HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)
29 februarie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Piața internă – Identificare electronică și servicii de încredere pentru tranzacțiile electronice – Regulamentul (UE) nr. 910/2014 – Articolul 25 – Semnăturile electronice – Efectul juridic și forța probantă în cadrul unei proceduri jurisdicționale – Noțiunea de «semnătură electronică calificată»”
În cauza C‑466/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Administrativen sad Veliko Tarnovo (Tribunalul Administrativ din Veliko Târnovo, Bulgaria), prin decizia din 22 iunie 2022, primită de Curte la 12 iulie 2022, în procedura
V.B. Trade OOD
împotriva
Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” – Veliko Tarnovo,
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul Z. Csehi (raportor), președinte de cameră, și domnii M. Ilešič și D. Gratsias, judecători,
avocat general: doamna T. Ćapeta,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” – Veliko Tarnovo, de B. Nikolov;
– pentru Comisia Europeană, de G. Braun, D. Drambozova și P.‑J. Loewenthal, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatei generale,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO 2014, L 257, p. 73).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între V.B. Trade OOD, cu sediul în Bulgaria, pe de o parte, și Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” – Veliko Tarnovo (directorul Direcției „Contestații și practici în materie de fiscalitate și de securitate socială” din Veliko Târnovo, Bulgaria) (denumit în continuare „directorul”), pe de altă parte, în legătură cu o decizie de rectificare a impunerii în privința impozitului pe profit.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (21), (22) și (49) ale Regulamentului nr. 910/2014 au următorul cuprins:
„(21) […] Prezentul regulament nu ar trebui să reglementeze […] aspectele privind încheierea și valabilitatea contractelor sau a altor obligații juridice, în cazul în care există cerințe cu privire la formă prevăzute de dreptul intern sau al Uniunii. Mai mult, prezentul regulament nu ar trebui să afecteze cerințele naționale cu privire la formă aferente registrelor publice, în special registrelor comerțului și cadastrelor.
(22) Pentru a contribui la utilizarea transfrontalieră generală a serviciilor de încredere, ar trebui să fie posibilă utilizarea acestora ca probe în procedurile judiciare în toate statele membre. Efectul juridic al serviciilor de încredere trebuie definit de dreptul intern, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament.
[…]
(49) Prezentul regulament ar trebui să stabilească principiul conform căruia unei semnături electronice nu ar trebui să i se refuze efectul juridic din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplinește cerințele pentru semnătura electronică calificată. Cu toate acestea, efectul juridic al semnăturilor electronice se definește în dreptul intern, cu excepția cerinței prevăzute în prezentul regulament, conform căreia o semnătură electronică calificată ar trebui să aibă efecte juridice echivalente cu cele ale semnăturii olografe.”
4 Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (3):
„Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului intern sau al Uniunii privind încheierea și valabilitatea contractelor sau a altor obligații juridice sau procedurale privind forma.”
5 Potrivit articolului 3 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”:
„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
[…]
10. «semnătură electronică» înseamnă date în format electronic, atașate la sau asociate logic cu alte date în format electronic și care sunt utilizate de semnatar pentru a semna;
11. «semnătură electronică avansată» înseamnă o semnătură electronică ce îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 26;
12. «semnătură electronică calificată» înseamnă o semnătură electronică avansată care este creată de un dispozitiv de creare a semnăturilor electronice calificat și care se bazează pe un certificat calificat pentru semnăturile electronice;
[…]
15. «certificat calificat pentru semnătură electronică» înseamnă un certificat pentru semnăturile electronice care este emis de un prestator de servicii de încredere calificat și care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa I;
[…]
23. «dispozitiv de creare a semnăturilor electronice calificat» înseamnă un dispozitiv de creare a semnăturilor electronice care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa II;
[…]”
6 Articolul 21 din același regulament, intitulat „Inițierea unui serviciu de încredere calificat”, prevede la alineatul (1):
„În cazul în care prestatorii de servicii de încredere care nu au statutul de calificat intenționează să înceapă să presteze servicii de încredere calificate, aceștia transmit organismului de supraveghere o notificare a intenției lor, împreună cu un raport de evaluare a conformității emis de un organism de evaluare a conformității.”
7 Articolul 25 din Regulamentul nr. 910/2014, intitulat „Efectele juridice ale semnăturilor electronice”, are următorul cuprins:
„(1) Unei semnături electronice nu i se refuză efectul juridic și posibilitatea de a fi acceptată ca probă în procedurile judiciare doar din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplinește cerințele pentru semnăturile electronice calificate.
(2) O semnătură electronică calificată are efectul juridic echivalent al unei semnături olografe.
[…]”
8 Articolul 26 din acest regulament, intitulat „Cerințe pentru semnături electronice avansate”, prevede:
„O semnătură electronică avansată îndeplinește următoarele cerințe:
(a) face trimitere exclusiv la semnatar;
(b) permite identificarea semnatarului;
(c) este creată utilizând date de creare a semnăturilor electronice pe care semnatarul le poate utiliza, cu un nivel ridicat de încredere, exclusiv sub controlul său; și
(d) este legată de datele utilizate la semnare astfel încât orice modificare ulterioară a datelor poate fi detectată.”
9 Sub titlul „Cerințe pentru certificatele calificate pentru semnături electronice”, anexa I la regulamentul menționat enumeră diferitele informații pe care trebuie să le conțină certificatele calificate pentru semnături electronice. Astfel, potrivit literelor (b)-(d) din această anexă, certificatele respective trebuie să conțină un set de date care reprezintă fără ambiguitate prestatorul de servicii de încredere calificat care emite certificatele calificate, cel puțin numele semnatarului sau un pseudonim, utilizarea unui pseudonim trebuind să fie indicată în mod clar, și datele de validare a semnăturilor electronice care trebuie să corespundă datelor de creare a semnăturilor electronice.
10 Anexa II la același regulament, intitulată „Cerințe pentru dispozitivele de creare a semnăturilor electronice calificate”, prevede la punctul 1 că aceste dispozitive trebuie să garanteze, prin mijloace tehnice și procedurale adecvate, cel puțin că caracterul confidențial al datelor de creare a semnăturilor electronice utilizate pentru crearea semnăturii electronice este asigurat în mod rezonabil, că aceste date pot, practic, să apară numai o dată, că semnătura electronică este protejată în mod fiabil împotriva falsificării și că datele menționate sunt protejate în mod fiabil de către semnatarul legitim împotriva utilizării de către alte persoane. În plus, punctul 3 din această anexă prevede că generarea sau gestionarea datelor de creare a semnăturilor electronice în numele semnatarului se pot realiza numai de către un prestator de servicii de încredere calificat.
Dreptul bulgar
11 Conform articolului 4 din zakon za elektronnia dokument i elektronnite udostoveritelni uslugi (Legea privind documentul electronic și serviciile de încredere electronice, DV nr. 34 din 6 aprilie 2001), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind documentul electronic”), autorul declarației electronice este persoana fizică indicată în declarație ca fiind cea care a efectuat‑o. Această dispoziție prevede de asemenea că titularul declarației electronice este persoana în numele căreia a fost efectuată declarația electronică.
12 Potrivit articolului 13 din Legea privind documentul electronic:
„(1) O semnătură electronică este o semnătură electronică în sensul articolului 3 punctul 10 din Regulamentul [nr. 910/2014].
[…]
(3) O semnătură electronică calificată este o semnătură electronică în sensul articolului 3 punctul 12 din Regulamentul [nr. 910/2014].
[…]”
13 Articolul 184 alineatul (2) din Grazhdanski protsesualen kodeks (Codul de procedură civilă), aplicabil de asemenea procedurii în materie de fiscalitate și de securitate socială, prevede posibilitatea de a contesta autenticitatea unui document electronic.
Litigiul principal și întrebările preliminare
14 Reclamanta din litigiul principal, V.B. Trade, a făcut obiectul unei decizii de rectificare a impunerii, datată 13 ianuarie 2021, cu titlu de impozit pe profit, în cuantum de 682 863,40 de leve bulgărești (BGN) (aproximativ 349 000 de euro), precum și dobânzi aferente acestuia, în cuantum de 192 770,62 BGN (aproximativ 98 500 de euro).
15 Această decizie de rectificare a impunerii a fost adoptată de administrația fiscală competentă în urma unei proceduri de control fiscal dispuse de această administrație în temeiul unei decizii din 24 iunie 2020, modificată prin deciziile din 30 septembrie și din 29 octombrie 2020, și care a condus la un raport de control din 15 decembrie 2020.
16 Ansamblul documentelor administrației fiscale emise în cadrul acestei proceduri de verificare fiscală se prezintă sub forma unor documente electronice semnate prin intermediul unor semnături electronice calificate.
17 Prin decizia din 17 mai 2021, directorul a confirmat decizia de rectificare a impunerii din 13 ianuarie 2021.
18 Reclamanta din litigiul principal a sesizat Administrativen sad Veliko Tarnovo (Tribunalul Administrativ din Veliko Târnovo, Bulgaria), care este instanța de trimitere, cu o acțiune îndreptată împotriva acestei decizii.
19 În cadrul acestei acțiuni, ea contestă validitatea documentelor electronice emise, arătând că acestea nu ar fi fost semnate în mod corespunzător prin intermediul unei semnături electronice calificate. În susținerea acestui argument, ea a solicitat instanței de trimitere să desemneze și să audieze un expert judiciar în domeniul informaticii cu privire la o serie de aspecte referitoare la validitatea acestor semnături.
20 Astfel, reclamanta din litigiul principal consideră că autenticitatea documentelor menționate depinde de diferite aspecte tehnice care determină calitatea unei semnături electronice ca „semnătură electronică calificată”. În această privință, ea susține în special că articolul 25 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 910/2014 nu constituie un obstacol în calea aplicării legislației naționale care permite ca probele să fie contestate din cauza lipsei de credibilitate ori de autenticitate sau pentru orice alt motiv.
21 Directorul s‑a opus contestației menționate, susținând că reiese, dimpotrivă, din Regulamentul nr. 910/2014 că orice contestare a semnăturilor electronice calificate este inadmisibilă.
22 Instanța de trimitere consideră necesar să fie precizată expresia „efectul juridic [al unei semnături electronice] și posibilitatea de a fi acceptată ca probă”, care figurează la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul nr. 910/2014. În special, din această expresie ar rezulta o interdicție de a contesta acest efect juridic și admisibilitatea semnăturii electronice ca probă. Prin urmare, instanța menționată ridică problema dacă această interdicție prevalează asupra principiului autonomiei procedurale, care permite statelor membre să nege forța probantă a unei semnături prin intermediul unei proceduri specifice reglementate de legislația lor națională.
23 În această privință, instanța de trimitere arată, pe de o parte, că reiese din articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 910/2014, interpretat în lumina considerentului (22) al acestuia, că un document semnat prin intermediul unei semnături electronice calificate sau necalificate constituie un act admisibil pentru toate tipurile de proceduri judiciare pe care instanțele statelor membre trebuie să le respecte, în măsura în care articolul 25 alineatul (1) din acest regulament prevalează asupra principiului general al autonomiei procedurale și asupra normelor de procedură stabilite de statele membre în materie de admisibilitate a probelor.
24 Pe de altă parte, potrivit instanței de trimitere, din a doua teză a considerentului (49) al Regulamentului nr. 910/2014 reiese că expresia „efectul juridic [al unei semnături electronice]” care figurează la articolul 25 alineatul (1) din acest regulament poate fi înțeleasă ca referindu‑se la forța probantă a semnăturii, astfel cum este recunoscută de sistemul juridic național al fiecărui stat membru. Această instanță arată, în plus, că articolul 25 alineatul (2) din regulamentul menționat asimilează efectul juridic al semnăturii electronice cu cel al semnăturii olografe numai atunci când este vorba despre o semnătură electronică calificată.
25 În aceste condiții, Administrativen sad Veliko Tarnovo (Tribunalul Administrativ din Veliko Târnovo) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Expresia „efectul juridic [al unei semnături electronice] și posibilitatea de a fi acceptată ca probă”, cuprinsă în dispoziția articolului 25 alineatul (1) din Regulamentul [nr. 910/2014], trebuie interpretată în sensul că această dispoziție impune instanțelor judecătorești din statele membre să admită că, în cazul în care condițiile prevăzute la articolul 3 [punctele] 10, 11 și 12 din Regulamentul [nr. 910/2014] sunt îndeplinite sau nu sunt contestate, existența și calitatea de autor invocată ale unei astfel de semnături trebuie să fie prezumate a priori ca fiind stabilite dincolo de orice îndoială și în mod necontestat și trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care condițiile prevăzute de aceste dispoziții sunt îndeplinite, instanțele judecătorești din statele membre sunt obligate să recunoască existența unei valori/forțe probante a semnăturii electronice calificate care este echivalentă cu valoarea/forța probantă a unei semnături olografe numai în cadrul prevăzut de regimul juridic național cu privire la această semnătură olografă?
2) Expresia „nu i se refuză […] în procedurile judiciare”, cuprinsă în dispoziția articolului 25 alineatul (1) din regulamentul [nr. 910/2014], trebuie interpretată în sensul că impune instanțelor naționale ale statelor membre o interdicție absolută de a utiliza posibilitățile procedurale prevăzute în sistemele lor juridice pentru a contesta importanța ca mijloc de probă a efectului juridic al semnăturii electronice prevăzut de regulament sau trebuie interpretată în sensul că această dispoziție nu se opune ca condițiile prevăzute de dispozițiile articolului 3 [punctele] 10, 11 și 12 din regulament să fie infirmate prin utilizarea de către instanțele naționale ale statelor membre a instrumentelor aplicabile în temeiul dreptului lor procedural, permițând astfel părților la un litigiu să respingă în fața instanței forța probantă prevăzută și valoarea probantă prevăzută a unei semnături electronice?”
Procedura în fața Curții
26 Prin Decizia președintelui Curții din 14 septembrie 2022, prezenta cauză a fost suspendată până la pronunțarea deciziei prin care se finalizează judecata în cauza C‑362/21.
27 În urma pronunțării Hotărârii din 20 octombrie 2022, Ekofrukt (C‑362/21, EU:C:2022:815), instanța de trimitere a informat Curtea, prin scrisoarea din 18 noiembrie 2022, că dorea să își retragă cea de a doua întrebare preliminară, dar că o menținea pe prima dintre ele.
Cu privire la întrebarea preliminară
Cu privire la admisibilitate
28 Directorul consideră în esență că întrebarea preliminară este inadmisibilă în măsura în care nu necesită o interpretare a dreptului Uniunii, întrucât articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 910/2014 prevede în mod explicit că regulamentul menționat nu aduce atingere dreptului intern sau al Uniunii privind încheierea și valabilitatea contractelor sau a altor obligații juridice ori procedurale privind forma. Astfel, în temeiul dreptului național este necesar să se stabilească dacă și în ce condiții este posibil să se conteste documente care poartă o semnătură olografă și, prin urmare, documente care poartă o semnătură electronică calificată, inclusiv în ceea ce privește calitatea autorului lor, și să se stabilească consecințele procedurale ale existenței sau ale lipsei unei asemenea contestări de către o parte din litigiu.
29 În această privință, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 22-24 din prezenta hotărâre, în cadrul prezentei cauze, instanța de trimitere ridică problema dacă și în ce măsură articolul 25 din Regulamentul nr. 910/2014 prevalează asupra principiului autonomiei procedurale a statelor membre, impunând instanțelor naționale o interdicție absolută de a recurge la mijloacele procedurale prevăzute în sistemele lor juridice pentru a contesta forța probantă a semnăturii electronice care rezultă din regulamentul menționat. Or, această întrebare ține de examinarea pe fond a întrebării preliminare adresate, iar nu de examinarea admisibilității sale.
30 De altfel, din întrebarea menționată reiese că, prin intermediul acesteia, instanța de trimitere solicită interpretarea dreptului Uniunii, în special a articolului 25 din Regulamentul nr. 910/2014, iar nu pe cea a dreptului bulgar.
31 În consecință, cererea de decizie preliminară este admisibilă.
Cu privire la fond
32 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 25 din Regulamentul nr. 910/2014 trebuie interpretat în sensul că impune instanțelor statelor membre să admită că existența și calitatea de autor invocată a unei semnături electronice calificate trebuie considerate ca fiind stabilite în mod incontestabil atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 3 punctul 12 din acest regulament sau dacă instanțele menționate sunt obligate să recunoască existența unei forțe probante a acestei semnături numai în cadrul prevederilor regimului juridic național relevant pentru o semnătură olografă.
33 Trebuie amintit, mai întâi, că articolul 3 punctul 12 din Regulamentul nr. 910/2014 prevede trei cerințe cumulative pentru ca o semnătură electronică să poată fi considerată o „semnătură electronică calificată”. În primul rând, este necesar ca semnătura să fie o „semnătură electronică avansată”, care, conform articolului 3 punctul 11 din acest regulament, trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 26 din acesta. În al doilea rând, este necesar ca semnătura să fie creată de un „dispozitiv de creare a semnăturilor electronice calificat”, care, conform articolului 3 punctul 23 din regulamentul menționat, trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în anexa II la același regulament. În al treilea rând, semnătura trebuie să se întemeieze pe un „certificat calificat pentru semnătură electronică”, în sensul articolului 3 punctul 15 din Regulamentul nr. 910/2014, și anume un certificat eliberat de un „prestator de servicii de încredere calificat” și care îndeplinește cerințele stabilite în anexa I la acest regulament (Hotărârea din 20 octombrie 2022, Ekofrukt, C‑362/21, EU:C:2022:815, punctul 43).
34 În continuare, astfel cum a statuat Curtea la punctul 35 din Hotărârea din 20 octombrie 2022, Ekofrukt (C‑362/21, EU:C:2022:815), articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul nr. 910/2014 nu interzice instanțelor naționale să invalideze semnăturile electronice, ci stabilește un principiu general care interzice instanțelor menționate să refuze efectul juridic și forța probantă a semnăturilor electronice în proceduri judiciare pentru simplul motiv că aceste semnături sunt în format electronic.
35 În sfârșit, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 36 și 37 din Hotărârea din 20 octombrie 2022, Ekofrukt (C‑362/21, EU:C:2022:815), interpretarea menționată la punctul precedent din prezenta hotărâre este confirmată de articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 910/2014, interpretat în lumina considerentelor (21) și (49) ale acestuia, din care reiese că efectul juridic produs de semnăturile electronice trebuie definit de dreptul național. Singura excepție în această privință constă în cerința, prevăzută la articolul 25 alineatul (2) din acest regulament, potrivit căreia efectul juridic al unei semnături electronice calificate trebuie să fie echivalent cu cel al unei semnături olografe, această dispoziție creând astfel, numai în beneficiul semnăturii electronice calificate, o prezumție de „asimilare” cu semnătura olografă.
36 Rezultă din jurisprudența menționată la punctele 32-35 din prezenta hotărâre că revine dreptului național sarcina de a defini efectul juridic produs de semnăturile electronice, inclusiv de semnăturile electronice calificate, cu condiția de a fi respectată asimilarea semnăturii electronice calificate cu semnătura olografă, prevăzută la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul nr. 910/2014.
37 Astfel, deși din articolul 25 din Regulamentul nr. 910/2014 rezultă că existența și calitatea de autor invocată a unei semnături electronice calificate sunt stabilite atunci când se dovedește că semnătura în cauză îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3 punctul 12 din acest regulament, nu există totuși niciun motiv pentru a acorda, în beneficiul semnăturii electronice calificate, un tratament mai favorabil decât cel rezervat semnăturii olografe, în sensul că articolul 25 din regulamentul menționat ar impune instanțelor din statele membre o interdicție absolută de a recurge la mijloacele procedurale prevăzute în sistemele lor juridice pentru a refuza forța probantă a semnăturii electronice calificate, în sensul regulamentului menționat.
38 În consecință, dacă și în măsura în care dreptul național prevede posibilitatea de a repune în discuție forța probantă a unei semnături olografe, o astfel de posibilitate trebuie să fie deschisă și în ceea ce privește semnătura electronică calificată.
39 În special, astfel cum a arătat directorul în observațiile sale scrise, forța probantă a semnăturii electronice calificate poate fi refuzată în cadrul procedurii de înscriere în fals a unui document prevăzute de legislația națională, cu condiția totuși ca această legislație să prevadă o procedură identică pentru contestarea semnăturii olografe și a semnăturii electronice calificate.
40 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea preliminară că articolul 25 din Regulamentul nr. 910/2014 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 3 punctul 12 din acest regulament, instanțele statelor membre sunt obligate să recunoască semnăturii electronice calificate o forță probantă echivalentă cu cea a semnăturii olografe în cadrul a ceea ce prevede regimului juridic național relevant pentru această semnătură olografă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
41 Întrucât, în raport cu părțile din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident apărut la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:
Articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE
trebuie interpretat în sensul că,
în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 3 punctul 12 din acest regulament, instanțele statelor membre sunt obligate să recunoască semnăturii electronice calificate o forță probantă echivalentă cu cea a semnăturii olografe în cadrul a ceea ce prevede regimului juridic național relevant pentru această semnătură olografă.
Semnături