel mai scurt timp.
9 Printr‑un e‑mail trimis Secretariatului General al Comisiei la 23 februarie 2011, reclamantele își exprimau preocuparea față de lipsa unui răspuns din partea Comisiei la cererea de confirmare și îi solicitau acesteia să le comunice o dată de răspuns precisă.
10 Prin scrisoarea din 28 februarie 2011, trimisă prin e‑mail, Comisia a indicat reclamantelor că cererea de confirmare este în curs de soluționare și că va face tot posibilul pentru ca un răspuns definitiv la cererea respectivă să fie furnizat înainte de sfârșitul lunii martie 2011.
11 Prin scrisoarea din 7 aprilie 2011, trimisă prin e‑mail, reclamantele au informat Comisia că încă nu le‑a transmis un răspuns definitiv la cererea de confirmare și au invitat‑o să le comunice documentele solicitate în termen de 10 zile lucrătoare calculate de la data de 7 aprilie 2011, adăugând că, în cazul în care nu primesc răspunsul respectiv până la 22 aprilie 2011, vor introduce o acțiune la Tribunal împotriva deciziei implicite de respingere ca răspuns la cererea respectivă.
12 Prin scrisoarea din 14 aprilie 2011, trimisă prin e‑mail, Comisia a informat reclamantele că, având în vedere evoluțiile recente în cauza în discuție și închiderea birourilor sale „de Paște în perioada 21-25 aprilie 2011”, nu va fi în măsură să răspundă în mod definitiv la cererea de confirmare înainte de 22 aprilie 2011, dar că reclamantele pot spera să primească un răspuns imediat după această dată.
13 Prin scrisoarea din 18 aprilie 2011, trimisă prin e‑mail, reclamantele au indicat Comisiei că sosirea vacanței de Paște este lipsită de relevanță, întrucât cererea de confirmare fusese trimisă și înregistrată la 15 decembrie 2010 și trecuseră 83 de zile lucrătoare de la acea cerere, mai precis, 68 de zile lucrătoare după expirarea termenului maxim de soluționare a unei cereri de confirmare și 53 de zile lucrătoare după orice prelungire a termenului respectiv avută în vedere în mod legal potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 1049/2001.
14 Prin decizia din 19 septembrie 2011, Comisia a adoptat o decizie explicită, ca răspuns la cererea de confirmare din 15 decembrie 2010, care privea o parte din documentele solicitate (denumită în continuare „prima decizie explicită”).
Procedura
15 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 25 mai 2011, reclamantele au introdus prezenta acțiune împotriva deciziei implicite de respingere a cererii lor de confirmare, care ar fi luat naștere la 22 aprilie 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”).
16 La 2 aprilie 2012, decizia Tribunalului prin care s‑a deschis procedura orală și s‑a stabilit data ședinței la 5 iunie 2012 a fost comunicată părților.
17 Prin scrisoarea din 17 aprilie 2012, Comisia a informat Tribunalul că, prin corespondența din 3 februarie 2012 (denumită în continuare „a doua decizie explicită”), primită de reclamante prin scrisoare recomandată la 8 februarie 2012, a adoptat o a doua decizie explicită privind documentele solicitate care nu fuseseră examinate în prima decizie explicită. Potrivit acestei scrisori, Comisia concluzionează în mod formal în sensul dispariției interesului reclamantelor de a exercita acțiunea, astfel încât nu ar mai fi necesară pronunțarea asupra fondului în prezenta cauză, și invocă, pe de altă parte, inadmisibilitatea vădită a acțiunii împotriva deciziei atacate. Astfel, aceasta ar fi fost introdusă după expirarea termenului pentru acțiunea în anulare. Decizia atacată, ca decizie implicită, ar fi luat naștere la expirarea termenului stabilit, menționat la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, și anume la 4 februarie 2011.
18 Prin scrisoarea din 4 mai 2012, reclamantele, la solicitarea Tribunalului, au prezentat observații cu privire la cererea de nepronunțare asupra fondului formulată de Comisie.
19 Prin scrisoarea din 29 iunie 2012, reclamantele, la solicitarea Tribunalului, au prezentat observații cu privire la inadmisibilitatea acțiunii invocată pe cale incidentală de Comisie prin scrisoarea din 17 aprilie 2012, în sensul că acțiunea respectivă ar fi fost tardiv introdusă.
Susținerile părților
20 Reclamantele au solicitat inițial Tribunalului:
– constatarea încălcării de către Comisie a articolului 4, mai precis, a alineatelor (2), (3) și (6) ale acestuia, din Regulamentul nr. 1049/2001, precum și a articolului 8 alineatele (1) și (2) din același regulament;
– constatarea încălcării de către Comisie a articolului 4 alineatele (1)-(4) din Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului, încheiată la 25 iunie 1998 și aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 (JO L 124, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 201, denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”);
– constatarea încălcării de către Comisie a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126);
– anularea deciziei implicite de respingere a accesului la documentele solicitate;
– pronunțarea unei hotărâri în temeiul articolului 9 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus prin care Comisia să fie obligată să acorde acces la toate documentele solicitate într‑un termen determinat, în afară de situația în care acestea ar fi protejate în temeiul unei excepții absolute prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor efectuate de orice intervenient.
21 Comisia a solicitat inițial Tribunalului:
– respingerea cererii ca inadmisibilă în ceea ce privește cele 63 de documente divulgate în temeiul deciziei din 19 septembrie 2011;
– pronunțarea în mod corespunzător asupra cheltuielilor de judecată.
22 Prin scrisoarea din 17 aprilie 2012, Comisia a solicitat Tribunalului:
– respingerea cererii ca lipsită de obiect;
– în subsidiar, respingerea cererii ca vădit inadmisibilă.
23 Prin scrisoarea din 4 mai 2012, reclamantele au solicitat Tribunalului:
– constatarea faptului că, având în vedere întârzierile procedurale evidente din partea Comisiei – cu încălcarea vădită a normelor Uniunii privind accesul la documente și transparența –, nu mai există interesul practic pentru acestea de a obține o hotărâre și că nu mai există interesul în soluționarea prezentei cauze;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată conform articolului 87 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
În drept
24 Potrivit articolului 111 din Regulamentul de procedură, atunci când acțiunea este în mod vădit inadmisibilă, Tribunalul poate, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată. În plus, în temeiul articolului 113 din regulamentul menționat, Tribunalul poate oricând să se pronunțe, din oficiu, după ascultarea părților, asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică. În prezenta cauză, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit pe baza înscrisurilor depuse și a explicațiilor prezentate de părți în cadrul procedurii scrise și al procedurii orale, astfel încât nu este necesară continuarea procedurii.
25 Prin scrisoarea din 17 aprilie 2012, depusă la dosarul cauzei ca o cerere de nepronunțare asupra fondului, în primul rând, Comisia susține că, în urma celei de a doua decizii explicite, comunicată reclamantelor la 8 februarie 2012, întrucât acestea nu au introdus acțiune în anulare împotriva deciziei menționate în termenul stabilit, nici nu și‑au actualizat cererea prin prisma deciziei respective, au pierdut interesul de a exercita acțiunea împotriva deciziei atacate, astfel încât Tribunalul ar trebui să decidă în sensul nepronunțării asupra fondului în prezenta cauză.
26 În al doilea rând, fără a ridica o excepție de inadmisibilitate printr‑un înscris separat în sensul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Comisia invocă, în subsidiar, un motiv de inadmisibilitate vădită a acțiunii, întrucât aceasta a fost introdusă după expirarea termenului acordat reclamantelor pentru a contesta legalitatea deciziei atacate. În această privință, Comisia susține că termenul respectiv a expirat la 14 aprilie 2011.
27 În observațiile referitoare la cererea Comisiei de nepronunțare asupra fondului, astfel cum au fost formulate prin scrisoarea reclamantelor din 4 mai 2012, în primul rând, acestea susțin că acțiunea este introdusă împotriva unei decizii implicite a Comisiei pe care reclamantele o situează la data de 22 aprilie 2011 pe baza corespondenței cu Comisia din perioada 14-18 aprilie 2011. În al doilea rând, acestea contestă că a doua decizie explicită le‑a fost notificată la 8 februarie 2012. Astfel, numai una dintre reclamante ar fi fost destinatara notificării respective. În al treilea rând, în esență, reclamantele admit că nu mai au interesul de a obține accesul la documentele pe care le solicitaseră și pe care Comisia îl refuzase acestora prin a doua decizie explicită. În al patrulea rând, potrivit reclamantelor, Comisia ar susține în mod greșit că termenul de introducere a unei acțiuni în anulare împotriva celei de a doua decizii explicite ar fi expirat. În orice caz, acestea ar avea dreptul, ca urmare a adoptării celei din urmă decizii, să modifice concluziile și motivele de drept din cererea introductivă în prezenta cauză. Cu toate acestea, reclamantele confirmă că recunosc faptul că nu mai au interesul practic de a obține o hotărâre și că nu mai există, așadar, interesul pentru soluționarea prezentei cauze.
28 În răspunsul la măsura de organizare adoptată de Tribunal cu privire la respectarea termenului de introducere a acțiunii în prezenta cauză, reclamantele susțin, în esență, că, din corespondența purtată cu Comisia în perioada 3 februarie-18 aprilie 2011 și în special din angajamentele asumate și reînnoite cu aceste ocazii de Comisie, în sensul de a adopta cât mai curând posibil o decizie explicită, reiese că puteau considera în mod legitim că nu intervenise adoptarea deciziei implicite la expirarea termenului stabilit la 4 februarie 2011, ci la o dată ulterioară, pe care o situează la 22 aprilie 2011.
Aprecierea Tribunalului
29 Tribunalul decide, după ascultarea părților, să examineze din oficiu, în pofida cererii de nepronunțare asupra fondului prezentate în mod oficial de Comisie prin scrisoarea din 17 aprilie 2012, admisibilitatea prezentei acțiuni prin prisma termenului de care dispuneau reclamantele pentru introducerea acesteia.
30 În primul rând, Tribunalul amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, termenul de introducere a acțiunii este de ordine publică, întrucât a fost prevăzut pentru a asigura claritatea și securitatea situațiilor juridice și pentru a evita orice discriminare sau tratament arbitrar în administrarea justiției și revine instanței Uniunii sarcina de a verifica din oficiu dacă acesta a fost respectat (Hotărârea Curții din 23 ianuarie 1997, Coen, C‑246/95, Rec., p. I‑403, punctul 21, și Ordonanța Tribunalului din 4 aprilie 2008, Kulykovska‑Pawlowski și alții/Parlamentul European și Consiliul, T‑503/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 6).
31 Tot potrivit unei jurisprudențe constante, termenele de introducere a acțiunii nu sunt nici la dispoziția instanței, nici la dispoziția părților (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 1995, Cobrecaf și alții/Comisia, T‑514/93, Rec., p. II‑621, punctul 40, Hotărârea Tribunalului din 14 iulie 1998, Hauer/Consiliul și Comisia, T‑119/95, Rec., p. II‑2713, punctul 22, și Ordonanța Tribunalului din 25 iunie 2003, AIT/Comisia, T‑287/02, Rec., p. II‑2179, punctul 20).
32 În al doilea rând, Tribunalul amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, în principiu, atât Curtea, cât și Tribunalul refuză să admită, sub rezerva punerii în discuție a sistemului de căi de atac instituit prin Tratatul FUE, că simpla tăcere a unei instituții poate fi asimilată unei decizii implicite în lipsa unor dispoziții exprese care să stabilească un termen de la expirarea căruia se consideră că a intervenit o astfel de decizie din partea instituției care a fost invitată să ia poziție și care să definească conținutul acestei decizii (Hotărârea Curții din 9 decembrie 2004, Comisia/Greencore, C‑123/03 P, Rec., p. I‑11647, punctul 45, Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 1999, SGA/Comisia, T‑189/95, T‑39/96 și T‑123/96, Rec., p. II‑3587, punctul 27, și Hotărârea Tribunalului din 9 septembrie 2009, Brink’s Security Luxemburg/Comisia, T‑437/05, Rep., p. II‑3233, punctul 55).
33 Or, conform articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, lipsa unui răspuns din partea instituției în termenul stabilit la o cerere de confirmare în sensul articolului 8 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat se consideră răspuns negativ și dă dreptul solicitantului să introducă, în conformitate cu dispozițiile Tratatului FUE, o acțiune în justiție împotriva instituției.
34 În prezenta cauză, părțile nu contestă de altfel că actul atacat este o decizie implicită de respingere, în sensul dispozițiilor articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001. În acest sens, Tribunalul observă că, într‑adevăr, după cum reiese din înscrisurile de la dosar, la data introducerii acțiunii în anulare, și anume la 25 mai 2011, Comisia nu răspunsese la cererea de confirmare formulată de reclamante la 15 decembrie 2010 și că, în temeiul dispozițiilor articolului menționat anterior din Regulamentul nr. 1049/2001, reclamantele au intenționat, prin depunerea acțiunii, să conteste legalitatea a ceea ce constituia un răspuns negativ din partea Comisiei.
35 În al treilea rând, trebuie amintit că, potrivit dispozițiilor articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, acțiunile în anulare trebuie formulate în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv.
36 În ceea ce privește prevederile tratatului citate anterior, trebuie, în primul rând, să se stabilească data la care decizia atacată a luat naștere din punct de vedere juridic și, în al doilea rând, să se calculeze termenul de introducere a acțiunii de care dispuneau reclamantele pentru a contesta legalitatea deciziei respective.
37 În ceea ce privește stabilirea datei la care decizia atacată a luat naștere din punct de vedere juridic, trebuie menționat că, după cum reiese din modul de redactare a considerentului (13) al Regulamentului nr. 1049/2001, în scopul asigurării unei respectări depline și, așadar, a unei efectivități depline a dreptului de acces al publicului la documentele care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, legiuitorul a urmărit să completeze punerea în aplicare a procedurii administrative în două faze, prevăzută la articolul 7 și, respectiv, la articolul 8 din regulamentul menționat, cu posibilitatea de a introduce, în special, o acțiune în justiție. Aceasta este situația particulară a deciziilor implicite de respingere, în sensul articolului 8 alineatul (3) din regulamentul respectiv.
38 Trebuie adăugat că referirea de la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 la noțiunea de termen stabilit în locul unei referiri la un termen fix se explică prin faptul că, în temeiul prevederilor articolului 8 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat, perioada de soluționare a unei cereri de confirmare poate varia între un minim de 15 zile lucrătoare și un maxim de 30 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii. În consecință, durata termenului stabilit, în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, trebuie să fie calculată prin prisma desfășurării, în fiecare caz în parte, a procedurii de soluționare de către instituția în cauză a cererilor de confirmare cu care este sesizată, în conformitate cu articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1049/2001.
39 În prezenta cauză, în primul rând, Tribunalul menționează că părțile nu contestă că termenul de răspuns la cererea de confirmare înregistrată de serviciile Comisiei la 15 decembrie 2010, de care dispunea Comisia, după ce l‑a prelungit cu 15 zile lucrătoare în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, expira la 4 februarie 2011. Având în vedere prevederile Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor (JO L 124, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 16), lista sărbătorilor legale din anul 2010 (JO 2008, C 166, p. 18) și lista sărbătorilor legale din anul 2011 pentru instituțiile Comunităților Europene (JO 2009, C 230, p. 10), trebuie să se considere că această calculare a termenului de răspuns la cererea de confirmare nu este afectată de nicio eroare. În consecință, termenul stabilit, în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, expira în prezenta cauză la 4 februarie 2011.
40 Din toate aprecierile expuse la punctele 35-39 de mai sus rezultă că decizia atacată, care are forma unei decizii implicite de respingere, a luat naștere la 4 februarie 2011.
41 În ceea ce privește calcularea termenului de care dispuneau reclamantele pentru introducerea acțiunii în anulare împotriva deciziei atacate, termenul de introducere a acțiunii prevăzut la articolul 263 TFUE a început să curgă, potrivit articolului 101 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, la 5 februarie 2011 și a expirat, conform articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la 14 aprilie 2011, mai precis, cu mai mult de o lună înainte de introducerea acțiunii, la 25 mai 2011.
42 Această concluzie nu poate fi modificată prin prisma argumentelor reclamantelor.
43 Astfel, trebuie să se constate, mai întâi, că Comisia a indicat, desigur, în mod expres în scrisoarea din 3 februarie 2011 că intenționează să trimită un răspuns definitiv la cererea de confirmare în cel mai scurt timp, apoi, în scrisoarea din 28 februarie 2011, că va face tot posibilul pentru ca un asemenea răspuns să fie furnizat înainte de sfârșitul lunii martie 2011 și, în sfârșit, în scrisoarea din 14 aprilie 2011, că intenționează să trimită un asemenea răspuns imediat după 22 aprilie 2011. Având în vedere angajamentele explicite asumate în scris de Comisie, aceasta din urmă și‑a manifestat astfel, în privința reclamantelor, intenția de a adopta, în scurt timp în cursul primului semestru al anului 2011, un răspuns definitiv la cererea de confirmare.
44 În continuare, Tribunalul observă că, prin scrisoarea din 7 aprilie 2011, reclamantele au indicat în mod expres Comisiei că, în lipsa unui răspuns definitiv la cererea lor de confirmare înainte de 22 aprilie 2012, acestea vor introduce o acțiune în anulare împotriva deciziei implicite care a luat naștere, potrivit reclamantelor, la data respectivă.
45 Cu toate acestea, Tribunalul consideră că niciuna dintre cele două împrejurări menționate la punctele 43 și 44 de mai sus nu putea să aibă ca efect, după cum par să fi considerat reclamantele la data respectivă și după cum au susținut atât în observațiile cu privire la cererea de nepronunțare asupra fondului, cât și în scrisoarea din 29 iunie 2012, amânarea până la 22 aprilie 2011 a datei la care a luat naștere decizia implicită.
46 Astfel, după cum a amintit Tribunalul la punctul 31 de mai sus, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că termenele de introducere a acțiunii nu sunt nici la dispoziția instanței, nici la dispoziția părților. Or, considerând, astfel cum reiese din scrisorile din 4 mai și din 29 iunie 2012, având în vedere corespondența purtată între reclamante și Comisie, că decizia implicită de respingere, în sensul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, intervenise la 22 aprilie 2011, reclamantele au intenționat în mod evident să dispună de termenul de introducere a acțiunii în anulare prin amânarea datei la care a luat naștere decizia menționată și, pe cale de consecință, a datei de la care termenul care le era acordat pentru introducerea acțiunii respective a început să curgă, precum și a datei la care acesta a expirat.
47 Rezultă din ansamblul aprecierilor de mai sus că acțiunea, ca urmare a tardivității sale, trebuie să fie respinsă în întregime ca vădit inadmisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
48 Potrivit articolului 87 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură, pentru motive excepționale, Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată.
49 În această privință, Tribunalul consideră că numeroasele angajamente explicite asumate de Comisie, prin scrisorile acesteia din 3 februarie, din 28 februarie și din 14 aprilie 2011, astfel cum sunt menționate de Tribunal la punctul 43 de mai sus, au putut crea în privința reclamantelor așteptări legitime cu privire la caracterul iminent al adoptării unui răspuns definitiv la cererea de confirmare din 15 decembrie 2010. Prin urmare, după cum reiese din observațiile reclamantelor referitoare la cererea de nepronunțare asupra fondului, acestea, desigur, în mod greșit, dar într‑un mod cu atât mai ușor de înțeles cu cât angajamentele asumate de Comisie erau explicite, au putut considera că cererea respectivă era în curs de soluționare și că data expirării termenului stabilit fusese amânată.
50 Pe de altă parte, trebuie să se constate că, în pofida angajamentelor explicite, asumate de Comisie prin scrisorile sale din 3 februarie, din 28 februarie și din 14 aprilie 2011, de a adopta în scurt timp un răspuns definitiv la cererea de confirmare, răspunsul respectiv a intervenit în sfârșit abia la 3 februarie 2012, mai precis, cu o zi înainte de împlinirea unui an de la expirarea termenului stabilit în sensul dispozițiilor articolului 8 din Regulamentul nr. 1049/2001. Prin urmare, Comisia a depășit în mod vădit și grav termenul respectiv.
51 Având în vedere împrejurările excepționale care caracterizează soluționarea de către Comisie a cererii de confirmare, este echitabil ca aceasta din urmă să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, trei sferturi din cheltuielile de judecată efectuate de reclamante. Reclamantele suportă un sfert din propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
dispune:
1) Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă.
2) Obligă Comisia Europeană să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și trei sferturi din cheltuielile de judecată efectuate de ClientEarth, de Friends of the Earth Europe, de Stichting FERN și de Corporate Europe Observatory, care suportă un sfert din propriile cheltuieli de judecată.
Luxemburg, 13 noiembrie 2012.