Cauza T‑406/08

Industries chimiques du fluor (ICF)

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața mondială a fluorurii de aluminiu – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Stabilirea prețurilor și împărțirea piețelor – Dovada încălcării – Dreptul la apărare – Concordanță între comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată – Amenzi – Orientările din anul 2006 privind calcularea amenzilor – Acord euromediteraneean”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 18 iunie 2013

1.      Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Semnătura olografă a unui avocat – Normă fundamentală de strictă aplicare – Cerere introductivă originală care conține o semnătură ce nu este olografă, însoțită de o scrisoare care conține o semnătură olografă a aceluiași reprezentant – Inexistența unui dubiu privind identitatea autorului cererii introductive – Admisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 43 alin. (1) și (6)]

2.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii – Gradul necesar al forței probante

(art. 81 CE)

3.      Înțelegeri – Practică concertată – Noțiune – Obiect anticoncurențial – Constatare suficientă – Necesitatea de a examina existența reală a criteriilor ce reglementează noțiunea de practică concertată – Inexistență

[art. 81 alin. (1) CE]

4.      Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Noțiune – Răspunderea personală a întreprinderilor care au calitatea de coautor al încălcării pentru ansamblul acesteia – Condiții – Sarcina probei – Obiectiv unic – Noțiune

[art. 81 alin. (1) CE]

5.      Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

6.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Decizie care nu este identică cu comunicarea privind obiecțiunile – Respectarea dreptului la apărare – Reducerea numărului de participanți la încălcare și a duratei acesteia – Lipsa unor obiecțiuni suplimentare care aduc atingere intereselor întreprinderii în cauză – Renunțare în parte și admisibilă la o obiecțiune – Posibilitatea de a prezenta observații cu privire la elementele luate în considerare în comunicarea privind obiecțiunile

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

7.      Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Dreptul de acces la dosar – Încălcare – Refuzul accesului la documente susceptibile să fie utile pentru apărarea întreprinderii

[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2)]

8.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea și durata încălcării – Inexistența unei liste obligatorii sau exhaustive de criterii

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]

9.      Concurență – Amenzi – Orientări pentru calculul amenzilor – Natură juridică – Normă de conduită indicativă care implică o autolimitare a puterii de apreciere a Comisiei – Obligația de a respecta principiile egalității de tratament, protecției încrederii legitime și securității juridice

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]

10.    Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Inexistență – Inadmisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 40 al doilea paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

11.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Orientări adoptate de Comisie – Cuantumul de bază al amenzii – Calcul în funcție de valoarea vânzărilor întreprinderilor participante la încălcare în sectorul geografic relevant – Acorduri mondiale de împărțire a piețelor – Luare în considerare a vânzărilor totale ale întreprinderilor în cauză pe piața mondială și a celor mai bune date disponibile

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctele 12, 13, 15 și 18]

12.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Orientări adoptate de Comisie – Cuantumul de bază al amenzii – Calcul în funcție de valoarea vânzărilor, fără deducerea cheltuielilor de transport și a comisioanelor

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctele 15, 16 și 18]

13.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Obligația Comisiei de a‑și respecta practica decizională anterioară – Inexistență

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicările 98/C 9/03 și 2006/C 210/02 ale Comisiei]

14.    Concurență – Normele Uniunii – Domeniu de aplicare teritorial – Înțelegere între întreprinderi stabilite în afara Uniunii, dar care își produc efectele pe piața internă – Aplicarea normelor de concurență ale Uniunii – Admisibilitate în raport cu dreptul internațional public

(art. 81 CE; Acordul euromediteraneean dintre Uniune și Tunisia, art. 36)

1.      Cerința semnăturii olografe în sensul articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului vizează, din rațiuni de securitate juridică, garantarea autenticității cererii introductive și excluderea riscului ca aceasta să nu fie, în realitate, opera autorului împuternicit în acest scop. Prin urmare, această cerință trebuie să fie considerată o normă fundamentală de formă și să facă obiectul unei aplicări stricte, astfel încât nerespectarea sa determină inadmisibilitatea acțiunii. Totuși, o acțiune trebuie declarată admisibilă atunci când o cerere introductivă care nu poartă semnătura originală a avocatului reprezentant este atașată la o scrisoare de însoțire care poartă o semnătură olografă originală a aceluiași avocat reprezentant, care corespunde și semnăturii care se află pe scrisoarea de însoțire a transmiterii prin fax. În asemenea împrejurări, nu există niciun dubiu asupra identității autorului cererii introductive care a fost prezentată drept original. În plus, o scrisoare sau un borderou de transmitere semnat de reprezentantul reclamantei și un memoriu nesemnat trebuie să fie considerate în sensul că constituie un singur act de procedură semnat în mod corespunzător atunci când fac parte din una și aceeași expediere poștală.

(a se vedea punctele 52 și 55)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 66-69)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 88-91)

4.      Noțiunea de încălcare unică vizează o situație în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare constând într‑un comportament continuu prin care se urmărește un singur scop economic, de denaturare a concurenței, sau în încălcări individuale legate între ele printr‑o identitate de obiect și de subiecte. Această interpretare nu poate fi contestată pentru motivul că unul sau mai multe elemente din respectiva serie de acte sau din acest comportament continuu ar putea constitui de asemenea, în sine, o încălcare a articolului 81 CE. În plus, noțiunea de încălcare unică se poate raporta la calificarea juridică a unui comportament anticoncurențial care constă în acorduri, în practici concertate și în decizii ale asocierilor de întreprinderi.

Atunci când diferitele acțiuni se înscriu într‑un „plan de ansamblu”, ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței comune, Comisia are dreptul să stabilească răspunderea pentru aceste acțiuni în funcție de participarea la încălcare, privită în ansamblul său. Diferitele manifestări ale comportamentului ilicit trebuie analizate într‑un context global care explică rațiunea lor de a exista. În această privință, în cadrul administrării probelor, valoarea probantă a diferitor elemente de fapt este majorată sau susținută de celelalte elemente de fapt existente, care, împreună, oferă o imagine logică și completă a unei încălcări unice.

În sfârșit, noțiunea de obiectiv unic nu poate fi stabilită printr‑o referire generală la denaturarea concurenței pe piața vizată de încălcare. Astfel, pentru calificarea a diferite acțiuni drept încălcare unică și continuă, trebuie să se verifice dacă acestea sunt complementare, în sensul că fiecare dintre ele este destinată să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului efectelor anticoncurențiale dorite de autorii acestora în cadrul unui plan global care vizează un obiectiv unic.

(a se vedea punctele 101-104)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 117)

6.      Elementele esențiale pe care se întemeiază Comisia în comunicarea privind obiecțiunile pot fi enunțate în mod succint, iar decizia finală nu trebuie să fie în mod necesar o copie a comunicării privind obiecțiunile, întrucât această comunicare constituie un document pregătitor ale cărui aprecieri de fapt și de drept au un caracter pur provizoriu. În consecință, până la adoptarea unei decizii finale, Comisia poate, în special în lumina observațiilor scrise sau orale ale părților, fie să abandoneze unele sau chiar totalitatea obiecțiunilor formulate inițial împotriva lor și să își modifice astfel poziția în favoarea lor, fie, invers, să decidă să adauge noi obiecțiuni, cu condiția să dea întreprinderilor în cauză ocazia de a‑și prezenta punctul de vedere în legătură cu acest subiect.

În ceea ce privește, mai precis, respectarea dreptului la apărare, în cazul în care, în decizia finală, durata încălcării este redusă față de cea care fusese menționată în comunicarea privind obiecțiunile, în funcție de valoarea probantă acordată elementelor de probă disponibile, această restrângere nu constituie o obiecțiune suplimentară și nu aduce deloc atingere intereselor întreprinderii destinatare a deciziei respective. Dimpotrivă, o asemenea reducere îi este favorabilă. Astfel, aceasta echivalează cu renunțarea în parte și admisibilă la o obiecțiune de către Comisie, în favoarea întreprinderii respective. În plus, din moment ce aceasta a avut ocazia să își prezinte observațiile cu privire la comunicarea privind obiecțiunile, inclusiv cu privire la mențiunile referitoare la durata încălcării, nu se poate considera că i‑a fost încălcat dreptul la apărare.

(a se vedea punctele 118 și 123-125)

7.      În cadrul procedurii administrative de aplicare a normelor de concurență, încălcarea dreptului la apărare are loc atunci când există o posibilitate ca, din cauza unei nereguli săvârșite de Comisie, procedura administrativă desfășurată de aceasta să fi avut un rezultat diferit. O întreprindere reclamantă dovedește că o astfel de încălcare a avut loc atunci când demonstrează suficient nu că decizia Comisiei ar fi avut un conținut diferit, ci că și‑ar fi putut asigura mai bine apărarea în cazul inexistenței neregulii procedurale, de exemplu deoarece ar fi putut utiliza în apărarea sa documente la care i s‑a refuzat accesul în cursul procedurii administrative.

Cu privire, mai precis, la dreptul de acces la dosar, este suficient ca întreprinderea să demonstreze că ar fi putut utiliza documentul respectiv în apărare. Nu revine acestei întreprinderi sarcina să demonstreze că respectiva neregulă ar fi influențat în detrimentul său derularea procedurii și conținutul deciziei Comisiei, ci doar să demonstreze că neregula a putut influența derularea procedurii și conținutul deciziei Comisiei. În cazul nedivulgării unor documente, întreprinderea în cauză nu trebuie, așadar, să facă dovada că rezultatul procedurii administrative ar fi fost diferit în cazul divulgării documentelor, ci este suficient ca întreprinderea în cauză să demonstreze că există o șansă, oricât de redusă, ca documentele care nu au fost divulgate în cursul procedurii administrative să îi fi fost utile pentru apărarea sa.

Întrucât într‑un caz determinat reclamanta, în primul rând, a avut acces la documentele referitoare la contacte fără să fi dedus din acestea niciun element dezincriminator, fie în cadrul procedurii administrative, fie pe parcursul procesului, întrucât, mai mult, în al doilea rând, în etapa procedurii administrative, a renunțat să formuleze o poziție cu privire la contactele ulterioare și întrucât, în al treilea rând, nici pe parcursul procesului nu a explicat și nici nu a susținut prin dovezi în ce mod lipsa menționării exprese a documentelor respective în comunicarea privind obiecțiunile ar fi adus atingere eficacității apărării sale în cursul procedurii administrative și cum ar fi putut să aibă o apărare mai eficace dacă ar fi fost expres informată cu privire la intenția Comisiei de a utiliza aceste documente drept probe incriminatorii, reclamanta nu a fost în măsură să dovedească că faptul că nu a fost informată, în comunicarea privind obiecțiunile, cu privire la intenția Comisiei de a utiliza documentele în cauză drept dovezi incriminatorii a fost de natură să afecteze eficacitatea apărării sale și, prin urmare, rezultatul la care ajunsese Comisia în decizia sa.

(a se vedea punctele 119, 120, 137 și 141)

8.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 148-152)

9.      Orientările adoptate de Comisie privind calcularea amenzilor pentru încălcarea normelor de concurență prevăd o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta într‑un caz particular fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament. Ele se limitează să descrie metoda de examinare a încălcării urmată de Comisie și criteriile pe care aceasta se obligă să le ia în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzii. Astfel, orientările sunt un instrument menit să precizeze, cu respectarea normelor de drept de rang superior, criteriile pe care Comisia intenționează să le aplice în cadrul exercitării puterii de apreciere la stabilirea amenzilor, conferită de articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Orientările nu constituie, așadar, temeiul juridic al unei decizii prin care se aplică amenzi, întrucât această decizie este întemeiată pe Regulamentul nr. 1/2003, ci determină, în mod general și abstract, metodologia pe care Comisia și‑a impus‑o în scopul stabilirii cuantumurilor amenzilor aplicate prin această decizie și asigură, prin urmare, securitatea juridică a întreprinderilor. În acest mod, deși orientările nu pot fi calificate ca normă de drept, acestea prevăd totuși o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată de administrație și de la care administrația nu se poate îndepărta într‑un caz particular fără a avea justificări, cu riscul de a încălca principiile securității juridice și egalității de tratament.

(a se vedea punctele153-156)

10.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 163-165, 218 și 219)

11.    În cazul impunerii unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii, atunci când sfera geografică a unei încălcări depășește teritoriul Spațiului Economic European (SEE), în conformitate cu punctul 18 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003, în vederea stabilirii cuantumului amenzii, Comisia poate estima valoarea totală a vânzărilor care au legătură cu încălcarea în sectorul geografic în cauză, mai mare decât SEE, poate determina cota de vânzări a fiecărei întreprinderi participante la încălcare pe această piață și poate aplica această cotă vânzărilor totale ale acelorași întreprinderi în interiorul SEE. Astfel, rezultă din structura și din textul punctului 18 din Orientări că expresia „valoarea totală a vânzărilor de bunuri sau servicii care au legătură cu încălcarea” trebuie să fie înțeleasă în sensul că desemnează valoarea totală a vânzărilor întreprinderilor care participă la încălcare, iar nu valoarea totală a vânzărilor tuturor întreprinderilor active pe piața pe care întreprinderile au săvârșit încălcarea. În acest mod, vânzările întreprinderilor care nu participă la încălcare nu sunt vânzări „care au legătură cu încălcarea”. Această interpretare literală se alătură deopotrivă structurii punctului 18 menționat, care urmărește să reflecte atât dimensiunea totală a vânzărilor în cauză, cât și ponderea relativă a fiecărei întreprinderi în încălcare. Acest din urmă obiectiv implică să fie luată în considerare doar valoarea vânzărilor întreprinderilor care participă la încălcare.

(a se vedea punctele 171, 172 și 182-184)

12.    În vederea determinării cuantumului de bază al amenzii pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii, cifra de afaceri care reflectă în mod complet cuantumul real al tranzacției este cea care prezintă interes pentru stabilirea valorii vânzărilor. Astfel, cifra de afaceri așa cum rezultă din contabilitatea întreprinderii este cea care trebuie să fie luată în considerare. Pe de altă parte, valoarea vânzărilor reflectă prețul astfel cum este facturat clientului, fără deducerea costurilor de transport sau a altor cheltuieli. Din moment ce un producător livrează la destinație cantitățile vândute, la cererea clientului, serviciul de transport face parte integrantă din vânzarea produsului. Prețul solicitat pentru un asemenea serviciu, chiar dacă ar corespunde rambursării sumelor datorate de vânzător transportatorului independent la care a făcut apel pentru acest serviciu, este, așadar, o componentă a prețului global de vânzare.

(a se vedea punctele 175 și 176)

13.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 189-191)

14.    Dreptul concurenței al Uniunii este aplicabil unei înțelegeri care își produce efectele pe teritoriul pieței interne, independent de faptul că una dintre întreprinderile care participă la un acord este situată într‑o țară terță.

Cu privire la acordul euromediteraneean, independent de natura sa juridică și de efectul său în ordinea juridică a Uniunii, este suficient să se constate că acesta nu prevalează asupra dreptului Uniunii aplicabil, în special asupra articolului 81 CE, și nu exclude aplicarea acestuia din urmă. În cazul în care o decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii nu privește o practică ce afectează în mod specific comerțul dintre Uniunea Europeană și un stat contractant, ci o practică de dimensiune mondială care afectează piața europeană, ea nu intră în domeniul de aplicare al acordului euromediteraneean dintre Uniune și acest stat contractant și, a fortiori, nu este contrară acestui acord. Într‑o asemenea decizie, Comisia își exercită competența și aplică articolul 81 CE privind afectarea concurenței în interiorul Spațiului Economic European. În consecință, nu există niciun motiv pentru a aplica acordul euromediteraneean și mecanismele sale.

(a se vedea punctele 210, 212, 213 și 216)