Language of document :

Acțiune introdusă la 18 iulie 2011 - Langguth Erben/OAPI (MEDINET)

(Cauza T-387/11)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Franz Wilhelm Langguth Erben GmbH & Co. KG (Traben-Trarbach, Germania) (reprezentanți: R. Kunze și G. Würtenberger, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 10 mai 2011 în cauza R 1598/2010-4 având ca obiect cererea de înregistrare a mărcii comunitare nr. 8 786 485;

obligarea Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară vizată: marca figurativă "MEDINET" pentru produse din clasa 33 - cererea de înregistrare nr. 8 786 485.

Decizia examinatorului: respinge înregistrarea mărcii solicitate în temeiul seniorităţii unor mărci naţionale şi internaţionale anterioare.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolelor 34, 75 şi 77 din Regulamentul nr. 207/2009 întrucât camera de recurs i) ar fi refuzat în mod nelegal înscrierea seniorităţii, ii) nu ar fi dezbătut argumentul reclamantei cu privire la deciziile camerelor de recurs în materie de cereri de stabilire a priorităţii şi a seniorităţii şi iii) nu ar fi organizat o şedinţă.

____________