Cauza T‑509/10

Manufacturing Support & Procurement Kala Naft Co., Tehran

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive luate împotriva Republicii Islamice Iran în scopul împiedicării proliferării nucleare — Înghețarea fondurilor — Acțiune în anulare — Admisibilitate — Competența Consiliului — Abuz de putere — Intrare în vigoare — Neretroactivitate — Obligația de motivare — Dreptul la apărare — Dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă — Eroare de drept — Noțiunea de susținere a proliferării nucleare — Eroare de apreciere”

Sumarul hotărârii

1.      Uniunea Europeană — Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive împotriva Iranului — Decizie de înghețare a fondurilor — Controlul jurisdicțional al legalității —Întindere — Articolul 4 din Decizia 2010/413 — Excludere

(art. 275 TFUE; Decizia 2010/413 a Consiliului, art. 4)

2.      Acte ale instituțiilor — Alegerea temeiului juridic — Acte privind adoptarea unor măsuri restrictive împotriva Iranului

[art. 26 alin. (2) primul paragraf TUE]

3.      Acte ale instituțiilor — Motivare — Obligație — Conținut — Măsuri restrictive împotriva Iranului — Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară — Cerințe minime

[art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 423/2007 al Consiliului, art. 15 alin. (3), și Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului, art. 16 alin. (2) și art. 36 alin. (3); Decizia 2010/413 a Consiliului, art. 24 alin. (3) și (4)]

4.      Uniunea Europeană — Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive împotriva Iranului — Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară — Comportament care echivalează cu susținerea unei astfel de proliferări

[art. 215 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 423/2007 al Consiliului, art. 7 alin. (2), și Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului, art. 16 alin. (2) lit. (a); Decizia 2010/413 a Consiliului, art. 20 alin. (1)]

1.      Măsurile de interzicere adoptate la articolul 4 din Decizia 2010/413 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140 sunt măsuri de natură generală, domeniul lor de aplicare fiind determinat prin raportare la criterii obiective, iar nu prin raportare la persoane fizice sau juridice identificate. În consecință, articolul 4 menționat nu este o decizie care prevede măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice în sensul articolului 275 al doilea paragraf TFUE. Rezultă din aceasta că, în temeiul articolului 275 primul paragraf TFUE, Tribunalul nu este competent să soluționeze acțiuni prin care se urmărește aprecierea legalității articolului 4 indicat.

(a se vedea punctele 37 și 39)

2.      Prin adoptarea Deciziei 2010/413 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului, precum și a Deciziei 2010/644 de modificare a Deciziei 2010/413 și a Regulamentului nr. 961/2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 423/2007, față de o societate iraniană deținută de o societate națională iraniană și care are rolul de a efectua în mod centralizat achiziții pentru anumite activități ale acestei din urmă societăți, ca urmare a susținerii de către societatea națională menționată a proliferării nucleare, Consiliul s‑a conformat articolului 26 alineatul (2) primul paragraf TUE, potrivit căruia acesta trebuie să acționeze pe baza orientărilor generale și a liniilor strategice definite de Consiliul European.

(a se vedea punctele 50 și 54)

3.      Cu excepția situației în care există motive imperative care țin de securitatea Uniunii sau a statelor membre sau de modul de administrare a relațiilor lor internaționale, care să împiedice comunicarea anumitor elemente, Consiliul este obligat, în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Decizia 2010/413 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140, al articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și al articolului 36 alineatul (3) din Regulamentul nr. 961/2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 423/2007, să aducă la cunoștința entității vizate de o măsură adoptată, după caz, în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Decizia 2010/413, al articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007 sau al articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010, motivele specifice și concrete pentru care consideră că această dispoziție este aplicabilă persoanei vizate. Consiliul trebuie astfel să menționeze elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a măsurii și considerentele care l‑au determinat să o adopte. Pe de altă parte, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care actul a fost adoptat. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, întrucât caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa.

În consecință, motivarea deciziilor Consiliului care au avut drept consecință înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale unei reclamante, potrivit căreia reclamanta are legături cu societățile implicate în programul nuclear al Iranului, prezintă un caracter insuficient întrucât nu îi permite acesteia să înțeleagă ce tip de legături și cu ce entități i se reproșează în mod efectiv a avea aceste legături, astfel încât ea nu este în măsură să verifice temeinicia acestei susțineri și să o conteste cu un minim grad de precizie.

(a se vedea punctele 73, 74 și 79)

4.      Formula utilizată de legiuitorul Uniunii la articolul 20 alineatul (1) din Decizia 2010/413 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140, la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și la articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 961/2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 423/2007 implică faptul că adoptarea măsurilor restrictive împotriva unei entități, din cauza susținerii pe care ar fi acordat‑o proliferării nucleare, presupune ca aceasta să fi adoptat în prealabil un comportament care să corespundă acestui criteriu. În schimb, în absența unui asemenea comportament efectiv, simplul risc ca entitatea vizată să sprijine proliferarea nucleară în viitor nu este suficient.

(a se vedea punctele 114 și 115)