Language of document :

Acțiune introdusă la 8 mai 2012 - MIP Metro/OAPI - Holsten-Brauerei (H)

(Cauza T-193/12)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamanta: MIP Metro Group Intellectual Property GmbH & Co. KG (Düsseldorf, Germania) (reprezentanți: avocați J.-C. Plate și R. Kaase)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Holsten-Brauerei AG (Hamburg, Germania)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 23 februarie 2012 în cauza R 2340/2010-1, în măsura în care se admite opoziția formulată împotriva extinderii protecției IR nr. 984 017, pentru neconformitatea sa cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura căii de atac.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: înregistrarea internațională cu efect la nivelul Uniunii Europene a mărcii figurative reprezentând un ecuson cu litera "H" pentru produse din clasa 32 (cererea de înregistrare nr. 984 017)

Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: Holsten-Brauerei AG

Marca sau semnul invocat: marca figurativă germană reprezentând un cavaler pe cal purtând un scut cu litera "H", pentru produse din clasa 32

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009

____________