Language of document :

Recurs introdus la 20 iunie 2016 de FN, FP și FQ împotriva Hotărârii din 11 aprilie 2016 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-41/15 DISS II, FN și alții/CEPOL

(Cauza T-334/16 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurenți: FN (Budapesta, Ungaria), FP (Bratislava, Slovacia) și FQ (Les Fonts Benitachell, Spania) (reprezentanți: L. Levi și A. Blot, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Colegiul European de Poliție (CEPOL)

Concluziile

Recurenții solicită Tribunalului:

anularea hotărârii Tribunalului Funcției Publice din 11 aprilie [2016] în cauza F-41/15 DISS II, FN și alții/CEPOL și, în consecință,

anularea deciziei CEPOL nr. 17/2014/DIR din data de 23 mai 2014, prin care se prevede relocarea CEPOL în Budapesta, Ungaria, de la 1 octombrie 2014 și prin care recurenții sunt informați că „neconformarea cu prezentele instrucțiuni va fi considerată demisie începând de la 30 septembrie 2014”,

anularea deciziilor CEPOL din data de 28 noiembrie 2014, prin care s-au respins reclamațiile recurenților formulate între 8 și 21 august 2014 împotriva deciziei din 23 mai 2014,

obligarea CEPOL la repararea prejudiciului material și moral suferit de recurenți,

obligarea CEPOL la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurenți cu privire la prezentul recurs și în cauza F-41/15 DISS II.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurenții invocă trei motive.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept în aplicarea articolului 47 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

Al doilea motiv, întemeiat pe eroarea de drept în interpretarea clauzelor contractuale obligatorii pentru recurenți și pentru CEPOL și a drepturilor dobândite ale recurenților, pe denaturarea faptelor, pe încălcarea obligației de motivare, pe încălcarea principiului egalității de tratament și eroarea de drept în aplicarea principiului bunei administrări și al obligației de diligență.

Al treilea motiv, întemeiat pe eroarea de drept în aprecierea cererii de despăgubire a recurenților.

____________