Cauza T‑401/11 P‑RENV‑RX
(publicare în extras)
Stefano Missir Mamachi di Lusignano și alții
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Asasinare a unui funcționar și a soției acestuia – Regula concordanței dintre cerere, reclamație și acțiunea în materie de despăgubiri – Obligație de a asigura securitatea personalului în serviciul Uniunii – Legătură de cauzalitate – Prejudiciu material – Răspundere in solidum – Luare în considerare a prestațiilor prevăzute de statut – Prejudiciu moral – Răspundere a unei instituții pentru prejudiciul moral al unui funcționar decedat – Răspundere a unei instituții pentru prejudiciul moral suferit de succesorii în drepturi ai unui funcționar decedat”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera de recursuri) din 7 decembrie 2017
1. Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Pluralitate de cauze ale prejudiciului – Aplicare a teoriilor cauzalității adecvate și echivalenței condițiilor
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
2. Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Asasinare a unui funcționar de către un terț ca urmare a neîndeplinirii de către instituția sa a obligației de protecție – Întreruperea legăturii de cauzalitate din cauza intervenției terțului – Inexistență – Calificare a instituției drept coautor al prejudiciului
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
3. Recurs – Motive – Motiv îndreptat împotriva unui motiv neesențial – Motiv inoperant – Respingere
[art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]
4. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Domeniu de aplicare – Conținut – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 24)
5. Acțiune introdusă de funcționari – Competența instanței Uniunii – Constatare a răspunderii in solidum a unei instituții pentru prejudiciul suferit de un funcționar – Includere
(art. 270 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 24)
6. Răspundere extracontractuală – Prejudiciu – Prejudiciu reparabil – Prejudiciu produs de o pluralitate de autori – Răspundere in solidum a coautorilor
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
7. Recurs – Motive – Insuficiența motivării – Criterii reținute de Tribunalul Funcției Publice pentru stabilirea cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea unui prejudiciu – Control exercitat de Tribunal
8. Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Condiții – Prejudiciu – Prejudiciu moral legat de suferințele fizică și psihologică suportate înainte de deces de un funcționar asasinat – Prejudiciu ireparabil
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
9. Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Condiții – Prejudiciu – Prejudiciu moral suferit de succesorii în drepturi ai unui funcționar asasinat, din cauza insuficienței prestațiilor sistemului statutar pentru a asigura repararea prejudiciului produs acestora – Prejudiciu reparabil – Limite
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
10. Răspundere extracontractuală – Prejudiciu – Prejudiciu reparabil – Prejudiciu moral produs de moartea unei persoane apropiate – Includere – Evaluare ex aequo et bono
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
1. În principiu, două teorii ale cauzalității pot fi aplicate în cazul pluralității cauzelor aceluiași prejudiciu, și anume teoria echivalenței condițiilor și cea a cauzalității adecvate. În ceea ce privește dreptul Uniunii, se desprinde o tendință în favoarea teoriei cauzalității adecvate. Astfel, răspunderea Uniunii nu putea fi angajată decât pentru prejudiciul care decurgea suficient de direct din comportamentul neregulamentar al instituției vizate reclamantul trebuie să dovedească că, în lipsa faptei culpabile săvârșite, prejudiciul nu s‑ar fi produs și că această faptă culpabilă reprezenta cauza determinantă a prejudiciului suferit.
În plus, atunci când, pe de o parte, comportamentul imputat unei instituții se inserează într‑un proces mai vast la care au participat terții și, pe de altă parte, prejudiciul pretins are drept cauză imediată o intervenție a unuia dintre acești terți, este de competența instanței să verifice dacă această intervenție era considerată inevitabilă doar prin adoptarea comportamentului imputat sau dacă, dimpotrivă, aceasta constituia manifestarea unei voințe autonome. În cazul unei voințe autonome, este de competența instanței să constate întreruperea legăturii de cauzalitate. Pe de altă parte, jurisprudența cu privire la articolul 340 al doilea paragraf TFUE limitează răspunderea Uniunii la prejudiciile care decurg în mod direct, chiar suficient de direct, din comportamentul nelegal al instituției în cauză, ceea ce exclude în special ca răspunderea amintită să acopere prejudiciile care ar reprezenta doar o consecință îndepărtată a acestui comportament. În această logică, simplul fapt că acel comportament nelegal a constituit o condiție necesară a producerii prejudiciului, în sensul că acesta nu s‑ar fi produs în lipsa comportamentului respectiv, nu este suficientă pentru a demonstra existența unei legături de cauzalitate.
Totuși, aceste principii care decurg din jurisprudență nu exclud, în mod absolut, aplicarea teoriei echivalenței condițiilor și permit doar să se constate că, în cazul în care fapta săvârșită de instituție este îndepărtată de prejudiciu și instanța constată întreruperea legăturii de cauzalitate, teoria echivalenței condițiilor trebuie înlăturată. În consecință, a contrario, în ipoteza în care prejudiciul decurge direct sau suficient de direct din fapta culpabilă a instituției și, așadar, această faptă nu este îndepărtată de prejudiciu astfel încât să conducă la întreruperea legăturii de cauzalitate, instanța Uniunii poate aplica teoria echivalenței condițiilor.
(a se vedea punctele 64 și 67-70)
2. În ipoteza în care o instituție este răspunzătoare pentru neîndeplinirea unei obligații de protecție care a contribuit la cauzarea prejudiciului specific pe care obligația respectivă trebuia să îl prevină, este necesar să se considere că această neîndeplinire, chiar dacă nu poate fi considerată singura cauză a prejudiciului, poate contribui suficient de direct la producerea sa. Astfel, instanța poate considera că fapta unui terț, previzibilă sau imprevizibilă, nu este susceptibilă nici să conducă la o întrerupere a legăturii de cauzalitate, nici să constituie o circumstanță care exonerează în totalitate instituția de răspunderea sa, cele două cauze, și anume neîndeplinirea culpabilă a obligației de către instituție și fapta unui terț, contribuind la producerea aceluiași prejudiciu. În aceste condiții, în ipoteza unei fapte culpabile care constă într‑o neîndeplinire a obligației de protecție care a contribuit la cauzarea prejudiciului specific, pe care obligația respectivă trebuia să îl prevină, chiar dacă instituția nu putea fi considerată ca principala responsabilă de prejudiciu, aceasta din urmă trebuia considerată coautor al prejudiciului.
(a se vedea punctele 72 și 84)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 92)
4. Premisa aplicării articolului 24 din statut este faptul că funcționarul suferă un prejudiciu ca urmare a calității și a atribuțiilor sale. Prin urmare, această dispoziție nu este aplicabilă în cazul în care funcționarul nu a suferit prejudiciul în exercitarea atribuțiilor sale.
(a se vedea punctul 106)
5. Instanța Uniunii rămâne competentă să decidă cu privire la răspunderea instituției atunci când aceasta a cauzat, singură sau împreună cu un terț, un prejudiciu unui funcționar. Astfel, modul de redactare a articolului 24 din statut demonstrează că natura răspunderii unui terț nu are niciun impact asupra obligației in solidum care revine instituției coautor al unui prejudiciu produs unui funcționar în exercitarea atribuțiilor sale. Această dispoziție demonstrează că instanța Uniunii poate fi solicitată să soluționeze un litigiu cu privire la problema răspunderii in solidum a unei instituții pentru fapta unui terț, natura răspunderii terțului neavând niciun impact asupra competenței instanței Uniunii de a se pronunța asupra răspunderii in solidum a unei instituții.
(a se vedea punctul 113)
6. Decurge din ordinile juridice ale statelor membre un principiu general comun potrivit căruia instanța națională recunoaște răspunderea in solidum a coautorilor aceluiași prejudiciu, considerând echitabil faptul că persoana vătămată nu a trebuit, pe de o parte, să stabilească cota‑parte din prejudiciul de care fiecare dintre coautori este responsabil și, pe de altă parte, să suporte riscul ca acela dintre ei pe care îl urmărește să fie insolvabil. Principiul răspunderii in solidum se aplică atât prejudiciului material, cât și prejudiciului moral.
(a se vedea punctele 118 și 195)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 129)
8. Din ordinile juridice ale statelor membre nu reiese un principiu general comun potrivit căruia, în împrejurările în care un funcționar care își exercita atribuțiile într‑o țară terță a fost asasinat în locuința care i‑a fost pusă la dispoziție, o instanță națională ar fi reparat un prejudiciu moral care constă în suferințele fizică și psihologică suportate de victimă până în momentul propriului deces.
(a se vedea punctele 175 și 176)
9. Din ordinile juridice ale statelor membre decurge un principiu general comun potrivit căruia, în împrejurările în care un funcționar care își exercita atribuțiile într‑o țară terță a fost asasinat în locuința care i‑a fost pusă la dispoziție, prezența unui sistem care garantează plata automată a unor prestații către succesorii în drepturi ai funcționarului decedat nu este un obstacol ca succesorii în drepturi respectivi, în cazul în care consideră că prejudiciile suferite nu sunt acoperite sau nu sunt acoperite complet de sistemul amintit, să obțină de asemenea o despăgubire pentru prejudiciul lor prin intermediul unei acțiuni în fața unei instanțe naționale. În această privință, decurge de asemenea din ordinile juridice ale statelor membre un principiu general comun potrivit căruia prejudiciul moral suferit nu poate face obiectul unei duble despăgubiri. În consecință, este de competența instanței Uniunii să verifice măsura în care un sistem care garantează plata automată a prestațiilor acoperă integral, în parte sau nu acoperă prejudiciul moral suferit de succesorii în drepturi înainte de a determina cuantumul despăgubirii pentru prejudiciul respectiv.
(a se vedea punctele 194 și 195)
10. Din ordinile juridice ale statelor membre decurge un principiu general comun potrivit căruia se recunoaște succesorilor în drepturi, în special copiilor și părinților persoanei decedate, un prejudiciu moral reparabil, care constă în durerea morală cauzată de moartea unei persoane apropiate. În ceea ce privește determinarea cuantumului prejudiciului moral, instanța Uniunii nu poate utiliza tabelele întocmite într‑un singur stat membru. În această privință, revine instanței Uniunii sarcina de a stabili cuantumul ex aequo et bono, expunând criteriile luate în considerare în acest scop.
(a se vedea punctele 198 și 200)