HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
7 februarie 2018(*)
„Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) 2015/751 – Comisioane interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul – Articolul 1 alineatul (5) – Asimilarea unei scheme tripartite de plată cu cardul cu o schemă cvadripartită de plată cu cardul – Condiții – Emitere de către o schemă tripartită de plată cu cardul a unor instrumente de plată cu cardul «cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent» – Articolul 2 punctul 18 – Noțiunea «schemă tripartită de plată cu cardul» – Validitate”
În cauza C‑304/16,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de High Court of Justice (England & Wales), Queen's Bench Division (Administrative Court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția Queen's Bench (Camera administrativă), Regatul Unit], prin decizia din 11 aprilie 2016, primită de Curte la 30 mai 2016, în procedura
The Queen, la cererea:
American Express Company,
împotriva
The Lords Commissioners of Her Majesty's Treasury,
cu participarea:
Diners Club International Limited,
MasterCard Europe SA,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din doamna R. Silva de Lapuerta, președinte de cameră, și domnii C. G. Fernlund, J.‑C. Bonichot, S. Rodin și E. Regan (raportor), judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: doamna C. Strömholm, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 27 aprilie 2017,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru American Express Company, de J. Turnerr, QC, de J. Holmes, QC, de L. John, barrister, precum și de I. Taylor, de H. Ware, și de J. Slade, solicitors;
– pentru MasterCard Europe SA, de P. Harrison, de S. Kinsella și de K. Le Croy, solicitors, precum și de S. Pitt și de J. Bedford, advocates;
– pentru guvernul Regatului Unit, de M. Holt, de D. Robertson, de J. Kraehling și de C. Crane, în calitate de agenți, asistați de G. Facenna și de M. Hall, QC;
– pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, de M. Figueiredo, de M. Rebelo și de G. Fonseca, în calitate de agenți;
– pentru Parlamentul European, de P. Schonard și de A. Tamás, în calitate de agenți;
– pentru Consiliul Uniunii Europene, de J. Bauerschmidt, de I. Gurov și de E. Moro, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de H. Tserepa‑Lacombe, de J. Samnadda și de T. Scharf, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 6 iulie 2017,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea și validitatea articolului 1 alineatul (5) și ale articolului 2 punctul 18, precum și interpretarea articolului 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul (JO 2015, L 123, p. 1).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între American Express Company, pe de o parte, și Lords Commissioners of Her Majesty's Treasury (Comisia lorzilor din cadrul Ministerului de Finanțe, Regatul Unit, denumită în continuare „autoritatea națională”), pe de altă parte, în legătură cu împrejurările în care schemele tripartite de plată cu cardul trebuie considerate scheme cvadripartite de plată cu cardul, în temeiul articolului 1 alineatul (5) din acest regulament.
Cadrul juridic
Regulamentul 2015/751
3 Considerentele (10), (28), (29) și (43) ale Regulamentului 2015/751 au următorul cuprins:
„(10) […] În plus față de aplicarea coerentă a normelor în materie de concurență comisioanelor interbancare, reglementarea acestor taxe ar îmbunătăți funcționarea pieței interne și ar contribui la reducerea costurilor de tranzacționare pentru consumatori.
[…]
(28) Tranzacțiile de plată cu cardul se efectuează, în general, pe baza a două modele de afaceri principale, și anume schemele tripartite de plată cu cardul (titularul cardului – sistemul emitent și acceptant – comerciant) și schemele cvadripartite de plată cu cardul (titularul cardului – banca emitentă – banca acceptantă – comerciant). Multe dintre sistemele cvadripartite de carduri de plată folosesc un comision interbancar explicit, în majoritatea cazurilor multilateral. Pentru a recunoaște existența comisioanelor interbancare implicite și a contribui la crearea unor condiții de concurență echitabile, schemele tripartite de plată cu cardul care folosesc prestatori de servicii de plată ca emitenți sau acceptanți ar trebui considerate drept scheme cvadripartite de plată cu cardul și ar trebui să respecte aceleași reguli, în timp ce normele privind transparența și alte măsuri legate de regulile comerciale ar trebui să se aplice tuturor prestatorilor. Cu toate acestea, ținând seama de particularitățile existente pentru astfel de scheme tripartite, este oportun să se permită statelor membre ca, pe o perioadă de tranziție, să poată decide să nu aplice regulile privind plafonul aferent comisionului interbancar în cazul în care astfel de scheme au o cotă de piață foarte restrânsă în statul membru în cauză.
(29) Serviciul emitent se bazează pe o relație contractuală între emitentul instrumentului de plată și plătitor, indiferent dacă emitentul deține sau nu fonduri în numele plătitorului. Emitentul pune la dispoziția plătitorului carduri de plată, autorizează tranzacții la terminale sau la dispozitive echivalente acestora și poate garanta plata către acceptant pentru tranzacții conforme cu regulile schemei relevante. Prin urmare, simpla distribuție a cardurilor de plată sau a serviciilor tehnice, cum ar fi simpla prelucrare și stocare de date, nu constituie o emitere.
[…]
(43) Deoarece obiectivele prezentului regulament de stabilire a unor cerințe uniforme referitoare la tranzacțiile de plată cu cardul și la plățile bazate pe card efectuate pe internet și pe dispozitive mobile nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre, dar, având în vedere amploarea acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. […]”
4 Articolul 1 din Regulamentul 2015/751, intitulat „Domeniul de aplicare”, inclus în capitolul I din acest regulament, intitulat „Dispoziții generale”, prevede:
„[…]
(3) Capitolul II nu se aplică în cazul:
[…]
(c) tranzacțiilor cu carduri de plată emise de scheme tripartite de plată cu cardul.
(4) Articolul 7 nu se aplică schemelor tripartite de plată cu cardul.
(5) Atunci când o schemă tripartită de plată cu cardul acordă o licență altor prestatori de servicii de plată pentru emiterea de instrumente de plată cu cardul sau acceptarea tranzacțiilor de plată cu cardul, sau pentru ambele operațiuni, sau emite instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent, acesta este considerat ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul. Cu toate acestea, până la 9 decembrie 2018 în ceea ce privește operațiunile de plată interne, o astfel de schemă tripartită de plată cu cardul poate fi exceptată de la obligațiile stabilite în temeiul capitolului II, cu condiția ca tranzacțiile de plată cu cardul efectuate într‑un stat membru în temeiul unei astfel de scheme tripartite de plată cu cardul să nu depășească anual 3 % din valoarea tuturor tranzacțiilor de plată cu cardul efectuate în respectivul stat membru.”
5 Articolul 2 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:
„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
[…]
2. «emitent» înseamnă un prestator de servicii de plată care încheie un contract conform căruia îi furnizează plătitorului un instrument de plată pentru a iniția și a prelucra tranzacțiile de plată cu cardul ale plătitorului;
[…]
10. «comision interbancar» înseamnă un comision plătit pentru fiecare tranzacție directă sau indirectă (prin intermediul unei terțe părți) între emitentul și acceptantul implicați într‑o tranzacție de plată cu cardul. Compensarea netă sau altă remunerație convenită face parte din comisionul interbancar;
11. «compensare netă» înseamnă cuantumul total net al plăților, rabaturilor sau stimulentelor primite de către un emitent de la schema de plată cu cardul, de la acceptant sau de la orice alt intermediar în legătură cu tranzacții de plată cu cardul sau activități conexe;
[…]
17. «schemă cvadripartită de plată cu cardul» înseamnă o schemă de plată cu cardul în care tranzacțiile de plată cu cardul se execută din contul de plăți al unui plătitor către contul de plăți al unui beneficiar al plății prin intermediul schemei, al emitentului (din partea plătitorului) și al acceptantului (din partea beneficiarului plății);
18. «schemă tripartită de plată cu cardul» înseamnă o schemă de plată cu cardul în care sistemul însuși prestează servicii de acceptare și de emitere și tranzacțiile de plată cu cardul sunt efectuate din contul de plăți al unui plătitor către contul de plăți al unui beneficiar al plății din cadrul schemei. Atunci când o schemă tripartită de plată cu cardul acordă o licență altor prestatori de servicii de plată pentru emiterea instrumentelor de plată cu cardul sau acceptarea tranzacțiilor de plată cu cardul sau pentru ambele operațiuni, sau emite instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent, aceasta este considerată ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul;
[…]
24. «prestator de servicii de plată» înseamnă orice persoană fizică sau juridică autorizată să furnizeze serviciile de plată enumerate în anexa la Directiva 2007/64/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE (JO 2007, L 319, p. 1)] sau recunoscută ca emitent de monedă electronică în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2009/110/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE (JO 2009, L 267, p. 7)]. Un prestator de servicii de plată poate să fie un emitent sau un acceptant ori poate avea ambele calități;
[…]
28. «entitate de prelucrare» înseamnă orice persoană fizică sau juridică care furnizează servicii de prelucrare a tranzacțiilor de plată;
[…]
30. «marcă de plată» înseamnă orice denumire, termen, semn, simbol sau o combinație a acestora în formă materială sau digitală, capabilă să desemneze schema de plată cu cardul în care sunt efectuate tranzacțiile de plată cu cardul;
[…]
32. «comarcare (co‑branding)» înseamnă includerea a cel puțin unei mărci de plată și a cel puțin unei mărci, alta decât de plată, pe același instrument de plată cu cardul;
[…]”
6 Articolele 3 și 4 din Regulamentul 2015/751, care figurează în capitolul II din acesta, intitulat „Comisioane interbancare”, privesc comisioanele interbancare pentru tranzacțiile cu cardul de debit de consum și, respectiv, comisioanele interbancare pentru tranzacțiile cu cardul de credit de consum.
7 Articolul 5 din regulamentul menționat, intitulat „Interzicerea eludării”, care figurează de asemenea în acest capitol II, prevede:
„În sensul aplicării plafoanelor menționate la articolele 3 și 4, orice remunerație convenită, inclusiv compensația netă, cu un obiect sau efect echivalent al comisionului interbancar, primită de emitent de la o schemă de plată cu cardul, de la acceptant sau de la orice alt intermediar în legătură cu tranzacții de plată sau activități conexe, este considerată ca făcând parte din comisionul interbancar.”
8 Articolele 6-12 din Regulamentul 2015/751, care fac parte din capitolul III din acesta, intitulat „Reguli comerciale”, prevăd obligațiile referitoare la operațiunile de plată cu cardul.
9 Articolul 7 din acest regulament, intitulat „Separarea schemei de plată cu cardul și a entităților de prelucrare”, are următorul cuprins:
„(1) Schemele de plată cu cardul și entitățile de prelucrare:
(a) sunt independente în ceea ce privește contabilitatea, organizarea și procesele de luare a deciziilor;
(b) nu prezintă prețurile pentru schemele de plată cu cardul și activitățile de prelucrare în mod grupat și nu subvenționează încrucișat astfel de activități;
(c) nu fac niciun fel de discriminare între filialele lor sau între acționari, pe de o parte, și utilizatorii schemelor de plată cu cardul și alți parteneri contractuali, pe de altă parte, și, în special, nu condiționează în niciun fel prestarea vreunui serviciu pe care îl oferă de acceptarea de către partenerul contractual a oricărui alt serviciu pe care îl oferă.
(2) Autoritatea competentă a statului membru în care se află sediul social al sistemului poate impune unei scheme de plată cu cardul să furnizeze un raport independent care să certifice respectarea de către aceasta a alineatului (1).
(3) Schemele de plată cu cardul oferă posibilitatea ca mesajele de autorizare și de compensare ale fiecăreia dintre tranzacțiile de plată cu cardul să fie separate și prelucrate de entități de prelucrare diferite.
(4) Este interzisă orice discriminare teritorială în regulile de prelucrare operate de schemele de plată cu cardul.
(5) Entitățile de prelucrare din Uniune se asigură că sistemul lor este interoperabil din punct de vedere tehnic cu alte sisteme ale entităților de prelucrare din Uniune prin utilizarea de standarde elaborate de organisme de standardizare internaționale sau europene. În plus, schemele de plată cu cardul nu adoptă și nici nu aplică reguli comerciale care să limiteze interoperabilitatea cu alte entități de prelucrare din Uniune.
[…]”
10 Capitolul IV din Regulamentul 2015/751, intitulat „Dispoziții finale”, cuprinde articolele 13-18 din acesta. Potrivit articolului 13, intitulat „Autorități competente”:
„(1) Statele membre desemnează autoritățile competente care sunt împuternicite să asigure punerea în aplicare a prezentului regulament și cărora le sunt acordate competențe de investigare și de punere în aplicare.
[…]
(6) Statele membre solicită autorităților competente să monitorizeze cu eficacitate conformitatea cu prezentul regulament, inclusiv să contracareze încercările prestatorilor de servicii de plată de a eluda prezentul regulament, și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestuia.”
11 Articolul 14 din acest regulament, intitulat „Sancțiuni”, prevede la alineatul (1):
„Statele membre stabilesc norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora.”
12 Potrivit articolului 18 din regulamentul menționat, intitulat „Intrarea în vigoare”:
„(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Se aplică de la 8 iunie 2015, cu excepția articolelor 3, 4, 6 și 12, care se aplică de la 9 decembrie 2015, și a articolelor 7, 8, 9 și 10, care se aplică de la 9 iunie 2016.”
Directiva (UE) 2015/2366
13 Considerentele (2) și (6) ale Directivei (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE, 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO 2015, L 337, p. 35) au următorul cuprins:
„(2) Cadrul juridic revizuit al Uniunii privind serviciile de plată este completat prin Regulamentul [2015/751]. […]
[…]
(6) Ar trebui instituite norme noi care să acopere lacunele legislative și care, în același timp, să ofere mai multă claritate juridică și să asigure o aplicare consecventă a cadrului legislativ în întreaga Uniune. […]”
14 Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiectul”, care figurează în titlul I din aceasta, denumit „Obiect, domeniu de aplicare și definiții”, prevede la alineatul (1):
„Prezenta directivă stabilește normele în conformitate cu care statele membre disting următoarele categorii de prestatori de servicii de plată:
[…]
(d) instituții de plată;
[…]”
15 Articolul 4 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
3. «serviciu de plată» înseamnă oricare dintre activitățile comerciale enumerate în anexa I;
4. «instituție de plată» înseamnă persoana juridică autorizată, în conformitate cu articolul 11, să furnizeze și să presteze servicii de plată în întreaga Uniune;
[…]
38. «agent» înseamnă o persoană fizică sau juridică care furnizează servicii de plată pe seama unei instituții de plată;
[…]”
16 Rezultă din anexa I la Directiva 2015/2366, intitulată „Servicii de plată”, că „[e]miterea de instrumente de plată și/sau acceptarea de operațiuni de plată” se numără printre serviciile de plată menționate la articolul 4 punctul 3 din această directivă.
Litigiul principal și întrebările preliminare
17 Din decizia de trimitere rezultă că American Express este o societate internațională de servicii care furnizează consumatorilor și întreprinderilor, împreună cu filialele sale consolidate, servicii de plată, de turism, de schimb și de platformă de fidelizare. Aceasta desfășoară de asemenea activități de emitere și de acceptare de carduri în întreaga lume, inclusiv în Uniune. American Express utilizează, împreună cu filialele sale, schema de plată cu cardul American Express (denumită în continuare „Amex”), care este o schemă tripartită de plată cu cardul. Această schemă a încheiat acorduri de comarcare și de furnizare de servicii în Uniune, ceea ce ar putea avea drept consecință, în funcție de răspunsul pe care Curtea îl va da la întrebarea referitoare la interpretarea articolului 1 alineatul (5) și a articolului 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751, că un număr semnificativ de operațiuni efectuate de schema menționată ar putea intra sub incidența acestui regulament în temeiul extinderii prin comarcare și al extinderii prin intermediul unui agent, prevăzute la articolul 1 alineatul (5) din acest regulament.
18 Autoritatea națională coordonează Her Majesty's Treasury (Ministerul Finanțelor, Regatul Unit). Acesta din urmă are responsabilitatea finală pentru executarea obligațiilor impuse Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în ceea ce privește aplicarea, executarea și orice altă formă de punere în aplicare a Regulamentului 2015/751, inclusiv instituirea unui sistem de sancțiuni care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor regulamentului menționat, în conformitate cu articolele 13 și 14 din acesta.
19 American Express a solicitat instanței de trimitere încuviințarea de a introduce o acțiune având ca obiect controlul legalității („judicial review”) privind „intenția și/sau obligația [autorității naționale] de a aplica, de a executa sau de a pune în aplicare în orice altă formă extinderea prin comarcare și/sau extinderea prin intermediul unui agent”. Această instanță a acordat încuviințarea solicitată.
20 Instanța de trimitere ridică problema dacă o schemă tripartită de plată cu cardul trebuie considerată drept emitent al unor instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent, în sensul articolului 1 alineatul (5) și al articolului 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751, pentru unicul motiv că a încheiat un acord cu un partener de comarcare sau cu un agent, independent de aspectul dacă acest partener sau acest agent este un prestator de servicii de plată distinct care emite carduri de plată, sau dacă, dimpotrivă, trebuie să se considere că o schemă tripartită de plată cu cardul acționează astfel numai atunci când partenerul sau agentul menționat este el însuși un prestator de servicii de plată și intervine în schema tripartită de plată cu cardul în calitate de emitent, în sensul articolului 2 punctul 2 din acest regulament.
21 În plus, potrivit acestei instanțe, în cazul în care articolul 1 alineatul (5) și articolul 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751 ar trebui interpretate în sensul că o schemă tripartită de plată cu cardul trebuie considerată drept emitent al unor instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent, în sensul acestor dispoziții, chiar și în situația în care schema tripartită de plată cu cardul în discuție rămâne emitentul și recurge la un terț pentru a exercita una sau mai multe funcții accesorii în susținerea activității sale de emitere, atunci ar fi necesar să se pronunțe cu privire la argumentul invocat de American Express potrivit căruia dispozițiile menționate sunt nevalide din cauza nemotivării, a unei erori vădite de apreciere și a unei încălcări a principiului proporționalității.
22 În aceste condiții, High Court of Justice (England & Wales), Queen's Bench Division (Administrative Court) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția Queen's Bench (Camera administrativă), Regatul Unit], a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Cerința prevăzută la articolul 1 alineatul (5) și la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul [2015/751] […], potrivit căreia o schemă tripartită de plată cu cardul care emite instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent este considerată ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul, se aplică doar în măsura în care partenerul de comarcare sau agentul acționează ca «emitent» în sensul articolului 2 punctul 2, respectiv al considerentului (29) al [acestui regulament] (și anume, în cazul în care partenerul sau agentul are un raport contractual cu plătitorul, în temeiul căruia se angajează să îi furnizeze acestuia din urmă un instrument de plată pentru a iniția și pentru a prelucra tranzacțiile de plată cu cardul ale plătitorului)?
2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, articolul 1 alineatul (5) și articolul 2 punctul 18 din [Regulamentul 2015/751] nu sunt valide în măsura în care prevăd că astfel de acorduri sunt considerate scheme cvadripartite de plată cu cardul, având în vedere următoarele motive:
a) nerespectarea obligației de motivare în conformitate cu articolul 296 din TFUE;
b) eroarea vădită de apreciere și/sau
c) încălcarea principiului proporționalității?”
Cu privire la cererea de redeschidere a procedurii orale
23 Prin act depus la grefa Curții la 27 iulie 2017, American Express a solicitat să se dispună redeschiderea procedurii orale.
24 În susținerea cererii sale, aceasta arată că analiza efectuată de avocatul general în concluzii este eronată, întrucât ignoră unele definiții relevante prevăzute atât în Regulamentul 2015/751, cât și în Directiva 2015/2366, în timp ce aceste două acte legislative sunt complementare și fac parte din același pachet legislativ, aspect de altfel necontestat de părțile participante la prezenta procedură. Această analiză ar releva de asemenea o înțelegere inexactă a domeniului de aplicare al articolului 5 din acest regulament, în special al noțiunii „intermediar” care figurează în cuprinsul acestei dispoziții. În plus, în ceea ce privește punctul 98 din concluzii, fie textul pe care îl conține aceasta este incomplet, fie motivele prezentate la punctul respectiv sunt contradictorii. În sfârșit, interpretarea regulamentului menționat, astfel cum este propusă de avocatul general, ar avea drept consecință extinderea domeniului de aplicare al acestui regulament într‑o măsură mai mare decât orice altă interpretare susținută de părțile care au participat la procedura în fața Curții.
25 Reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că, din oficiu, la propunerea avocatului general sau la cererea părților, aceasta poate dispune redeschiderea procedurii orale, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură, în cazul în care consideră că nu este suficient de lămurită sau că trebuie să soluționeze cauza pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților. În schimb, Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și Regulamentul de procedură nu prevăd posibilitatea ca părțile să prezinte observații ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general (Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 41 și jurisprudența citată).
26 În speță, în susținerea cererii sale privind dispunerea redeschiderii procedurii orale, American Express se limitează în esență să critice interpretarea Regulamentului 2015/751 reținută de avocatul general în concluzii. Or, un astfel de motiv nu figurează printre cele care ar putea, în lumina jurisprudenței citate la punctul anterior, să justifice redeschiderea procedurii orale.
27 În plus, domeniul de aplicare al dispozițiilor Regulamentului 2015/751, a cărui interpretare face obiectul primei întrebări preliminare, a fost dezbătut atât în cadrul fazei scrise a procedurii, cât și în ședință.
28 În aceste condiții, Curtea consideră, după ascultarea avocatului general, că dispune de toate elementele necesare pentru a răspunde la întrebările adresate de instanța de trimitere și că toate argumentele relevante pentru soluționarea prezentei cauze au fost dezbătute între părți.
29 În consecință, cererea de redeschidere a procedurii orale trebuie să fie respinsă.
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară
30 Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană susțin că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă în întregime pentru motivele, în primul rând, că nu există un litigiu real între părțile din litigiul principal, în al doilea rând, că instanța națională nu furnizează informațiile minime necesare în decizia sa de trimitere, întrucât nu prezintă elementele de fapt relevante și nici motivele care au determinat‑o să solicite stabilirea interpretării și a validității dispozițiilor în discuție în litigiul principal, și, în al treilea rând, că introducerea acțiunii principale având ca obiect controlul legalității „intenției și/sau [a] obligației” autorității naționale de a aplica sau de a pune în aplicare aceste dispoziții constituie un mijloc de a eluda sistemul căilor de atac instituit de Tratatul FUE.
31 Trebuie amintit de la bun început că numai instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 24).
32 Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea sau aprecierea solicitată a validității unei norme a Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea ori cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 25).
33 În ceea ce privește, în primul rând, caracterul real al litigiului principal, trebuie arătat că, prin intermediul acțiunii formulate, American Express solicită instanței de trimitere să controleze legalitatea „intenției și/sau a obligației” autorității naționale de a aplica sau de a pune în aplicare dispozițiile în litigiu. În această privință, rezultă din decizia de trimitere că părțile din litigiul principal sunt în dezacord cu privire la temeinicia acțiunii. Dat fiind că instanța de trimitere este chemată să soluționeze acest dezacord și întrucât apreciază că există o veritabilă disensiune între părțile din litigiul principal cu privire la interpretarea și la validitatea dispozițiilor vizate ale acestui regulament, nu reiese în mod vădit că litigiul principal nu este real [a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 decembrie 2002, British American Tobacco (Investments) și Imperial Tobacco, C‑491/01, EU:C:2002:741, punctele 36 și 38, precum și Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 17].
34 În rest, argumentele care urmăresc să demonstreze caracterul artificial al litigiului principal și care sunt întemeiate pe faptul că nu ar exista niciun act și nicio omisiune a unei administrații naționale care să poată da naștere unei acțiuni având ca obiect controlul legalității se bazează pe o critică a admisibilității acțiunii principale și a aprecierii faptelor efectuate de instanța de trimitere în vederea aplicării criteriilor stabilite de dreptul național. Or, nu revine Curții nici sarcina să repună în discuție această apreciere, care, în cadrul prezentei proceduri, este de competența instanței naționale, nici sarcina de a verifica dacă decizia de trimitere a fost luată în conformitate cu normele naționale de organizare judecătorească și de procedură judiciară. Prin urmare, nici aceste argumente nu pot fi suficiente pentru răsturnarea prezumției de pertinență evocate la punctul 32 din prezenta hotărâre (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 26).
35 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia instanța de trimitere nu a prezentat nici faptele pertinente, nici motivele care au determinat‑o să solicite stabilirea interpretării și a validității dispozițiilor în discuție în litigiul principal, trebuie să se arate că, potrivit articolului 94 litera (a) din Regulamentul de procedură, orice cerere de decizie preliminară trebuie să cuprindă „o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările”.
36 În această privință, este suficient ca obiectul litigiului principal, precum și implicațiile sale principale pentru ordinea juridică a Uniunii să reiasă din cererea de decizie preliminară pentru a permite statelor membre și altor părți interesate să își prezinte observațiile conform articolului 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și să participe în mod eficient la procedura în fața Curții (Hotărârea din 8 septembrie 2009, Liga Portuguesa de Futebol Profissional și Bwin International, C‑42/07, EU:C:2009:519, punctul 41, precum și jurisprudența citată).
37 În speță, din decizia de trimitere reiese că Amex este o schemă tripartită de plată cu cardul, în sensul articolului 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751, și că aceasta a încheiat acorduri de comarcare și de furnizare de servicii în Uniune. Or, ca urmare a acestor acorduri, multe dintre operațiunile efectuate de Amex ar putea, în funcție de răspunsul Curții la întrebările preliminare, să intre sub incidența Regulamentului 2015/751 în temeiul articolului 1 alineatul (5) din acesta.
38 Astfel, în decizia de trimitere sunt prezentate, pe scurt, dar cu precizie, originea și natura litigiului principal, a cărui finalizare se consideră că depinde de interpretarea și de validitatea acestor dispoziții. În consecință, instanța de trimitere a definit în mod suficient cadrul factual și juridic în care se înscrie cererea sa de interpretare a dreptului Uniunii pentru a permite Curții să răspundă în mod util la cererea respectivă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 iulie 2016, Genentech, C‑567/14, EU:C:2016:526, punctul 27).
39 În ceea ce privește, pe de altă parte, aspectul dacă instanța de trimitere a prezentat în mod suficient motivele care au determinat‑o să ridice problema interpretării și a validității dispozițiilor în discuție în litigiul principal, din spiritul de cooperare care trebuie să guverneze procedura trimiterii preliminare reiese efectiv că este indispensabilă expunerea de către instanța națională, în decizia sa de trimitere, a motivelor exacte pentru care consideră că un răspuns la întrebările sale privind interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții din dreptul Uniunii este necesar pentru soluționarea litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 24 și jurisprudența citată).
40 Prin urmare, este important ca instanța națională să indice în special motivele exacte care au determinat‑o să ridice problema interpretării sau a validității anumitor dispoziții din dreptul Uniunii și să expună motivele de nevaliditate care, în consecință, consideră că ar putea fi reținute. O astfel de cerință reiese și din articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 25 și jurisprudența citată).
41 În speță, în cererea de decizie preliminară, instanța de trimitere a arătat, reproducând unele dintre argumentele invocate de părțile din litigiul principal în această privință, că interpretarea anumitor dispoziții ale Regulamentului 2015/751 era incertă. De asemenea, aceasta a arătat că Curtea ar putea fi determinată, în funcție de interpretarea pe care o va da acestor dispoziții, să se pronunțe cu privire la motivele de nevaliditate invocate de American Express.
42 Rezultă de aici că instanța de trimitere consideră nu numai că argumentele prezentate de părțile din litigiul principal ridică o problemă de interpretare a cărei soluție este incertă, dar și că motivele de nevaliditate invocate de American Express și reluate în decizia de trimitere ar putea fi reținute.
43 În ceea ce privește, în al treilea rând, argumentul potrivit căruia introducerea acțiunii principale, având ca obiect examinarea legalității „intenției și/sau [a] obligației” autorității naționale de a aplica sau de a pune în aplicare Regulamentul 2015/751, constituie un mijloc de a eluda sistemul căilor de atac instituit de Tratatul FUE, mai exact, observația Parlamentului potrivit căreia nicio măsură nu a fost luată în speță de această autoritate împotriva Amex, trebuie amintit că Curtea a declarat deja admisibile mai multe cereri de decizie preliminară având ca obiect interpretarea și/sau validitatea unor acte de drept derivat formulate în cadrul unor astfel de acțiuni privind controlul legalității, în special în cauzele în care au fost pronunțate Hotărârea din 10 decembrie 2002, British American Tobacco (Investments) și Imperial Tobacco (C‑491/01, EU:C:2002:741), Hotărârea din 3 iunie 2008, Intertanko și alții (C‑308/06, EU:C:2008:312), Hotărârea din 8 iulie 2010, Afton Chemical (C‑343/09, EU:C:2010:419), Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38 (C‑477/14, EU:C:2016:324), precum și Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții (C‑547/14, EU:C:2016:325).
44 Pe de altă parte, posibilitatea particularilor de a invoca în fața instanțelor naționale nevaliditatea unui act al Uniunii cu aplicabilitate generală nu este supusă condiției ca actul menționat să fi făcut deja efectiv obiectul unor măsuri de aplicare adoptate în temeiul dreptului național. În această privință, este suficient ca instanța națională să fie sesizată cu un litigiu real în care, cu titlu indirect, se pune problema validității unui astfel de act. Or, această condiție este îndeplinită în cazul litigiului principal, după cum reiese din cuprinsul punctelor 21, 33, 34, 41 și 42 din prezenta hotărâre [a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 decembrie 2002, British American Tobacco (Investments) și Imperial Tobacco, C‑491/01, EU:C:2002:741, punctul 40, Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 29, Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 19, precum și Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 35].
45 În aceste condiții, nu rezultă că acțiunea principală a fost introdusă în scopul de a eluda căile de atac instituite prin Tratatul FUE.
46 În sfârșit, constatările de mai sus nu pot fi repuse în discuție de argumentul, invocat de Parlament și de Comisie, potrivit căruia prezenta cauză, care privește interpretarea și validitatea unui regulament, trebuie distinsă de cauzele care se referă la interpretarea și la validitatea unei directive, dat fiind că un regulament, spre deosebire de o directivă, este direct aplicabil în temeiul articolul 288 TFUE și că, în plus, în speță, dispozițiile în discuție în litigiul principal nu implică nicio intervenție din partea statelor membre.
47 Astfel, așa cum reiese din cuprinsul punctului 37 din prezenta hotărâre, răspunsurile Curții la întrebările adresate vor determina în ce măsură schemele tripartite de plată cu cardul, precum Amex, trebuie considerate ca fiind supuse obligațiilor care decurg din articolele 3-5 și 7 din Regulamentul 2015/751, care presupun o anumită intervenție din partea statelor membre. În această privință, trebuie să se amintească în special că, în temeiul articolelor 13 și 14 din acest regulament, statele membre, pe de o parte, desemnează autoritățile competente care sunt împuternicite să asigure punerea în aplicare a regulamentului menționat și cărora le sunt acordate competențe de investigare și de punere în aplicare și, pe de altă parte, stabilesc norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. De altfel, din decizia de trimitere reiese că autoritatea națională coordonează Ministerul Finanțelor, care are responsabilitatea finală pentru îndeplinirea obligațiilor impuse Regatului Unit în ceea ce privește orice formă de aplicare a Regulamentului 2015/751, în conformitate cu articolele 13 și 14 din acesta.
48 Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că cererea de decizie preliminară este admisibilă.
Cu privire la prima întrebare
49 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751 trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unui acord între un partener de comarcare sau un agent, pe de o parte, și o schemă tripartită de plată cu cardul, pe de altă parte, este necesar ca acest partener de comarcare sau acest agent să acționeze în calitate de emitent, în sensul articolului 2 punctul 2 din acest regulament, pentru a se considera că schema menționată emite instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent și, prin urmare, pentru ca aceasta să fie considerată drept o schemă cvadripartită de plată cu cardul, în sensul celei dintâi dintre dispozițiile amintite.
50 Trebuie să se arate de la bun început că, în temeiul articolului 1 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul 2015/751, capitolul II din acesta, ale cărui articole 3-5 stabilesc normele privind plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile cu cardul de debit de consum, „nu se aplică în cazul tranzacțiilor cu carduri de plată emise de scheme tripartite de plată cu cardul”. De asemenea, articolul 1 alineatul (4) din regulamentul menționat prevede că articolul 7 din acesta, care impune o obligație de separare a schemei de plată cu cardul și a entităților de prelucrare, nu se aplică „schemelor tripartite de plată cu cardul”.
51 Totuși, articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751 prevede, la fel ca articolul 2 punctul 18 din acesta, care definește schema tripartită de plată cu cardul, că, atunci când o astfel de schemă „acordă o licență altor prestatori de servicii de plată pentru emiterea de instrumente de plată cu cardul sau acceptarea tranzacțiilor de plată cu cardul, sau pentru ambele operațiuni, sau emite instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent, aceasta este considerată ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul”.
52 Rezultă de aici că, în principiu, o schemă tripartită de plată cu cardul nu este supusă obligațiilor care decurg din articolele 3-5 și 7 din Regulamentul 2015/751, cu excepția cazului în care se află în una dintre cele trei ipoteze vizate la articolul 1 alineatul (5) din acest regulament, și anume dacă a acordat o licență unui alt prestator de servicii de plată pentru emiterea de instrumente de plată cu cardul sau acceptarea tranzacțiilor de plată cu cardul (prima ipoteză), dacă a emis instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare (a doua ipoteză) sau dacă emis instrumente de plată cu cardul prin intermediul unui agent (a treia ipoteză). Astfel, în fiecare dintre aceste trei ipoteze, schema tripartită de plată cu cardul este considerată, potrivit acestei din urmă dispoziții, ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul.
53 În speță, American Express susține că articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751 trebuie interpretat în sensul că o schemă tripartită de plată cu cardul poate fi considerată ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul numai cu condiția ca cel puțin un terț prestator de servicii de plată să acționeze în calitate de emitent sau de acceptant în cadrul operațiunii de plată, indiferent dacă acționează în calitate de licențiat emitent, de licențiat acceptant, de partener de comarcare care efectuează activitatea de emitere în locul schemei tripartite de plată cu cardul sau de agent care efectuează activitatea de emitere în locul acestei scheme.
54 În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 21 septembrie 2017, Comisia/Germania, C‑616/15, EU:C:2017:721, punctul 43 și jurisprudența citată).
55 În ceea ce privește, în primul rând, termenii utilizați la articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751 pentru a desemna a doua și a treia ipoteză pe care le prevede și care fac obiectul primei întrebări preliminare, trebuie să se arate că „emitentul” este definit, la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul 2015/751, drept „un prestator de servicii de plată care încheie un contract conform căruia îi furnizează plătitorului un instrument de plată pentru a iniția și a prelucra tranzacțiile de plată cu cardul ale plătitorului”. Considerentul (29) al acestui regulament precizează, la rândul său, că „[s]erviciul emitent se bazează pe o relație contractuală între emitentul instrumentului de plată și plătitor, indiferent dacă emitentul deține sau nu fonduri în numele plătitorului”, că „[e]mitentul pune la dispoziția plătitorului carduri de plată, autorizează tranzacții la terminale sau la dispozitive echivalente acestora și poate garanta plata către acceptant pentru tranzacții conforme cu regulile schemei relevante” și că, „[p]rin urmare, simpla distribuție a cardurilor de plată sau a serviciilor tehnice, cum ar fi simpla prelucrare și stocare de date, nu constituie o emitere”.
56 În ceea ce privește a doua ipoteză prevăzută la articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751, și anume încheierea unui acord între o schemă tripartită de plată cu cardul și un partener de comarcare, trebuie amintit că „comarcarea” este definită la articolul 2 punctul 32 din acest regulament drept „includerea a cel puțin unei mărci de plată și a cel puțin unei mărci, alta decât de plată, pe același instrument de plată cu cardul”. Termenul „marcă de plată” este definit el însuși, la articolul 2 punctul 30 din regulamentul respectiv, drept „orice denumire, termen, semn, simbol sau o combinație a acestora în formă materială sau digitală, capabilă să desemneze schema de plată cu cardul în care sunt efectuate tranzacțiile de plată cu cardul”.
57 În ceea ce privește a treia ipoteză prevăzută la articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751, și anume încheierea unui acord între o schemă tripartită de plată cu cardul și un agent, este adevărat că regulamentul nu definește ceea ce trebuie să se înțeleagă prin „agent”. Totuși, rezultă din cuprinsul considerentului (2) al Directivei 2015/2366, care se înscrie de asemenea în cadrul juridic al Uniunii privind serviciile de plată, că revizuirea acestui cadru juridic este completată prin Regulamentul 2015/751. În plus, reiese din considerentul (6) al acestei directive că legiuitorul Uniunii a intenționat să asigure o aplicare consecventă a cadrului legislativ privind serviciile de plată în întreaga Uniune.
58 Or, așa cum a subliniat American Express, articolul 4 punctul 38 din Directiva 2015/2366 definește „agentul” drept „o persoană fizică sau juridică care furnizează servicii de plată pe seama unei instituții de plată”, cu precizarea că, în conformitate cu articolul 4 punctul 3 și cu anexa I la directiva respectivă, emiterea de instrumente de plată și/sau acceptarea de operațiuni de plată figurează printre aceste servicii de plată.
59 Astfel, nu se poate deduce din definițiile relevante ale termenilor „comarcare” și „agent” că un partener de comarcare sau un agent care a încheiat un acord cu o schemă tripartită de plată cu cardul intervine în mod necesar în această schemă în calitate de emitent, în sensul articolului 2 punctul 2 din Regulamentul 2015/751.
60 Prin urmare, trebuie să se constate, după cum a arătat în esență avocatul general la punctele 87 și 90 din concluzii, că nu rezultă în mod expres nici din modul de redactare a articolului 1 alineatul (5), nici din cel al articolului 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751 că partenerul de comarcare sau agentul trebuie să fie el însuși implicat în activitatea de emitere. Or, dacă legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să restrângă domeniul de aplicare al articolului 1 alineatul (5) menționat pentru ca această consecință să survină, ar fi putut să prevadă aceasta în mod expres (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 martie 2009, Comisia/Italia, C‑275/07, EU:C:2009:169, punctul 99).
61 În plus, deși este adevărat că considerentul (28) al Regulamentului 2015/751 precizează că „schemele tripartite de plată cu cardul care folosesc prestatori de servicii de plată ca emitenți sau acceptanți ar trebui considerate drept scheme cvadripartite de plată cu cardul”, nu se poate deduce de aici că numai această situație intră în domeniul de aplicare al articolului 1 alineatul (5) din acest regulament. În această privință, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 52 din prezenta hotărâre, dispoziția menționată acoperă de asemenea, printre altele, ipoteza în care o schemă tripartită de plată cu cardul „acordă o licență altor prestatori de servicii de plată pentru emiterea de instrumente de plată cu cardul sau acceptarea tranzacțiilor de plată cu cardul, sau pentru ambele operațiuni, sau emite instrumente de plată cu cardul”.
62 În plus, așa cum a arătat avocatul general la punctul 90 din concluzii, pare să rezulte din modul de redactare a articolului 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751, în special din expresia „atunci când o schemă tripartită de plată cu cardul […] emite instrumente de plată cu cardul”, că această schemă este ea însăși implicată în activitatea de emitere.
63 În al doilea rând, în ceea ce privește economia acestei dispoziții, este cert că o schemă tripartită de plată cu cardul trebuie considerată ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul în special în prima ipoteză avută în vedere la această dispoziție, și anume atunci când această schemă „acordă o licență altor prestatori de servicii de plată pentru emiterea de instrumente de plată cu cardul sau acceptarea tranzacțiilor de plată cu cardul, sau pentru ambele operațiuni”.
64 În consecință, după cum a arătat avocatul general la punctele 77 și 78 din concluzii, situația în care un terț încheie un acord cu o schemă tripartită de plată cu cardul care prevede că acest terț emite sau acceptă instrumente de plată cu cardul pentru această schemă corespunde acestei prime ipoteze.
65 Prin urmare, trebuie să se constate că interpretarea propusă de American Express pentru cea de a doua și pentru cea de a treia ipoteză vizate la articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751, potrivit căreia un acord cu un terț s‑ar încadra în aceste ipoteze numai atunci când terțul respectiv emite instrumente de plată cu cardul pentru schema menționată, ar risca să priveze în mare măsură aceste ipoteze de conținutul lor.
66 Pe de altă parte, deși prima ipoteză se referă în mod expres la faptul că terțul căruia i se acordă licența este și un „prestator de servicii de plată”, a doua și a treia ipoteză nu prevăd în mod expres ca partenerul de comarcare sau agentul să fie în mod necesar un astfel de prestator. Prin urmare, nu se poate exclude posibilitatea ca partenerul de comarcare să fie implicat în alte activități decât serviciile de plată și, prin urmare, altele decât cele constând în emiterea sau acceptarea de instrumente de plată cu cardul.
67 În al treilea rând, în ceea ce privește obiectivele urmărite de Regulamentul 2015/751, care include dispozițiile în discuție în litigiul principal, reiese din considerentul (43) al acestui regulament că obiectivele sale constau în stabilirea unor cerințe uniforme referitoare la tranzacțiile de plată cu cardul și la plățile bazate pe card efectuate pe internet și pe dispozitive mobile. Mai precis, potrivit considerentului (10) al regulamentului menționat, reglementarea comisioanelor interbancare urmărește să îmbunătățească funcționarea pieței interne și să contribuie la reducerea costurilor de tranzacționare pentru consumatori.
68 În ceea ce privește aplicabilitatea acestei dispoziții la schemele tripartite de plată cu cardul, reiese din considerentul (28) al Regulamentului 2015/751 că, pentru a recunoaște existența „comisioanelor interbancare implicite” și a contribui la crearea unor „condiții de concurență echitabile”, legiuitorul Uniunii a considerat necesar ca, în anumite împrejurări, aceste scheme să fie considerate drept scheme cvadripartite de plată cu cardul și să fie supuse acelorași reguli precum cele din urmă.
69 În plus, rezultă din numeroase dispoziții ale Regulamentului 2015/751, în special din considerentul (31), din articolul 5 și din articolul 13 alineatul (6) din regulamentul menționat, că acesta din urmă vizează de asemenea să evite eludarea normelor pe care le prevede, în special cele referitoare la plafonarea comisioanelor interbancare.
70 În ceea ce privește comisionul interbancar, acesta este definit la articolul 2 punctul 10 din Regulamentul 2015/751, în sens larg, drept „un comision plătit pentru fiecare tranzacție directă sau indirectă (prin intermediul unei terțe părți) între emitentul și acceptantul implicați într‑o tranzacție de plată cu cardul”, această dispoziție precizând că „compensarea netă sau altă remunerație convenită face parte din comisionul interbancar”. „Compensarea netă” este definită la articolul 2 punctul 11 din regulamentul menționat drept „cuantumul total net al plăților, rabaturilor sau stimulentelor primite de către un emitent de la schema de plată cu cardul, de la acceptant sau de la orice alt intermediar în legătură cu tranzacții de plată cu cardul sau activități conexe”.
71 În aceste condiții, așa cum arată în esență Comisia, nu se poate exclude posibilitatea ca un anumit tip de cost sau de beneficiu să fie identificat ca reprezentând un comision interbancar implicit, în sensul considerentului (28) al Regulamentului 2015/751, fără ca partenerul de comarcare sau agentul cu care schema tripartită de plată cu cardul a încheiat un acord să fie în mod necesar implicat în activitatea de emitere a acestei scheme. Prin urmare, s‑ar putea dovedi dificilă atingerea obiectivelor Regulamentului 2015/751, în special a celui prevăzut la articolul 1 alineatul (5) din acest regulament, care constă în asigurarea unor condiții de concurență echitabile pe piață, dacă situațiile în care partenerul de comarcare sau agentul nu acționează ca emitent, în sensul articolului 2 punctul 2 din regulamentul menționat, ar ieși, ca urmare a acestui fapt, de sub incidența normelor prevăzute la articolele 3-5 și 7 din acest regulament.
72 În consecință, atunci când un sistem tripartit de plată cu cardul încheie un acord de comarcare în sensul articolului 2 punctul 32 din Regulamentul 2015/751 sau un acord cu un agent în sensul articolului 4 punctul 38 din Directiva 2015/2366, această schemă trebuie considerată o schemă cvadripartită de plată cu cardul, în temeiul articolului 1 alineatul (5) din acest regulament, astfel încât obligațiile care decurg din articolele 3-5 și 7 din regulamentul menționat îi sunt aplicabile.
73 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul 2015/751 trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unui acord între un partener de comarcare sau un agent, pe de o parte, și o schemă tripartită de plată cu cardul, pe de altă parte, nu este necesar ca acest partener de comarcare sau acest agent să acționeze în calitate de emitent, în sensul articolului 2 punctul 2 din acest regulament, pentru a se aprecia că schema menționată emite instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent și pentru ca aceasta să fie considerată, prin urmare, drept o schemă cvadripartită de plată cu cardul, în sensul celei dintâi dintre aceste dispoziții.
Cu privire la a doua întrebare
74 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (5) și articolul 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751 sunt nevalide întrucât prevăd că o schemă tripartită de plată cu cardul trebuie considerată ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul ca urmare a simplului fapt că aceasta a încheiat un acord cu un partener de comarcare sau cu un agent, chiar dacă acest agent partener de comarcare sau acest agent nu acționează, în cadrul acestui acord, în calitate de emitent, în sensul articolului 2 punctul 2 din acest regulament.
Cu privire la existența unei încălcări a obligației de motivare
75 În ceea ce privește obligația de motivare, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, deși motivarea unui act al Uniunii impusă de articolul 296 alineatul (2) TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul emitentului actului în cauză, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar Curții să își exercite controlul, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de drept sau de fapt pertinente. Pe de altă parte, respectarea obligației de motivare trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare a actului, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 70, precum și jurisprudența citată).
76 În plus, Curtea a statuat în mod repetat că, dacă un act cu aplicabilitate generală evidențiază aspectele esențiale ale obiectivului urmărit de instituție, ar fi excesiv să se ceară o motivare specifică pentru diferitele alegeri tehnice făcute (Hotărârea din 3 martie 2016, Spania/Comisia, C‑26/15 P, nepublicată, EU:C:2016:132, punctul 31 și jurisprudența citată).
77 În speță, din considerentul (28) al Regulamentului 2015/751 rezultă cu suficientă claritate logica de la baza asimilării, în unele ipoteze, a unor scheme tripartite de plată cu cardul cu schemele cvadripartite de plată cu cardul. Astfel, așa cum s‑a arătat la punctul 68 din prezenta hotărâre, acest considerent precizează că, „pentru a recunoaște existența comisioanelor interbancare implicite” și „a contribui la crearea unor condiții de concurență echitabile”, schemele tripartite de plată cu cardul trebuie considerate drept scheme cvadripartite de plată cu cardul și ar trebui să respecte aceleași reguli, în timp ce „normele privind transparența și alte măsuri legate de regulile comerciale ar trebui să se aplice tuturor prestatorilor”.
78 În plus, din considerentul (28), din articolul 1 alineatul (5) a doua teză și din articolul 2 punctele 17 și 18 din Regulamentul 2015/751 reies diferențele care există între schemele tripartite de plată cu cardul și schemele cvadripartite de plată cu cardul și care justifică asimilarea celor dintâi cu cele din urmă în scopul aplicării normelor privind plafonul comisioanelor interbancare și al separării, fie și parțială, a schemei de plată cu cardul și a entităților de prelucrare.
79 Rezultă de aici, așa cum a arătat în esență avocatul general la punctul 117 din concluzii, că, întrucât prezintă situația de ansamblu care a condus la asimilarea parțială a schemelor tripartite de plată cu cardul cu schemele cvadripartite de plată cu cardul, precum și obiectivele generale urmărite de această asimilare, dispozițiile menționate permit persoanelor interesate să ia cunoștință de justificarea unei astfel de asimilări, iar Curții să își exercite controlul în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 75 din prezenta hotărâre.
80 În aceste condiții, în conformitate cu jurisprudența prezentată la punctele 75 și 76 din prezenta hotărâre, legiuitorul Uniunii nu era obligat să prevadă, în Regulamentul 2015/751, o motivare pentru fiecare dintre alegerile tehnice făcute și care susțin cele trei ipoteze vizate la articolul 1 alineatul (5) din acest regulament.
81 Prin urmare, nu se poate considera că Regulamentul 2015/751 este afectat în această privință de nemotivare, de natură să determine nevaliditatea articolului 1 alineatul (5) și a articolului 2 punctul 18 din acesta.
Cu privire la existența unei erori vădite de apreciere
82 Reiese din decizia de trimitere că validitatea articolului 1 alineatul (5) și a articolului 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751 este contestată în litigiul principal pentru motivul că aceste dispoziții ar fi afectate de o eroare vădită de apreciere. Astfel, acestea ar prevedea că, în cadrul unui acord între un partener de comarcare sau un agent, pe de o parte, și o schemă tripartită de plată cu cardul, pe de altă parte, nu este necesar ca acest partener de comarcare sau acest agent să fie implicat în activitatea de emitere a schemei tripartite de plată cu cardul pentru ca această schemă să fie considerată drept o schemă cvadripartită de plată cu cardul.
83 Cu toate acestea, nu reiese din elementele transmise Curții în cadrul prezentei proceduri că legiuitorul Uniunii, pentru acest motiv, a afectat cu o eroare vădită de apreciere articolul 1 alineatul (5) și articolul 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751.
84 Mai precis, după cum a arătat în esență avocatul general la punctele 121-124 din concluzii, niciun element prezentat Curții nu este de natură să demonstreze că a fost săvârșită o eroare de către legiuitorul Uniunii atunci când acesta a decis cu privire la gradul de asimilare care trebuia realizată între schemele tripartite de plată cu cardul și schemele cvadripartite de plată cu cardul, în ceea ce privește normele prevăzute la articolele 3-5 și 7 din acest regulament, pentru a putea fi atinse obiectivele amintite la punctele 67-69 din prezenta hotărâre.
Cu privire la existența unei încălcări a principiului proporționalității
85 Trebuie amintit că principiul proporționalității impune, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective (Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 67 și jurisprudența citată).
86 În ceea ce privește controlul jurisdicțional al respectării acestor condiții, Curtea a recunoscut în favoarea legiuitorului Uniunii, în cadrul exercitării competențelor care îi sunt conferite, o putere largă de apreciere în domeniile în care acțiunea sa implică alegeri de natură politică, precum și economică sau socială și în care acesta trebuie să efectueze aprecieri și evaluări complexe. Astfel, nu se pune problema dacă o măsură adoptată într‑un asemenea domeniu era singura sau cea mai adecvată posibil, numai caracterul vădit inadecvat al acesteia în raport cu obiectivul pe care instituțiile competente îl urmăresc putând afecta legalitatea respectivei măsuri (Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone și alții, EU:C:2010:321, C‑58/08, punctul 52, precum și jurisprudența citată).
87 În speță, dat fiind că nu există niciun element prezentat Curții care să poată să demonstreze că articolul 1 alineatul (5) și articolul 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751 nu ar fi de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de acesta, așa cum au fost amintite la punctele 67-69 din prezenta hotărâre, trebuie înlăturat argumentul potrivit căruia aceste dispoziții, întrucât nu subordonează asimilarea unei scheme tripartite de plată cu cardul cu o schemă cvadripartită de plată cu cardul condiției ca partenerul de comarcare sau agentul interesat să acționeze ca emitent, încalcă principiul proporționalității. În special, din moment ce, după cum s‑a arătat la punctul 71 din prezenta hotărâre, nu se poate exclude că un anumit tip de cost sau de beneficiu poate fi identificat în cazul contractelor de comarcare sau de agenție, fără ca partenerul de comarcare sau agentul să fie în mod necesar implicat în activitatea de emitere a schemei tripartite de plată cu cardul respective, nu era în mod vădit inadecvat, având în vedere astfel de obiective, ca o asemenea remunerație să fie supusă și plafoanelor comisioanelor interbancare stabilite prin acest regulament.
88 Rezultă din toate considerațiile care precedă că examinarea celei de a doua întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 1 alineatul (5) și a articolului 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751.
Cu privire la cheltuielile de judecată
89 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
1) Articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unui acord între un partener de comarcare sau un agent, pe de o parte, și o schemă tripartită de plată cu cardul, pe de altă parte, nu este necesar ca acest partener de comarcare sau acest agent să acționeze în calitate de emitent, în sensul articolului 2 punctul 2 din acest regulament, pentru a se aprecia că schema menționată emite instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent și pentru ca aceasta să fie considerată, prin urmare, drept o schemă cvadripartită de plată cu cardul, în sensul celei dintâi dintre aceste dispoziții.
2) Examinarea celei de a doua întrebări preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 1 alineatul (5) și a articolului 2 punctul 18 din Regulamentul 2015/751.
Semnături