Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOAMNA JULIANE KOKOTT
prezentate la 11 iulie 2024(1)
Cauza C‑419/23
CN
împotriva
Nemzeti Földügyi Központ,
Intervenient:
GW
[cerere de decizie preliminară formulată de Győri Törvényszék (Curtea din Győri, Ungaria)]
„Trimitere preliminară – Articolul 63 TFUE – Libera circulație a capitalurilor – Articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul de proprietate – Drept de uzufruct asupra terenurilor agricole – Reînscrierea unui drept de uzufruct radiat cu încălcarea dreptului Uniunii – Obligațiile unui stat membru care decurg dintr‑o hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligațiilor – Caracterul definitiv al înscrierii inițiale a dreptului de uzufruct – Conflict între libertățile fundamentale și drepturile fundamentale ale unor diverși titulari”
I. Introducere
1. Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Győri Törvényszék (Curtea din Győri, Ungaria) se înscrie într‑o serie de mai multe hotărâri ale Curții care au avut ca obiect compatibilitatea reglementărilor maghiare privind radierea unor drepturi de uzufruct înscrise în cartea funciară asupra unor terenuri agricole, drepturi care aparțineau unor persoane nerezidente, cu libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE și cu garantarea dreptului de proprietate în conformitate cu articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”)(2).
2. Potrivit acestei jurisprudențe, o reglementare națională încalcă articolul 63 TFUE coroborat cu articolul 17 din cartă dacă radierea pe care o prevede a unui asemenea drept de uzufruct – protejat prin garantarea proprietății – are loc în detrimentul resortisanților altor state membre. Ca urmare a unei constatări corespunzătoare dintr‑o hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligațiilor(3), Curtea s‑a aplecat asupra condițiilor în care titularii afectați de ștergerea definitivă a acestor drepturi de uzufruct pot obține din partea instituțiilor competente reînscrierea acestor drepturi(4).
3. Litigiul principal privește situația diametral opusă. Titularul dreptului de uzufruct afectat de radiere, intervenientul în susținerea concluziilor autorității pârâte (denumit în continuare „intervenientul”), Nemzeti Földügyi Központ (Centrul Național al Fondului Funciar, Ungaria), a obținut, după modificarea situației juridice din Ungaria intervenite între timp ca urmare a hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, reînscrierea dreptului său de către această autoritate și a ajuns astfel exact în situația impusă de jurisprudența Curții. Proprietara imobilului și reclamantă – cu sediul în Germania – contestă reînscrierea, întemeindu‑se, la rândul său, pe libera circulație a capitalurilor și pe garantarea dreptului de proprietate. Ea invocă faptul că autoritatea pârâtă ar fi trebuit să verifice în cartea funciară, anterior reînscrierii dreptului de uzufruct al intervenientului, dacă înscrierea inițială, radiată între timp, a dreptului a fost nelegală în lumina reglementărilor maghiare aplicabile la momentul respectiv. Verificarea ar fi trebuit să fie realizată independent de faptul că această înscriere a fost definitivă, iar Curtea a declarat ulterior că reglementările pentru radierea sa sunt incompatibile cu dreptul Uniunii. Reclamata susține că reînscrierea dreptului de uzufruct ar fi trebuit refuzată în scopul protejării dreptului său de liberă circulație a capitalurilor și al proprietății sale.
4. În aceste condiții, prezenta cauză privește un „conflict” între aceleași libertăți fundamentale (libera circulație a capitalurilor) și drepturi fundamentale ale unor titulari diferiți. Este însă discutabil dacă reclamanta se poate întemeia pe libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE și pe dreptul de proprietate de la articolul 17 din cartă în scopul de a obține din nou radierea dreptului de uzufruct. Comportamentul său are drept scop obținerea unui rezultat care, potrivit jurisprudenței Curții, este incompatibil tocmai cu articolul 63 TFUE și cu articolul 17 din cartă, în măsura în care aceste prevederi protejează titularul dreptului de uzufruct afectat de radierea ex lege, iar nu pe proprietarul imobilului favorizat de aceasta.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
5. Articolul 63 alineatul (1) TFUE prevede:
„În temeiul dispozițiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricții privind circulația capitalurilor între statele membre, precum și între statele membre și țările terțe.”
6. Articolul 17 alineatul (1) din cartă prevede:
„Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit‑o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.”
B. Dreptul național
7. Articolul 38 alineatul (1) din A földről szóló 1987. évi I. törvény (Legea nr. I din 1987 privind terenurile) prevedea că persoanele fizice care nu dețineau cetățenia maghiară sau care dețineau această cetățenie, dar își aveau reședința permanentă în afara Ungariei, precum și persoanele juridice cu sediul în afara Ungariei sau care aveau sediul în Ungaria, dar al căror capital era deținut de persoane fizice sau juridice cu reședința în afara Ungariei, nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor productive prin cumpărare, schimb sau donație decât cu autorizarea prealabilă a Pénzügyminisztérium (Ministerul de Finanțe, Ungaria).
8. Articolul 1 alineatul (5) din A külföldiek ingatlanszerzéséről szóló 171/1991. (XII. 27.) Korm. [Kormány] rendelet (Decretul guvernamental 171/1991) din 27 decembrie 1991 privind achiziționarea de bunuri imobile de către străini), intrat în vigoare la 1 ianuarie 1992, a exclus posibilitatea persoanelor care nu dețin cetățenia maghiară, cu excepția celor care dispun de un permis de ședere permanentă și a celor cărora li s‑a recunoscut statutul de refugiat, de a achiziționa terenuri productive.
9. A termőföldről szóló 1994. évi LV. törvény (Legea nr. LV din 1994 privind terenurile productive, denumită în continuare „Legea din 1994 privind terenurile productive”) a menținut respectiva interdicție de achiziționare, extinzând‑o în același timp la persoanele juridice, indiferent dacă sunt sau nu stabilite în Ungaria.
10. Legea menționată a fost modificată, cu efect de la 1 ianuarie 2002, prin A termőföldről szóló 1994. évi LV. törvény módosításáról szóló 2001. évi CXVII. törvény (Legea nr. CXVII din 2001 de modificare a Legii nr. LV din 1994 privind terenurile productive), pentru a exclude și posibilitatea constituirii prin contract a unui drept de uzufruct asupra terenurilor productive în favoarea persoanelor fizice care nu dețin cetățenia maghiară sau a persoanelor juridice. În urma acestor modificări, articolul 11 alineatul (1) din Legea din 1994 privind terenurile productive prevedea că:
„Pentru constituirea prin contract a dreptului de uzufruct sau a dreptului de uz, trebuie aplicate dispozițiile capitolului II referitoare la restrângerea dobândirii proprietății. […]”
11. Articolul 11 alineatul (1) din Legea din 1994 privind terenurile productive a fost modificat ulterior prin Az egyes agrár tárgyú törvények módosításáról szóló 2012. évi CCXIII. törvény (Legea nr. CCXIII din 2012 privind modificarea anumitor legi referitoare la agricultură). În noua sa versiune rezultată din această modificare și intrată în vigoare la 1 ianuarie 2013, articolul 11 alineatul (1) menționat prevedea că:
„Dreptul de uzufruct constituit printr‑un contract este nul, cu excepția cazului în care este constituit în beneficiul unei rude apropiate.”
12. Legea nr. CCXIII din 2012 a introdus de asemenea în această Lege din 1994 un nou articol 91 alineatul (1), potrivit căruia „[o]rice drept de uzufruct existent la data de 1 ianuarie 2013 și constituit, pentru o perioadă nedeterminată sau pentru o perioadă determinată care expiră după 30 decembrie 2032, printr‑un contract încheiat între persoane care nu sunt membri apropiați ai aceleiași familii [se stinge] de plin drept la 1 ianuarie 2033”.
13. A mező- és erdőgazdasági földek forgalmáról szóló 2013. évi CXXII. törvény (Legea nr. CXXII din 2013 privind vânzarea terenurilor agricole și forestiere, denumită în continuare „Legea din 2013 privind terenurile agricole”) a fost adoptată la 21 iunie 2013 și a intrat în vigoare la 15 decembrie 2013.
14. Articolul 37 alineatul (1) din Legea din 2013 privind terenurile agricole menține regula conform căreia un drept de uzufruct sau un drept de uz cu privire la astfel de terenuri constituit prin contract este nul, cu excepția cazului în care este constituit în beneficiul unui membru apropiat al aceleiași familii.
15. A mező- és erdőgazdasági földek forgalmáról szóló 2013. évi CXXII. törvénnyel összefüggő egyes rendelkezésekről és átmeneti szabályokról szóló 2013. évi CCXII. törvény (Legea nr. CCXII din 2013 de instituire a unor dispoziții diverse și măsuri tranzitorii referitoare la Legea nr. CXXII din 2013 privind vânzarea terenurilor agricole și forestiere, denumită în continuare „Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii”) a fost adoptată la 12 decembrie 2013 și a intrat în vigoare la 15 decembrie 2013.
16. Articolul 108 alineatul (1) din această lege, care a abrogat articolul 91 alineatul (1) din Legea din 1994 privind terenurile productive, prevede:
„Orice drept de uzufruct existent la data de 30 aprilie 2014 și constituit, pentru o perioadă nedeterminată sau pentru o perioadă determinată care expiră după 30 aprilie 2014, printr‑un contract încheiat între persoane care nu sunt membri apropiați ai aceleiași familii se stinge de plin drept la 1 mai 2014.”
17. În urma pronunțării Hotărârii din 6 martie 2018, SEGRO și Horváth (C‑52/16 și C‑113/16, EU:C:2018:157), articolul 108 din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii a fost modificat prin adăugarea, cu efect de la 11 ianuarie 2019, a două alineate noi (4) și (5), redactate după cum urmează:
„(4) Atunci când, în executarea unei hotărâri judecătorești, este necesară restabilirea unui drept stins în temeiul alineatului (1), dar, în conformitate cu dispozițiile în vigoare la momentul înscrierii sale inițiale, acest drept nu putea fi înscris din cauza unei erori de formă sau de fond, serviciul administrativ competent în materie funciară informează Ministerul Public și suspendă procedura până la finalizarea anchetei Ministerului Public și a procedurii contencioase inițiate pe această bază.
(5) Constituie o eroare în sensul alineatului (4) faptul că:
a) titularul dreptului de uz este o persoană juridică;
b) dreptul de uzufruct sau dreptul de uz au fost înscrise în cartea funciară după 31 decembrie 2001 în favoarea unui titular care este o persoană juridică sau o persoană fizică care are cetățenia altui stat decât Ungaria;
c) atunci când, la momentul depunerii cererii de înscriere a unui drept de uzufruct sau a unui drept de uz, dobândirea unui asemenea drept necesită, în temeiul dispozițiilor aplicabile la momentul respectiv, un certificat sau o autorizație din partea unui alt serviciu administrativ, partea interesată nu a furnizat acel document.”
18. Potrivit articolului 94 din Az ingatlan‑nyilvántartásról szóló 1997. évi CXLI. törvény (Legea nr. CXLI din 1997 privind cartea funciară, denumită în continuare „Legea privind cartea funciară”), care a fost introdus prin articolul 9 din Az egyes földügyi tárgyú törvények módosításáról szóló 2014. évi XXXI. törvény (Legea nr. XXXI din 2014 privind modificarea anumitor legi privind terenurile):
„(1) În cazul radierii din cartea funciară a drepturilor de uzufruct și a drepturilor de uz care urmează să se stingă în temeiul articolului 108 alineatul (1) din [Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii] (denumite în continuare, împreună, în prezentul articol „drepturile de uzufruct»), persoana fizică titulară a drepturilor de uzufruct trebuie, după punerea în întârziere trimisă cel târziu la 31 octombrie 2014 de autoritatea însărcinată cu gestionarea cărții funciare, în termen de 15 zile de la înmânarea punerii în întârziere, să declare, în formularul stabilit în acest scop de ministru, existența, eventual, a unei relații de membru apropiat al aceleiași familii cu persoana menționată ca proprietar al imobilului în documentul care a servit drept temei al înscrierii. În cazul nedepunerii în acest termen a declarației, nu se va da curs cererii de atestare după 31 decembrie 2014.
[…]
(3) În cazul în care din declarație nu reiese relația de membru apropiat al aceleiași familii sau în cazul în care nicio declarație nu a fost depusă în termen, autoritatea însărcinată cu gestionarea cărții funciare radiază din oficiu drepturile de uzufruct din cartea menționată în termen de șase luni de la expirarea termenului în care trebuie făcută declarația, dar nu mai târziu de 31 iulie 2015.
[…]
(5) Administrația competentă în materie funciară realizează din oficiu, cel târziu la 31 decembrie 2014, radierea din cartea funciară a drepturilor de uzufruct care fuseseră înscrise în favoarea unor persoane juridice sau a unor entități fără personalitate juridică, dar capabile să dobândească drepturi susceptibile de a fi înscrise în cartea funciară și care au fost desființate în aplicarea articolului 108 alineatul (1) din [Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii].”
19. În acțiunea formulată de Comisie, Curtea a apreciat în hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din 21 mai 2019, Comisia/Ungaria (Drepturi de uzufruct asupra terenurilor agricole) (C‑235/17, EU:C:2019:432) că, prin adoptarea articolului 108 alineatul (1) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii și astfel prin stingerea ex lege a drepturilor de uzufruct asupra unor terenuri agricole și forestiere situate în Ungaria, deținute, în mod direct sau indirect, de resortisanții altor state membre, Ungaria și‑a încălcat obligațiile care îi reveneau în temeiul dispozițiilor articolului 63 TFUE coroborat cu articolul 17 din cartă.
20. În urma acestei hotărâri, legiuitorul maghiar a modificat Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii, cu efect de la 1 ianuarie 2022, și a introdus printre altele în subsecțiunea 20/F („Norme specifice pentru punerea în aplicare a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C‑235/17, Comisia Europeană/Ungaria, privind stingerea ex lege a drepturilor de uzufruct asupra terenurilor agricole”) următoarele dispoziții.
21. Potrivit articolului 108/B alineatul (1) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii, „[o]rice persoană fizică sau juridică al cărei drept de uzufruct a fost radiat din cartea funciară în conformitate cu dispozițiile articolului 108 alineatul (1) în vigoare la 30 aprilie 2014 (denumită în continuare «titularul unui uzufruct radiat») sau succesorul în drepturi al acesteia […] poate solicita reînscrierea în cartea funciară a dreptului de uzufruct radiat, precum și despăgubirea la care are dreptul potrivit prezentei subsecțiuni”.
22. Articolul 108/F alineatul (6) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii prevede:
„Este necesar să se declare că dreptul de uzufruct radiat poate face obiectul unei reînscrieri în cazul în care:
a) oricare dintre persoanele menționate la alineatul (7) nu este considerată de bună‑credință și
b) nu există impedimente juridice în sensul alineatului (8).”
23. Articolul 108/F alineatul (7) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii prevede:
„Între părți, nu sunt considerați de bună‑credință în ceea ce privește un imobil:
a) proprietarul terenului în cauză, dacă dreptul său de proprietate exista și la data la care dreptul de uzufruct a fost radiat;
b) proprietarul terenului în cauză, dacă dreptul său de proprietate a luat naștere fie în temeiul unui contract încheiat după 6 martie 2018[(5)] sau înainte de această dată, dar a fost prezentat autorității competente după 6 martie 2018 în cadrul unei proceduri prevăzute de [Legea din 2013 privind terenurile agricole], inclusiv al procedurii de înscriere în cartea funciară, fie în temeiul unei dispoziții pentru cauză de moarte ulterioare datei de 6 martie 2018;
c) proprietarul terenului în cauză, dacă dreptul său de proprietate a luat naștere după 6 martie 2018 (prin orice titlu, cu excepția unui contract sau a unei moșteniri);
d) proprietarul terenului în cauză, dacă, deși a fost considerat de bună‑credință potrivit literei b) sau c), a constituit un uzufruct asupra imobilului după 6 martie 2018;
e) uzufructuarul terenului în cauză, dacă dreptul său a fost constituit prin contract sau prin dispoziție pentru cauză de moarte după 6 martie 2018 sau dacă, în același act de transfer al dreptului său de proprietate ulterior acestei date, și‑a rezervat dreptul de uzufruct pentru sine;
f) proprietarul terenului în cauză, dacă și‑a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire de la unul dintre proprietarii menționați la literele a)-d).”
24. Articolul 108/F alineatul (8) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii prevede:
„Faptul că imobilul în cauză a fost expropriat sau că dreptul de proprietate asupra bunului a fost transferat prin intermediul unui contract de vânzare care ține loc de expropriere constituie un obstacol juridic în calea reînscrierii.”
III. Situația de fapt
25. Reclamanta din litigiul principal are sediul în Germania și este proprietara terenului situat pe parcela cadastrală 0380/1 din regiunea Kőszeg, destinație: teren arabil. Dreptul său de proprietate a fost înscris în cartea funciară la 18 mai 2012. La acel moment, el era grevat de un drept de uzufruct al intervenientului. Chiar dacă nu se menționează în mod expres în decizia de trimitere, având în vedere faptele pe care se întemeiază și dispozițiile naționale aplicabile acesteia, trebuie să se considere că și intervenientul este un investitor nerezident.
26. Acest drept de uzufruct al intervenientului a fost constituit prin contract de proprietara anterioară a imobilului începând cu 30 decembrie 2001 și a fost înscris în cartea funciară la 29 ianuarie 2002. Decizia de înscriere nu a fost contestată nici pe cale administrativă, nici pe cale judiciară.
27. Prin decizia din 27 iulie 2015, Vas Megyei Kormányhivatal Szombathelyi Járási Hivatal [administrația provinciei Vas (Biroul districtului Szombathely), Ungaria] a radiat dreptul de uzufruct al intervenientului în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii și cu articolul 94 alineatele (1) și (3) din Legea privind cartea funciară.
28. După pronunțarea hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor(6) (punctul 18 de mai sus), intervenientul a solicitat autorității pârâte, în temeiul articolului 108/B alineatul (1) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii, reînscrierea dreptului său de uzufruct.
29. Prin decizia din 30 noiembrie 2022, autoritatea pârâtă a dispus reînscrierea dreptului de uzufruct radiat al intervenientului asupra imobilului respectiv. În această decizie, ea a arătat că reclamanta nu a fost de bună‑credință în sensul articolului 108/F alineatul (7) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii, întrucât dreptul său de proprietate exista deja la data radierii dreptului de uzufruct.
30. Prin acțiunea introdusă la instanța de trimitere, reclamanta solicită anularea reînscrierii dreptului de uzufruct pentru motivul că înscrierea inițială a dreptului a fost nelegală. Ea susține că, potrivit articolului 11 alineatul (1) din Legea din 1994 privind terenurile productive, această reînscriere nu ar mai fi trebuit să se realizeze după 1 ianuarie 2002.
31. Autoritatea pârâtă și intervenientul au solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa oricărui obstacol juridic în calea dispoziției de reînscriere, precum și faptul că Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii nu prevede examinarea legalității dispoziției de înscriere a dreptului de uzufruct.
32. Instanța de trimitere arată că Legea din 1994 privind terenurile productive nu a mai permis din 1 ianuarie 2002 constituirea drepturilor de uzufruct asupra terenurilor agricole în favoarea nerezidenților. Articolul 11 alineatul (1) din Legea din 1994 privind terenurile agricole a fost interpretat în mod corespunzător în jurisprudența națională(7). Înscrierea dreptului de uzufruct realizată abia în anul 2002 a fost nelegală și în speță. Cu toate acestea, decizia de înscriere a rămas definitivă prin neexercitarea unei căi de atac.
33. Instanța de trimitere are îndoieli dacă reînscrierea dreptului de uzufruct, care a fost înscris inițial în mod nelegal, este compatibilă cu articolul 63 TFUE și cu articolul 17 din cartă, întrucât și reclamanta se poate întemeia pe libera circulație a capitalurilor, iar acest drept de uzufruct constituie o ingerință nejustificată în dreptul său fundamental de proprietate asupra imobilului în cauză. Ea consideră că pe baza acestor dispoziții, autoritatea pârâtă poate fi obligată să constate nelegalitatea înscrierii dreptului de uzufruct și să refuze reînscrierea sa. Prin urmare, instanța de trimitere a solicitat Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, să răspundă la următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 63 TFUE și articolul 17 din cartă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru care, la data reînscrierii unui drept de uzufruct ca urmare a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru – după radierea acestui drept de uzufruct înscris în mod nelegal, dar definitiv –, nu prevede că este obligatoriu să se examineze dacă înscrierea dreptului de uzufruct a fost efectuată în mod legal?”
34. În procedura în fața Curții, guvernul maghiar și Comisia Europeană au prezentat observații scrise cu privire la această întrebare. Curtea a renunțat la organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor în temeiul articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.
IV. Analiză
A. Admisibilitate
35. Guvernul maghiar apreciază că întrebarea preliminară este inadmisibilă întrucât obiectul litigiului principal și reglementările naționale aplicabile în acesta nu au nicio legătură cu interpretarea solicitată a articolului 63 TFUE și a articolului 17 din cartă. În primul rând, reînscrierea dreptului de uzufruct constituie o măsură care promovează libera circulație a capitalurilor prin eliminarea încălcării criticate de Curte a acestor dispoziții în favoarea cetățenilor Uniunii din alte state membre. Controlul necesar cu această ocazie al legalității înscrierii inițiale a dreptului de uzufruct contravine acestui fapt. Invers, imposibilitatea valabilă fără nicio diferență (pentru toți cetățenii Uniunii) de a realiza un asemenea control de legalitate nu are nicio legătură cu libera circulație a capitalurilor.
36. Întrebarea preliminară are ca obiect interpretarea articolului 63 TFUE și a articolului 17 din cartă în raport cu achiziția transfrontalieră a unui imobil și cu protecția dreptului de proprietate referitor la această achiziție. Instanța de trimitere consideră în mod corect că în speță este aplicabilă libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE întrucât reclamanta și proprietara imobilului este o persoană juridică cu sediul în Germania(8).
37. Litigiul principal privește de asemenea punerea în aplicare a dreptului Uniunii în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă. Ca urmare a hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, este în principiu necesară reînscrierea drepturilor de uzufruct radiate ex lege și deținute de cetățeni ai altor state membre asupra terenurilor agricole din Ungaria, în scopul remedierii încălcării constatate a articolului 63 TFUE coroborat cu articolul 17 din cartă(9). Acest lucru rezultă și din efectul direct al articolului 63 TFUE coroborat cu principiul supremației(10).
38. Așa fiind, considerăm că există o legătură suficientă între obiectul litigiului și dreptul Uniunii sau pertinența sa pentru soluționarea litigiului principal.
39. Prin urmare, cererea de decizie preliminară este admisibilă.
B. Temeinicie
1. Observații introductive
40. Instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă autoritatea națională care este sesizată cu o cerere de reînscriere a unui drept de uzufruct radiat (cu încălcarea dreptului Uniunii) este obligată, în temeiul articolului 63 TFUE și al articolului 17 din cartă, să verifice, în interesul proprietarului imobilului, legalitatea înscrierii inițiale, devenită definitivă a acestui drept, în lumina reglementării naționale în vigoare la momentul respectiv, chiar și în cazul în care aceasta din urmă a fost la rândul său incompatibilă cu aceste dispoziții de drept al Uniunii.
41. În opinia noastră, răspunsul la această întrebare este departe de a fi îndoielnic. În „conflictul” care apare în litigiul principal între libertățile fundamentale și drepturile fundamentale ale celor doi titulari de drepturi – care urmăresc interese opuse –, și anume reclamanta și proprietara imobilului în cauză, pe de o parte, și intervenientul titular al dreptului de uzufruct reînscris, pe de altă parte, trebuie să se acorde întâietate libertăților și drepturilor celui din urmă. Astfel cum vom arăta, această soluție constituie temeiul și al jurisprudenței actuale a Curții.
42. Vom examina mai întâi dacă proprietara imobilului se poate întemeia pe libertățile și drepturile prevăzute la articolul 63 TFUE și la articolul 17 din cartă (punctul 2). Apoi, vom explica dacă și în ce măsură din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, de ale cărei constatări definitive instanța de trimitere este ținută în conformitate cu articolul 260 alineatul (1) TFUE, rezultă în principiu că libertățile și drepturile titularilor drepturilor de uzufruct asupra imobilelor respective le restrâng în mod permis pe cele ale proprietarilor imobilelor (punctul 3). La final vom examina dacă o asemenea restrângere a libertăților și drepturilor proprietarului imobilului este justificată și într‑un caz precum prezentul sau dacă libertățile și drepturile corespunzătoare ale titularului dreptului de uzufruct prevalează și în speță (punctul 4).
2. Protecția proprietarului imobilului nerezident în temeiul articolului 63 TFUE și al articolului 17 din cartă
43. Reclamanta a achiziționat în calitate de persoană juridică rezidentă în Germania imobilul din litigiu situat în Ungaria. Ea poate, așadar, să se întemeieze în principiu pe libera circulație a capitalurilor în conformitate cu articolul 63 TFUE(11).
44. În plus, și o reglementare națională care se aplică chiar și în mod nediferențiat și care permite reînscrierea unui drept de uzufruct radiat anterior fără a se examina legalitatea înscrierii sale inițiale este de natură să împiedice investitorii străini să achiziționeze imobile în Ungaria sau să dispună ulterior de ele. Astfel, aceștia nu pot avea certitudinea că este vorba despre un drept de proprietate asupra unui imobil negrevat de sarcini. În această privință ar putea să existe o restrângere nepermisă în detrimentul lor a liberei circulații a capitalurilor în sensul articolului 63 TFUE(12).
45. Întrucât litigiul principal are legătură cu punerea în aplicare a dreptului Uniunii (a se vedea punctul 36 de mai sus), și reclamanta beneficiază, în legătură cu dreptul de proprietate în litigiu asupra imobilului, de protecția oferită prin garantarea dreptului de proprietate în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din cartă.
46. Protecția proprietarului imobilului în conformitate cu articolul 63 TFUE și cu articolul 17 alineatul (1) din cartă nu este însă neîngrădită. Ea este limitată, în temeiul acelorași dispoziții, în special de protecția titularului unui drept de uzufruct asupra imobilului respectiv. Pe această considerație fundamentală se bazează și hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și articolul 108/B alineatul (1) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii, adoptat în scopul punerii în aplicare a acestei hotărâri, pe care autoritatea pârâtă l‑a aplicat în vederea reînscrierii dreptului de uzufruct radiat al intervenientului.
47. Prin urmare, în continuare vom analiza dacă și în ce măsură Curtea a verificat deja în mod definitiv în hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor o asemenea restrângere în sensul articolului 260 alineatul (1) TFUE și a realizat o evaluare comparativă între libertățile și drepturile opuse ale proprietarilor imobilelor în cauză și ale titularilor drepturilor de uzufruct înscrise inițial, dar radiate ulterior (cu încălcarea dreptului Uniunii).
3. Obligație de a respecta interpretarea obligatorie a articolului 63 TFUE și a articolului 17 din cartă, în special dacă a fost realizată printr‑o hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligațiilor
a) Autoritate de lucru judecat și obligație de punere în aplicare în conformitate cu articolul 260 alineatul (1) TFUE
48. Potrivit articolului 260 alineatul (1) TFUE, Ungaria este obligată să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în scopul de a înceta încălcările, constatate prin hotărâre, a obligațiilor sale care decurg din tratate, în măsura în care autoritatea de lucru judecat a hotărârii poartă și asupra aspectelor de fapt și de drept care au fost în mod efectiv sau necesar soluționate prin aceasta(13).
49. Situația reclamantei (proprietara imobilului) și a intervenientului (titularul dreptului de uzufruct înscris inițial, dar radiat) este în principiu vizată de constatările din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, dreptul de uzufruct al intervenientului a fost radiat ex lege ca o consecință a faptului că articolul 108 alineatul (1) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii a fost declarat contrar dreptului Uniunii prin această hotărâre. Nu este contestat nici faptul că autoritatea pârâtă a reînscris acest drept de uzufruct în cartea funciară la cererea intervenientului în aplicarea articolului 108/F alineatele (6) și (7) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii, modificat ca urmare a hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Prin aceasta, proprietatea reclamantei asupra imobilului a fost din nou grevată de dreptul de uzufruct al intervenientului care a fost radiat la momentul respectiv cu încălcarea dreptului Uniunii și s‑a remediat, cel puțin cu efect pentru viitor, încălcarea în detrimentul intervenientului a articolului 63 TFUE și a articolului 17 din cartă, constatată de Curte(14).
50. Instanța de trimitere nu poate în principiu să pronunțe nicio hotărâre contrară constatărilor obligatorii din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, cu excepția cazului în care în privința reclamantei și a intervenientului există împrejurări asupra cărora nu se extinde autoritatea de lucru judecat a acesteia. Instanțele naționale au, la rândul lor, obligația de a ține seama în exercitarea misiunii lor de elementele juridice stabilite în această hotărâre, în vederea determinării domeniului de aplicare al dispozițiilor dreptului Uniunii pe care au misiunea să le aplice(15). Același lucru este valabil și în privința interpretării obligatorii a dreptului Uniunii printr‑o hotărâre preliminară a Curții(16).
51. Prin urmare, este necesar să se analizeze mai detaliat dacă și în ce măsură constatările obligatorii din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor țin seama – cel puțin implicit – de libertățile și drepturile opuse, în discuție în litigiul principal, prevăzute la articolul 63 TFUE și la articolul 17 din cartă, precum și de echilibrul necesar între acestea.
b) Constatări obligatorii din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în vederea protejării titularului dreptului de uzufruct în conformitate cu articolul 63 TFUE și cu articolul 17 din cartă
52. Este adevărat că în hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor Curtea nu s‑a aplecat asupra problemei dacă și în ce măsură un proprietar al unui imobil nerezident este protejat prin libertățile și drepturile prevăzute la articolul 63 TFUE și la articolul 17 din cartă. Ea a recunoscut însă necesitatea protejării libertăților și drepturilor corespunzătoare ale titularului unui drept de uzufruct care a fost radiat cu încălcarea dreptului Uniunii nu numai de către instituțiile statului, ci și în raport cu orice proprietar de imobil, cu alte cuvinte, independent de originea sa.
53. Pe de o parte, Curtea a statuat că radierea ex lege a drepturilor de uzufruct ale investitorilor nerezidenți a determinat o restrângere nepermisă a dreptului lor la libera circulație a capitalurilor în conformitate cu articolul 63 TFUE. Din această cauză, au ajuns în imposibilitatea de a‑și exercita în continuare dreptul de uzufruct, de exemplu, prin exploatare, prin dare în arendă, prin înstrăinare (după caz, chiar către proprietarul imobilului) sau printr‑o altă utilizare generatoare de venituri a terenurilor respective. În plus, în opinia Curții, dispoziția legală de radiere era de natură să descurajeze nerezidenții să realizeze investiții în Ungaria în viitor(17).
54. Pe de altă parte, Curtea a considerat că radierea ex lege a drepturilor de uzufruct ale investitorilor nerezidenți constituie o privare de proprietatea lor, protejată prin articolul 17 din cartă(18). Dreptul de uzufruct este un dezmembrământ al dreptului de proprietate. El conferă titularului – chiar și în raport cu proprietarul imobilului – dreptul de a folosi imobilul și de a încasa fructele pe care le produce. Prin urmare, limitarea corespunzătoare a dreptului de folosință care decurge din dreptul de proprietate al proprietarului imobilului este de natura acestui drept. În opinia Curții, radierea ex lege a drepturilor de uzufruct existente are astfel ca efect o privare forțată, completă și definitivă de aceste drepturi în detrimentul titularilor lor, dar în favoarea proprietarilor imobilelor(19). Acest lucru este valabil indiferent dacă proprietarul imobilului este nerezident sau nu.
55. În plus, Curtea a calificat în acest context drepturile de uzufruct radiate, dar constituite înainte de 1 ianuarie 2002, ca fiind, potrivit dreptului național, „dobândite în mod legal” în sensul articolului 17 alineatul (1) din cartă(20). Acest lucru este adevărat și în privința dobândirii dreptului de uzufruct al intervenientului pe care se bazează litigiul principal. El a fost constituit înainte de 1 ianuarie 2002, dar a fost înscris abia ulterior. Împrejurarea invocată de reclamantă și de instanța de trimitere, și anume că acest drept ar fi fost înscris în mod nelegal în cartea funciară după această dată, nu poate repune în discuție faptul că situația intervenientului este în principiu vizată de constatările din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
56. Din aceasta, într‑o hotărâre ulterioară de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Curtea a concluzionat chiar că o reglementare națională care prevede o astfel de radiere și măsurile de punere în aplicare ale acesteia constituie – în detrimentul titularilor drepturilor de uzufruct – o încălcare vădită și gravă atât a libertății fundamentale prevăzute la articolul 63 TFUE, cât și a dreptului la proprietate garantat la articolul 17 alineatul (1) din cartă(21).
57. Aceste constatări obligatorii privind protecția titularilor nerezidenți ai drepturilor de uzufruct înglobează astfel în principiu conflictul cu proprietarii imobilelor grevate de aceste drepturi, astfel cum este cazul și în litigiul principal. Ele nu vizează însă situațiile în care, precum în speță, nu doar titularul dreptului de uzufruct, ci și proprietarul imobilului este un investitor nerezident. Și acesta din urmă se poate întemeia în principiu pe articolul 63 TFUE și pe articolul 17 din cartă pentru a beneficia pe deplin de investiția și de protecția proprietății sale (a se vedea punctele 42-44 de mai sus).
58. Un asemenea comportament al proprietarului imobilului nu poate fi considerat nici abuz de drept. În speță nu sunt îndeplinite în mod vădit condițiile principiului sau interdicției generale din dreptul Uniunii a abuzului de drept, care este adesea asimilat în jurisprudență cu comportamentul fraudulos(22). Astfel, nu este vorba despre a beneficia de un avantaj prevăzut de dreptul Uniunii, deși condițiile obiective prevăzute de acesta pentru obținerea lui sunt îndeplinite doar în mod formal(23). Dimpotrivă, într‑un caz precum cel de față este necesar să se examineze – dincolo de constatările obligatorii din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor – dacă este justificată și proporțională și restrângerea libertăților și drepturilor corespunzătoare ale proprietarului imobilului, prevăzute la articolul 63 TFUE și la articolul 17 din cartă, pe care o implică protejarea libertăților și drepturilor titularului drepturilor de uzufruct.
4. Caracterul justificat și proporțional al restrângerii libertăților și drepturilor proprietarului imobilului prevăzute la articolul 63 TFUE și la articolul 17 din cartă
a) Motive imperative de interes general, precum și libertăți și drepturi fundamentale ale terților
59. Restrângerea liberei circulații a capitalurilor în sensul articolului 63 TFUE este permisă atunci când este justificată de motive imperative de interes general și respectă principiul proporționalității. Prin urmare, ea trebuie să poată garanta realizarea obiectivului urmărit în mod legitim și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Totodată, o astfel de restrângere poate fi justificată de motivele menționate la articolul 65 TFUE, cu condiția ca ea să respecte principiul proporționalității(24).
60. De asemenea, ingerința în dreptul fundamental de proprietate consacrat la articolul 17 alineatul (1) din cartă poate fi justificată de un interes general și cu respectarea principiului proporționalității în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă(25). Acest lucru privește numai o privare în sensul articolului 17 alineatul (1) a doua teză din cartă, dar este valabilă – astfel cum rezultă și din derogarea generală prevăzută la articolul 52 alineatul (1) din cartă – și în cazul unei simple restrângeri a dreptului de proprietate. În măsura în care o asemenea restrângere constituie, precum în speță (punctele 52 și 53 de mai sus), o normă pentru folosința bunurilor în sensul articolului 17 alineatul (1) a treia teză din cartă, este în plus suficient dacă o asemenea normă este necesară în interesul general și este justificată de acesta(26).
61. În cazul unui conflict între libertățile și drepturile fundamentale, precum cel din speță, o asemenea justificare poate fi întemeiată și pe libertatea fundamentală sau pe dreptul fundamental al unei alte persoane. În această situație, între libertățile și drepturile în conflict trebuie găsit un echilibru corespunzător în cadrul verificării proporționalității, în sensul unei „concordanțe practice”(27). Aceasta rezultă și dintr‑o jurisprudență constantă, potrivit căreia admisibilitatea restrângerilor libertăților fundamentale pe motive imperative de interes general și proporționalitatea lor trebuie examinate la rândul lor în lumina drepturilor fundamentale conferite de dreptul Uniunii(28). Printre acestea se numără la rândul său protecția conferită de articolul 17 alineatul (1) din cartă unui alt titular al unui drept fundamental(29).
62. În continuare, vom analiza care sunt motivele imperative de interes general care pot justifica o restrângere a libertăților și drepturilor proprietarilor de imobile nerezidenți, precum reclamanta, născute din articolul 63 TFUE și din articolul 17 alineatul (1) din cartă. Asemenea motive pot rezulta nu numai din constatările definitive și obligatorii din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, ci și din libertățile și drepturile fundamentale ale terților, precum intervenientul din speță. Între aceste libertăți și drepturi contrare trebuie să se găsească un echilibru în sensul proporționalității.
b) Echilibrul dintre libertățile și drepturile fundamentale ale proprietarului imobilului și ale titularului dreptului de uzufruct
1) Delimitarea conflictului de drepturi din speță de situația din jurisprudența anterioară
63. Hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor se întemeiază în esență pe constatarea că ștergerea ex lege – corectată în speță de autoritatea pârâtă – a drepturilor de uzufruct ale titularilor nerezidenți nu a adus atingere numai în detrimentul lor liberei circulații a capitalurilor prevăzute la articolul 63 TFUE, ci de asemenea a constituit față de ei o privare de proprietate în sensul articolului 17 alineatul (1) din cartă (a se vedea punctele 52-56 de mai sus)(30). De aici rezultă prin simetrie că cel puțin proprietarii de imobile rezidenți trebuie să suporte în principiu restabilirea situației juridice anterioare în favoarea titularilor nerezidenți ai drepturilor de uzufruct(31).
64. Cu toate acestea, spre deosebire de situațiile pe care s‑a întemeiat jurisprudența anterioară, obiectul prezentei cauze este constituit de un conflict între libertățile și drepturile fundamentale ale unui proprietar al imobilului nerezident grevat de dreptul de uzufruct, pe de o parte, și cele ale titularului nerezident ale acestui drept, pe de altă parte.
65. Considerăm însă că într‑o situație precum prezenta nu există împrejurări deosebite – și în niciun caz în persoana proprietarului nerezident al imobilului – care să impună o apreciere diferită față de cea care stă la baza hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
2) Restrângere permisă a dreptului de liberă circulație a capitalurilor al proprietarului imobilului nerezident
66. Aceasta privește în primul rând justificarea unei eventuale restrângeri a dreptului de liberă circulație a capitalurilor al proprietarilor imobilelor nerezidenți, prevăzut la articolul 63 TFUE. Astfel, dacă aceștia au dobândit – precum reclamanta în speță – imobilul în cauză cunoscând existența unui drept de uzufruct deja înscris, ei nu ar fi defel împiedicați să își exercite dreptul de liberă circulație a capitalurilor. Acest lucru este cu atât mai mult valabil atunci când la data dobândirii imobilului dreptul de uzufruct era deja înscris, precum în speță, în mod definitiv. Într‑un asemenea caz, sarcina reprezentată de acest drept care grevează imobilul nu poate avea în principiu niciun impact negativ asupra deciziei de a‑l cumpăra. Dimpotrivă, astfel cum susține și Comisia, o asemenea sarcină permite cumpărarea unui imobil în condiții mai bune, în special pentru un preț mai avantajos, decât în cazul în care nu există.
67. Nu poate fi apreciată diferit nici restrângerea invocată de instanța de trimitere a puterii de dispoziție a proprietarului imobilului nerezident ca urmare a reînscrierii ulterioare a unui drept de uzufruct radiat ex lege, dar care a fost anterior înscris în mod definitiv, fără a examina legalitatea înscrierii sale inițiale. În măsura în care acest lucru poate fi considerat o restrângere a liberei circulații a capitalurilor, aceasta este permisă și justificată în considerarea faptului că dreptul de uzufruct era înscris în mod definitiv la data dobândirii imobilului.
68. Potrivit instanței de trimitere (punctul 31 de mai sus), acest caracter definitiv are drept consecință faptul că dreptul de uzufruct nu mai poate fi în principiu repus în discuție, în pofida nelegalității înscrierii sale în raport cu reglementările naționale aplicabile la momentul respectiv. Ținând seama de această considerație, un proprietar al unui imobil nerezident, precum reclamanta, nu poate avea încredere în faptul că o radiere ex lege – considerată ulterior contrară dreptului Uniunii în hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor – a dreptului de uzufruct definitiv ar însemna că după dobândirea imobilului acesta rămâne continuu liber de orice sarcină. Această posibilitate este cu atât mai puțin verosimilă cu cât piedica invocată în speță în calea unei reînscrieri se întemeiază pe acele dispoziții naționale al căror rezultat Curtea l‑a criticat ca fiind contrar articolului 63 TFUE și articolului 17 din cartă, cu consecința că nu mai pot fi defel aplicate (a se vedea punctul 36 de mai sus). Acestea sunt în esență motivele pentru care nici autoritatea pârâtă nu a reținut buna‑credință a reclamantei în sensul articolului 108/F alineatul (7) din Legea din 2013 privind măsurile tranzitorii.
69. În schimb, radierea ex lege – care a fost înlăturată prin reînscrierea în discuție în speță – a unui drept de uzufruct constituie o restrângere gravă a dreptului de liberă circulație a capitalurilor al titularului nerezident al acestui drept (a se vedea punctele 52 și 55 de mai sus). Problema dacă situația trebuie apreciată diferit în cazul în care proprietarul imobilului nu ar fi constituit el însuși dreptul de uzufruct sau dacă ar fi cumpărat un imobil negrevat inițial de sarcini nu trebuie tranșată în speță. Independent de aceasta, considerăm, ținând seama și de aplicarea directă a articolului 63 TFUE, că este în general rezonabil ca dobânditorii nerezidenți de imobile să se informeze în prealabil, pe baza cărții funciare, dacă imobilul este sau a fost grevat de un drept de uzufruct al unui investitor străin care a fost eventual radiat ex lege și care nu a fost (încă) reînscris.
70. Așa fiind, dreptul prevăzut la articolul 63 TFUE al proprietarului imobilului nerezident este restrâns în mod permis de dreptul corespunzător al titularului nerezident al dreptului de uzufruct. Astfel cum se demonstrează în cele ce urmează, această restrângere este permisă și în considerarea protecției necesare a proprietății titularului acestui drept în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din cartă.
3) Restrângere permisă a dreptului de proprietate a proprietarului imobilului nerezident
71. În concordanță cu constatările din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, considerăm de asemenea că ingerința în proprietatea protejată de articolul 17 alineatul (1) din cartă a titularului dreptului de uzufruct prin radierea ex lege a acestui drept este mai gravă decât ingerința în dreptul de proprietate al proprietarului imobilului nerezident care este condiționată de reînscrierea în litigiu a dreptului de uzufruct radiat ex lege.
72. Astfel cum în mod corect a constatat Curtea, un drept de uzufruct constituit legal și înscris inițial cu consimțământul proprietarului imobilului restrânge dreptul de proprietate asupra imobilului și îl supune numai unor alte reguli de folosință. Spre deosebire de radierea ex lege a dreptului de uzufruct criticată în hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, această restrângere nu implică o lipsire deplină de bunuri(32). Și noua restrângere a dreptului de proprietate al proprietarului imobilului prin reînscrierea în litigiu a dreptului de uzufruct radiat este – chiar și împotriva voinței sale – mult mai puțin gravă decât privarea forțată, completă și definitivă de dreptul de proprietate al titularului dreptului de uzufruct (ca dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra imobilului, a se vedea punctul 53 de mai sus).
73. Proprietarul imobilului nerezident nu se poate prevala într‑un asemenea caz de protecția proprietății sale pentru a determina din nou în favoarea sa ștergerea (cu încălcarea dreptului Uniunii) a acestui drept de uzufruct și astfel anularea sarcinii care îi grevează dreptul de proprietate. Acest lucru este a fortiori valabil într‑un caz în care, precum în speță, dobândirea imobilului a avut loc la un moment în care acesta era deja grevat de un drept de uzufruct înscris în mod definitiv (a se vedea punctul 67 de mai sus).
74. Prin urmare, întemeierea proprietarului imobilului nerezident pe articolul 63 TFUE și pe articolul 17 din cartă nu poate duce la o nouă radiere a dreptului de uzufruct reînscris. În această privință, guvernul maghiar invocă în mod întemeiat faptul că reglementările naționale modificate ca urmare a hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și aplicarea lor sunt necesare tocmai pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri în conformitate cu articolul 260 alineatul (1) TFUE și pentru a crea o situație compatibilă cu aceste dispoziții ale dreptului Uniunii.
75. Contrar argumentului instanței de trimitere, în lumina principiilor echivalenței și efectivității nu se poate reține, așadar, o încălcare a caracterului definitiv al înscrierii inițiale a dreptului de uzufruct. Această problemă ar exista numai în cazul unei puneri în aplicare nesatisfăcătoare a hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, însă acest caz nu se regăsește în speță. Dimpotrivă, din principiul securității juridice rezultă că actele administrative cu caracter definitiv care produc efecte juridice nu mai pot fi în principiu repuse în discuție(33). În plus, o asemenea încălcare a caracterului definitiv ar fi în detrimentul protecției drepturilor titularului dreptului de uzufruct, garantate la articolul 63 TFUE și la articolul 17 din cartă, și s‑ar întemeia tocmai pe acele reglementări naționale pe care Curtea le‑a declarat contrare dreptului Uniunii în scopul [asigurării] acestei protecții.
76. În fine, nu se pot identifica alte împrejurări care ar putea repune în discuție caracterul adecvat și proporțional al reînscrierii în discuție a dreptului de uzufruct în cauză în vederea restrângerii în mod permis a drepturilor proprietarului imobilului ce decurg din articolul 63 TFUE și din articolul 17 din cartă. Reînscrierea nu depășește în niciun caz ceea ce a fost necesar pentru atingerea obiectivelor menționate, inclusiv protecția libertăților și a drepturilor fundamentale ale titularului dreptului de uzufruct.
5. Concluzie intermediară
77. Prin urmare, proprietarul unui imobil al cărui drept de proprietate este grevat de un drept de uzufruct – care a fost inițial înscris în mod definitiv, iar apoi radiat cu încălcarea dreptului Uniunii și ulterior înscris din nou – nu se poate prevala în mod întemeiat de drepturile sale prevăzute la articolul 63 TFUE și la articolul 17 din cartă în scopul de a obliga autoritatea competentă să radieze din nou dreptul de uzufruct pentru motivul că înscrierea sa inițială a fost contrară dispozițiilor maghiare aplicabile la momentul respectiv.
V. Concluzie
78. Având în vedere considerațiile ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Győri Törvényszék (Curtea din Győri, Ungaria) după cum urmează:
Reglementarea unui stat membru care prevede reînscrierea unui drept de uzufruct radiat cu încălcarea dreptului Uniunii și înscris inițial în mod definitiv este incompatibilă cu articolul 63 TFUE și cu articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în cazul în care nu obligă instituția competentă să verifice anterior reînscrierii acestui drept dacă înscrierea sa inițială a fost legală în raport cu reglementările naționale aplicabile la momentul respectiv.