Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 3 mai 2016 - Post Bank Iran/Consiliul

(Cauza T-68/14)1

[„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară –Înghețarea fondurilor – Excepție de nelegalitate – Articolul 46 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 267/2012 – Articolul 215 TFUE – Articolul 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413/PESC, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 7 din Decizia 2012/35/PESC – Articolul 23 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 267/2012 – Drepturi fundamentale – Articolele 2 TUE, 21 TUE și 23 TUE – Articolele 17 și 52 din Carta drepturilor fundamentale – Eroare de apreciere – Egalitate de tratament – Nediscriminare – Principiul bunei administrări – Obligația de motivare – Abuz de putere – Încredere legitimă – Proporționalitate”]

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Post Bank Iran (Teheran, Iran) (reprezentant: D. Luff, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: I. Rodios și M. Bishop, agenți)

Intervenientă în susținerea pârâtei: Comisia Europeană (reprezentanți: F. Castillo de la Torre și D. Gauci, agenți)

Obiectul

Pe de o parte, cerere de anulare, în temeiul articolelor 263 TFUE și 275 TFUE, a Deciziei 2013/661/PESC a Consiliului din 15 noiembrie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 306, p. 18), precum și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1154/2013 al Consiliului din 15 noiembrie 2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 306, p. 3), în măsura în care aceste acte o privesc pe reclamantă, și, pe de altă parte, cerere de declarare a inaplicabilității în privința reclamantei, în temeiul articolului 277 TFUE, a articolului 20 alineatul (1) litera (c) din Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39), astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 7 din Decizia 2012/35/PESC a Consiliului din 23 ianuarie 2012 (JO L 19, p. 22), precum și a articolului 23 alineatul (2) litera (d) și a articolului 46 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 267/2012 a Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010 (JO L 88, p. 1)

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Post Bank Iran la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1     JO C 129, 28.4.2014.