Cauza T‑335/08

BNP Paribas și Banca Nazionale del Lavoro SpA (BNL)

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Măsuri luate de autoritățile italiene în favoarea anumitor bănci restructurate – Regim de realiniere a valorilor fiscale ale activelor – Decizie prin care schema de ajutor este calificată drept incompatibilă cu piața comună și prin care se dispune recuperarea ajutorului – Acțiune în anulare – Afectare individuală – Admisibilitate – Noțiunea de ajutor de stat – Avantaj – Caracter selectiv – Obligația de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Decizie a Comisiei de interzicere a unei scheme sectoriale de ajutoare – Acțiune a unei întreprinderi care a beneficiat de un ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme și care trebuie să fie recuperat – Admisibilitate

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

2.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat

(art. 253 CE)

3.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracterul selectiv al măsurii – Derogare de la sistemul fiscal general

[art. 87 alin. (1) CE]

4.      Ajutoare acordate de state – Examinarea de către Comisie – Lipsa observațiilor persoanelor interesate – Inexistența unui efect asupra validității deciziei Comisiei

[art. 88 alin. (2) CE]

1.      Altă persoană fizică sau juridică decât destinatarul unei decizii nu poate pretinde că este vizată individual de aceasta decât dacă decizia o afectează în temeiul anumitor calități care îi sunt specifice sau al unei situații de fapt care o caracterizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, o individualizează într‑un mod analog celui în care ar fi individualizat destinatarul. Așadar, o întreprindere nu poate, în principiu, să atace o decizie a Comisiei care interzice o schemă de ajutoare sectoriale dacă aceasta nu este vizată de decizie decât din cauza apartenenței sale la sectorul în cauză și a calității sale de potențial beneficiar al schemei respective. Într‑adevăr, o asemenea decizie se prezintă, față de această întreprindere, ca o măsură de aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract.

Cu toate acestea, se află într‑o poziție diferită o întreprindere care nu este vizată de decizia în cauză numai în calitate de întreprindere din sectorul avut în vedere, beneficiară în mod potențial a schemei de ajutoare, ci și în calitatea sa de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme și a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie. O asemenea întreprindere este vizată în mod individual de decizia Comisiei și acțiunea formulată de aceasta împotriva deciziei este admisibilă.

(a se vedea punctele 64-66)

2.      Problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare a acestuia, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă.

În ceea ce privește în special motivarea deciziilor pe care le adoptă pentru a asigura aplicarea normelor de concurență, Comisia nu este obligată să discute toate aspectele de fapt și de drept, precum și considerațiile care au determinat‑o să ia o astfel de decizie. Cu toate acestea, în temeiul articolului 253 CE, Comisia este datoare să menționeze cel puțin situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei, acordând în felul acesta instanței comunitare și părților interesate posibilitatea de a cunoaște condițiile în care a efectuat aplicarea tratatului.

(a se vedea punctele 93 și 94)

3.      Una dintre caracteristicile noțiunii de ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE este condiția specificității sau a selectivității. Astfel, articolul 87 alineatul (1) CE impune ca măsura în cauză să favorizeze „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri” față de alte întreprinderi care, având în vedere obiectivul urmărit de regimul respectiv, se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă.

Pentru aplicarea articolului 87 CE, nu are relevanță faptul că situația beneficiarului prezumat al măsurii s‑a ameliorat sau s‑a agravat în raport cu situația juridică anterioară sau, dimpotrivă, nu a evoluat în timp. Trebuie să se stabilească numai dacă, în cadrul unui regim juridic determinat, o măsură statală este de natură să favorizeze anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri în sensul articolului 87 alineatul (1) CE față de alte întreprinderi a căror situație de fapt și juridică este comparabilă în raport cu obiectivul urmărit prin măsura respectivă.

Determinarea cadrului de referință pentru examinarea caracterului selectiv al unei măsuri dobândește o importanță sporită în materia măsurilor fiscale, deoarece existența însăși a unui avantaj nu poate fi stabilită decât prin raportare la o impozitare „normală”, și anume impozitarea aplicabilă în mod normal întreprinderilor care, având în vedere obiectivul urmărit de regimul respectiv, se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă cu cea a întreprinderilor care beneficiază de acest regim. Pe de altă parte, existența unui asemenea avantaj economic pentru întreprinderile care beneficiază de o scutire de impozitarea standard nu poate fi contestată pentru motivul că alte scutiri de aceeași impozitare ar exista în favoarea altor întreprinderi. Astfel, împrejurarea că ar exista și alte derogări de la regimul de impozit standard în afară de regimul în cauză nu afectează constatarea că acest regim are, în fapt, caracter derogatoriu.

În cadrul examinării unei scheme de ajutoare în raport cu dispozițiile în materie de ajutoare de stat, Comisia realizează o apreciere obiectivă. Astfel, pentru a determina dacă regimul în cauză presupune în mod obiectiv un avantaj economic în raport cu impozitarea de la care derogă și care ar fi în mod normal aplicabilă în lipsa acestuia, Comisia are obligația să examineze acest regim în mod obiectiv. Nu revine Comisiei obligația să imagineze alegerile subiective pe care le‑ar fi putut face beneficiarii regimului în lipsa acestuia.

(a se vedea punctele 160-162, 169, 187 și 204)

4.      Articolul 88 alineatul (2) CE impune Comisiei ca, înainte să ia o decizie, să obțină informațiile de la părțile interesate. Totuși, acesta nu îi interzice să concluzioneze, în lipsa unor asemenea observații, că un ajutor este incompatibil cu piața comună. În special, Comisia nu poate fi criticată că nu ar fi ținut seama de eventuale elemente de fapt sau de drept care i‑ar fi putut fi prezentate în cursul procedurii administrative, însă care nu au fost prezentate, Comisia neavând obligația de a examina din oficiu și prin extrapolare care sunt informațiile care i‑ar fi putut fi prezentate.

(a se vedea punctul 188)