Cauza T‑111/14

Unitec Bio SA

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Dumping – Importuri de biomotorină originară din Argentina – Taxă antidumping definitivă – Acțiune în anulare – Afectare directă – Afectare individuală – Admisibilitate – Articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 – Valoare normală – Costuri de producție”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 15 septembrie 2016

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare individuală – Criterii – Regulament de instituire a unor taxe antidumping – Acțiunea unui exportator al produsului afectat de această taxă, menționată explicit în regulament – Admisibilitate

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

2.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Recurgere la valoarea construită – Calculul costurilor de producție pe baza registrelor contabile – Derogare – Cheltuieli de producție și de vânzare a produsului care face obiectul anchetei care nu au fost luate în considerare în mod rezonabil în aceste registre – Sarcina probei care revine instituțiilor – Control jurisdicțional – Întindere

[Regulamentul nr. 1972/2002 al Consiliului, considerentul (4), și Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 2 alin. (3) al doilea paragraf și alin. (5) primul și al doilea paragraf]

3.      Acțiune în anulare – Obiect – Anulare în parte – Condiție – Posibilitate de a disocia dispozițiile contestate – Dispoziție a unui regulament care impune taxe antidumping definitive – Anulare care antrenează o modificare a substanței regulamentului

(art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1194/2013 al Consiliului, art. 1)

1.      În cazul în care un regulament impune o taxă antidumping definitivă reclamantului, menționându‑l expres, această împrejurare este suficientă în sine pentru a se concluziona în sensul afectării individuale a acesteia și pentru ca acțiunea sa în anularea acestui regulament să fie admisibilă.

(a se vedea punctele 30-32)

2.      Obiectivul articolului 2 alineatul (5) primul și al doilea paragraf din Regulamentul antidumping de bază nr. 1225/2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene este acela de a evidenția cheltuielile aferente producției și vânzării produsului similar reținute în cadrul construirii valorii normale a produsului respectiv, care trebuie să reflecte cheltuielile pe care un producător le‑ar fi suportat pe piața internă a țării exportatoare.

Pe de altă parte, din modul de redactare a articolului 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul antidumping de bază rezultă că registrele contabile ale părții care face obiectul anchetei constituie sursa privilegiată de informații pentru stabilirea costurilor de producție ale produsului similar și că utilizarea datelor din aceste registre constituie principiul, iar adaptarea ori înlocuirea lor pe o altă bază rezonabilă, excepția. Acest regim de excepție trebuie interpretat în mod restrictiv.

Considerentul (4) al Regulamentului nr. 1972/2002 de modificare a regulamentului antidumping de bază anterior nr. 384/96, care a introdus dispoziția corespunzătoare celui de al doilea paragraf al articolului 2 alineatul (5) din regulamentul antidumping de bază în acesta din urmă, prevede posibilitatea recurgerii la articolul 2 alineatul (5) din regulamentul antidumping de bază în special atunci când vânzările produsului similar nu permit o comparație corectă din cauza unei denaturări. De aici rezultă de asemenea că o atare ipoteză poate apărea atunci când există o situație specială a pieței precum cea menționată la articolul 2 alineatul (3) al doilea paragraf din regulamentul antidumping de bază, care are în vedere prețurile produsului respectiv scăzute în mod artificial, fără însă a se limita acest tip de situație la cazuri în care există o reglementare directă realizată de statul exportator a prețurilor produsului similar sau ale materiilor prime ale acestuia.

În schimb, o măsură adoptată de autoritățile publice ale țării exportatoare poate determina instituțiile să excludă, în cadrul calculării valorii normale a produsului similar, prețurile materiilor prime menționate în registrele contabile ale părții care face obiectul anchetei numai atunci când determină o denaturare sensibilă a prețurilor materiilor prime respective. Într‑adevăr, o interpretare diferită a regimului de excepție prevăzut la articolul 2 alineatul (5) din regulamentul antidumping de bază ar risca să aducă o atingere excesivă principiului potrivit căruia aceste registre constituie sursa privilegiată de informații pentru stabilirea costurilor de producție a produsului respectiv.

În plus, în ceea ce privește sarcina probei existenței unor elemente care justifică aplicarea articolului 2 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul antidumping de bază, atunci când apreciază că trebuie să excludă cheltuielile de producție menționate în registrele contabile ale părții care face obiectul anchetei pentru a le înlocui cu un alt preț considerat ca fiind rezonabil, instituțiilor le revine sarcina de a se întemeia pe probe sau cel puțin pe indicii care permit să se stabilească existența unui factor în temeiul căruia este operată ajustarea. În consecință, având în vedere că demersul prin care se urmărește excluderea, în cadrul calculării valorii normale a produsului similar, a costurilor de producție a produsului respectiv care sunt menționate în registrele contabile ale părții care face obiectul anchetei, se încadrează într‑un regim de excepție, atunci când denaturarea invocată de instituții nu este o consecință imediată a măsurii de stat care se află la originea acesteia, ci efecte pe care măsura respectivă se presupune că le produce pe piață, instituțiile trebuie să aibă diligența să expună funcționarea pieței relevante și să demonstreze efectele concrete ale măsurii asupra acestei piețe, fără a se întemeia în această privință pe simple ipoteze.

În această privință, un control efectuat de Tribunal, care se limitează să releve dacă elementele pe care instituțiile Uniunii își întemeiază constatările sunt de natură să susțină concluziile pe care le deduc din acestea, nu afectează puterea largă de apreciere a acestora în domeniul politicii comerciale.

(a se vedea punctele 42-44, 54, 56-58 și 70)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 74-76)