Cauza T‑146/09 RENV
Parker Hannifin Manufacturing Srl, fostă Parker ITR Srl
și
Parker‑Hannifin Corp.
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a conductelor marine – Acorduri de stabilire a prețurilor, de împărțire a piețelor și schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Principiul continuității economice – Principiul răspunderii personale – Amenzi – Circumstanțe agravante – Rol de conducător – Plafon de 10 % – Fond”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 14 iulie 2016
1. Procedură jurisdicțională – Hotărâre a Curții care leagă Tribunalul – Condiții – Trimitere spre rejudecare în urma unui recurs – Aspecte de drept soluționate definitiv de Curte în cadrul recursului – Autoritate de lucru judecat – Domeniu de aplicare
(Statutul Curții de Justiție, art. 53 primul paragraf și art. 61; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 215)
2. Acțiune în anulare – Motive – Încălcarea unor norme fundamentale de procedură – Încălcarea obligației de motivare – Examinare din oficiu de către instanță
(art. 263 TFUE)
3. Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Dezvoltarea unui motiv existent – Admisibilitate
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 84 alin. (1)]
4. Concurență – Normele Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Principiul continuității economice – Transfer intragrup al activităților ilicite – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Caracter refragabil – Sarcina probei
[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]
5. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Aprecierea obligației de motivare în funcție de împrejurările cauzei – Necesitatea de a specifica toate elementele de fapt și de drept pertinente – Inexistență
(art. 296 TFUE)
6. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Egalitate de tratament – Noțiune
7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de conducător al încălcării – Noțiune – Criterii de apreciere
[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 28]
8. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Marjă de apreciere rezervată Comisiei
[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 28]
9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de conducător al încălcării – Imposibilitatea invocării de către o întreprindere în beneficiul său a unei nelegalități săvârșite în favoarea altei întreprinderi care a participat la înțelegere
[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 28]
10. Concurență – Amenzi – Răspundere solidară pentru plată – Întindere – Imputarea comportamentului ilicit al filialei societății‑mamă a acesteia – Stabilirea cuantumului amenzii care trebuie plătit de societatea‑mamă – Respectarea principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor – Răspundere solidară a societății‑mamă pentru încălcările săvârșite de filiala sa înainte de achiziționarea acesteia – Inexistență
[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3)]
11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cuantum maxim – Calcul – Cifră de afaceri care trebuie luată în considerare – Întreprindere achiziționată de o altă întreprindere care a constituit o entitate economică distinctă la momentul încălcării – Luare în considerare a cifrei de afaceri proprii fiecăreia dintre aceste entități economice
[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]
12. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Întindere
(art. 101 TFUE și 261 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 21 și 22)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 38)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 39 și 40)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 45-49 și 54)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 82)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 88)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 98-102, 124 și 125)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 126)
9. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 138)
10. În ceea ce privește încălcarea principiului răspunderii personale, în cazul în care răspunderea pentru comportamentul ilicit al unei filiale poate fi stabilită în sarcina societății‑mamă a acesteia, se poate considera că aceste societăți fac parte, în perioada încălcării, din aceeași unitate economică și că formează astfel o singură întreprindere, în sensul dreptului Uniunii în domeniul concurenței. În aceste condiții, Comisia poate, prin urmare, să rețină răspunderea în solidar a societății‑mamă pentru comportamentul ilicit al filialei sale în perioada menționată și, în consecință, pentru plata cuantumului amenzii aplicate acesteia din urmă.
În plus, în cadrul determinării raportului extern de solidaritate, și anume raportul dintre Comisie și diferitele persoane care constituie întreprinderea, care pot fi solicitate să plătească integral cuantumul amenzii aplicate acestei întreprinderi, Comisiei i se impun anumite constrângeri, în special respectarea principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor care prevede ca, în conformitate cu articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, cuantumul amenzii care trebuie plătit în solidar să fie stabilit în funcție de gravitatea încălcării imputate individual întreprinderii în cauză și de durata acesteia.
Or, o definire a solidarității care permite Comisiei să solicite ca una dintre societățile‑mamă să plătească o amendă ce sancționează încălcări care sunt imputate, pentru o altă parte din perioada încălcării, unei întreprinderi din care nu a făcut parte niciodată este contrară principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor.
Mai precis, o societate nu poate fi trasă la răspundere pentru încălcări săvârșite independent de filialele sale înainte de data achiziționării lor, acestea din urmă trebuind să răspundă ele însele pentru comportamentul lor ilicit anterior acestei achiziționări fără ca societatea achizitoare să poată fi considerată răspunzătoare.
În consecință, Comisia săvârșește o eroare de drept atunci când, cu nerespectarea principiului răspunderii personale, aplică o majorare de 30 % cuantumului amenzii care trebuie plătită în solidar de societatea‑mamă pentru circumstanța agravantă determinată de rolul de conducător avut de filiala sa într‑o perioadă în care între cele două societăți nu exista nicio legătură.
(a se vedea punctele 141-144 și 154)
11. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 160, 161, 166 și 174)
12. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 169 și 170)