ORDONANȚA CURȚII (Camera a șaptea)
8 ianuarie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Directiva 1999/70/CE – Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP – Clauza 5 – Contracte de muncă pe durată determinată în sectorul public – Contracte succesive – Interzicerea transformării unor contracte de muncă pe durată determinată într‑un contract de muncă pe durată nedeterminată – Activități de predare a unor discipline fără caracter militar în școlile militare”
În cauza C‑278/23 [Biltena](i),
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), prin decizia din 27 aprilie 2023, primită de Curte la 28 aprilie 2023, în procedura
M.M., în calitate de succesor în drepturi al lui M. R.,
împotriva
Ministero della Difesa,
CURTEA (Camera a șaptea),
compusă din domnul F. Biltgen (raportor), președinte de cameră, și domnii N. Wahl și J. Passer, judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,
pronunță prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea clauzei 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată încheiat la 18 martie 1999 (denumit în continuare „acordul‑cadru”), anexat la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO 1999, L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între M.M., în calitate de succesor în drepturi al lui M.R., pe de o parte, și Ministero della Difesa (Ministerul Apărării, Italia) (denumit în continuare „ministerul”), pe de altă parte, în legătură cu consecințele care decurg din încheierea succesivă a unor contracte de muncă pe durată determinată între M.R. și acest minister în perioada 1987-2007.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Al doilea paragraf al preambulului acordului‑cadru are următorul cuprins:
„Părțile prezentului acord recunosc faptul că forma generală de raport de muncă între angajatori și lucrători este și va continua să fie contractul pe durată nedeterminată. Ele recunosc de asemenea faptul că, în anumite împrejurări, contractele de muncă pe durată determinată răspund nevoilor angajatorilor și ale lucrătorilor.”
4 Potrivit celui de al treilea paragraf al preambulului acestui acord‑cadru:
„Prezentul acord stabilește principiile generale și cerințele minime legate de munca pe durată determinată, recunoscând faptul că aplicarea lor detaliată trebuie să țină seama de realitățile situațiilor naționale, sectoriale și sezoniere specifice. El ilustrează disponibilitatea partenerilor sociali de a stabili un cadru general pentru asigurarea egalității de tratament pentru lucrătorii cu contract de muncă pe durată determinată, protejându‑i împotriva discriminării, și pentru folosirea contractelor de muncă pe durată determinată pe o bază acceptabilă atât pentru angajatori, cât și pentru lucrători.”
5 Punctele (6)-(8) și (10) din considerațiile generale ale acordului‑cadru sunt redactate după cum urmează:
„(6) întrucât contractele de muncă pe durată nedeterminată reprezintă forma generală pentru raporturile de muncă, contribuie la calitatea vieții lucrătorilor implicați și îmbunătățesc performanța;
(7) întrucât folosirea, din motive obiective, a contractelor de muncă pe durată determinată constituie un mod de a împiedica abuzurile;
(8) întrucât contractele de muncă pe durată determinată reprezintă o caracteristică a ocupării forței de muncă în anumite sectoare, ocupații și activități, care convine atât angajatorilor, cât și lucrătorilor;
[…]
(10) întrucât prezentul acord face trimitere la statele membre și la partenerii sociali pentru modalitățile de aplicare a principiilor sale generale, a cerințelor minime și a dispozițiilor sale, pentru a se lua în considerare situația fiecărui stat membru și caracteristicile sectoarelor și ocupațiilor speciale, inclusiv activitățile de natură sezonieră”.
6 Clauza 2 din acordul‑cadru, intitulată „Domeniul de aplicare”, prevede la punctul (1):
„Prezentul acord se aplică în cazul lucrătorilor pe durată determinată care au un contract de muncă sau un raport de muncă, definite în legislația, convențiile colective sau practicile în vigoare în fiecare stat membru.”
7 Clauza 3 punctul (1) din acordul‑cadru are următorul cuprins:
„(1) În sensul prezentului acord, «lucrător pe durată determinată» reprezintă o persoană care are un contract sau un raport de muncă pe durată determinată, încheiate direct între angajator și lucrător, în care încetarea contractului sau a raportului de muncă este determinată de condiții obiective, cum ar fi împlinirea termenului, îndeplinirea unei sarcini determinate sau producerea unui eveniment determinat.”
8 Clauza 5 din acordul‑cadru, intitulată „Măsuri de prevenire a abuzurilor”, prevede:
„(1) Pentru a preveni abuzurile care rezultă din folosirea contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive, statele membre, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislația, convențiile colective și practicile naționale, și partenerii sociali introduc, acolo unde nu există măsuri legale echivalente de prevenire a abuzului, într‑un mod care să ia în considerare nevoile unor sectoare și categorii specifice de lucrători, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
(a) motive obiective care să justifice reînnoirea unor asemenea contracte sau raporturi de muncă;
(b) durata totală maximă a contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive;
(c) numărul de reînnoiri ale unor asemenea contracte sau raporturi de muncă.
(2) Statele membre, după consultarea partenerilor sociali, și partenerii sociali stabilesc, acolo unde este cazul, în ce condiții contractele sau raporturile de muncă:
(a) sunt considerate «succesive»;
(b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată.”
9 Articolul 2 primul paragraf din Directiva 1999/70 prevede:
„Statele membre adoptă și pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la data de 10 iulie 2001 sau se asigură că, până la această dată, partenerii sociali adoptă dispozițiile necesare prin acord, statele membre fiind obligate să adopte orice dispoziție necesară care să le permită garantarea în orice moment a rezultatelor impuse de prezenta directivă. Statele membre informează de îndată Comisia [Europeană] cu privire la aceasta.”
Dreptul italian
10 Articolul 2 alineatul 1 din Legea nr. 1023 – Conferimento di incarichi a docenti civili per l’insegnamento di materie non militari presso scuole, Istituti ed enti della Marina e dell’Aeronautica (Legea nr. 1023 privind încadrarea în muncă a cadrelor didactice civile în vederea predării de discipline fără caracter militar în școli, instituții și unități ale forțelor navale și aeriene) din 15 decembrie 1969 (GURI nr. 6 din 8 ianuarie 1970, p. 111), în versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal (denumită în continuare „Legea nr. 1023/1969”), prevedea:
„Predarea disciplinelor fără caracter militar în școlile, instituțiile și unitățile enumerate la articolul 1 primul paragraf poate fi asigurată, prin contracte anuale, de personal recrutat din rândul cadrelor didactice titulare sau netitulare din cadrul instituțiilor și școlilor de stat, atunci când nu există obiecții din partea Ministerului Educației, precum și din rândul magistraților din cadrul instanțelor de drept comun, de contencios administrativ și militare și al funcționarilor administrației de stat aflați în activitate sau de personal numit din afara administrației de stat. Cadrele didactice titulare care predau în condițiile menționate la articolul 1 pe întreaga durată a cursului pot fi angajate și prin detașare.”
11 Potrivit articolului 2 alineatul 2 din această lege, criteriile și procedurile de selecție a cadrelor didactice și de stabilire a remunerației urmau să fie stabilite prin ordin ministerial.
12 Legea nr. 1023/1969 a fost abrogată prin articolul 2268 alineatul 1 punctul 629 din decreto legislativo n. 66 sul Codice dell’ordinamento militare (Decretul legislativ nr. 66 privind Codul militar) din 15 martie 2010 (GURI nr. 106 din 8 mai 2010) (denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 66/2010”).
13 Potrivit articolului 1531 alineatul 1 din Decretul legislativ nr. 66/2010 privind încadrarea în muncă a cadrelor didactice civile pentru predarea disciplinelor fără caracter militar în școli, instituții și unități ale forțelor armate, este posibilă în continuare încadrarea în muncă pentru predarea disciplinelor fără caracter militar prin intermediul unor contracte anuale încheiate cu personal numit din afara administrației de stat.
14 Articolul 1 din Decreto ministeriale – Conferimento di incarichi a docenti civili per l’insegnamento di materie non militari presso scuole, istituti ed enti della Marina e dell’Aeronautica (Decretul ministerial privind încadrarea în muncă a cadrelor didactice civile în vederea predării de discipline fără caracter militar în școli, instituții și unități ale forțelor navale și aeriene) din 20 decembrie 1971 (GURI nr. 322 din 15 decembrie 1973, p. 8211, denumit în continuare „Decretul ministerial din 1971”), adoptat în aplicarea Legii nr. 1023/1969, prevede:
„Predarea disciplinelor fără caracter militar în școlile, instituțiile și unitățile prevăzute în Legea [nr. 1023/1969] poate fi asigurată, prin contracte anuale, de personal recrutat din rândul cadrelor didactice titulare sau netitulare din cadrul instituțiilor și școlilor de stat, atunci când nu există obiecții din partea Ministerului Educației, precum și din rândul magistraților din cadrul instanțelor de drept comun, de contencios administrativ și militare și al funcționarilor administrației de stat în serviciu sau de personal numit din afara administrației de stat. Cadrele didactice titulare care predau în condițiile prevăzute în Legea [nr. 1023/1969], pe întreaga durată a cursului pot fi angajate și prin detașare.”
15 În temeiul articolului 4 din acest decret ministerial, remunerația prevăzută se reduce cu o treime în cazul unei a doua încadrări în muncă a unui cadru didactic numit din afara administrației de stat.
16 Articolul 6 din decretul ministerial amintit prevedea:
„Personalul numit din administrația de stat și care este încadrat pentru întregul an școlar are dreptul, exclusiv pe durata prestației efective, la indemnizațiile suplimentare și la drepturile la pensie, asigurări sociale și securitate socială prevăzute pentru cadrele didactice din instituțiile și școlile aflate în subordinea Ministerul Educației.”
17 Articolul 7 din același decret ministerial prevedea:
„Încadrarea pentru activitățile de predare se face pentru o perioadă maximă de un an școlar.”
18 Decretul ministerial din 1971 a fost abrogat în temeiul articolului 2269 alineatul 1 punctul 204 din Decretul legislativ nr. 66/2010.
19 Articolul 1 din decreto legislativo n. 368 – Attuazione della direttiva 1999/70/CE relativa all’accordo quadro sul lavoro a tempo determinato concluso dall’UNICE, dal CEEP e dal CES (Decretul legislativ nr. 368 de transpunere a Directivei 1999/70/CE privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP) din 6 septembrie 2001 (GURI nr. 235 din 9 octombrie 2001), în versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal (denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 368/2001”), prevedea, în general, posibilitatea de a stabili o limită a duratei unui contract de muncă salariată pentru motive tehnice, de producție, de organizare sau de înlocuire.
20 Articolul 4 din acest decret legislativ prevedea:
„1. Durata unui contract pe durată determinată nu poate fi prelungită, cu consimțământul lucrătorului, decât atunci când durata inițială a contractului este mai mică de trei ani. În astfel de cazuri, prelungirea este permisă o singură dată și cu condiția ca aceasta să fie necesară din motive obiective și să se refere la aceeași activitate profesională pentru care a fost încheiat contractul pe durată determinată. Numai în această ipoteză, durata totală a raportului de muncă pe durată determinată nu va putea depăși trei ani.
2. Sarcina de a dovedi existența unor motive obiective care justifică o eventuală prelungire a duratei revine angajatorului.”
21 Potrivit articolului 5 alineatul 4 din decretul legislativ menționat:
„În cazul a două angajări succesive pe durată determinată, adică efectuate fără întrerupere, raportul de muncă este considerat pe durată nedeterminată de la data încheierii primului contract.”
22 Potrivit articolului 36 din decreto legislativo n. 165 – Norme generali sull’ordinamento del lavoro alle dipendenze delle amministrazioni pubbliche (Decretul legislativ nr. 165 privind norme generale cu privire la organizarea muncii în administrațiile publice) din 30 martie 2001 (supliment ordinar la GURI nr. 106 din 9 mai 2001) în versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal:
„1. Pentru cerințele legate de nevoile lor obișnuite, administrațiile publice recrutează exclusiv pe bază de contracte de muncă salariată pe durată nedeterminată […]
2. Pentru a răspunde unor cerințe de natură exclusiv temporară și excepțională, administrațiile publice pot recurge la formele contractuale flexibile de recrutare și de încadrare în muncă a personalului prevăzute de Codul civil și de legile privind raporturile de muncă în întreprindere […]
[…]
5. În orice caz, încălcarea de către administrațiile publice a unor dispoziții imperative în materie de recrutare sau de încadrare în muncă a lucrătorilor nu poate conduce la încheierea unor contracte de muncă pe durată nedeterminată cu administrațiile publice menționate fără a aduce atingere răspunderii și sancțiunilor la care acestea se expun. Lucrătorul în cauză are dreptul la repararea prejudiciului care decurge din prestarea de muncă efectuată cu încălcarea unor dispoziții imperative […]
[…]”
Litigiul principal și întrebările preliminare
23 Din anul 1987 până în anul 2007, M.R. a predat electronică și telecomunicații, care sunt discipline fără caracter militar, în cadrul Aeronautica Militare (Forțele Aeriene, Italia) în temeiul unor contracte pe durată determinată reînnoite inițial de la an la an și, începând din 2004, din șase în șase luni.
24 La încheierea ultimului său contract pe durată determinată, a introdus o acțiune împotriva ministerului la Tribunale di Roma (Tribunalul din Roma, Italia), prin care a solicitat ca încheierea contractelor pe durată determinată menționate să fie declarată nelegală și să îi fie plătite daune interese.
25 Această instanță a admis acțiunea și a pronunțat nelegalitatea contractelor pe durată determinată încheiate după data intrării în vigoare a Decretului legislativ nr. 368/2001, pentru motivul că respectivele contracte nu specificau care erau motivele tehnice, organizatorice, de înlocuire sau de producție care puteau să justifice durata determinată a contractelor. Totodată, acesta a obligat ministerul să îi plătească lui M.R. daune interese într‑un cuantum echivalent cu salariul pe 15 luni.
26 Ministerul a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de Tribunale di Roma (Tribunalul din Roma) la Corte d’appello di Roma (Curtea de Apel din Roma, Italia), susținând că între părți exista un raport de muncă independentă, iar nu un raport de muncă salariată, astfel încât Decretul legislativ nr. 368/2001 nu era aplicabil. Potrivit acestui minister, cauza principală ar fi reglementată de dispozițiile Legii nr. 1023/1969 și ale Decretului ministerial din 1971, care permit încadrarea anuală în muncă a cadrelor didactice din afara administrației de stat.
27 Corte d’appello di Roma (Curtea de Apel din Roma) a confirmat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește existența unui raport de muncă salariată între M.R. și minister, în special în considerarea prevederilor contractuale referitoare la acordarea celei de a treisprezecea remunerații, la concediile plătite, la indemnizațiile de concediere, la alocațiile familiale, precum și la plata contribuțiilor la asigurările sociale. Ea a anulat însă în rest această hotărâre, statuând că situația în discuție în litigiul principal este reglementată de norme speciale, întemeiate pe natura specială a școlilor forțelor navale și aeriene, precum și pe competențele specifice ale cadrelor didactice din afara administrației de stat care sunt angajate în aceste școli.
28 M.R. a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate de Corte d’appello di Roma (Curtea de Apel din Roma) la Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), instanța de trimitere.
29 Această din urmă instanță amintește că, potrivit propriei jurisprudențe, raportul de muncă încheiat cu personalul numit din afara administrației de stat pe baza unor contracte anuale, are caracterul unui raport de muncă salariată.
30 În ceea ce privește încheierea nelegală de unor contracte pe durată determinată succesive, instanța de trimitere amintește că, în cazul recurgerii abuzive la contracte pe durată determinată, angajatul nu are decât dreptul la repararea prejudiciului suferit în temeiul articolului 36 alineatul 5 din Decretul legislativ nr. 165 din 30 martie 2001, în versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal, transformarea contractelor de muncă pe durată determinată într‑un contract de muncă pe durată nedeterminată fiind interzisă de aceeași dispoziție, pe care Curtea a considerat‑o conformă cu dreptul Uniunii în Hotărârea din 7 martie 2018, Santoro (C‑494/16, EU:C:2018:166).
31 În pofida faptului că Curtea a pronunțat deja mai multe hotărâri în ceea ce privește încheierea de contracte pe durată determinată în administrația publică, printre care în special Hotărârile din 4 iulie 2006, Adeneler și alții (C‑212/04, EU:C:2006:443), Hotărârea din 7 septembrie 2006, Marrosu și Sardino (C‑53/04, EU:C:2006:517), Hotărârea din 8 septembrie 2011, Rosado Santana (C‑177/10, EU:C:2011:557), Hotărârea din 26 noiembrie 2014, Mascolo și alții (C‑22/13, C‑61/13-C‑63/13 și C‑418/13, EU:C:2014:2401), și Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto (C‑331/17, EU:C:2018:859), instanța de trimitere consideră necesar să adreseze o întrebare Curții deoarece, în opinia sa, subzistă îndoieli cu privire la interpretarea clauzei 5 din acordul‑cadru în raport cu școlile, instituțiile și unitățile militare.
32 În aceste condiții, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Clauza 5 […] din acordul‑cadru […] trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea italiană cuprinsă la articolul 2 alineatul 1 din Legea [nr. 1023/1969] și la articolul 1 din Decretul ministerial [din 1971], care prevede încadrarea anuală în muncă (în sensul articolului 7 din Decretul ministerial [din 1971], «pentru o durată maximă de un an școlar») în vederea predării unor discipline fără caracter militar în școlile, instituțiile și unitățile forțelor navale și aeriene, a personalului civil din afara administrației de stat, fără a se impune indicarea unor motive obiective care să justifice reînnoirea încadrării în muncă (prevăzută în mod expres la articolul 4 din același decret ministerial, care stabilește o reducere a remunerației în cazul unei a doua încadrări), a duratei totale maxime a contractelor pe durată determinată și a numărului maxim de reînnoiri și fără a prevedea posibilitatea ca aceste cadre didactice să obțină repararea prejudiciului eventual suferit ca urmare a unei astfel de reînnoiri, în lipsa posibilității de titularizare a cadrelor didactice în cadrul școlilor respective?
2) În sensul clauzei 5 punctul (1) din [acordul‑cadru], cerințele referitoare la organizarea sistemului instituțiilor, școlilor și unităților forțelor navale și aeriene constituie motive obiective de natură să determine compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei reglementări precum cea menționată anterior, care, în ceea ce privește încadrarea în funcții didactice a personalului din afara acestor instituții, școli sau unităților militare, nu stabilește în ce condiții se poate recurge la munca pe durată determinată în conformitate cu Directiva [1999/70] și cu acordul‑cadru anexat la această directivă și nu prevede dreptul la repararea prejudiciului?”
Cu privire la întrebările preliminare
33 În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
34 Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezenta cauză.
35 Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească, pe de o parte, dacă clauza 5 din acordul‑cadru trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude personalul civil care predă discipline fără caracter militar în școli militare de la aplicarea normelor prin care se urmărește sancționarea recurgerii abuzive la contracte pe durată determinată succesive și, pe de altă parte, dacă cerințele privind organizarea acestor școli pot fi calificate drept „motive obiective” care să justifice reînnoirea unor astfel de contracte, în sensul clauzei 5 punctul (1) litera (a) din acordul‑cadru.
36 Cu titlu introductiv, trebuie menționat că din însuși modul de redactare a clauzei 2 punctul (1) din acordul‑cadru rezultă că domeniul de aplicare trebuie înțeles în sens larg, având în vedere că vizează în general „lucrători[i] pe durată determinată care au un contract de muncă sau un raport de muncă, definit în legislația, convențiile colective sau practicile în vigoare în fiecare stat membru”. În plus, trebuie amintit că noțiunea „lucrători pe durată determinată”, în sensul clauzei 3 punctul (1) din acordul‑cadru, cuprinde toți lucrătorii, fără a face distincție în funcție de calitatea publică sau privată a angajatorului lor (Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 69, precum și jurisprudența citată).
37 În măsura în care acordul‑cadru nu exclude niciun sector particular din domeniul său de aplicare, acesta se aplică, așadar, și personalului recrutat în sectorul învățământului din cadrul instituțiilor publice (Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 70, precum și jurisprudența citată).
38 În speță, instanța de trimitere a indicat în mod explicit că raporturile juridice încheiate cu personalul civil recrutat pentru predarea disciplinelor fără caracter militar în școlile, instituțiile și unităților forțelor navele și aeriene sunt de natură salarială. Rezultă că un lucrător precum M.R. intră în domeniul de aplicare al acordului‑cadru.
39 În ceea ce privește clauza 5 din acordul‑cadru, trebuie amintit că această clauză are ca scop punerea în aplicare a unuia dintre obiectivele urmărite de acesta, și anume stabilirea unor limite pentru recurgerea succesivă la contracte sau la raporturi de muncă pe durată determinată, considerată o sursă potențială de abuz în defavoarea lucrătorilor, prin prevederea unui număr de dispoziții minime de protecție în vederea evitării unei situații de precaritate a salariaților (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 30 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 76 și jurisprudența citată).
40 Astfel, după cum rezultă din al doilea paragraf al preambulului acordului‑cadru, precum și din cuprinsul punctelor (6) și (8) din considerațiile generale ale acestuia, beneficiul stabilității locului de muncă este considerat un element major al protecției acordate lucrătorilor, în timp ce doar în anumite împrejurări contractele de muncă pe durată determinată pot răspunde atât nevoilor angajatorilor, cât și celor ale lucrătorilor (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 31 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 77 și jurisprudența citată).
41 Clauza 5 punctul (1) din acordul‑cadru impune statelor membre, pentru a preveni folosirea abuzivă a contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive, adoptarea efectivă și obligatorie a cel puțin uneia dintre măsurile prevăzute de această clauză, în cazul în care dreptul lor intern nu cuprinde măsuri legale echivalente. Măsurile astfel enumerate la punctul (1) literele (a)-(c) din această clauză, în număr de trei, se referă la motive obiective care să justifice reînnoirea unor asemenea contracte sau raporturi de muncă, la durata totală maximă a acestor contracte sau a acestor raporturi de muncă succesive și, respectiv, la numărul de reînnoiri ale acestora (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 32 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 78 și jurisprudența citată).
42 Statele membre dispun în această privință de o marjă de apreciere, întrucât pot alege să recurgă la una sau la mai multe dintre măsurile prevăzute la clauza 5 punctul (1) literele (a)-(c) din acordul‑cadru sau, în plus, la măsuri legale echivalente existente. În acest mod, clauza 5 punctul (1) din acordul‑cadru impune statelor membre un obiectiv general care constă în prevenirea unor astfel de abuzuri, acordându‑le în același timp libertatea de a alege mijloacele pentru îndeplinirea acestui obiectiv, cu condiția să nu repună în discuție obiectivul sau efectul util al acordului‑cadru (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctele 33 și 34, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 79, precum și jurisprudența citată).
43 Astfel cum reiese din clauza 5 punctul (1) din acordul‑cadru și în conformitate cu al treilea paragraf al preambulului, precum și cu punctele (8) și (10) din considerațiile generale ale acestuia, în cadrul punerii în aplicare a acordului‑cadru, statele membre au, în măsura în care se justifică din punct de vedere obiectiv, posibilitatea de a ține seama de nevoile speciale aferente sectoarelor de activitate specifice și/sau categoriilor de lucrători în cauză (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 35 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 80 și jurisprudența citată).
44 De altfel, clauza 5 din acordul‑cadru nu prevede sancțiuni specifice în ipoteza în care s‑ar constata totuși abuzuri. Într‑un astfel de caz, revine autorităților naționale sarcina de a adopta măsuri care trebuie să aibă un caracter nu numai proporțional, ci și suficient de efectiv și de disuasiv pentru a garanta deplina eficacitate a normelor adoptate în temeiul acordului‑cadru (Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 81, precum și jurisprudența citată).
45 Desigur, trebuie amintit că Curtea a considerat în esență că o reglementare care prevede o normă imperativă potrivit căreia, în caz de recurgere abuzivă la contracte de muncă pe durată determinată, acestea din urmă sunt transformate în raport de muncă pe durată nedeterminată este susceptibilă să comporte o măsură de sancționare efectivă a unei asemenea utilizări abuzive (Hotărârea din 8 mai 2019, Rossato și Conservatorio di Musica F. A. Bonporti, C‑494/17, EU:C:2019:387, punctul 40, precum și jurisprudența citată).
46 Totuși, clauza 5 din acordul‑cadru nu stabilește o obligație generală a statelor membre de a prevedea transformarea în contracte pe durată nedeterminată a contractelor de muncă pe durată determinată. Astfel, clauza 5 punctul (2) din acordul‑cadru lasă în principiu statelor membre sarcina de a stabili în ce condiții contractele sau raporturile de muncă pe durată determinată sunt considerate încheiate pe durată nedeterminată. Rezultă din aceasta că acordul‑cadru nu prevede condițiile în care se poate recurge la contractele de muncă pe durată nedeterminată (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 59 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 82 și jurisprudența citată).
47 Astfel, pentru ca o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, care interzice transformarea în contract pe durată nedeterminată a unei succesiuni de contracte pe durată determinată, să poată fi considerată conformă cu acordul‑cadru, ordinea juridică internă a statului membru respectiv trebuie să cuprindă o altă măsură efectivă pentru a evita și, după caz, sancționa folosirea abuzivă a contractelor pe durată determinată succesive (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 60 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 83 și jurisprudența citată).
48 În plus, nu se impune statelor membre să prevadă, în cazul recurgerii abuzive la contracte de muncă pe durată determinată, un cumul de măsuri în sensul că un drept la reparație s‑ar adăuga la transformarea raportului de muncă pe durată determinată în raport de muncă pe durată nedeterminată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2019, Rossato și Conservatorio di Musica F. A. Bonporti, C‑494/17, EU:C:2019:387, punctele 41 și 45).
49 În ceea ce privește repararea prejudiciului suferit ca măsură care sancționează efectiv recurgerea abuzivă la contracte de muncă pe durată determinată, principiul unei astfel de reparații și principiul proporționalității impun statelor membre să prevadă o reparație adecvată, care depășește o indemnizare pur simbolică, fără să depășească, în același timp, o compensație integrală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2019, Rossato și Conservatorio di Musica F. A. Bonporti, C‑494/17, EU:C:2019:387, punctele 42 și 43).
50 Pe de altă parte, Curtea a declarat că clauza 5 din acordul‑cadru trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care, pe de o parte, nu sancționează folosirea abuzivă de către un angajator din sectorul public a unor contracte pe durată determinată succesive prin plata către lucrătorul în cauză a unei indemnizații menite să compenseze netransformarea raportului de muncă pe durată determinată într‑un raport de muncă pe durată nedeterminată, dar, pe de altă parte, prevede acordarea unei indemnizații cuprinse între 2,5 și 12 salarii lunare corespunzătoare ultimei remunerații a lucrătorului respectiv, cu posibilitatea acestuia din urmă de a obține repararea integrală a prejudiciului prin demonstrarea pierderii unor oportunități de a găsi un loc de muncă, cu condiția ca respectiva reglementare să fie însoțită de un mecanism sancționatoriu efectiv și disuasiv, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere (Hotărârea din 7 martie 2018, Santoro, C‑494/16, EU:C:2018:166, punctul 54).
51 Prin urmare, este necesar să se considere că în speță, dacă se confirmă faptul că în reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu există nicio altă măsură eficientă pentru a evita și sancționa abuzurile eventual constatate în privința personalului didactic vizat, o asemenea situație ar fi de natură să aducă atingere obiectivului și efectului util al clauzei 5 din acordul‑cadru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 85).
52 În sfârșit, trebuie amintit că nu este de competența Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor de drept intern, această misiune revenind exclusiv instanțelor naționale competente. Cu toate acestea, Curtea, pronunțându‑se asupra trimiterii preliminare, poate oferi precizări destinate să orienteze instanța respectivă în aprecierea sa cu privire la aspectul dacă cerințele impuse prin clauza 5 din acordul‑cadrul sunt îndeplinite de dispozițiile reglementării naționale aplicabile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2021, Obras y Servicios Públicos și Acciona Agua, C‑550/19, EU:C:2021:514, punctele 50 și 52).
53 Din decizia de trimitere reiese, pe de o parte, că reglementarea națională în discuție în litigiul principal permite recrutarea, în școlile forțelor navale și aeriene, a unor cadre didactice civile pentru a preda discipline fără caracter militar prin intermediul unor contracte de muncă pe durată determinată succesive, fără a prevedea niciuna dintre limitele vizate de clauza 5 punctul (1) literele (b) și (c) din acordul‑cadru în ceea ce privește durata maximă totală a acestor contracte sau numărul de reînnoiri ale acestora, și, pe de altă parte, că contractele de muncă pe durată determinată încheiate în sectorul învățământului sunt excluse în mod expres din domeniul de aplicare al dispozițiilor naționale care permit recalificarea unor asemenea contracte încheiate succesiv dincolo de o anumită durată în contract de muncă pe durată nedeterminată, precum și, dacă este cazul, repararea prejudiciului suferit în lipsa unei asemenea recalificări.
54 În aceste împrejurări, trebuie să se verifice dacă recurgerea, în ceea ce privește predarea unor discipline fără caracter militar de către personalul civil din școlile forțelor navale sau aeriene, la contracte de muncă pe durată determinată succesive poate fi justificată prin existența, în dreptul național, a unor motive obiective, în sensul clauzei 5 punctul (1) litera (a) din acordul‑cadru și, mai precis, dacă natura specială a școlilor forțelor navale și aeriene, precum și competențele specifice ale cadrelor didactice angajate în aceste școli pot constitui un asemenea motiv obiectiv.
55 Astfel, după cum reiese de la punctul (7) din considerațiile generale ale acestui acord‑cadru, părțile semnatare ale acestuia au considerat că folosirea, din «motive obiective», a contractelor de muncă pe durată determinată este un mod de a împiedica abuzurile (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 38 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR et Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 92 și jurisprudența citată).
56 În ceea ce privește noțiunea de „motive obiective” în sensul clauzei 5 punctul (1) litera (a) din acordul‑cadru, aceasta trebuie înțeleasă ca având în vedere împrejurări precise și concrete ce caracterizează o activitate determinată și care, astfel, sunt de natură să justifice, în acel context specific, folosirea de contracte de muncă pe durată determinată succesive. Aceste împrejurări pot rezulta cu precădere din natura specifică a atribuțiilor pentru îndeplinirea cărora au fost încheiate contractele menționate, din caracteristicile inerente ale acestor atribuții sau, eventual, din urmărirea unui obiectiv legitim de politică socială de către un stat membru (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 39 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR et Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 93 și jurisprudența citată).
57 În schimb, o reglementare națională care s‑ar limita să autorizeze, în mod general și abstract, printr‑o normă legislativă sau administrativă, recurgerea la contracte de muncă pe durată determinată succesive nu ar fi conformă cu cerințele menționate la punctul precedent. Astfel, o asemenea reglementare nu permite identificarea unor criterii obiective și transparente în scopul de a se verifica dacă reînnoirea unor asemenea contracte răspunde efectiv unei nevoi reale, este de natură să asigure îndeplinirea obiectivului urmărit și este necesară în acest scop. Prin urmare, această reglementare presupune un risc real de a se recurge în mod abuziv la acest tip de contracte și, în consecință, nu este compatibilă cu obiectivul și cu efectul util al acordului‑cadru (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 40 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, MIUR și Ufficio Scolastico Regionale per la Campania, C‑282/19, EU:C:2022:3, punctul 94 și jurisprudența citată).
58 În ceea ce privește în special sectorul învățământului, este posibil ca instituirea unui program anual de cursuri să genereze nevoi provizorii în materie de recrutare, astfel încât angajarea temporară a unui lucrător în vederea satisfacerii unor nevoi provizorii și specifice ale angajatorului în ceea ce privește personalul poate constitui, în principiu, un „motiv obiectiv” în sensul clauzei 5 punctul (1) litera (a) din acordul‑cadru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 47 și jurisprudența citată).
59 În schimb, nu poate fi admis ca contractele de muncă pe durată determinată să poată fi reînnoite în vederea îndeplinirii, în mod permanent și durabil, a unor atribuții în școlile respective care țin de activitatea normală a sectorului în discuție.
60 În această privință, respectarea clauzei 5 punctul (1) litera (a) din acordul‑cadru impune să se verifice în concret că reînnoirea contractelor sau a unor raporturi de muncă pe durată determinată succesive vizează acoperirea unor nevoi provizorii și că o dispoziție națională precum cea în discuție în cauza principală nu este utilizată, în fapt, pentru a satisface nevoi permanente și durabile ale angajatorului în materie de personal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2018, Sciotto, C‑331/17, EU:C:2018:859, punctul 50, precum și Hotărârea 24 iunie 2021, Obras y Servicios Públicos și Acciona Agua, C‑550/19, EU:C:2021:514, punctul 63 și jurisprudența citată).
61 În ceea ce privește argumentul referitor la natura specială a școlilor forțelor navale și aeriene, trebuie arătat că, deși predarea unor discipline referitoare la date militare sensibile poate fi considerată un obiectiv demn de protecție constituțională, nu reiese totuși din dosarul de care dispune Curtea în ce mod urmărirea acestui obiectiv ar impune ca angajatorii din sectorul învățământului militar să angajeze numai personal pe durată determinată. În fapt, pe de o parte, este vorba despre personal civil care este chemat să predea discipline fără caracter militar și, pe de altă parte, pare în orice caz mai adaptat, pentru protecția datelor sensibile, ca personalul să fie păstrat prin contracte de muncă pe durată nedeterminată.
62 În ceea ce privește cerințele în materie de competență a personalului în cauză, a cărui recrutare ar fi supusă condiției unor cunoștințe în continuă schimbare, diversificate și în continuă actualizare din cauza evoluției tehnologiilor și echipamentelor militare adoptate în domeniul specific, nu reiese din dosarul de care dispune Curtea nici că disciplinele predate de M.R. ar fi fost specifice, nici pentru ce motiv cunoștințele impuse ar fi dat naștere doar unei nevoi provizorii în materie de personal.
63 Dimpotrivă, rezultă că diferitele contracte de muncă pe durată determinată prin care a fost angajat M.R. au ocazionat îndeplinirea unor atribuții similare pe parcursul mai multor ani, așa încât acest raport de muncă ar putea – ceea ce revine însă instanței de trimitere să verifice – să fi satisfăcut o nevoie care nu era provizorie, ci, mai degrabă, durabilă.
64 În această privință, revine de asemenea instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă, în sectorul învățământului militar, se acordă o indemnizație de încetare a raportului de muncă lucrătorilor pe durată determinată, dacă, eventual, o astfel de indemnizație este adecvată pentru prevenirea și, dacă este necesar, sancționarea abuzurilor care decurg din folosirea contractelor sau raporturilor de muncă pe durată determinată succesive și dacă aceasta poate fi calificată drept „măsură legală echivalentă”, în sensul clauzei 5 punctul (1) din acordul‑cadru.
65 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că clauza 5 din acordul‑cadru trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude personalul civil care predă discipline fără caracter militar în școlile militare de la aplicarea normelor prin care se urmărește sancționarea recurgerii abuzive la contracte pe durată determinată succesive, atunci când această reglementare nu cuprinde o altă măsură efectivă pentru a evita și, dacă este cazul, a sancționa utilizarea abuzivă a contractelor pe durată determinată succesive. Cerințele privind organizarea acestor școli nu pot constitui „motive obiective” care să justifice reînnoirea unor asemenea contracte cu personalul care predă aceste discipline, în sensul clauzei 5 punctul (1) litera (a) din acordul‑cadru menționat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
66 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:
Clauza 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, anexat la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP
trebuie interpretate în sensul că
se opune unei reglementări naționale care exclude personalul civil care predă discipline fără caracter militar în școlile militare de la aplicarea normelor prin care se urmărește sancționarea recurgerii abuzive la contracte pe durată determinată succesive, atunci când această reglementare nu cuprinde o altă măsură efectivă pentru a evita și, dacă este cazul, a sancționa utilizarea abuzivă a contractelor pe durată determinată succesive. Cerințele privind organizarea acestor școli nu pot constitui „motive obiective” care să justifice reînnoirea unor asemenea contracte cu personalul care predă aceste discipline, în sensul clauzei 5 punctul (1) litera (a) din acordul‑cadru menționat.
Semnături