HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)
17 noiembrie 2022(*)
„Trimitere preliminară – Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Directiva 2000/78/CE – Articolul 2 alineatul (2), articolul 4 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) – Interzicerea discriminărilor pe motive de vârstă – Reglementare națională care stabilește o limită maximă de vârstă de 30 de ani pentru recrutarea comisarilor de poliție – Justificări”
În cauza C‑304/21,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), prin decizia din 23 aprilie 2021, primită de Curte la 12 mai 2021, în procedura
VT
împotriva
Ministero dell’Interno,
Ministero dell’Interno – Dipartimento della Pubblica Sicurezza – Direzione centrale per le risorse umane,
CURTEA (Camera a șaptea),
compusă din doamna M. L. Arastey Sahún (raportoare), președintă de cameră, și domnii N. Wahl și J. Passer, judecători,
avocat general: domnul J. Richard de la Tour,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru VT, de A. Bonanni și P. Piselli, avvocati;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de E. De Bonis și G. M. De Socio, avvocati dello Stato;
– pentru guvernul german, de J. Möller și A. Hoesch, în calitate de agenți;
– pentru guvernul elen, de M. Tassopoulou, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de D. Martin și D. Recchia, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO 2000, L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7), a articolului 3 TUE, a articolului 10 TFUE, precum și a articolului 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
2 Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între VT, pe de o parte, și Ministero dell’Interno (Ministerul de Interne, Italia) și Ministero dell’Interno – Dipartimento della Pubblica Sicurezza – Direzione centrale per le risorse umane (Ministerul de Interne – Departamentul de Ordine Publică – Direcția centrală a resurselor umane, Italia), pe de altă parte, în legătură cu decizia de a nu admite participarea lui VT la un concurs organizat în vederea ocupării unor posturi de comisar în cadrul Polizia di Stato (Poliția Națională, Italia), pentru motivul că atinsese limita maximă de vârstă prevăzută în acest scop.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (18) și (23) ale Directivei 2000/78 au următorul cuprins:
„(18) Prezenta directivă nu poate avea ca efect constrângerea forțelor armate, a serviciilor de poliție, a penitenciarelor sau a forțelor de securitate să angajeze sau să mențină în funcție persoanele care nu posedă capacitățile necesare pentru a îndeplini ansamblul de funcții pe care ar putea fi solicitate să le exercite, având în vedere obiectivul legitim de menținere a caracterului operațional al acestor servicii.
[…]
(23) În împrejurări foarte limitate, un tratament diferențiat poate fi justificat atunci când o caracteristică legată de […] vârstă […] constituie o cerință profesională esențială și determinantă, în măsura în care [a se citi «cu condiția ca»] obiectivul să fie legitim, iar cerința proporționată. […]”
4 Potrivit articolului 1 din Directiva 2000/78, aceasta are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.
5 Articolul 2 din această directivă, intitulat „Conceptul de discriminare”, prevede:
„(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.
(2) În sensul alineatului (1):
(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;
[…]”
6 Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede:
„(1) În limitele competențelor conferite [Uniunii Europene], prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește:
(a) condițiile de acces la încadrare în muncă, la activități nesalariate sau la muncă, inclusiv criteriile de selecție și condițiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate și la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv în materie de promovare;
[…]”
7 Articolul 4 din aceeași directivă, intitulat „Cerințe profesionale”, prevede la alineatul (1):
„Fără a aduce atingere articolului 2 alineatele (1) și (2), statele membre pot să prevadă că un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele prevăzute la articolul 1 nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă, astfel încât [a se citi «cu condiția ca»] obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională.”
8 Articolul 6 din Directiva 2000/78, intitulat „Justificarea unui tratament diferențiat pe motive de vârstă”, prevede la alineatul (1):
„Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.
Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:
[…]
(c) stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării.”
Dreptul italian
Decretul legislativ nr. 165/1997
9 În conformitate cu articolele 1 și 2 din decreto legislativo n. 165 – Attuazione delle deleghe conferite dall’articolo 2, comma 23, della legge 8 agosto 1995, n. 335, e dall’articolo 1, commi 97, lettera g), e 99, della legge 23 dicembre 1996, n. 662, in materia di armonizzazione al regime previdenziale generale dei trattamenti pensionistici del personale militare, delle Forze di polizia e del Corpo nazionale dei vigili del fuoco, nonchè del personale non contrattualizzato del pubblico impiego [Decretul legislativ nr. 165 privind punerea în aplicare a delegărilor conferite de articolul 2 alineatul 23 din Legea nr. 335 din 8 august 1995 și de articolul 1 alineatul 97 litera g) și alineatul 99 din Legea nr. 662 din 23 decembrie 1996 privind armonizarea cu sistemul general de asigurări sociale a pensiilor militarilor, ale polițiștilor și ale pompierilor naționali, precum și ale funcționarilor publici necontractuali] din 30 aprilie 1997 (GURI nr. 139 din 17 iunie 1997), limita de vârstă de la care personalul poliției naționale este pensionat este de 61 de ani.
Legea nr. 127/1997
10 Regulile generale referitoare la vârstă în ceea ce privește participarea la concursurile publice sunt prevăzute la articolul 3 alineatul 6 din legge n. 127 – Misure urgenti per lo snellimento dell’attività amministrativa e dei procedimenti di decisione e di controllo (Legea nr. 127 privind măsuri urgente de raționalizare a activității administrative și a procedurilor decizionale și de control) din 15 mai 1997 (GURI nr. 113 din 17 mai 1997 – supliment ordinar la GURI, nr. 98), potrivit căruia „[p]articiparea la concursurile organizate de administrațiile publice nu este supusă unor limite de vârstă, cu excepția derogărilor stabilite de regulamentele fiecărei administrații legate de natura serviciului sau de nevoile obiective ale administrației”.
Decretul legislativ nr. 334/2000
11 Funcția de comisar de poliție este reglementată de decreto legislativo n. 334 – Riordino dei ruoli del personale direttivo e dirigente della Polizia di Stato, a norma dell’articolo 5, comma 1, della legge 31 marzo 2000, n. 78 (Decretul legislativ nr. 334 – Reorganizarea funcțiilor personalului de execuție și de conducere din cadrul Poliției Naționale, conform articolului 5 alineatul 1 din Legea nr. 78 din 31 martie 2000) din 5 octombrie 2000 (GURI nr. 271 din 20 noiembrie 2000 – supliment ordinar la GURI, nr. 190, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 334/2000”).
12 Articolul 2 alineatul 2 din acest decret legislativ descrie funcția de comisar de poliție după cum urmează:
„Persoanele care aparțin carierei funcționarilor până la gradul de comisar‑șef au statutul de ofițer de ordine publică și de ofițer de poliție judiciară. Aceștia exercită, în legătură cu gradul pe care îl ocupă, atribuții inerente misiunilor instituționale ale Poliției Naționale și ale Administrației Ordinii Publice, cu autonomia decizională și cu aportul profesional corespunzător. Ei asigură, de asemenea, instruirea personalului subordonat și îndeplinesc, în funcție de competența deținută, sarcini de educație și de formare a personalului Poliției Naționale. Acești membri ai personalului sunt colaboratorii direcți ai personalului care deține gradul superior al aceleiași cariere și îi înlocuiesc pe aceștia din urmă în exercitarea funcțiilor de conducere a birourilor și a serviciilor în caz de absență sau de împiedicare. În cazul în care sunt titulari ai funcției respective, precum și atunci când sunt chemați să îl înlocuiască pe șeful comisariatelor separate de ordine publică, comisarii‑șefi exercită și funcția de autoritate locală de ordine publică. Același personal îndeplinește, de asemenea, cu deplină responsabilitate privind directivele emise și rezultatele obținute, funcții de conducere a birourilor și a serviciilor care nu sunt rezervate personalului care deține gradul superior, precum și funcții de conducere și coordonare a mai multor unități organice în cadrul biroului unde a fost repartizat. […]”
13 În temeiul articolului 3 alineatul (1) din decretul legislativ menționat, „[l]imita de vârstă pentru participarea la concurs, care nu depășește 30 de ani, este stabilită de regulamentul adoptat conform articolului 3 alineatul 6 din Legea nr. 127 din 15 mai 1997, cu excepția derogărilor prevăzute de regulamentul menționat anterior”.
14 Articolul 3 alineatul 3 din același decret legislativ prevede că un regulament al ministrului de interne stabilește „modalitățile de susținere a probelor de condiție fizică, cerințele de capacitate fizică, psihică și de aptitudine, precum și modalitățile de evaluare a acestora”.
15 În temeiul articolului 3 alineatul 4 din Decretul legislativ nr. 334/2000, „20 % din locurile disponibile pentru accesul la gradul de comisar sunt rezervate membrilor personalului Poliției Naționale care sunt titulari ai diplomei de drept solicitate și care nu au depășit vârsta de 40 de ani”.
Decretul ministerial nr. 103/2018
16 Regulamentul prevăzut la articolul 3 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 334/2000 este decreto ministeriale n. 103 – Regolamento recante norme per l’individuazione dei limiti di età per la partecipazione ai concorsi pubblici per l’accesso a ruoli e carriere del personale della Polizia di Stato (Decretul ministerial nr. 103 – Regulament privind regulile de stabilire a limitelor de vârstă prevăzute pentru participarea la concursurile publice de acces la funcțiile și la carierele personalului Poliției Naționale) din 13 iulie 2018 (GURI nr. 208 din 7 septembrie 2018, denumit în continuare „Decretul ministerial nr. 103/2018”), adoptat de ministrul de interne și al cărui articol 3 alineatul 1 prevede:
„Participarea la concursul public de acces la funcțiile de comisar și de director tehnic din cadrul Poliției Naționale este supusă unei limite maxime de vârstă stabilite la 30 de ani.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
17 La 2 decembrie 2019, Ministerul de Interne a organizat un concurs pe bază de dosare și de examene în vederea ocupării a 120 de posturi de comisar în cadrul Poliției Naționale. Printre condițiile generale de admitere la acest concurs, anunțul de concurs o prevedea, în temeiul Decretului ministerial nr. 103/2018, pe cea potrivit căreia candidații trebuiau să fi împlinit vârsta de 18 de ani și să nu fi împlinit vârsta de 30 de ani, sub rezerva anumitor cazuri speciale.
18 VT a încercat să își depună candidatura la concursul menționat potrivit procedurii dematerializate aplicabile. Cu toate acestea, aplicația informatică prevăzută în acest scop l‑a împiedicat să își depună candidatura din cauza faptului că nu îndeplinea condiția de vârstă menționată la punctul anterior. Astfel, întrucât s‑a născut în cursul anului 1988, el împlinise deja vârsta de 30 de ani și nu se încadra în niciunul dintre cazurile speciale în care această limită de vârstă este majorată.
19 Prin urmare, VT a introdus o acțiune la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) împotriva anunțului de concurs, a Decretului ministerial nr. 103/2018 și a deciziei implicite de neadmitere a candidaturii sale la același concurs.
20 În temeiul unei măsuri provizorii adoptate de această instanță, a fost admisă participarea, sub rezervă, a lui VT la acest concurs, în cadrul căruia a promovat ulterior probele de preselecție.
21 Cu toate acestea, prin hotărârea din 2 martie 2020, instanța menționată a respins acțiunea formulată de VT pentru motivul că limita de vârstă menționată la punctul 17 din prezenta hotărâre constituia o „restricție rezonabilă” și că, prin aceasta, ea nu era contrară nici Costituzione della Repubblica Italiana (Constituția Republicii Italiene), nici dispozițiilor dreptului Uniunii care interzic discriminarea, printre altele pe motiv de vârstă, în special Directiva 2000/78.
22 VT a declarat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), susținând că normele care stabilesc limita de vârstă în cauză sunt contrare atât dreptului Uniunii, cât și Constituției Republicii Italiene și altor dispoziții ale dreptului italian.
23 În ceea ce privește dreptul Uniunii, VT a invocat aplicarea Directivei 2000/78, a articolului 21 din cartă, precum și a articolului 10 TFUE. Acesta a susținut că stabilirea limitei maxime de vârstă la 30 de ani pentru participarea la concursul în discuție în litigiul principal constituia o discriminare nerezonabilă. Faptul că anumite dispoziții ale anunțului de concurs în cauză prevăd o limită de vârstă mai mare pentru anumite categorii de candidați ar fi și mai nerezonabil. Astfel, acest anunț de concurs ar prevedea că limita maximă de vârstă „se majorează cu maximum trei ani, în funcție de serviciul militar efectiv îndeplinit de candidat”, că „[s]e face abstracție de limita de vârstă pentru personalul Poliției Naționale” și că, „[p]entru persoanele care dețin funcții în cadrul administrației civile a Ministerului de Interne, limita de vârstă pentru participarea la concurs este de 35 de ani”.
24 Ministerul de Interne a solicitat respingerea apelului formulat de VT.
25 Instanța de trimitere consideră că, în speță, este vorba despre o discriminare pe motive de vârstă, în sensul articolului 2 din Directiva 2000/78, care nu este justificată din perspectiva articolelor 4 și 6 din aceasta.
26 În această privință, instanța menționată afirmă că din lectura articolului 2 alineatul (2) din Decretul legislativ nr. 334/2000 reiese în mod evident că atribuțiile comisarului de poliție sunt în esență atribuții de conducere și de natură administrativă. Astfel, dispozițiile naționale aplicabile nu ar prevedea ca fiind esențiale atribuții operaționale de execuție care să necesite, prin ele însele, aptitudini fizice deosebit de importante, comparabile cu cele impuse unui simplu agent din cadrul unui corp de poliție națională, în sensul Hotărârii din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo (C‑258/15, EU:C:2016:873).
27 Pe de altă parte, instanța menționată apreciază că prezenta cauză trebuie de asemenea să fie comparată cu cea în care s‑a pronunțat Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez (C‑416/13, EU:C:2014:2371), în care a fost considerată disproporționată o limită de vârstă de 30 de ani pentru accesul la funcția de simplu agent, într‑o situație în care atribuțiile corespunzătoare ar fi fost în esență de natură administrativă, fără ca intervențiile care să impună recurgerea la forța fizică să fie totuși excluse. Prin urmare, această limită de vârstă ar trebui cu atât mai mult să fie considerată inadecvată în prezenta cauză, intervențiile de acest tip fiind străine sarcinilor caracteristice comisarilor de poliție.
28 Și alte argumente ar susține caracterul disproporționat al limitei de vârstă menționate.
29 În primul rând, instanța de trimitere arată că respectivul concurs cuprinde proba de condiție fizică prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din Decretul legislativ nr. 334/2000 și că nepromovarea acestei probe are drept consecință excluderea candidatului din concurs. Având în vedere că, în cazul comisarilor de poliție, nu sunt prevăzute cerințe privind aptitudinile fizice deosebit de importante, precum cele vizate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo (C‑258/15, EU:C:2016:873), existența unei probe de condiție fizică eliminatorie ar trebui în orice caz să fie considerată suficientă pentru a garanta că atribuțiile corespunzătoare vor putea fi exercitate potrivit modalităților impuse de acestea.
30 În al doilea rând, articolul 3 alineatul (4) din acest decret legislativ, care prevede o cotă rezervată agenților aflați deja în serviciu și care nu depășesc vârsta de 40 de ani, ar atesta faptul că împlinirea acestei vârste la data înscrierii la concursul respectiv nu ar fi incompatibilă cu exercitarea atribuțiilor de comisar de poliție.
31 În al treilea rând, vârsta de pensionare, stabilită la 61 de ani, ar permite în orice caz asigurarea unei durate adecvate a serviciului, chiar și pentru o persoană care și‑ar începe cariera după împlinirea vârstei de 30 de ani.
32 În acest context, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Directiva [2000/78], articolul 3 TUE, articolul 10 TFUE și articolul 21 din [cartă] trebuie interpretate în sensul că se opun reglementării naționale cuprinse în Decretul legislativ nr. 334/[2000], cu modificările și completările ulterioare, și în izvoarele drept de rang secundar adoptate de Ministero dell’Interno (Ministerul de Interne), care prevede o limită de vârstă de [30] de ani pentru participarea la o selecție pentru ocuparea unor posturi de comisar în cadrul carierei de funcționari ai Polizia di Stato (Poliția Națională)?”
Cu privire la întrebarea preliminară
33 Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, în cadrul cererii de decizie preliminară, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea Directivei 2000/78, a articolului 3 TUE, a articolului 10 TFUE și a articolului 21 din cartă.
34 În ceea ce privește articolul 3 TUE și articolul 10 TFUE, este suficient să se constate, pe de o parte, că articolul 3 TUE se limitează la a enunța obiectivele Uniunii, explicitate prin alte dispoziții ale tratatelor, și, pe de altă parte, că articolul 10 TFUE nu stabilește obligații în sarcina statelor membre, ci a Uniunii. Prin urmare, aceste două articole nu sunt relevante pentru examinarea întrebării adresate în prezenta cauză.
35 Astfel, trebuie să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (2), articolul 4 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, citite în lumina articolului 21 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede stabilirea unei limite maxime de vârstă de 30 de ani pentru participarea la un concurs prin care se urmărește recrutarea de comisari de poliție.
36 Este necesar să se amintească de la bun început că interdicția oricărei discriminări bazate, printre altele, pe vârstă este consacrată la articolul 21 din cartă și că această interdicție a fost concretizată prin Directiva 2000/78 în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă [Hotărârea din 3 iunie 2021, Ministero della Giustizia (Notaires), C‑914/19, EU:C:2021:430, punctul 19 și jurisprudența citată].
37 Astfel, trebuie mai întâi să se verifice dacă reglementarea în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78.
38 În această privință, prin faptul că prevede că persoanele care au împlinit vârsta de 30 de ani nu pot participa la un concurs prin care se urmărește recrutarea de comisari ai poliției naționale, articolul 3 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 334/2000 afectează condițiile de recrutare a respectivilor lucrători. Prin urmare, o reglementare de această natură trebuie considerată ca stabilind reguli privind condițiile de acces la un loc de muncă în sectorul public în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/78 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctul 30, și Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctul 25).
39 Rezultă că reglementarea în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78.
40 În ceea ce privește, în continuare, aspectul dacă această reglementare instituie un tratament diferențiat pe motive de vârstă, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/78, trebuie amintit că, potrivit acestei dispoziții, prin „principiul egalității de tratament” se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazată pe unul dintre motivele menționate la articolul 1 din această directivă. Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din directiva respectivă precizează că, în sensul articolului 2 alineatului (1) din aceasta, o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât o altă persoană care se află într‑o situație asemănătoare, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1 din aceeași directivă (Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctul 28).
41 În speță, condiția de vârstă prevăzută la articolul 3 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 334/2000 are ca efect să rezerve anumitor persoane un tratament mai puțin favorabil decât cel de care beneficiază alte persoane care se află în situații asemănătoare, pentru simplul motiv că au împlinit vârsta de 30 de ani.
42 Prin urmare, astfel cum susțin toate persoanele interesate care au prezentat observații scrise, reglementarea în discuție în litigiul principal instituie un tratament diferențiat întemeiat direct pe vârstă, în sensul dispozițiilor articolului 1 coroborat cu articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctul 33, și Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctul 30).
43 În aceste condiții, trebuie, în sfârșit, să se verifice dacă o astfel de diferență de tratament poate fi justificată din perspectiva articolului 4 alineatul (1) sau a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
Cu privire la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78
44 În primul rând, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78 prevede că un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele prevăzute la articolul 1 din această directivă nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională.
45 Din această dispoziție reiese că ceea ce trebuie să constituie o cerință profesională esențială și determinantă nu este motivul pe care se bazează tratamentul diferențiat, ci o caracteristică legată de acest motiv (Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctul 33 și jurisprudența citată).
46 În această privință, Curtea a statuat că posedarea unor capacități fizice speciale este o caracteristică legată de vârstă și că atribuțiile legate de protecția persoanelor și a bunurilor, de arestarea și supravegherea autorilor unor fapte penale, precum și patrularea preventivă pot implica utilizarea forței fizice. Natura acestor funcții implică o aptitudine fizică specială, întrucât insuficiențele de natură fizică în cursul exercitării funcțiilor menționate pot avea consecințe semnificative nu numai pentru agenții de poliție înșiși și pentru terți, ci și pentru menținerea ordinii publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctele 37, 39 și 40, și Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctele 34 și 35).
47 În consecință, faptul de a poseda capacități fizice speciale pentru a putea îndeplini misiuni ale poliției precum cele de a asigura protecția persoanelor și a bunurilor, de a garanta libera exercitare a drepturilor și a libertăților oricărei persoane, precum și de a asigura securitatea cetățenilor poate fi considerat o cerință profesională esențială și determinantă, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78, pentru exercitarea profesiei de polițist (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctul 36).
48 Or, în prezenta cauză, instanța de trimitere afirmă că din cuprinsul articolului 2 alineatul (2) al Decretului legislativ nr. 334/2000 rezultă că atribuțiile comisarului de poliție sunt în esență atribuții de conducere și de natură administrativă. Atribuțiile operaționale și de execuție care impun aptitudini fizice deosebit de importante nu ar fi esențiale pentru exercitarea profesiei de comisar de poliție, iar intervențiile care impun utilizarea forței fizice ar fi străine sarcinilor caracteristice comisarilor de poliție.
49 O astfel de constatare este însă contestată de guvernul italian în observațiile sale scrise.
50 Potrivit acestui guvern, articolul 2 alineatul 2 din Decretul legislativ nr. 334/2000 prevede că agenții precum comisarii de poliție sunt ofițeri de poliție judiciară care exercită funcții inerente ansamblului serviciilor poliției naționale, inclusiv atribuții operaționale privind protecția persoanelor și a bunurilor, care pot implica utilizarea unor mijloace de constrângere fizică. Pe de altă parte, calificarea drept ofițeri de ordine publică ar implica angajarea în serviciile de ordine publică, în special în servicii externe destinate să asigure buna desfășurare a manifestațiilor și care pot impune o eficiență fizică maximă. Simpla posibilitate ca un comisar de poliție să se găsească în situații de risc ar fi suficientă pentru a justifica impunerea unei cerințe privind forța fizică, legată de vârstă.
51 Va reveni instanței de trimitere, care este singura competentă să interpreteze legislația națională aplicabilă, sarcina de a stabili care sunt atribuțiile exercitate efectiv de comisarii Poliției Naționale și, având în vedere aceste atribuții, de a stabili dacă deținerea unor capacități fizice speciale este o cerință profesională esențială și determinantă, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
52 În această privință, instanța menționată trebuie să țină seama de atribuțiile efectiv exercitate în mod obișnuit de comisari în îndeplinirea sarcinilor lor curente. Faptul că, după ce au promovat un concurs, anumitor comisari li se poate cere ca, în funcție de caracteristicile specifice postului în care vor fi repartizați în mod concret, să aibă capacități fizice speciale ar putea, desigur, să fie luat în considerare în vederea selectării persoanei care urmează să ocupe acest post. Acest lucru nu poate justifica însă stabilirea unei limite de vârstă pentru participarea la un concurs general, precum cel în discuție în litigiul principal.
53 În cazul în care instanța de trimitere constată că, având în vedere atribuțiile efectiv exercitate în mod obișnuit de comisarii Poliției Naționale, posedarea unor capacități fizice speciale nu este o cerință profesională esențială și determinantă, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78, ea va trebui să constate că această dispoziție coroborată cu articolul 2 alineatul (2) din această directivă se opune reglementării în discuție în litigiul principal.
54 În schimb, în cazul în care instanța de trimitere constată că, având în vedere aceste atribuții, posedarea unor capacități fizice speciale este o cerință profesională esențială și determinantă, în sensul articolului 4 alineatul (1) din directiva menționată, ea va trebui să verifice și dacă limita de vârstă în cauză urmărește un obiectiv legitim și dacă este proporțională, în sensul acestei dispoziții.
55 În ceea ce privește, pe de o parte, obiectivul urmărit de reglementarea în discuție în litigiul principal, guvernul italian susține că, prin stabilirea unei limite de vârstă de 30 de ani pentru participarea la un concurs prin care se urmărește recrutarea de comisari de poliție, această reglementare urmărește să asigure caracterul operațional și buna funcționare a serviciilor de poliție.
56 În această privință, Curtea a statuat că preocuparea de a asigura caracterul operațional și buna funcționare a serviciilor de poliție constituie un obiectiv legitim în sensul articolului 4 alineatul (1) din respectiva Directivă 2000/78 (Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctul 44, și Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctul 38).
57 În ceea ce privește, pe de altă parte, caracterul proporțional al acestei reglementări, trebuie amintit că, potrivit considerentului (23) al Directivei 2000/78, o diferență de tratament poate fi justificată „în împrejurări foarte limitate”, atunci când o caracteristică legată, printre altele, de vârstă constituie o cerință profesională esențială și determinantă. Pe de altă parte, întrucât permite să se deroge de la principiul nediscriminării, articolul 4 alineatul (1) din această directivă este de strictă interpretare (Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctele 46 și 47, precum și jurisprudența citată).
58 În această privință, Curtea a statuat în esență în Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo (C‑258/15, EU:C:2016:873, punctele 41, 48 și 50), că o reglementare ce prevede stabilirea unei limite maxime de vârstă de 35 de ani pentru candidații la posturile de agenți de gradul întâi dintr‑un corp de poliție care asigură ansamblul funcțiilor operaționale sau de execuție care îi revin acestuia putea, în principiu, să fie considerată că nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat la punctul 56 din prezenta hotărâre. În special, Curtea a arătat că aceste funcții puteau implica recurgerea la forța fizică, precum și îndeplinirea unor misiuni în condiții de intervenție dificile sau chiar extreme.
59 În mod similar, în Hotărârea din 12 ianuarie 2010, Wolf (C‑229/08, EU:C:2010:3, punctele 41-44), Curtea a reținut caracterul proporțional al unei măsuri care consta în stabilirea la 30 de ani a limitei maxime de vârstă pentru recrutarea în cadrul serviciului tehnic intermediar de pompieri, după ce a constatat, pe baza datelor științifice de care dispunea, că anumite sarcini încredințate membrilor acestui serviciu, precum combaterea incendiilor, necesitau capacități fizice deosebit de ridicate și că foarte puțini dintre funcționarii cu vârsta de peste 45 de ani ar avea capacitățile fizice pentru a exercita o asemenea activitate.
60 În schimb, în Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez (C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctele 54 și 57), Curtea a statuat că o reglementare națională care stabilea la 30 de ani limita maximă de vârstă pentru recrutarea agenților unei poliții locale impunea o cerință disproporționată, după ce a arătat, printre altele, că, având în vedere atribuțiile exercitate de acești agenți, care implicau printre altele asistența acordată cetățenilor, protecția persoanelor și a bunurilor, arestarea și supravegherea autorilor unor fapte penale, patrularea preventivă și dirijarea traficului, capacitățile de care aceștia trebuiau să dispună nu erau totdeauna comparabile cu capacitățile fizice deosebit de ridicate impuse în mod sistematic pompierilor.
61 În consecință, pentru a determina dacă, prin stabilirea limitei maxime de vârstă de 30 de ani pentru participarea la un concurs prin care se urmărește recrutarea de comisari de poliție, reglementarea în discuție în litigiul principal a impus o cerință proporțională, instanța de trimitere va trebui, în primul rând, să verifice dacă atribuțiile exercitate efectiv de acești comisari de poliție sunt în esență atribuții operaționale sau de execuție care impun capacități fizice deosebit de ridicate. Astfel, numai în această din urmă ipoteză respectiva limită maximă de vârstă ar putea fi considerată proporțională. Or, din cererea de decizie preliminară pare să rezulte că comisarii Poliției Naționale nu exercită astfel de atribuții.
62 Pe de altă parte, în vederea analizării proporționalității reglementării în discuție în litigiul principal, este relevantă și împrejurarea, invocată de instanța de trimitere, că proba fizică eliminatorie prevăzută în cadrul concursului în cauză ar putea constitui o măsură adecvată și mai puțin constrângătoare decât stabilirea limitei maxime de vârstă de 30 de ani.
63 Guvernul italian invocă necesitatea de a reduce, pe viitor, media de vârstă în cadrul poliției, în vederea unei recalibrări generale a structurii globale de acces în poliția națională.
64 În această privință, în Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo (C‑258/15, EU:C:2016:873, punctele 44 și 47), având în vedere datele precise care îi fuseseră furnizate și care puteau permite să se întrevadă o îmbătrânire masivă a efectivelor corpului de poliție în discuție, Curtea a statuat că, pentru a restabili o piramidă a vârstelor satisfăcătoare, deținerea unor capacități fizice speciale nu trebuia să fie avută în vedere în mod static, în cadrul probelor concursului de recrutare, ci în mod dinamic, luând în considerare anii de serviciu care vor fi efectuați de agent după ce va fi fost recrutat.
65 În plus, trebuie subliniat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 58 din prezenta hotărâre, în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre, era vorba despre un concurs prin care se urmărea recrutarea de agenți de gradul întâi care nu îndeplineau sarcini administrative, ci exercitau în esență atribuții operaționale sau de execuție.
66 Astfel, în al doilea rând, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere dosarul de care dispune sau eventualele informații pe care le‑ar putea obține de la autoritățile naționale, dacă o eventuală restabilire a unei piramide a vârstelor satisfăcătoare în cadrul Poliției Naționale ar putea justifica limita de vârstă în discuție în litigiul principal. Cu toate acestea, pe de o parte, ea va trebui să ia în considerare media de vârstă a personalului vizat de concursul respectiv, și anume comisarii Poliției Naționale, iar nu pe cea a întregului personal al Poliției Naționale. Pe de altă parte, o astfel de verificare nu va fi relevantă decât în măsura în care instanța menționată constată că atribuțiile exercitate în mod obișnuit de acești comisari de poliție necesită deținerea unor capacități fizice speciale, care să justifice necesitatea unei astfel de recalibrări a piramidei vârstelor.
67 În lipsa unei astfel de necesități, existența unei probe fizice eliminatorii în cadrul concursului în cauză ar constitui efectiv o măsură adecvată și mai puțin constrângătoare decât stabilirea unei limite maxime de vârstă de 30 de ani precum cea prevăzută în reglementarea în discuție în litigiul principal.
68 În plus, potrivit aceleiași instanțe, faptul că articolul 3 alineatul (4) din Decretul legislativ nr. 334/2000 prevede o cotă rezervată agenților aflați deja în serviciu și care nu au depășit vârsta de 40 de ani permite să se afirme că împlinirea acestei vârste la data înscrierii la concurs nu este incompatibilă cu exercitarea atribuțiilor de comisar de poliție și, în consecință, că limita de vârstă în discuție în litigiul principal ar fi disproporționată. În aceeași ordine de idei, VT subliniază că această limită de vârstă este majorată cu până la trei ani pentru candidații care au efectuat serviciul militar, este eliminată pentru personalul Poliției de Naționale și este stabilită la 35 de ani pentru personalul administrației civile a Ministerului de Interne.
69 Guvernul italian susține că cota menționată la punctul precedent urmărește să păstreze competențele dobândite de persoane care sunt deja formate pentru serviciul poliției sau pentru servicii utile funcției de comisar de poliție.
70 Existența acestei derogări, precum și a celor evidențiate de VT confirmă însă caracterul disproporționat al limitei de vârstă în discuție în litigiul principal. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, o reglementare nu este de natură să garanteze realizarea obiectivului invocat decât dacă răspunde cu adevărat preocupării privind atingerea acestuia în mod coerent și sistematic (Hotărârea din 15 iulie 2021, Tartu Vangla, C‑795/19, EU:C:2021:606, punctul 44 și jurisprudența citată).
71 În consecință, sub rezerva unor verificări care sunt de competența instanței de trimitere, este evident că, în măsura în care atribuțiile exercitate efectiv de comisarii Poliției Naționale impun capacități fizice speciale, stabilirea limitei maxime de vârstă de 30 de ani prevăzută la articolul 3 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 334/2000 constituie o cerință disproporționată în raport cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
Cu privire la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78
72 În ceea ce privește, în al doilea rând, aspectul dacă tratamentul diferențiat instituit prin reglementarea în discuție în litigiul principal poate fi justificat în raport cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, este necesar să se arate că această chestiune nu va trebui examinată decât dacă acest tratament diferențiat nu poate fi justificat în temeiul articolului 4 alineatul (1) din aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctul 49).
73 Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2000/78 prevede că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim legat, printre altele, de politica ocupării forței de muncă, de piața muncii și de formarea profesională, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare. Articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) din această directivă prevede că acest tratament diferențiat se poate referi în special la „stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării”.
74 Prin urmare, trebuie să se examineze dacă condiția referitoare la vârsta maximă de 30 de ani pentru participarea la un concurs prin care se urmărește recrutarea de comisari de poliție, astfel cum rezultă aceasta din cuprinsul articolului 3 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 334/2000, este justificată de un obiectiv legitim, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, și dacă mijloacele puse în aplicare pentru realizarea acestuia sunt corespunzătoare și necesare.
75 Din cererea de decizie preliminară nu reiese că reglementarea în discuție în litigiul principal indică obiectivul pe care îl urmărește. Cu toate acestea, Curtea a statuat că din cuprinsul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu se poate deduce că lipsa unei precizări în cadrul reglementării în cauză în ceea ce privește obiectivul urmărit ar avea ca efect excluderea automată a posibilității justificării sale în temeiul acestei dispoziții. În lipsa unei astfel de precizări, este important ca alte elemente deduse din contextul general al măsurii respective să permită identificarea obiectivului pe care se întemeiază aceasta din urmă în scopul exercitării unui control jurisdicțional cu privire la legitimitatea sa, precum și cu privire la caracterul corespunzător și necesar al mijloacelor utilizate pentru realizarea acestui obiectiv (Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctul 62 și jurisprudența citată).
76 În plus, obiectivele care pot fi considerate „legitime” în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 și, în consecință, de natură să justifice o derogare de la principiul interzicerii discriminărilor pe motive de vârstă sunt obiective care țin de politica socială (Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctul 81, precum și jurisprudența citată).
77 În măsura în care limita de vârstă instituită prin reglementarea în discuție în litigiul principal poate fi considerată ca fiind întemeiată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării, în sensul articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) din această directivă, ea ar putea justifica tratamentul diferențiat în discuție în litigiul principal, dacă acesta este „justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național”, în sensul acestei dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctele 64 și 65).
78 Or, chiar și într‑o astfel de ipoteză, ar fi necesar să se examineze dacă mijloacele puse în aplicare pentru realizarea acestor obiective sunt corespunzătoare și necesare.
79 În această privință, pe de o parte, Curtea nu dispune de elemente care să permită să se considere că limita de vârstă în discuție în litigiul principal este corespunzătoare și necesară în raport cu obiectivul de a asigura formarea comisarilor de poliție.
80 Pe de altă parte, în ceea ce privește obiectivul asigurării unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că vârsta de pensionare a personalului Poliției Naționale este stabilită la 61 de ani.
81 Rezultă că o reglementare națională care stabilește la 30 de ani vârsta maximă pentru participarea la un concurs prin care se urmărește să fie recrutați comisari de poliție nu poate, în principiu, să fie considerată ca fiind necesară pentru a asigura comisarilor respectivi o perioadă de încadrare rezonabilă înaintea pensionării, în sensul articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) din Directiva 2000/78 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C‑416/13, EU:C:2014:2371, punctul 72), în special dacă instanța de trimitere confirmă, după examinarea tuturor elementelor relevante, că atribuțiile comisarilor de poliție nu implică în esență sarcini solicitante pe plan fizic pe care comisarii de poliție recrutați la o vârstă mai înaintată nu ar fi în măsură să le realizeze pentru o perioadă suficient de lungă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2010, Wolf, C‑229/08, EU:C:2010:3, punctul 43, și Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C‑258/15, EU:C:2016:873, punctul 46).
82 În aceste condiții și sub rezerva confirmării de către instanța de trimitere, tratamentul diferențiat rezultat dintr‑o dispoziție precum articolul 3 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 334/2000 nu poate fi justificat în temeiul articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) din Directiva 2000/78.
83 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 2 alineatul (2), articolul 4 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, citite în lumina articolului 21 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede stabilirea unei limite maxime de vârstă de 30 de ani pentru participarea la un concurs prin care se urmărește recrutarea de comisari de poliție, în măsura în care atribuțiile exercitate efectiv de acești comisari de poliție nu impun capacități fizice speciale sau, în cazul în care sunt necesare astfel de capacități fizice, se dovedește că o astfel de reglementare, deși urmărește un scop legitim, impune o cerință disproporționată, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
Cu privire la cheltuielile de judecată
84 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:
Articolul 2 alineatul (2), articolul 4 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, citite în lumina articolului 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede stabilirea unei limite maxime de vârstă de 30 de ani pentru participarea la un concurs prin care se urmărește recrutarea de comisari de poliție, în măsura în care atribuțiile exercitate efectiv de acești comisari de poliție nu impun capacități fizice speciale sau, în cazul în care sunt necesare astfel de capacități fizice, se dovedește că o astfel de reglementare, deși urmărește un scop legitim, impune o cerință disproporționată, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
Semnături