Cauza T‑151/07

Kone Oyj și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața instalării și a întreținerii ascensoarelor și a scărilor rulante – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE – Manipularea cererilor de ofertă – Împărțirea piețelor – Stabilirea prețurilor”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență – Amenzi – Linii directoare pentru calculul amenzilor – Natură juridică

(Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei)

2.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Coerență între cuantumurile aplicate mai multor întreprinderi

(art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 A)

3.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Obligația de a lua în considerare impactul real asupra pieței – Inexistență – Rol primordial al criteriului întemeiat pe natura încălcării

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 A]

4.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Aplicarea Comunicării privind cooperarea – Puterea de apreciere a Comisiei

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei]

5.      Concurență – Procedură administrativă – Competențele de inspecție ale Comisiei – Decizie prin care se dispune o verificare – Obligația de motivare – Conținut

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]

6.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Comunicarea Comisiei privind neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Caracter obligatoriu pentru Comisie

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei]

7.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Încălcarea principiului egalității de tratament – Condiții – Caracterul comparabil al situațiilor

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei]

8.      Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Acces la dosar – Întindere – Refuz de a comunica un document – Consecințe – Necesitatea de a distinge, la nivelul sarcinii probei care incumbă întreprinderii în cauză, între documentele incriminatoare și documentele dezincriminatoare

9.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Atitudinea întreprinderii pe parcursul procedurii administrative

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 18 alin. (1) și art. 20 alin. (3)]

10.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Aplicarea Comunicării privind cooperarea – Reducere în temeiul lipsei contestației în afara cadrului comunicării menționate

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicările 96/C 207/04 și 2002/C 45/03 ale Comisiei]

11.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Reducere în temeiul necontestării faptelor – Condiții

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei, titlul D, pct. 2]

12.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Atitudinea întreprinderii pe parcursul procedurii administrative – Nelegalitate a reducerilor de amendă acordate întreprinderilor care nu au recunoscut în mod expres susținerile Comisiei cu privire la situația de fapt

(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23)

1.      Deși Liniile directoare privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu pot fi calificate drept normă de drept pe care administrația ar fi, în orice caz, obligată să o respecte, acestea prevăd totuși o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta, într‑un caz particular, fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament. Adoptând asemenea norme de conduită și anunțând prin intermediul publicării lor că le va aplica în viitor situațiilor vizate de acestea, Comisia își limitează propria putere de apreciere și nu se poate abate de la aceste norme fără să riște să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept, precum egalitatea de tratament și protecția încrederii legitime. În plus, liniile directoare menționate determină, în mod general și abstract, metodologia pe care Comisia și‑a impus‑o în scopul stabilirii cuantumului amenzilor și asigură, prin urmare, securitatea juridică a întreprinderilor.

(a se vedea punctele 34-36)

2.      Chiar presupunând că, atunci când Comisia constată mai multe încălcări foarte grave în cadrul aceleiași decizii, aceasta ar trebui să respecte un raport de proporționalitate între cuantumurile de plecare generale ale amenzilor și dimensiunile diferitor piețe afectate, nu există niciun element care să indice că cuantumul de plecare general stabilit pentru înțelegerea referitoare la un stat membru este disproporționat în raport cu cuantumurile de plecare generale stabilite pentru înțelegerile referitoare la alte state membre, din moment ce Comisia a stabilit cuantumurile de plecare într‑un mod rezonabil și coerent, fără a recurge însă la o formulă matematică exactă, ceea ce, în orice caz, nu era obligată să facă.

(a se vedea punctele 54 și 55)

3.      Gravitatea încălcărilor dreptului concurenței al Uniunii trebuie să fie stabilită în funcție de numeroase elemente, cum ar fi, în special, împrejurările particulare ale cauzei, contextul acesteia și efectul descurajator al amenzilor, fără să fi fost stabilită o listă imperativă sau exhaustivă de criterii care trebuie să fie luate în considerare în mod obligatoriu. În această privință, dimensiunea pieței relevante nu reprezintă, în principiu, un element obligatoriu, ci doar un element pertinent, printre altele, pentru a aprecia gravitatea încălcării, Comisia nefiind de altfel obligată, potrivit jurisprudenței, să realizeze o delimitare a pieței relevante sau o apreciere a dimensiunii acesteia atunci când încălcarea în cauză are un obiect anticoncurențial.

Astfel, Liniile directoare privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu prevăd calcularea cuantumului amenzilor în funcție de cifra de afaceri globală sau de cifra de afaceri realizată de întreprinderi pe piața relevantă. Totuși, acestea nici nu interzic luarea în considerare a unei astfel de cifre de afaceri în vederea stabilirii cuantumului amenzii în scopul de a respecta principiile generale ale dreptului Uniunii și atunci când împrejurările o impun.

În acest context, din moment ce Comisia nu a stabilit cuantumul general al unei amenzi pentru o încălcare care vizează un stat membru întemeindu‑se pe dimensiunea pieței afectate, ci și‑a bazat decizia pe natura respectivei încălcări și pe întinderea sa geografică, considerația potrivit căreia cuantumul de plecare general al unei amenzi aplicate pentru înțelegere în acest stat membru ar trebui să reflecte dimensiunea pretins limitată a pieței relevante se bazează pe o premisă eronată și decizia Comisiei nu încalcă principiul proporționalității.

Situația este aceeași în privința neluării în considerare a impactului încălcării asupra pieței. Astfel, în conformitate cu punctul 1 A primul paragraf din liniile directoare menționate, Comisia trebuie, în cadrul aprecierii gravității încălcării, să efectueze o examinare a impactului real asupra pieței numai în cazul în care se constată că acest impact poate fi măsurat. Pentru aprecierea acestui impact, Comisia are obligația să se raporteze la concurența care ar fi existat în mod normal în lipsa încălcării. Cu toate acestea, atunci când Comisia consideră că este imposibil să măsoare efectele precise ale unei încălcări asupra pieței, fără ca întreprinderile vizate să demonstreze contrarul, își întemeiază decizia pe natura gravă a încălcării, precum și pe întinderea geografică a acesteia.

Astfel, efectul unei practici anticoncurențiale nu este un criteriu hotărâtor în ceea ce privește aprecierea gravității unei încălcări. Unele elemente în legătură cu aspectul intenționat pot avea mai multă importanță decât cele privitoare la respectivele efecte, mai ales atunci când este vorba despre încălcări grave prin esența lor, precum o repartizare a piețelor. Prin urmare, natura încălcării are un rol primordial în special pentru caracterizarea încălcărilor drept „foarte grave”. În această privință, din descrierea încălcărilor foarte grave în liniile directoare menționate rezultă că acorduri sau practici concertate care urmăresc în special împărțirea piețelor pot duce, pentru simplul motiv al naturii proprii, la calificarea lor ca fiind „foarte grave”, fără a fi necesar ca aceste comportamente să fie caracterizate printr‑un impact sau o întindere geografică deosebită. Această concluzie este susținută de faptul că, deși descrierea încălcărilor grave menționează în mod expres impactul asupra pieței și efectele asupra unor zone întinse din piața comună, în schimb, cea a încălcărilor foarte grave nu menționează nicio cerință cu privire la un impact concret asupra pieței și nici cu privire la producerea unor efecte într‑o zonă geografică determinată.

În aceste condiții, prin chiar natura lor, încălcările normelor de concurență ale Uniunii constatate într‑o decizie a Comisiei se numără printre cele mai grave încălcări ale articolului 81 CE, deoarece au avut ca obiect o înțelegere secretă a concurenților pentru a‑și împărți piețele sau pentru a îngheța cotele de piață prin alocarea reciprocă a proiectelor de vânzare și de instalare de ascensoare și/sau de scări rulante noi și pentru a nu concura unii cu ceilalți în ceea ce privește întreținerea și modernizarea ascensoarelor și a scărilor rulante. Pe lângă afectarea gravă a concurenței pe care o determină, aceste înțelegeri, prin faptul că obligă părțile să respecte piețe distincte, adesea delimitate de frontierele naționale, provoacă izolarea acestor piețe, contracarând astfel obiectivul principal al tratatului reprezentat de integrarea pieței comunitare. Astfel, încălcări de acest tip, în special atunci când este vorba despre înțelegeri orizontale, sunt calificate drept deosebit de grave sau drept încălcări evidente.

(a se vedea punctele 32, 46, 47, 56, 61, 62, 64 și 67-69)

4.      Comunicarea privind imunitatea la amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri reprezintă un instrument care are rolul să precizeze, cu respectarea normelor de drept de rang superior, criteriile pe care Comisia intenționează să le aplice în cadrul exercitării puterii sale de apreciere la stabilirea amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii. Aceasta duce la o autolimitare a acestei puteri care nu este însă incompatibilă cu menținerea unei marje de apreciere semnificative a Comisiei.

Astfel, Comisia beneficiază de o marjă de apreciere extinsă atunci când trebuie să evalueze dacă elementele de probă furnizate de o întreprindere care și‑a exprimat dorința de a beneficia de Comunicarea privind cooperarea prezintă o valoare adăugată semnificativă în sensul punctului 21 din comunicarea menționată.

De asemenea, după ce constată că elementele de probă prezintă o valoare adăugată semnificativă, în sensul punctului 21 din Comunicarea privind cooperarea, Comisia dispune de o marjă de apreciere atunci când trebuie să stabilească nivelul exact al reducerii cuantumului amenzii care trebuie aplicată întreprinderii în cauză. Astfel, primul paragraf al punctului 23 litera (b) din Comunicarea privind cooperarea prevede o serie de limite în care poate fi efectuată reducerea cuantumului amenzii pentru diferitele categorii de întreprinderi vizate. Având în vedere marja de apreciere menționată, numai o depășire vădită a acestei marje ar putea fi invalidată de instanța Uniunii.

Pentru a obține imunitatea la amenzi în temeiul punctului 8 litera (b) din Comunicarea privind cooperarea, întreprinderea trebuie să furnizeze prima elemente de probă care, în opinia Comisiei, sunt de natură să îi permită să constate o încălcare a articolului 81 CE.

Pe de altă parte, calitatea cooperării unei întreprinderi precum Kone este cea care determină dacă aceasta poate beneficia de imunitate la amenzi în temeiul acestei dispoziții. Astfel, nu este suficient că o astfel de întreprindere a prezentat o informație și elemente care permiteau investigarea cu succes a încălcării. Chiar dacă este adevărat că nu este necesar ca elementele de probă comunicate să fie suficiente pentru a dovedi încălcarea în totalitatea sa sau în cele mai mici detalii, acestea trebuie totuși să aibă o natură, o precizie și o forță probantă suficiente pentru a permite Comisiei să constate o încălcare a articolului 81 CE.

În această privință, declarații întocmite din memorie de conducătorii societății vizate, în legătură cu care nu se poate exclude posibilitatea de a cuprinde inexactități, și declarații unilaterale nu pot fi suficiente pentru constatarea unei încălcări dacă nu sunt susținute de mijloace de probă scrise precise și concordante. Astfel, este necesară prezentarea de către Comisie a unor dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea a fost săvârșită.

În aceste condiții, Comisia nu își depășește în mod vădit marja de apreciere atunci când refuză să acorde imunitatea la amenzi unei întreprinderi care a furnizat elemente de probă de o valoare probantă limitată, care nu datează din perioada în care a fost săvârșită încălcarea și din care o parte nu sunt datate. Împrejurarea că această întreprindere a obținut imunitatea pentru o încălcare de același tip săvârșită în alte state membre este lipsită de relevanță în această privință din moment ce natura și precizia informațiilor furnizate în fiecare caz erau diferite.

Comisia nu își depășește mai mult, în mod vădit, marja de apreciere de care dispune pentru evaluarea cooperării unei întreprinderi în scopul reducerii cuantumului amenzii aplicate atunci când consideră că elemente care nu datează din perioada săvârșirii faptelor, care neagă obiectul anticoncurențial al unei înțelegeri și care sunt afectate de ambiguitate, nu au o precizie suficientă pentru a li se atribui o valoare adăugată semnificativă în sensul punctului 21 din Comunicarea privind cooperarea menționată. Astfel, atunci când o întreprindere, care nu transmite Comisiei, în cadrul cererii sale de clemență, elemente de probă care datează de la momentul faptelor, o informează pe aceasta cu privire la anumite elemente pe care nu le cunoștea anterior, aceste elemente nu pot fi considerate ca întărind în mod semnificativ capacitatea Comisiei de a demonstra existența unei înțelegeri decât dacă întreprinderea în cauză stabilește o legătură între aceste informații și existența respectivei înțelegeri, contribuția întreprinderii trebuind să întărească efectiv capacitatea Comisiei de a dovedi existența încălcării. Astfel, orice reducere a cuantumului amenzii aplicate de Comisie trebuie să reflecte contribuția efectivă a întreprinderii la dovedirea de către Comisie a încălcării.

(a se vedea punctele 80, 81, 83, 84, 91, 94, 97-99, 100, 102, 103, 108, 111-113, 117-119, 122-124, 162, 165, 169, 174-176 și 179)

5.      În ceea ce privește deciziile prin care se dispune efectuarea unor verificări, Comisia trebuie să indice cu claritate prezumțiile pe care intenționează să le verifice. Cu toate acestea, nu este necesar ca delimitarea precisă a pieței relevante, calificarea juridică exactă a încălcărilor prezumate și indicarea perioadei în care ar fi fost săvârșite aceste încălcări să figureze într‑o decizie de verificare.

(a se vedea punctul 116)

6.      Comunicarea privind imunitatea la amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri dă naștere unor așteptări legitime pe care se întemeiază întreprinderile care doresc să informeze Comisia despre existența unei înțelegeri. Având în vedere încrederea legitimă pe care întreprinderile care doresc să coopereze cu Comisia și‑o pot întemeia pe această comunicare, Comisia este obligată să se conformeze acesteia la aprecierea, în cadrul determinării cuantumului amenzii aplicate unei întreprinderi, a cooperării ei. În această privință, un agent economic nu poate, în principiu, să deducă din simpla tăcere a Comisiei faptul că ar putea avea o încredere legitimă privind acordarea imunității la amenzi.

(a se vedea punctele 127, 130 și 186)

7.      În cadrul aprecierii cooperării oferite de membrii unei înțelegeri, Comisia nu poate încălca principiul egalității de tratament. Nu există o încălcare a acestui principiu, cele două situații nefiind comparabile, atunci când Comisia, pe de o parte, acordă imunitatea la amendă unei întreprinderi ale cărei informații au permis declanșarea primelor verificări și, pe de altă parte, refuzul acordării pentru altă întreprindere care a furnizat informații după ce Comisia a efectuat aceste prime verificări.

(a se vedea punctele 135, 137, 138 și 140)

8.      Respectarea dreptului la apărare în orice procedură susceptibilă să conducă la aplicarea unor sancțiuni, în special a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu, constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii, care trebuie respectat, chiar dacă este vorba despre o procedură care are caracter administrativ.

Accesul la dosar în cazurile de concurență are drept scop, în special, să permită destinatarilor unei comunicări privind obiecțiunile să ia cunoștință de elementele de probă care figurează în dosarul Comisiei în scopul de a se putea exprima în mod util, pe baza acestor elemente, cu privire la concluziile la care a ajuns Comisia în comunicarea sa privind obiecțiunile. Accesul la dosar face parte dintre garanțiile procedurale prin care se are în vedere protejarea dreptului la apărare și asigurarea, în special, a exercitării efective a dreptului de a fi audiat.

Comisia are, așadar, obligația de a permite întreprinderilor implicate într‑o procedură de aplicare a articolului 81 alineatul (1) CE accesul la toate documentele incriminatoare sau dezincriminatoare pe care le‑a obținut în cursul investigației, sub rezerva secretelor de afaceri ale altor întreprinderi, a documentelor interne ale Comisiei și a celorlalte informații confidențiale.

Pe de altă parte, simpla necomunicare a unui document incriminator constituie o încălcare a dreptului la apărare doar dacă întreprinderea vizată demonstrează că Comisia s‑a întemeiat pe acest document pentru a‑și susține obiecțiunea privind existența încălcării și că această obiecțiune putea fi dovedită doar prin referire la documentul respectiv.

În schimb, în ceea ce privește omisiunea comunicării unui document dezincriminator, întreprinderea în cauză trebuie doar să demonstreze că nedivulgarea acestuia a putut influența, în detrimentul său, derularea procedurii și conținutul deciziei Comisiei. Este suficient astfel ca întreprinderea să demonstreze că ar fi putut utiliza respectivele înscrisuri dezincriminatorii în apărare, în sensul că, dacă s‑ar fi putut prevala de acestea în cursul procedurii administrative, ar fi putut invoca elemente care nu corespundeau cu concluziile Comisiei în această etapă și ar fi putut, așadar, influența, în orice mod, aprecierile Comisiei în eventuala decizie a acesteia, cel puțin în ceea ce privește gravitatea și durata comportamentului care i se reproșa, și, prin urmare, nivelul amenzii.

(a se vedea punctele 143-147 și 151)

9.      Cu ocazia determinării cuantumului amenzii care trebuie aplicată pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii, o reducere a cuantumului amenzii în temeiul unei cooperări în cadrul procedurii administrative nu este justificată decât dacă comportamentul întreprinderii în cauză a permis Comisiei să constate, cu mai puțină dificultate, existența unei încălcări și, dacă este cazul, să îi pună capăt. În plus, se poate considera că o întreprindere care declară în mod expres că nu contestă susținerile privind situația de fapt pe care își întemeiază Comisia obiecțiunile contribuie la facilitarea sarcinii Comisiei constând în constatarea și în sancționarea încălcărilor normelor Uniunii privind concurența.

Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) și cu articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, întreprinderile sunt obligate să răspundă la cererile de informații și să se supună verificărilor. Or, o cooperare la investigație care nu depășește nivelul care rezultă din obligațiile care revin întreprinderilor în temeiul acestor dispoziții nu justifică o reducere a cuantumului amenzii.

În plus, nu se poate considera că o poziție pretins flexibilă a unei întreprinderi cu privire la cererile de aplicare a regimului de confidențialitate în privința informațiilor pe care le transmite Comisiei ar facilita sarcina Comisiei constând în constatarea și în sancționarea încălcărilor normelor Uniunii privind concurența. În această privință, o investigație nu este împiedicată de cererile de confidențialitate rezonabile și, în orice caz, întreprinderea vizată are posibilitatea să solicite aplicarea regimului de confidențialitate în privința datelor care, în opinia sa, nu trebuiau să fie divulgate unor terți.

Rezultă că o cooperare în astfel de limite nu poate să determine vreo încredere legitimă în privința reducerii cuantumului amenzii.

(a se vedea punctele 204 și 222)

10.    Dreptul de a invoca protecția încrederii legitime aparține oricărui particular aflat într‑o situație din care reiese că administrația Uniunii, prin furnizarea unor asigurări precise, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. În schimb, o persoană nu poate invoca o încălcare a principiului încrederii legitime în lipsa unor asigurări precise acordate de administrație. Constituie astfel de asigurări informațiile precise, necondiționate și concordante emise de surse autorizate și de încredere.

În cadrul determinării cuantumului unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii, anunțarea de către Comisie, în comunicarea privind obiecțiunile, a intenției de a acorda o reducere a cuantumului amenzii în afara cadrului Comunicării privind imunitatea la amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri nu poate constitui o asigurare precisă cu privire la mărimea sau la coeficientul de reducere, care va fi, dacă este cazul, acordată întreprinderilor vizate. Prin urmare, o astfel de afirmație nu poate da naștere în niciun caz vreunei încrederi legitime în acest sens.

Mai mult, o practică decizională anterioară a Comisiei nu poate să dea naștere unei încrederi legitime a întreprinderilor vizate cu privire la nivelul de reducere a amenzii.

În orice caz, operatorii economici nu pot avea o încredere legitimă în menținerea unei situații existente care poate fi modificată de instituții în cadrul exercitării puterii lor de apreciere. Astfel, aplicarea eficace a normelor Uniunii privind concurența impune posibilitatea adaptării de către Comisie în orice moment a nivelului amenzilor la nevoile acestei politici.

(a se vedea punctele 206-208, 210 și 212)

11.    Pentru a beneficia de reducerea cuantumului amenzii în temeiul necontestării faptelor, în conformitate cu secțiunea D alineatul (2) a doua liniuță din Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri, o întreprindere trebuie să informeze în mod explicit Comisia că nu intenționează să conteste realitatea faptelor, după ce a luat cunoștință de comunicarea privind obiecțiunile. În această privință, o declarație de ordin general, potrivit căreia întreprinderea vizată nu contestă că înțelegerea secretă, în măsura în care este demonstrată de faptele cuprinse în dosarul Comisiei, se referea la o încălcare unică și continuă, nu poate fi considerată că facilitează sarcina Comisiei constând în constatarea și în sancționarea încălcărilor normelor Uniunii privind concurența. Situația este aceeași atunci când lipsa contestării este pur formală și ambiguă și nu a avut niciun efect pozitiv în privința stabilirii situației de fapt, întreprinderea vizată limitându‑se la a descrie participarea sa fie în termeni pur ipotetici, fie minimizând efectele anticoncurențiale ale acordurilor.

(a se vedea punctele 227, 230 și 231)

12.    La stabilirea cuantumului amenzii care trebuie aplicată pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii, în cadrul aprecierii pe care o efectuează cu privire la cooperarea membrilor unei înțelegeri, Comisia nu poate încălca principiul egalității de tratament. Cu toate acestea, respectarea principiului egalității de tratament trebuie să se concilieze cu respectarea principiului legalității, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate invoca în beneficiul său o nelegalitate săvârșită în favoarea altuia.

În această privință, se poate considera că o întreprindere care declară în mod expres că nu contestă susținerile privind situația de fapt pe care își întemeiază Comisia obiecțiunile contribuie la facilitarea sarcinii Comisiei constând în constatarea și în sancționarea încălcărilor normelor Uniunii privind concurența. În deciziile sale prin care constată o încălcare a acestor norme, Comisia este îndreptățită să considere că un astfel de comportament constituie o recunoaștere a susținerilor privind situația de fapt și, așadar, că reprezintă un element de probă a temeiniciei susținerilor în cauză. Prin urmare, un astfel de comportament poate justifica o reducere a cuantumului amenzii.

Situația este diferită atunci când o întreprindere contestă în cadrul răspunsului său cea mai mare parte a acestor susțineri. Astfel, adoptând o asemenea atitudine în cursul procedurii administrative, întreprinderea nu contribuie la facilitarea sarcinii Comisiei.

(a se vedea punctele 234 și 235)