Cauza T‑562/12

John Dalli

împotriva

Comisiei Europene

„Membru al Comisiei – Investigație a OLAF – Pretinsă decizie verbală a președintelui Comisiei de încetare a funcțiilor persoanei interesate – Acțiune în anulare – Inexistența unui act supus căilor de atac – Inadmisibilitate – Acțiune în despăgubire”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 12 mai 2015

1.      Procedură jurisdicțională – Măsuri de organizare a procedurii – Cerere de retragere de la dosar a anumitor documente interne ale unei instituții – Normă generală – Admisibilitate – Excepții – Documente decisive pentru asigurarea controlului judiciar

(Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 64)

2.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la apărare – Principiul egalității armelor – Respectare în cadrul unei proceduri jurisdicționale – Conținut – Introducerea unui nou act de procedură în cadrul ședinței – Admisibilitate – Condiții

3.      Acțiune în anulare – Inexistența unui act susceptibil să fie atacat – Inadmisibilitate – Pretinsa decizie verbală a președintelui Comisiei care impune decizia unui comisar

[art. 17 alin. (6) TUE; art. 263 TFUE]

4.      Comisia – Încetarea funcțiilor membrilor – Puterea discreționară a președintelui Comisiei de a solicita demisia unui membru – Condiții de formă – Inexistență

[art. 17 alin. (6) TUE]

5.      Comisia – Componență – Atribuții exercitate – Caracter politic

[art. 17 alin. (1), (3), (7) și (8) TUE]

1.      În cadrul unei cereri de retragere a unor documente care figurează în dosarul unei cauze supuse instanței Uniunii, nici eventualul caracter confidențial al documentelor în cauză, nici faptul că aceste documente au fost obținute, eventual, în mod nelegal nu împiedică menținerea lor la dosar. Astfel, pe de o parte, nu există vreo dispoziție care să prevadă expres interdicția de a ține cont de probele obținute în mod nelegal. Pe de altă parte, inclusiv documente interne pot, în anumite cazuri, să figureze în mod legitim în dosarul unei cauze. Astfel, în anumite situații, nu este necesar ca reclamantul să demonstreze că a obținut în mod legal documentul confidențial invocat în susținerea acțiunii sale. Or, trebuie apreciat că, în ceea ce privește compararea intereselor care trebuie protejate, dacă circumstanțe particulare precum caracterul decisiv al prezentării unui document pentru a asigura controlul regularității procedurii de adoptare a actului atacat sau pentru a proba existența unui abuz de putere justifică neretragerea sa.

(a se vedea punctele 47 și 48)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 56-60)

3.      În cadrul unei acțiuni în anulare, în cazul în care reclamantul nu aduce nicio probă și niciun indiciu al existenței deciziei atacate și nu dovedește existența materială a unei astfel de decizii, cererea sa de anulare trebuie respinsă ca inadmisibilă în lipsa actului atacabil în sensul articolului 263 TFUE.

În ceea ce privește o acțiune în anulare îndreptată împotriva unei pretinse decizii a președintelui Comisiei de a‑și utiliza prerogativa pe care o deține în temeiul articolului 17 alineatul (6) TUE de a impune demisia unui membru al Comisiei, împrejurarea că președintele menționat a invocat față de persoana interesată, din ce în ce mai insistent având în vedere reticențele și ezitările acestuia din urmă, că ar fi mai onorabil pentru acesta să demisioneze din proprie inițiativă, mai degrabă decât să fie invitat să procedeze astfel, nu este suficient pentru a stabili existența pretinsei decizii atacate. Astfel, atât timp cât nu a fost clar formulată o cerere de demisie în temeiul articolului 17 alineatul (6) TUE, nu rezulta nicio cerere în acest sens care ar putea să afecteze interesele membrului Comisiei vizat modificând în mod distinct situația sa juridică.

(a se vedea punctele 66, 67, 145 și 146)

4.      În ceea ce privește prerogativa președintelui Comisiei de a solicita demisia unui membru al Comisiei, conform articolului 17 alineatul (6) TUE, după cum demonstrează geneza și ratio legis ale acestei dispoziții, ea are în vedere în special eventualitatea în care un membru al Comisiei ar refuza să demisioneze voluntar și din proprie inițiativă, în condițiile în care președintele Comisiei și‑a pierdut încrederea în el și consideră că menținerea în funcție ar risca să aducă atingere credibilității și chiar supraviețuirii politice a instituției. În această privință, exprimarea de către președintele Comisiei, a unei voințe ferme de a exercita la nevoie competența de a solicita demisia unui membru al Comisiei, conferită în mod discreționar președintelui respectiv de Tratatul UE, în lipsa demisiei voluntare a persoanei interesate, nu poate fi considerată o presiune nelegală care afectează validitatea sau caracterul voluntar al demisiei persoanei interesate.

Pe de altă parte, articolul 17 alineatul (6) TUE nu supune nici cererea președintelui Comisiei, nici depunerea demisiei care trebuie să îndeplinească o condiție de formă deosebită, și anume forma scrisă. O astfel de cerință nu pare să fie impusă nici de principiul general al securității juridice, întrucât sarcina probei unei demisii îi revine, în orice caz, părții care se prevalează de ea. În plus, situația este similară în cazul demisiei voluntare a unui membru al Comisiei.

(a se vedea punctele 128, 141, 142 și 157)

5.      Atribuțiile unui membru al Comisiei constituie un mandat cu caracter, în esență, politic, conferit de Consiliul European persoanei interesate, de comun acord cu președintele Comisiei și după aprobarea Parlamentului. În ceea ce privește conținutul acestei funcții, astfel cum este definit la articolul 17 alineatul (1) TUE, el cuprinde, în esență, atribuții de coordonare, de executare, de administrare și de control al punerii în aplicare a politicilor Uniunii în domeniile de competență atribuite acesteia de tratate.

(a se vedea punctul 133)